Oct 07

Ori de câte ori am scris vreun articol despre dosarul lui Conţac întocmit de către DNA, am fost acuzat că o fac din slugărnicie faţă de persoana sa sau pentru bani. Ce nu ştiu acei comentatori este faptul că n-am nici un motiv anume să iau apărarea lui Conţac în faţa DNA, ci poate dimpotrivă. În primul rând, dezvălui acum, în urmă cu aproape doi ani preşedintele Conţac a fost cel care a luat decizia, la sugestia directorului Vasile Bânzar, de a dirija toată publicitatea CJ-ului către Monitorul. Era lovitura care mi s-a dat pentru că l-am acuzat pe acest Bânzar de implicare în anumite aspecte mai puţin corecte şi că este depăşit intelectual pentru nivelul actual care se cere unui funcţionar public, mai ales director. L-am acuzat atunci pe preşedintele Conţac că prin decizia luată încalcă Legea 544 privind liberul acces al cetăţeanului la informaţie, în sensul că a luat cititorilor Jurnalului dreptul la informare privind activitatea CJ, dirijându-i spre Monitorul.
Apoi, acelaşi preşedinte Conţac, după ce i-a dat „aripi” în PSD fiului meu, când au intrat în conflict deschis, fiul fiind directorul publicaţiei Evenimentul de Botoşani, l-a chemat în judecată. Iar mie mi-a reziliat contractul de publicitate ce-l aveam încheiat cu firmele sale.
Aşa stând lucrurile, iar preşedintele Conţac poate confirma, ce credeţi că m-ar determina să scriu în favoarea preşedintelui Conţac?
Două ar fi motivaţiile. Prima, aceea că dosarul lui Conţac la DNA este o făcătură politică. Întotdeauna am analizat evoluţia evenimentelor şi din altă perspectivă. De exemplu, dacă în locul lui Conţac ar fi fost o altă persoană. Conţac are bani şi se va descurca. O altă persoană, onestă, ar fi ajuns victimă nevinovată a intereselor politice meschine şi a Justiţiei, fiind poate condamnată pe nedrept. Iar presa l-ar fi linşat mediatic, numai din dorinţa senzaţionalului.
În faza când era cercetat, preşedintelui Conţac i s-a sugerat să dea unei anumite persoane un telefon ce costa vreo mie de euro şi dosarul va fi închis, că n-are suport. Conţac ar fi „donat” acel telefon, dar s-a temut ca nu cumva să-i fie înscenată o dare de mită.
Ştiu multe despre DNA. Ştiu cum a fost „săltat” botoşăneanul Cuciureanu de la aeroportul Băneasa şi pentru ce anume, dar eliberat imediat pentru că cineva l-a dojenit pe şeful DNA că a sărit calul. Ştiu cum a ajuns acelaşi Cuciureanu să fie condamnat în dosarul privind fostul PETROM, strămutat la Cluj. Un procuror s-a folosit de relaţia amicală cu un magistrat clujean şi l-a „ars” pe Cuciureanu, ca răzbunare că acesta l-a învins pe Mocanu în dosarul Comaliment.
Ştiu cum a ajuns Gheorghe Mocanu, din inculpat în onorabil director al Comaliment. Un anume procuror a fost atras într-o cursă şi filmat într-un hotel anume din Botoşani în timpul unui act sexual. Filmuleţul a făcut minuni, iar Gheorghe Mocanu a rezistat eroic în fruntea Comaliment, dijmuindu-i averea.
Ştiu cum cei de la DNA l-au scos de sub urmărire penală pe Paul Mustaţă, prea onorabilul director de la Fisc. Mai ştiu şi cum, în urmă cu ceva timp, din Botoşani pleca spre Bucureşti, via DNA, o maşină, de regulă o dată pe săptămână, încărcată full cu alimente şi alte cele.
Mai adăugaţi la toate aceste, scandalul iscat pe seama DNA, prin dosarele fabricate la ordinul preşedintelui Băsescu şi veţi avea imaginea acestei instituţii, cu mult mai fioroasă decât cea a vechii Securităţi. Mai fioroasă, pentru că nu te anchetează în beci, smulgându-ţi unghiile sau presându-ţi degetele la încheietura uşii. Te terorizează psihic, te distruge moral, de aduce în situaţia de a-ţi pune capăt zilelor de ruşinea publică.
Cu DNA-ul am eu treabă, nu cu Conţac. În opinia mea Conţac este o victimă, iar eu, din ce-am scris până acum, consider că am exprimat adevărul. Comentatorii care au ceva răfuieli cu familia Conţac nu m-au combătut cu argumente în afirmaţiile scrise. S-au limitat să mă acuze că am scris pentru bani. Este placa răsuflată folosită împotriva jurnaliştilor de către cei ce nu le convin cum sunt scrise anumite lucruri şi care au anumite răfuieli personale cu unele demnităţi publice. Nu voi mai lua în seamă astfel de afirmaţii, mai ales lipsite de probe. Timpul a lucrat şi lucrează în favoarea mea, în sensul că ce-am scris s-a adeverit.  

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia