Contestaţia preşedintelui PSD, Constantin Conţac, cu privire la alegerile privind preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani cred că este justificată. Pe raza municipiului Botoşani s-a constatat un număr de peste zece mii de buletine de vot nule, iar pe total judeţ peste 14 mii. Toate aceste buletine declarate nule vizează alegerea funcţiei de preşedinte al CJ nu şi cele de consilier sau primar.
Să trecem în revistă o serie de aspecte care s-au desprins în urma desfăşurării operaţiunilor de vot şi a numărării buletinelor. Este cunoscut faptul că pe Botoşani Constantin Conţac n-a avut niciodată o reuşită în alegeri. În două rânduri (1996 şi 2000) a candidat la Primăria Botoşani şi a ieşit pe locul II. Ori ne este cunoscut faptul că la funcţia de primar votul este uninominal. Concluzia este una singură: prin candidaturile sale Conţac n-a reuşit să convingă majoritatea botoşănenilor să-l voteze primar. Cred că şi Conţac a realizat acest lucru, motiv pentru care nici n-a mai candidat.
Alegerea preşedintelui CJ făcându-se prin vot uninominal, din nou Conţac a avut de obţinut o majoritate. De această dată o majoritate aflată pe o arie geografică mult mai extinsă decât municipiul Botoşani şi mult mai diversă în opinii şi probleme de natură administrativă.
Toate sondajele care au pregătit intrarea în campania electorală şi pe timp campaniei îl indicau pe Conţac câştigător detaşat la preşedinţia CJ, indiferent de cine s-ar fi aflat în spatele sondajului. Explicaţia era îndeajuns de solidă. Electoratul din judeţ este mult mai apropiat modului de gândire şi acţiune ale lui Conţac, iar acesta, prin discursul politic, s-a situat mai aproape de sufletul cetăţeanului rural.
Aceste aspecte, ce pot fi apreciate ca fiind desprinse din psihologia electoratului, au fost şi sunt bine cunoscute de principalele formaţiuni politice concurente PSD-ului şi lui Conţac.
Era normal ca cineva interesat să-l faulteze la voturi să-şi îndrepte atenţia către mediul urban, respectiv către municipiul Botoşani, unde electoratul este mai puţin interesat de persoana Conţac. Apoi, nimic n-ar fi dat de bănuit că preşedintele Conţac a pierdut pe Botoşani, toată lumea considerând rezultatul ca firesc.
Dar îmi vine greu să cred că cetăţeanul din Botoşani este mai puţin instruit decât cel din mediul rural. Nu pot să concep că peste zece mii de persoane din Botoşani n-au ştiut cum să voteze la preşedinţia CJ, adică unde şi pe cine să ştampileze, anulându-şi buletinul de vot prin dublă ştampilare. De vreme ce aceeaşi cetăţeni s-au descurcat în hăţişurile buletinului de vot privind candidaţii la consiliul local şi primar, devine suspect faptul că ei s-au împotmolit la buletinul de vot privind candidaţii la preşedinţia CJ.
Pe municipiul Botoşani Conţac a pierdut în favoarea lui Mihai Ţâbuleac cu vreo şase mii de voturi. Dacă n-ar fi fost cele peste zece mii de voturi anulate pe Botoşani, astăzi preşedintele ales al CJ ar fi fost Constantin Conţac.
Acestea-s motivele pentru care Constantin Conţac a contestat, pe cale legală, alegerile la funcţia de preşedinte al CJ şi a cerut judecătorilor să verifice cum de s-a putut ajunge la un număr aşa de mare de buletine de vot anulate.
Potrivit legii, Curtea de Apel Suceava ar fi trebuit să se pronunţe săptămâna trecută, dacă numărul buletinelor de vot anulate este consecinţa erorilor de vot ale cetăţenilor sau s-a comis o fraudă electorală. Nu s-a pronunţat, semn că s-a dorit o aprofundare a verificării fenomenului înregistrat. Nu cred că alegerile vor fi anulate. Dar cred că ceva nu-i cuşer cu acest număr aşa de mare de buletine de vot anulate. N-are logică!
written by Ioan Rotundu
În 2004 am făcut prostia vieţii mele. M-am dus la vot, pentru prima dată după 1990, şi am votat cu Alianţa DA şi la preşedinte cu Traian Băsescu. Alianţa DA a câştigat alegerile şi s-a instalat la guvernare. Băsescu a fost ales preşedinte şi s-a instalat la Cotroceni. M-am bucurat că m-am dus la vot şi am votat alături de voinţa majoritară a românilor.
De atunci au trecut patru ani, presăraţi cu multe regrete. Primul regret l-am avut când l-am văzut pe preşedintele meu în restaurant, alături de cel mai analfabet şi incult politician al ţării, Gigi Becali. A băut şi s-a urcat la volan, în văzul întregii ţări, considerând comportamentul său o dovadă de bravură, de originalitate, de preşedinte jucător. Ceva s-a rupt atunci în mine. M-am simţit mult timp vinovat că am votat un astfel de preşedinte, dar am pus totul pe seama lipsei sale de experienţă şi a incompetenţei consilierilor personali care nu l-au instruit asupra comportamentului plin de demnitare ce trebuie să-l caracterizeze pe un şef de stat.
Comportamentului inadecvat i-a urmat un alt scandal, petrecut tot la restaurant. Acela când preşedintele Băsescu s-a întâlnit la şpriţ cu liderii PD şi au pus la cale înfiinţarea Partidului Liberal Democrat, cu Stolojan lider naţional. Un anume Vulpe, consumator ocazional în restaurant, a auzit toată discuţia, pe care a dezvăluită în emisiunea lui Gâdea, „Sinteza zilei”. Băsescu a negat cu vehemenţă că a discutat despre aşa ceva, a intervenit telefonic asupra dezbaterilor de pe Antena 3. L-a auzit o ţară întreagă şi l-a crezut, cum am făcut şi eu. N-a durat mult timp şi s-a înfiinţat PLD, care a fuzionat cu PD şi a dat naştere actualului PD-L. Aşa a ieşit la iveală faptul că preşedintele Băsescu şi-a minţit ţara, fără nici cea mai mică ezitare. Nu şi-a cerut scuze ulterioare, considerându-se superior românilor şi că nu trebuie să le dea socoteală.
Au urmat şi alte scandaluri, care m-au dezgustat şi au dezgustat milioane de români. Vreau să mă opresc asupra prerogativei prezidenţiale de politică externă a României. S-a iscat scandalul românilor din Italia. Am fost terfeliţi de politicienii şi Guvernul Italian în fel şi chip. De la Cotroceni n-a apărut nicio reacţie. Preşedintele românilor n-a sărit în apărarea propriului popor. Jignit inclusiv el, că n-a renunţat încă la cetăţenia română, preşedintele Băsescu a preferat să tacă. Şi ştiţi de ce? Pentru că în Parlamentul Europei eurodepuţaii PD-L şi-au dat mâna cu eurodeputaţii italieni şi se susţin reciproc, pentru că se simt populari. Preşedintele şi-a abandonat poporul pentru a salva interesele partidului pe care continuă să-l conducă pe faţă, sfidând Constituţia ţării.
Prin Transilvania tinerii din Ungaria hălăduiesc ca la ei acasă. Organizează proteste împotriva românilor şi a intereselor economice ale României, ne jignesc simbolurile naţionale, flutură steagul Ungariei pe coama Carpaţilor Orientali pe motiv că acolo le este graniţa, organizează sărbători prin care cinstesc memoria acelor criminali de război care au ucis sute şi mii de români, în perioada cât au stăpânit abuziv Nord-Vestul Transilvaniei. Preşedintele Băsescu n-a luat nici o atitudine oficială, n-a avut nicio reacţie, de parcă toate aceste evenimente s-ar fi consumat într-o ţară africană, aflată la mii de kilometri de România.
Fraţii români din Republica Moldova se simt abandonaţi. Încercarea lor de a menţine o punte frăţească cu ţara mamă n-are ecou la Cotroceni. Voronin a cerut U.E. să recunoască limba moldovenească, ca limbă oficială a Republicii Moldova şi să i se traducă în cască din româneşte în moldoveneşte, dar i s-a tradus în ruseşte. Europarlamentarii români, preşedintele ţării, n-au protestat.
Ucraina face ce vrea cu Delta Dunării. Canalul Bâstroe se construieşte, iar preşedintele nostru a abandonat orice formă de protest. Nu-l interesează că prin construcţia acestui canal sunt grav afectate interesele economice ale României. Culmea, în momentul de faţă lupta împotriva construcţiei canalului a preluat-o comunitatea internaţională.
În seara când s-a încheiat turul II al alegerilor locale la funcţia de primar, mi-am văzut din nou preşedintele. Cu faţa roşie de băutură, cu ochii lucindu-i în cap, cu privirea înceţoşată de alcool, aflat la volanul unei maşini preşedintele meu abia lega cuvintele în faţa camelor care-l filmau în direct. A intrat apoi în sediul PD-L, cu mâinile înfundate în buzunar, precum ultimul golan al străzii. Nu mă mai interesează ce-a discutat acolo, pe cine şi cât timp a înjurat, a cui capete a stabilit să cadă. Văzând aceste imagini, rememorând cele scrise mai sus, am ajuns la concluzia că sunt un român orfan. Nu mai am preşedinte!
written by Ioan Rotundu
Cred că cititorii mai reţin aspecte din opinia mea exprimată pe seama unui sondaj electoral ce-l situa pe liberalul Corneliu Popescu pe locul doi în opţiunile electoratului la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, după Constantin Conţac. Mi-am exprimat atunci opinia printr-un text intitulat “Nu cred o iotă din acel sondaj”. Iată că alegerile la funcţia de preşedinte al CJ a trecut, iar opinia mea de atunci s-a adeverit, în sensul că electoratul nu l-a băgat în seamă pe Corneliu Popescu, sau mai bine zis nu l-a luat în seamă. Candidând independent, Corneliu Popescu n-a obţinut voturi nici cât să fie validat consilier judeţean şi, astfel, să poată aspira la o funcţie de vicepreşedinte.
Corneliu Popescu n-a învăţat nimic dintr-o altă lecţie pe care electoratul botoşănean i-a servit-o unui candidat independent la funcţia de consilier judeţean. Mă refer la Viorel Alexandru.
Fost prefect de Botoşani, fost director general la Finanţe, la alegerile locale din anul 2000 Viorel Alexandru a avut ambiţia de a candida independent la funcţia de consilier judeţean. N-a cules nici 500 de voturi, deşi îi trebuiau aproape patru mii. Nu l-au votat nici sătenii săi din comuna Conceşti.
Încercarea de acum a lui Corneliu Popescu a fost una disperată.
Liberal imediat după 1990, suliţanul Corneliu Popescu a avut o carieră politică extrem de controversată şi deloc solidă în faţa electoratului. Imediat ce a pătruns în elita judeţeană a PNL, promovat fiind de preşedintele – senator de atunci Dinu Secrieru, Popescu era cu acesta miere pe faţă şi fiere prin spate.
Am să vă reproduc un episod petrecut în preajma alegerilor locale din 2000. Pe atunci eram consilierul politic al senatorului Secrieru. Într-una din zile, la sediul PNL a avut loc o şedinţă de analiză. Şedinţa s-a încheiat cu un şpriţ la restaurantul lui Costică Alboiu, aflat vizavi de sediul PNL. Toată lumea s-a despărţit prin strângeri de mâini şi urări de bine. Secrieru s-a urcat în maşina Senatului, ce-o avea în dotare, şi a plecat spre Bucureşti. Nu ştiu dacă era ajuns pe la Roman, când Corneliu Popescu şi Gheorghe Ciubotaru m-a invitat, împreună cu prof. Mircea Dănuţă şi ec. Mircea Calistru – puternic om de afaceri în zona Suharăului, la sediul societăţii sale din Botoşani, str. Petru Rareş. A scos o sticlă de whisky, ne-a servit pe fiecare, şi a trecut la atac asupra lui Secrieru. El şi cu Gheorghe Ciubotaru voia să ne coalizăm şi să-l destituim pe Secrieru din funcţia de preşedinte PNL Bineînţeles că a fost refuzat. L-am sunat pe Secrieru şi l-am informat. Era prea departe de Botoşani ca să se întoarcă. Când a revenit la Botoşani, la sfârşit de săptămână, Popescu şi Ciubotaru i-au prezentat faptele exact pe dos. Secrieru i-a crezut pe ei. Avea să realizeze că cel care l-a informat corect am fost eu, dar era prea târziu pentru el. Popescu şi Ciubotaru au reuşit să-l schimbe din funcţia de preşedinte.
De atunci, PNL Botoşani a fost marcat numai de certuri interne, de lovituri sub centură, de faultări reciproce la întocmirea listelor de candidaţi, fie la alegerile locale sau parlamentare. Popescu a candidat în toamna anului 2000 la Senat. N-a fost votat nici măcar în comuna sa: Suliţa, dar nici în comunele vecine, unde era cât de cât cunoscut. În 2004 a candidat din nou, tot fără vreo şansă de a fi ales. Acum a candidat independent pentru că cei din PNL, ştiindu-i meteahna de a strecura zâzanie în partid, i-au blocat în orice posibilitate de a candida în numele PNL. Nici nu se putea lua o altă decizie. Pentru majoritatea judeţului rămâne în continuare un necunoscut. Pentru cei care l-au cunoscut şi-l mai ţin minte, îl înjură când i-aud rostit numele, pentru că le-a luat porcii, oile şi viţeii la abatorul său din Suliţa, fără a le mai achita banii cuveniţi. I s-a dus buhul că a falimentat două societăţii cu obiect de activitatea achiziţionarea de animale şi prelucrarea cărnii.
Prin numirea sa în fruntea Companiei Naţionale de Piscicultură a dispărut o vreme din atenţia presei locale. În această calitate a promis consătenilor săi că le va restitui iazul Dracşani, confiscat abuziv de comunişti. Nu s-a ţinut de cuvânt, deşi putea s-o facă pentru că deţinea pârghiile legale de acţiune. Iniţial a fost de partea sutelor de moştenitori ai iazului constituiţi în Obştea Dracşani. Apoi a trecut de partea mafiei care s-a format şi stăpâneşte în prezent acest iaz.
Dacă ar fi fost corect cu consătenii săi şi proprietarii iazului aflaţi pe raza a patru comune, inclusiv oraşul Flămânzi, astăzi era cel puţin consilier judeţean independent. N-a putut trece de condiţia sa de politician parvenit, rob al dorinţei de putere obţinută prin orice mijloace, cu sufletul mizer şi insensibil la principiile eticii şi moralei sociale. Electoratul l-a pedepsit pe măsură. Adică l-a ejectat din viaţa politică şi l-a trimis pe tuşă. Pentru politicienii de teapa lui Popescu, sfârşitul politic nedemn al acestuia trebuie să le fie o lecţie. Electoratul s-a deşteptat şi vrea să se apere de agresiunea unor politicieni gen Corneliu Popescu.
written by Ioan Rotundu
Pentru mâine, pe site-ul Jurnalului am postat mai multe articole, puse la dispoziţia redacţiei de către Romanien Global News. Citindu-le, am simţit o revoltă interioară generată de neputinţa de a putea face ceva mai mult pentru imaginea noastră în lume, pentru a îndrepta din nedreptăţile care năpădesc asupra noastră de prin toate ţările Europei, decât a scrie rândurile de faţă.
Parcurgem o zodie total defavorabilă naţiunii române. În Italia, în Anglia, Franţa sau Spania, Grecia sau Germania, mai nou în Elveţia suntem asimilaţi cu un popor de ţigani, hoţi, violatori, extrem de violenţi. Nu imaginea lui Brâncuşi, nu descoperirile ştiinţifice de care au beneficiat din plin de pe urma savantului Coandă, nu cultura rămasă lor de pe urma dramaturgului Ionescu sunt percepţiile francezilor despre români, ci acei ţigani gălăgioşi, rău mirositori, ce-au umplut străzile Parisului la cerşit. Am ajuns să fim priviţi ca nişte paria ai Europei.
Anglia a uitat că de pe urma savantului român George (Gogu) Constantinescu, descoperitorul „Teoriei sonicii”, a pompei cu injecţie pentru motoarele Diesel, inventatorul betonului armat etc. a realizat şi realizează venituri enorme. Ne compară acum cu nişte ţigani burtoşi şi cu lanţuri groase ca de ancoră şi din aur la gât. Geniul de inventator al lui Constatinescu nu le mai spune nimic.
Cel mai mult mă doare cu ce se întâmplă românilor din Italia. Am o fină în Milano, care, prin muncă asiduă a ajuns şefă de magazin. Acum are probleme cu patronul, pentru că este româncă iar italienii boicotează magazinul. Pe bună dreptate se întreabă de ce este pusă în aceiaşi oală cu ţiganii care fură şi pradă prin Milano, care violează, care cerşesc într-un mod agresiv, care se adună în hoarde şi bagă spaima în localnici?
Prea repede au uitat italienii că avem culturi care se intersectează, că istoria a vrut să avem viţă comună, că suntem un popor pacifist, că nu noi ne-am dus peste alţii în casa lor, ci alţii au venit peste noi, sugându-ne vlaga materială vreme de sute de ani. Nu cred că italienii au în sângele lor de naţiune latină elemente naţionalist-fasciste şi nu Musolini este exponentul componentelor psihologice ale poporului italian. Cultura latină este una de reper pentru civilizaţia europeană şi a lumii.
Supărarea italienilor asupra românilor, pornită de la comportamentul violent al ţiganilor, este şi nu este justificată. Mafia italiană a cuprins şi stăpânit America, presărând cu morminte întreg teritoriul american şi nu numai. Preşedinţii Americii, Congresul SUA n-au trecut la conceperea unor legi prin care să-i alunge pe italieni de pe teritoriul lor şi să-i arunce în Pacific sau Atlantic. Nici Berlusconi şi nici Parlamentul italian n-au dreptul moral să adopte legi prin care să-i expulzeze pe românii care muncesc cinstit, care le asigură creşterea economică, care le fac treburile mai puţin plăcute lor.
Însă fondul problemei rămâne. Ţiganii sunt o pacoste. Ştim foarte bine acest lucru. Democraţia are şi imperfecţiuni. Iar una dintre aceste imperfecţiuni este că o minoritate ce-a refuzat sistematic integrarea socială face de râs o majoritate, un popor, naţiunea care i-a primit tolerant şi le-a dat şansa unei convieţuiri civilizate. Ţiganii au respins mâna întinsă. Nu toată etnia. Numai acea parte formată din familii destrămate, cu membrii crescuţi într-un mediu infracţional şi ostil oricărei reguli civilizată de comportament social. Această parte a ţiganilor ce-a crescut şi s-a format în spirit de viaţă gregar secole la rând a fost prima care a trecut graniţele ţării spre Europa. Dacă la început europenii i-au primit şi privit cu milă, acum şi-au dat seama că au greşit acuzând România că nu respectă drepturile omului. Cei care ne arătau cu degetul că suntem intoleranţi cu ţiganii au devenit la rândul lor mult mai intoleranţi cu aceiaşi ţigani. Le-au ieşit drepturile omului pe ochi, iar acum trec la măsuri extremiste, fasciste. Şi au dreptate!
Problema ţiganilor împrăştiaţi prin întreaga Europă nu mai este una a României. Problema lor este una a Uniunii Europene, pentru că datorită politicii Uniunii s-a ajuns la această situaţie intolerantă pentru orice stat civilizat. Dar este obligativitatea conducătorului României, a guvernului ţării, să dea tonul Europei de a se găsi măsurile coercitive, dar civilizate şi umane, care să pună capăt violenţelor ţiganilor ce nu vor să respecte legile de niciunde. Este de datoria preşedintelui României să-i apere pe românii umiliţi şi înjosiţi în ţările europene, fiind asimilaţi cu comportamentul ţiganilor. Numai că preşedintele Traian Băsescu n-a luat niciodată atitudine internaţională ca să-şi apere poporul de acuzaţii total nedrepte şi care nu ne caracterizează. Iar Guvernul Tăriceanu s-a dovedit a fi unul duplicitar, incapabil să pună piciorul în prag şi să răspundă la atacurile asupra României şi a românilor cu aceiaşi monedă.
În diplomaţie (cine a urmat o facultate de drept ştie de la cursul de Drept internaţional şi privat internaţional) există principiul reciprocităţii. Dai tu în mine cu pietre, dau şi eu în tine cu aceleaşi pietre. Iar dacă, vorba lui Berceanu, „am sânge în instalaţie” dau cu pietre mai mari.
Elementele cu accent naţionalist şi fascist promovate de Guvernul Berlusconi la adresa românilor sunt consecinţa lipsei de reacţie din partea autorităţilor României.
Iată de ce, citind articolele postate pe site-ul Jurnalului despre umilirea românilor aflaţi prin ţările Europei, am simţit o revoltă justificată. Numai că este o revoltă a neputinţei.
Preşedintele Băsescu, în loc să fie îngrijorat de ce se întâmplă României şi românilor în plan internaţional, s-a transformat în agent electoral pentru Vasile Blaga, candidatul PD-L ca funcţia de primar general al Capitalei. Vae victis! este expresia latinului Titus Livius, care se traduce prin „Vai de cei învinşi!” Iar în momentul de faţă românii sunt o naţiune învinsă. De ţigani din interior, de duşmani din exterior!
written by Ioan Rotundu
Între Florin Ţurcanu, vicepreşedinte PNL şi Cristian Ostafie – preşedintele organizaţiei PNL Botoşani a avut loc un schimb dur de replici, pe seama rezultatelor din primul tur al alegerilor locale. Ţurcanu i-a reproşat lui Ostafie rezultatele dezastruoase înregistrate de candidatul PNL la Primăria Botoşanilor, Gheorghe Sorescu, care s-a clasat pe locul III, după candidatul PSD. Apoi, liberalii au obţinut numai patru mandate de consilier municipal, în timp ce PD-L a obţinut 13, având de acum patru ani înainte controlul votului în toate şedinţele de Consiliu Municipal Botoşani.
Ostafie şi-a asumat responsabilitatea de a conduce campania electorală pe municipiul Botoşani, angajându-se ca Sorescu să intre în turul doi şi, apoi, să iasă primar. Nimic din toate acestea nu s-au realizat. Mai mult, în magazia partidului au rămas vrafuri de materiale publicitare, stocate în scopul de a fi folosite în turul doi. Sorescu neintrând în turul doi, toate aceste materiale au devenit inutile, deşi au costat PNL-ul mulţi bani. Constatând toate aceste aspecte total neplăcute, vicepreşedintele Ţurcanu i-a cerut lui Ostafie să demisioneze, cerere respinsă cu vehemenţă de către preşedintele organizaţiei municipiului Botoşani.
Dacă facem o comparaţie a rezultatelor obţinute de Ostafie pe Botoşani cu cele obţinute de Ţurcanu la nivel de judeţ, constatăm că PNL-ul a devenit a treia forţă politică din judeţ, aproape la egalitate cu PSD-ul, iar meritul este al lui Florin Ţurcanu. PNL a obţinut nouă mandate de consilier judeţean, ceea ce este un record pentru partid. A obţinut vreo zece primari din turul întâi şi au 26 intraţi în turul doi, aici stând mai bine ca PD-L.
În această campanie am trecut pe la toate cele trei sedii de partid, având în derulare contracte publicitare. Aşa cum am anunţat încă din primăvară, Publicaţiile Jurnalul Online au acceptat să facă publicitate numai pentru PD-L, PSD şi PNL, restul partidelor fiind refuzate, ele neavând miză electorală şi nici noi n-am vrut să încurajăm disiparea votului electoratului.
La sediul PNL l-am putut vedea în mai multe rânduri pe Ţurcanu, organizând acţiuni la nivel de judeţ, adunând agenţii electorali, distribuindu-le materialele publicitare, trimiţându-i în locurile dinainte stabilite. L-am admirat, pentru că am constatat că are spirit de bun organizator şi ştie ce vrea de la om, ştie ce să-i ceară să facă şi cum să facă. Discutând cu unul şi altul dintre liberali, am aflat mai multe detalii. De exemplu, cuvântul lui Ţurcanu are mai multă greutate în partid decât a preşedintelui Liviu Câmpanu. Că în perioada în care Sorescu era prefect, Ţurcanu îi stabilea de la sediul partidului ce are de făcut pentru ca PNL-ul să beneficieze de imaginea sa. Că şefii de la descentralizate ajunşi în funcţie pe seama PNL erau puşi la treabă de Ţurcanu şi nici unul n-a îndrăznit să-i iasă din cuvânt.
Ţurcanu a fost creierul care a organizat colectarea banilor pentru campania electorală a partidului, el a avut cuvântul hotărâtor în privinţa desemnării unor candidaţi, el a creionat principalele acţiuni propagandistice la nivel de judeţ. Văzând că munca sa din judeţ a fost mult compromisă de către Ostafie, la nivelul municipiului Botoşani, pe bună dreptate i-a cerut acestuia demisia.
Ţurcanu va fi unui din viitori vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Botoşani, dacă alianţa cu PSD-ul rămâne valabilă. El va fi pentru preşedintele Ţâbuleac un colaborator total incomod şi greu de stăpânit.
Considerat analfabet, incult, bătăuş lui Ţurcanu nu-i pasă. El îşi vede de ale sale. Este un fel de buldozer care, odată pus pe făgaş, nu-l mai poţi opri. Nu m-aş mira dacă până la alegerile din toamnă Ţurcanu s-ar instala ca preşedinte PNL. Omul acesta are o voinţă de fier şi nu ştie să abdice de la ce şi-a propus să realizeze. Iată de ce cred că liderii celorlalte partide trebuie să-l supravegheze cu mare atenţie, pentru că este în stare ca la alegerile parlamentare din toamnă să producă o mare surpriză la nivel de Botoşani. Aşa că, atenţie la Ţurcanu!
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments