Oct 16

Ieri, prin mediul politic circula zvonul că PSD-ul Botoşani va recupera de la PC postul cedat pentru Senat, deoarece PC-ul n-a reuşit să găsească un candidat la parlamentare care să accepte acest loc. Este vorba de locul pentru Senat, aflat încă liber în Colegiul Botoşani.
Iar cel dispus să candideze la Senat pare a fi chiar preşedintele PSD-ului, Constantin Conţac.
Referitor la locul pentru Senat pe Colegiul Botoşani se poate spune că este unul cu ghinion.
Primul care l-a acceptat, în pripă, locul a fost social-democratul Gheorghe Marcu. După ce-a evaluat cu mai multă atenţie ce şanse reale are de a fi ales senator, Gheorghe Marcu a făcut un pas înapoi, adică a renunţat la Colegiul Botoşani în favoarea celui Flămânzi – Dorohoi.
Între timp, Alianţa PSD – PC luând formă definitivă, Bucureştiul a hotărât ca postul din Colegiul Botoşani să fie cedat Partidului Conservator. Cel desemnat să candideze a fost celebrul avocat senator Sergiu Andone. Numai că avocatul nu s-a simţit, fizic vorbind, în stare să lupte la Botoşani, aidoma eroului lui Caragiale, Agamiţă Dandanache.
La lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile parlamentare, pe scena Sălii Expo din Bucureşti a urcat ex-deputata botoşăneană Viorica Afrăsânei. Prezenţa sa pe scenă a fost una plină de umilinţă, deoarece pe ecran a fost afişat numele şi fotografia lui Sergiu Andone.
După această scenă penibilă, la Botoşani s-a lansat zvonul că Sergiu Andone nu va candida iar locul său va fi ocupat de către Viorica Afrăsânei. N-a durat mult timp şi acest zvon a fost dezminţit de către cei din PSD, fiind anunţată candidatura conservatorului Marinescu. Numai că Marinescu, deşi marginalizat de către Dan Voiculescu prin preşedintele partidului Daniela Popa, a declarat că române soldat credincios partidului, dar la Botoşani nu acceptă să candideze.
Între timp, ba pusă pe listă, ba scoasă, ex-deputata Afrăsânei a anunţat că renunţă la orice fel de candidatură pentru că nu are banii necesari să facă faţă cheltuielilor ce le presupune campania electorală. Aşadar, ghinionul îi urmăreşte cam pe toţi cei care au fost desemnaţi sau au încercat să candideze pe postul de senator în Colegiul Botoşani.
Ieri, pe la liberali se purtau discuţii aprinse pe seama faptului că în Colegiul Botoşani, pentru Senat, va candida chiar preşedintele PSD Botoşani, Constantin Conţac. N-am nici un fel de element care să mă determine să cred că acest zvon va deveni o realitate. Dar de va fi aşa, nu cred că preşedintele Conţac va fi imun la ghinionul ce pare să fi pus stăpânire peste toţi candidaţii care au îndrăznit să-şi încerce norocul în acest colegiu. Nu numai că nu va fi imun la acest ghinion, dar riscă să-l extindă şi asupra feciorului. Aşa că, grijă mare, bădie Costică!

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia