Astă seară, aşa cum am anticipat prin cele scrise, preşedintele Traian Băsescu a ieşit la rampă, adică sub reflectoarele televiziunilor naţionale, pentru a transmite un mesaj pentru ţară. Ce-i drept, eu am presupus că apariţia preşedintelui se va produce vineri seară, iar mesajul său va avea ample conotaţii politice cu săgeţi de vot direcţionate spre PDL. Dacă a avut loc în această seară, cu atât mai bine. Sper să n-o repete şi mâine seară.
Surprinzător mesajul său a fost unul imparţial politic, plin de decenţă şi cu nuanţă patriotică, ceea ce este normal, dacă avem în vedere apropiata zi naţională a României – 1 Decembrie. Mai că nu mi-a venit a crede că cel care vorbeşte este preşedintele Băsescu.
Mesajul său a fost scurt, şi a cuprins două idei principale, mai bine zis îndemnuri. Îndemnul de a merge la vot, fără vreo referire de vot cu un partid sau altul, a fost ceva normal. Mai ales că sondajele de ultimă oră indică faptul că românii nu prea au chef să meargă duminică la vot. Dezgustul vine de la comportamentul clasei politice din ultimii ani, dar şi de la comportamentul unor politicieni în actuala campanie de alegeri parlamentare.
Dacă avem în vedere că acelaşi preşedinte i-a îndemnat pe români să iasă la vot şi cu ocazia referendumului organizat pentru demiterea sa, iar apelul s-a concretizat într-o prezenţă cu puţin peste 30%, putem anticipa şi de această dată că apelul preşedintelui nu va avea un ecou deosebit.
A doua problemă abordată de preşedinte a fost îndemnul către români de a arbora la locuinţe, sedii de firmă, de instituţii steagul României, pentru a da ţării un aer de sărbătoare. Apelul său este corect, iar nuanţa de patriotism pertinentă.
Numai că era bine ca înainte de a ne cere nouă să arborăm steagul ţării, să fi cerut filialelor de partid din ţară ale PDL să dea jos steagurile portocalii cu care au colorat oraşele şi localităţile rurale. În Botoşani, după cum putem vedea cu toţii, în locul steagurilor ţării flutură cele portocalii, deşi de ne mai despart doar trei zile de marea sărbătoare.
Aş mai vrea ca preşedintele României, care prin voinţa majorităţii este preşedintele tuturor românilor, pe 1 Decembrie să dea o raită prin judeţele Harghita şi Covasna şi să numere steagurile tricolore arborate. Va constata că cele ale Ungariei sunt de câteva zeci de ori mai multe, iar ale României lipsesc cu desăvârşire din locurile oficiale. Inclusiv de pe instituţiile administrative ale statului.
Revenind la mesajul preşedintelui, trebuie să recunosc că din întreg conţinutul său respiră aerul unui şef de stat cu adevărat european. Să-i fi venit minţile la cap?! Poate că da, ceea ce ar fi cel mai frumos cadou oferit românilor de ziua lor şi de Crăciun. De va rămâne în continuare un preşedinte imparţial, iar ieşirea sa din această seară n-a fost una regizată în stilul său, îl iert de toate relele făcute nouă până acum. Şi mai cred că mulţi vor fi în asentimentul meu.
În prima parte a acestui comentariu am explicat în ce context a ajuns comisarul şef al Gărzii Financiare Botoşani, Corneliu Mihai, să fie promovat subprefect interimar la Prefectura Botoşani. În comentariul de faţă voi încerca să arunc o rază de lumină asupra contextului în care Paul Secrieru a fost titularizat subprefect, în urma examenului susţinut la Bucureşti, în defavoarea lui Corneliu Mihai.
Să ne amintim că imediat după alegerile parlamentare din toamna anului 2004 şi preluarea guvernării de către Alianţa DA, s-a început numirea noilor şefi la instituţiile deconcentrate ale statului. Pentru funcţia de prefect a fost o bătălie cruntă, cu multe lovituri date pe la spate. Ca preşedinte PNL Botoşani şi senator, Mihai Ţâbuleac şi-a dorit un prefect credincios lui. Prin ianuarie 2005, între Ţâbuleac, ca preşedinte PNL şi Flutur, ca primar al Botoşanilor, existau divergenţe majore, Ţâbuleac vedea în Flutur, susţinut de vărul său de la Bucureşti care fusese numit ministrul Agriculturii, un serios concurent la conducerea partidului.
Prima numire de prefect s-a făcut în persoana lui Ioan Diaconu, perceput ca omul de bază al lui Flutur. Turbat, Ţâbuleac l-a ameninţat pe Tăriceanu că pleacă din partid. La acel moment PNL stătea prost cu numărul senatorilor şi nu-şi putea permite să piardă niciunul. Aşa că Tăriceanu i-a făcut voia lui Ţâbuleac, şi l-a demis pe Diaconu. În PNL Botoşani, după o şedinţă furtunoasă, a fost desemnat ca prefect Gheorghe Odae. Când să-i vină numirea oficială, Ţâbuleac a descoperit că şi Odae este omul lui Flutur. Alt scandal, care a blocat numirea lui Odae. Până la urmă Ţâbulerac, se pare că la propunerea lui Gheorghe Ciubotaru, l-a acceptat pe Cristian Roman. La nici o lună avea să descopere că Roman este din aceeaşi comună suceveană cu duşmanul său de moarte Dinu Secrieru. Nu a mai putut face nimic.
Între timp prin PNL s-a început a se contura aripa Stolojan, iar Ţâbuleac i s-a alăturat. Mişcarea sa politică a dus la îmbunătăţirea relaţiilor cu Flutur de la Botoşani, pentru că şi ministrul Gheorghe Flutur era în tabără cu el.
După desprinderea din PNL şi formarea partidului de tranzit PLD, Ţâbuleac iar a avut de făcut faţă unor neîmpliniri. La Botoşani, preşedintele interimar al PLD a fost numit Cătălin Flutur şi nu el, iar după contopirea cu PD-ul, prin formarea actualului PDL, preşedinte cu puteri depline a fost Cătălin Flutur şi nu Ţâbuleac, cum îi erau aspiraţiile şi credinţa că va fi răsplătit pentru că a rămas căţel credincios lui Stolojan.
După o supărare trecătoare, Ţâbuleac s-a împăcat cu Flutur, primind garanţii că va fi susţinut la preşedinţia consiliului judeţean, ceea ce s-a şi întâmplat. În tot acest timp, prefectul Cristian Roman s-a dovedit a fi susţinătorul PDL-ului. L-a adus în preajma sa şi pe Paul Secrieru, căruia avea să-i devină naş. Până l-a năşit, l-a făcut director de cabinet, întărind prietenia cu consăteanul său Dinu Secrieru.
În timp ce prin PDL se împărţeau funcţiile, în PNL noul preşedinte a devenit Liviu Câmpanu. Acesta a declanşa procedura de demitere a prefectului Roman, pe motiv că acesta nu mai are respect pentru culoarea galbenă, plăcându-i cea portocalie. Roman a fost demis, iar odată demiterea sa şi-a pierdut funcţia şi Paul Secrieru.
Cât timp a fost prefect de Botoşani, Roman şi-a făcut mai multe relaţii înalte în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Demis de Tăriceanu din funcţia de prefect, Roman a fost numit de ministrul Cristian David în funcţia de secretar general adj. al ministerului, post de pe care poate influenţa mersul multor evenimente prezente şi viitoare. În locul lui Roman, liberalii au reuşit să-l impună prefect pe Gheorghe Sorescu, care este perceput ca loial partidului.
În urma alegerilor locale, preşedinte al CJ a ajuns democrat-liberalul Ţâbuleac. La constituirea CJ-ului, un post de vicepreşedinte a fost ocupat de liberalul Florin Ţurcanu. Dar Ţurcanu a intrat în conflict cu preşedintele Liviu Câmpanu, care l-a simţit că-i vrea funcţia. Încercarea lui Câmpanu de-al îndepărta din partid pe Ţurcanu n-a reuşit. În schimb l-a înrăit pe Ţurcanu, care pare să-şi fi asigurat simpatia celor din PDL, bătând palma cu preşedintele Ţâbuleac.
Pentru a avea deschisă uşa la nivel de prefectură, Flutur, Ţâbuleac şi Ţurcanu aveau nevoie de un om al lor. Postul de subprefect al lui Elvădeanu, proaspăt eliberat, era şansa ivită la momentul potrivit. Rămas credincios PDL-ului botoşănean, de pe postul său de la MIRA, Cristian Roman a făcut lobby ca viitorul subprefect să fie portocaliu, nu galben. Iar finul Paul Secrieru era omul nimerit, pentru locul astfel potrivit.
Şicanele prin care Corneliu Mihai a fost împiedicat să se prezinte la examenul de subprefect, pentru a fi titularizat, nu mai contează. Astfel de şicane fac parte din arsenalul luptelor pentru putere. Cert este că PDL-ul a punctat prin persoana lui Paul Secrieru, iar Ţâbuleac are impresia că una din uşile prefecturii îi este deschisă. Nu se ştie dacă uşa îi va fi deschisă sau numai crăpată, şi nici pentru cât timp. Nu este numai percepţia mea, ci şi a altora.
După ce preşedintele Băsescu s-a plâns poporului că social-democraţii pregătesc o lovitură de stat, în sensul că vor să-l suspende iarăşi din funcţia de preşedinte, pentru a nu avea privilegiul numirii viitorului prim-ministru, probabil că printre aburii de whisky a realizat că cea mai bună armă rămâne tot atacul. Aşa se face că s-a urcat în maşină şi a pornit prin ţară, să viziteze fabricile şi uzinele, aşa cum a făcut odinioară şi Ceauşescu. Câtă asemănare! Diferenţa constă doar în faptul că în timp ce Ceauşescu a vizitat fabricile şi uzinele bunuri ale întregului popor ce avea tripla calitate de proprietari, producători şi beneficiari, Băsescu vizitează aceleaşi obiective industriale, dar devenite proprietatea unor multinaţionale, a unor capitalişti feroce, ahtiaţi după profit maxim şi neîndurători în a exploata munca românilor, bunuri la care, pentru a încăpea pe mâna capitaliştilor a pus umărul la greu însuşi preşedintele plimbăreţ.
Acum plânge pe umărul muncitorilor români, înfierând cu mânie capitalistă criza economică nemiloasă care ne-a lovit ţara, deocamdată cu şomaj, mai târziu şi cu foamete. În periplul său prin aceste unităţi industriale, aidoma lui Ceauşescu, preşedintele Băsescu dă indicaţii preţioase privind latura aplicativă a principiilor economiei de piaţă. Ce-i drept, investitorii capitalişti nu le iau în seamă, pentru că astfel de aberaţii nu se potrivesc cu socotelile lor de obţinere a unui profit maxim.
În schimb prind la „ţugulan”, votantul de rând, care vede în vizitele preşedintelui şi concluziile sale salvatorul de neam şi ţară din criza economică. Şi uite aşa, dintr-o vizită în alta, cu îndemnuri populiste gen maşină Logan şi consumuri de produse româneşti, preşedintele câştigă credit electoral şi pregăteşte terenul pentru viitorul prim-ministru, nu cel ce va ieşi din alegeri, ci cel pe care şi-l doreşte de patru ani de zile. Un premier marionetă, care să execute ordinile sale fără a crâcni, care să-i răspundă la telefon şi la ora două din noapte, când pe lângă vocea sa dogită de ţigară şi alcool se pot auzi şi chicoteli de femeie blondă.
Deja în conferinţa de presă de astăzi preşedintele Băsescu a şi conturat care este vrerea sa cu privire la viitorul premier. El vrea premier un politician, că-i mai uşor de dresat. N-a făcut nici o referire la faptul că este dreptul partidului care va câştiga alegerile să-şi propună premierul, semn că-l doare în cot de ce va ieşi din urne. El are gândurile sale, ţelul său, interesele sale şi nimic nu pare a-l opri de această dată să-şi vadă visul împlinit.
Conferinţa de presă de astăzi este numai un mic preambul faţă de ce va urma. Băsescu a şi declarat că va continua vizitele prin ţară, simţind că-i singura cale prin care-şi poate reface imaginea publică aflată în declin. Mă aştept ca vineri, când este ultima zi de campanie electorală, preşedintele Băsescu să iasă pe TVR 1 şi să îndemne electoratul să voteze într-un anumit fel, dacă vrea ca el, Băsescu, supermanul, să-i scape de criza economică.- Iar acest fel de a vota să corespundă cu oferta electorală a PDL. De ce vineri seară? Pentru că este ziua ideală de a ataca fără ca celelalte partide sau lideri politici să-i poată răspunde, ziua de sâmbătă fiind interzisă campaniei electorale.
Antrenaţi în lupte mărunte de stradă, când grupurile de lipitori de afişe se încaieră între ei precum mardeiaşii liberali şi ţărănişti din anii 1933 – 1947, liderii liberali şi social-democraţi nu conştientizează pericolul acţiunilor populiste ale lui Băsescu: Când îşi vor da seama va fi prea târziu, pentru că Băsescu îi va lovi la lingurica politică fără putinţă de a-şi mai trage răsuflarea.
Preşedintele Băsescu pregăteşte o lovitură politică de amploare, sperând ca pe ultima sută de metri să reintroducă PDL-ul în preferinţele electoratului, pentru a putea face jocurile viitoarei guvernări. Dacă nu va reuşi, şi sper acest lucru pentru că m-am săturat de patru ani de scandal şi nu mai vreau alţi patru, va hohoti din nou pe umărul poporului, arătând de câtă nedreptate i se face şi cum nu este el lăsat să conducă destinele poporului în slujba căruia se află şi mai vrea să fie cinci ani. Iar poporul îl va crede, că l-a mai crezut.
Cred că rostul politicienilor, cu excepţia celor din PDL, este să deschidă ochii alegătorilor şi să nu mai repetăm experienţa nefastă a celor patru ani de guvernare marcată numai de scandaluri. Mai cred că de această dată, cu puţină voinţă politică, putem stopa dorinţele de putere împinse până la rang de dictatură ale preşedintelui Băsescu, iar lovitura politică ce-o celorlalte partide pregăteşte să eşueze.
În urma difuzării ştiri că tânărul Paul Secrieru a fost numit subprefect de Botoşani, în locul interimarului Corneliu Mihai adus din funcţia de comisar şef la Garda Financiară Botoşani, s-au creat fel de fel de speculaţii. În primul rând de precizat este faptul că tânărul Secrieru, deşi abia a împlinit 29 de ani în iulie acest an, în ţară sunt subprefecţi şi mai tineri, ceea ce ar trebui să ne bucure. În ce privesc împrejurările în care Paul Secrieru a ajuns în funcţia de subprefect în defavoarea lui Corneliu Mihai, acestea nu sunt deloc surprinzătoare, iar cine-şi mai aduce aminte de articolele scrise pe site-ul Jurnalului Online acum patru ani referitoare la numirea lui Corneliu Mihai ca şi comisar şef la Garda Financiară Botoşani, nu-şi mai pune întrebări, considerându-se un om informat.
Să ne amintim că din inspector de credite la Banca „Ion Ţiriac”, Corneliu Mihai a ajuns comisar şef la Garda Financiară, fiind promovat la acea vreme de Mihai Ţâbuleac, în calitate de preşedinte PNL Botoşani şi senator al României. Iar promovarea avut la bază un singur criteriu. Corneliu Mihai este consătean cu Ţâbuleac, ambii fiind de loc din satul Crasnaleuca, comun Coţuşca. Promovarea a stârnit multe controverse dar şi scene mai puţin plăcute, chiar penibile, în special din partea unor agenţi economici cu contul deschis la Banca „Ion Ţiriac”. Obişnuiţi să ajungă la inspectorul de credite Mihai, cu balanţe contrafăcute chiar la indicaţiile sale, şi să beneficieze de credite bancare contra unor mici atenţii, modeste după spusele unora, agenţii economici nu se puteau obişnui cu ideea că inspectorul şperţar îi va controla de pe post de comisar şef de la Garda Financiară. Timpul a trecut, iar acei agenţi economici s-au obişnuit cu amenzile aplicate de către comisarii Gărzii, drept sancţiune de protecţie pentru a nu fi controlaţi în profunzimea afacerilor lor.
Între timp Ţâbuleac s-a răzvrătit contra lui Tăriceanu, muşcând mâna ce i-a fost întinsă ca să ajungă senator, şi s-a vărsat în tabăra lui Băsescu, la PDL. La conducerea PNL Botoşani a venit deputatul medic Liviu Câmpanu, cu o altă echipă decât cea care l-a înconjurat pe Ţâbuleac. Cel mai incisiv şi bătăios s-a dovedit a fi Florin Ţurcanu care, imediat ce s-a aflat pe creasta valului puterii, a început selecţia şefilor de la deconcentrate, împărţindu-i în două: cei fideli PNL, care vor fi păstraţi; cei credincioşi lui Ţâbuleac, care vor fi îndepărtaţi.
Corneliu Mihai a rămas în funcţie, deşi mulţi îl dădeau sacrificat, fiind considerat omul lui Ţâbuleac. De ce-a rămas pe post? Explicaţia ne-a oferit-o la începutul acestui an deputatul PDL Radu Drăguş. În 22 martie a.c. Drăguş declara: „Personal am multe de spus despre şeful Gărzii Financiare pentru că modul în care a profitat de agenţii economici în această perioadă îl va face răspunzător penal pe Corneliu Mihai de toate abuzurile sale. Sunt convins că după alegerile generale din noiembrie, mulţi vor vorbi. Acum le e frică”. Acuzaţiile lui Drăguş au fost susţinute, din umbră de declaraţii ale oamenilor de afaceri, forţaţi de Mihai să „sponsorizeze” alegerile locale ale PNL Din câte se spune, Drăguş are un dosar întreg cu astfel de dovezi, lucru pe care l-a şi recunoscut public prin declaraţia din 19 aprilie a.c. „Avem reclamaţii, dar oficial cei în cauză vor vorbi atunci când nu le va mai fi frică. Comisarul şef, Corneliu Mihai merge personal şi spune cât trebuie să dea agenţii economici. Se adună câte 50 milioane lei vechi de la firme mici până la 300-400 milioane lei vechi de la societăţi mai mari. Eu sesizez acest lucru din punctul de vedere al unui deputat”
Alegerile locale au trecut, iar preşedintele Consiliului Judeţean a ajuns Mihai Ţâbuleac, consăteanul lui Corneliu Mihai. Se pare că acelaşi Florin Ţurcanu, care a căzut la înţelegere cu Corneliu Mihai, pentru ca acesta să-şi menţină funcţia, a încercat să-i răsplătească serviciile făcute PNL, dar şi să-l pună al adăpost de anumite consecinţe, susţinându-l pentru funcţia de subprefect. Mai că avea să reuşească. (Va urma)
Marţi am trecut din nou în revistă mai multe comune din judeţ, pentru a fi la curent cu opţiunile electoratului, pentru a cunoaşte de la sursă, cum se spune, modul în care candidaţii îşi desfăşoară campania. Am să mă refer în comentariul de faţă asupra mutaţiilor care se produc în gândirea unor alegători, atunci când primesc mită electorală.
În primul rând, nici un candidat, nici un partid nu poate să-şi mai revendice dreptul moral de a critica pe alţii că împart prin judeţ pungi cu alimente sau obiecte de îmbrăcăminte, pentru că toţi procedează la fel. Mă refer la cele trei partide care-şi vor împărţi tortul puterii: PSD, PNL şi PDL. Pentru că partidele micuţe, gen PRM sau PNG au ieşit din atenţia alegătorilor.
O primă constatare a fost că, în dorinţa de a aduna voturi, candidaţii dau mită electorală prin satele şi comunele judeţului, fără a avea în vedere un plan anume. Aşa se face că sunt persoane care primesc punga PSD-ului, apoi a PNL-ului, întinzând apoi mâna şi spre cea a PDL-ului. Ori, aceste persoane vor putea vota numai candidatul unui singur partid. E firesc, în aceste condiţii, ca orice om cu capul pe umeri să judece şi să ajungă la concluzia că risipa financiare este una inutilă.
O femeie, aflând că sunt de la presă, a ţinut să-mi insufle teza că cei mai buni sunt cei din PSD, care i-au dat zece kilograme de zahăr, ulei şi mai ştiu eu ce-a bâiguit ea. Am încercat s-o conving că acele alimente sunt ajutorul venit din partea Uniunii Europene, împărţite prin primării şi că nu sunt ale PSD-ului. „Ce ştii mata mai bine ca mine, care am primit, cine mi-a dat?” s-a răţoit ţaţa la mine. Cum să convingi un astfel de alegător că votul său nu trebuie să fie determinat de ce-a fost în punga primită, cât de îmbelşugată a fost ea, ci de calitatea umană a candidaţilor. Cum s-o fac pe acea ţaţă, tare-n clanţă, că ce-a primit ea nu-i de la PSD, chiar dacă primarul comunei este social-democrat, ci vine de la U.E? Ca ţaţa respectivă sunt mulţi prin judeţ care gândesc la fel, care vor vota la fel.
„Votez cu Ţurcanu pentru că mi-a dat un fular şi o căciuliţă la copil” a fost opţiunea declarată a unui tânăr care rezema pereţii unui bar sătesc. L-am întrebat pe acel tânăr dacă poate să-mi indice şi alte nume de candidaţi şi ce ştie despre ei. „Nu mă interesează alţii, că nu mi-au dat nimic. Votez cu Ţurcanu” pare să fie decizia sa de nestrămutat.
Iată, dar, ce monstruozităţi electorale poate genera această mituire a alegătorilor de către candidaţi şi partide. Trist este că majoritatea alegătorilor habar n-au cine-s cei de pe bannere, de pe afişele lipite pe gard, ce carieră profesională au în spate, ce gânduri nutresc ca viitori parlamentari, cât de morali sau imorali sunt în viaţa lor publică şi privată. Nici vorbă de aşa ceva. Nici măcar curiozitatea de a cunoaşte o idee din programul de guvernare al partidelor, programe constituite în oferte electorale, nu există. Doar ici, acolo, câte un intelectual al satului, mai înfipt, are habar de câte ceva. În rest, indiferenţă totală.
Pe 30 noiembrie aceşti oameni vor merge la vot. Vor vota, aşa cum a spus, pe cel care i-a pus mai mult în pungă. Cât priveşte soarta viitoare ce le-o va hărăzi aleşii, creierul lor este prea odihnit ca să raţioneze la aşa ceva.
