Blogul lui Rotundu

Tot cătând informaţii despre masoneria botoşăneană, de la începuturile sale şi până în zilele noastre, mi-a fost dat să descopăr multe consemnări inedite de persoane importante ale vieţii militare, politice, economice, bisericeşti etc. care au intrat în masonerie. Unele informaţii le-am găsit în cărţile cu caracter monografic, scrise până în prezent, altele în documente cu caracter confidenţial. În periplul meu de a aduna informaţiile de care aveam nevoie, am întâlnit fel de fel de oameni, instruiţi sau opaci în gândire. Unii m-au ajutat cu multă plăcere, alţii numai nu m-au înjurat, când au aflat că mă ocup de istoricul masoneriei şi a masonilor botoşăneni.
Sâmbătă mi-a fost dat să întâlnesc însă o persoane cu statut de preot care, prin poziţia adoptată, m-a lăsat fără grai.
Atât regretatul profesor suliţan Ştefan Ciubotaru, autorul studiului intitulat Istoria Bisericii Ortodoxe botoşănene, cât şi Horia  Nestorescu Bălceşti în cartea sa Ordinul masonic român fac referire la faptul că boierul  Nicolae Balş, stolnic la Curtea domnească din Iaşi, a ctitori biserica din satul Rădeni, azi comuna Frumuşica. Se mai afirmă în documente că Nicolae Balş ar fi ctitorit biserica împreună cu fratele său, armaşul Grigore Balş, cel care a ctitorit şi Schitul Balş.
Nu se cunoaşte data exactă a ctitorii bisericii din Rădeni, dar de vreme ce un document atestă că Schitul Balş ar fi fost ridicat de Grigore Balş la 1763, biserica din Rădeni s-a ridicat după această dată, adică spre anul 1800. Se ştie în schimb cu exactitate când a murit ctitorul, pentru că a fost înmormântat în biserica Rădeni, iar pe piatra de mormânt s-a săpat cu litere chirilice “Sub această peatră odihnesc robii lui D-zeu Monahia Lisaveta cu ginerii ei Stolnicul Nicolai Balş şi cu fiica sa Safta Sturza, soţia D-sale. Stolnicul Nicolai Balş s-a săvârşit la 1814″.
Pentru că toţi boierii din marea familie a Bălşenilor au fost masoni, începând cu căpitanul Vasile Balş de la 1740 încoace, m-a interesat dacă nu cumva pe piatra din biserica Rădeni sunt şi însemne masonice. În acele vremuri masonii îşi “semnau” apartenenţa la francmasonerie prin a aplica pe zidurile conacelor sau pietre de mormânt simboluri sau însemne masonice. Negăsind nici o fotografie a pietrei de mormânt din biserica Rădeni, m-am hotărât, sâmbătă, să mă deplasez la faţa locului.
În primul rând că sătenii din Rădeni habar n-aveau de vechimea bisericii lor. M-au îndrumat spre biserica satului, o clădire impozantă, cu turlă înaltă şi cu pereţii în praf de piatră.
Preotul Constantin Guraliuc era în plină slujbă. Aşteptând să termine lucrarea închinată Domnului, am intrat în discuţie cu un slujbaş alipit nevoilor preotului de la biserică şi casa parohială. Acesta nu ştia de existenţa mormântului, dar m-a asigurat că în biserică nu este înmormântat nimeni. Stăteam derutat, când preotul a ieşit pe o uşiţă din spatele bisericii, pentru a dialoga cu mine. I-am spus ce anume vreau să văd, dar, foarte dezinvolt mi-a replicat că acea piatră a fost acoperită de pardoseala nouă a bisericii şi nu mai poate fi văzută. “Era veche, scrisul aproape şters şi nu mai avea rost s-o păstrăm la vedere” – a fost explicaţia sa, care m-a uimit şi m-a lăsat fără glas. Cum să acoperi istoria bisericii? Cum să ascunzi vederii credincioşilor chiar piatra sub care zace cel care a ridicat biserica? Orice biserică are la intrare, şi la vedere, inscripţionată, afişată gen tablou pisania, în care se specifică data ctitoririi şi numele ctitorului. La biserica din Rădeni nu este aşa ceva.
Aflând că Nicolae Balş a fost mason, că fratele său, care a ridicat schitul Balş a fost tot mason, că alţi boieri cu numele de Balş au fost masoni de frunte în lojile din Iaşi, alături de domnitori ai Moldovei şi mitropoliţi, brusc, voce preotului s-a asprit. M-a întrebat dacă-s mason, dacă scriu împotriva preoţilor. L-a asigurat că nu scriem decât împotriva preoţilor care nu-şi fac datoria şi că-i mediatizăm pe cei cu har duhovnicesc, cu credinţă adevărată în Dumnezeu şi care n-au căzut pradă lăcomiei, nu sunt ahtiaţi să acumuleze averi, nu se poartă viclean şi nu sunt făţarnici. Atât mi-a trebuit. M-a părăsit şi intrat val-vârtej pe uşiţa pe unde ieşise. Am mai apucat să-i spun că este intolerant, deşi intenţionat să mai adaug că-i şi ignorant, însă n-am mai apucat.
Cum poate fi numit un preot, care ascunde istoria bisericii sub pardosea, pe motiv că-i o piatră veche, decât ignorant. Am convingerea că preotul Constantin Guraliuc, în afară că a învăţat biblia papagaliceşte, că s-a familiarizat cu citaniile de cununii, botezuri, înmormântări, n-are şi cunoştinţe de cultură generală.
Acum a aflat că ctitorul bisericii în care slujeşte a fost mason. Poate că, în ignoranţa şi intoleranţa sa, sparge pardoseala bisericii şi aruncă piatra şi osemintele ctitorului. Nu m-aş mira dacă aş auzi că a făcut aşa ceva. Pare a fi în stare.

written by Ioan Rotundu