Sep 26

Social-democratul Mircea Dănuţă candidează în Colegiul Flămânzi, sperând să obţină mandatul de deputat. Nitam-nisam, ieri l-a atacat pe liberalul Gheorghe Ciubotaru cum că-şi face campanie electorală, fără a respecta prevederile legii. Mai exact a făcut referire la pliantul pe care Gheorghe Ciubotaru l-a împărţit botoşănenilor, în încercarea de a-i desluşi asupra votului uninominal. Numai că Gheorghe Ciubotaru candidează în Colegiul Botoşani Vest, deci nu-i este adversar lui Dănuţă. Aflat în SUA, într-o deplasare oficială, Ciubotaru a citit declaraţia lui Dănuţă şi l-a apostrofat.
Gestul lui Ciubotaru mi se pare justificat, de vreme ce lupta lui în Colegiu va fi cu social-democratul Costică Macaleţ şi nu cu prof. Dănuţa, iar atacul lui Dănuţă apare gratuit, dacă nu chiar anapoda.
Tot ieri, la conferinţa de presă, candidaţii PDL au sărit şi ei la atac direct  la persoană. Pentru că Liviu Conţac a acuzat PDL-ul că promovează o politică agresivă la adresa botoşănenilor, majorându-le, prin „maşina de vot” de care dispun în Consiliul Local Municipal Botoşani, taxa de salubrizare şi preţul la gigacalorie, candidaţii PDL la parlamentare au reacţionat.
Cătălin Obuf Buhăianu, care este adversarul lui Liviu Conţac în Colegiul Botoşani Est la Camera Deputaţilor, a găsit de cuviinţă să-l acuze pe Conţac de accidentul auto ce l-a comis într-o împrejurare total nefericită. Nu cred că vreunul din cei care posedă carnet de şofer ţine musai să comită accidente. Iar când un om este la necaz, fie el şi cel mai aprig duşman al tău, dacă nu-l poţi ajuta cu ceva, măcar nu-i îngreunezi situaţia. Cred că a proceda altfel, înseamnă a dovedi lipsă de omenie.
Ori Buhăianu a folosit acest nefericit eveniment pentru a-l lovi pe Liviu Conţac, prin a-l acuza că după accident a demontat numerele de înmatriculare a maşinii. Ceea ce nu este nimic ilegal.
Tot Buhăianu crede că firmele lui Conţac comit evaziune fiscală în materie de taxe şi  impozite. Pentru a demonstra impresia sa, a cerut informaţii de la Consiliul Judeţean. Cererea sa este dovada că, în calitate de parlamentar, habar n-are că impozitele şi taxele se plătesc la primărie şi nu la CJ. Dacă-l întreba pe şeful său politic, Cătălin Flutur, afla toate informaţiile de care avea nevoie, fără a se mai face de râs în conferinţa depresă.
Dar, presupunând că ar fi aşa, adică firmele lui Conţac n-au plătit impozite pentru toate maşinile şi mijloacele de transport pe care le deţine, ce vină are feciorul său, Liviu Conţac? Doar că-l concurează pe Buhăianu în colegiu. Firma are angajat director economic, care are în responsabilitate această îndeplinire fiscală. Liviu Conţac este inginer, el ştie să facă drumuri.
Candidatul PDL la Colegiul Botoşani pentru Senat, avocatul Dan Humelnicu, pentru care am toată stima şi-l apreciez ca om şi profesional, a gafat la rându-i. Poate influenţat de „bravura” lui Buhăianu. Humelnicu l-a atacat pe directorul ASP, Gabriel Oprişanu, cum că-şi face campanie pe bani publici, uzând de tertipul gen „Luna sănătăţii”. În primul rând că Oprişanu susţine această campanie cu banii Asociaţiei Asistenţilor Medicali Comunitari Botoşani, care la rândul său i-a adunat din donaţii şi sponsorizări. Poate că tertipul lui Oprişanu nu este chiar moral, dar este legal. I-a mers mintea şi a găsit mijlocul prin care să se facă cunoscut.
Liberalul Oprişanu este adversarul lui Humelnicu în Colegiul Botoşani, la Senat. Nimic nu-l opreşte pe Humelnicu să găsească şi el o soluţie pentru a-şi face cunoscută candidatura. Dar atacându-l pe Oprişanu, când mii de botoşăneni beneficiază de analize gratuite şi se bucură, Humelnicu nu face decât să-şi atragă ura acestora. N-a învăţat nimic din greşelile comise în campania electorală locală de către Gheorghe Sorescu, liberalul contracandidat lui Flutur la primărie. Sorescu l-a atacat pe Flutur că n-a reparat străzile şi că a risipit bani pe parcări şi flori. Ori, tocmai la aceste capitole Flutur stătea cel mai bine. Botoşănenii l-au votat pe Flutur şi l-au înjurat pe Sorescu.
Politicienii candidaţi ar cam trebui să realizeze faptul că vremurile cu atacul la persoană, cu spurcatul în public şi tăvălitul adversarului prin noroi au trecut. Alegătorii vor duel pe programe, pe realizări punctuale, pe măsuri viitoare care să le uşureze viaţa în relaţiile cu instituţiile statului, unde în momentul de faţă suntem umiliţi într-un hal fără de hal. Alegătorii vor măsuri sigure de simplificare a birocraţiei excesive, vor stabilitate fiscală, vor asigurări că fii şi fiicele lor vor avea un viitor fericit în ţara şi nu vor mai fi slugi la străini. Asta vrea electoratul de la candidaţi. Cine nu va înţelege această schimbare de profunzime în mentalitatea alegătorului, nu va avea nici o şansă de reuşită.

written by Ioan Rotundu


One Response to “Atacuri la persoană… total neinspirate”

  1. 1. mihai Says:

    Dle Rotundu , taxele de drum pentru masinile ce circula pe drumurile judetene se platesc la DJDP iar pentru drumurile nationale se platesc la AND, deci nu cred ca s-a gresit atunci cand interpelarea este adresata CJ. La CL se platesc doar impozitele pe autovehicolele societatilor ce au sediul social pe raza municipiului.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia