Sep 24

Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a anunţat că posesorii de autoturisme vor trebui, în curând, să se supună unui regulament elaborat de Primăria Botoşani. Printre altele, vicele ne ameninţă cu confiscarea autoturismelor parcate ilegal. Ne-a mai avertizat acelaşi Ghiorghiţă că dacă vrem să ne mai parcăm maşina în faţa blocului, va trebui să plătim. Altfel spus, se anunţă un nou impozit pentru proprietarii de autoturisme sau alte tipuri de autovehicule.
Trăim într-un Botoşani desfundat. Canalele săpate de către cei de la Termica ne fac viaţa un iad. Cei de la Apa Grup au săpat altă serie de canale. Oriunde ai vrea să ajungi, ai de sărit şanţuri, ai de înconjurat distanţe semnificative. La ploaie, pământul săpat se transformă în noroi, iar noi trebuie să-l călcăm pentru a intra în bloc. Trotuarele aproape că nu mai există. Sunt acoperite cu pământul excavat. 
În toată această hărmălaie, care nu se va termina nici în cursul anului viitor (apropo, să ne înarmăm cu răbdare pentru iarna care vine, în lipsa zăpezii şi a îngheţului vom înota prin noroiul până la gât), viceprimarul Ghiorghiţă ne anunţă că maşinile parcate ilegal vor fi ridicate. Iar de le vom vrea înapoi, vom plăti milioane grele. Pentru această treabă mârşavă a găsit şi societatea care să se ocupe. Nu din Botoşani, nu din judeţul nostru. De aiurea, ca să nu poată fi trasă la răspundere pentru eventualele abuzuri.
De când ne-am născut, parcarea maşinii în faţa blocului s-a făcut fără plată. Vicele Ghiorghiţă vrea ca de acum înainte să plătim. Va trebui să licităm locul. Cine n-are resurse financiare, cum sunt pensionarii, şomerii, cei săraci vor sta cu maşina în tăbârcă, o vor căra în apartament că nu vor avea unde s-o parcheze.
Cred că vicele Ghiorghiţă a cam dat în mintea copiilor, de prea mult bine. El nu are dreptul moral să ceară botoşănenilor aşa ceva, pentru că şi-a ridicat un gogoloi în centrul Botoşanilor, fără a respecta legea. A trebuit să fie ameninţat de consilieri cu revocarea din funcţie, ca să intre în legalitate. Dar legalitatea s-a comis cu încălcarea legii. Dacă altul ar fi fost în locul său, i se demola gogoloiul.
Acum, acest gogoloi îi aduce lui Ghiorghiţă un venit lunar de peste o mie de euro, pentru că l-a închiriat.
Mai cred că vicele Ghiorghiţă n-are nici cel mai elementar simţ politic. Aceste două măsuri sunt absolut nedrepte pentru botoşăneni, cel puţin în momentul de faţă. PD-ul a anunţat că Ghiorghiţă va fi candidatul lor la funcţia de primar al Botoşanilor. Prin ceea ce vrea să facă, Ghiorghiţă se sinucide politic, iar odată cu el sinucide şi PD-ul. Cel care va rămâne cu maşina fără loc de parcare, cel căruia i se va ridica maşina parcată anapoda, rudele lor, solidaritatea de breaslă a posesorilor de maşini (avem deja câteva mii), în loc să-l voteze îl vor înjura, pe el şi partidul din care face parte.
N-am autoturism şi nici n-am avut vreodată. N-am nici carnet de conducere. Deci nu pot fi acuzat că-mi apăr interesele. Dar nu post să asist pasiv la bătaia de joc care se aduce botoşănenilor neputincioşi şi neştiutori să-şi apere dreptul de a locui şi duce o viaţă decentă, fără agresiuni din partea vicelui Ghiorghiţă, pentru că aşa îi dictează anumite interese.
Poate că prin PD se vor găsi ceva minţi luminate si să-l lecuiască de nebunia care l-a cuprins. Este o nebunie a puterii, care se lecuieşte numai dacă cel atins de această boală este izolat de restul societăţii. O perioadă de timp, până-i trece.

written by Ioan Rotundu


One Response to “Vicele Ghiorghiţă ne ia drept proşti”

  1. 1. MOsh Says:

    Dom Vice cam cate locuri trre sa plateasca monsieur pentru un X5 ….e la fel ca pt un trabant de 25 de ani sau ie mai eftin
    ?

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia