Sep 19

Nu ştiu dacă atunci când Erasmus din Rotterdam a scris „Elogiul nebuniei” a cunoscut câte ceva din viaţa principatelor româneşti din acele vremuri, dar o spun cu mâna pe inimă că tot ce-a scris ni se potriveşte până la perfecţiune. Bădiţa Caragiale a descifrat spiritul politicianului român şi l-a imortalizat cu multă maliţiozitate pentru eternitatea existenţei naţiei noastre. Erasmus a studiat o altă lume, când s-a decis să aducă laude prostiei. El a luat în serios credulitatea, infatuarea şi vanitatea umană, portretizând aceste vicii cu o ironie de invidiat. „Lumea este plină de nebuni” spunea el. Să-i dăm dreptate, iar din lumea nebunilor face parte şi clasa politică a României moderne.
Scandalurile care se ţin lanţ au culminat în aceste zile. Consiliul Superior al Magistraturii, în urma unui control la DNA, a constatat grave încălcări ale drepturilor omului. Fideli spiritului nostru balcanic, de a ne pârî unii altora, anumite informaţii au fost lăsate să ajungă în redacţiile unor ziare. De aici un întreg scandal şi o întreagă nebunie.
Daniel Morar, şeful DNA, a cerut ca ministrul Justiţiei Turor Chiuariu să fie anchetat pentru că a contrasemnat o HG. Ministrul a cerut ca Daniel Morar şi mult compromisul procuror Tulus să fie excluşi din magistratură şi cercetaţi penal. Tot DNA a cerut ca alţi patru foşti şi actuali miniştri să fie cercetaţi pentru nişte capete de acuzare rămase necunoscute publicului. De la Cotroceni, preşedintele Băsescu aduce elogii acestei nebunii, afirmând că cineva vrea să controleze DNA-ul, iar acel cineva este ministrul Chiuariu, omul de bază al lui Tăriceanu.
Nimeni, dar absolut nimeni dintre oficialităţile statului n-a pus degetul pe rană, adică să ne spună dacă constatările CSM sunt adevărate, care este gravitatea lor, consecinţele lor asupra noastră şi ce măsuri se vor lua pentru ca pe viitor drepturile noastre să nu mai fie încălcate.
De mai mult timp adun date despre procurorii DAN. Încă de pe vremea când botoşăneanul nostru Ioan Amarie era şeful Parchetului Naţional Anticorupţie, devenit Direcţia Naţională Anticorupţie de astăzi. Amarie a fost omul fidel PSD-ului, el ascultând în mod egal de preşedintele Iliescu şi de premierul Năstase. Menirea lui era să declanşeze acele cercetări penale ordonate de la Cotroceni sau din Palatul Victoria. Toată lumea era mulţumită oarecum, iar acuzaţia că Justiţia nu-i independentă devenise plictisitoare.
Odată cu venirea lui Traian Băsescu, la Cotroceni au pătruns şi forţele malefice care-l înconjoară şi-l stăpânesc pe acesta. Machiavelic în cuget şi faptă, Băsescu a pus în fruntea Justiţiei pe Macovei, chipurile independentă politic, dar dependentă de ordinile sale. Cu Macovei i-a „uns” la suflet pe cei de la UE, care chiar au crezut în reforma lui Macovei. Să ne amintim de scandalurile dintre Macovei şi CSM, Macovei şi PNA. Ungerea lui Daniel Morar la Parchet, apoi aducerea lui Kovesi ca procuror general al României şi trecerea lui Morar la DNA, au schimbat balanţa controlului asupra Justiţiei în favoarea lui Băsescu.
Încet, încet DNA-ul lui Morar a devenit pârghia de represiune a lui Băsescu. Prin DNA Băsescu a rezolvat majoritatea piedicilor politice. Să ne amintim de ministrul Apărării Atanasiu, care, împotriva voinţei lui Băsescu, voia să retragă militarii din Irak. Băsescu l-a umilit pe Atanasiu, l-a pus pe Morar să-i fabrice un dosar, iar după ce ministrul a demisionat, nici o acuzaţie din cele ce i-au fost puse în cârcă nu s-a confirmat. Imaginea unui ministru a fost terfelită, fără ca cineva să răspundă.
Chiar dacă mai sunt judecători necinstiţi, în momentul de faţă Justiţia română funcţionează fără putinţa de a mai fi controlată politic. Iar acest fapt se datorează şi CSM-ului. Băsescu ştie acest lucru, de aceea ţine de DNA şi cu dinţii. Este singurul mijloc prin care poate acţiona cum vrea el. Ministrul Chiuariu, procurorii inspectori de la CSM s-au atins de protejaţii lui Băsescu, Morar şi Tulus de la DNA, cei mai corupţi procurori. De aici şi întreaga nebunie care a cuprins clasa politică. Cred că trăim clipe grele, cred că firava noastră democraţie poate fi învinsă de demenţa lui Băsescu de a acumula cât mai multă putere, cred că ne paşte întoarcerea la o dictatură cu „faţă băsăsciană”, ce se mulează perfect pe „comunismul cu faţă umană” ce l-a promovat Iliescu.
Iar cei de la Consiliul Europei, de la Parlamentul European sunt atât de derutaţi, că nu mai ştiu ce să creadă. Să dea credit farsoarei Macovei şi maleficului Băsescu, sau să încurajeze lupta împotriva abuzurilor ce le comit procurorii DNA, care şi-au schimbat părul, dar au păstrat năravul celor de la fosta Securitate.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia