Blogul lui Rotundu

Nu avem de gând să aştern aceste rânduri, dar ieri s-a repetat o scenă care m-a amărât extrem de mult. S-a prezentat la redacţie două persoane de la Grupul Şcolar Coţuşca, pentru a da un anunţ privind angajarea unor persoane. Când le-am spus că anunţul apare online, m-au privit ca venit din altă lume. Nu înţeleseseră cum vine apariţia online al unui anunţ de angajare. Le-am explicat că anunţul apare pe Internet şi poate fi citit de către orice persoană interesată, din ţară sau din străinătate- Publicarea unui anunţ într-un ziar tipărit are inconvenientul că anunţul ajunge numai pe aria de distribuire a publicaţiei în cauză. Nu s-au lăsat convinşi. Nici faptul că preţul era de cinci lei nu i-a interesat. Au plecat la altă redacţie, unde au plătit cel puţin 100 lei, dar, probabil, mulţumiţi că vor putea privi anunţul prin slova tipărită şi nu vizualizată pe monitorul unui calculator.
Astfel de cazuri, şi tot din învăţământ, s-au mai întâmplat. Te doare în suflet să constaţi că profesori cu părul grizonat nu ştiu rostul Internetului şi n-au încredere în utilizarea acestuia ca mijloc de comunicare şi răspândire a unei informaţii.
Dacă cei de la Coţuşca ar fi avut vreun coleg priceput într-ale Internetului, nici nu trebuiau să vină până la Botoşani să publice anunţul. Îl introduceau pur şi simplu pe Jurnalul anunţuri, la rubrica angajări, şi era publicat gratuit. După care printau la o imprimantă pagina cu anunţul, iar obligativitatea de publicitate a posturilor scoase la concurs era îndeplinită, având şi dovada publicităţii. Putem rezuma totul la două cauze. Prima, ignoranţa şi necunoaşterea modului de utilizare a Internetului, deşi Grupul Şcolar Coţuşca este conectat la Internet. A doua cauză poate fi interesul ca anunţul să ajungă într-o publicaţie cu tiraj mic, chiar dacă va costa ceva mai mult. Avem de-a face cu acele anunţuri pentru posturi aranjate, iar concursul nu-i decât formalitatea ce trebuie îndeplinită.
Am mai întâlnit o situaţie, extrem de neonorabilă tagmei celor din învăţământ, la şcoala din Bajura – Darabani. Directoarea de şcoală a „confiscat” calculatorul legat la Internet şi l-a pus sub cheie în biroul său. Motivul era că profesorii navigau pe Internet în SUA, Australia, Canada etc. iar şcoala n-are bani să plătească aceste „plimbări”. În ignoranţa sa, directoarea credea că navigarea pe Internet este un cost în plus faţă de preţul abonamentului, aşa cum se întâmplă în sistemul de telefonie.
Cred că intenţia Ministerului Educaţiei de a derula acel program prin care toate şcolile să fie conectate la Internet este o măsură extrem de benefică. Va fi mijlocul prin care, vând-nevrând, învăţătorii şi profesorii de modă veche vor ieşi „în lume”. Cel puţin eu aşa sper!

Recent, guvernatorul Băncii României Mugur Isărescu a făcut o serie de observaţii legate de leul românesc, moneda europeană euro, dolar şi cursul de schimb dintre acestea. Cu subtilitate, Isărescu i-a atenţionat pe români că este mai bine să-şi depună economiile în conturi de lei şi mai puţin în valută. Însă, tot Isărescu, a remarcat că este bine ca românul să facă împrumuturi în valută, cu preponderenţă în euro, pentru că va fi avantajat în viitor. Cum putem traduce mai pe înţelesul larg aceste recomandări.
Mai întâi să facem o mică paranteză. În ultima parte a lunii septembrie leul s-a micşorat în faţa monedei euro, dar ambele monede s-au întărit în faţa dolarului. A fost o mică şmecherie a Guvernului Tăriceanu în înţelegere cu Isărescu pentru a întări euro în faţa leului. Explicaţia? Curcul leu/euro din 1 octombrie 2007 va fi valabil până la 30.09.2008 pentru calculul accizelor şi a taxelor la petrol, alcool, articole de lux etc. Dacă în jurul datei de 15 septembrie un euro valora cam 31 mii lei vechi, pe 1 octombrie a valorat 33,5 mii lei, adică cu 2,5 mii lei mai mult. Acum euro scade din nou în faţa leului şi va continua să scadă. Pentru Guvern nu mai are importanţă, el va calcula accizele, taxele şi impozitele la cursul de 33,5 mii lei. Numai că acest artificiu, prin care Guvernul Tăriceanu ne-a prostit pentru un an de zile, nu justifică atenţionarea venită din partea lui Isărescu. Problema este una mult mai sensibilă şi mai ascunsă înţelegerii noastre.
În mod constant dolarul scade în faţa monezii euro. Este o scădere inexplicabilă, de vreme ce ţările Europei nu parcurg o etapă de prosperitate economică, adică nu înregistrează creşteri economice importante, iar economia americană nu-i în fază de recesiune. Mai mult, piaţa de consum a Europei este suprasaturată şi se simte nevoia de noi pieţe de desfacere, în afara Uniunii Europene. Piaţa americană încă absoarbe producţia, adică are consumul în creştere. Mai mult, USA are pieţe de desfacere în zone geografice unde ţările UE nu pot accede. Şi, atunci, nu este normal să ne alertăm de ce scade dolarul în faţa euro?
Este o strategie economică a Guvernului american. Dolarul suferă o implozie în faţa exploziei euro, dar implozia este una controlată, voită pentru a lăsa moneda europeană să se umfle artificial. Când euro nu va mai avea acoperire PIB-urile ţărilor membre în UE, dolarul va contraataca şi-şi va reveni, dând economiei americane gura de aer de care simte că va avea nevoie în curând. Este o strategie gândită în stil american, glacial, inflexibil şi fără resentimente pentru colapsul ce-l poate avea economia ţărilor europene.
Revenind la avertizările lui Isărescu, tocmai asupra acestui lucru a încercat el să ne atragă atenţia. România având încă propria monedă, va fi ferită, sau în cel mai rău caz va fi foarte puţin afectată, de o cădere dramatică a monedei euro. Când dolarul va aspira din vlaga monedei euro, leul se va întări şi mai mult. Cu lei mai puţini vom putea cumpăra euro mai mulţi, iată de ce Isărescu ne-a recomandat să economisim în lei şi să ne împrumutăm în euro.