Cu ceva timp în urmă, într-o emisiune la TVR, preşedintele României Traian Băsescu vorbea de „zoile politice” în care se scaldă clasa politică românească. „Gura păcătosului adevăr vorbeşte” ar fi spus regretatul Octavia Paler, cu aluzie directă la zoile politice în care Băsescu înoată extrem de fericit şi-i îmbăieşte pe toţi cei care sunt împotriva intereselor sale.
Cu astfel de zoi se pregătesc să-l primească, drept concurent la funcţia de primar al Botoşanilor, pe Gheorghe Sorescu, actualul prefect cu rang de înalt funcţionar public şi independent politic. Iar primirea i-o pregătesc cei care deja şi-au anunţat dorinţa de a ocupa mult râvnitul fotoliu de primar, fotoliu aducător de multe privilegii şi îmbelşugată chiverniseală personală.
Pentru că, în 10 aprilie, PNL Botoşani va anunţa candidatura lui Gheorghe Sorescu la funcţia de primar al Botoşanilor, actualul prefect urmând a demisiona din funcţia deţinută. Chiar dacă Sorescu a încercat din toate puterile sale să nu devină calul trăgător al căruţei liberale hârbuite, n-a avut încotro. Premierul Tăriceanu l-a chemat la ordin şi i-a spus scurt că dacă nu candidează, nici prefect nu va mai rămâne. De unde ne putem convinge încă odată că povestea cu prefectul, care este un înalt funcţionar public de stat independent politic ajuns în post prin concurs, este de fapt o gogoriţă de adormit copii. Şi cam ce-i pregătesc lui Sorescu adversarii, sau mai bine zis contracandidaţii săi la primăria Botoşanilor?
S-o luăm cu trecutul. Îi va reproşa faptul că în fosta sa calitate de director economic la Vinalcool SA Botoşani, a participat cot la cot în evaziunea fiscală a lui Mihai Ţâbuleac. Culmea este că Sorescu, candidând din partea PNL, va deveni adversarul lui Mihai Ţâbuleac, candidat al PD-L la Consiliul judeţean Botoşani.
I se va mai reproşa lui Sorescu că ajuns director general al Finanţelor n-a executat silit datoria pe care Vinalcool o are către stat. Nu l-a executat silit nici pe liberalul Cornel Popescu, a cărui societăţi au către stat o datorie de peste 30 miliarde lei vechi. Va mai fi acuzat prefectul că soţia sa, în calitate de contabilă a firmelor lui Gheorghe Iavorenciuc, i-a protejat acestuia afacerile cu Ucraina. Cine nu ştie cine este Iavorenciuc le amintesc că acesta mai este poreclit „Pitic”, şi a derulat afaceri obscure cu ucrainenii prin Ioan Aniculăese, Pitic fiind ucrainean din zona Mihăileni. Iavorenciuc, cât Aniculăese a deţinut funcţia de viceconsul la Cernăuţi – Ucraina, a învârtit multe afaceri pe sub mână, cel puţin aşa se vehiculează prin mediul politic şi financiar al Botoşanilor, dar niciodată n-a fost acuzat oficial de ceva ilegalităţi. Iar „curăţenia” afacerilor sale este pusă pe seama protecţiei venită din partea familiei Sorescu.
Va mai fi acuzat Sorescu de protecţia acordată lui Florin Ţurcanu, consilierul său, care împreună cu Oprişanu de la ASP şi Mihai de la Garda Financiară au impus liberalilor ajunşi în funcţii publice cu ajutorul PNL, dar şi unor agenţi economici, taxe drept bani pentru partid.
Acestea sunt numai câteva zoi politice, le putem numi şi lături, în care Sorescu va fi îmbăiat şi tăvălit, ca să se sature de a mai dori să fie primarul Botoşanilor. Şi nimeni nu-l va apăra, pentru că toţi contracandidaţii săi îi vor capul, el devenind un concurent serios şi care poate încurca multe socoteli deja considerate încheiate.
Personal, n-am de gând să găzduiesc pe paginile electronice ale site-ului astfel de măgării, pentru că nu vreau ca Jurnalul Online să devină troaca în care să fie vărsate, la vedere publică, zoile şi lăturile unor neîmpliniţi politic şi profesional.
written by Ioan Rotundu
În PNL se petrec lucruri ciudate, ca să nu le numesc anapoda. Liberalii duc lipsă de personalităţi credibile, care să poată candida cu fruntea sus la preşedinţia Consiliului judeţean, la Primăria Botoşanilor sau la funcţii de consilieri judeţeni şi municipali.
Prin vârful piramidei liberale au apărut nişte nume noi, care nu spun nimic electoratului botoşănean. Un astfel de nume este Cristian Ostafie, care deţine funcţia de preşedinte al Organizaţiei municipale PNL Botoşani. S-a mai rostit numele lui Paul Onişa, o persoană extrem de controversată şi cu un caracter dificil.
În toată această penurie de personalităţi, de departe, Romulus Eram rămâne un nume ce poate fi considerat un brand municipal. Eram, cu toate că a avut în PNL suişuri şi coborâşuri politice, n-a părăsit partidul, deşi motive ar fi avut o mie. În perioada 1996 – 2000, alături de Viorel Ciobanu, şi el ajuns liberal la apelul de seară al prof. Mircea Dănuţă, Eram a deţinut funcţia de viceprimar al Botoşanilor. N-a făcut prea multe pentru oraş, pentru că primar era Ioan Cojocariu, om cu o mentalitate învechită pentru haina nouă ce trebuia s-o îmbrace administraţia publică locală. În acea perioadă, Eram îşi câştigase prostul renume de a rezolva problemele contra unei sume de 100 mărci germane. Era o sumă mică, dacă este să o raportez la „pretenţiile” colegului, care a ştiut să lucreze mai bine acoperit.
Acum se spune că Eram, ca viceprimar, nu şi-a pierdut obiceiul de a taxa rezolvarea unor probleme de urbanism contra unei sute, dar de euro. Tot ieftin, dacă raportăm „pretenţia” sa faţă de a altor funcţionari de prin primărie, cum ar fi arhitectul şef Sandu.
Mica ciupeală la care a recurs, sau mai recurge Romulus Eram face parte din peisajul cotidian în care lucrează funcţionarii din administraţia publică, unde şperţul, foloasele necuvenite şi mita sunt la ordinea zilei. Nu mişti din ureche, nu rezolvi nimic. Altfel spus, Eram, faţă de funcţia pe care o deţine, lucrează la „modul modest” şi nu sare calul.
Am reiterat aceste aspecte negative care-l caracterizează pe Eram pentru că acestea-s şi imputaţiile care i le aduc colegii de partid pentru a motiva de ce el n-are dreptul de a mai sta în faţa partidului, ca trăgător al unei cohorte de nulităţi.
Ce nu pricep actualii lideri liberali este faptul că omul de rând trece uşor peste practicile lui Eram, ba, uneori, este bucuros că a scăpat aşa ieftin şi-i mulţumeşte lui Dumnezeu că n-a ajuns la cheremul altuia, mai hapsân. Iar această uşurare atrage, chiar dacă pare un paradox social, simpatii, aduce o anume popularitate, te ţine viu în atenţia publică.
Comparându-l pe Eram cu ceilalţi pretendenţi la funcţii publice, de departe acesta se detaşează în preferinţele electoratului şi este acceptat, deşi sunt mulţi cei care-l resping, în mod îndreptăţit. Numai că Eram este ţinut sub papuc pentru că el se află de mai mulţi ani într-o duşmănie pe viaţă şi pe moarte cu Paul Onişa, un liberal de curte pentru Liviu Câmpanu. Eram şi Onişa au fost o vreme acţionari la Institutul de proiectări „Nord Proiect” Botoşani. S-au judecat reciproc de la împărţirea pachetului de acţiuni, iar Eram a reuşit să-l execute silit pe Onişa. De aici şi duşmănia dintre cei doi.
Ca preşedinte PNL, Liviu Câmpanu ar trebui să judece la rece a cui candidatură este benefică pentru partid, învingându-şi simpatiile personale şi trecând peste orgolii. Nu cu candidaţi controversaţi şi necunoscuţi se pot obţine voturi pentru partid. Izolarea lui Eram în partid nu pare a fi soluţia câştigătoare. Trebuie să pornim de la constatarea că fiecare dintre noi are duşmani şi prieteni. Dar când extrapolăm această constatare la nivel public, cu scopul de a obţine voturi pentru partid, raportul dintre duşmani şi simpatii trebuie bine evaluat şi într-un mod cât mai obiectiv. Judecata subiectivă n-a adus niciodată rezultate pe măsura aşteptărilor.
24.03.2008
written by Ioan Rotundu
Ceva se întâmplă cu PRM. Liderul naţional, supranumit şi “tribunul”, nu mai aparte în public, nu mai ţine discursuri sforăitoare şi patriotarde, nu-l mai vedem pe holurile parlamentului îmbrăcat în costum alb şi cu batistă roşie la buzunarul de la piept. În sondaje, PRM-ul s-a prăbuşit violent, stând într-un echilibru fragil pe muchia de a fi sau a nu mai fi partid parlamentar. Singurul lider care mai face prezentă publică, dar care nu este şi convingător prin ce spune, rămâne Lucian Bolcaş. Vicepreşedinte al PRM, Bolcaş este şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Imaginea s-a a fost grav zdruncinată de declaraţia Danielei Buruiană, care a afirmat că Bolcaş este un beţiv notoriu, o epavă umană ce-şi are zilele numărate. De frica votului uninominal, împotriva voinţei majorităţii alegătorilor, PRM a contestat la Curtea Constituţională legea. Şi-a mai bătut un cui la sicriul ce electoratul i-l pregăteşte. Degringolada de la Bucureşti pare să fie transmisă şi în teritoriu. Cel puţin în organizaţia PRM Botoşani foşcăie nişte personaje ciudate, cu un comportament politic total inadecvat statutului lor. O să fac referire numai la ultimele lor declaraţii. Preşedintele Dumitru Codreanu a atacat în conferinţa de presă a partidului acea parte a mass mediei care nu-i ridică osanale şi care scriu şi despre aspectele mai puţin plăcute care se petrec în interiorul partidului. Bineînţeles că eu am fost unul dintre cei vizaţi. Mai ales că am făcut publică cerea lui Codreanu de a accepta să fiu scribul său pentru campaniile electorale din acest an. Adică el să-mi dicteze, iar eu să girez prin semnătura mea articolele prin care el ar fi urmat să se răfuiască cu adversarii politici. L-am refuzat, nu fără a-i aminti că încă-l mai respect ca pe un om serios, deşi prin modul în care s-a comportat n-a demonstrat decât că-i un potlogar politic.
Mihai Ştefan, care este consilier municipal la al doilea mandat, patron de crâşmă cu terasă pe trotuarul public, spoliază la greu societatea Eltrans, fără ca cineva să aibă curajul de a-l înşfăca de-o aripă şi să-l dea afară pe poarta societăţii. Cel puţin în ultima perioadă tramvaiele circulă în bătaie de joc, spre nemulţumirea miilor de botoşăneni care sunt nevoiţi să se folosească zilnic de acest mijloc de transport. Sunt perioade cânt pe un sens trec şi trei tramvaie, unul după altul, fără ca pe sensul opus să vină vreo unul. Oamenii înjură, iar consilierul Ştefan a cerut, şi colegii i-au aprobat, majorarea preţului la biletele de tramvai cu 20%. Mai nou s-a aprobat şi majorarea salariilor pentru angajaţi, deşi aceştia fură cot la cot cu cei din conducere. Circul zilnic cu tramvaiul ş-i privesc cum iau fără nici o jenă bancnota de un leu şi o pun în buzunar, fără a tăia bilet, pe motiv că omul n-a mai avut acei 20 de bani, biletul constând acum 1,20 lei. Acest Ştefan vrea să fie primarul Botoşanilor, fără a se întreba dacă şi botoşănenii îl vor. Din câte simt, botoşănenii nu vor mai fi dispuşi să voteze potlogari politici.
Cu ceva timp în urmă vicepreşedintele PRM, Eugen Niţură, a şocat opinia publică printr-o altă declaraţie. I-a considerat pe toţi cei care comentează pe site-urile publicaţiilor locale negativ la adresa sa şi a PRM-ului drept “jigodiile de pe tastatură”. Fost director comunist cu statut de rang înalt, Niţură nu poate accepta că cineva îi poate transmite, printr-un mijloc public de informare, o opinie care nu-i este favorabilă. Pentru el dreptul la opinie este un afront adus persoanei sale, nu un mijloc democratic de exprimare. Acest Niţură are pretenţia să-i votăm candidaţii partidului, să-l votăm consilier. Cum poţi caracteriza un astfel de om decât ca potlogar politic?!
La conferinţa de presă de sâmbătă, deputatul Ştefan Baban a ţinut o întreagă teorie politică prin care a încercat să convingă presa că aprobarea legii votului uninominal este o mare greşeală politică. Baban susţine că românii n-au priceperea necesară să înţeleagă rostul votului uninominal şi să-l exercite cu toată responsabilitatea. Cu alte cuvinte, Baban ne-a făcut proşti. Acest potlogar politic, ce-a plecat în Parlament în urmă cu vreo zece ani, cu pantalonii rupţi în fund şi adidaşii cusuţi cu sârmă, nu s-a sfiit să ne facă proşti.
Sper din toată inima ca legea să devină operaţională pentru alegerile parlamentare programate pentru acest an, iar pe Ştefan Baban îl aştept să-mi ceară, sau să ne ceară, votul într-unul din colegiile ce vor fi organizate în judeţ. O să aibă ocazia să constate pe pielea sa cine-i prostul!
written by Ioan Rotundu
În lupta dintre interesul politicienilor de a-şi atrage Biserica Ortodoxă Română de partea lor şi neconvingătoarea opoziţie a societăţii civile reprezentată de câteva organizaţii neguvernamentale, cu privire la introducerea religiei în licee, au câştigat politicienii şi BOR. Decizia a fost luată de politicieni fără a fi consultaţi părinţii şi elevii. Pur şi simplu, din dorinţa ca BOR să le fie alături în cele două campanii electorale din acest an, politicienii au dat curs cererii Bisericii ca religia să fie predată şi la nivel de liceu. Să fim bine înţeleşi, pentru orele de religie n-a luptat decât BOR, restul cultelor fiind convinse că n-ar fi avut câştig de cauză.
Preoţii şi nevestele lor au a se bucura, pentru că aceste ore nu vor fi predate de profesori cu pregătire pentru un astfel de profil. Există mai demult timp înţelegerea tacită dintre BOR şi ministerul Educaţiei, indiferent de culoarea politică a guvernului, ca orele de religie să fie predate de preoţi şi nevestele lor, cunoscutele cucoane preotese. Aşa s-a rezolvat problema unui plus de câştig financiar pentru familiile de preoţi şi Biserică, pe seama bugetului public.
După 1990, BOR, pentru a-şi recâştiga puterea avută în România până la venirea comuniştilor, a aplicat politica paşilor mărunţi. Nu ştiu dacă UDMR-ul a copiat politica BOR sau invers, dar ştiu că ambele au obţinut rezultate cât se poate de benefice printr-o astfel de politică.
Mai întâi BOR a obţinut independenţa totală faţă de Guvern şi instituţiile statului şi o scutire de impozit pe orice formă de venit. Apoi a obţinut ca preoţii şi alţi angajaţi ai Bisericii să devină salariaţi ai statului, fiind plătiţi din bugetul public cu sume substanţiale. Aşa s-a ajuns ca un preot cu seminar să aibă salariu mai mare decât un profesor stagiar. A urmat introducerea religiei în şcolile primare şi secundare, orele de predare fiind monopolul preoţilor. Acum s-a obţinut predarea religiei şi în licee.
Pe lângă acest succes, preoţii au mai primit o dezlegare de la patriarhul Daniel. Aceea de a candida şi a fi aleşi consilieri locali.
Nu trebuie să fii extrem de şcolit ca să observi că BOR a pătruns în instituţiile cheie ale statului şi că Biserica este independentă de stat, dar nu şi instituţiile statului faţă de ea. Cred că nu suntem pe drumul cel mai fericit. Ori de câte ori Biserica a avut un ascendent asupra instituţiilor statului, nu numai în România, lucrurile au sfârşit prost. Omenirea a ieşit de peste un secol din perioada obscurantismului, când naţiunile creştine erau guvernate şi cu ameninţările biblice, cu teama de judecata de apoi, cu sfârşitul apocaliptic, cu focul Iadului şi alte prăpăstii de care acum rând şi copiii.
Era bine ca religia să fi rămas despărţită de şcoală, să fi fost considerată o componentă a educaţiei din familie şi completată prin prezenţa la biserică, la slujbele religioase. Iar dacă preoţii ţin cu tot dinadinsul să educe religios tineretul de astăzi, să găsească mijloace de a-i atrage la biserică.
Eu nu pot să concep ce educaţie de viaţă poate primi un licean care învaţă la ora de astronomie că sistemul solar s-a format, potrivit teoriei Kant-Laplace, conform unor legi fizice, iar apoi, participând la ora de religie să-l asculte pe preot citind din Biblie capitolul Facerea – Întâia carte a lui Moise. Ori va învăţa la ora de biologie teoria evoluţionistă a lui Darwin, dovezile genetice ale evoluţiei speciilor, dezvoltarea vieţii în oceanul primar şi evoluţia ulterioară până la vârful regnului animal, omul, şi la religie va trebui să afle că în fond omul este o creaţie divină, iar toată învăţătura de la biologie este una falsă. Cred că prin decizia luată ca religia să se predea şi în liceu este un atentat la raţiunea umană, este o gravă şi ireparabilă lovitură dată educaţiei ştiinţifice a elevului, este o piedică în calea realizării profesionale a tânărului dar şi o piedică în calea progresului.
Am devenit europeni, dar nu vrem să luăm de la ţările cu tradiţii democratice ce-i bun. Vrem să parcurgem o mlaştină educaţională, sărind de pe un plaur pe altul, fără să ştim dacă nu cumva următorul este şi ultimul. Religia trebuie să rămână o problemă de suflet, de spirit, trebuie însuşită din convingere, din nevoia de a te simţi protejat de cineva, fără ca raţiunea să-ţi fie afectată.
Iar când omului îi impui ceva cu forţa, va face totul pe dos, va deveni refractar, te va înfrunta. A impune elevilor de şcoală şi liceu religia cu forţa, nu-i facem mai paşnici. Dovadă creşterea actelor de violenţă în interiorul instituţiilor şcolare şi în afara ei.
În ce-i priveşte pe preoţi, să fim realişti. Nu educaţia religioasă a copiilor va fi prioritatea vieţii lor de păstori ai sufletelor. Vor încasa banii pentru orele de religie, dar vor fi prezenţi la botezuri, înmormântări, cununii, praznice, sfinţiri de sedii şi instituţii publice, agheasmă pe la vilele bogătaşilor, servicii religioase la evenimente publice etc., aşa cum au făcut-o şi până acum. Iar toate acestea vor avea drept corolar bălăcăreala politică, la care au primit dezlegare să ia parte chiar de la Patriarhul Daniel. Vom asista la slujbe religioase prin care preotul îşi va afurisi adversarii politici şi va cere enoriaşilor să-l voteze consilier, că altfel îi va lua mama dracului. Personal, n-am nevoie de o astfel de Biserică! Dialogul cu un duhovnic de mănăstire te curăţă sufleteşte, te reface spiritual, îţi dă încredere în propriile forţe, te simţi protejat de Dumnezeu.
written by Ioan Rotundu
written by Ioan Rotundu
Revin asupra anchetei de la Adăşeni, publicată pe site-ul Jurnalului sub titlul „Răfuială preoţească pe fond politic şi cu profanare de morminte”, arătând aspectele neplăcute ale evenimentului consumat în această localitate. Dealtfel, ceea ce voi însera în rândurile de faţă depăşeşte graniţa Adăşenilor şi se poate generaliza la nivel de judeţ.
Ştim din istorie, ştim din literatură, unii ştim din propria copilărie că la ţară, dintotdeauna, reperele morale ale comunităţii erau preotul şi învăţătorul. Din păcate, şi spre nefericirea creşterii gradului de cultură şi civilizaţie în mediul rural, astfel de repere sunt tot mai rare. Poate că aceasta şi este explicaţia că generaţiile de după 1990 sunt tot mai violente în manifestări, tot mai lipsite de educaţia civică, tot mai refractare la observaţiile primite de la cei din jur.
Spre exemplu, ce educaţie morală şi ce autoritate mai poate avea preotul Huţu, care a acceptat să preia parohia unui preot în vârstă, căzut într-un mare necaz al vieţii (patima alcoolului), fără ca măcar să dea mâna cu el, să-i adreseze un cuvânt de încurajare, să se roage pentru el în biserică ca Dumnezeu să-l ajute să depăşească acest moment neplăcut al vieţii. Oamenii locului continuă să-l respecte pe preotul bătrân, cu viciul său, şi să-l hulească pe cel tânăr. Ştiţi de ce? Pentru că cel tânăr vrea să se vadă bogat peste noapte.
Dorinţa de înavuţire a tânărului preot este caracteristică generaţiei sale. Pot spune că a devenit o caracteristică a Bisericii Ortodoxe. Pentru a sfinţi o biserică, prelatul Calinic Botoşăneanul cere 2000 lei, bani care se strâng de la enoriaşi. Pentru ca un absolvent de seminar să primească o parohie, se spune că plăteşte la protoierie, la Mitropolia Iaşilor, bani grei, cumpărând-o. După care începe goana pentru a-şi recupera banii plătiţi, pentru a-şi cumpăra un apartament la oraş, pentru a avea o maşină luxoasă, pentru a ridica praznicale spaţioase şi case parohiale elegante.
Totul pe seama enoriaşilor, care nu mai suportă astfel de cheltuieli şi care plătesc sume de neimaginat pentru serviciile preoţeşti: cununii, botezuri, înmormântări, praznice, slujbe etc. Oamenii s-au îndepărtat de biserică, s-au dezgustat să vadă lăcomia preoţilor, să o alimenteze. Aşa s-a ajuns în situaţia ca vorba preotului, predica sa din biserică, sfatul său să nu mai fie respectate, să nu mai aibă greutate morală, de etalon valoric social.
Ca preotul Huţu să nu rămână singurul exemplu, mai invoc rapacitatea de care dau dovadă protopopul Nichita de Săveni, Pânzaru de Darabani, care produce pâine la negru şi-i obligă pe enoriaşi să i-o cumpere, cel de Botoşani, Lucian Leonte, acuzat că stă cu ochii pe parohiile nou ridicate de preoţii cu har şi le „confiscă” pentru a le „dărui” rudelor şi apropiaţilor săi, preotul Voloc de la Mihăileni, un cunoscut traficant cu ţigări, protopopul de Dorohoi, care mai mult se ocupă de magazinele sale decât de cele sfinte etc.
Învăţătorii, profesorii nu mai sunt nici ei modele de urmat. Cei din generaţiile mai învârstă, care în comunism erau sprijinul moral al celor necăjiţi, cu un sfat sau cu o vorbă bună, au alunecat în extrema cealaltă. S-au implicat în politică, s-au împărţit în grupuri de presiune iar actul educaţional a fost trecut pe ultimul loc. Să mai adăugăm că unii, văzând posibilitatea de a se rostui cu ceva pământ sau animale, au devenit hapsâni în a acumula averi. Îşi încep ziua rânind la vaci, dând mâncare la porci, după care, cu aceleaşi haine mirosind a balegă se prezintă la ore. Am mai povestit de acea profesoară pe care am găsit-o la ore, pe dinainte cu pestelca cu care cărase mâncare la vacă. S-a scuzat că n-a avut timp să se schimbe, pentru că întârzia la ore.
Aceşti învăţători şi profesori şi-au pierdut statutul de model social, iar elevii îi consideră ţărani obişnuiţi, pentru că aşa se comportă. De aici şi până la lipsa de respect n-a fost decât un pas, care s-a făcut de majoritatea elevilor, nu numai din mediul rural, ci şi urban.
Generaţia nouă de învăţători şi profesori are o altă mentalitate. Ei sunt libertini în gândire şi comportament, iar elevii îi imită cu fidelitate. A dispărut acea distanţă, normală şi benefică ambelor părţi, care exista între elev şi educator. S-a creat o intimitate nefirească, aducătoare de multe necazuri. Băieţii merg la băut cu profesorii, profesorii atentează la pudoarea fetelor.
Dacă prin casa prost întreţinută a profesorilor din generaţia veche mai vezi câte o mini bibliotecă, la generaţia nouă cărţile sunt o raritate. S-a acordat acea 100 de euro pentru cumpărare de cărţi. Bani puţini, dar cu care se puteau cumpăra un minim de cărţi. Majoritatea covârşitoare n-au cumpărat măcar o carte, din curiozitatea de a citi ceva nou, proaspăt.
Nu mi-am putut imagina intelectual fără o bibliotecă impresionantă în casă. Acum tresar să văd la câte un educator de ţară că are în casă cărţi despre care se vorbeşte în lumea întreagă. Cât despre cunoaşterea autorilor locali, poeţi sau scriitori, nici vorbă. Astfel de scrieri nu le bagă nimeni în seamă.
Suntem o ţară europeană, dar continuăm să ţinem sub acest preş nou gunoiul infect. Nu mai avem repere morale, începând cu clasa politică şi terminând cu învăţătorul din cel mai izolat cătun al ţării. Dacă nu vom reface această componentă educaţională, dacă preoţii, învăţătorii şi profesorii nu vor conştientiza că trebuie să-şi recupereze statutul de model social, societatea noastră va continua să se degradeze, violenţa să prospere, drogurile şi viciile să devină un cancer social de tip metastază, să ne prăbuşim în noi ca o supernovă, devenind o gaură neagră a culturii şi educaţiei europene.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments