Un personaj pitoresc al romanului Groapa semnat de scriitorul Eugen Barbu rosteşte cu năduf la adresa administraţiei corupte din epocă vorbe de genul că dacă dreptatea ar fi ca o sârmă ar îndrepta-o el. Ce te faci însă când dreptatea o strâmbă chiar judecătorii? În acest caz şi dacă ar fi ea ca o sârmă, n-o mai poate îndrepta nimeni, căci strâmbătatea comisă primeşte putere de lege şi stă cu regele la masă, alături de Măria Sa Minciuna, aşa cum le-a aşezat Alexandru Vlahuţă în celebra sa poezie.
Povestea noastră nu-i chiar o poveste ci un fapt cât se poate de real petrecut la Tribunalul Botoşani şi consemnat în Dosarul 4214/40/2009, cu o descriere in extenso în sentinţa nr. 1274 din 25 noiembrie 2009.
Scena pe care s-a consumat evenimentul ce-a ajuns pe masa judecătorului este Primăria Dângeni, dar şi cu un turneu prin sediul PNG-CD din Botoşani. La alegerile locale din vara anului 2008, Viorel Sorohan, care este cumnat cu primarul Marinică Stelică Trofin, a fost sfătuit de acesta să candideze la funcţia de consilier local. Şi pentru că primarul nu mai avea loc eligibil pe lista sa de la PSD, i-a recomandat să devină membru PNG, adică la partidul lui Becali, condus la Botoşani de Dorin Ciuştea. Şmecheria consta în aceea că dacă Sorohan ieşea consilier local, primarul mai avea un vot de partea sa.
Sorohan şi-a ascultat cumnatul şi a reuşit să devină consilier PNG. Numai că atunci când a constatat că drăguţul său de cumnat, în calitate de primar, încalcă legea în văzul lumii, Sorohan n-a mai vrut să voteze în şedinţele de consiliu local pentru a acoperi şmecheriile făcute de cumnatul primar.
Supărat că tocmai cumnatul său nu-l mai ascultă, primarul a tocmit un puşcăriaş al satului care l-a aşteptat pe Sorohan la umbra nopţii şi l-a pocnit cu o rangă în cap. Deşi Sorohan este o namilă de om cu o greutate de peste 130 kg, lovitura primită l-a expediat pentru o perioadă de timp în lumea viselor. Plângerea sa penală împotriva puşcăriaşului zace şi acum la Poliţia Săveni, că primarul Trofin are relaţii peste relaţii şi nimic nu-l sperie. Mai mult, puşcăriaşul a devenit prieten la cataramă cu primarul, fiind de nedespărţit.
Nici după ranga primită în cap, lui Sorohan nu i-au venit minţile la loc şi a continuat să nu voteze după vrerea primarului. Aşa că primarul, în numele funcţiei deţinute şi consfinţită prin eşarfa oficială, a aranjat la Botoşani, cu cei din PNG, ca să-l excludă pe Sorohan din partid şi astfel acesta să-şi piardă calitatea de consilier. Primarul Trofin a găsit şi omul potrivit unei asemenea mârşăvii. Prin plecarea lui Dorin Ciuştea de la cârma PNG locul său a fost luat de Florin Egner, fost lider de vază al PSD şi amic al primarului Trofin. Deşi Egner nu deţine funcţia de preşedinte statutar ales al PNG – Filiala Botoşani, a semnat o ţidulă către Consiliul Local Dângeni prin care făcea cunoscut că Sorohan nu mai este membru PNG, cerând să i se retragă şi calitatea de consilier local.
Numai că Val Guraliuc, prim-vicepreşedintele statuar ales al PNG n-a confirmat susţinerea lui Egner, aşa că nici consilierii locali din Dângeni nu l-au exclus pe Sorohan din rândul lor. Cătrănit că nu i-au ieşit pasienţele, în numele aceleaşi eşarfe oficiale primarul Trofin s-a dus cu jalba-n proţap la Tribunalul Botoşani. În calitatea sa de primar a chemat în judecată Consiliul Local Dângeni ca să fie obligat să hotărască cum vrea el şi nu cum vor ei.
Ca să fiu mai explicit, toată tărăşenia de la Dângeni ar fi similară cu o chemare în judecată a parlamentarilor români de către premierul Boc pentru că parlamentarii şi-au permis ca prin moţiune de cenzură să pice doi, trei miniştri ai Guvernul său.
Cu mirosul dezvoltat în a-şi găsi susţinători ai şmecheriilor sale, primarul Torfin a găsit şi un judecător potrivit nevoilor sale, că slavă Domnului, şi prin Tribunalul Botoşani s-a răsturnat căruţa, nu numai la Caracal. Iar judecătorul a hotărât să oblige consilierii locali să voteze excluderea lui Viorel Sorohan. Şi iar ca să fiu înţeles, treaba ar veni cam aşa: judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să dea o hotărâre prin care să oblige parlamentarii să voteze schimbarea Prostănacului, alias Mircea Geoană, din funcţia de preşedinte al Senatului, pe motiv că nu mai este preşedintele PSD.
Aşadar, degeaba l-au votat dânginenii consilier pe Viorel Sorohan, pentru că el nu poate vota în interesul lor, ci numai în interesul primarului, iar pentru că a refuzat să se conformeze s-a găsit un judecător să-l aducă la ordin.
S-a dus dracului democraţia. Poate că aşa-i mai bine! Ce rost are să mai mergem la vot şi să votăm nu ştiu ce viitor netrebnic politician. Iniţiem o plângere la un judecător, iar acesta hotărăşte cine ne va fi alesul. Asta este România, asta ne este şi democraţia!
Din 1990 încoace judeţul Botoşani a avut mai multe generaţii de politicieni mult mediatizate în plan local şi rămase necunoscute în plan central. Doar un politician botoşănean ajuns în Parlamentul ţării s-a bucurat de o efemeră mediatizare în plan naţional, şi acela într-o formă controversată.
Mă refer la profesorul de istorie săvinean, regretatul senator Teodorescu, care a făcut parte din Comisia de anchetă a incidentelor din martie 1990 de la Tg. Mureş şi care a semnat un raport final prin care s-a măsluit adevărul.
Restul parlamentarilor botoşăneni, senatori sau deputaţi, n-au fost băgaţi în seamă de către presa scrisă şi audio-vizuală acreditată la Parlamentul României pentru simplul fapt că prin activitatea desfăşurată aceştia nu s-au distins cu nimic.
De vreo câteva apariţii televizate, dar nu pentru activitatea politică ci pentru ţinuta sa vestimentară particularizată prin guleraşele largi şi albe, s-a bucurat deputata Viorica Afrăsânei. Deşi aceasta, în mandatul 1996 – 2000 a deţinut funcţia de vicelider al Grupului parlamentar PDSR din Camera Deputaţilor şi avea create toate condiţiile să fie băgată în seamă de presă.
A mai putut fi zărit la televizor, dar nu prin activitate ci prin masivitatea sa fizică, senatorul liberal Dinu Secrieru (1996 – 2000), care îşi făcuse obiceiul de a traversa prin faţa camerelor de filmat tocmai cu intenţia clară de a fi văzut la televizor.
Nici deputatul Mihai Baltă, o personalitate politică puternică în plan judeţean, în mandatul său 2000 – 2004 n-a avut iniţiative parlamentare care să-l facă remarcat. În opinia mea, cea mai slabă generaţie de parlamentari botoşăneni a fost cea din perioada 2000 – 2008, rămasă scufundată în anonimat din toate punctele de vedere. Nici măcar n-au înjurat şi ei vreun coleg ca să se implice într-un scandal de pr5esă şi astfel să se facă remarcaţi.
Iată că dintre parlamentarii mandatului 2008 – 2012 doi au început să se facă remarcaţi. Este vorba de senatorul Liviu Câmpanu şi deputatul Florin Ţurcanu. Senatorul Câmpanu, până curând vicepreşedinte al Comisiei de sănătate din Senat, a apărut în presa centrală şi pe la televiziunile naţionale cu declaraţii de susţinere a grupului de parlamentari independenţi condus de Gabriel Oprea.
Deputatul Florin Ţurcanu a apărut în presa naţională în toamna anului trecut, când a declarat că i s-a propus din partea PDL să treacă la acest partid. A mai apărut cu o declaraţie prin care cineva de la PDL i-ar fi propus să mediatizeze intrarea PNL la guvernare alături de PDL. Iar acum a apărut din nou ca susţinător al lui Ludovic Orban.
Aşadar, doi politicieni pe care botoşănenii nu dau prea mulţi bani, au început să se facă remarcaţi în plan naţional. Vor deveni ei un brand politic al judeţului Botoşani? În ziua de astăzi este posibil orice, iar reporterii acreditaţi la Parlament caută senzaţionalul, cei doi, prin modul lor de a fi putând oferi o doză de senzaţional. Problema care se ridică este aceea dacă ei vor deveni un brand politic pozitiv sau unul negativ.
Că titlul de doctor a ajuns să fie obţinut mai uşor decât în vremurile comuniste un examen de licenţă nu mai pune nimeni la îndoială acest fapt. În învăţământul românesc s-au degradat multe lucruri pe care străinii nici nu şi le pot închipui.
Aşa se face că examenul de licenţă nu-l mai susţii cu o lucrare la care să munceşti pe brânci în ultimul an de facultate. Cumperi lucrarea de la profesorul coordonator sau de pe Internet. Oricum nu se va uita nimeni la ea, ci la banii pe care va trebui să-i depui la casierie sub formă de taxe sau să-i bagi în buzunarul profesorului examinator.
Aşa se face că s-a umplut România de licenţiaţi şi doctori în ştiinţe. Unii poate pe merit, dar ce valoare mai are diploma lor de vreme ce alături de el stau alte câteva zeci sau sute cu diplomă de acelaşi rang şi proşti grămadă!
Nu cunosc în ce condiţii şi-a luat Ada Macovei doctoratul în ştiinţele chimice, dar cunosc în ce împrejurări a ajuns la şefia Inspectoratului Judeţean şcolar Botoşani. Nu cunosc titlul tezei sale de doctorat şi ce descoperire ştiinţifică a realizat în domeniul chimiei de a fost răsplătită cu titlul de doctor, dar ştiu că a ajuns inspector general fără ca la data numirii să îndeplinească prevederile legii.
Iar ajunsă în funcţia supremă a învăţământului botoşănean, proaspăta femeie de ştiinţă, fără titlurile ştiinţifice de inginer şi academician (poale le deţine şi n-am aflat noi încă) s-a apucat de înfăptuit reforme. Cei cunoscători susţin că s-a apucat de înfăptuit cele mai ticăloase lucruri prin care sunt afectate vieţile a zeci de elevi din clasele primare, chiar puse în pericol. Ce face doamna doctor chimistă? Face alchimie din unele şcoli săteşti, desfiinţându-le şi punând mogâldeţe de copii ca la vârsta de şase ani să meargă zilnic pe jos kilometri cât nu face savanta noastră într-un an de zile.
Despre astfel de cazuri consumate în pragul anului şcolar deschis în toamna trecută am scris. Din cauza protestelor părinţilor şi a autorităţilor locale, asupra desfiinţării unor şcoli săteşti s-a revenit, la altele nu. Iar savanta pregăteşte ca din toamnă să desfiinţeze alte şcoli săteşti. De această dată având şi tupeul de a anunţa public că nu se va mai potrivi la protestele părinţilor.
Fata asta, cu tot doctoratul ei, este de o inconştienţă crasă şi de ordin penal, situându-se la marginea infracţiunii de omor cu bună ştiinţă. Căci dacă în această iarnă nu s-a întâmplat nici o nenorocire, adică să moară vreun elev de frig pe drumul spre sau dinspre şcoală, nu înseamnă că acest lucru nu se poate întâmpla.
Şi aşa cum am mai spus, de va muri vreun copil în astfel de împrejurări, criminalul, nu moral, ci fizic, este savanta noastră chimistă. Căci ea a semnat şi va semna deciziile de desfiinţare a şcolilor. O sfătuiesc pe savantă să ia plaivazul în mână şi o foaie de maculator şi să calculeze ce-i mai ieftin: cumpărarea unui microbuz, angajarea unui şofer, combustibilul consumat şi piesele de schimb sau menţinerea pe post a unei învăţătoare şi evitarea de a se pune în pericol vieţile elevilor? O informez de pe acum că-i mai ieftin menţinerea învăţătoarei. Dar procurarea de microbuze şcolare este o afacere pe banii publici, dirijarea lor către primării este o altă afacere, iar exploatarea lor ultima verigă din lanţul acestor afaceri.
Nu grija de acele mogâldeţe de elevi ca să înveţe carte o mână în luptă pe chimista noastră, ci înfăptuirea fără crâcnire a indicaţiilor venite de sus pentru a-şi păstra postul de şefă.
Generaţiile de aur ale scriitorilor români precum Alecu Russo, Agârbiceanu, Slavici, Panait Istrate, Ion Creangă. Vlahuţă etc. s-au format învăţând în clase comasate. Nici unui ministru al Educaţiei din acele vremuri, sau revizor şcolar, nu i-ar fi trecut prin cap să desfiinţeze şcoala sătească. Chiar şi cu un elev, şcoala funcţiona. Acum nu se mai poate. Educaţia a fost înrobită eficienţei economice de nişte doctori în ştiinţă gen Ada Macovei. Doamne, dă-le lor o pedeapsă pe măsură şi ocroteşte acele mogâldeţe de copii pe care-i năpăstuieşc prin deciziile lor sclerozate!
Multe lucruri trăsnite se întâmplă în întreaga lume. De unele aflăm din presă, de la radio sau televizor, de altele murim şi n-auzim. Un lucru trăsnit poate fi văzut şi în curtea Spitalului Judeţean Botoşani, creaţie a superinteligentului inginer Doru Munteanu, omul care din vânzător de Coca-Cola a fost promovat directorul unităţii spitaliceşti numai pentru că în viaţă a avut norocul să dea mâna cu Gabriel Oprişanu, fostul şef al Direcţiei de Sănătate Publică şi deputatul lider al PNL Liviu Câmpanu.
Doru a dat mâna cu aceste două personalităţi de vază ale medicinii judeţului nostru (Oprişanu este medic de ochi iar Câmpanu de familie) şi s-a lăsat cu lipici. Nu între palme, ca mijloace umane de socializare, ci între interesele reciproce. Simţind în Doru un viitor colaborator de nădejde, Oprişanu l-a invitat pe Dorel la un concediu prin Grecia modernă şi putred de datoare. Pe o insulă din Marea Egee cei doi au mai dat odată palma, făcând jurământ de credinţă. Oprişanu să-l pună pe Dorel director la Spitalul judeţean, iar Dorel să-i termine lui Oprişani vila aflată gard în gard cu spitalul. Mai trebuia ca jurământul să fie validat de reprezentantul puterii în teritoriu, adică şeful PNL Liviu Câmpanu. Nu se ştie cât, nici dacă au fost lei sau euroi, dar Dorel a primit huzmet de director.
Instalat la şefia spitalului, omul trebuia să-şi respecte cuvântul dat, că nu se cădea să-şi facă numele de râs. Iar când dai, trebuie să scoţi şi ceva pe deasupra. Aşa că Dorel s-a pus pe treabă. Pe la bugetari n-ai cum scoate bani decât dacă organizezi niscaiva achiziţii publice sau faci investiţii. Dorel s-a dovedit să aibă aplecare spre ambele mijloace aducătoare de peşcheşuri.
Din nevoia de a lua pentru a da, dar şi a prospera, Dorel a gândit că nu-i spre sănătatea bolnavilor ca mâncarea să circule prin acelaşi hol pe unde infirmierele cară sarsanalele cu rufele murdare. Un tunel separat, construit prin curtea spitalului s-ar potrivi cu nevoile sale şi ale naşilor săi care l-au instalat în funcţie.
Vreo şase miliarde de lei a costat construirea tunelului, bani pe care i-a păpat cu multă pricepere firma de construcţii a lui Victor Mihalachi, firmă tencuitoare şi la vila lui Oprişanu.
Când lucrarea a fost gata, Dorel a constata cu stupefacţie că tunelul în loc să ducă la bucătărie, ducea la spălătorie. Ei şi, până la urmă şi rufele murdare aveau dreptul să circule printr-un tunel igienizat, ca nu cumva microbii din spital să fie îmbolnăviţi de cei ai pacienţilor internaţi.
Dar trăsnaia lui Dorel nu se opreşte aici. Tunelul nu numai că s-a proptit în spălătorie în loc de bucătărie, dar a obturat şi scara de serviciu, scară de evacuare din clădirea spitalului în caz de incendiu sau cutremur. Acest lucru l-au descoperit pompierii, care au venit în control la spital şi au constatat că dacă ia foc vreun salon, indiferent de etaj, bolnavii şi personalul medical vor fi pârliţi ca porcii la Crăciun, pentru că n-au pe unde se evacua.
Supăraţi pe o aşa trăsnaie, pompierii şi-au repezit mâna la mapa cu procese verbale să-l amendeze pe actualul manager, medicul Cornel Enache. Numai că managerul a scos tacticos de la mapă avizul dat de şeful pompierilor la construirea tunelului. Au înghiţi în sec pompierii controlori şi au sucit subiectul ca să iasă tot pe-a lor. Au scris negru pe alb că într-un anumit termen managerul Enache să deblocheze scara de serviciu pentru evacuare în regim de urgenţă.
Simplu de dat ordin, greu de executat. Pentru că deblocarea scării costă în jurul a 1,5 miliarde lei vechi. A încercat Enache să se ia de proiectant, dar firma s-a spălat pe mâini spunând că de vreme ce pompierii şi-au dat avizul, ei n-au nici o responsabilitate. S-a luat de Mihalachi, dar Victoraş s-a apărat că el n-a făcut decât să respecte proiectul, dar că ştie cum se poate repara idioţenia lui Dorel dacă spitalul îi achită suma de 1,5 miliarde lei vechi.
Iar Enache n-are altă soluţie decât să scoată banul, că altfel vin iar pompierii şi-l incendiază cu o amendă care-l poate pârli de leafa pe-o lună sau mai multe.
Pe mine nu banul pe care-l va mai plăti Spitalul mă interesează. Eu stau şi mă întreb cum poate fi numit inginerul care iniţiază construirea unui tunel care să ducă la bucătărie şi ajunge la spălătorie şi care blochează uşa de intrare în casa scării fără ca toate acestea să le observe? Caragiale, pentru astfel de personaje generatoare de lucruri trăsnite, avea epitetul său: Amice, eşti idiot?! Şi Dorel poate fi un amic idiot, dar nu unul oricare, ci pe banii publici pe care i-a risipit cu dărnicie. Totuşi, un lucru bun s-a realizat peste gardul spitalului, unde se poate vedea şi admira mândreţea de vilă a oftalmologului Oprişanu. Oare ce soluţie o fi folosit oftalmologul de i-a orbit pe cei de la DNA şi nu văd nimic?
