Un ajun de Crăciun marcat de evenimente atât de nefericite ca în acest an nu mi-a mai fost dat să trăiesc. Cel puţin până acum. Scandalul iscat pe seama accidentului de circulaţie comis de ministrul Ludovic Orban a pus în umbră până şi dezbaterile parlamentare pe seama Legii bugetului pe anul 2008. Cuprinsă de o furie inexplicabilă, mass media naţională şi-şa concentrat toate forţele asupra acestui accident, de parcă de el ar depinde viitorul României.
Cohorte de reporteri însoţiţi de cameramani au luat cu asalt casa părinţilor Simonei, fetiţa presupusă a fi victima accidentului comis de către ministrul Orban. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a demonstrat încă odată obedienţa faţă de preşedintele Băsescu, cercetându-l cu zel pe tatăl fetiţei, în speranţa că-i va smulge declaraţia care să-l inculpe pe Orban.
În numai două zile, dihonia specifică românilor când vine vorba de a face rău altuia a împărţi mass media în două. O parte grupată în jurul celor de la Realitatea TV, constituindu-se în acuzarea ministrului, fără a i se acorda dreptul la apărare. Iar liderul acestei grupări s-a autoales Robert Turceascu, Cavalerul Tristei Figuri în variantă românească. Cealaltă parte, constituită în apărarea ministrului, s-a grupat în jurul lui Mihai Gâdea de la Antena 3. Din această grupare, guralivul Mircea Badea bate cel mai tare la hadarag, cum se mai spune prin popor.
Încet, dar sigur, accidentul lui Orban a trecut în planul doi, prim planul fiind ocupat de concurenţa dintre cele două posturi naţionale de televiziune, adică dintre Realitatea TV şi cele trei Antene, fiecare încercând să ne convingă că informaţiile sale sunt şi cele adevărate. După ce două zile a stat ascuns de ochii presei, ministrul Orban a ieşit în public, dar la Antena 3, înclinând balanţa în favoarea emisiunii lui Mihai Gâdea, semn că prietenul Dan Voiculescu la nevoie se cunoaşte. Ministrul ne-a dezvăluit cum că Turcescu l-ar fi şantajat să vină la emisiunea sa de la Realitatea TV, în caz contrat va da pe post o înregistrare compromiţătoare. În aceeaşi seară, în emisiunea sa de la Realitatea TV, Turcescu a prezentat o convorbire înregistrată, cu care voia să-i demonstreze lui Cristian Tudor Popescu, ca preşedinte al Clubului Român de Presă, că ministrul Orban l-a înjurat mitocăneşte.
Numai că din înregistrare nu reieşea aşa ceva. Iar pentru că preşedintele CRP nu i-a cântat în strună, Turcescu l-a acuzat de trădarea intereselor jurnaliştilor. Aşa a ajuns C.T. Popescu să fie trecut la pierderi colaterale în lupta dintre Realitatea TV şi Antenele lui Dan Voiculescu.
Una peste alta, în timp ce Guvernul Tăriceanu obţinea în Parlament votul pentru Legea bugetului pe anul viitor, satisfăcând toate amendamentele PSD-ului pe seama reducerii alocaţiilor bugetare pentru dezvoltarea economică, presa românească era ocupată cu „diversiunea Orban”. Aşa am putut constata, cu o tristeţe izvorâtă din sentimente trăite cu adevărat, că presa românească este încă departe de a se considera a fi pusă în slujba cetăţeanului. Recunosc cu amărăciune că presa este la cheremul patronilor, a intereselor acestora. Să nu se mai smiorcăie Robert Turceascu, cu fizionomia sa de Cavaler al Tristei Figuri, că nu mai poate dormi noaptea de nedreptăţile ce instituţiile statului le aduc românilor, când el slujeşte zi şi noapte pentru satisfacerea intereselor lui Sorin Ovidiu Vântu, cel care a furat banii românilor depuşi la FNI.
Să nu se mai revolte Mihai Gâdea şi Mircea Badea că Turcescu şi Tatulici servesc interesele lui Vântu, când ei nu mai prididesc de aduce la îndeplinire dorinţele lui Dan Voiculescu. Îmi pare rău de Cristian Tudor Popescu că a ajuns şi el slugă la patron şi că s-a implicat în tot acest scandal. C.T.Popescu încă mai reprezintă o brumă de speranţă a românilor că presa mai are ceva bun simţ şi mai respectă câte ceva din deontologia ce şi-a propus-o de bună voie. Ar fi păcat ca şi acest rest de moralitate jurnalistică să se piardă. Ne ajunge că avem o clasă politică fără moralitate. A ajunge să avem şi o presă fără moralitate, fără principii deontologice respectate, ar însemna o prăbuşire totală a societăţii româneşti. Ar fi o catastrofă.
Ca un umil jurnalist de provincie, regret că tocmai în ajunul Crăciunului, breasla din care fac parte şi-a dat în petic. Este un colind nemeritat adus românilor de reprezentanţii mass mediei.
Trecând peste această insatisfacţie profesională, greu de acceptat şi de uitat, în nume personal, vă urez Sărbători fericite, iar sufletul să vă fie curat ca albul zăpezii şi senin ca albastrul cerului!
written by Ioan Rotundu
Cine l-a citit pe Freud a putut constata că unii semeni ai noştri au nişte manifestări nu tocmai demne de fiinţa umană, ca o consecinţă a unor frustrări ale vieţii din copilărie sau de mai târziu. Astfel de manifestări, îndeobşte devieri comportamentale, nu sunt condamnabile, cel afectat neavând nici o vină. Însă când astfel de manifestări vin din partea unui medic, situaţia se schimbă. Este cazul medicului Felicia Beleca. Femeia asta, ca să ajungă medic, a învăţat muţi ani, vreo şase, dacă a urmat medicina generală. Apoi a învăţat pentru examenul de rezidenţiat. Va învăţa toată viaţa, dacă va continua să profeseze medicina, pentru că medicina este una dintre ştiinţele aflate în continuă evoluţie.
Incontestabil că Beleca este un om instruit, este de formaţie intelectuală. Numai că cei care intră cu ea în contact se plâng de un tratament inuman şi total necivilizat din partea sa.
De mic copil am fost impresionat de vocea calmă, duioasă, liniştitoare a medicului. Pe parcursul vieţii am avut şi momente când a trebuit să apelez la serviciile medicilor. Din nou am fost vrăjit de vocea lor. Dacă veţi privi atent faţa medicilor care vorbesc cu multă căldură sufletească, veţi observa un anume grad de spiritualizare, aşa cum numai la călugării dedaţi rugăciunii şi postului mai putem întâlni.
Dar dacă privim faţa medicului Beleca, alte apucături sufleteşti radiază, altfel se manifestă faţă de cei din jur. Un comportament dur, la limita inumanului, ce n-are nimic în comun cu profesia de medic.
De când cu anchetele în teren, generate de modul său de a efectua controale sanitare prin unităţile comerciale, am auzit lucruri in credibile. Femei necăjite, cu copii mulţi acasă, muncesc la patron de dimineaţă până seara pentru 500 lei pe lună. Iar dacă au ghinionul să le vină în control medicul Beleca, au fost umilite, înjosite într-un stil greu de imaginat. Şi asta de faţă cu cetăţenii din sat, aflaţi în magazin pe post de cumpărători. Plângând mi-au povestit gestionarele de la Truşeşti cum au fost ele batjocorite de Beleca. Tot plângând mi-au povestit şi vânzătoarele de la Cândeşti.
Nu pot înţelege acest comportament al unui medic faţă de cetăţeanul simplu. Ce-a vrut Beleca să demonstreze? Că ea este cea puternică, iar cei supuşi controlului sunt cârpele sale umane?
Şi patroana Elena Negru din Truşeşti şi Maria Ciornodolea din Cândeşti, după controlul lui Beleca au ajuns la spital. Cum este posibil aşa ceva?
Beleca ştia că patroana din Cândeşti este cardiacă şi bolnavă de un diabet pe fond de stres. N-a ţinut cont de bolile acesteia. Cu ură şi patimă a ameninţat-o în fel şi chip, a dat-o afară din casa sa, i-a închis unităţile fără a-i spune şi motivele. Femeia asta n-a fost departe de un infarct. Medicului Beleca nu i-a păsat de nimic. Dar poate fi numită medic o asemenea fiinţă?
În opinia mea, cred că medicul Beleca suferă de anumite frustrări, este caracterizată de anumite devieri de comportament, ceea ce o face incompatibilă cu funcţia de control. Cred că locul este undeva într-un birou, un laborator, departe de relaţiile cu publicul şi fără putinţa de a mai provoca rău cuiva. Este doar o opinie.
written by Ioan Rotundu
De o bucată de vreme, prin media locală s-au îndesit ştirile cum că democratul Cristian Achiţei va fi candidatul PD-ului la şefia Consiliului Judeţean Botoşani. Până şi preşedintele CJ, Constantin Conţac a băgat ştirea în seamă şi l-a invitat pe viitorul său concurent politic la o luptă deschisă. Să fim serioşi şi să judecăm lucrurile aşa cum sunt ele prezente pe piaţa politică şi nu cum şi-ar dori unii să fie, printre care şi Achiţei.
Dacă Legea uninominalului va reuşi să supravieţuiască luptei dintre PNL şi Băsescu, atunci preşedinţia Consiliului Judeţean va putea fi ocupată de către cel care va câştiga votul botoşănenilor din întreg judeţul, fiind unic candidat al formaţiunii politice. Dacă Partidul Democrat în vor arunca în această luptă pe Cristian Achiţei, numai pentru faptul că este mai căpos şi are bani storşi din afacerile directe sau tangente bugetului CJ, înseamnă că nu gândesc în interes de partid, ci în interes de persoană.
Achiţei nu este personalitate de nivel judeţean, chiar dacă din 2004 este consilier. Numele său nu stă pe buzele activiştilor politici rurali, adunaţi seara prin barurile satului în jurul unei mese la o bere, care dau semnalul comunităţii cu cine trebuie votat. Nu stă pentru nimeni nu ştie de existenţa sa, iar cei care ştiu, foarte puţini, nu-l iau în seamă.
Când PD-ul a lansat prima dată intenţia de a concura la şefia CJ cu Achiţei, inclusiv membri mai vechi ai partidului au taxat intenţia drept „nebunia lui Drăguş”. Drăguş a demisionat, dar intenţia partidului de a-l susţine pe Achiţei a fost din nou lansată atenţiei publice. Poate că prin contopirea PD-ului cu PLD, noua formaţiune politică va deveni mai realistă în privinţa candidatului la şefia CJ. Nu poţi să te duci în faţa electoratului cu un necunoscut, care în loc de discurs oferă o clipire extrem de enervantă a pleoapelor (de unde şi porecla de „Clipici”). Oamenii, în special cei din mediul rural, au tendinţa de a vota ca şef pe cel îmbrăcat la patru ace, care vorbeşte liber şi pe înţelesul lor, le întinde mâna când coboară din maşina neagră şi care le spune ce vor ei să audă. Aşa au votat în comunism preşedinţii de CAP, primarii, aşa votează de 17 ani de când trăiesc în capitalism.
Din acest punct de vedere, principalul atu îl are preşedintele Conţac. Dacă vreun partid se gândeşte să-l învingă în alegerile la şefia CJ pe Conţac, trebuie să aibă în vedere aceste criterii atunci când îşi vor desemna candidatul.
Presupunând că legea uninominalului nu va fi operabilă în alegerile locale de la anul, atunci Consiliul judeţean se va forma ca şi până acum. Iar preşedintele va fi ales de către consilierii judeţeni întruniţi în plen. Din 1990 încoace preşedinţia CJ-ului a aparţinut exclusiv PSD-ului, iar PD-ul n-a avut măcar un vicepreşedinte. Şi ştiţi de ce? N-au avut consilieri judeţeni în număr care să le permită să negocieze aşa ceva, iar alianţele politice la care au achiesat n-au întrunit majoritatea de voturi, să poată bate alianţa PSD-ului. Chiar reformat sub denumirea PDL, la alegerile din 2008 partidul aflat în spatele lui Achiţei nu va obţine rezultate care să-i aducă fericirea de a se aşeza pe scaunul de preşedinte. N-a avut PD-ul şi nu va avea nici PDL-ul priză la botoşăneni, aşa cum n-are priză PC-ul lui Voiculescu la români. Aşa văd eu lucrurile, şi de puţine ori m-am înşelat.
written by Ioan Rotundu
Vasilică Niculiţă, asistent sanitar în cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat Botoşani, este bine cunoscut în rândul agenţilor economici. Moralitatea sa este apreciată ca îndoielnică, iar obiectivitatea în control este determinată de atenţiile cu care este tratat. Niculiţă are un comportament radical, iar cine nu-i cu el, este duşman declarat al său. Cu gura mare, cu un mod de abordare a dialogului ce iese din sfera bunei cuviinţe şi a respectului colegial, el a generat teamă asupra celor din jur, mai ales asupra şefilor. Teama pe care Niculiţă a strecurat-o în sufletul şefilor este şi consecinţa comportamentului acestor şefi, corupţi la rândul lor. Iar Niculiţă cunoaşte toate implicaţiile corupţiei care domină Autoritatea de Sănătate Publică şi Inspecţia Sanitară de Stat, de unde şi tupeul său de a-şi porcăi şefii în orice împrejurare.
La cât de tupeist este Niculiţă, la când de pişicher se comportă în control, la cât de mizerabil este sufleteşte, la cât de hulit este de către cei care au avut de-a face cu el demult trebuia să nu mai facă parte din colectivul în care continuă să facă ordine. Numai că cei în măsură să facă ordine cu el, la rândul lor sunt implicaţi în activităţi compromiţătoare, iar Niculiţă le ştie toate matrapazlâcurile.
Niculiţă ştie cum lucrează Oprişanu şi ce abuzuri a comis de când este şeful Autorităţii de Sănătate Publică, ştie cât de incompetent profesional este medicul Mihai Alexandru, omul de încredere al lui Oprişanu, pus să facă ordine la Inspecţia Sanitară de Stat. Acelaşi Niculiţă ştie că medicul Felicia Beleca lucrează pe-o mână cu Oprişanu şi Alexandru, ei stabilind care agent economic controlat să fie aspru sancţionat şi care să se bucure de privilegiile lor. Iată de cei, compromisă din toţi rărunchii, conducerea ASP nu poate face ordine cu Niculiţă. Iată de ce Niculiţă, care ştie a mânui foarte bine arma atacului, i-a reclamat pe toţi, in corpore, la preşedintele Băsescu, la Camera Deputaţilor la ministrul Nicolaescu.
Şi ca o culme a ridicolului, deputatul medic Liviu Câmpanu a declarat că la Inspecţia Sanitară există formată o mafie, care jumulesc la greu agenţii economici. După ce noi am publicat în Jurnalul declaraţia sa, acea mafie a reacţionat. Niculiţă a venit la redacţie şi mi-a pus la dispoziţie documente din care reiese cât de grave sunt actele de corupţie comise de Oprişanu, Alexandru şi Beleca. S-a ajuns la situaţia cunoscută că hoţul strigă prindeţi hoţul.
Autoritatea de Sănătate Publică şi Inspecţia Sanitară de Stat sunt două instituţii dominate de corupţie.
Situaţia este una tragi-comică, mafioţii se reclame unii pe alţii, totul pornind de la intersectarea intereselor de clan. Dat tragedia cea mare este că cei puşi să facă ordine în aceste două instituţii poartă eticheta de persoane corupte. Mafie şi nemernicie, nimic altceva!
written by Ioan Rotundu
Cu ceva timp în urmă, printre consilierii judeţeană era vâlvă mare. Care mai de care sugera soluţii de înlocuire din funcţia de vicepreşedinte a lui Dorin Ciuştea şi Marcelei Lozneanu. S-a făcut şi socoteala voturilor, care însumau vreo 25, cu multe peste necesar.
Motivul înlocuirii celor doi avea, şi mai are încă, la bază lipsa lor de reprezentare politică. Ambii vicepreşedinţi au câte un consilier judeţean şi câte un primar prin judeţ. Practic, funcţia deţinută de către ei, din punct de vedere al reprezentării politice, este o anomalie.
Apoi, nu este corect ca cei din PNL şi PD, care au consilieri în număr mare şi primari în judeţ în număr şi mai mare, să nu aibă reprezentare în conducerea judeţului. Din punct de vedere profesional, lui Ciuştea i se poate imputa toate neregulile comise de Felicia Mihai la Protecţia Copilului, pentru că el are în atribuţiuni coordonarea activităţii acestei instituţii. Consilierii judeţeni cuprinşi de febra schimbărilor considerau suficient şi acest motiv, pentru ca Ciuştea să fie destituit, deşi mai sunt şi altele, poate chiar mai grave.
Marcelei Lozneanu i se poate imputa ratarea programului SAMTID. Este vorba de un program cu finanţare nerambursabilă din partea Băncii Europeane de Investiţii pentru realizarea aducţiunii de apă şi modernizarea reţelei de distribuţie în oraşele Dorohoi, Săveni şi Darabani. Lozneanu, până de curând, a răspuns direct de derularea acestui program. De trei ori s-a prelungit termenul de execuţie şi tot de atâtea ori Lozneanu n-a fost capabilă să mobilizeze executantul pentru a le respecta. Până la urmă banca a retras finanţarea, Guvernul fiind nevoit să aloce bani de la buget, câteva zeci de miliarde de lei pentru ca aceste lucrări să poată fi finalizate.
Tot lui Lozneanu i se poate reproşa că atât timp cât a avut în coordonare activitatea societăţii Apa Grup, activitatea a mers din prost în mai prost. Consecinţa? Majorarea preţului apei şi acoperirea incompetenţei manageriale pe seama buzunarului botoşăneanului de rând.
Cam aceste motive le vehiculau consilierii judeţeni pentru înlocuirea din funcţie a celor doi vicepreşedinţi.
În mod suspect, de câteva zile printre consilierii judeţeni s-a aşternut liniştea. Nimeni nu mai pare a fi interesat de schimbarea celor doi. Nici măcar cei doi consilieri care aspirau la aceste funcţii nu mai manifestă interes. Ceva s-a petrecut, ceva care a determinat ca cei doi să rămână aşa cum sunt, adică pe funcţie. S-a topit teza că ei n-au reprezentare politică în judeţ, au dispărut acuzaţiile de incompetenţă profesională şi managerială.
Cineva mi-a şoptit că între părţile beligerante a avut loc un „pupat piaţa Independenţei”, adică o împăcare determinată de ceva interese net superioare celor publice. Sper să dezleg această enigmă, măcar dintr-o firească curiozitate jurnalistică.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments