Mar 27

Cu ceva timp în urmă, într-o emisiune la TVR, preşedintele României Traian Băsescu vorbea de „zoile politice” în care se scaldă clasa politică românească. „Gura păcătosului adevăr vorbeşte” ar fi spus regretatul Octavia Paler, cu aluzie directă la zoile politice în care Băsescu înoată extrem de fericit şi-i îmbăieşte pe toţi cei care sunt împotriva intereselor sale.
Cu astfel de zoi se pregătesc să-l primească, drept concurent la funcţia de primar al Botoşanilor, pe Gheorghe Sorescu, actualul prefect cu rang de înalt funcţionar public şi independent politic. Iar primirea i-o pregătesc cei care deja şi-au anunţat dorinţa de a ocupa mult râvnitul fotoliu de primar, fotoliu aducător de multe privilegii şi îmbelşugată chiverniseală personală.
Pentru că, în 10 aprilie, PNL Botoşani va anunţa candidatura lui Gheorghe Sorescu la funcţia de primar al Botoşanilor, actualul prefect urmând a demisiona din funcţia deţinută. Chiar dacă Sorescu a încercat din toate puterile sale să nu devină calul trăgător al căruţei liberale hârbuite, n-a avut încotro. Premierul Tăriceanu l-a chemat la ordin şi i-a spus scurt că dacă nu candidează, nici prefect nu va mai rămâne. De unde ne putem convinge încă odată că povestea cu prefectul, care este un înalt funcţionar public de stat independent politic ajuns în post prin concurs, este de fapt o gogoriţă de adormit copii. Şi cam ce-i pregătesc lui Sorescu adversarii, sau mai bine zis contracandidaţii săi la primăria Botoşanilor?
S-o luăm cu trecutul. Îi va reproşa faptul că în fosta sa calitate de director economic la Vinalcool SA Botoşani, a participat cot la cot în evaziunea fiscală a lui Mihai Ţâbuleac. Culmea este că Sorescu, candidând din partea PNL, va deveni adversarul lui Mihai Ţâbuleac, candidat al PD-L la Consiliul judeţean Botoşani.
I se va mai reproşa lui Sorescu că ajuns director general al Finanţelor n-a executat silit datoria pe care Vinalcool o are către stat. Nu l-a executat silit nici pe liberalul Cornel Popescu, a cărui societăţi au către stat o datorie de peste 30 miliarde lei vechi. Va mai fi acuzat prefectul că soţia sa, în calitate de contabilă a firmelor lui Gheorghe Iavorenciuc, i-a protejat acestuia afacerile cu Ucraina. Cine nu ştie cine este Iavorenciuc le amintesc că acesta mai este poreclit „Pitic”, şi a derulat afaceri obscure cu ucrainenii prin Ioan Aniculăese, Pitic fiind ucrainean din zona Mihăileni. Iavorenciuc, cât Aniculăese a deţinut funcţia de viceconsul la Cernăuţi – Ucraina, a învârtit multe afaceri pe sub mână, cel puţin aşa se vehiculează prin mediul politic şi financiar al Botoşanilor, dar niciodată n-a fost acuzat oficial de ceva ilegalităţi. Iar „curăţenia” afacerilor sale este pusă pe seama protecţiei venită din partea familiei Sorescu.
Va mai fi acuzat Sorescu de protecţia acordată lui Florin Ţurcanu, consilierul său, care împreună cu Oprişanu de la ASP şi Mihai de la Garda Financiară au impus liberalilor ajunşi în funcţii publice cu ajutorul PNL, dar şi unor agenţi economici, taxe drept bani pentru partid.
Acestea sunt numai câteva zoi politice, le putem numi şi lături, în care Sorescu va fi îmbăiat şi tăvălit, ca să se sature de a mai dori să fie primarul Botoşanilor. Şi nimeni nu-l va apăra, pentru că toţi contracandidaţii săi îi vor capul, el devenind un concurent serios şi care poate încurca multe socoteli deja considerate încheiate.
Personal, n-am de gând să găzduiesc pe paginile electronice ale site-ului astfel de măgării, pentru că nu vreau ca Jurnalul Online să devină troaca în care să fie vărsate, la vedere publică, zoile şi lăturile unor neîmpliniţi politic şi profesional.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia