Dec 07

Vasilică Niculiţă, asistent sanitar în cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat Botoşani, este bine cunoscut în rândul agenţilor economici. Moralitatea sa este apreciată ca îndoielnică, iar obiectivitatea în control este determinată de atenţiile cu care este tratat. Niculiţă are un comportament radical, iar cine nu-i cu el, este duşman declarat al său. Cu gura mare, cu un mod de abordare a dialogului ce iese din sfera bunei cuviinţe şi a respectului colegial, el a generat teamă asupra celor din jur, mai ales asupra şefilor. Teama pe care Niculiţă a strecurat-o în sufletul şefilor este şi consecinţa comportamentului acestor şefi, corupţi la rândul lor. Iar Niculiţă cunoaşte toate implicaţiile corupţiei care domină Autoritatea de Sănătate Publică şi Inspecţia Sanitară de Stat, de unde şi tupeul său de a-şi porcăi şefii în orice împrejurare.
La cât de tupeist este Niculiţă, la când de pişicher se comportă în control, la cât de mizerabil este sufleteşte, la cât de hulit este de către cei care au avut de-a face cu el demult trebuia să nu mai facă parte din colectivul în care continuă să facă ordine. Numai că cei în măsură să facă ordine cu el, la rândul lor sunt implicaţi în activităţi compromiţătoare, iar Niculiţă le ştie toate matrapazlâcurile.
Niculiţă ştie cum lucrează Oprişanu şi ce abuzuri a comis de când este şeful Autorităţii de Sănătate Publică, ştie cât de incompetent profesional este medicul Mihai Alexandru, omul de încredere al lui Oprişanu, pus să facă ordine la Inspecţia Sanitară de Stat. Acelaşi Niculiţă ştie că medicul Felicia Beleca lucrează pe-o mână cu Oprişanu şi Alexandru, ei stabilind care agent economic controlat să fie aspru sancţionat şi care să se bucure de privilegiile lor. Iată de cei, compromisă din toţi rărunchii, conducerea ASP nu poate face ordine cu Niculiţă. Iată de ce Niculiţă, care ştie a mânui foarte bine arma atacului, i-a reclamat pe toţi, in corpore, la preşedintele Băsescu, la Camera Deputaţilor la ministrul Nicolaescu.
Şi ca o culme a ridicolului, deputatul medic Liviu Câmpanu a declarat că la Inspecţia Sanitară există formată o mafie, care jumulesc la greu agenţii economici. După ce noi am publicat în Jurnalul declaraţia sa, acea mafie a reacţionat. Niculiţă a venit la redacţie şi mi-a pus la dispoziţie documente din care reiese cât de grave sunt actele de corupţie comise de Oprişanu, Alexandru şi Beleca. S-a ajuns la situaţia cunoscută că hoţul strigă prindeţi hoţul.
Autoritatea de Sănătate Publică şi Inspecţia Sanitară de Stat sunt două instituţii dominate de corupţie.
Situaţia este una tragi-comică, mafioţii se reclame unii pe alţii, totul pornind de la intersectarea intereselor de clan. Dat tragedia cea mare este că cei puşi să facă ordine în aceste două instituţii poartă eticheta de persoane corupte. Mafie şi nemernicie, nimic altceva!

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia