Blogul lui Rotundu

A devenit o modă ca toată lumea să ceară ca alegerile parlamentare, şi dacă se poate şi europarlamentare, să fie făcute în sistem uninominal. Adică, eu, Rotundu, cetăţean turmentat de 17 ani de zile cu votul pe liste de partid, voi deveni lucid peste noapte şi voi vota parlamentar o persoană cu un comportament social ireproşabil, cinstit şi corect până la vecinătatea cu divinitatea. Moda este atât de puternică, de nu-ţi vine a crede. Până şi parlamentarii, hoţi încă înainte de a fi înscrişi pe liste pentru a fi votaţi la hurtă, strigă acum că vor vot uninominal. Vor pe dracu’! Totu-i un joc politic. Nici Băsescu, cerberul care a crezut că îngenunchează parlamentarii dacă le arată mâţa cu votul uninominal în coadă, nu mai crede în eficienţa sistemului. Numai că, prins în horă, nu prea mai poate abandona dansul, că ar trăda din mârşava-i gândire.

Prin Europa au fost ţări care au folosit votul uninominal, dar l-au abandonat tocmai pentru inconvenientele sale, mult mai mari faţă de votul pe liste. Dar eu presupun că voinţa politică îi una sinceră şi că votul uninominal ar fi legiferat. Îmi imaginez următorul scenariu. Băsecu, care a demonstrat că poate aduna la o strigare floarea geambaşilor din construcţii, lansează un astfel de apel, dar pe secret. Presupunem că cere patronului de la Golden Blitz să închidă localul pentru câteva ore, transformându-l în loc de adunare politică cu ordine de zi secretă.

Odată adunaţi, Băsescu le face cunoscut băieţilor deştepţi din construcţii că dacă vor să mai înfulece vârtos din banul public, este nevoie de o chetă de partid, care să finanţeze jumătate plus unul din parlamentarii Camerei Deputaţilor şi Senat. Zece astfel de băieţi pot aduna uşor zece milioane de dolari. Cu această sumă, PD-ul, sau alt partid dacă PD-ul intră în dizgraţiile lui Băsescu, primeşte sarcina de a găsi în teritoriu 200 de candidaţi la parlamentare, aşa cum vrea electoratul, care să fie votaţi uninominal pentru a ajunge în Parlament: Se vor găsi aceşti candidaţi, în rândul unor profesori gen Miroiu din „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian, în rândul unor funcţionari de la primărie sau prefectură proşti de cinstiţi, a unor avocaţi şmecheri, nişte ţărani mai spălăciţi, îmbrăcaţi cu bundiţă nouă, capitalistă etc.

Vor fi contactaţi şi li se vor spune că treaba lor este numai să accepte candidatura şi să-i urmeze pe şefii de campanie prin judeţ, dând citire unor texte fabricare în laboratoarele partidelor de la Bucureşti. Cheltuiala nu-i priveşte, numai că, odată aleşi, trebuie să fie solidari cu interesele partidului şi recunoscători efortului pe care partidul l-a făcut pentru succesul lor. Interese pe care ei nu le vor cunoaşte niciodată, dar vor vota cu recunoştinţă partidului.

Iată deci, cum cu numai zece milioane de dolari un partid, cu ajutorul votului uninominal, poate controla Parlamentul şi forma guvernul. Îi putem opri cumva. Nu cred că ne stă-n putinţă. Aşa că, poate ar trebui s-o lăsăm mai moale cu uninominalul şi să gândim de zece ori până ce ne hotărâm soarta.

written by Ioan Rotundu