Aseară s-a deschis Festivalul verii. O sărbătoare primită cu bucurie de către majoritatea botoşănenilor, dar şi contestată de către o parte dintre aceştia. Nu suntem Sibiul, capitala europeană a culturii, şi nici nu suntem la nivelul de cultură şi civilizaţie al sibienilor, să putem înţelege rostul unor asemenea sărbători. Dar nu sub acest aspect de diferenţă culturală mi-am propus să comentez evenimentul botoşănean aflat în plină desfăşurare.
Toată suflarea prezentă aseară la deschiderea festivalului a avut surpriza să constate că E.ON a oprit alimentarea cu energie electrică a locaţiei unde s-a amplasat scena. A fost oprit şi iluminatul public, toată suflarea prezentă la festival fiind obligată să orbecăiască prin întunericul ce a cuprins zona, mai ales că plouase, iar gropile erau pline cu apă deveniseră capcane pentru încălţămintea din picioare. Cum ne stă în obişnuinţă la astfel de evenimente neplăcute, cel înjurat a fost primarul Flutur.
În ultima perioadă, de vreo două luni de zile încoace, iluminatul Botoşanilor se face tot mai prost, cartere întregi fiind lăsate în întuneric multe ore din noapte sau chiar nopţi la rând. Am luat act şi de faptul că primarul Flutur a declarat în repetate rânduri că are probleme cu cei de la E.ON, care nu respectă clauzele contractuale în ce priveşte iluminatul public al Botoşanilor, iar el, ca primar, nu are nici o putere asupra acestora. Ce-a spus Flutur este un adevăr rostit pe jumătate.
Iată cealaltă jumătate a adevărului pe care Flutur, nu ştiu din ce motive, preferă să-l treacă sub tăcere, deşi este în dezavantajul său. Rememorăm unele evenimente politice din perioada alegerilor locale ale anului 2004. Venind la PNL, pe post de vicepreşedinte, graţie vărului său Gheorghe Flutur, de la bun început Cătălin Flutur a intrat în conflict cu preşedintele PNL Botoşani, viitorul senator Mihai Ţâbuleac. Preşedintele Ţâbuleac vedea un Flutur un concurent la funcţia sa. Motiv de a-l şicana pe orice cale. Când Flutur a fost desemnat candidatul PNL la primăria Botoşanilor, Ţâbuleac nu l-a sprijinit cu nimic. Flutur a câştigat alegerile, iar tensiunile dintre el şi Ţâbuleac au crescut.
PNL-ul s-a rupt, s-a născut PLD-ul lui Stolojan, iar Ţâbuleac a urmat noua formaţiune liberală. Legat de vărul său, ex-ministrul Gheorghe Flutur, şi Flutur al nostru a fost nevoit să se declare aderent al PLD. Toţi s-au mirat de decizia lui Flutur de a-l urma pe Ţâbuleac la PLD, fără să ştie adevăratele motive. Reacţia dură a PNL, prin noul preşedinte Câmpanu, l-a făcut pe Flutur să dea un pas înapoi, declarând că el n-a părăsit PNL-ul şi se consideră primar liberal din partea partidului lui Câmpanu. Rostind aceste vorbe, Flutur n-a minţit. El a realizat că urmându-l pe Ţâbuleac în PLD şi-a făcut rău singur. Vărul său, de la Bucureşti, nu putea să-l ajute cu nimic în faţa duşmăniei pe care Ţâbuleac n-o ţinea ascunsă faţă de primarul Flutur. Proaspătul Congres PLD de la Botoşani s-a ţinut fără ca Flutur să fie prezent în sală. A fost momentul în care Ţâbuleac a dat pe faţă întreaga duşmănie ce i-o poartă lui Flutur. Mijlocul lui Ţâbuleac de-al distruge pe Flutur este unul insidios, dar eficient.
Fratele senatorului, Ştefan Ţâbuleac, consilier judeţean PNL, este director la E.ON Moldova, cu sediul în Bacău. El este mijlocul de răzbunare al fratelui senator împotriva lui Flutur. Senatorul Ţâbuleac s-a lăudat că fratele său Ştefan în va boicota pe Flutur la iluminatul public al Botoşanilor, instigându-i astfel pe botoşăneni împotriva sa. Iar rodul acestui boicot, ce a început acum vreo două luni şi s-a accentuat în ultima săptămână, cu vârf aseară, când s-a boicotat şi deschiderea festivalului verii, se poate vedea lesne.
Dacă eram în locul lui Flutur, faţă de ce s-a petrecut aseară, astăzi dimineaţă convocam o conferinţă de presă şi dădeam totul în vileag. Să ştie botoşănenii de ce oraşul este prost iluminat public. N-a făcut-o şi nu-mi dau seama de ce procedează astfel!
written by Ioan Rotundu
Viaţa politică a comunităţii noastre este din când în când tulburată de către o declaraţie de presă ce vine din partea unei persoane ce se crede buricul târgului Botoşanilor. Un astfel de personaj, care-şi umple timpul cu declaraţii de presă, făcând afirmaţii care de care mai trăsnite şi nesăbuite este consilierul municipal Mihai Ştefan. Acest om n-are nici cea mai vagă urmă de caracter uman.
Este un pârlac fără seamăn, umblă numai după şperţ, numai după afaceri murdare.
S-a infiltrat în conducerea PRM, a fitilit pe unul şi pe altul, s-a gudurat dacă a fost cazul şi de fiecare dată a reuşit să-şi atingă scopul. Iar de fiecare dată scopul său n-a fost unul nobil, de interes comunitar, ci numai în beneficiul personal. Toţi cei care au avut contact cu persoana sa au rămas surprinşi de lipsa de moralitate ce-l caracterizează.
Se află la al doilea mandat de consilier municipal, mandat obţinut într-un mod extrem de ruşinos. O spun colegii săi din PRM, care refuză să mai intre în divergenţă cu el, pentru că este tipul omului care calcă pe cadavre, numai să-şi vadă îndeplinit obiectivul.
Şi colegii săi, consilierii municipali îl evită, şi rău fac. Conştientizând că ceilalţi consilieri îi cam ştiu de frică, Ştefan face şi desface multe prin CLM. Nici primarul Flutur n-are curajul să-i stea împotrivă, considerându-l nu periculos, ci extrem de periculos.
Ştefan l-a studiat cu atenţie pe Comariţă, directorul de la Eltrans şi i-a descoperit acestuia punctele slabe: şpriţul şi femeile. Speculând aceste slăbiciuni, el a făcut din Comariţă un mieluşel, care execută tot ce-i spune. Când Eltransul a adus acele microbuze şi autobuze, care au mărit pierderile societăţii, nefiind eficiente, s-a tras un comision gras care s-a împărţit între cei care au pus la cale afacerea. Angajaţi de la Eltrans susţin că Ştefan a fost cel mai lacom. Tot Ştefan l-a băgat pe Comariţa într-o altă afacere murdară. O reparaţie de doi lei la Eltrans a fost contabilizată la peste 200 milioane lei vechi, diferenţa de sumă fiind împărţită, Ştefan trăgându-i părticica.
Când s-a pus problema ca la Eltrans să se facă o reorganizare de activitate, Ştefan a fost cel care s-a opus cu înverşunare şi a câştigat lupta cu ceilalţi consilieri. Când CLM-ul a decis demiterea lui Comariţa, la cererea angajaţilor, sătuli de beţiile şi desfrâul sexual, Ştefan a făcut ce-a făcut şi a întors hotărârea colegilor. Comariţa a fost readus şi continuă să tragă la fund societatea, spre prosperitatea lui Ştefan.
Recent şi nemţii, care se arătau interesaţi de-o colaborare cu Eltransul au plecat. Unii cititori, neavizaţi, au clamat că nemţii voiau să preia Eltransul pe daiboj. Nu, nemţii s-au crucit când au văzut conţinutul caietului de sarcini, în vederea licitaţiei. Erau trecute prevederi pe care nici un om de afaceri nu le-ar fi acceptat. Nemţii veneau să eficientizeze activitatea, nu să mărească pierderile. Dealtfel Ştefan se şi lăudase prin târg că a conceput pentru nemţi un caiet de sarcini pe care sigur nu-l vor accepta. Dacă nemţii ar fi preluat Eltransul, Ştefan nu mai călca prin curtea societăţii. Acum este din nou stăpân peste tot ce mişcă şi face Comariţa. Cu frică taxatorii susţin că seara, o parte din încasările zilei se duca la Comariţa, nu la casierie. Aceşti bani se împart cu Ştefan. Sunt aşi alte persoane care afirmă acest lucru. Nimeni n-a avut curajul să verifice. Teama de Ştefan este mai mare decât dorinţa de dreptate.
Tot Ştefan a fost cel care l-a susţinut pe Ion Bordeianu director la Teatrul „Eminescu”. Cu Bordeianu a făcut o afacere pe seama autobuzului achiziţionat de teatru din Germania. Se zice că partea lui Ştefan ar fi fost vreo câteva sute milioane lei vechi. Ceva a fost, de vreme ce Ştefan l-a susţinut pe Bordeianu să fie menţinut director, deşi toţi ceilalţi consilieri şi primarul Flutur voiau schimbarea lui. Mai mult, după ce Flutur l-a destituit pe Bordeianu, Ştefan l-a susţinut în continuare să câştige procesul cu primăria. Ştiţi cum s-a apărat Bordeianu? A invocat în instanţă faptul că nu i s-a asigurat translator de limba rusă şi el nu a înţeles termenii româneşti, motiv pentru care nu a putut să se apere. Cum este posibil ca directorul Teatrului „Eminescu” să spună că nu cunoaşte limba română? Ca peremist, pe Ştefan nu l-a impresionat modul în care s-a apărat Bordeianu. Pe el îl interesa ce afaceri mai poate pune la cale. Mi-i scârbă de astfel de oameni!
Iată de ce sunt hotărât să lupt pentru ca astfel de caractere umane să fie eliminate din viaţa publică a comunităţii botoşănene. Sper ca în demersul meu să mă bucur şi de ajutorul cetăţenilor de bună credinţă, sătui şi ei să mai vadă astfel de scârnăvii.
written by Ioan Rotundu
Mă aşteptat ca prefectul Cristian Roman să fie schimbat, dar nu aşa repede, nu în astfel de împrejurări şi nu înaintea moţiunii de cenzură ce PSD-ul intenţionează s-o introducă. Mă aşteptam ca prefectul să fie înlocuit după căderea Guvernului Tăriceanu, de către noul guvern ce se va forma, dacă nu cumva vom merge spre alegeri anticipate. Momentul în care Roman a fost schimbat este pentru el unul destul de neplăcut pentru acesta.
În primul rând, schimbarea s-a făcut ca urmare a efortului unit dintre Liviu Câmpanu şi Constantin Conţac. Pe la începutul acestui an cei doi şi-au dat mâna, uniţi fiind nu din interese comune pentru judeţ, ci din ura comună împotriva lui Roman. Câmpanu a prins a-l urî pentru că Roman n-a acceptat să-i îndeplinească anumite cerinţe. Iar cerinţele lui Câmpanu erau de natura intereselor personale, ce aduceau mai mult cu traficul de influenţă. Ca prefect, Roman n-a fost cheie de biserică, dar s-a înverşunat să nu-l ia în seamă pe Câmpanu şi să-şi manifeste arogant simpatia pentru PLD. Câmpanu, ca deputat, ca preşedinte PNL, ca lider politic ce face parte din partidul de guvernământ, s-a simţit umilit că prefectul nu-i dă ascultare. De aici ura înverşunată împotriva lui Roman.
Conţac l-a urât pe Roman din momentul în care acesta s-a legat de familia şi de afacerile sale. Roman nu s-a luat de Conţac, dintr-un interes pentru judeţ, ci dintr-un interes al unui anume grup care l-a pus prefect. Cu timpul, grupul în cauză s-a consolat cu ideea că preşedintele Conţac nu poate fi înlocuit de la cârma Consiliului Judeţean, dar Roman a continuat să adâncească ura faţă de acesta. Mai mult, în încrâncenarea sa faţă de Conţac a făcut şi multe greşeli.
Aşadar, ura lui Câmpanu alăturată celei a lui Conţac s-a soldat cu demiterea prefectului, formula de înlocuire din funcţie cu trecerea pe un post de inspector guvernamental fiind una diplomatică.
În perioada cât a fost prefect, Roman, în dorinţa sa de a-l contracara şi bloca în decizii pe Conţac, şi-a depăşit anumite competenţe legale. Iar acum este momentul lui Conţac, care se va răzbuna crunt.
N-ar vrea să fiu în pielea lui Roman. Şi-a făcut mulţi duşmani şi nu ştiu dacă va putea face faţă răzbunării lor. Conţac are un dosar întreg de ilegalităţi comise de Roman. Nu s-a putut folosi de el pentru că Roman era pe coama valului. Acum situaţia s-a schimbat. Pe coamă de val stă Conţac şi nimic nu-l va putea opri să nu-i plătească lui Roman toate poliţele adunate în cei trei ani de ceartă continuă.
written by Ioan Rotundu
Nu m-am dus eu de multe ori la biserică, decât doar în vizită, ca la un monument istoric sau cu ocazia vreunui eveniment de familie sau al vreunui prieten ori cunoştinţe. Nici nu mă dau în vând de dragul preoţilor, mai ales că ştiu cum gândesc şi ce viziune au unii dintre ei asupra credinţei pe care o propovăduiesc. Nu sunt habotnic în credinţă. Prefer să cred în interiorul conştiinţei mele, acceptând existenţa lui Dumnezeu într-o formă pe care mi-o permit cunoştinţele asimilate. Chiar dacă am serioase rezerve asupra moralităţii slujbaşilor Bisericii, nu înseamnă că pentru câteva uscături trebuie tăiată toată pădurea verde şi în putere.
Şi acum la subiect. În aceste zile s-a anunţat că din partea Curţii de Conturi a fost promovată către Parlamentul României iniţiativa unei legi prin care controlorii Curţii să poată verifica veniturile bisericii.
Iniţiativa mi se pare una stupefiantă şi cu siguranţă este rodul unei minţi diabolice de politician, care nu urmăreşte altceva decât să aibă o pârghie de control asupra instituţiei Bisericii. Ce să verifice controlorii Curţii la o parohie? Dacă preotul a tăiat chitanţă pentru sumele încasate de pe urma serviciilor religioase? Adică botezuri, cununii, înmormântări, pomeniri, vestirea Ajunului şi a Bobotezei şi mai ştiu eu ce alte servicii. Să fim serioşi. Ce preot a tăiat sau va tăia chitanţă pentru aşa ceva?
În primul rând că Biserica este scutită de orice taxe şi impozite. Apoi, veniturile sale sunt cheltuite sub controlul consiliului parohial, o parte, iar o parte sunt vărsate instituţiilor ierarhice. Veniturile nefiind impozabile, de ce mai necesită o verificare a cuantumului lor? Este inutil să verifici nişte venituri de pe urma cărora statul nu beneficiază cu nimic şi nici nu poate dispune asupra modului de cheltuire a lor.
Prin constituţie Biserica este o instituţie autonomă faţă de stat. La fel şi cultele recunoscute legal. De ce ar vrea statul să încalce această autonomie? Se mai ştie că Biserica are propriul aparat de control. Este treaba Patriarhiei, Mitropoliei, Episcopiei, Protopopiatului să verifice veniturile preoţilor şi să constate dacă aceştia au vărsat sumele cuvenite către treptele ierarhice.
Aşa privite lucrurile, iniţiativa legislativă a Curţii de Conturi n-are nici un temei de nici un fel. Doar dacă, aşa cum spuneam, politicul doreşte să aibă o pârghie de control asupra Bisericii, lipsind-o de autonomie. Iar singurul politician care s-a arătat, până acum, interesat de puterea Bisericii este preşedintele Băsescu. Tare îmi este teamă că iniţiativa Curţii de Conturi îşi are originea la Cotroceni. Forţa malefică care zace în acest om, însemnat de Dumnezeu spre a ne atenţiona, poate fi extrem de periculoasă pentru echilibrul societăţii româneşti. A extinde caracatiţa politicului asupra singurei instituţii credibilă în faţa românilor, care este Biserica, ar însemna să fim aruncaţi într-o viaţă plină de promiscuitate, aşa cum Biblia ne aminteşte de Sodoma şi Gomora. Asta se vrea oare? Modelul Sodoma şi Gomora se potriveşte cu concepţia despre viaţă a preşedintelui Băsescu. Mă ia cu friguri când mă gândesc ce se poate întâmpla.
written by Ioan Rotundu
A devenit o modă ca toată lumea să ceară ca alegerile parlamentare, şi dacă se poate şi europarlamentare, să fie făcute în sistem uninominal. Adică, eu, Rotundu, cetăţean turmentat de 17 ani de zile cu votul pe liste de partid, voi deveni lucid peste noapte şi voi vota parlamentar o persoană cu un comportament social ireproşabil, cinstit şi corect până la vecinătatea cu divinitatea. Moda este atât de puternică, de nu-ţi vine a crede. Până şi parlamentarii, hoţi încă înainte de a fi înscrişi pe liste pentru a fi votaţi la hurtă, strigă acum că vor vot uninominal. Vor pe dracu’! Totu-i un joc politic. Nici Băsescu, cerberul care a crezut că îngenunchează parlamentarii dacă le arată mâţa cu votul uninominal în coadă, nu mai crede în eficienţa sistemului. Numai că, prins în horă, nu prea mai poate abandona dansul, că ar trăda din mârşava-i gândire.
Prin Europa au fost ţări care au folosit votul uninominal, dar l-au abandonat tocmai pentru inconvenientele sale, mult mai mari faţă de votul pe liste. Dar eu presupun că voinţa politică îi una sinceră şi că votul uninominal ar fi legiferat. Îmi imaginez următorul scenariu. Băsecu, care a demonstrat că poate aduna la o strigare floarea geambaşilor din construcţii, lansează un astfel de apel, dar pe secret. Presupunem că cere patronului de la Golden Blitz să închidă localul pentru câteva ore, transformându-l în loc de adunare politică cu ordine de zi secretă.
Odată adunaţi, Băsescu le face cunoscut băieţilor deştepţi din construcţii că dacă vor să mai înfulece vârtos din banul public, este nevoie de o chetă de partid, care să finanţeze jumătate plus unul din parlamentarii Camerei Deputaţilor şi Senat. Zece astfel de băieţi pot aduna uşor zece milioane de dolari. Cu această sumă, PD-ul, sau alt partid dacă PD-ul intră în dizgraţiile lui Băsescu, primeşte sarcina de a găsi în teritoriu 200 de candidaţi la parlamentare, aşa cum vrea electoratul, care să fie votaţi uninominal pentru a ajunge în Parlament: Se vor găsi aceşti candidaţi, în rândul unor profesori gen Miroiu din „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian, în rândul unor funcţionari de la primărie sau prefectură proşti de cinstiţi, a unor avocaţi şmecheri, nişte ţărani mai spălăciţi, îmbrăcaţi cu bundiţă nouă, capitalistă etc.
Vor fi contactaţi şi li se vor spune că treaba lor este numai să accepte candidatura şi să-i urmeze pe şefii de campanie prin judeţ, dând citire unor texte fabricare în laboratoarele partidelor de la Bucureşti. Cheltuiala nu-i priveşte, numai că, odată aleşi, trebuie să fie solidari cu interesele partidului şi recunoscători efortului pe care partidul l-a făcut pentru succesul lor. Interese pe care ei nu le vor cunoaşte niciodată, dar vor vota cu recunoştinţă partidului.
Iată deci, cum cu numai zece milioane de dolari un partid, cu ajutorul votului uninominal, poate controla Parlamentul şi forma guvernul. Îi putem opri cumva. Nu cred că ne stă-n putinţă. Aşa că, poate ar trebui s-o lăsăm mai moale cu uninominalul şi să gândim de zece ori până ce ne hotărâm soarta.
written by Ioan Rotundu
Astăzi am aflat de la radio Europa FM că la propunerea cultelor se încearcă din nou ca religia să devină obiect de studiu obligatoriu şi în liceu. Cred că dacă Ministerul Educaţiei va accepta o astfel de decizie, va comite o mare greşeală. Întotdeauna m-am declarat împotriva faptului ca religia să fie obiect de studiu în şcoală, fie şi facultativ. Între programa şcolară, bazată pe fundamente ştiinţifice, şi religia bazată pe un sincretism între adevăr şi mistic există o incompatibilitate de netrecut.
Ştiinţa a stat, stă şi va sta la baza progresului civilizaţiei umane, religia, prin inflexibilitatea sa la progres, a fost totdeauna o oprelişte a dezvoltării şi progresului umanităţii, ignoranţa fiindu-i hrana spirituală de zi cu zi.
În condiţiile în care tindem să dezvoltăm baze de cercetare ştiinţifică pe Lună, să călcăm pe Martie, cum îşi va însuşi elevul de liceu noţiunile de astronomie, când la religie i se va vorbi de Dumnezeul din ceruri, de creaţionismul din Facerea, de minunile Sfintei Marii, de crede şi nu cerceta.
În Constituţia României biserica este despărţită de stat. Atunci, ce caută această încercare de imixtiune a cultelor în programa de învăţământ liceal, sau de ce puterea este dispusă să facă această concesie cultelor, încălcând Constituţia şi dreptul fundamental al omului de a cugeta liber de orice prejudecăţi?
Am intrat în Europa. Religia nu stă prin şcolile ţărilor europene în rang egal cu ştiinţa. Europa a delimitat credinţa de şcoală. Şcoala se bazează pe logică, pe raţiune, pe forţa argumentului ştiinţific, pe legile naturale care guvernează universul materiei, moarte sau vii. Religia se adresează spiritului, sufletului uman, iar mijloacele sale de cunoaştere şi exprimare sunt în afara raţiunii.
Cred că religia trebuie însuşită din familie, la biserică, la casa de rugăciuni, cum s-a procedat şi până acum. Nu trebuie ca banul public să fie risipit pe plata profesorilor de religie, care vor fi preoţii, ci mai degrabă pe achiziţionarea de aparatură necesară laboratoarelor de fizică şi chimie.
Nu trebuie să acceptăm religia în şcoală, fie şi ca obiect facultativ. Trebuie să eliberăm pregătirea elevilor, mai ales la vârstele mici, de un balast de informaţii inutile şi care-l va deruta în înţelegerea corectă a existenţei noastre.
Iar de actuala putere sau alta, va accepta acest compromis cu cultele, înseamnă că pe la noi politicul este atât de decăzut moral, încât ne merităm din plin dispreţul Europei civilizate. Pentru a aduna câteva voturi, aceşti politicieni de doi bani sunt în stare să ne amaneteze viitorul copiilor noştri. Eu zic să nu-i lăsăm. Voi ce ziceţi?
written by Ioan Rotundu
Moartea Patriarhului Teoctist a readus în prim plan dosarele preoţilor aflate la CNSAS. Cu multă ardoare, unele persoane publice vor ca alegerea noului patriarh să se facă numai după ce vor fi cunoscute numele acelor preoţi care au colaborat cu Securitatea. Altfel spus, ei vor ca noul patriarh să fie o faţă bisericească, care se bucură de o moralitate impecabilă. De unde atâta preocupare pentru aceste personaje, de ordin public de prim rang, ca noul cap al Bisericii Ortodoxe Române să fie un înalt prelat cu garanţii morale apropiate de perfecţiunea lui Dumnezeu? Mai degrabă de când astfel de preocupări?
Dacă privim scandalul iscat, dacă îi dăm o imagine de ansamblu, constatăm cu uşurinţă că el se suprapune aproape perfect modelului de scandal preferat de către preşedintele Băsescu. Iar de luăm ca reper autorul care a generat scandalul, nimeni altul decât mult controversatul Mircea Dinescu, gândul ne duce la relaţia acestuia, refăcută pe principii bahice, cu preşedintele Băsescu, constatând din nou cu uşurinţă că firele întregului scandal de la Cotroceni sunt dirijate. De ce oare?
Răspunsul trebuie căutat în şirul evenimentelor ce s-au derulat înaintea referendumului de suspendare din funcţie al preşedintelui Băsescu. În acele zile fierbinţi pentru Băsescu şi tagma politicienilor, de la Cluj s-a auzit vocea mitropolitului Bartolomeu Anania. Iar vocea mitropolitului lua apărarea preşedintelui Băsescu.
Revenind la preşedintele Băsescu, să luăm seamă la comportamentul acestuia în zilele cât Patriarhul Teoctist îşi ducea odihna de veci pe catafalc. Mai întâi, cu multă ipocrizie, preşedintele Băsescu şi-a făcut prezenţa, pentru a-şi manifesta compasiunea. Prezenţa sa a fost una bine studiată, cu aer de modestie, pentru a arăta cât mai multă durere sufletească. Apoi, în spiritul aceleaşi ipocrizii care-l caracterizează, i-a acordat Patriarhului cea mai înaltă distincţie românească. Distincţia i-a acordat-o după ce, sub bagheta sa, istoricul Tismăneanu l-a acuzat de colaborarea cu comuniştii. Motiv pentru Cristian Tudor Popescu să se întrebe, într-o emisiune televizată, dacă nu cumva preşedintele Băsesci i-a acordat distincţia pentru că a murit, nevăzând o altă motivaţie atât de puternică. Gestul preşedintelui a fost absolut gratuit, de imagine şi nu determinat de nevoia de a recunoaşte, fie şi post mortem, meritele patriarhului în a contribui, prin actul de credinţă, la formarea unei societăţi româneşti civilizate, moderne, europene.
Imediat după înmormântare a izbucnit scandalul cu dosarele feţelor bisericeşti. Tot imediat după înmormântare s-a vehiculat numele mitropolitului Daniel ca fiind potenţialul patriarh. Dar tot imediat s-a pus şi problema mitropolitului Bartolomeu Anania, lansându-se zvonul că persoana sa este agreată şi de Cotroceni. Înalţii părinţi au replicat cu vârsta înaintată a mitropolitului, lucru recunoscut chiar de persoana vizată.
Văzându-se cu protejatul rămas pe din afara funcţiei ce i-o dorea, preşedintele Băsescu vrea să împiedice accederea ca patriarh a mitropolitului Daniel. De unde şi credinţa sa că mitropolitul trebuie să aibă păcatul colaborării cu vechea Securitate, iar de va fi aşa, îl va lustra. Iar ca scandalul să ia amploare, de această dată şi-a ales ca porta voce persoana lui Dinescu, meşter în a crea astfel de pricini. Să mai luăm seamă la afirmaţia preşedintelui Băsescu că patriarhul ales va trebui recunoscut de către persoana sa prin decret prezidenţial. Este un fel de avertisment lansat către Sinodul B.O.R.
Aşa stând lucrurile, este firesc să ne întrebăm dacă este corect ca lumea mireană să se implice în actele de decizie ale Sinodului, inclusiv în ce priveşte alegerea capului bisericesc. Cred că este moral ca preoţii să-şi asume răspunderea în a-şi alege şeful, chiar dacă acesta are un trecut problematic. Avem ca exemplu pilda biblică cu aruncatul pietrei. Nu-mi explic nici de ce trebuie ca şeful statului să recunoască, prin legiferare, pe capul ales al bisericii. Este un act nefiresc, în totală contradicţie cu spiritul moral al credinţei. Mai cred că preoţii sunt cei în măsură să-şi judece colegii întru credinţă şi să-i pedepsească pentru faptele lor. De ce trebuie ca în actul judecăţii, al alegerii, să fie prezenţi reprezentanţi ai lumii laice? Credinţa nu este o formă a democraţiei, ca să fie respectate anumite principii. Lumea credinţei trebuie despărţită de cea laică. Mi se pare total paradoxal ca un creştin să fie pus de judecător să jure pe biblie, iar de-a greşit cumva, să fie condamnat după legile pământene. Când jură pe biblie, jură faţă de Dumnezeu. Ar fi normal să fie pedepsit după normele credinţei şi nu a normelor juridice laice. Consider jurământul pe biblie, în instanţă, ca cea mai scandaloasă formă lipsită de respect adusă actului de justiţie, de înfăptuire a dreptăţii, dar şi de umilinţă a credinţei. Martorul trebuie să jure faţă de legea care pedepseşte mărturia mincinoasă, pentru că pedepsirea sa se va face în baza acelei legi.
Revenind la alegerea noului patriarh, preşedintele Băsescu îşi doreşte să aibă asupra acestuia un control deplin. De va avea sub talpa sa pe cea mai înaltă faţă bisericească, atunci va avea garanţia, că la nevoie, numele său va fi rostit prin bisericile patriei, cu pioşenie şi sugestia că trebuie să-i mai acordăm un mandat. Pentru că asta vrea preşedintele Băsescu. Iar ca să-şi atingă scopul nu se dă înlături de la nimic, nici de la a pângări imaginea viitorului patriarh, fără a şti cu certitudine cine va fi acela. Este promovarea principiului machiavelic, în formă modernă: „calomniază, calomniază că tot va rămâne ceva”. Cred că o astfel de problemă merită a fi dezbătută public, motiv pentru care vă invit să vă exprimaţi propria opinie.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments