Când am publicat pe site-ul Jurnalului de Botoşani articolul intitulat „Ce preţ s-a pus pe capul lui Mărăndel, şeful BIPI din IJP Botoşani” nu mi-a trecut prin cap cât interes va stârni şi că prin publicarea lui am intrat cu bocancul peste un serviciu secret care monitoriza de mai mult timp activitatea fostului comisar şef Dumitru Aioanei din motive pentru care nu am cum să le public încă. Eu am considerat articolul publicat „un ciot”, ştiind din experienţă că puţinele, săracele mele informaţii publicate vor fi completate pe căi nepublice de către persoane cunoscătoare a evenimentului la care am făcut referire.
Numai că de această dată m-am trezit că inclusiv liderul de sindicat Dumitru Coarnă, care conduce Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual s-a ,arătat interesat de articol şi chiar l-a p+reluat şi postat pe pagina oficială de pe Facebook a sindicatului pe care-l conduce.
Fac precizarea că n-am avut şi nu am ştiinţă despre anumite acţiuni informative ale celor din Serviciul de Informare şi Protecţie Internă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani cu privire la persoana lui Dumitru Aioanei. De altfel, celor din serviciile secrete le este interzis prin lege dialogul cu presa sau să dea publicităţii informaţiile solicitate pentru că aceste informaţii nu sunt publice, ele ajunând pe biroul persoanelor autorizate să le cunoască şi eventual să ia o decizie.
În ce priveşte schimbarea şefului Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, colonelul Cristian Mărculescu cu Răzvan Măgură adus de la Direcţia de Operaţiuni Speciale, decizie luată marţi, 21 ianuarie a.c., nu cred că are legătură cu cele întâmplate la Botoşani cum s-a încercat a se speculat în mediul politic liberal de la Botoşani, eu publicând articolul luni, 20 ianuarie a.c..
Este adevărat că Sorin Mărăndel, şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă din IJP Botoşani este subordonat şefului DIPI din MAI şi Răzvan Măgură este noul său dar, din informaţiile mele operaţiunea de monitorizare a activităţii lui Dumitru Aioanei se derulează încă de când era în activitate şi continuă şi după pensionar]e pentru că, aşa cum am arătat prin cele scrise, cei de la DIPI i-au retras dreptul de a mai avea acces la documente clasificate iar Aioanei şi-a pierdut dreptul de a mai fi şef, fiind nevoit să se pensionez]e .De aici şi ura viscerală a lui Aioanei asupra lui Sorin Mărăndel, şeful SIPI din IJP Botoşani. Pe a cărui cap s-a pus un preţ.
Ca o dovadă a celor consumate la Pensiunea Boema consemnate în „ciotul” de articol a venit şi dreptul la replică a patronului de la Tehnic Asist, Mirel Vlas. Specialiştii în analiza informaţiilor, din IJP Botoşani şi MAI au ajuns la concluzia că dreptul la replică nu contrazice cele scrise de către mine ci doar încearcă să-l delimiteze pe patron de eventualele discuţii care se poartă în restaurantul pensiunii, prezenţa sa în local urmând a fi considerată ca fiind în calitate de patron, de gazdă ospitalieră şi nu de participant la anumite aranjament de ordin politic sau de altă natură.
Pot anticipa că în curând vor apărea în spaţiul public informaţii surpriză despre Dumitru Aioanei din perioada când acesta se afla la conducerea Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice din IJP Botoşani.
Fostului turnător DNA Suceava al actelor la de corupţie întreprinse de Raluca Stâncescu pe când aceasta deţinea funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi a comisarului şef Cristian Cucoreanu, fost şef al IJP Botoşani, începe să i se facă cunoscută adevărata sa faţă.
Dacă privim lucrurile în această cheie, avem şi explicaţia prieteniei politice dintre acesta şi infractorul Florin Ţurcanu, ajuns şeful ALDE Botoşani şi care se laudă că în realitate el conduce Prefectura Botoşani şi nu cazonul Alexandru Colbu pe care tot el l-a făcut prefect.
written by Ioan Rotundu
Alianţa politică PSD – ALDE continuă cu şmecheriile politice pe banii românilor şi sub guvernarea liberală. Ambele partide aflate în dizgraţia românilor conştienţi de dezastrul produs de guvernele PSD – ALDE, aceste două partide nocive politicii româneşti vor să-şi refacă imaginea publică prin a cumpăra politicile redacţionale ale mijloacelor mass-media oferind mită jurnaliştilor.
O ştire apărută în media naţională se referă la scutirea de impozit pe venit pentru jurnalişti. E un proiect care a trecut de comisiile din Camera Deputaţilor, iar acum are drum liber spre Plen. Astfel, jurnaliştii ar putea intra în aceeaşi categorie cu angajaţii din IT şi construcţii. În 2016, gruparea mafiotă condusă de PSD deţinătoare a majorităţii în Parlament, împotriva voinţei Guvernului Cioloş, a votat o lege pentru ca jurnaliştii să beneficieze de o pensie specială în cuantum de 50% din pensia de drept cuvenită pentru munca prestată şi vechimea acumulată.
Rezultatul? Alegerile parlamentare din toamna anului 2016, bucurându-se din plin de o imagine favorabilă în presă, PSD-ul aliat cu ALDE a obţinut o majoritate zdrobitoare în Parlament, majoritate care funcţionează şi în prezent.
Iată că, intraţi în dizgraţia electoratului, aflaţi în cădere liberă în sondaje, PSD-ul ajuns la 21% iar ALDE cu numai 3%, parlamentarii acestor partide au găsit de cuviinţă că o mită oferită jurnaliştilor le-ar putea reface imaginea. Iar găselniţa, asemănătoare celei din 2016, este o reducere a impozitului pe venit pentru jurnalişti.
Mita oferită este atât de evidentă încât asociaţiile profesionale ale jurnaliştilor ar trebuie să aibă o reacţie de respingere foarte dură. Şi aşa românii nu mai au încredere în presă, dar a accepta această mită ar accentua dispreţul manifestat de români la adresa tuturor jurnaliştilor, inclusiv la adresa celor oneşti.
Mita oferită este şi un dispreţ la adresa celor care muncesc cinstit în zecile de mii de întreprinderi private, mă refer la cele peste 3 milioane de români care muncesc în sistemul privat şi care nu beneficiază de pensii speciale şi nici de alte facilităţi precum cei din sistemul bugetar. Acceptând această mită oferită de două partide ticăloase, jurnaliştii ar deveni părtaşi la toată mizeria politică oferită românilor de guvernările ALDE – PSD. descalificându-se profesional, etic şi moral.
Mita oferită mde PSD – ALDE de a scuti de impozitare veniturile jurnaliştilor i-ar situa pe jurnalişti deasupra legii, ar duce la o scădere a veniturilor la bugetul statului şi, drept consecinţă, la o împovărare fiscală a celor care muncesc în sistemul privat.
Motivaţia iniţiatorilor legii este că presa trece printr-o criză de realizare a veniturilor, motiv pentru care jurnaliştii sunt prost plătiţi. Ciudată motivaţie, de vreme ce mereu PSD – ALDE s-a lăudat cu creşterea economică, cu prosperitatea oferită românilor şi creşterea calităţii vieţii. Se contrazic singuri, dar realitatea este că o criză financiară se face tot mai simţită în toate domeniile, nu numai în presă.
Dacă aceşti ipocriţi parlamentari ar dori cu adevărat să ajute presa, ar putea-o face lesne prin a crea facilităţi fiscale agenţilor economici dornici să-şi facă publicitate. Faptul că agenţii economici au pierdut o parte din facilităţile pe care le aveau la cheltuielile făcute cu publicitatea a redus drastic veniturile patronilor din presă care au fost nevoiţi să ofere salarii tor mai mici. Revigorarea publicităţii ar duce la o creştere a salariilor şi totul ar fi un mod cinstit şi echitabil faţă de toţi cei care muncesc. Ar mai fi acordarea de subvenţii la preţul publicaţiilor. Presa tipărită a dispărut din cauza costurilor ridicate. Subvenţionarea costului ar duce iarăşi la creşterea salariilor pe cale cinstită şi nu prin mită cu titlu de pomană electorală.
Nu a facilita accesul românilor săraci la mijloacele mde informare în masă vor aceşti parlamentari, pentru că n-ar fi în interesul lor. Cumpărarea jurnaliştilor prin pomeni electorale este o cale directă şi eficientă, s-a dovedit cu pensiile speciale, în a câştiga imagine publică. Iar alianţa politică nefastă românilor PSD – ALDE s-a dovedit pricepută în a oferi mită cui trebuie ca să-şi apere sau să-şi cumpere imaginea.
Cu gogoşi şi minciunele,
Ai ajuns baron, mişele !
written by Ioan Rotundu
Un comentariu, nevalidat, postat de un săvinean la articolul intitulat „Dumitru Politic, infractor recidivist periculos aflat sub protecţia primarului Târzioru” ne explică cum de primarul Relu Târzioru, perceput ca unul din marii baroni locali ai PSD, este reales în funcţie de fiecare dată. „nu-l mai agatati pe Relu la orice mizerie de articol. De cand el este primar, Saveniul este ca floare !” este comentariu semnat de „Pinzaru V. Saveni” ce nu pare a fi transpirat prea mult pe băncile şcolii dar care pare să facă parte din gaşca primarului, o gaşcă a cărei gândire este la căpătuire şi nu la dezvoltarea oraşului.
Este adevărat că în Săveni s-au rezolvat o serie de probleme edilitare, s-au reabilitat o serie de imobile, s-au construit săli de sport dar cu ce preţuri şi cât s-a furat din valoarea ace
 stor investiţii nu suflă o vorbuliţă comentatorul. Este ştiut că toate investiţiile din Săveni au fost finanţate cu bani guvernamentali, bani care s-au furat într-o veselie pentru că sub guvernarea PSD nicio instituţie a statului n-a avut voie să verifice cum au fost cheltuiţi aceşti bani de către primarii locali.
Săvineii sunt mulţumiţi că au fost rezolvate o serie de probleme edilitare dar nivelul lor de trai s-a înrăutăţit de la un an la altul. Oraşul Săveni nu are locuri de muncă pentru că investitorii care ar fi vrut să apară în zonă au trebuit să treacă mai întâi pe la primar şi n-au acceptat să intre într-un joc periculos, riscând să-şi piardă banii investiţi şi libertatea.
Săvinenii n-au o viaţă mai bună dar primarul este într-o prosperitate continuă, o prosperitate care dă pe dinafară dacă o compari numai cu leafa sa de primar. De când primar este Relu Târzioru, oraşul Săveni nu mai are viaţă culturală dar are viaţă de noapte. O lume interlopă ce poate fi găsită la vreme de noapte adăpostită în locuri dubioase la un pokeraş a pus stăpânire pe întreaga comunitate. Nimic nu se poate face fără voinţa primarului.
Acest mod de gândire că „a furat, dar ne-a făcut şi nouă câte ceva” este unul primitiv şi păgubos pentru întreaga comunitate săvineană. Cei care gândesc aşa nu conştientizează faptul că ce s-a făcut este din banii şi munca lor, iar o parte din aceşti bani şi muncă le-a fost furată. Nu conştientizează că firimiturile ce le-au fost oferite de PSD şi cu care primarul Târzioru îi prosteşte sunt de fapt resturi din ce li s-a furat.
O mână de interlopi manipulează conştiinţa unei comunităţi pentru că în acest oraş nimeni nu mai are curajul de a rosti adevărul. Cine iese din frontul ordonat de primar este imediat pus la punct prin corecţii, inclusiv de ordin fizic.
Oraşul din care au pornit fraţii Ciucă, două celebrităţi ale ştiinţei româneşti, filozoful teolog Cristian Bădiliţă, suferă acum de o viaţă intelectuală care să-ţi ajute pe membrii comunităţii să descopere trista realitate în care au fost încarceraţi. Oraşul Săveni a ajuns un lagăr cu Relu Târzioru comandant pentru că intelectualii locului sunt şi ei „înroşiţi” ideologic iar potenţiala lor afirmare în planul public anihilată.
Locuitori ca acest „Pinzaru”, un analfabet funcţional, sunt acei membri ai comunităţii care prin propaganda lor mincinoasă ţin comunitatea în întuneric. Unei întregi comunităţi i s-a furat demnitatea de către o gaşcă de sconcşi, rezultat al unei guvernări pesediste care a distrus valorile tradiţionale ale poporului român şi le-a înlocuit cu minciuna, ipocrizia, demagogia şi analfabetismul funcţional ridicat la rang ministerial.
written by Ioan Rotundu
În seara zilei de 7 noiembrie, adică a primului tur al alegerilor prezidenţiale, prefectul dorohoian Dan Şlincu a făcut câteva minuni care n-au fost consemnate de presă. Ar fi mare păcat ca ele să rămână în neştiinţă publică.
Ca bun creştin ce sunt încă din momentul în care am fost scos din cristelniţă de către preotul satului, m-am gândit să mă pun bine cu muceniţa PSD-ului, asceta sexuală Viorica Dăncilă, şi să fac public ,minunile săvârşite întru mărirea sa la către preacuviosul prefect de Botoşani, Dan Şlincu.
Cum spuneam, spre marea uimire a tuturor şefilor de secţie de votare adunaţi în pridvorul Casei Sindicatelor din Botoşani, fix la ora 22.00 şi-au făcut apariţia şefii de secţie de votare din municipiul Dorohoi.
S-au mirat cât s-au mirat de hărnicia lor cei de faţă, după care au început să calculeze. Conform procedurii legale, secţiile de votare s-au închis la ora 21.00. După desfacerea urnei, buletinele scoase urmau a fi citite cu voce tare în faţa tabletei, pronunţându-se numele celui votat pe buletin.
Cum o astfel de operaţie, la câteva sute de buletine scoase din urne ia ceva timp, cei cu calculele au ajuns la înţelegerea de medie aritmetică a timpului că totul ar fi durat cam 45 – 60 minute. Dacă mai adăugăm timpul cu împachetatul buletinelor, adunarea în echipă şi durata transportului până la Botoşani preţ de 40 minute, ne iese taman încă 60 minute, adică pe total vreo două ore.
Cum cei de la Dorohoi au făcut toate aceste operaţiuni în mai puţin de-o oră, cârcotaşii au ajuns la concluzia creştinească că musai la mijloc a fost o minune făcută de dorohoianul prefect Dan Şlincu. Certitudinea cu minunea a venit şi când au constatat că imediat ce-au ajuns la Botoşani, dorohoienii n-au mai făcut coadă la Casa Sindicatelor. Prefectul i-a băgat direct în sediul Prefecturii, la centralizarea proceselor verbale, roşii în totalitatea lor.
Văzând cum sun ţinuţi de proşti, cei de la Casa Sindicatelor s-au lepădat pentru câteva minute de morala creştină şi au organizat o repriză de huiduieli la adresa lui Dan Şlincu. Nu s-au lipit blestemele de el pentru că se afla sub protecţia muceniţei Viorica Dăncilă. Dar minunile ţin numai trei zile,iar vraja protectoare a Dăncilesei se va risipi iar prefectul se va duce de unde a venit. Posibil înapoi la Dorohoi la vândut sucuri, că se pricepe!
written by Ioan Rotundu
În primul rând egoismul politic. În împrejurări dificile pentru poporul român, mai ales atunci când gruparea mafiotă a PSD-ului a dat semne clare că urmăreşte reinstaurarea dictaturii în România prin controlul total asupra pârghiilor puterii în stat, preşedintele Klaus Iohannis n-a reacţionat în virtutea prerogativelor constituţionale, ci a lăsat la evenimentele să evolueze în direcţia dorită de PSD, urmărind să crească ura românilor asupra alianţei ALDE – PSD şi a guvernelor ei. Practic, în astfel de împrejurări, preşedintele a pus interesul personal deasupra celui naţional.
N-a dat dovadă de consecvenţă nici în lupta împotriva corupţiei. În această direcţie îi imput două chestiuni esenţiale asupra cărora n-a acţionat în interesul naţional: Prima chestiune este lipsa sa de implicare în apărarea protocoalelor încheiate de către Parchetul General, DNA pe de-o parte şi SRI de partea cealaltă, lăsând asaltul dat de PSD pentru desecretizarea acestora şi declararea nulităţii lor să creeze corupţilor un ascendent puternic în faţa legilor. De când aceste protocoale au fost anulate, corupţia a luat amploare în toate structurile statului, dar cel mai periculos în interiorul justiţiei.
Klaus Iohannis n-a avut nicio reacţie la deciziile Curţii Constituţionale prin care i-au diminuat vădit abuziv o parte din prerogative şi care a dat decizii favorabile corupţilor din PSD în frunte cu Liviu Dragnea. Chiar dacă aceste decizii îl obligau să le respecte, obligaţie constituţională, avea dreptul să le critice public pentru a da semnal românilor că şi el constată abuzurile judecătorilor CCR dar că funcţia îl o0bligă să le respecte.
Cu riscul de a fi fost suspendat, deşi personal nu cred că PSD-ul ar fi luat această decizie, preşedintele nu trebuia s-o demită pe Codruţa Koveşi din fruntea DNA. Dimpotrivă, trebuia să iasă public şi să declare că decizia CCR este una dictată din interiorul PSD-ului, cel mai corupt partid postdecembrist, ţi că el, preşedintele, susţine lupta împotriva corupţiei indiferent de ce consecinţe va suporta.
Mai am a-i reproşa preşedintelui faptul că, deşi şi-a creat o imagine internaţională credibilă şi chiar demnă de luat în seamă, n-a insistat la Bruxelles să intrăm în Spaţiul Schengen ca să nu mai fim umiliţi de către vameşii unguri ori de câte ori ne ducem în Europa.
Întâlnirile sale cu Donald Trump au fost cordiale, chiar amicale. N-a profitat de această relaţie nemaiavută de vreun preşedinte român cu cel american, pentru a ne fi ridicate vizele. Americanii n-au a se teme de o invazie a ţiganilor cu,m s-a întâmplat în Europa, pentru că legile lor sunt prea dure ca ţiganii să rişte să-şi facă meandrele pe meleagurile americane.
Avem în America români care deţin funcţii importante atât în marile companii cât şi în structuri statale şi federale, unele cheie. Pe holurile Microsoft, a doua limbă vorbită după engleză este româna. În domeniul Spaţial iar avem români în funcţii extrem de importante. Toate aceste forţe umane româneşti ar fi putut fi o monedă de schimb pentru a ne fi ridicate vizele, numai că preşedintele Klaus Iohannis n-a avut tactul diplomatic de a le folosi.
Calmul său ardelenesc este bun în anumite împrejurări, atunci când este nevoie de mai multă chibzuinţă, dar forţa rapidă de reacţie trebuie să fie pentru un preşedinte de ţară pe primul plan. Preşedintele ţării este şi comandantul Armatei Române. La o acţiune militară ostilă nouă, şeful de stat nu ţine discursuri de un calm proverbial, ci ia pe loc decizia cuvenită.
Şi un ultim aspect ce nu-l găsesc potrivit unui şef de stat, mai ales al României, este aerul arogant afişat uneori. Este acea trufie caracteristică nemţilor dar mai puţin apreciată pe la români.
Va primi duminică sau peste două săptămâni un nou mandat de 5 ani. Nimic nu-l mai împiedică de acum înainte să sancţioneze operativ orice derapaj guvernamental, orice greşeală a diplomaţiei româneşti, orice gest al politicienilor români în plan internaţional care poate afecta negativ imaginea ţării. Dar prioritar acestui mandat să-i fie rezolvarea a trei probleme cruciale pentru viitorul nostru ca naţiune guvernată de principiile statului de drept ce au la bază valorile democraţiei: ridicarea MCV-ului pe justiţie pentru că suntem oaia neagră a Uniunii Europene, intrarea în Spaţiul Schengen şi ridicarea vizelor de către SUA.
written by Ioan Rotundu
Cred că sunt mulţi botoşănenii care, pe parcursul întregii veri, trecând prin dreptul bisericii Sf. Ilie, a observat stând sub gardul de fier un copil îmbrăcat ca de iarnă. Fie caniculă sau răcoare, stă îmbrăcat cu un paltonaş negru uzat. Se aşează cu fundul pe temelia de piatră a gardului, îşi pune capul pe genunchii adunaţi sub mâinile împreunate şi stă aşa ore în şir. Nu vorbeşte, nu ridică capul, nu cerşeşte. Are alături o sacoşă cu ceva haine, şi atât.
Am trecut cred că de zeci de ori pe lângă el fără să-mi dau seama dacă este fată sau băiat, dacă este un copil, adolescent sau o fiinţă umană matură. Aveam să aflu de curând că este o fetiţă ce poate avea vârsta de 10 ani sau mai mulţi, suferinţa de pe faţa ei făcând imposibil să-i afli vârsta la o primă privire.
Joia, săptămâna trecută, treceam prin zonă. Fetiţa sta ghemuită, poziţia ei preferată. Prin dreptul ei trecea o familie tânără a cărei fetiţă alegra în faţă. Privind şi ea la mogâldeaţa de sub gardul bisericii s-a împiedicat şi a căzut. A izbucnit în plângă. Mama s-a repezit şi a ridicat-o. Fetiţa a cuprins cu braţele gâtul mamei şi şi-a lipit obrăjorii de ai, privind spre mogâldeaţă.
Plânsul fetiţei a făcut ca mogâldeaţa de sub gard să-şi ridice capul de pe genunchi. Atunci am realizat că este o fetiţă de vreo n10 ani sau, cine ştie, mai mulţi. Mogâldeaţa a privit la scena cu fetiţa şi mama. A privit cum fetiţa şi-a cuprins mama iar ochii i s-au umplut de lacrimi. Privea şi plângea tăcut. Priveam şi eu şi nu-mi venea a crede. Mă întrebam ce dramă trăieşte acest copil al străzii, ce amintiri dureroase s-au trezit în ea privind la scena fetiţei cu mama. Nu ştiu de ce, dam am simţit nevoia să intru în vorbă cu ea:
- Cine eşti tu unde stai?!
Nu mi-a răspuns. Şi-a luat sacoşa cu hăinuţe şi s-a depărtat. A dispărut undeva în spatele bisericii.
Zilele au trecut iar astăzi, duminică, pe când afară mai bura, am trecut din nou prin zonă. Îmbrăcată cu aceleaşi haine de vară şi iarnă, mogâldeaţa se afla sub gardul bisericii. Cu capul sprijinit pe genunchii adunaţi la piept, cu privirea ascunsă iar alături aceeaşi sacoşă. Era plouată dar nu mişca. M-am oprit din nou şi am întrebat-o:
- Cine şti tu fato?!
A ridicat capul şi a privit dincolo de mine, o privire goală, tulbure. S-a ridicat apoi, şi-a luat sacoşica şi a plecat pe acelaşi drum pe care a plecat şi cu câteva zile în urmă.
Am ajuns acasă şi am scris aceste rânduri. De ce? Nu ştiu! Poate pentru că lumea noastră a devenit plină de copii nefericiţi. Poate pentru că existenţa acestor copii ai străzii au devenit pentru noi ceva obişnuit. Poate că lupta pentru supravieţuirea zilei de mâine ne-a împietrit sufletul atât de tare încât nu ni se mai moaie când vedem necazul altuia.
Pe lângă fetiţa de sub gardul bisericii au trecut şi vor mai trece mulţi botoşăneni. Unii se opresc şi-şi fac treci cruci, privind cu pioşenie sau teamă spre biserică. Nu şi spre fetiţa de sub gardul ei.
written by Ioan Rotundu
Vineri dimineaţă m-am dus la frigider să scot două ouă pentru a le fierbe. Numai că, surpriză, ouăle în loc să fie reci erau la temperatura normală. Aşa am descoperit că frigiderul meu nu mai răceşte. Când am deschis congelatorul carnea era dezgheţată. Aveam o problemă care se cerea rezolvată imediat.. Cum nu aveam cunoştinţe în domeniul serviciilor de frigotehnie, am apelat la câţiva cunoscuţi pentru a-mi recomanda o firmă sau un reparator particular. Îndrumat la firma Gama SRL, situată undeva în apropiere de sediul ISU Botoşani, cel care mi-a răspuns la telefon m-as întrebat ce marcă este frigiderul. Când a aflat că este Artic mi-a spus că ei nu repară aşa ceva dar să mă duc la reprezentanţa Artic.
Reprezentanţa Artic la Botoşani îşi are sediul în zona pieţei centrale. Am sunat şi mi-a răspuns un angajat care mi-a explicat că până miercuri săptămâna aceasta nu poate face nimic. Nu era în localitate. Mi-am adus aminte de frigotehniştii de la cooperaţia de consum. Primul pe care l-am găsit nu mai lucra de patru ani dar mi-a dat numărul de telefon de la un coleg al său mai tânăr. Acesta şi mi-a spus că nici el nu mai repară dar că fiul său, Mihăiţă, a preluat tradiţia familiei.
Mihăiţă mi-a răspuns prompt la telefon. După ce i-am explicat păţania şi i-am răspuns la întrebările ce mi le-a pus, m-a asigurat că în jumătate de oră va fi la uşa mea. Şi a fost! A consultat frigiderul şi verdictul a venit scurt: termostatul căzut, instalaţia de răcire spartă, costul reparaţiei în jurul a 400 lei.
- Mai bine cumpăraţi u nul nou – a fost sfatul său final. Mi-şa recomandat magazinul Altex, cică au frigidere ieftine. I-am plătit tariful de „consultaţie” a frigiderului, după care am decis să merg la magazinul Pro Casa, situat la nici 200 m distanţă de mine.
La Pro Casa am găsit un frigider la preţ convenabil.
- Ce condiţii de livrare aveţi? – l-am întrebat pe băiatul care m-a însoţit.
- Păi, achitaţi suma şi să-l folosiţi sănătos.
- Dar nu asiguraţi transportul? Nu primiţi în loc frigiderul vechi?
- Transportul îl asigură un cetăţean cu maşina. Costă 70 de lei. Frigiderul vechi îl aduceţi că vi-l primim.
Cum şmecherul cu transportul îmi aducea frigiderul la uşa blocului şi nu la uşa apartamentului iar pe cel vechi trebuia să-l cobor eu la uşa blocului, urmând a plăti alt tarif ca să-l ducă la magazin, m-am lăsat păgubaş. Firma Pro Casa îşi face reclamă că asigură transportul la domiciliu a produselor sale. Mincinoasă reclamă!
Mihăiţă îmi recomandase magazinul Altex. M-am dus la cel din zona Kaufland. Culmea, am găsit acelaşi model de frigider ca la Pro Casa şi mai ieftin cu 100 lei. Numai că la condiţiile de livrare mi-au spus că numai luni, adică azi, mi-l poate aduce acasă şi să-l ia pe cel vechi. Mie mi se strica borşul în cratiţă şi se împuţea carnea dezgheţată iar ei mă amânau pe luni. M-am dus nervos la Dedeman.
După ce am trecut în revistă un şir lung de frigidere asistat de vreo trei supraveghetori, am descoperit frigiderul pe care-l văzusem la Pro Casa şi Altex, numai că era cu 200 lei mai scump. Potrivit reclamei făcute pe toate posturile de televiziune şi radio, frigiderul vechi luat la schimb asigură şi o reducere la preţul celui nou. Le-am întrebat pe fetele care-mi ţineau trena de condiţiile de livrare.
Aşa am aflat că este o firmă care se ocupă cu transportul dar contra cost. Frigiderul vechi nu-l primeau pentru că nu sunt în programul celor de la Mediu – mi-a explicat o fată cam doapă la corp. Aşadar, frigider mai scump, transport neasigurat în cost şi pe deasupra îmi rămânea pe cap şi beleaua defectă. Din nou devenisem victimă a reclamei mincinoase.
Cum stăteam dezorientat mi-a sunat telefonul. Un coleg din echipa de la Lumea lu’ Rotundu se interesa dacă am găsit frigider. Aflând că nu. mi-a cerut să revin în oraş că merge cu mine la Flanco.
Din nou în zona Kaufland, de această dată la magazinul Flanco, vecin cu cel al lui Altex. Culmea, am găsit acelaşi model de frigider pe care-l găsisem la Pro Casa, Altex şi Dedeman dar mai ieftin u 100 de lei decât la Altex. Mai mult, îmi lua vechiul frigider scăzând 100 lei din cost. Rămânea problema transportului. Trebuia să aştept vreo patru ore.
Cum nu aveam timp, mi-am făcut socoteala că reducerea de preţ făcută pe seama vechiului frigider îmi acoperea transportul, aşa că l-am cumpărat. Pentru că era ultimul frigider din acelaşi model mi-au mai făcut o reducere de 60 de lei şi mi-au dat garanţie 2 ani,. Am pierdut ceva timp umblând de la un magazin la altul dar n-am ieşit în pierdere.
Dacă acceptam condiţiile de la Pro Casa, Altex sau Dedeman pierdeam cel puţin 200 lei, başca transportul pentru regimul de urgenţă, că nu puteam sta fără frigider pe căldurile astea.
Iată cum cu ajutorul reclamelor mincinoase patronii de lanţuri de magazine cu pretenţie te atrag şi odată intrat în mecanismul lor de convingere, uiţi că ai fost amăgit cu o reclamă mincinoasă şi le cumperi produsele la preţuri mult mai mari decât în oferta reclamei.
Nu cred că inspectorii de la Autoritatea Protecţiei Consumatorului Botoşani nu ştiu de aceste reclame mincinoase dar se feresc să facă controale pentru că aceste firme, la vârf, în opinia mea cotizează la PSD. În schimb, îi controlează la sânge pe chioşcari, buticari, tonetarii din pieţe şi târguri, aplicându-le amenzi care-i duc la faliment.
written by Ioan Rotundu
La sfârşitul săptămânii ce tocmai a trecut am fost abordat din nou de către trei locatari de la blocurile de pe Aleea Gh. Avramescu unde, în apropiere de Şcoala nr. 14, între blocuri, s-a ridicat o biserică. Locatarii mi s-au plâns că preotul le-a spus iniţiat că ridică o bisericuţă dar în final s-a ridicat un mastodont care a ocupat întreg spaţiul dintre blocuri şi le-a luat lumina naturală. <br>
Iar ca un supliment de tulburare a liniştei de  care se bucurau înainte de a se ridica biserica, preotul obişnuieşte să difuzeze dimineaţa slujbele şi la un difuzor exterior, uneori după-amiază, ceea ace-i deranjează pe vârstnici dar mai ales pe cei care lucrează în schimburi şi care nu se mai pot odihni.
Despre construcţia acestei biserici am mai scris în câteva rânduri. <br>
Am atras atenţia că biserica, aflată la nivel de temelie, se anunţa a fi una extrem de masivă, ceea ce va pune în pericol intervenţia pompierilor în cazul unui incendiu. La fel şi în caz de o urgenţă medicală. Este de miorare cum cei de la ISU şi-au dat avizul pentru construcţia bisericii când ştiau foarte bine că ea le va pune piedici în caz de intervenţii. <br>
Nu se dau avize la construcţia unor obiective culturale dacă nu se asigură căi duble de evacuare sau suficient spaţiu de intervenţie a pompierilor dar s-a dat aviz pentru construcţia acestei biserici care a blocat mai multe căi de acces şi care este un adevărat pericol public. <br>
Le-m spus celor trei că abia sunt la început de calvar. Când va fi finalizată biserica şi se va instala clopotul, atunci dangătele acestuia îi vor trezi din somn pe cei mici şi va crea mare disconfort celor maturi pentru că sunetele clopotului se vor lovi de geamurile blocurilor, neavând unde se răspândi, iar ecoul le va amplifica. <br>
M-au întrebat <b>„Ce-i de făcut?”</b>. Le-am răspuns că <b>„Nimic!”</b>. Trebuiau s ă se burzuluiască atunci când au aflat de construcţia bisericii şi când preotul Teodor Peţenchea le-a spus că va ridica în acest spaţiu dintre blocuri o biserică. Dacă s-ar fi pus problema să se ridice o grădiniţă sau un cabinet medical s-ar fi opus cu toţii, ar fi protestat la Primărie, ar fi chemat presa ca să facă cu scandal. <br>
Acum este prea târziu. Cei vârstnici vor privi cum va fi adus mortul la biserică, îşi vor face cruce,întrebându-se când le va veni şi lor rândul. Copii vor privi curioşi la mirii care vor veni la cununie, abandonând jocul din stradă pentru că pe spaţiul lor de joc s-a ridicat biserica. <br>
Sunt cu toţii puşi în faţa unui fapt împlinit. Mastodontul, de fapt o monstruozitate a spaţiului, le va ciunţi şi strâmtora mediul de viaţă+ pentru zeci, poate sute de ani de acum înainte. Grandomania, viclenia şi lăcomia după bani a preoţilor au mai produs o victimă! <br>
written by Ioan Rotundu
După ce –e atras o cuvântare consilierilor locali din Manoleasa, mulţumindu-le pentru favoarea de a-l fi declarat „cetăţean de onoare” al comunei, cuvântare din care n-a reieşit ce-ar fi vrut să cuvânteze, ministrul Petre Daea, însoţit de cohorta de social-democraţi, a poposit la Staţiunea Popăuţi.
Aici l-a aşteptat inginerul dr. în zootehnie, ciobanul impostor Ionică Nechifor, pentru a-i da raportul asupra misiunii sale de devalizare a patrimoniului unităţii, până de curând unitate de cercetare în domeniul rasei de ovine karakul. O sursă a mea care a fost permanent în mijlocul evenimentului a observat cu oarecare satisfacţie că la întâlnirea cu Nechifor, ministrul Daea a procedat în aşa fel încât nu a dat mâna cu acesta.
Mai mult, când Ionică Nechifor a început să aiureze despre ce va face al la Staţiune, ministrul l-a întrerupt de câteva ori corectându-l. De exemplu, „marele doctor în ştiinţe zootehnice,” s-a lăudat ministrului că el a obţinut „pielicele breitzwae” înainte de a da oaia la montă. Ministrul a intervenit ironic şi l-a corectat spunându-i că astfel de pielicele se obţin de la sacrificarea oii cu câteva zile înainte ca aceasta să fete, nu înainte de a fi dată la montă.
S-a lăudat Nechifor că va „remonta” staţiunea. Din nou ministrul i-a atras atenţia că remontul este un termen tehnic industrial sau biologic, iar ce vrea el să facă s-ar numi reactivarea activităţii de cercetare.
Modul distant l-a care l-a ţinut ministrul pe Ionică Nechifor a fost observat de mai mulţi participanţi la discuţia purtată, şoşotelile cum că ciobanul nostru nu pare a mai fi în graţiile ministrului fiind tot mai dese.
Ploaia de duminică a cam stingherit desfăşurarea acţiunii de la Staţiunea Popăuţi care nu s-a bucurat de o prezenţă numeroasă a botoşănenilor ca la ediţiile anterioare. Nici cei din conducerea Direcţiei Agricole de Dezvoltare Rurală Botoşani nu s-au mai arătat a fi atât de euforici de vizita ministrului, aşa cum s-au manifestat la vizitele anterioare ale acestuia.
Descoperind că vizitele în judeţul Botoşani nu sunt neproductive nevoilor sale, ministrul a promis că vas reveni şi în vară. Probabil va dori să guste o pătlăgică roşie de la legumicultorii autohtoni crescută şi coaptă în mijlocul naturii şi nu în solariile pe care le-a promis anul trecut şi care au rămas la stadiul de promisiuni.
written by Ioan Rotundu
 Jurnalistului Corneliu Filip, ultimul reprezentant al presei de dinainte de 1989 care încă mai activează şi în plan publicistic i-a fost dat ca vineri, 4 mai, să trăiască o tristă experienţă profesională. Jurnalistul a scos la Editura Agata, director economistul Ion Istrate, volumul intitulat „Decembrie 1989 la Botoşani” a considerat de cuviinţă ca lansarea să o facă la sala de şedinţe a Consiliului Municipal din clădirea Primăriei Botoşani. A lansat invitaţii iar vineri, la ora 15.00 s-a instalat în sală, cu cărţile alături, aşteptându-şi invitaţii, printre care şi primarul Cătălin Flutur.
Nu mică i-a fost surpriza să constate că la ora 15.00 toţi funcţionarii din Primărie, fiind zi scurtă, au închis birourile şi au plecat acasă, nefiind interesaţi de evenimentul editorial organizat sub privirile lor. Nici consilierii municipali n-au onorat evenimentul, Nefiind rost de ceva căpătuială, au plecat în căutarea unor oportunităţi de afaceri, cultura nefiind punctul lor forte.
Mai mult, din partea presei locale n-a onorat evenimentul nici un reporter „de la liderul presei locale” cum îşi face reclamă publicaţia Monitorul care, în lipsa concurenţei în privinţa publicaţiilor printate, se poate împăna cu orice titluri, cum nu s-a prezentat niciun reporter din presa online sau de la televiziunile locale Somax şiTtele’M.
S-a cătrănit rău jurnalistul că evenimentul la care a pus suflet să-l organizeze s-a dovedit în final un fiasco şi a încercat să găsească explicaţiile lămuritoare eşecului atât de dureros.
Îl informez pe distinsul jurnalist, absolvent a două facultăţi, Istorie şi apoi Filozofie, că generaţia de reporteri care s-a format imediat după evenimentele din decembrie 1989 , care cuprindea şi persoane cu aplecare spre cultură sau din interiorul sistemului cultural precum regretatul prof. istoric Ionel Bejenaru, porţii Gelu Dorian, Nicolae Corlat, profesorii Vasile Asiminicesei, Paul Ungureanu, Georgică Manole, Constantin Moroşanu etc. a cam dispărut dintre noi s-au au ajuns la concluzia că nu se mai regăsesc în politicile redacţionale a puzderiei de site-uri care publică accidente, infracţiuni, acte de violenţă redactate în câteva rânduri.
Nu mai există acele publicaţii care să aibă în colectivul lor editorialişti sau comentatori de evenimente care să ofere cititorilor o opinie proprie, care să explice publicului ce se ascunde în spatele unor evenimente şi decizii politice, care să publice articole de sinteză despre problemele cu care se confruntă societatea.
Nivelul de cultură al celor care fac astăzi ceea ce cu multă îngăduinţă se poate numi presă este scăzut şi se reflectă foarte bine în scrierile lor zilnice. Presa botoşăneană este acum plină de ceea ce Cristoiu numeşte „guguştiuci”, adică reporteri care scriu după dictare şi care n-au capacitatea analitică de a despica firul în patru şi curajul de a-i înfrunta pe politicienii corupţi, impostori sau pe şefii de instituţie incompetenţi.
S-a plâns jurnalistul Filip că i s-ar fi explicat de unii reporteri că dacă ar scrie i-ar face publicitate. Săraci rău cu duhul cei care i-au oferit astfel de explicaţii. Evenimentele editoriale sunt de natură culturală şi consemnarea lor ar trebui să fie un gest de onoare din partea acelui reporter sau publicaţie. Adevărul este altul. Ca să scrii o cronică editorială trebuie să ai şi nivelul necesar de cultură proprie care să-ţi permită să poţi aprecia pozitiv sau critic volumul lansat şi nu să te apuci să copii din cuvântul autorului sau a celui care a scris prefaţa pentru că n-ai capacitatea de a-ţi exprima o opinie proprie.
Am mai afirmat, şi voi repeta cât va fi nevoie, că la nivelul judeţului Botoşani cultura, care cândva era o mândrie la nivel de ţară şi peste graniţă, a ajuns, valoric, la cel mai scăzut nivel istoric din existenţa sa, graţie politicienilor locali şi a numirii în fruntea instituţiilor culturale a unor neprofesionişti de o incultură crasă, dar care s-au distins în munca de partid.
Ion Istrate, directorul Editurii Agata, prin revista sa culturală Luceafărul.ro încearcă să surprindă evenimentele culturale care au loc, să le mediatizeze, să le comenteze, numai că de cele mai multe ori munca sa este ponegrită chiar de către cei care ar trebui să-l susţină. Să mai adaug şi nevolnicia inspectorilor financiari care tratează activităţile culturale ca pe nişte afaceri comerciale şi caută să le înăbuşe prin impozite aberante, inventate, pentru că aşa cu primit ordin de la şefii lor care, la rândul lor, au primit ordin de la politic.
Puţinii intelectuali atraşi de evenimentele culturale devin şi mai puţini de la un an la altul iar noua generaţie nu se grăbeşte să le ocupe locul, având cu totul alte orientări care n-au nimic în comun cu cultura.
Jurnalistului Corneliu Filip i-a fost dat să descopere o realitate pe care n-o cunoştea pentru că cercul intelectual din care face parte duce mai sus decât la nivel judeţean. A descoperit că la Botoşani a mai avut loc o Revoluţie în afara celei din decembrie 1989, o „revolută culturală”.
10.05.2018
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments