Joi după amiază, pe postul local de televiziune SOMAX, a fost ultima confruntare dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. Întâmplător am deschis televizotul, când moderatorul Adrian Şorodoc i-a întrebat pe candidaţi ce vor face pentru sportul botoşănean, dacă vor fi aleşi preşedinte. În primul rând că o astfel de întrebare n-avea ce căuta în acest context de dezbatere politică pentru că, potrivit Legii 215 privind administraţia publică locală, consiliul judeţean n-are funcţia sportivă, adică o astfel de activitate nu intră în competenţele sale şi nu o poate tutela.
Dar, odată întrebarea pusă, am fost curios să aflu ce răspuns vor da candidaţii Constantin Conţac, Mihai Ţâbuleac, Liviu Câmpanu, Dumitru Codreanu şi Dorin Ciuştea. Iar răspunsul lor m-a îngrozit, văzând de câtă ignoranţă dau dovadă cei care vor să preia în mâinile lor destinele unui judeţ.
Mai întâi că toţi, dar absolut toţi, au vorbit de parcă ar fi dat raportul în faţa primului secretar PCR. Adică au vorbit de vom face, vom drege, vom crea parteneriate, vor băga o echipă de fotbal în divizia “A”, de parcă astfel de promovări se fac din biroul preşedintelui CJ. Nu ştiu dacă din foştii activişti PCR au privit vreonul emisiunea, dar dacă a făcut-o, poate fi mândru. Munca lor propagandistică are continuitate.
Singurul cuvânt care n-a fost rostit, deşi a plutit tot timpul în aer, a fost “Daciada”, în rest întreg scenariul s-a desfăşurat după tipicul comunist. M-a surprins Dorin Ciuştea, care în calitatea sa de vicepreşedinte al CJ şi care are în răspundere bugetul judeţului, ştie că activităţile sportive nu sunt finanţate din acest buget şi că CJ-ul nu gestionează astfel de fonduri. Culmea, demagogic, Ciuştea a susţinut faptul că va băga o echipă de fotbal în divizia “A”, invocând sprijinul preşedintelui său de partid, Gigi Becali. L-a contrat Codreanu cu “Dar până acum ce-a făcut Becali pentru sportul botoşănean?”. Trebuie să mai remarc că Dumitru Codreanu a fost singurul candidat care a dovedit că ştie legea. El a precizat că activităţile sportive pot fi sprijinite numai dacă sunt alocaţi bani prin buget, dar că sportul nu este o prioritate a CJ.
Într-adevăr, sportul de masă nu este un atribut al CJ. Sportul este o componentă a politicii guvernamentale, promovată prin Ministerul Tineretului şi Sportului, iar la nivel de judeţ prin Direcţia Judeţeană de Sport. Finanţarea tuturor activităţilor sportive se realizează din bugetul naţional, conform planificărilor care exprimă priorităţile naţionale şi locale. Sportul în şcoală este desfăşurat potrivit programei didactice, sportul individual se realizează de către fiecare dintre noi cum putem şi cum ne permite buzunarul şi nicidecum nu ne trebuie aprobarea cuiva din CJ.
Condamnabilă este şi comportarea senatorului Mihai Ţâbuleac. Nu este permis ca un senator, care participă la întocmirea legilor, le dezbate şi votează, să nu ştie ce poate şi ce nu poate face un consiliu judeţean. L-am înţeles pe liberalul Liviu Câmpanu care, ca medic, a conceput răspunsul la întrebare considerând sportul o formă medicală de tratament. Şi este, dar acest tratament nu-l aplică preşedintele CJ.
written by Ioan Rotundu
Zilele trecute citeam postat pe site-ul Jurnalului un comentariu prin care i se reproşa primarului Cătălin Flutur că are grijă să înfrumuseţeze Botoşanii numai în zona centrală şi în scop electoral. Nimic mai fals! În primul rând că estetica urbanistică nu este apanajul primarului Flutur, de doi ani de zile consilierii municipali încredinţând această activitate unei firme private. Astfel de reproşuri la adresa lui Flutur am mai auzit.
În vara anului trecut, spre exemplu, mă aflat în staţia de tramvai de la Stadion. Scuarul Căii Naţionale era decopertat cu tot cu stratul de iarbă. Un locuitor din cartier, pe care-l cunoşteam din vedere şi care ştia exact cine sunt, m-a abordat foarte revoltat. El susţinea că primarul Flutur este inconştient că procedează la aşa ceva, că aruncă banii publici pe fereastră. I-am explicat că stratul de pământ de pe scuar este deasupra nivelului bordurii şi că, la ploaie, pământul este cărat în stradă, creând pericolul derapajelor pentru maşini şi că este normal să fie săpat cel puţin la nivel de bordură. L-a descurajat explicaţia mea.
După vreo lună l-am întâlnit din nou şi tot în staţia de tramvai. Numai că acum scuarul arăta altfel. În locul buruienelor erau plantate flori în culori vii, totul arătând vesel şi dând un aer de optimism, oricât de posomorât ai fi fost. Cu jumătate de gură a recunoscut că am dreptate, dar l-a criticat pe Flutur pentru faptul că staţia de tramvai este plină de gunoaie, scaunele murdare şi n-ai unde să te aşezi. Avea dreptate. Staţia arată la fel şi acum, chiar dacă suntem în plină campanie electorală.
Revenind la comentariul de la care am pornit să scriu aceste rânduri, autorul i-a reproşat primarului că a plantat flori pe fel de fel de figurine din lemn, apreciind că gestul primarului este unul sută la sută electoral.
Am călători mult prin România, nu există localitate reşedinţă de judeţ prin care să nu fi călcat. Am călătorit şi peste graniţă, în Occident. N-am văzut vreun oraş a cărui periferii să fie împodobite cu spaţii verzi şi înfrumuseţate cu ornamente stradale. Este normal, pentru că centrul oricărei aşezări urbane este cartea sa de vizită. Străinul care vine în Botoşani ne va judeca şi după cum va vedea că sunt amenajate spaţiile verzi din zona centrală. El nu va călca prin Rotunda sau Parcul Tineretului.
În ce priveşte ineditul amenajării spaţiilor verzi, meritul revine firmei căreia i s-a concesionat acest serviciu. Putem spune că firma are într-adevăr specialişti în domeniu şi că a scos Botoşanii din monotonia arbuştilor ornamentali prost crescuţi şi tunşi în aceeaşi invariabilă formă geometrică, din acele nesfârşite covoare de iarbă verde netunsă, uscată de arşiţă. Dacă privim acum scuarul Căii Naţionale, putem admira splendoarea trandafirilor scoşi la lumină din buruianul care-i năpădise, putem admira diverse forme geometrice create prin plantarea unor flori ce-ţi încântă ochiul.
Aceste amenajări de staţii verzi nu sunt începute de când am intrat în campania electorală. Astfel de lucrări s-au început anul trecut, dar acum se lucrează la partea vizibilă şi înţeleasă nouă. A-l acuza pe Flutur că a ornat oraşul în scop electoral ar însemna să-i atribuim un merit care nu-i aparţine. Iar a-i reproşa că înfrumuseţează oraşul în zona centrală şi nu în periferia sa, este o acuzaţie care n-ar susţinere. Aşa trebuie procedat, iar cine nu înţelege astfel de proceduri universal valabile în întreaga lume, are o problemă de logică. Doar dacă ţine cu tot dinadinsul să folosească realizările firmei de peisaj urbanistic pe post de măciucă electorală, cu care să-l pocnească pe Flutur ori de câte ori i se iveşte prilejul, poate, poate n-o mai ieşi primar. Sub acest aspect trebuie să aşteptăm pentru a afla cum a gândit majoritatea botoşănenilor, după ce vor trece pe la urna de vot, ştiut fiind că nu mor caii când vor câinii.
written by Ioan Rotundu
Zilele trecute am fost oprit pe stradă de un cunoscut şi întrebat ce părere am de sondajul apărut într-o publicaţie locală cu o zi în urmă. Nu ştiam de publicarea acelui sondaj, pentru că m-am obişnuit să citesc din presa locală anumite articole, iar de sondajele care se publică în această perioadă, şi care nu sunt desfăşurate după regulile sociologice, nu mă simt atras. Nu obişnuiesc să citesc maculatură politică şi să-mi încarc memoria cu informaţii care nu-mi sunt sau nu-mi vor fi utile vreodată. Totuşi, incitat de cel care m-a interpelat, am căutat publicaţia respectivă şi am aruncat o privire asupra textului.
De la bun început mi-am dat seama că am în faţă o făcută electorală inabilă. De obicei, când vrei să ajuţi pe cineva prin astfel de mijloace, mai întâi cosmetizezi datele la un nivel de credibilitate de peste 50%. Sub acest procent şi cei mai neavizaţi consumatori de informaţii politice oferite de sondaje nu cred o iotă din ce văd în faţa ochilor.
Sondajul mirosea de la o poştă a dedicaţie lui Cornel Popescu, suliţanul liberal ce candidează independent la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani. Pe primul loc era situat preşedintele Conţac cu un procent de vreo 20%, iar Popescu îi sufla în ceafă cu 19%, cu mult înaintea lui Ţâbuleac şi Câmpanu şi fără a-i pomeni numele lui Dorin Ciuştea. Mă aştept ca la următorul sondaj Popescu să fie pe primul loc, iar Conţac, că tot l-a trecut Alina Mungiu Pippidi pe pomelnicul persoanelor intrate în conflict cu DNA-ul, ingrate legislativ şi imorale, să fie aşezat prin coada clasamentului.
Sunt poate singurul jurnalist botoşănean care, dacă nu zilnic, cel puţin la două zile mă urc în maşină şi plec prin judeţ. Am mai spus-o, am cunoştinţe în fiecare cătun din judeţ. Opresc şi dialoghez cu ţăranii aflaţi la muncile agricole pe câmp. Discut cu primarii în funcţie, cu candidaţii la primărie, cu consilierii, cu intelectualii satului şi cu pensionarii şi cred că am o imagine de ansamblu mult apropiată de realităţile politice din judeţul nostru.
Despre faptul că preşedintele Conţac candidează la preşedinţia CJ ştiu toate babele din sate, care-i sorb cuvintele pe la întrunirile electorale, deşi discursul lui Conţac nu-i unul de pus în ramă. Posterul lui Conţac se află peste tot în judeţ, bannerele sale roşii îţi intră în ochi pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi săteşti.
Despre existenţa lui Cornel Popescu nu pot crede că ştie mai mult de 10% din electorat, pentru că el a fost dat uitării. Cei care l-au cunoscut, l-au vorbit de rău, cei care îl mai ţin minte îl înjură pentru că nu le-a achitat nici acum porcii şi viţeii pe care i-a achiziţionat la abatorul din Suliţa în urmă cu peste patru ani. La alegerile din 2000, din 2004 Cornel Popescu n-a adus voturi liberalilor. Nu l-au votat nici cei din comuna sa, Suliţa. Cine nu crede, să treacă prin Suliţa şi să întrebe de Cornel Popescu. Va afla câtă ură au în suflet consătenii săi şi cât de mult îl hulesc. Cum poate un astfel de om să primească aproape 20% din voturile electoratului judeţean, când nu-l cunosc nici 10%? Nu mă priveşte acel sondaj, cum nu m-au privit nici cele din 2004, când Egner era scos primar din primul tur, iar el a pierdut alegerile într-un mod ruşinos. Fiecare candidat îşi duce crucea lui. Iar dacă vrea să-i fie mai uşoară, să n-o întineze cu sondaje plăsmuite şi publicate prin media locală, că-l va face electoratul de ocară. Şi să mai ştie că electoratul nu mai este cel din „Duminica Orbului”. S-a deşteptat!
written by Ioan Rotundu
La sfârşitul săptămânii ce tocmai a trecut a trebui să mă deplaseze până la Hunedoara. Am considerat deplasarea un prilej cât se poate de potrivit în a lua cunoştinţă de modul în care se acţionează de către partide în campania electorală şi în alte zone ale ţării decât Botoşanii. Aşa am putut constata că în zona Moldovei bătălia se poartă între PD-L şi PNL, PSD-ul având o campanie mult mai liniştită şi sărăcăcioasă faţă de agresiunea şi opulenţa afişajului manifestat în 2004.
În Transilvania, balanţa este înclinată către PNL, ardelenii având puţină aplecare spre social-democraţi. Interesant pentru mine a fost să constat că PD-L, care are în frunte un ardelean în persoana clujanului Emil Boc, este foarte puţin agreat. Ardelenii îl dezavuează pe Boc şi pe preşedintele Băsescu şi nu cred o iotă din promisiunile electorale ale acestei formaţiuni politice.
O situaţia deosebită am putut s-o constat la Hunedoara. Aici, pentru funcţia de primar se bate fostul campion de box Corneliu Leu, candidat al Partidului Conservator, cu fiul americanizat al unui localnic, un anume Ovidiu Hada, candidatul PNL. Am discutat cu mulţi hunedoreni, iar majoritatea au declarat că-l vor vota pe Hada. Ei văd în Corneliu Leu un fost campion, îl apreciază, îl stimează pentru preocuparea sa pentru raliurile auto, dar nu-l consideră un viitor bun primar. Această constatare m-a bucurat, considerând-o o dovadă că votul uninominal nu va promova în parlament, cum se susţine de cei care nu agreează acest sistem de vot, cântăreţi de manele, fotbalişti, actori şi alte personaje pitoreşti cu buzunarele doldora.
În ce-l priveşte pe Hada, acesta şi-a lansat candidatura în stil american. El provine dintr-o familie de penticostali, lucru care nu-i deranjează pe hunedoreni. Se bucură de un puternic sprijin din America, a adus ajutoare la cei sărmani, a făcut investiţii.
Mi s-a povestit şi o întâmplare reală, care numai prin România se putea consuma. Hada a adus un grup de tineri din America, pentru a lucra voluntar la amenajarea peisagistică a oraşului. Le-a cumpărat hârleţe, târnăcoape, sape, greble. Obişnuiţi ca pe la ei, seara tinerii americani au lăsat uneltele la locul de muncă. A doua zi n-au mai găsit nici măcar o coadă de ceva. Le-au furat localnicii peste noapte.
Nu m-am lăsat până ce n-am dezlegat şi enigma la ce anume îl mână pe Ovidiu Haga să renunţe la traiul american pentru a ajunge primar în Hunedoara. Dorinţa sa este ca odată ajuns primar să poată pune în valoare terenurile imense pe care stau în adormire şi autodemolare imensele hale ale fostului combinat siderurgic. Terenul este extrem de valoros, bine poziţionat faţă de restul oraşului şi-i ispiteşte pe mulţi să-l obţină pentru a realiza investiţii. Iată dar că spiritul de afacere american este cel care-l călăuzeşte pe Haga să ajungă primar de Hunedoara, chiar dacă declară pe toate bannerele şi afişele că-şi va pune experienţa americană în slujba cetăţenilor hunedoreni.
Am scris aceste rânduri cu intenţia de a informa cititorii botoşăneni că nici prin alte oraşe ale ţării campania electorală nu se poartă cu mănuşi, iar cei care râvnesc la funcţia de primar n-o fac de dragul intereselor comunitare, ci din dorinţa de a se înfrupta cât mai mult din uriaşul potenţial de privilegii pe care-l oferă această funcţie. Tot pentru a ajunge la oala cu smântână şi la traista cu privilegii se luptă şi candidaţii noştri. Aşa că va fi în interesul nostru să le cântărim bine vorbele mieroase şi tolba din care scot cu nemiluita promisiuni, votându-l pe cel care-l considerăm că va fura după rangul cu care a fost investit, după cum sună replica unui personaj gogolian din piesa de teatru „Revizorul”. Căci avem printre candidaţii ce aspiră la funcţia de primar şi din cei „flămânzi” rău de tot, sau care s-au înnădit la urdiniş, iar de-i vom scăpa la primărie, „gri viaţă” (grea viaţă) ne va aştepta, după cum se destăinuia lui Caragiale soţul patroanei nemţeşti de la Carul cu bere, care era supravegheat de nevastă ca nu cumva să tragă la mustaţă şi să-i încurce pe muşterii la socoteală.
written by Ioan Rotundu
Nu este prima dată în viaţă când sunt pus în faţa unor evenimente nu tocmai uşor de rezolvat. Relaţiile dintre mine şi Cătălin Flutur, dintre mine şi Gheorghe Sorescu sunt, datorită unor împrejurări fericite ale vieţii, perfect egale. Egalitatea lor rezidă dintr-un element comun al vieţii noastre, iar obligaţiile reciproce nu ne permit să avem manifestări de simpatie diferite unul faţă de celălalt, nu ne putem cântări faptele cu unităţi de măsură diferite. Cu toate acestea, viaţa cotidiană ne-a pus în momentul de faţă în posturi şi raporturi sociale diferite. Sorescu este contracandidatul lui Flutur la funcţia de primar al Botoşanilor. Ei se vor bate, uzând de toate armele politice, pentru a-şi apăra şansa ce viaţa le-o oferă. Eu sunt în postura de a găzdui, editorial vorbind, atacul unuia împotriva celuilalt, fără putinţa de a interveni.
Am promis cititorilor, la începutul acestui an, că în campaniile electorale voi păstra o neutralitate politică totală, voi publica tot ce voi crede de cuviinţă că va ajuta electoratul să voteze în cunoştinţă de cauză, voi aborda comentarii bazate pe realităţile zilei şi nu voi recurge la manipulări în favoarea unuia sau altuia dintre candidaţi.
Îmi voi respecta promisiunea cu orice risc, deşi ştiu că anumite realităţi pe care le voi prezenta nu vor conveni unor candidaţi sau cititori, fiecare urmând a judeca cele citite prin simpatiile sau antipatiile sale politice şi mai puţin în raport cu necesitatea ca nevoile noastre pentru următorii patru ani să fie rezolvate.
Revenind asupra relaţiilor dintre mine, Sorescu şi Flutur, îi asigur pe cei doi că nu Rotundu alege viitorul primar al Botoşanilor, ci botoşănenii. Eu îi voi ajuta doar să se adreseze alegătorilor, cu mijloacele pe care fiecare le va crede de cuviinţă, fără a favoriza pe unul sau altul.
Comentariile la adresa lor, atât timp cât vor respecta cerinţele minime ale regulamentului afişat pe site-ul Jurnalului Online, vor fi validate. Îmi voi respecta angajamentele contractuale cu fiecare partid în parte, iar oricare dintre cei doi va fi ales primar, cel învins va rămâne tot învingător, pentru că aşa sunt orânduite relaţiile dintre noi.
Deşi pare sec, acest text are o mare încărcătură emoţională pentru toţi trei. Cei care ştiu ce se ascunde în spatele acestor cuvinte, înţeleg şi sensul lor. Consider că pornesc la drum, în această campanie a alegerilor locale, cu conştiinţa împăcată că nu-mi voi încălca principiile de etică şi morală juruite.
Pornind de la aceste valori de judecată, ca alegător, ca om de presă cu îndelungată experienţă politică postdecembristă, acord lui Flutur prima şansă şi lui Sorescu ce-a de a doua. Viaţa ne-a demonstrat, şi nu puţine sunt exemplele, că vioara a doua poate ajunge cu uşurinţă vioara întâia, dacă prima falsează. Ori, Flutur rămâne un virtuos greu de învins, lucru de care trebuie ţinut seama!
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments