Astă seară, aşa cum am anticipat prin cele scrise, preşedintele Traian Băsescu a ieşit la rampă, adică sub reflectoarele televiziunilor naţionale, pentru a transmite un mesaj pentru ţară. Ce-i drept, eu am presupus că apariţia preşedintelui se va produce vineri seară, iar mesajul său va avea ample conotaţii politice cu săgeţi de vot direcţionate spre PDL. Dacă a avut loc în această seară, cu atât mai bine. Sper să n-o repete şi mâine seară.
Surprinzător mesajul său a fost unul imparţial politic, plin de decenţă şi cu nuanţă patriotică, ceea ce este normal, dacă avem în vedere apropiata zi naţională a României – 1 Decembrie. Mai că nu mi-a venit a crede că cel care vorbeşte este preşedintele Băsescu.
Mesajul său a fost scurt, şi a cuprins două idei principale, mai bine zis îndemnuri. Îndemnul de a merge la vot, fără vreo referire de vot cu un partid sau altul, a fost ceva normal. Mai ales că sondajele de ultimă oră indică faptul că românii nu prea au chef să meargă duminică la vot. Dezgustul vine de la comportamentul clasei politice din ultimii ani, dar şi de la comportamentul unor politicieni în actuala campanie de alegeri parlamentare.
Dacă avem în vedere că acelaşi preşedinte i-a îndemnat pe români să iasă la vot şi cu ocazia referendumului organizat pentru demiterea sa, iar apelul s-a concretizat într-o prezenţă cu puţin peste 30%, putem anticipa şi de această dată că apelul preşedintelui nu va avea un ecou deosebit.
A doua problemă abordată de preşedinte a fost îndemnul către români de a arbora la locuinţe, sedii de firmă, de instituţii steagul României, pentru a da ţării un aer de sărbătoare. Apelul său este corect, iar nuanţa de patriotism pertinentă.
Numai că era bine ca înainte de a ne cere nouă să arborăm steagul ţării, să fi cerut filialelor de partid din ţară ale PDL să dea jos steagurile portocalii cu care au colorat oraşele şi localităţile rurale. În Botoşani, după cum putem vedea cu toţii, în locul steagurilor ţării flutură cele portocalii, deşi de ne mai despart doar trei zile de marea sărbătoare.
Aş mai vrea ca preşedintele României, care prin voinţa majorităţii este preşedintele tuturor românilor, pe 1 Decembrie să dea o raită prin judeţele Harghita şi Covasna şi să numere steagurile tricolore arborate. Va constata că cele ale Ungariei sunt de câteva zeci de ori mai multe, iar ale României lipsesc cu desăvârşire din locurile oficiale. Inclusiv de pe instituţiile administrative ale statului.
Revenind la mesajul preşedintelui, trebuie să recunosc că din întreg conţinutul său respiră aerul unui şef de stat cu adevărat european. Să-i fi venit minţile la cap?! Poate că da, ceea ce ar fi cel mai frumos cadou oferit românilor de ziua lor şi de Crăciun. De va rămâne în continuare un preşedinte imparţial, iar ieşirea sa din această seară n-a fost una regizată în stilul său, îl iert de toate relele făcute nouă până acum. Şi mai cred că mulţi vor fi în asentimentul meu.
written by Ioan Rotundu
În prima parte a acestui comentariu am explicat în ce context a ajuns comisarul şef al Gărzii Financiare Botoşani, Corneliu Mihai, să fie promovat subprefect interimar la Prefectura Botoşani. În comentariul de faţă voi încerca să arunc o rază de lumină asupra contextului în care Paul Secrieru a fost titularizat subprefect, în urma examenului susţinut la Bucureşti, în defavoarea lui Corneliu Mihai.
Să ne amintim că imediat după alegerile parlamentare din toamna anului 2004 şi preluarea guvernării de către Alianţa DA, s-a început numirea noilor şefi la instituţiile deconcentrate ale statului. Pentru funcţia de prefect a fost o bătălie cruntă, cu multe lovituri date pe la spate. Ca preşedinte PNL Botoşani şi senator, Mihai Ţâbuleac şi-a dorit un prefect credincios lui. Prin ianuarie 2005, între Ţâbuleac, ca preşedinte PNL şi Flutur, ca primar al Botoşanilor, existau divergenţe majore, Ţâbuleac vedea în Flutur, susţinut de vărul său de la Bucureşti care fusese numit ministrul Agriculturii, un serios concurent la conducerea partidului.
Prima numire de prefect s-a făcut în persoana lui Ioan Diaconu, perceput ca omul de bază al lui Flutur. Turbat, Ţâbuleac l-a ameninţat pe Tăriceanu că pleacă din partid. La acel moment PNL stătea prost cu numărul senatorilor şi nu-şi putea permite să piardă niciunul. Aşa că Tăriceanu i-a făcut voia lui Ţâbuleac, şi l-a demis pe Diaconu. În PNL Botoşani, după o şedinţă furtunoasă, a fost desemnat ca prefect Gheorghe Odae. Când să-i vină numirea oficială, Ţâbuleac a descoperit că şi Odae este omul lui Flutur. Alt scandal, care a blocat numirea lui Odae. Până la urmă Ţâbulerac, se pare că la propunerea lui Gheorghe Ciubotaru, l-a acceptat pe Cristian Roman. La nici o lună avea să descopere că Roman este din aceeaşi comună suceveană cu duşmanul său de moarte Dinu Secrieru. Nu a mai putut face nimic.
Între timp prin PNL s-a început a se contura aripa Stolojan, iar Ţâbuleac i s-a alăturat. Mişcarea sa politică a dus la îmbunătăţirea relaţiilor cu Flutur de la Botoşani, pentru că şi ministrul Gheorghe Flutur era în tabără cu el.
După desprinderea din PNL şi formarea partidului de tranzit PLD, Ţâbuleac iar a avut de făcut faţă unor neîmpliniri. La Botoşani, preşedintele interimar al PLD a fost numit Cătălin Flutur şi nu el, iar după contopirea cu PD-ul, prin formarea actualului PDL, preşedinte cu puteri depline a fost Cătălin Flutur şi nu Ţâbuleac, cum îi erau aspiraţiile şi credinţa că va fi răsplătit pentru că a rămas căţel credincios lui Stolojan.
După o supărare trecătoare, Ţâbuleac s-a împăcat cu Flutur, primind garanţii că va fi susţinut la preşedinţia consiliului judeţean, ceea ce s-a şi întâmplat. În tot acest timp, prefectul Cristian Roman s-a dovedit a fi susţinătorul PDL-ului. L-a adus în preajma sa şi pe Paul Secrieru, căruia avea să-i devină naş. Până l-a năşit, l-a făcut director de cabinet, întărind prietenia cu consăteanul său Dinu Secrieru.
În timp ce prin PDL se împărţeau funcţiile, în PNL noul preşedinte a devenit Liviu Câmpanu. Acesta a declanşa procedura de demitere a prefectului Roman, pe motiv că acesta nu mai are respect pentru culoarea galbenă, plăcându-i cea portocalie. Roman a fost demis, iar odată demiterea sa şi-a pierdut funcţia şi Paul Secrieru.
Cât timp a fost prefect de Botoşani, Roman şi-a făcut mai multe relaţii înalte în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Demis de Tăriceanu din funcţia de prefect, Roman a fost numit de ministrul Cristian David în funcţia de secretar general adj. al ministerului, post de pe care poate influenţa mersul multor evenimente prezente şi viitoare. În locul lui Roman, liberalii au reuşit să-l impună prefect pe Gheorghe Sorescu, care este perceput ca loial partidului.
În urma alegerilor locale, preşedinte al CJ a ajuns democrat-liberalul Ţâbuleac. La constituirea CJ-ului, un post de vicepreşedinte a fost ocupat de liberalul Florin Ţurcanu. Dar Ţurcanu a intrat în conflict cu preşedintele Liviu Câmpanu, care l-a simţit că-i vrea funcţia. Încercarea lui Câmpanu de-al îndepărta din partid pe Ţurcanu n-a reuşit. În schimb l-a înrăit pe Ţurcanu, care pare să-şi fi asigurat simpatia celor din PDL, bătând palma cu preşedintele Ţâbuleac.
Pentru a avea deschisă uşa la nivel de prefectură, Flutur, Ţâbuleac şi Ţurcanu aveau nevoie de un om al lor. Postul de subprefect al lui Elvădeanu, proaspăt eliberat, era şansa ivită la momentul potrivit. Rămas credincios PDL-ului botoşănean, de pe postul său de la MIRA, Cristian Roman a făcut lobby ca viitorul subprefect să fie portocaliu, nu galben. Iar finul Paul Secrieru era omul nimerit, pentru locul astfel potrivit.
Şicanele prin care Corneliu Mihai a fost împiedicat să se prezinte la examenul de subprefect, pentru a fi titularizat, nu mai contează. Astfel de şicane fac parte din arsenalul luptelor pentru putere. Cert este că PDL-ul a punctat prin persoana lui Paul Secrieru, iar Ţâbuleac are impresia că una din uşile prefecturii îi este deschisă. Nu se ştie dacă uşa îi va fi deschisă sau numai crăpată, şi nici pentru cât timp. Nu este numai percepţia mea, ci şi a altora.
written by Ioan Rotundu
După ce preşedintele Băsescu s-a plâns poporului că social-democraţii pregătesc o lovitură de stat, în sensul că vor să-l suspende iarăşi din funcţia de preşedinte, pentru a nu avea privilegiul numirii viitorului prim-ministru, probabil că printre aburii de whisky a realizat că cea mai bună armă rămâne tot atacul. Aşa se face că s-a urcat în maşină şi a pornit prin ţară, să viziteze fabricile şi uzinele, aşa cum a făcut odinioară şi Ceauşescu. Câtă asemănare! Diferenţa constă doar în faptul că în timp ce Ceauşescu a vizitat fabricile şi uzinele bunuri ale întregului popor ce avea tripla calitate de proprietari, producători şi beneficiari, Băsescu vizitează aceleaşi obiective industriale, dar devenite proprietatea unor multinaţionale, a unor capitalişti feroce, ahtiaţi după profit maxim şi neîndurători în a exploata munca românilor, bunuri la care, pentru a încăpea pe mâna capitaliştilor a pus umărul la greu însuşi preşedintele plimbăreţ.
Acum plânge pe umărul muncitorilor români, înfierând cu mânie capitalistă criza economică nemiloasă care ne-a lovit ţara, deocamdată cu şomaj, mai târziu şi cu foamete. În periplul său prin aceste unităţi industriale, aidoma lui Ceauşescu, preşedintele Băsescu dă indicaţii preţioase privind latura aplicativă a principiilor economiei de piaţă. Ce-i drept, investitorii capitalişti nu le iau în seamă, pentru că astfel de aberaţii nu se potrivesc cu socotelile lor de obţinere a unui profit maxim.
În schimb prind la „ţugulan”, votantul de rând, care vede în vizitele preşedintelui şi concluziile sale salvatorul de neam şi ţară din criza economică. Şi uite aşa, dintr-o vizită în alta, cu îndemnuri populiste gen maşină Logan şi consumuri de produse româneşti, preşedintele câştigă credit electoral şi pregăteşte terenul pentru viitorul prim-ministru, nu cel ce va ieşi din alegeri, ci cel pe care şi-l doreşte de patru ani de zile. Un premier marionetă, care să execute ordinile sale fără a crâcni, care să-i răspundă la telefon şi la ora două din noapte, când pe lângă vocea sa dogită de ţigară şi alcool se pot auzi şi chicoteli de femeie blondă.
Deja în conferinţa de presă de astăzi preşedintele Băsescu a şi conturat care este vrerea sa cu privire la viitorul premier. El vrea premier un politician, că-i mai uşor de dresat. N-a făcut nici o referire la faptul că este dreptul partidului care va câştiga alegerile să-şi propună premierul, semn că-l doare în cot de ce va ieşi din urne. El are gândurile sale, ţelul său, interesele sale şi nimic nu pare a-l opri de această dată să-şi vadă visul împlinit.
Conferinţa de presă de astăzi este numai un mic preambul faţă de ce va urma. Băsescu a şi declarat că va continua vizitele prin ţară, simţind că-i singura cale prin care-şi poate reface imaginea publică aflată în declin. Mă aştept ca vineri, când este ultima zi de campanie electorală, preşedintele Băsescu să iasă pe TVR 1 şi să îndemne electoratul să voteze într-un anumit fel, dacă vrea ca el, Băsescu, supermanul, să-i scape de criza economică.- Iar acest fel de a vota să corespundă cu oferta electorală a PDL. De ce vineri seară? Pentru că este ziua ideală de a ataca fără ca celelalte partide sau lideri politici să-i poată răspunde, ziua de sâmbătă fiind interzisă campaniei electorale.
Antrenaţi în lupte mărunte de stradă, când grupurile de lipitori de afişe se încaieră între ei precum mardeiaşii liberali şi ţărănişti din anii 1933 – 1947, liderii liberali şi social-democraţi nu conştientizează pericolul acţiunilor populiste ale lui Băsescu: Când îşi vor da seama va fi prea târziu, pentru că Băsescu îi va lovi la lingurica politică fără putinţă de a-şi mai trage răsuflarea.
Preşedintele Băsescu pregăteşte o lovitură politică de amploare, sperând ca pe ultima sută de metri să reintroducă PDL-ul în preferinţele electoratului, pentru a putea face jocurile viitoarei guvernări. Dacă nu va reuşi, şi sper acest lucru pentru că m-am săturat de patru ani de scandal şi nu mai vreau alţi patru, va hohoti din nou pe umărul poporului, arătând de câtă nedreptate i se face şi cum nu este el lăsat să conducă destinele poporului în slujba căruia se află şi mai vrea să fie cinci ani. Iar poporul îl va crede, că l-a mai crezut.
Cred că rostul politicienilor, cu excepţia celor din PDL, este să deschidă ochii alegătorilor şi să nu mai repetăm experienţa nefastă a celor patru ani de guvernare marcată numai de scandaluri. Mai cred că de această dată, cu puţină voinţă politică, putem stopa dorinţele de putere împinse până la rang de dictatură ale preşedintelui Băsescu, iar lovitura politică ce-o celorlalte partide pregăteşte să eşueze.
written by Ioan Rotundu
În urma difuzării ştiri că tânărul Paul Secrieru a fost numit subprefect de Botoşani, în locul interimarului Corneliu Mihai adus din funcţia de comisar şef la Garda Financiară Botoşani, s-au creat fel de fel de speculaţii. În primul rând de precizat este faptul că tânărul Secrieru, deşi abia a împlinit 29 de ani în iulie acest an, în ţară sunt subprefecţi şi mai tineri, ceea ce ar trebui să ne bucure. În ce privesc împrejurările în care Paul Secrieru a ajuns în funcţia de subprefect în defavoarea lui Corneliu Mihai, acestea nu sunt deloc surprinzătoare, iar cine-şi mai aduce aminte de articolele scrise pe site-ul Jurnalului Online acum patru ani referitoare la numirea lui Corneliu Mihai ca şi comisar şef la Garda Financiară Botoşani, nu-şi mai pune întrebări, considerându-se un om informat.
Să ne amintim că din inspector de credite la Banca „Ion Ţiriac”, Corneliu Mihai a ajuns comisar şef la Garda Financiară, fiind promovat la acea vreme de Mihai Ţâbuleac, în calitate de preşedinte PNL Botoşani şi senator al României. Iar promovarea avut la bază un singur criteriu. Corneliu Mihai este consătean cu Ţâbuleac, ambii fiind de loc din satul Crasnaleuca, comun Coţuşca. Promovarea a stârnit multe controverse dar şi scene mai puţin plăcute, chiar penibile, în special din partea unor agenţi economici cu contul deschis la Banca „Ion Ţiriac”. Obişnuiţi să ajungă la inspectorul de credite Mihai, cu balanţe contrafăcute chiar la indicaţiile sale, şi să beneficieze de credite bancare contra unor mici atenţii, modeste după spusele unora, agenţii economici nu se puteau obişnui cu ideea că inspectorul şperţar îi va controla de pe post de comisar şef de la Garda Financiară. Timpul a trecut, iar acei agenţi economici s-au obişnuit cu amenzile aplicate de către comisarii Gărzii, drept sancţiune de protecţie pentru a nu fi controlaţi în profunzimea afacerilor lor.
Între timp Ţâbuleac s-a răzvrătit contra lui Tăriceanu, muşcând mâna ce i-a fost întinsă ca să ajungă senator, şi s-a vărsat în tabăra lui Băsescu, la PDL. La conducerea PNL Botoşani a venit deputatul medic Liviu Câmpanu, cu o altă echipă decât cea care l-a înconjurat pe Ţâbuleac. Cel mai incisiv şi bătăios s-a dovedit a fi Florin Ţurcanu care, imediat ce s-a aflat pe creasta valului puterii, a început selecţia şefilor de la deconcentrate, împărţindu-i în două: cei fideli PNL, care vor fi păstraţi; cei credincioşi lui Ţâbuleac, care vor fi îndepărtaţi.
Corneliu Mihai a rămas în funcţie, deşi mulţi îl dădeau sacrificat, fiind considerat omul lui Ţâbuleac. De ce-a rămas pe post? Explicaţia ne-a oferit-o la începutul acestui an deputatul PDL Radu Drăguş. În 22 martie a.c. Drăguş declara: „Personal am multe de spus despre şeful Gărzii Financiare pentru că modul în care a profitat de agenţii economici în această perioadă îl va face răspunzător penal pe Corneliu Mihai de toate abuzurile sale. Sunt convins că după alegerile generale din noiembrie, mulţi vor vorbi. Acum le e frică”. Acuzaţiile lui Drăguş au fost susţinute, din umbră de declaraţii ale oamenilor de afaceri, forţaţi de Mihai să „sponsorizeze” alegerile locale ale PNL Din câte se spune, Drăguş are un dosar întreg cu astfel de dovezi, lucru pe care l-a şi recunoscut public prin declaraţia din 19 aprilie a.c. „Avem reclamaţii, dar oficial cei în cauză vor vorbi atunci când nu le va mai fi frică. Comisarul şef, Corneliu Mihai merge personal şi spune cât trebuie să dea agenţii economici. Se adună câte 50 milioane lei vechi de la firme mici până la 300-400 milioane lei vechi de la societăţi mai mari. Eu sesizez acest lucru din punctul de vedere al unui deputat”
Alegerile locale au trecut, iar preşedintele Consiliului Judeţean a ajuns Mihai Ţâbuleac, consăteanul lui Corneliu Mihai. Se pare că acelaşi Florin Ţurcanu, care a căzut la înţelegere cu Corneliu Mihai, pentru ca acesta să-şi menţină funcţia, a încercat să-i răsplătească serviciile făcute PNL, dar şi să-l pună al adăpost de anumite consecinţe, susţinându-l pentru funcţia de subprefect. Mai că avea să reuşească. (Va urma)
written by Ioan Rotundu
Marţi am trecut din nou în revistă mai multe comune din judeţ, pentru a fi la curent cu opţiunile electoratului, pentru a cunoaşte de la sursă, cum se spune, modul în care candidaţii îşi desfăşoară campania. Am să mă refer în comentariul de faţă asupra mutaţiilor care se produc în gândirea unor alegători, atunci când primesc mită electorală.
În primul rând, nici un candidat, nici un partid nu poate să-şi mai revendice dreptul moral de a critica pe alţii că împart prin judeţ pungi cu alimente sau obiecte de îmbrăcăminte, pentru că toţi procedează la fel. Mă refer la cele trei partide care-şi vor împărţi tortul puterii: PSD, PNL şi PDL. Pentru că partidele micuţe, gen PRM sau PNG au ieşit din atenţia alegătorilor.
O primă constatare a fost că, în dorinţa de a aduna voturi, candidaţii dau mită electorală prin satele şi comunele judeţului, fără a avea în vedere un plan anume. Aşa se face că sunt persoane care primesc punga PSD-ului, apoi a PNL-ului, întinzând apoi mâna şi spre cea a PDL-ului. Ori, aceste persoane vor putea vota numai candidatul unui singur partid. E firesc, în aceste condiţii, ca orice om cu capul pe umeri să judece şi să ajungă la concluzia că risipa financiare este una inutilă.
O femeie, aflând că sunt de la presă, a ţinut să-mi insufle teza că cei mai buni sunt cei din PSD, care i-au dat zece kilograme de zahăr, ulei şi mai ştiu eu ce-a bâiguit ea. Am încercat s-o conving că acele alimente sunt ajutorul venit din partea Uniunii Europene, împărţite prin primării şi că nu sunt ale PSD-ului. „Ce ştii mata mai bine ca mine, care am primit, cine mi-a dat?” s-a răţoit ţaţa la mine. Cum să convingi un astfel de alegător că votul său nu trebuie să fie determinat de ce-a fost în punga primită, cât de îmbelşugată a fost ea, ci de calitatea umană a candidaţilor. Cum s-o fac pe acea ţaţă, tare-n clanţă, că ce-a primit ea nu-i de la PSD, chiar dacă primarul comunei este social-democrat, ci vine de la U.E? Ca ţaţa respectivă sunt mulţi prin judeţ care gândesc la fel, care vor vota la fel.
„Votez cu Ţurcanu pentru că mi-a dat un fular şi o căciuliţă la copil” a fost opţiunea declarată a unui tânăr care rezema pereţii unui bar sătesc. L-am întrebat pe acel tânăr dacă poate să-mi indice şi alte nume de candidaţi şi ce ştie despre ei. „Nu mă interesează alţii, că nu mi-au dat nimic. Votez cu Ţurcanu” pare să fie decizia sa de nestrămutat.
Iată, dar, ce monstruozităţi electorale poate genera această mituire a alegătorilor de către candidaţi şi partide. Trist este că majoritatea alegătorilor habar n-au cine-s cei de pe bannere, de pe afişele lipite pe gard, ce carieră profesională au în spate, ce gânduri nutresc ca viitori parlamentari, cât de morali sau imorali sunt în viaţa lor publică şi privată. Nici vorbă de aşa ceva. Nici măcar curiozitatea de a cunoaşte o idee din programul de guvernare al partidelor, programe constituite în oferte electorale, nu există. Doar ici, acolo, câte un intelectual al satului, mai înfipt, are habar de câte ceva. În rest, indiferenţă totală.
Pe 30 noiembrie aceşti oameni vor merge la vot. Vor vota, aşa cum a spus, pe cel care i-a pus mai mult în pungă. Cât priveşte soarta viitoare ce le-o va hărăzi aleşii, creierul lor este prea odihnit ca să raţioneze la aşa ceva.
written by Ioan Rotundu
Astăzi la amiază, duminică fiind, m-am întâlnit cu Tudor Cărare, un vechi jurnalist botoşănean, aparţinător primei generaţii de jurnalişti de după 1990, adică produs social al democraţiei. Cărare n-a lucrat în presă înainte de 1990 şi nici n-a avut vreo şcoală de jurnalism, când s-a apucat de ziaristică. Pur şi simplu, ca mulţi tineri de vârsta sa, a dorit să facă ceva util societăţii în plină transformare, de tranziţie de la mentalitatea comunistă la cea democratică.
Atras de forţa cuvântului şi al adevărului, Cărare a slujit cu pana sa în presa botoşăneană, dovedind onestitate şi principialitate profesională, calităţi dobândite în ani de trudă în faţa maşinii de scris şi apoi a calculatorului.
A lucrat reporter în presa locală, corespondent la mai multe cotidiene naţionale de prestigiu, redactor şef la filiala botoşăneană a Evenimentului de Iaşi iar acum este patronul propriilor publicaţii. Nu-mi este la ştiinţă, deşi lucrez în presă cam din aceeaşi perioadă când şi-a început cariera şi Cărare, ca acesta să-şi practicat mercenariatul jurnalistic, aşa cum au făcut-o şi o fac mulţi actuali reporteri. Iar prin mercenariat jurnalistic înţeleg a scrie ceva plătit, care să ascundă un adevăr, care să protejeze o informaţie ca să nu devină publică, care să refacă, pe nedrept, imaginea unei persoane publice sau să manipuleze opinia publică în favoarea unui politician ori a unui partid.
Ei bie, pornind de la aceste considerente despre Tudor Cărare, azi la amiază l-am ascultat cum, revoltat şi siderat, aproape plângând, mi-a relatat ce s-a întâmplat vineri la sediul PDL. Cărare a fost prezent la sediul PDL de la primele clipe ale evenimentului, prin care cei din PSD şi PNL au demonstrat, indubitabil, cum oameni ai PDL-ului au distrus peste zece bannere ale candidatului PSD Liviu Conţac şi cum au dezlipit afişele lui Conţac şi Oprişanu şi le-au depozitat în sediul PDL.
Alături de Cărare, au fost acolo şi reporterii de la celelalte mijloace media locale: ziare, reviste, televiziuni, posturi de radio, corespondenţi ai mijloacelor media naţionale. Cu toţii au văzut adevărul cu ochii lor şi l-au comentat chiar la faţa locului. Au asistat cum redactorul şef de la TV SOMAX, Adrian Şorodoc, a filmat pe geamul lateral al sediului PDL, interiorul unei camere în care se aflau bannere şi afişe ale PSD şi PNL distruse.. Au văzut cu toţii cum a ieşit din sediul PDL acel tânăr, care percheziţionat corporal, avea înfăşurat în jurul corpului un banner cu Liviu Conţac, încercând să-l scoată din sediul PDL pentru a nu deveni probă a faptelor lor reprobanile şi totodată de natură infracţională..
Cărare susţine că între reprezenzanţii PSD şi PNL, pe de o parte, şi oamenii PDL n-au avut loc acte de violenţă, n-a fost nimeni din PDL ameninţat, n-a fost nimeni bruscat. Întreg evenimentul a fost filmat de către mai mulţi reporteri, de la mai multe mijloace media.
Sideraţia lui Cărare de azi provenea de la informaţiile care au apărut în media locală. Informaţii total denaturate şi care nu conţin nimic adevărat din ce s-a petrecut vineri la sediul PDL. Uimirea lui Cărare vine şi de la faptul că reporterii care au fost prezenţi acolo, au dat crezare minciunilor din Comunicatul de presă al PDL şi nu ce-au văzut ei cu ochii lor. Şi mai consternat a rămas Cărare când a aflat că cei din PDL au depus plângere penală împotriva celor din PSD şi PNL. „Cum poate fi posibil aşa ceva? Hoţii sunt cei din PDL, şi s-a dovedit acest lucru, iar acum tot ei strigă hoţii?!” – m-a întrebat Cărare, dezorientat de cursul deturnant al faptelor consumate vineri la sediul PDL din Botoşani.
N-am putut să-i dau un răspuns. Cred, însă, în spusele lui Cărare cu privire la adevărul celor petrecute la sediul PDL, iar faţă de acei colegi care au văzut una cu ochii şi alta au scris, n-am decât sentimente de compătimire şi-mi este ruşine că ne numim colegi.
written by Ioan Rotundu
Chiar dacă PDL-ul este un partid fără doctrină politică şi s-a format prin comuniunea de interese mai mult sau mai puţin corecte faţă de electorat, chiar dacă acest partid este perceput ca unul ce-şi asigură menţinerea în atenţia electoratului generând scandal după scandal, în acest partid sunt şi membri care merită tot respectul şi care doresc cu adevărat să-şi pună capacitatea profesională şi politică în slujba naţiunii române şi nu a unor grupări din partid care-şi doresc puterea spre a o folosi în interes propriu.
Un astfel de înrolat politic în PDL este bucureşteanul Iulian Urban. Tânărul a pus bazele unei case de avocatură ajunsă respectabilă în branşă, a înfiinţat o asociate de protecţie a consumatorilor prin care a reuşit să ia atitudine civică faţă de abuzurile bancherilor, a instituţiilor statului a comercianţilor etc.
Se poate spune că Iulian Urban a redat demnitatea societăţii civile, a reînviat atitudinea civică care, la noi, ajunsese să existe doar în plan teoretic.
Numai că munca şi prestigiul unor astfel de tineri pot fi anulate în numai câteva minute de discursul şefului de partid, dacă acel discurs este unul demagogic, insolent, jenant şi penibil. La un astfel de eveniment am asistat ieri, prezentat de televiziune, când la Snagov a avut loc o întâlnire electorală a PDL pentru susţinerea candidaturii lui Iulian Urban la Senat.
Prezent la întrunire, liderul PDL Emil Boc a avut un discurs penibil. În loc să prezinte programul cu care PDL-ul vrea să ajungă la guvernare, întreg cuvântul lui Boc a fost unul de atacuri la adresa PSD-ului, partidul în care democrat-liberalii văd pericolul cel mai mare. După ce-a acuzat PSD-ul că a şantajat Guvernul Tăriceanu şi a obţinut ce-a vrut de pe urma acestuia, promovând idei populiste, acelaşi Boc l-a acuzat pe Geoană că vine la guvernare pentru a majora cota unică de impozitare şi a radia datoriile societăţilor clientele de partid. La nici un minut de la rostirea acestor vorbe, acelaşi Boc a cerut celor prezenţi să voteze cu PDL-ul pentru că va majora limita pensiei celei mai mici la 380 lei, indiferent de vechime, că va majora salariile la toţi bugetarii.
Omul acesta, care nu mai are limita bunului simţi îi consideră pe români atât de neinstruiţi, încât ne vinde toate trăsnăile ce-i vin în minte, crezând că ne-a îmbrobodit şi că ne vom alinia în şir indian la secţiile de votare pentru a vota PDL-ul. Întâmplător am urmărit aceste crâmpeie de dialog cu o persoană care din 1990 încoace nu s-a dus la vot tocmai pentru că n-a avut un partid sau politician credibil pe care să-i voteze. Acest om, duşman înverşunat al actualei clase politice, a ajuns la concluzia că degradarea unui politician, mai jos de limita la care a ajuns Boc, nu se poate produce.
Personajul meu a fost atât de şocat de vorbele lui Boc, că nu va mai veni din insulele spaniole, unde îşi desfăşoară în prezent afacerile decât peste vreo zece ani, când, crede el, este posibil ca şi în România să se schimbe ceva cu adevărat.
Revenind la Boc, dacă în discursul său ar fi menţionat că ridicarea pragului de pensie se va face şi în raport de anii de muncă, fără a afecta cuantumul pensiei celor care au muncit şi s-au pensionat de drept, poate că promisiunea sa electorală era privită cu alţi ochi. Dar a majora limita de jos a pensiei, fără a ţine cont de vechimea muncii prestate, este o jignire adusă celor care au muncit 35 – 40, mai nou 45 de ani şi a căror pensii riscă să cadă în derizoriu. Cum să afirmi că ştergerea datoriilor unor societăţi este un act de hoţie, de corupţie, când criza economică face ravagii? Americanii au pus la bătaie 800 miliarde dolari ca să salveze băncile private şi nu s-au ridicat democraţii să spună că-i un act de corupţie, deşi banii vor fi dirijaţi în sistemul privat.
Boc n-a rostit nici un nume de societate căreia PSD-.ul îi va şterge pe nedrept datoriile. Crede Boc că dacă societăţilor Dacia, Arpechim, Azochim, Elba etc. li se vor reduce din datorii, ca să poată supravieţui iar muncitorii să nu fie concediaţi, cei care l-au auzit vor vota cu PDL? S-o creadă numai Boc!
Cred că prin PDL sunt atâtea minţi luminate care să conştientizeze faptul că Boc a adus marii deservicii partidului. Mai ales în ultima perioadă. Boc trebuie ascuns, aşa cum a făcut Flutur la Botoşani cu Buhăianu, Drăguş şi Ghiorghiţă în campania alegerilor locale. Acum, că cei trei şi-au dat din nou drumul la gură şi au ieşit în prim plan, PDL-ul suferă în imagine. Dacă democrat-liberalii îl vor lăsa în continuare pe Boc să spumege la gură, debitând nişte inepţii în care nici un om cu bun simţ nu crede, vor culege voturi pe măsura discursului acestui Emil Boc.
Iar disc ursul lui de ieri, de la Snagov, nu i-a adus tânărului candidat Iulian Urban nici un avantaj în lupta sa cu Tăriceanu. Deservicii, cu siguranţă!
written by Ioan Rotundu
Scriam într-un comentariu al meu, intitulat „Pe ce-şi bazează PSD-ul venirea la putere” şi postat pe blog în 29 octombrie, că PSD-ul a lăsat să se înţeleagă că venirea sa la putere în România se bucură de un anume sprijin extern. Iar preşedintele Constantin Conţac a afirmat la întrunirile electorale ale PSD că partidul va fi sprijinit să vină la guvernare inclusiv de către SUA. La acea dată încă nu se ştia cine va fi viitorul preşedinte al SUA, iar pe creastă de val se afla bătrânul McCain, un capitalist radical. Acum ştim că preşedintele ales al SUA este Barak Obama, un tip doldora de carte, dar cu vizibile înclinaţii spre stânga. Cum de-au ales americanii, cei mai capitalist şi liberal popor de pe glob, un preşedinte cu gândire tributară doctrinei sociale? Mulţi sunt cei care şi-au pus această întrebare. Iar răspunsurile le-au dat persoane avizate şi ignorante, fiecare după ştiinţa sau imaginaţia sa.
Răspunsul îl vom afla peste zeci de ani, timp în care putem presupune fel de fel de scenarii. Cert este că în ultima perioadă, mai exact din preajma Primului Război Mondial, preşedinţii SUA au fost impuşi mai mult de către anumite societăţi secrete, decât aleşi de popor. Şi am să argumentez.
Între 1910 – 1915 în SUA au pătruns filiale ale Mesei Rotunde. Un anume doctor Coleman, fost agent britanic, afirma că „membrii Mesei Rotunde pătrund în evantai în lume, pentru a prelua controlul politicilor fiscale şi monetare, şi conducerea politică din toate ţările unde operau”.
După semnarea Tratatului de la Versailles (1919), la sfârşitul Primului Război Mondial, filialele Meselor Rotunde sau metamorfozat, luând diferite forme. În SUA, Masa Rotundă s-a transformat în Consiliul Relaţiilor Externe (Council of Foreign Relacions, CFR)., anul său de naştere fiind considerat 1921.
Conform site-ului CFR, care poate fi accesat la adresa www.cfr.org membrii săi se întrunesc în şedinţe închise la nivel înalt şi dezbat chestiuni legate de apărare, drepturile omului, ştiinţă şi tehnologie, globalizare ca şi implicarea opiniei publice în politică şi societate. Niciodată concluziile acestor dezbateri n-au fost date publicităţii. În fond, CFR este o puternică organizaţie para-masonică şi una dintre cheile guvernului mondial. CFR este adevăratul guvern al SUA şi nu Administraţia Prezidenţială.
În 1998, când Clionton a avut probleme cu Monica, s-a dus la cei care l-au pus preşedinte, adică la CFR, şi a cerut clemenţă, ca fraţi ce-i sunt. Iar procurorul general al SUA a primit de la CFR semnalul prin care Clinton trebuia scos basma curată. Şi aşa a fost!
Dacă marile probleme ale lumii sunt decise în întâlnirile anuale ale membrilor Clubului Bilderberg, este normal la bilderbergerii americani să fie membri ai CFR.
Din raţiuni pe care nu le cunosc, la întâlnirea din 1-4 iunie 2000 la Briuxelles, Belgia, de la Chateau Du Lac Hotel, membrii Clubului Bilderberg au hotărât ca în viitorul apropiat preşedintele SUA să fie de culoare şi cu o viziune mai largă asupra sistemului de guvernare. La întâlnirea din 5-8 mai 2005 de la Rottach-Egern, Germania, s-a rostit numele lui Barak Obama.
De atunci, cei din CFR au avut grijă ca protejatul lor să fie frumos ambalat şi prezentat americanilor ca salvatorul democraţiei şi libertăţilor consacrate constituţional, restrânse din cauza atacurilor teroriste. Iar americanii l-au votat cu mult entuziasm. De ce Obama preşedinte al SUA? Am putea da un răspuns: aşa a vrut CFR-ul, aşa au vrut stăpânii lumii, membrii Clubului Bilderberg. Pentru ce? N-avem şi nu vom avea curând un răspuns.
Să revenim la PSD-ul nostru. Cât a fost ambasador al României în SUA, Mircea Geoană s-a cunoscut cu Obama. Poate că între cei doi s-a creat şi o apropiere de idei, poate s-au cimentuit nişte relaţii mai personale. Cert este că, înainte ca Obama să fie preşedinte ales, Geoană a lansat în partid teza că venirea PSD-.ului la putere are sprijinul SUA.
Preşedintele Băsescu se pare că a descifrat mesajul lui Geoană, poate i s-au transmis chiar semnale că „Licuriciul” nu-l mai vrea, pe el şi partidul său, de unde şi ieşirea sa disperată cu „lovitura de stat”.
Ceva se schimbă în concepţia „stăpânilor lumii”, ceva care se răsfrânge şi asupra noastră. Din păcate pentru noi, nici o personalitate română n-a fost invitată vreodată să participe la dezbaterile din Clubul Bilderberg. Iar CFR-ul SUA lucrează prea discret şi la un nivel prea înalt, ca să aibă vreun contact cu noi.
Recent, având o discuţie cu o persoană din Bucureşti, mi s-a sugerat să nu dau nicicum crezare că Mircea Geoană va fi premierul României, în condiţiile că PSD-ul va câştiga alegerile, şi le va câştiga. Premierul, şi este dorinţa „Licuriciului”, va fi Cristian Diaconescu. Înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, Cristian Diaconescu a făcut o deplasare la Washintown. Coincidenţă sau a fost chemat pentru a primi indicaţii de ultimă oră? Să nu fim naivi. Teoria conspiraţiei există şi funcţionează din plin, iar noi suntem la cheremul altora. Vedeţi ce se întâmplă în aceste zile cu criza economică şi campania de denigrare a României purtată în presa externă. Ne lipsesc nişte oameni în punctele cheie, oameni care să aibă deschise porţile societăţilor secrete care decid soarta lumii, care să se afle acolo unde se întrunesc „stăpânii lumii”. Numai că prin România astfel de oameni se nasc rar.
written by Ioan Rotundu
Aruncând o privire printre candidaţii la parlamentare, care fac o excesivă risipă financiară, am putut constata, deşi nu mai era nevoie, că politicienii nu învaţă nimic din trecutul altora pentru că pur şi simpli n-au capacitatea de a învăţa din experienţa socială ce s-a acumulat. Fiecare politician nou apărut în branşă se consideră a fi cel mai deştept, cel mai cu şarm la electorat, cel mai nimerit să ne reprezinte interesele comunitare, fără să-i treacă prin cap că el este de fapt un surogat ca multe altele de până acum şi că electoratul nu mai dă doi bani pe închipuita sa deşteptăciune.
Din mulţimea de candidaţi ce se cred deja aleşii noştri, doi mi-au atras atenţia în mod principal. Mă refer la liberalii Neculai Rebenciuc şi Florin Ţurcanu. Ambii demonstrează o risipă financiară care ridică multe semne de întrebare cu privire la provenienţa acestor bani. Ce-i drept, fiecare dintre cei doi îşi are afacerea sa proprie. Numai că afacerile lor n-au de unde face faţă miliardelor de lei ce le-au pus la bătaie.
Este cunoscută (şi spre că în afară de politicieni, cititorii n-au uitat păţania) trista poveste a suliţanului Corneliu Popescu. Şi el a vrut putere, şi el şi-a dorit să ajungă senator al României. La alegerile locale şi parlamentare din anul 2000 era patronul societăţii „Traianus”, un abator de carne. După alegerile din acel an a constatat că societatea sa era, nu numai falimentară, dar şi cu o mare datorie către stat. A abandonat-o şi a înfiinţat alta. A falimentat-o şi pe aceasta în urma alegerilor din anul 2004. De obţinut, n-a obţinut nimic. În alegerile din 2008 a apărut din nou. Cu pretenţia de a fi ales preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. N-a cules voturi nici cât să iasă consilier. Păţania lui Corneliu Popescu este una de referinţă în domeniu, iar politicienii actuali ar trebui să analizeze cu atenţie cazul său şi să desprindă concluziile corespunzătoare. N-au făcut-o şi nici nu cred că o vor face.
În primul rând că o astfel de analiză impune stăpânirea unor cunoştinţe de sociologie şi politologie, ceea ce este peste putinţa lui Ţurcanu şi Rebenciuc. Aceştia doi promovează o politică cu mijloace empirice, lipsite de conţinut, iar mesajul pe care-l promovează stârneşte cel mult un zâmbet de compătimire. Ei nu pot realiza până unde se poate merge cu incisivitatea asupra alegătorului şi de unde începe agresivitatea asupra lui, care înseamnă să-l îndepărtezi de tine, nu să-l apropii şi să te voteze.
Stilul heirupist nu mai are căutare. Oamenii s-au cam săturat să vadă în faţa ochilor galben, portocaliu sau roşu, să i se bată în poartă pentru a primi o sacoşă cu te miri ce, să fie sunat la uşă pentru a i se înmâna un pliant cu nişte ziceri în care nu crede nici cel ce însoţeşte textul cu poza sa.
În opinia mea, Ţurcanu şi cu Rebenciuc calcă apăsat pe urmele lui Corneliu Popescu. Dacă risipa lor financiară de acum nu se va întrupa în mult râvnitul mandat de parlamentar, şi sunt multe semne să fie aşa, ei vor fi nişte oameni sfârşiţi, cu afacerile falimentate şi cu viitorul înfundat. Viaţa nu te iartă când eşti împotriva semnelor pe care ţi le transmite cum să-i parcurgi firul. Electoratul nu mai este dispus să primească tot ce debordează mintea lor „odihnită”. Grav este că ei nu înţeleg acest lucru şi persistă în a se menţine pe un drum stufos în ramificaţii şi fără vreun capăt.
Şi Ţurcanu, şi Rebeniuc joacă cartea vieţii lor. Este o carte foarte periculoasă şi care poate aduce un sfârşit tragic. M-aş bucura să n-am dreptate în cele afirmate, iar strategia lor să reuşească.
written by Ioan Rotundu
La lansarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare, reprezentanţii Partidului Democrat Liberal au urcat pe scenă copii aduşi de la ţară, folosindu-i drept mijloace de campanie electorală. Nu ştiu cum gândesc alţii despre acest mijloc de imagine politică, dar eu îl consider un gest condamnabil. Nu este nici etic şi nici moral să-ţi capitalizezi partidul cu voturile electoratului, impresionându-l cu drama vieţii unor copii. Este un gest de totală inconştienţă umană, iar gestul este cu atât mai condamnabil cu cât vine din partea unor oameni ce pretind că au o pregătire universitară şi care vor să fie aleşii noştri în cel mai înalt for legislativ al ţării.
La consumarea acestui eveniment greu de acceptat că ar veni din partea unor oameni echilibraţi psihic şi în depline facultăţi mentale au asistat, bătând din palme, personalităţi politice de rang naţional: Emil Boc, Teodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Adrian Videanu. Iar aceşti oameni au pretenţia de a ne conduce, unul de a fi chiar prim ministru.
Ce au înţeles acei copii urcaţi pe scenă în aplauzele inconştiente ale unei săli pline cu oameni consideraţi a fi în toată mintea? Cu ce stare sufletească au plecat ei acasă? Chiar aşa de mult ne-am degradat moral că nu mai conştientizăm nimic din ceea ce facem când vine vorba de politic? Suntem oameni, sau ne-am întors la statutul de animal biped care acţionează după instinctele formate într-o viaţă dusă în sălbăticie? Sincer să fiu, nu ştiu ce să mai cred.
Ce-o fi fost în mintea celui care a gândit şi a adus pe scena unde se desfăşurat o întrunire pur politică un copil bolnav, pentru a-l exploata emoţional? Ce-a gândit acel candidat la deputăţie care a urcat pe scenă un băieţel şi o fetiţă, pentru a crea celor din sală o metaforă a inegalităţii împărţirii fondurilor la nivel de Consiliu Judeţean către primarii comunelor?
Poate fi numită medic Rodica Huţuleac, când aduci pe scenă pacientul aflat într-un mare necaz de sănătate şi să-l prezinţi ca pe o curiozitate zoologică? Gestul său de a-i fi plătit asigurarea socială de sănătate nu mai îmbracă caracterul umanitar. Era umanitar dacă se mulţumea să facă gestul într-un mod dezinteresat şi nu pentru a-l exploata politic.
Ce s-a întâmplat sâmbătă în sala unde PDL-ul şi-a lansat candidaţii este o gravă încălcare a drepturilor copilului. Cei de la Protecţia Copilului ar trebui să deschidă o anchetă, iar cei care au speculat în interes politic necazul unor copii sau inocenţa lor, să răspundă. Colegiul Medicilor ar trebui să ancheteze dacă nu cumva medicul Rodica Huţuleac se face vinovată de încălcarea eticii profesionale.
Acest act de inconştienţă socială nu trebuie trecut cu vederea, iar noi să-l sancţionăm prin toate mijloacele ce le avem la îndemână. Trebuie să oprim imixtiunea politicului în viaţa copiilor noştri. Se ştie câte traume au produs copiilor aceşti politicieni în campania alegerilor locale, împărţind copiilor din şcoli materiale de propagandă. Duse acasă, copii s-au trezit că sunt mustraţi de părinţi cu au venit cu materialele unui partid pe care nu-l agreează. Unii copii au luat chiar bătaie, dar n-am la cunoştinţă ca vreun politician să fi luat atitudine. Când vine vorba de interese comune, politicienii sunt prieteni la cataramă. Halal prietenie!
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments