De abia am păşit în noul an, că politicienii au şi început, la nivel de declaraţii, campania electorală premergătoare alegerilor din acest an. Aşa cum am scris pe parcursul anului trecut în mai multe editoriale, legea votului uninominal, care a generat atâtea patimi politice , a fost pusă la dospit.
Preşedintele Băsescu, liberalii lui Tăriceanu, dar mai ales social-democraţii n-au crezut nici un moment în sinceritatea dorinţei lor de a se introduce votul uninominal. Băsescu a adus în prim plan subiectul acestei legi din dorinţa de a-i înjosi în faţa electoratului pe liberali şi social-democraţi. Aceştia s-au prins şi i-au luat-o înainte, aprobând legea în parlament. Rămas fără "obiectul muncii" Băsescu a blocat promulgarea legii şi s-a dat la fund. Şi-a concentrat forţele asupra miniştrilor infractori, că dă mai bine şi este un subiect mai de lungă durată. Îl va exploata mai ceva ca Diaconescu pe Elodia la OTV.
Dacă la vârf, politicienii aruncă unii în alţii cu miniştri infractori sau care au mapă profesională neconformă cu etica şi echitatea preşedintelui Băsescu, în plan local luptele îmbracă alte forme.
Politicieni de doi bani, incapabili să gândească măcar odată în interesul comunităţii, ies în frunte precum păduchii, pentru a ne prosti să le mai înnoim odată mandatul. Aşa au apărut declaraţii aberante, precum cea a lui Val Guraliuc, care a propus acordarea titlului de cetăţean de onoare post mortem al Botoşanilor poetului Mihai Eminescu. Consilier municipal şi lider de vază al PNG, Guraliuc visează la un al patrulea mandat.
Invidios pe declaraţia celui ce l-a părăsit pe Vadim Tudor în favoarea lui Becali, preşedintele PRM, Dumitru Codreanu a venit cu altă găselniţă. El vrea să-l facă cetăţean de onoare al Botoşanilor pe maestrul Ioan Cobâlă, dirijorul formaţiunii de muzică populară "Rapsozii Botoşanilor". N-a spus pentru ce merite, dar le putem intui. De exemplu, pentru că din 1992 şi în prezent maestrul a cântat la urechea social-democraţilor, fie ei adunaţi sub cupola PDSR sau PSD, adică la toate spectacolele în scop electoral organizate de această formaţiune politică.
Tot de la PRM, şi tot din gura lui Codreanu, s-a rostit numele consilierului municipal Ştefan Mihai pentru candidatură la Primăria Botoşanilor. Acest Ştefan, care de două mandate trage sforile prin Consiliul Local Municipal Botoşani şi care împreună cu Comariţă spoliază de vreo patru ani încoace societatea Eltrans, fără a fi tras la răspundere, aspiră la spoliat şi bugetul municipal. Sper ca botoşănenii să nu-şi mai piardă votul pe sigla PRM sau PNG şi să voteze listele acelor partide care oferă candidaţi a căror nume impune respect şi nu este mânjit şi terfelit prin afaceri dubioase.
Nici nu mă miră că dinspre partidul condus de Codreanu ne vin astfel de candidaţi, de vreme ce însuşi preşedintele PRM are probleme cu percepţia realităţii politice botoşănene. Codreanu şi-a manifestat dorinţa de a candida la primăria oraşului Bucecea, împotriva actualului primar social-democrat Ţâmpău. Ce nu ştie, sau nu vrea să ştie Codreanu, este că Ţâmpău va obţine cu multă uşurinţă un nou mandat. În schimb, mai rar am putut descoperit atâta ură împotriva unui om, cum au bucecenii împotriva lui Codreanu. Şi nu numai bucecenii, ci şi cei din Vf. Câmpului, comună pe raza căreia Codreanu are teren agricol în asociere, arendat sau cumpărat. Omul acesta nu se bucură de nici un fel de respect, fiind considerat mai avar decât Hagi Tudose, personajul din nuvela lui Delavrancea.
Acesta este începutul luptei electorale. Cu siguranţă că vom lua cunoştinţă şi de alte aberaţii politice. Inventivitatea este o însuşire umană care nu de fiecare dată ţine de raţiune sau logică. Mai ales la politicieni!
written by Ioan Rotundu
Ajuns preşedinte al PNL Botoşani, primul lucru care-l face Ţâbuleac este să izoleze în partid influenţa de care se bucura Secrieru. Iar pentru că şi fiul său, Paul, ajunsese preşedinte la tineret, şi pe el l-a pus sub supraveghere. Cu un discurs savant, desprins de realităţile judeţului, orgolios şi infatuat, Ţâbuleac a pierdut repede susţinerea în partid şi autoritatea în judeţ.
Intră în conflict şi cu gruparea venită din ApR, respectiv Ivănescu şi Cilinschi, ambii consilieri liberali. Ciubotaru, care n-a reuşit la preşedinţia partidului, se retrage pentru a pregăti o altă urzeală politică. De această dată hotărât s-o curme cu Ţâbuleac.
Apare în scenă Gheorghe Flutur, care nu-l vede cu ochi prea buni pe Ţâbuleac. Flutur îi bagă sub coasta dreaptă lui Ţâbuleac pe vărul, Cătălin Flutur, cu hotărârea expresă că acesta va fi candidatul PNL la Primăria Botoşanilor.
Trebuie să recunosc că realizarea Alianţei DA nu l-a prea avantajat pe Ţâbuleac, dar n-a avut încotro. Oricum, dintr-un economist al regimului comunist, sărăcuţ şi nebăgat în seamă pe la Săvineşti, Ţâbuleac divorţează şi se retrage la Botoşani. Se recăsătoreşte, ajunge acţionar majoritar la Vinalcool SA Botoşani, în dauna fostului director Boancă, adună bani de pe urma evaziunii cu alcool şi ajunge preşedintele PNL. E o evoluţie, trebuie să recunoaşte?!!
Botoşănenii ştiu scandalul ce l-a provocat Ţâbuleac cu numirea prefecţilor de Botoşani. L-a şantajat şi pe Tăriceanu, de i-a mers acestuia fulgii. În tot acest timp, aflat în spatele său, un alt personaj râvnea la preşedinţia partidului. Mă refer la ilustrul necunoscut medic dărăbănean Liviu Câmpanu. Acesta a fost scos la lumina politică a judeţului în 2000, de către Dinu Secrieru, care l-a propus consilier judeţean. Deşi Secrieru a fost avertizat asupra pericolului ce-l reprezintă Câmpanu, că este un tip ambiţios şi că nu va ezita să-l linşeze (politic vorbind) dacă i se va ivi prilejul, n-a luat seamă la aceste avertismente. La Conferinţa judeţean a PNL din noiembrie 2001, când Secrieru n-a mai fost ales preşedinte, un rol important l-a jucat şi Câmpanu. În seara premergătoare alegerilor, Câmpanu a fost în casa lui Secrieru, a mâncat, a băut şi a jurat credinţă. A doua zi l-a trădat.
Ei bine, acest Câmpanu i-a urmărit lui Ţâbuleac toate mişcările. Iar când Ţâbuleac a făcut prostia, sau poate urmând cursul blestemului, l-a însoţit pe Stolojan, Câmpanu n-a ratat ocazia de a deveni preşedintele PNL Botoşani.
Aşa stând lucrurile, este greu de crezut că Ţâbuleac mai poate reveni în PNL Sub acest aspect, cerbicia cu care Câmpanu îşi va apăra privilegiile nu poate fi învinsă. Câmpanu va fi răpus tot din interiorul partidului. Cei doi suliţeni, Ciubotaru şi Popescu veghează asupra sa. Piaza rea a lui Câmpanu sunt aceştia doi. Blestemul care a coborât asupra PNL Botoşani, încă din 1990, nu l-a ridicat şi nu-l va ridica nici un preot. Pentru că nu s-a găsit acel preot curat la suflet şi credinţă care s-i scoată pe liberali de sub apriga mânie a blestemului ce i-a cuprins. Stau şi mă între: oare ce păcate istorice au de ispăşit liberalii botoşăneni?
written by Ioan Rotundu
Dacă e să privim fenomenul liberal botoşănean în evoluţia sa din 1990 încoace, şi acceptăm să-l judecăm metafizic, putem spune că această formaţiune politică s-a înfiinţat şi supravieţuieşte marcată puternic de un blestem a cărui origine este greu de definit. În ianuarie 1990, Filiala PNL Botoşani s-a înfiinţat de către un zootehnist din Bucecea, a cărui părinţi au fost liberal până în 1947.
Nimeni din cei care se află în conducerea actuală a PNL nu-şi mai aminteşte numele fondatorului. După ce zootehnistul a pus, la Bucecea, bazele PNL, avocatul Dârjan Săndulache l-a îndepărtat din conducere şi a adus sediul partidului în Botoşani. Nici lui Săndulache nu i-a fost dat să profite cu ceva de pe urma cocoţării sale în fruntea PNL, avocatul decedând în urma unui infarct.
Din 1 martie 1992 şi până în noiembrie 2001, preşedintele PNL a fost Dinu Secrieru. Abia despre Secrieru se poate spune că s-a ales cu ceva de pe urma activităţii politice, în 1996 el devenind senator de Botoşani. Chiar dacă a fost patru ani senator şi aproape nouă preşedintele PNL, nici Secrieru n-a avut o viaţă tihnită în fruntea partidului.
Piaza sa cea rea a fost suliţanul Gheorghe Ciubotaru. Acest Ciubotaru, după ce s-a înţeles cu Secrieru o bună bucată de timp, şi chiar a depus efort să-l vadă validat senator, a început să-l sape din funcţia de preşedinte. Un alt suliţan, mă refer la Corneliu Popescu, voia să fie preşedinte. Ciubotaru şi-a unit forţele cu Popescu pentru a-l îndepărta de la conducerea PNL pe Secrieru. Socoteala celor doi a fost mult încurcată de o altă piază rea, mascată sub un comportament de om modest, timid chiar, slugarnic lui Secrieru. Mă refer la Mihai Ţâbuleac.
După alegerile din 1996, cu spate senatorial în Secrieru, Ţâbuleac a început să-şi arate colţii. Mai întâi s-a lansat puternic în afaceri cu alcoolul produs la societatea Vinalcool S.A. Botoşani, unde deţinea pachetul majoritar de acţiuni şi îi controla integral activitatea ca director general. Evaziunea cu alcool, practicată la scară mare de către Ţâbuleac, a atras gelozia altor evazionişti bine ancoraţi în mafia locală. Paul Mustaţă, pe care Secrieru îl considera omul său de încredere, dar care în realitate era omul de acţiune al prefectului de atunci Alexandru Simionovici, a jucat la două capete.
Pentru că pe plan local nu se putea repezi asupra lui Ţâbuleac, că s-ar fi pus rău cu Secrieru, Mustaţă l-a turnat la Garda Centrală şi a cerut un control de la Bucureşti. Între timp şi Poliţia Botoşani l-a mirosit pe Ţâbuleac cum trece alcoolul la negru prin Ucraina, pentru a ajunge în Moldova.
Un control al poliţiei la Vinalcool S.A se soldează asupra lui Ţâbuleac cu acuzaţia de evaziune fiscală cu alcool, neplata taxelor vamale şi restituiri ilegale de TVA. Speriat, Ţâbuleac fuge la Bucureşti, pentru a solicita sprijinul senatorului Secrieru.
Pe la ora două din noapte, Secrieru ajunge cu Ţâbuleac în biroul liberalului Nini Săpunaru, directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor din România. Se cade la o înţelegere, dar, când Ţâbuleac ajunge cu Secrieru la Botoşani, în biroul său de la Vinalcool S.A. îl aşteptau doi comisari de la Garda Centrală şi Pual Mustaţă, comisarul şef al Gărzii Financiare Botoşani.
Secrieru face uz de prerogativele sale de senator al României şi-i dă afară din sediul Vinalcool pe cei doi comisari centrali iar pe Mustaţă îl ameninţă cu destituirea. Pe moment Ţâbuleac era scăpat de belele, dar el insista la Secrieru să-l determine pe Săpunaru să-i legifereze nişte facturi fictive de export alcool în Republica Moldova, pentru a încasa importante sume de bani cu titlu de restituire TVA.
Se pare că Săpunaru s-a temut să facă aşa ceva, iar Ţâbuleac s-a supărat pe Secrieru că nu i-a rezolvat problema şi s-a retras din funcţia de vicepreşedinte PNL şi din partid.
În loc să-şi facă cu amândouă mâinile cruce că a scăpat de el, Secrieru, în preajma alegerilor din 2000 îl ameţeşte de cap pe Marius Rogojinschi, vicepreşedinte PNL, să-şi dea demisia şi în locul său l-a readus pe Ţâbuleac. A fost pentru Secrieru greşeala vieţii sale. Ajuns pentru a doua oară vicepreşedinte de partid, fără să fi fost ales vreodată statutar, ci numai prin manevre de culise, Ţâbuleac şi-a unit forţele cu Ciubotaru, Popescu şi Câmpanu pentru a-l schimba din funcţia de preşedinte pe Scrieru.
Mai mult mut decât vorbăreţ, Ţâbuleac a pus la punct un plan diabolic pentru Conferinţa PNL din noiembrie 2001. Le-a promis celor doi suliţeni, Ciubotaru şi Popescu, care şi ei voiau preşedinţia partidului, că în turul doi le oferă voturile ce le va primi el în turul întâi, şi invers dacă merge el în turul doi. Dar face aceeaşi înţelegere şi cu Secrieru, fără ştiinţa lui Ciubotaru şi Popescu. În ziua conferinţei a pus un om al său care a cumpărat cu bani voturi de la delegaţii la conferinţă, negocierile purtându-se în WC-ul Casei sindicatelor, unde a avut loc conferinţa. Secrieru nu intră în turul doi. Intră în schimb Ţâbuleac. Se zice că şi Ciubotaru l-a trădat pe Popescu, dând în turul doi voturile sale lui Ţâbuleac. Aşa a ieşit Mihai Ţâbuleac preşedintele PNL. (Va urma)
written by Ioan Rotundu
Circul pe care preşedintele Băsescu l-a stârnit pe seama desemnării Noricăi Nicolai ca ministru la Justiţie face parte dintr-un plan mai larg al preşedintelui. Băsescu este genul de om care se crede salvatorul neamului românesc. În promiscuitatea sa de intelectual format prin tavernele şi tractirele din porturile lumii, el îşi imaginează că-şi va aşeza personalitatea alături de marii oameni de stat cărora istoria României le-a recunoscut meritele în cârmuirea neamului. Este o imaginaţie de om bolnav, pentru că nici pe departe finalul carierei sale nu va duce la un asemenea deznodământ. Am spus-o şi am s-o repet cât timp Băsescu va mai fi preşedintele României: acest om este controlat de nişte forţe malefice, radiază energie negativă, distructivă pentru cei care se află în preajma sa.
Revenind la scandalul creat pe seama Noricăi Nicolai, te umflă râsul, dar îţi vine să şi plângi cât îl auzi reproşându-i defecte profesionale şi de ordin moral, ceea ce o face incompatibilă. Vorbele rostite de Băsescu sunt corecte, această femeie, numai pentru că a ocupat funcţia de procuror în perioada comunistă, n-are ce căuta în fruntea ministerului Justiţiei. Numai că acest reproş venind din partea unui chefliu, ce-a băut în văzul ţării şi apoi s-a urcat la volan, a unui demagog şi scandalagiu cum s-a comportat vreme de patru ani ca primar general al Capitalei, a unui pârlac care şi-a luat casă în mod abuziv, a celui care a vândut flota românească şi a celui al cărui trecut este suspectat de spionaj în folosul fostei Securităţi, a celui care nu s-a sfiit să-şi catalogheze concetăţenii "găuzar" sau "ţigancă împuţită" etc. sună ridicol, extrem de ruşinos.
Tot scandalul lui Băsescu nu-i determinat de faptul că Nicolai ar putea fi ministrul Justiţiei, ci de avantajul electoral ce crede că-l va acumula pe seama întregului circ. Băsescu crede că prin comunicatele date, invitaţiile lansate către premierul Tăriceanu, aruncarea pe piaţa presei a aşa-zisei mape-profesionale a Noricăi îl va compromite pe Tăriceanu în faţa românilor, dar şi în afară. Aluzia că va semna decretul de numire, dacă va hotărî Parlamentul, este o altă capcană întinsă cu abilitate şi neruşinare. Parlamentul, în această situaţie, n-are nici un fel de competenţe sau atribuţiuni. Abia dacă s-ar implica, i-ar da lui Băsescu prilejul să strige din nou că avem 322 de parlamentari corupţi, care încalcă legea şi comit abuzuri.
Cred că până la urmă Băsescu va semna numirea lui Nicolai, dacă premierul nu va ceda sau ea nu se va retrage. Dar că vreo unul din cei doi se poate considera câştigător în faţa românilor, că i-a uns la inimă prin poziţiile adoptate, se înşeală amarnic. Amândoi sunt nişte potlogari politici, care acuză sau apără un alt potlogar. Este încă un caz de politică românească, ce demonstrează cât de decăzută este clasa politică, începând de la cei mai înalţi oameni politici în stat.
Să conştientizăm că abia suntem în preajma alegerilor locale, iar circul este şi el la început. Să ne aşteaptă la multe episoade de acest gen, de acum încolo, consecinţele suportându-le noi, ca români ce suntem răspândiţi prin ţările Europei sau alte colţuri ale lumii.
Istoria se va răzbuna crunt pe Băsescu. El nu numai că nu va fi consemnat ca un mare om de stat, dar riscă să devină, la nivel internaţional, un exemplu negativ de şef de stat. Riscă să-i fie numele rostit prin aule de facultăţi din lumea largă, cu precizarea ca nimeni să nu mai facă precum el. E şi aceasta o celebritate, dar care-l aşează pe personaj alături de Hitler, Stalin, Lenin, Ceauşescu etc., sporind numărul dictatorilor.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments