Azi dimineaţă, Felicia Mihai a ajuns cu preşedintele Conţac la un compromis. Ea a demisionat din funcţia de director al instituţiei Protecţiei Copilului, cerând să fie menţinută în instituţie pe o funcţie de execuţie. Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Constantin Conţac, a acceptat propunerea. Prin această manevră, abil construită, Felicia Mihai are de câştigat. Rămânând în cadrul instituţiei, ea va putea monitoriza orice control îndreptat asupra sa. Mai mult, la nevoie va putea să facă dispărute anumite documente compromiţătoare. Apoi, ea fiind zilnic prezentă în mijlocul foştilor subordonaţi, îi va putea manipula, înspăimânta prin orice mijloace ca să nu facă declaraţii împotriva sa. Dealtfel, numai simpla sa prezentă în instituţie va fi îndeajuns ca salariaţii să-şi ţină gura
De partea cealaltă, preşedintele Conţac apreciază că soluţia de compromis la care a recurs este una avantajoasă. Funcţia de director este liberă, iar el va putea organiza un nou concurs de ocupare, pentru ca instituţia să nu sufere. Apoi, suspendarea era o soluţie extremă şi riscantă. Sesizate, Parchetul şi Poliţia vor face anumite cercetări care pot lua ceva timp, ceea ce ar fi complicat activitatea în instituţie numai cu simpla prezentă a unui director interimar şi pe durată limitată.
Dacă e să privim demisia Feliciei Mihai, aparent CJ-ul este în câştig. Dacă vom compara acest câştig cu inconvenientele care s-au creat prin rămânerea Feliciei în instituţie, fie şi pe un post de execuţie, cred că s-a înregistrat o piedică în a se descoperi întreg adevărul asupra celor petrecute în instituţie sub directoratul acesteia. Sper ca timpul să-mi dea iarăşi dreptate, aşa cum am avut şi în alte cazuri.
written by Ioan Rotundu
Miercuri, poate sensibilizaţi şi de articolul apărut în Jurnalul Online cu titlul „Se va repeta, azi, episodul Zânel?”, consilierii judeţeni au votat, cu majoritate zdrobitoare, suspendarea Feliciei Mihai din funcţia de director la Protecţia Copilului. Printre altele, în articolul la care am făcut referire era menţionată afirmaţia cum că unii consilieri judeţeni ar fi fost „cumpăraţi” de către Felicia Mihai, să nu voteze suspendarea sa. Afirmaţia era perfect adevărată, iar informaţiile noastre proveneau chiar de la un consilier judeţean care cunoştea toată regia lui Mihai.
Pentru că, în ultim moment, acei consilieri judeţeni au ales votul responsabil şi n-au căzut „victime” promisiunilor lui Mihai, o să le las numele în anonimat. Numai al unui singur consilier judeţean am să-l menţionez, respectiv al democratului Viorel Alexandru. Oponent înverşunat al preşedintelui Conţac ca Mihai să fie suspendată din funcţie, miercuri, Alexandru a preferat să se abţină de la vot. De ce? Pentru că preşedintele Conţac i-a satisfăcut o cerinţă. Alexandru dorea o sumă mai mare de bani pentru unitatea spitalicească de la Suharău, în speranţa că Marcel Chelaru, primarul independent politic al comunei se va înscrie în PD. Preşedintele Conţac i-a împlinit dorinţa, iar Alexandru n-a mai votat în favoarea lui Mihai, preferând să se abţină.
Revenind la suspendarea Feliciei Mihai, în mod sincer, n-aş vrea să fiu în pielea sa. Deja, în cursul zilei de azi a venit cineva la redacţie şi ne-a relatat o serie de fapte care îţi fac părul măciucă. De exemplu, Mihai a lucrat foarte mult în aprovizionarea instituţiei cu societatea Tridex, a cărei patron, Piloş, are nevasta procuror. Sursa mi-a dat asigurări că ce am scris până acum în Jurnalul Online sunt nimicuri pe lângă ce s-a petrecut în instituţie. Iar Mihai a mizat mult pe relaţia sa cu Piloş, crezându-se protejata soţiei acestuia, procurorul. Am mai aflat că Mihai, fără a intra în detalii, a obligat unităţile sociale din subordine să se aprovizioneze cu carne de pasăre de la o asociaţie familială din Bajura Darabanilor, la un preţ extrem de ridicat faţă de cel al pieţei.
Preţuri exagerate s-au plătit şi pentru îmbrăcămintea şi încălţămintea copiilor. I-am spus respectivei persoane să aibă răbdare până se va încheia controlul dispus de preşedintele Conţac. Aceeaşi sursă mi-a replicat, şi are dreptate, că cei delegaţi de Conţac să facă verificarea activităţii ori sunt de partea lui Mihai, fiind mânjiţi, ori nu sunt competenţi în a face un control aprofundat. Totuşi, eu sper ca de această dată controlul să dea la iveală toate ilegalităţile comise de Felicia Mihai şi echipa sa managerială.
Am mai aflat că Mihai, simţind pericolul iminent al suspendării, l-a contactat pe Dumitru Guşu, inspectorul social şef, cu subordonare directă la Ministerul Muncii, şi i-a cerut spijinul de a fi mutată într-un alt loc de muncă. Se pare că Guşu n-a acceptat s-o facă pe-a intermediarului la ministerul Muncii. În schimb, există toate şansele ca Guşu să primească ordin de la minister de a efectuat un control, separat de cel dispus de Conţac, atât la Protecţia Copilului cât şi la unităţile sociale aparţinătoare acestei instituţii.
Precum putem lesne constata, pentru Felicia Mihai vin zile grele. Sper ca păţania sa să fi atras atenţia şi altor şefi de instituţii publice ale statului, care n-au un stil de lucru prea diferit de cel practicat de Mihai. Va fi spre binele lor să se trezească la realitate până n-o fi prea târziu. Mai devreme ori mai târziu orice faptă rea ajunge să fie pedepsită. Să luăm aminte la ce-a păţit Ceauşescu, care se credea invincibil.
written by Ioan Rotundu
Radu Drăguş a demisionat azi din funcţia de preşedinte al Partidului Democrat – Filiala Botoşani. Motivul l-a constituit slabele rezultate obţinute la nivelul judeţului în alegerile europarlamentare. Cu cele 19 procente acumulate de democraţi, PD Botoşani s-a situat cu mult sub media partidului pe ţară. De reţinut că PD-ul a obţinut la alegerile europarlamentare, în final, un procent de 28%, PSD-ul suflându-i în coastă cu 23%.
Slabele rezultate obţinute de PD la Botoşani sunt consecinţa unor inactivităţi politice sau prost concepute de întreg Biroul Judeţean, adică de întreaga conducere. Să ne amintim de acel val de democraţi, unii cu funcţii semnificative în conducerea partidului, care au trecut la PNL Chiar dacă Drăguş a bravat, susţinând că PNL-ul le-a cules ciurucurile, lucrurile nu stau chiar aşa. Preocupat mai mult de cabinetul său din Milano – Italia, Drăgus s-a îndepărtat de electoratul botoşănean, iar la cabinetele sale de prin judeţ lacătele au început să ruginească.
În lipsa sa, unii membri din conducerea partidului au început să-şi promoveze propriile interese. Să ne amintim de acea imagine negativă reflectată de media locală cu privire la activitatea lui Cristian Achiţei. Să mai aducem în actualitate oponenţa lui Viorel Alexandru faţă de unele proiecte de hotărâri ale Consiliului Judeţean, susţinut din plin de Cristian Achiţei, direct interesat ca acele proiecte să nu treacă prin vot.
De trei ani se tot scrie despre comportamentul inadecvat profesional şi legal al directorului Mihai Pavel, de la Direcţia Agricolă. Preşedintele Drăguş a făcut prostia de a declara public că-l susţine în funcţie, deşi nemulţumirile ţăranilor din judeţ au fost şi sunt majore. Acelaşi Drăguş, după ce a înfierat ilegalităţile Feliciei Mihai de la Protecţia Copilului, brusc şi-a schimbat poziţia, trecând de partea sa.
Circul des prin judeţ şi stau de vorbă cu consilierii locali de la toate partidele. Nu puţini au fost consilierii democraţi care mi s-au plâns că cei de la Botoşani nu-i mai bagă în seamă, că n-au susţinere în demersurile lor locale, că nu sunt ajutaţi la nivel de judeţ.
Afişajul promovat în actuala campanie a alegerilor europarlamentare s-a axat mai mult pe Botoşani şi mai puţin prin judeţ. Apoi, şi preşedintele Drăguş şi ceilalţi din conducerea partidului, au mizat pe imaginea preşedintelui Băsescu. Ori, românii l-au sancţionat pe preşedinte pentru că s-au săturat de atâta scandal. Iar dezgustul pentru preşedinte pare să se fi extins şi asupra PD-ului.
Drăguş şi ai lui n-au ţinut cont nici de faptul că majoritatea botoşănenilor sunt cu „tufa de trandafiri”. Ce-a ieşit din urnele de vot demonstrează că la Botoşani PSD-ul, cu cele peste 32 % procente încă stă pe coamă de val. Iar ce partid nu ţine cont de acest aspect, se frige aşa cum s-a fript şi PD-ul. Corect ar fi fost ca odată cu Drăguş să fi demisionat întreg Biroul, că nu-i nici unul mai puţin vinovat decât celălalt. Ar fi fost cu dreptate!
written by Ioan Rotundu
Scena politică botoşăneană suferă o degradare morală ce alunecă într-un grotesc social inimaginabil. Iar protagoniştii, pe care-i putem numi fără fereală potlogari politici, se întrec în declaraţii reciproc acuzatoare, fără a se mai ţine cont de interesele economice şi sociale ale judeţului. Nu puţine au fost declaraţiile deputatului democrat Radu Drăguş potrivnice construirii magistralei de gaz metan Hârlău – Botoşani. Numai pentru a-i desconsidera pe liberali, care şi-au însuşit paternitatea investiţiei, Drăguş a susţinut mai tot timpul că lucrarea nu se va realiza, pentru că Guvernul Tăriceanu nu va aloca banii necesari.
Iată că investiţia a demarat, iar liberalii, spre furia democraţilor, au inaugurat începerea lucrărilor cu ministrul Varujan Vosganian în frunte. Prezenţa la festivitate a ministrului Vosganian a determinat o reacţie ostilă liberalilor venită şi din partea senatorului migrator la PLD, Mihai Ţâbuleac. Aflat în faţa faptului împlinit, Ţâbuleac a declarat că investiţia i se datorează, pentru că el a fost cel care a susţinut-o în faţa lui Tăriceanu. Parţial aşa este, dar aceste fapte s-au petrecut în vremea când Ţâbuleac nu făcuse curul urs faţă de Tăriceanu, adică nu stătea la dreapta lui Stolojan. Acum, că deputatul liberal Liviu Câmpanu a înşfăcat cununa cu lauri, ostilitatea lui Ţâbuleac faţă de PNL nu-şi are justificare. Tot Ţâbuleac s-a arătat ostil gestului făcut de preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, de a fi donat un pian Filarmonicii Botoşani. Pur şi simplu l-a ridiculizat pe Olteanu. Numai că, de ani şi ani de când Filarmonica luptă să obţină acest pian, ca botoşănean, Ţâbuleac n-a luat nici o iniţiativă. Prin activitatea sa, pretinsul liberal-democrat de sorginte stolojeană a promovat vodca Săniuţa, nu cultura. Critica sa la adresa lui Olteanu nu i-a adus nici un câştig electoral, ci doar milă, ură şi compătimire.
Gheorghe Marcu, fost deputat PSD, i-a reproşat deputatului democrat Drăguş, cu birou parlamentar la Bolonia, că n-a luat apărarea românilor din Italia. Reproşul este valid, dar nu şi moral. La întâlnirea de duminică, din Prefectura Botoşani, unde au fost invitaţii parlamentarii şi reprezentanţii partidelor pentru a dialoga cu italienii din Botoşani, în sprijinul a lor noştri plecaţi în Italia, nu pentru a fi patroni precum italienii în Botoşani, ci pentru a slugări familiile de italieni bogate, Marcu a lipsit, având probabil alte preocupări. Aşadar, reproşul său către Drăguş este mult sluţit în plan moral.
Însă nu putem să nu consemnăm că democratul deputat Radu Drăguş s-a dat la fund, de când au apărut evenimentele nefericite din Italia. Nu numai el, ci şi alţi democraţi mai de vază. De exemplu, europarlamentarii democraţi au dat bir cu fugiţii din Parlamentul European, când s-a pus în discuţie decretul-lege emis de Guvernul Italiei pentru expulzarea ţiganilor şi românilor, fără discriminare de rasă. Iar cei ostili României şi românilor din Italia au fost deputaţii Partidului Popularilor, formaţiune din care fac parte şi deputaţii democraţi europarlamentari. Acest Partid al Popularilor s-a opus constant intrării României în UE, iar acum s-au aliniat măsurilor rasiste adoptate de Guvernul lui Romano Prodi, un guvern cu vizibile accente fasciste. Nici măcar când s-a pus problema să fie votată limba moldovenească, ca limbă oficială a Uniunii Europene, parlamentari democraţi nu s-au prezentat în sala Parlamentului European pentru a lua atitudine şi a apăra interesele de prim rang ale României. Pentru a nu-i supăra pe cei din Partidul Popularilor, europarlamentarii democraţi au preferat să stea în România, sustrăgându-se de la responsabilităţile faţă de propria ţară. Istoria le va consemna trădarea intereselor naţionale, dar noi va trebui să-i sancţionăm duminică la vot.
Drăguş are responsabilitatea morală faţă de electoratul botoşănean să explice de ce partidul său a procedat aşa. Are obligaţia morală să spună botoşănenilor de ce n-a luat atitudine faţă de agresiunea autorităţilor italiene faţă de români, inclusiv faţă botoşănenii aflaţi acolo.
Declaraţiile politice prin care pune sub semnul îndoielii realizările vizibile ale altora, sunt potlogării politice care nu-i aduc nici un avantaj. Nici lui şi nici celor care-i urmează exemplul.
Când interesele judeţului sunt date la spate, pentru a fi scoase în faţă răfuielile politice, cei care practică astfel de politici nu pot fi numiţi decât potlogari. Este opinia mea şi n-am motive să mă dezic de ea.
written by Ioan Rotundu
Am rămas dator către acei cititori, care m-au acuzat că-l denigrez pe preşedintele Băsescu în mod gratuit, cu finalizarea argumentelor care să demonstreze afirmaţiile mele.
După ce în 1996 USD-ul a fost copilul răsfăţat al electoratului, bucurându-se de un procent ridicat de voturi, ceea ce i-a permis intrarea la guvernare alături de CDR, în Partidul Democrat începuseră anumite lupte interne. La Bucureşti, Băsescu, ajuns ministrul Transporturilor, îl săpa adânc pe Petre Roman. La Botoşani, gruparea Paramanov, Zaharia şi dorohoianul Murariu voiau capul lui Daniliuc.
Motivul în constituia susţinerea lui Daniliuc pentru candidatura la Primăria Botoşanilor a lui Constantin Cojocariu, propus de către PSDR-ul condus de Sandu şi Dănuţă, în dauna lui Andrei Paramanov, care se vedea primar înainte de a se fi declanşat campania oficială. Apoi, lui Daniliuc i se mai reproşa că s-a situat alături de Dănuţă şi Sandu, susţinând în alegeri lista cu consilierii judeţeni pe care figura Feodorov.
Simţind că la cale se puneau mari mârşăvii, am considerat că este mai bine să demisionez din PD, lucru pe care l-am şi făcut. N-a durat mult, iar gruparea potrivnică lui Daniliuc a reuşit să-l înlăture de la conducerea partidului, locul său fiind luat de către Cătălin Flutur.
La Bucureşti, Băsescu pedala puternic împotriva lui Roman. Unul dintre apropiaţii lui Roman, considerat om de casă şi de cumpărături pentru familia sa, era fostul ofiţer de securitate Mihai Darie. Ca un trăsnet a căzut la Botoşani vestea că Mihai Darie a trecut de partea lui Băsescu şi împotriva lui Roman. Imediat după ce-a luat această decizie, Darie şi-a făcut prezenţa prin PD Botoşani. Brusc, şi Flutur a fost considerat pentru partid persoană incomodă. N-a mai apucat să prindă alegerile din 2000 ca preşedinte, pentru că l-a dat Darie afară.
Alegerile locale şi parlamentare din 2000 au fost pentru PD Botoşani un dezastru. Darie, care a candidat la postul de deputat împreună cu dorohoianca Rodica Huţuleac şi prof. Mircea Dănuţă ca senator (venit de la liberali, după alegerile locale), n-a obţinut nimic. Cei zece parlamentari de Botoşani s-au împărţit între PSD (7) şi PRM (3).
Ajuns primar general al capitalei şi preşedinte al PD, în 10 – 11 martie 2001 Băsescu vizitează organizaţia Botoşani. Dar n-a călcat prin Botoşani, cum ar fi fost firesc, ci s-a dus la Dorohoi, la Rodica Huţuleac, avându-l alături pe Mihai Darie. Pe lângă Darie, Băsescu a mai fost însoţit de către Elena Udrea şi Lavinia Şandru, pe atunci încă necunoscute publicului larg. De la Botoşani, la întâlnirea cu Băsescu, s-a deplasat la Dorohoi Simion Drelciuc, rămas mai mare în PD, în lipsa lui Darie.
În întâlnirea de la Hotel „Parc” Dorohoi, unde Băsescu a rămas şi peste noapte, s-a pus la cale ca organizaţia PD Botoşani să-l susţină la preşedinţia partidului, ceea ce s-a şi întâmplat în 18 – 19 iunie a aceluiaşi an. Darie s-a alăturat lui Băsescu la Bucureşti, iar la Botoşani preşedintele PD a ajuns Radu Drăguş.
Cu Darie am avut multe discuţii, l-am însoţit prin diverse deplasări în judeţ, l-am observat cum gândeşte şi acţionează. Odată i-am spus că locul lui nu-i în PD. A zâmbit şi mi-a spus că nu-i departe timpul când îşi va încheia misiunea primită şi va ajunge unde-i este locul. Într-adevăr, n-a durat mult şi Darie a devenit omul de bază şi de pază al lui Adrian Năstase. Nu s-a despărţit de Botoşani. S-a mutat din sediul PD în cel al PSD. Împreună cu Conţac, l-a lucrat pe Mihai Baltă şi l-a scos de la preşedinţia PSD Botoşani, Baltă fiind considerat omul lui Iliescu.
Zilele trecute, pe Darie l-am văzut iarăşi prin Botoşani. M-am întrebat în slujba cui mai este şi ce misiune are de îndeplinit. N-am avut timp să aflu, dar voi afla, că-i interesant de urmărit. Pe unde calcă acest om cad capete.
written by Ioan Rotundu
Este jalnic ce se întâmplă în momentul de faţă cu preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu. În timp ce românii sunt omorâţi, bătuţi şi umiliţi de către găştile fasciste italiene sub privirile protectoare ale jandarmilor, preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu n-au găsit nici în astfel de momente tragice calea de comunicare care să-i unească într-un efort comun de a apăra imaginea externă românilor şi a României. Ţiganiada lui Budai Deleanu este o epopee cu valoare literară şi istorică deosebite. Ţiganiada promovată de către Băsescu şi Tăriceanu este o epopee tragică prin care trece poporul român datorită conducătorilor săi, care pun mai presus interesele proprii de putere decât interesele naţiunii ce-o conduc. Istoria îi va judeca şi îi va aşeza la locul cuvenit, un loc ce nu le va fi nicicum unul de mândrie, de respect din partea generaţiile viitoare, ci unul al exemplului negativ şi al condamnării publice.
Marţi am trecut prin vreo opt comune ale judeţului şi am stat de vorbă cu primari, profesori, formatori locali de opinii politice, ţărani şi cetăţeni ce încă constituie talpa ţării. Voiam să aflu părerea lor despre alegerile europarlamentare, despre referendum.
Spre nefericirea vieţii noastre politice, astfel de preocupări sunt ultimele pe agenda de priorităţi ale botoşănenilor din mediul rural. Principala lor îngrijorare o constituie soarta celor plecaţi la muncă în Italia. Şi sunt mulţi botoşăneni care speră să-şi îmbunătăţească nivelul de trai muncind în peninsulă. Cei rămaşi acasă se frământă de dimineaţă şi până seara, aşteptând vreo veste care să-i liniştească. Amărăciunea lor a devenit şi mai mare când au putut constata că un astfel de mare necaz ce-a venit peste ţara noastră nu este tratat cum se cuvine de către preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu.
Oamenii simpli sau aleşi ai urbei gândesc la fel asupra acestui subiect. Cu toţii sunt nemulţumiţi că preşedintele Băsescu n-a sărit în apărarea românilor din Italia. De Tăriceanu sunt nemulţumiţi că s-a dus în Italia şi s-a întâlnit cu şefii ţiganilor, în loc să viziteze comunităţile puternice de români şi să afle de la ele ce trebuie de făcut pentru a se simţi protejate.
Deznădejdea botoşănenilor, ca şi a restului românilor, este justificată. Miercuri, preşedintele a dat un interviu pe postul naţional de televiziune. Când a fost întrebat ce-a făcut pentru apărarea imaginii românilor şi a ţării, s-a mulţumit să declare că în Italia, în luna noiembrie, au fost ucişi nouă români şi nu doi cât susţine Guvernul Tăriceanu. A rostit cifra cu o voce inflexibilă, neutră, de parcă ar fi rostit nişte cifre din tabela de matematică. După care a sărit peste răspunsul la întrebare. Nu se poate accepta o astfel de atitudine din partea şefului de stat, obligat de către Constituţia ţării să acţioneze pentru apărarea intereselor României în politica externă. Nu se poate ca şeful statului să declare nonşalant că vinovaţi pentru ce se întâmplă acum românilor în Italia sunt miniştrii Guvernului Tăriceanu. Politica externă a României este un atribut al preşedintelui şi nu al Guvernului.
Cetăţenii se aşteptau, şi aici mă refer la pulsul luat botoşănenilor, ca preşedintele şi premierul să-şi dea mâna în interesul ţării şi să fi protestat cu mai multă energie faţă de autorităţile italiene pentru ce li se întâmplă românilor de acolo. Nu s-a întâmplat aşa aceva.
Din punct de vedere politic vor pierde amândoi. Cel puţin eu nu mă mai regăsesc în acţiunile preşedintelui pe care l-am votat cu mari speranţe, cum nu mai regăsesc în acţiunile guvernului promovarea unei politici cu adevărat liberale.
Iar perpetuarea neînţelegerilor dintre cei doi a început să-şi arate „roadele”. Inflaţia creşte galopant, leul se devalorizează, creşterea economică devine microscopică. Vae victis! Iar cei învinşi suntem noi.
written by Ioan Rotundu
Situaţia din Italia pare să dea la iveală unele aspecte care nu fac din ţiganul Mailat decât un mijloc de realizare a unui scop ce pare să depăşească capacitatea autorităţilor române de a înţelege ce se întâmplă. Dacă este adevărat că în spatele acestei propagande negative la adresa României şi a românilor din Italia sunt forţe ale fostului KGB, ţiganul Mailat fiind pretextul, înseamnă că împotriva noastră există o conspiraţie rusă de a ne compromite imaginea şi credibilitatea externă.
De este aşa, are dreptate Ion Cristoiu când a afirmat că Serviciul de Informaţii Externe al României cheltuie sume exorbitante, dar nu pentru a apăra România de astfel de lovituri venite din exterior, ci pentru răfuielile politice ale preşedintelui Băsescu. Apoi, nu ştim ce interese are Rusia de a ne compromite imaginea externă şi de a instiga o naţiune sau alta europeană împotriva românilor.
Poate fi vorba de o răzbunare pentru că am acceptat bază NATO pe teritoriul nostru, poate fi un boicot pentru că-i atragem pe cetăţenii Republicii Moldova spre promovarea românismului şi scoaterea lor de sub influenţa rusă? Autorităţile române nu pomenesc nimic despre astfel de situaţii, nu iau atitudine externă, nu reacţionează potrivit principiului diplomatic al reciprocităţii. Acest principiu ne permite ca în măsura în care statul italian a adoptat măsuri restrictive la adresa românilor, şi Guvernul României trebuia, potrivit reciprocităţii, să facă la fel. Nimic din toate acestea.
Premierul italian Romano Prodi este cunoscut ca fost agent KGB. Dacă Mailat a fost numai pretextul pentru a se declanşa prigoana împotriva românilor, iar la mijloc este mâna Rusiei, atunci vorbele lui Romano Prodi sunt duplicitare. Una i-a garantat premierului Tăriceanu şi altele-i sunt faptele. Dovadă că manifestările fasciste ale italienilor împotriva românilor din Italia continuă, iar autorităţile italiene nu manifestă fermitate, ci multă îngăduinţă şi chiar accente de încurajare.
România a devenit de la 1 ianuarie a acestui an membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Pe hârtie, că în realitate continuăm să fim priviţi ca un fel de paria. România este membră NATO de mai mulţi ani. Cu toate acestea, acolo sus, unde se hotărăsc cele mai importante directive privind soarta Europei şi a lumii, România nu participă. Să nu ne imaginăm că intrarea noastră în NATO a permis şefului Statului Major al Armatei din România să aibă acces la secretele militare esenţiale. Ştim numai ce ni se dă voie de către şefii NATO să ştim. Facem parte din structurile Uniunii Europene, avem un comisar, avem europarlamentari. Cu toate acestea nu ştim mai nimic despre viitorul hărăzit Europei. Astfel de informaţii sunt monopolul unor grupări restrânse, din care fac parte puternicii lumii.
Recent s-a tradus şi în limba română cartea acelei jurnaliste belgiene care a studiat timp de ani la rând fenomenul Bildberger, Clubul Bildberger fiind considerat cea mai puternică organizaţie secretă, cea care decide noua ordine mondială a lumii, cei din G8 executându-le doar ordinile primite. Din ea fac parte numai câţiva şefi de state, premieri, politicieni de rang înalt, militari cu mare putere de decizie, jurnalişti. Nici un membru al acestei organizaţii şi nici un invitat care a participat la lucrările ei n-a rostit vreo vorbă despre ce se hotărăşte.
Romano Prodi a fost invitat la o întrunire. Ori Romano Prodi este produsul gândirii comuniste italiene. Faptul că a fost invitat de către Clubul Bidberger să participe la lucrările sale, înseamnă că acestui Club îi este indiferentă ideologia membrilor şi invitaţilor săi. Scopul scuză mijloacele.
Aruncând o privire peste Europa, constatăm că manifestări de tip fascist sunt şi în Germania, Anglia, Spania etc., nu numai în Italia. Începute timid în Germania, în urmă nu cu mulţi ani, manifestările fasciste iau amploare, iar autorităţile ţărilor respective nu manifestă o îngrijorare pe măsură. Undeva, tot acolo sus, este posibil să se fi făcut o nouă împărţire a lumii, cum s-a mai făcut, în urmă cu jumătate de veac, la Ialta, iar aceste manifestări ajută la implementarea celor stabilite.
Dacă este aşa, cu siguranţă că suntem excluşi de la masa împărţirii sferelor de influenţă, soarta noastră hotărând-o alţii. Ca şi până acum. Grav este că în timp ce lumea se reorganizează în raport de anumite interese, în România preşedintele şi premierul nu mai contenesc să se hărţuiască reciproc. Quo Vadis, România?
written by Ioan Rotundu
Interes politic cocoţat deasupra celui general (II)
Aşa cum am afirmat, cu ajutorul judecătoarei Rodica Iftimie, preşedinte al Biroului Electoral Judeţean Botoşani, viitorul deputat social-democrat Dumitru Sandu, preşedintele PSDR şi copreşedinte al USD, a reuşit ca a doua zi, după expirarea termenului legal, să depună lista cu candidaţii USD la Consiliul Judeţean Botoşani. Dar nu lista care o voia PD-ul, ci cea a PSDR, pe care figura Lucian Feodorov.
PNL, PRM, PUNR cu PDSR în frunte, s-au coalizat împotriva USD şi au contestat depunerea listei. M-am angajat să apăr interesele USD în acest proces, deşi colegii mei din PD voiau un avocat. Le-am explicat că un avocat nu cunoaşte substraturile politice şi nu va şti să-i convingă pe judecători pentru a respinge contestaţia depusă de patru partide, PNL şi PNŢCD fiind şi aliate ale USD. M-au susţinut Daniliuc, Sandu şi Dănuţă.
La Botoşani, procesul s-a judecat în primă fază la Tribunalul Botoşani de către vicepreşedintele Constantin Talancă, ca preşedinte al completului de judecată. La pledoaria mea au asistat Sandu şi Dănuţă. Am invocat motive de ordin politic, mizând pe slugărnicia judecătorilor faţă de putere, mai ales că toată lumea aştepta ca alegerile să fie câştigate de către CDR şi USD. Am câştigat procesul.
Recursul s-a judecat la Curtea de Apel Suceava. Rând pe rând i-am „executat” pe adversarii mei la bară: Dinu Secrieru PNL, Florin Marţolea – PRM, Stelică Fasniuc – PUNR şi Paicu. De Paicu mi-a fost şi milă. L-am acuzat că fiind subprefect de Botoşani, a venit la proces cu maşina Prefecturii, deşi prezenţa sa era de ordin politic şi în interes de partid, cheltuind abuziv banul public.
Pe Marţolea nu l-am recunoscut ca preşedinte PRM şi am cerut judecătorilor să-l legitimeze, spre râsul celor din sală, motivând că la plecarea din Botoşani mai era preşedinte, dar nu ştiu dacă până la Suceva n-a migrat la alt partid, în acea perioadă fiind la modă migrările politice ale nesatisfăcuţilor pe listele de candidaţi. Stelică Fasniuc n-avea delegaţie de reprezentare şi am cerut judecătorilor să nu-l recunoască parte în proces. Oricum, am câştigat şi acest proces, spre bucuria lui Daniliuc, Sandu şi Dănuţă.
După alegeri, la formarea CJ-ului, Sandu şi Dănuţă l-au susţinut pe Feodorov pentru funcţia de vicepreşedinte, ceea ce i-au făcut pe Zaharia şi Paramanov de la PD să vadă roşu în faţa ochilor. Calculul matematic îl indica pe Fedorov vicepreşedinte. Numai că cineva a trădat, iar Feodorov a pierdut funcţia la un vot. Toată lumea politică l-a acuzat pe Da Zaharia că ar fi trădat. Am fost în sală la acele alegeri, am participat la toate jocurile de culise, la toate punerile de acord în ce priveşte susţinerea lui Feodorov, dar nu pot susţine cu fermitate că Zaharia este cel care a trădat.
Nealegerea lui Feodorov a dat curaj PDSR-ului, care, prin Conţac şi Aiculăese, au reuşit să-l introducă în Delegaţia Permanentă pe socialistul Constantin Huţu, împotriva prevederilor legii administraţiei publice locale şi în pofida faptului că locul i se cuvenea USD.
Între timp lucrurile s-au mai aşezat, iar Sandu şi Dănuţă au discutat cu Daniliuc şi cu mine dacă există vreo posibilitate de a obliga CJ-ul să refacă alegerile pentru Delegaţia Permanentă. M-am angajat să redactez acţiunea şi să susţin procesul, în numele USD.
Tocmai mai câştigasem la Tribunalul Botoşani alte două procese. Pentru Federenciuc de la Avrămeni, care deşi fusese ales viceprimar, secretara primăriei, o anume Poh, a falsificat cifrele din procesul verbal şi scoase viceprimar pe un candidat PDSR. Iar la Dersca, clanul primarului Bădrăgan reuşise să anuleze validarea consilierului Dumitru Leonte. Cei doi au luat legătura cu mine, le-am redactat acţiunile şi i-am reprezentat în faţa instanţei de judecată, câştigând procesele.
Urmare discuţiei cu Daniliuc, Sandu şi Dănuţă am introdus la Tribunalul Botoşani contestaţie asupra alegerii Delegaţiei Permanente a CJ. Am câştigat procesul, dar CJ, prin preşedintele Aniculăese, a declarat apel. Apelul s-a judecat la Curtea de Apel Suceava. Pentru că încă eram vicepreşedintele PD-ului, în acţiune am indicat să fim citaţi la sediul PD.
Dar Dan Zaharia, consilier judeţean PD, intrase în combinaţii de afacere cu preşedintele CJ Aniculăese. La comisie şi în plen Zaharia susţinea la vot propunerile PDSR. Pentru că nu mai primeam citaţie să mă prezint la procesul din apel, am intrat la bănuieli. Îl suspectam pe Zaharia că ascunde citaţiile. De ce m-am temut, aşa s-a întâmplat. Într-o zi s-a primit la sediul PD decizia Curţii de Apel Suceava cum că acţiunea USD este respinsă prin nesusţinere. Scandalul nu-şi mai avea rostul. Am tăcut şi a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Cât am fost şefuleţ la CFI, UJCC Botoşani, am reprezentat unitatea în peste o sută de procese penale şi civile şi nu reţin să fi pierdut vreo unul. Nici măcar cel cu voroneanul Anicăi, ce era susţinut la acea vreme de secretara PCR Elvira Chirica. Dar nici odată nu ajunsesem să susţin un proces în faţa Curţii Supreme de Justiţie.
La termenul fixat m-am prezentat. Procesul s-a judecat într-o sală din Palatul Justiţiei, în complet de şapte judecători. Fiind recursul nostru, mi s-a dat primul cuvântul. Mi-am dat drumul la sonor, că tot sunt acuzat că vorbesc tare, de i-am trezit din moleşeală pe cei şapte judecători bătrâiori. M-au ascultat cu atenţie, au clătinat din cap, iar când s-au luminat un pic la faţă am început să am speranţă de câştig. Mai ales că jurista CJ, prezentă la proces, a vorbit foarte încet, incoerent şi neconvingător. După ce s-a aşezat, nu m-am putut abţine şi i-am şoptit printre dinţi „Ai pierdut procesul. Ai cheltuit banul public degeaba până la Bucureşti.”
L-am lăsat pe deputatul Sandu ca a doua zi să afle de la grefă pronunţarea şi eu am plecat spre Botoşani. Până am ajuns în Botoşani, a doua zi, la sediul PD se chefuia de bucurie că CJ-ul va trebui să refacă alegerile pentru Delegaţia Permanentă.
Şi de această dată Dan Zaharia a jucat la două capete, fiind de partea lui Aniculăese. Nu mă mai interesa. La PD, Zaharia şi Paramanov, alături dorohoianul Viorel Murariu, au început să pregătească debarcarea lui Daniliuc din funcţia de preşedinte. M-am delimitat de aceste jocuri murdare şi am demisionat. Daniliuc nu s-a putut salva, iar Flutur a devenit noul preşedinte al PD. Nu pentru mult timp, pentru că şi el avea să cadă victimă jocurilor murdare din partid.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments