Aug 10

Alina Dumitru este românca medaliată cu aur la Beijing. Lacrimile sale de bucurie s-au unit cu cele ale noastre din ţară, chiar dacă ne-au despărţit mii de kilometri. Bucuria ei a fost şi bucuria noastră. Succesul ei este succesul României, căci vestea că o româncă a câştigat medalia de aur la judo a înconjurat Pământul. Ca Alina avem mulţi români ce uimesc lumea prin rezultatele muncii lor, prin succesele dobândite ca urmare a unei pregătiri profesionale şi sportive de excepţie. Avem români profesori la cele mai prestigioase universităţi ale lumii, avem elevi şi studenţi care se întorc cu multe medalii de aur de la olimpiadele internaţionale organizate pe diferite discipline de studiu, avem liceeni care au învins NASA prin viziunea lor asupra unor viitoare nave spaţiale, obligând-o de vreo doi ani încoace să-i situeze şi să-i premieze la nivelul locului întâi în lume.
Ei bine, toţi aceşti români constituie acel popor, acea naţiune pe care pretinsul filozof revoluţionar al concepţiei modernismului, Horia Roman Patapievici, l-a catalogat ca fiind ignorant, incult, jegos, primitiv în gândire etc. Potrivit lui Patapievici, poporul român nu face în faţa lumii civilizate nici cât o ceapă degerată. În opinia sa, un trib încă nedescoperit din jungla braziliană este mult mai avansat cultural decât poporul român. Iar acest Patapievici, după ce a renegat cultura poporului din mijlocul căruia s-a ridicat, a găsit în preşedintele aceluiaşi popor, la Băsecu mă refer, omul care să-l investească cu promovarea imaginii noastre culturale în plan internaţional.
Şi Patapievici, odată ajuns în fruntea Institutului Naţional de Cultură, pe banii poporului pe care l-a renegat a început să ne facă cunoscuţi lumii, potrivit imaginii sale despre noi. Aşa se face că a organizat acea expoziţie culturală în SUA, în stil modernist. Nu în stilul modernismului brâncuşian, ci într-un stil total necaracteristic poporului român. Căci nu este specific imaginaţiei şi creativităţii unui român întreg la minte să realizeze exponate de artă modernă care să pună în valoare sexul masculin aflat în erecţie, care să conceapă, printr-o imaginaţie bolnavă, animale fantasmagorice cu acelaşi sex în erecţie sau cu zvastica aplicată pe şold.
Astfel de creaţii ale unor oameni bolnavi, Patapievici le-a numit realizări de o excepţională valoare artistică ale unor creatori de factură modernă. Şi am putut cunoaşte, prin intermediul televiziunii, un astfel de artist aflat pe post de diplomat în cadrul Ambasadei României în SUA. Un artist care-şi bea urina şi care se droghează pentru a-şi stimula imaginaţia. Aceşti artişti sunt pentru Patapievici adevăratul popor român, nu acei români care uimesc lumea prin rezultatele ştiinţifice şi sportive.
Pentru Patapievici, marele filozof al modernismului, Băncilă, Brâncuşi, Irimescu, Achiţenei, Luchian etc., înseamnă o adunătură de jegoşi ignoranţi.
În superioritatea sa culturală, Patapievici a considerat să facă o concesie, un compromis intelectual, şi să idolatrizeze un singur om: pe preşedintele Traian Băsescu. Iar preşedintele nu realizează ridicolul situaţiei. Pentru că şi el face parte din poporul hulit şi desconsiderat de Patapievici. Mai mult, îl conduce!
L-am urmărit în aceste zile pe Patapievici, în disperarea sa de a-şi apăra poziţia de filozof şi om superdotat cultural. Vedeam pe micul ecran figura unui om ce semăna izbitor de mult cu cea a lui Hitler. Părul între ochi, precum îl avea Hitler, gestica mâinilor cu tăiatul aerului scurt şi repezit aidoma lui Hitler, vorba sacadată ca a lui Hitler. Îi lipsea doar mustaţa de sub nas. Acest om se comportă ca un dictator în miniatură. Îşi desconsideră poporul care-l plăteşte să-i facă cunoscută în lume cultura sa adevărată şi nu fantasmagoriile unor dezaxaţi.
Spun că este un dictator în miniatură, pentru că cel în mărime naturală este idolul său, preşedintele Băsescu. Sub acest aspect al comportamentului, nimic nu-i deosebeşte.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia