Ieri, în urma unei discuţii neprogramată să aibă loc, dar care s-a produs pe neaşteptate, am aflat că un anume parlamentar pune la care o mare cacealma mediatică, pentru a stopa numirea unei anumite persoane în fruntea unei importante instituţii a statului.
Parlamentarul, cam cioban de felul său în ce priveşte cultura generală şi comportamentul în societate, este cumătru cu cel pe care vrea să-l linşeze mediatic. Nici bine n-a păşit pe holul Parlamentului, că pezevenchiului nostru politic i s-a ridicat puterea la cap. E drept, în „mapa sa profesională” pot fi aflate ca victime mai multe nume de personaje locale importante.
În situaţia care stă iminent să se producă, pezevenchiul l-a mai blocat pe cumătrul său, devenit brusc duşman, în carierea profesională. Asta s-a întâmplat în cursul anului trecut.
Ştiţi ce este inexplicabil pentru mine? Când acest pezevenghi politic îşi făcea de cap prin politica partidului din care a primit un şut în fund, cumătrul său, persoană onorabilă, nu-i spun încă numele, m-a rugat să-l las în pace pe pezevenchi, că-i încă crud la minte, dar că are fondul bun şi va ajunge un destoinic politician. Zicea cumătrul pezevenchiului că tipul îi tânăr şi are în faţă viitorul.
L-am înţeles şi am dat curs rugăminţii sale, nu fără a-l avertiza că facerea de bine are şi un anume revers. M-a asigurat că nu şi în cazul pezevenchiului nostru, adică a cumătrului său.
Iată că acum pezevenchiul, din motive ce le crede numai de el ştiute, vrea să-i „mulţumească” cumătrului pentru binele făcut. Iar modul său de a-i mulţumi este că i-a pregătit un dosărel cu ceva „amintiri din tinereţe”, dosar ce va avea menirea de a declanşa un linşaj mediatic asupra binefăcătorului său.
Sunt convins că acest linşaj mediatic, dacă se va mai declanşa şi după apariţia acestor rânduri, are o ţintă precisă. Pezevenchiul nu vrea ca cel care i-a creştinat copilul şi cu care până mai ieri s-a mândrit că-i este cumătru să acceadă în funcţia de şef la o foarte importantă instituţie locală. Nu că pezevenchiul de parlamentar ar avea puterea de a impune o altă persoană. Însă, în dorinţa sa de răzbunare pe cumătru, el nu vrea decât ca promovarea care este pe cale de a se produce să nu se înfăptuiască. Fie şef oricine-ar fi, numai cumătrul său nu!
Îl înştiinţez pe pezevenchi că săgeata fără arc are acelaşi efect omorâtor ca la funia de nisip asupra celui ce urmează a fi spânzurat. Iar el n-are arc, că i l-au luat colegii de partid când l-au scos din toate funcţiile de răspundere avute în partid. Ştiu că pezevenchiul n-a ţinut niciodată în mână o cărţulie de proverbe, dar poate măcar de la ţâţa vieţii a aflat că cine sapă groapa altuia, are toate şansele să cadă în ea. Pentru că tupeul, dublat de prostie (la capitolul prostie pezevenchiul este as) n-a învins niciodată raţiunea, care este dublată de înţelepciune.
written by Ioan Rotundu
Ieri, am scris un editorial intitulat „Oalele se vor sparge în capul lui Flutur şi Conţac”, prin care atrăgeam atenţia că persoane depăşite profesional şi moral sunt promovate în funcţii de şef în fruntea instituţiilor locale ale statului. Printre cei nominalizaţi s-a aflat şi numele Anei Bărculeţ, un pitoresc personaj social-democrat şi un controversat director de liceu, în prezent profesoară de istorie la Colegiul „Gheorghe Asachi” Botoşani. Editorialul a fost postat pe site-ul Publicaţiilor Jurnalul Onilne şi poate fi accesat, la arhivă, prin adresa www.jurnalulbtd.ro Ieri, contorul de pe site indica, la ora 23.30, peste opt mii de cititori, dar sunt şi zile mai bune, când contorul public arată peste 15 mii.
Bărculeţ este un personaj social-democrat pitoresc prin modul său în care a activat şi continuă să activeze politic. Activă politic şi în perioada comunistă, ea s-a dovedit a fi devotată PSD-ului, partid în care, probabil, că s-a regăsit şi se regăseşte prin gândirea ce-o caracterizează, dar şi prin faptele presărate de-a lungul vieţii, ce-i formează acum „mapa profesională”, cum îi place preşedintelui Băsescu să definească cariera profesională a unei persoane mai răsărită pe scara socială.
Bărculeţ este acelaşi profesor, pe atunci director, de liceu care a scos elevii să-l aplaude pe Adrian Năstase, venit în vizită la Botoşani pentru a ne convinge să-l votăm preşedintele României. Tot ea i-a mobilizat pe aceiaşi liceeni să-l huidui pe Stolojan, venit, ca şi Năstase, să ne ceară votul pentru a ajunge preşedinte. Nu mult după aceea Stolojan a clacat, retrăgându-se din cursa prezidenţială scăldat în lacrimile impresionabile şi viclean regizate ale lui Băsescu.
Despre devotamentul lui Bărculeţ faţă de PSD, dar şi despre privilegiile de care s-a bucurat de pe urma acestui partid, s-a scris mult în presa locală. În cei 16 ani de presă în democraţie, am învăţat multe. De exemplu, ştiu că de fiecare dată când se scrie negativ la adresa vreunui fost membru de vază PCR ajuns şi mai de vază politician în democraţie, se aplică tehnica manipulării conştiinţelor prin mesaje de solidaritate faţă de cel criticat. Un fel de telegrame de susţinere, cum erau prin „iepoca” de aur. Numai că, păţiţi, noi am limitat postarea de comentarii la trei. Apoi, cunoscând IP-ul de unde se postează comentariile, chiar dacă se foloseşte alt pseudonim, nu validăm decât primul postat.
Ieri, administratorul de site (care pentru o perioadă se află în Panama, la firma mamă unde este angajat informatician, şi cu care lucrez mai greu acum din cauza diferenţelor de fus orar) mi-a telefonat că sunt mai multe comentarii de la acelaşi IP. I-am spus că dacă nu conţin insulte, injurii sau cuvinte porno să le valideze pe toate. Acum pot fi citite pe site la www.jurnalulbtd.ro
Abia spre miezul nopţii le-am putut citi şi eu. Luând act de conţinutul lor, nu m-am putut abţine să nu fac pe seama lor, la rându-mi, un comentariu.
Nu ştiu dacă autorii comentariilor sunt sau au fost cu adevărat elevii profesoarei Bărculeţ, dar după cum s-au exprimat, este jale la ce nivel de cultură generală au ajuns elevii săi şi cât de săraci sunt în posibilităţile de exprimare.
Iată nivelul intelectual de care dispune „Remezzel92”, modul său de exprimare fiind edificator: „Un profesor are uneori fluturi in frigider Un senator are un cap de cerb intr`un cui Daca intelegi ce spun, inseamna ca am cui cine ejti uhh sa judeci nu am inteles sunt un elev al doamnei barculet si ii tin partea ptr ca ea ne a invata si ne invata carte daca nu ar fii profesorii nici uhh nici yo nu as fii aici daca nu ar fii ea nu cred ca ash fii km sunt akma ce faci spume ca un pittbul uhh de fapt ejti un bishon aaaa……omule de draguul diversitatii citeshte o carte aaa da si una de istorie”. Nu la necunoaşterea folosirii tastaturii mă refer, ci la modul în care şi-a construit frazele şi gradul lor de inteligibilitate.
Iată un al doilea comentariu a aceluiaşi autor „domnu rotundu ejti pilaff lasa profesoara sa se afirme:)))daca teash intreba ceva de istorie ai stii? sigur k nu deci tine minte k vorbele conduc mintea ci invers  ”.
Un altul, ce-a dorit să fie şi ironic, fără a reuşi, considerându-se „Un domn la vârsta de 46 de ani” a comentat: „Domnule rotundu v-am cautat in registru la maternitate sa vad daca va-tzi nascut pe 22 dec.1989 si nu existatzi,deci cunoscandu-va destul de bine,stiind cam ce varsta avetzi cum putetzi vorbi despre comunism sau despre maniere comuniste??Nu ati fost nici inainte nici acum decat un instigator platit de cineva pentru a injosi p altcineva care totushi a facut ceva pentru aceasta societate shi a instruit destui elevi care au ajuns oameni mari in zilele noastre.Dvs ce atzi facut pt.Bt…ati sadit macar un pom????daca sunteti atat de mare intelectual de ce nu atzi ajuns undeva sus.ati trait toata viata din banii unora prin injosirea altora…acum p cine sustineti p domnul Rusu caci doar sunteti vecini sau p altcineva care a cotizat gros…ce au ajuns sa faca banii din om… .V-as ruga in incheiere sa nu va mai bateti joc de oamenii care au lasat in urma ceva pentru aceasta societate,mai ales la cei care sunt si implicati politic.sa facem o diferentiere!!!”
Om bun, telectual de frunte al meleagurilor botoşănene, bine că m-ai informat. Dacă nu mai apar în registrul Maternităţii, înseamnă că directorul Szente, supărat pe cele ce-am publicat la adresa instituţiei ce-o conduce, m-a radiat, lăsându-mă fără dovada naşterii şi, deci, mi-a anulat existenţa în această viaţă. Ceea ce nu-i frumos din partea sa şi-l rog respectuos să-mi redea dreptul la viaţă.
Revenind la comentariu, să afle cel „la vîrsta de 46 de ani” că nu-i frumos să mintă. Nu sunt vecin cu actualul inspector general al IŞJ, prof. Pavel Rusu. Eu locuiesc în cartierul muncitoresc din alte vremuri, iar Rusu în buricul Târgului Botoşani, pe Pietonalul Transilvaniei. În cartea mea de proză scurtă intitulată „Întâmplării hazlii, dar adevărate” am explicat multe aspecte ale vieţii mele. Apoi, dacă acest comentator ar fi citit consecvent Jurnalul, ar fi luat act că eu nu l-am menajat deloc pe generalul Rusu, când a greşit. De plecat din Botoşani, n-am considerat că este cazul. Mă simt bine în oraşul meu natal. Nu râvnesc la glorie, n-am cerut votul nimănui să am putere, n-am fost plătit niciodată din bugetul public, pentru că am lucrat în mediul privat chiar şi în perioada comunistă, iar după 1990 mi-am luat soarta în propriile mâini. De unde şi modul meu de a gândi liber, neîncorsetat în tipare, fără obligaţii faţă de terţe persoane, nu sunt obişnuit să mă umilesc în faţa cuiva şi m-am pus în slujba comunităţii, ca jurnalist, din proprie iniţiativă.
De vreme ce sunt citit zilnic de către mii de cititori din toată ţara şi din peste alte 20 de ţări, pe unde s-au oploşit românii, înseamnă că sunt cineva. Cineva mult mai puternic decât un pârlit de ministru cu conştiinţa încărcată de ilegalităţi şi abuzuri. Iar dacă ai fi citit câte ceva din istoria presei botoşănene, telectualule, (opere ale regretatul prof. istoric Gheorghe Amarandei), înfocat apărător al prof. Bărculeţ, ai fi aflat de ce am ales să exercit profesia de jurnalist şi nu cea de consultant în domeniul economic şi juridic, unde puţini se pot lăuda cu experienţa mea profesională.
Iar ca lucrurile să fie clarificate bărbăteşte, te mai invit comentatorule să-mi vizitezi biblioteca personală. Te asigur că vei putea avea în mână şi deschide cărţi care nu sunt în fondul Bibliotecii Judeţene. Vom putea să discutăm şi istorie, şi filozofie şi multe altele. Şi mai ţine minte comentatorule, că în Botoşani, în afară de prof. istoric Ionel Bejenaru, nu ştiu alt istoric capabil să se aşeze la masa de scris şi să scrie un eseu, fără a uza de bibliografie.
S-auzim de bine, domnilor comentatori, şi pe mai departe nu mai susţineţi pedagogi de modă veche să ajungă în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani. Nu ei sunt cei care vor reforma învăţământul. Ei blochează reforma. Pentru neştiutori, prof. Ana Bărculeţ este născută la data de 6 mai 1952. Bună de pensie, nu de şef la IŞJ.
written by Ioan Rotundu
 Ieri, în şedinţa de Consiliu Judeţean Botoşani, printre cele 16 puncte înscrise pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcţia de vicepreşedinte a Cristinei Bahrin şi alegerea altuia, în persoana democrat-liberalului Cristian Achiţei. Despre ce s-a întâmplat ieri în şedinţa CJ, unii politicieni au susţinut că a fost un exerciţiu democratic şi nimic altceva.
Să recapitulăm. În urma alegerilor locale din vara anului trecut, prin voinţa votului botoşănenilor, PSD, PDL şi PNL au obţinut un număr egal de consilieri judeţeni. La şedinţa de constituire a noului consiliu, cele trei partide s-au înţeles şi şi-au împărţit funcţiile în aşa fel încât să reflecte structura votului cetăţenilor. PDL a obţinut prin Mihai Ţâbuleac preşedinţia Consiliului, iar PSD şi PNL şi-au împărţit cele două funcţii de vicepreşedinte.
Cât timp din partea PNL a fost vicepreşedinte Florin Ţurcanu, a fost linişte prin CJ. Mai ales că Ţurcanu l-a avut şef la PNL pe Ţâbuleac, până când acest s-a dat de partea lui Stolojan şi a plecat spre PDL. Cei doi colaborau, Ţurcanu fiind cel cu intrare la miniştrii Guvernului Tăriceanu pentru a aduce fonduri în judeţ. Şi a adus, nu se poate spune că nu!
După ce Ţurcanu a obţinut mandatul de deputat, în locul său a fost desemnat să candideze un alt liberal. Este vorba de Cristina Bahrin, ce deţinea funcţia de director economic la Spitalul TBC. Democrat-liberalii ar fi vrut să pună ei mâna pe postul lui Ţurcanu, pentru Cristian Achiţei. Numai că preşedintele PSD Constantin Conţac, încă în relaţii duşmănoase cu PDL, a gândit altă tactică. Conştient că un candidat social-democrat n-ar avea susţinerea PNL sau PDL, l-a contactat pe şeful liberalilor, senatorul Liviu Câmpanu, şi i-a propus să vină ei cu o nominalizare, având garanţia că va primi voturile celor zece consilieri social-democraţi.
Iar Câmpanu s-a gândit la verişoara sa, Cristina Bahrin. Aceasta a candidat şi a fost aleasă cu două treimi din voturile consilierilor judeţeni. Alegerea lui Bahrin în funcţia de vicepreşedinte a convenit şi preşedintelui Ţâbuleac, care chiar a boicotat din culise alegerea lui Achiţei. Numai că, între timp, Conţac s-a aşezat la masă cu Flutur, pentru a-şi împărţi şefiile instituţiilor locale. Aşa s-a rediscutat poziţia social-democraţilor în Consiliul judeţean, aşa şi-au dat mâna cei doi pentru a o schimba din funcţie pe Bahrin.
Ieri, Bahrin a fost schimbată. Poate că a fost un exerciţiu democratic, dar politic a fost o decizie total neinspirată cu realitatea modului în care botoşănenii au votat. O treime din botoşănenii care au votat cu liberalii nu mai sunt reprezentaţi în conducerea judeţului, ceea ce mi se pare nefiresc. Apoi, schimbarea a doi vicepreşedinţi în numai o lună de zile n-a dat dovadă de maturitate politică din partea celor două partide: PSD şi PDL.
În ce-o priveşte pe liberala Cristina Bahrin, ea a trăit monete pline de umilinţă. Mai mult, a rămas şi fără loc de muncă. Funcţia de director economic la Spitalul TBC era înscrisă în categoria funcţionarilor publici. Acceptând să candideze ca vicepreşesinte al CJ, ea şi-a pierdut statutul de funcţionar public iar spitalul nu mai are obligaţia de a o repune pe post.
Tot ieri, susţinătorii lui Achiţei au plecat in corpore la restaurant, să sărbătorească evenimentul. Bahrin, învinsă şi umilită, abia stăpânindu-şi lacrimile, s-a retras la domiciliu.
Este tânără şi are în faţă tot timpul de a renaşte cu şi mai multă putere. Bahrin poate fi o pasăre Phoenix liberală!
written by Ioan Rotundu
 Dorinţa de a ocupa funcţii tot mai înalte în structurile puterii nu de fiecare dată aduce gloria dorită şi fericirea mult visată. În comentariul de faţă voi lua în discuţie un asemenea caz. Este cel al lui Corneliu Mihai, actual subprefect de Botoşani.
În urmă cu vreo patru ani Corneliu Mihai era un inspectoraş de bancă, la “Ion Ţiriac”, post pe seama căruia ciupea de la agenţii economici cu care intra în relaţii de creditare, câte un ciubuc mai modest, sau mai semnificativ, depinde de serviciul adus celui în cauză.
Intrarea la guvernare a Alianţei “DA” a deschis şi liberalilor drumul spre putere. Iar ca şef al PNL Botoşani, senatorul Mihai Ţâbuleac a avut privilegiu de a desemna persoane în funcţii de şef la instituţiile statului, împărţind acest privilegiu cu Radu Drăguş de la PD, şi el preşedinte de partid la începutul anului 2005.
Pentru că instituţia Gărzii Financiare a trecut în portofoliul PNL, Mihai Ţâbuleac şi-a adus aminte că un anume consătean al său macină făină de calitate medie la banca “Ion Ţiriac”. L-a contactat şi i-a propus să macine o făină de calitate superioară, ca şef al Gărzii Financiare. Corneliu Mihai a acceptat propunerea, iar Ţâbuleac s-a ales cu un om de încredere într-o instituţie cheie.
Ca şef la Gardă, Corneliu Mihai a lucrat mai mult din dispoziţia lui Florin Ţurcanu. secretarul general al PNL. Iar Ţurcanu n-avea altă menire în partid decât să adune bani pentru nevoile interne, dar şi pentru cele două campanii electorale care s-au consumat anul trecut. Ştiu de la persoane bine situate în PNL că Mihai s-a achitat cu brio faţă de obligaţia de a aduna bani pentru partid.
Aşa se şi explică promovarea sa în funcţia de subprefect de Botoşani, chiar la spartul târgului liberal, adică pe ultima sută de metri a Guvernului Tărticeanu.
Acum Corneliu Mihai şi-a făcut bagajul din funcţia de subprefect şi aşteaptă schimbul, care va veni dinspre PSD. Numai că el nu se va m ai putea întoarce pe funcţia de şef la Garda Financiară, post ocupat în prezent de Cristian Calimandruc. Cât timp a fost şef la Gardă, Mihai a avut un comportament de şef îngâmfat şi slab pregătit profesional. N-a avut prieteni şi colaboratori de încredere, toată suflarea Gărzii urându-l făţiş. Comisarii Gărzii nu-l mai vor, nu ca şef, nici ca şi coleg de muncă. Pur şi simplu, dacă va avea curajul să se arate pe la uşa instituţiei, va fi scuipat.
Apoi, actualul şef Cristian Calimandruc a discutat cu preşedintele PSD, Constantin Conţac, care l-a asigurat că atâta timp cât îşi va face corect treaba, n-are a se teme că va fi înlocuit din funcţia de şef.
Se vehiculează informaţia că lui Corneliu Mihai i s-ar fi oferit funcţia de comisar financiar la Garda Financiară Suceava. Săptămâna trecută m-am întâlnit cu un comisar de la Garda din Suceava şi l-am întrebat în ce măsură informaţia care se vehiculează prin Botoşani conţine şi un sâmbure de adevăr.
Da, s-a discutat la Garda din Suceava o eventuale venire a lui Corneliu Mihai, dar colectivul nu este de acord. Ştiu şi ei ce fel de om este Mihai şi vor linişte în colectiv. Altfel spus, n-au nevoie de infatuaţi care-şi construiesc cariera profesională pe pâră şi nu pe muncă profesionistă.
Iată, dar, că nu de fiecare dată dorinţa de mărire are un deznodământ fericit! Mai ales când cel dornic de mărire are un caracter care nu trezeşte sentimente de admiraţie, ci de desconsideraţie.
written by Ioan Rotundu
În stilul său arhicunoscut, preşedintele Băsescu şi-a ţinut aseară discursul de omagiere a celor 150 de ani care au trecut de la Unirea Principatelor Române. Evident, n-a rata prilejul să spună românilor că modificarea Constituţiei este mai necesară ca oricând, pentru că ea trebuie pusă de acord cu noile valori ale democraţiei, cu principiile libertăţilor fundamentale ale omului.
Nici că se putea un moment mai nepotrivit de a rosti astfel de vorbe viclene. Dar Băsescu este Băsescu, adică inconfundabil la caracter, un caracter ipocrit şi de nestăvilit în dorinţa de a acumula noi puteri. Vorbele sale de aseară sunau dizarmonic cu faptele sale proaspăt dezvăluite în mass media. Ce democraţie vrea să ne ofere preşedintele? Una a filajului, a violării convorbirilor telefonice şi a corespondenţei electronice de către serviciile secrete. Presa şi televiziunile naţionale au dezvăluit în aceste zile zeci de cazuri în care viaţa privată, intimitatea persoanei, drepturile sale la deplină libertate au fost încălcate grosolan. Iar dovezile au fost aduse de persoane a căror probitate morală ne dă garanţia că spusele lor sunt realităţi existente.
Fostul preşedinte Emil Constantinescu, fostul ministru de Interne, Doru Viorel Ursu sunt doar două personalităţi care au confirmat că serviciile secrete ne urmăresc şi când mergem la WC. Claudiu Săftoiu a spus adevărul, când a declarat că ştie de la preşedintele Băsescu că serviciile secrete fac poliţie politică. Ce n-a spus Săftoiu este faptul că şi el, în calitate de şef al Serviciului de Informaţii Externe, a procedat la fel.
Nu cred nici un moment că preşedintele Băsescu îl va da în judecată. Cum nu cred nici în declaraţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că nu s-a autosesizat în cazul Săftoiu pentru că afirmaţiile sale nu sunt „fapte determinate”, aşa cum este formulat în Codul penal articolul care incriminează calomnia. Eu cred că preşedintele Băsescu a fost cel care a cerut Parchetului să nu se sesizeze din oficiu. Preşedintele, la ura ce şi-a atras-o din partea magistraţilor, dacă ar ajunge în faţa judecătorilor, oricare ar fi aceştia, n-ar rata ocazia să-l demaşte că face poliţie politică cu ajutorul serviciilor secrete. Băsescu nu-i prost. El ştie acest lucru şi nu-l va aduce pe Săftoiu în faţa judecătorilor. Va găsi el un motiv care să-l invoce pentru a nu se mai judeca cu acesta.
Între cei doi sunt multe secrete. Iar de Săftoiu va fi hăituit de Băsescu, acesta se va apăra acuzând. O astfel de postură i se potriveşte lui Săftoiu. Îl trădează fizionomia, modul de a vorbi, de a argumenta. Iată cam ce democraţie vrea preşedintele Băsescu să le ofere românilor.
Preşedintele n-a ratat nici ocazia de a se răfui cu clasa politică. El i-a criticat pe cei de faţă că prea des au înşelat speranţele românilor. Ceva de râsu-plânsu! Şeful haitei şi-a criticat membrii că fac în rândul oilor un carnagiu mai mare ca al său. Şeful haitei vrea totul, nu mai vrea să împartă cu nimeni privilegiile puterii, şefiei.
După ce i-a plefturit în felul său, preşedintele a înşfăcat paharul cu şampanie şi a trecut în a ciocni şi a adresa urări de bine tocmai celor pe care i-a desconsiderat în faţa întregii ţări cu câteva minute înainte.
Antichitatea romană a consemnat numele unui mare gurmand: Lucullus. Când nu era invitat, Lucullus îşi anunţa bucătarii că „Astă seară Lucullus mănâncă la Lucullus!” Aseară, preşedintele Băsescu a ciocnit cu Băsescu, pentru că între el şi cei cu care a ciocnit nu-i nici o diferenţă de caracter şi de moralitate. Sunt toţi o apă şi-un pământ, iar noi vom continua să înotăm prin această mocirlă mult timp de acum înainte, dacă nu ne vom solidariza în a stopa această neruşinată paradă de dorinţe şi privilegii ale puterii, ascunse abil în false declaraţii de copleşire a românilor cu binefacerile democraţiei.
Este un punct de vedere de care n-am nici un motiv să mă dezic.
written by Ioan Rotundu
 Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani, este vechi membru al Partidului Democrat, devenit Partidul Democrat Liberal. Ca vechi membru, el a acces în conducerea partidului, unde îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte. În calitate de viceprimar, plăcerea lui Ghiorghiţă este să facă declaraţii de presă vizavi de anumite probleme ce-i intră în competenţă. Numai că aceste declaraţii, că vrea sau nu vrea Ghiorghiţă, sunt asimilate şi percepute de către public ca aparţinând şi PDL-ului, ca făcând parte din strategia şi politica promovată de acest partid, ceea ce mi se pare a fi o percepţie corectă.
Ori, multe dintre declaraţiile lui Ghiorghiţă constă în a anunţa public fel de fel de interdicţii sau măsuri absolut contrare intereselor botoşănenilor, dar, se pare, potrivite cu anumite interese ale sale. Anul trecut am tot scris despre aceste declaraţii ale lui Ghiorghiţă, iar primarul Flutur, ca preşedinte al PDL, i-a pus oprelişte. Mai ales că se apropiau alegerile locale, iar PDL avea nevoie să-i convingă pe botoşăneni să voteze cu candidaţii săi la consiliul local, dar şi pe Flutur primar.
Alegerile locale au trecut, au trecut şi cele parlamentare, iar viceprimarul Ghirghiţă a primit liber la declaraţiile de presă, jucăria sa cea mai dragă. Nu numai că a reluat ofensiva declaraţiilor, dar propunerile sale de măsuri au început a prinde viaţă. Prima, şi cea la care a ţinut mai mult şi pentru care se zbate de vreo câţiva ani încoace, a fost aceea de a ridica de pe străzi autoturismele parcate anapoda.
Începând de ieri, s-a trecut la ridicarea primelor maşini. Nu ale ştabilor, nu ale prosperilor oameni de afaceri, nu ale odraslelor de bani gata, ci ale nenorociţilor de rând, care au avut proasta inspiraţie să-şi lase maşina într-un loc şi într-un moment purtătoare de ghinion.
Acţiunea este abia la început. Să mai adăugăm faptul că pentru firma care acţionează se anunţă venituri grase.
Am fost de la bun început împotriva acestei măsuri. Este o măsură care va genera multe abuzuri, iar necăjitul intrat în ghearele acestei firme va fi jumulit de mulţi bani.
Nici nu cred că starea actuală a parcărilor din Botoşani impunea o astfel de măsură. Dar s-a făcut voia lui Ghiorghiţă, căci maşina de vot din Consiliul municipal Botoşani, zdrobitor PDL-istă, a votat ca măsura să fie aplicată. Practic, este o măsură care pentru aceiaşi faptă duce la aplicarea a două sancţiuni: amendă pentru parcarea ilegală şi taxa de recuperare a maşinii ridicate. Ori legea interzice să sancţionezi de două ori aceeaşi faptă.
Această sancţiune drastică aplicată botoşănenilor ascunde de fapt o afacere privată. Un patron de firmă a simţit că este o oportunitate de îmbogăţire fără cheltuieli prea mari şi fără consecinţe din partea crizei economice. Ghiorghiţă, în declaraţiile sale de presă, unde a bravat cu eroism că luptă pentru interesele botoşănenilor, care de fapt sună a interese personale, n-a rostit niciodată numele firmei care a preluat acţiunea de ridicare a maşinilor şi nici cine este patronul. De ce oare? Cine reprezintă această firmă Hi Speed Recovery (HSR)?
Este de notorietate faptul că viceprimarul Ghiorghiţă are anumite interese legate de firmele de transport călători, taximetrie şi, în generat, de proprietarii de maşini. E drept, nimeni n-a reuşit să probeze aceste afirmaţii. În schimb, s-a probat cu vârf şi îndesat că Ghiorghiţă, în calitatea sa de viceprimar, a abuzat de funcţie şi a ridicat în buricul târgului o construcţie, fără a respecta prevederile legale. Numai pentru acest fapt, el nu are dreptul moral de a mai arăta cu degetul spre alţii. De exemplu, spre cei care parchează maşina în alte locuri decât cele unde-i dă voie Ghiorghiţă.
Poate că primarul Flutur va realiza că plăcerile lui Ghiorghiţă sunt contrare intereselor PDL. Vin îndată alegerile pentru europarlamentari, pentru preşedintele Băsescu. Ciuciu voturi!
written by Ioan Rotundu
Gradaţia de merit care se acordă anual în învăţământ nu mai este demult timp o formă de stimulent pentru acele cadre didactice care pun suflet în a educa şi învăţa elevii să ajungă la performanţe înalte. Acest stimulent s-a transformat într-o formă de umilire, îi incită pe învăţători şi profesori să se încaiere între ei, să se jignească, să se duşmănească.
Toate acestea se petrec pentru că nu s-a voit ca această gradaţie de merit să se acorde în funcţie de nişte criterii obiective, care să nu lase loc la interpretări, la evaluări subiective, la imixtiuni în decizia de acordare venite din partea celor care se lasă călăuziţi de principiul „nu primesc eu, să nu primească nici el”.
În această luptă pentru gradaţii am putea distinge trei categorii. Prima categorie este a celor care merită primirea gradaţiei şi care luptă să-şi obţină dreptul cuvenit. Ei nu se lasă intimidaţi de eventualele ameninţări venite din partea directorului sau a vreunui „interesat” de prin Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Cea de-a doua categorie o formează cei care merită gradaţia, dar sunt modeşti, se ruşinează să iasă la luptă deschisă, cei cărora bunul simţ şi spiritul de colegialitate îi îndeamnă la sacrificii. Deviza lor este, zic ei, una optimistă: „Lasă-l să ia el, eu am să iau la anul!”
Ultima categorie, şi cea mai violentă în limbaj, este cea a celor care, deşi nu merită gradaţia, de cele mai multe ori reuşesc s-o obţină. Fie au pile la IŞJ, care nu se sfiiesc să intervină la nivel de şcoală şi în mod deschis, să vadă şi ceilalţi din colectiv că cel pentru care intervine este protejatul său, fie sunt protejaţii directorului de şcoală, fie pur şi simplu sunt căpoşii faţă de care întreg colectivul n-are putinţa de a li se opune.
Un rol important în acordarea gradaţiei de merit ar trebui să revină sindicatelor. Poate că cel mai important rol! Liderii de sindicat ar trebui să fi fost aceia care să fi intervenit pentru ca gradaţia de merit să fie acordată pe baza unor criterii de performanţă profesionale cuantificabile prin ceva concret şi nu prin emiterea unor păreri. Tot ei ar trebui să fie factorii decidenţi în situaţii de balotaj în apreciere.
Multe aranjamente de culise în acordarea acestei gradaţii se fac în faza de contestaţie. Este faza unde cei care au pile, relaţii şi cunoştinţe folosesc acest întreg arsenal de luptă neconvenţională pentru a obţine mult râvnitul stimulent. Căci nu-i de ici de acolo să-ţi crească salarul cu 20% vreme de un an de zile.
Toată această jignire aducă corpului profesoral nu va înceta decât atunci când de la minister în jos, structurile administrative se vor curăţa de cei care au mentalităţi şi apucături tributare unui sistem lipsit de importanţa valorii umane şi bazat pe stimularea non-valorilor, numai că dau dovadă de fidelitate şi supunere.
Suntem în perioada când la nivel de şcoli şi licee se va decide cine sunt beneficiarii gradaţiilor de merit. Şi în acest an, ca şi în cei anteriori, scandalul va fi în vogă.
De multe ori m-am întrebat dacă această formă de stimulare profesională ar trebui să existe. Poate că ar trebui gândit un alt sistem, o altă formă, care să nu-i pună pe învăţători şi profesori în situaţia de a se umili cerşind un drept care nu poate fi acordat la toţi cei care l-ar merita.
written by Ioan Rotundu
Azi, duminică, am trecut prin piaţa centrală, pentru că voiam să cumpăr nişte mere de Curteşti, galbene la culoare şi dulci la gust. Am trecut şi prin zona din faţa halei de peşte, ajunsă acum loc de desfacere a brânzeturilor. Oameni vârstnici, cu priviri deznădăjduite, femei mai tinere, cu feţe îmbătrânite prematur, copii zgribuliţi de frig dădeau năvală peste oricine trecea printre ei, rugându-se aproape plângând să le cumperi sticla de lapte pe care ţi-o băgau sub ochi.
M-a impresionat un bătrân, care nu zicea nimic din gură, dar a cărui ochi vorbeau extrem de elocvent. Bătrânul te ruga din priviri să-l salvezi de sticla din braţe, dându-i cât te lasă inima, numai să-i dai ceva. I-am cumpărat laptele din milă, deşi n-aveam nevoie.
De la 1 februarie aceşti oameni ai nimănui, care-şi spun speranţa zilnică de a face un leu prin vânzarea a uneia sau două sticle cu laptele ce şi l-au rupt de la gura copiilor, leu cu care să acopere alte găuri apărute în bugetul familiei, vor dispărea din peisajul pieţei. Vor mai putea să vândă sticla cu puţinul lapte doar dacă vor plăti o taxă anuală de 300 RON.
Într-un alt colţ al pieţei, aproape de brutăria de unde se poate cumpăra pâine proaspătă şi caldă, dar cu coaja şi miezul ca de cauciuc, am văzut acele femei necăjite de la ţară, care aveau cinci ouă întinse pe o batistă aşezată pe jos, în speranţa că cineva le va cumpăra. Şi aceste bătrânele vor dispare. Taxa este prea mare ca s-o poată plăti să-şi mai vândă cele câteva ouă.
Oamenii aceştia nu mai au nici o speranţă „de a trăi bine”. Pentru ei sloganul băsăscian n-a avut şi nu are nici un conţinut. Singurul lucru care-i preocupă este că Guvernul Boc le-a interzis să-şi mai vândă produsele pe piaţă, iar ei nu înţeleg de ce. Ce este rău dacă vând produsele din gospodărie şi fac un ban, cu care-şi duc traiul de pe o zi pe alta? Ei nu trag maşini bengoase la uşa primăriei pentru a încasa ajutorul social. N-au pe degete inele şi la gât lanţuri groase, din aur, pe care să le arate ostentativ celor din jur. Ei muncesc de când s-au născut, pentru că aşa au învăţat de la părinţii lor. Le-ar fi ruşine să stea cerşetori la uşa primăriei, pentru că au demnitatea lor, au respectul lor faţă de părinţii coborâţi în morminte.
Mintea lor nu poate concepe de ce ei, ţăranii, nu mai au voie pe piaţă, aşa cum o fac de mii de ani. Cu ce-au greşit ei faţă de Guvernul Boc, se întreabă în mod firesc. Întrebările lor rămân fără răspuns. Nimeni nu le poate da o explicaţie. Nici chiar Guvernul Boc, cel care le-a aplicat interdicţie asupra unei îndeletniciri milenare.
În noua hală de carne forfota de altă dată lipseşte. În vitrinele răcitoarelor stau calupuri mari de carne aduse de prin fundul Europei, având o culoare ce te intrigă şi un preţ care te fugăreşte. Cine a mai văzut ca şoricul să stea direct prins de carne, fără a exista un strat minim de slănină. Cu ce dracul sunt hrăniţi aceşti porci? De ce dăm valuta ţării, umilind leul, pe nişte carne care nici pe departe n-are puterea de nutriţie şi de sănătate ca şi carnea de la porcii noştri autohtoni? Nici la aceste întrebări n-avem şi nu vom avea un răspuns.
Efectiv am fost abandonaţi de actuala putere. Agenda lor zilnică de lucru este cu totul alta, decât problemele cu care ne confruntăm noi. Iar de interesul le-o cere, nu se sfiiesc să ne aplice noi interdicţii, să ne jupoaie prin noi impozite şi taxe. Suntem abandonaţi fără milă, în. propria noastră ţară. O realitate tristă, dar este o realitate!
written by Ioan Rotundu
Pe francezi, la propriu vorbind, Dumnezeu i-a fericit cu regele Ludovic al XIV-lea, supranumit şi „Regele Soare”. Istoria umanităţii i-a consacrat un capitol aparte, pentru că acest rege şi-a pus o amprentă de neînlăturat atât asupra culturii franceze cât şi pe dezvoltarea economică şi administrativă a întregului regat. Tot acest rege a rostit celebrul dicton „L’Etat, c’est moi”, adică, pe româneşte „Statul sunt eu”.
Dacă sorţii vieţii n-au voit să mă nasc şi să vieţuiesc sub „Regele Soare”, în schimb au voit să mă nasc şi să fiu condus de preşedintele Băsescu, supranumit Zeus. Poate că în nopţile de beţie de pe vaporul ce l-a condus cu succes în portul francez Marseille, unde a declanşat un incendiu ce-a uimit lumea Occidentală, o fi aflat prin vreo discuţie de existenţa lui Ludovic al XIV-lea, iar acum vrea să aplice şi românilor deviza acestuia. Ieri, preşedintele Băsescu, alias Zeus, şi-a făcut cunoscută dorinţa a fi „statul” românilor, aducându-ne la cunoştinţă şi mijloacele prin care îşi va realiza dorinţa: modificarea Constituţiei României.
După ce Zeus al românilor a luat act de deviza regelui ajuns oale şi ulcele de aproape patru secole, a mai luat act şi de forma de guvernământ franceză actuală. O republică semiprezidenţială, în care Sarkozy, tot un fel de preşedinte ca al nostru, poate dispune de parlamentul şi guvernul francez, nu după cum vor muşchii săi, ci după cum sunt interesele naţiunii franceze. Dacă ar proceda altfel, s-ar pune în funcţiune ghilotina. Dar lui Zeus i-a plăcut puterea de care dispune Sarkozy, iar acum şi-o doreşte din tot sufletul său înecat în whisky. Nu pentru interesul naţiunii române, de care nu se mai interesează demult, ci al său.
Soldatul Sjvek, eroul romanului cu acelaşi nume semnat de Hasek, este avertizat de locotenentul căruia îi era ordonanţă, că o să-i vină logodnica. Iar Sjvek a primit ordinul să-i îndeplinească toate dorinţele. După ce logodnica locotenentului l-a pus pe Sjvek să facă curat în cameră, timp în care ea a mâncat bine şi-a băut o sticlă cu vin roşu, i-a ordonat bietei ordonanţe să o satisfacă sexual. Întors de la unitate, locotenentul l-a întrebat grijuliu pe Sjvek dacă i-a îndeplinit toate dorinţele logodnicei. Iar ordonanţa i-a raportat cu mândrie soldăţească îndeplinirea tuturor dorinţelor, inclusiv cea „specială”.
Şi preşedintele Băsescu, pardon, Zeus, are câteva dorinţe, din care una mai specială. Să ajungă stăpânul României şi să poată rosti mândru „L’Etat, c’est mois”. Zeus este locotenentul, ordonanţa este Boc, iar logodnica locotenentului suntem noi, poporul. Suntem bezmetici de cap din 1990 încoace, bem şi papucii Maicii Domnului, iar acum simţim nevoia unui „sex social” ca pe vremurile lui Ceauşescu. Simţim nevoia unei bâte, care să ne conducă pe drumul „victorios al comunismului cu faţă umană” şi nu al „capitalismului exacerbat”.
Băsescu, alias Zeus, alias locotenentul a simţit dorinţa după care tânjeşte poporul şi a ordonat ordonanţei Boc să i-o „tragă”. Iar ordonanţa s-a supus şi ne-a pregătit pentru partida de „sex”, oferindu-ne ca preludiu un set de propuneri privind modificări ale Constituţiei. După care ne va invita la „partida” pregătită, adică la urne, să-i satisfacem plăcerea lui Zeus. Iar Zeus va putea rostit sentenţios: „L’Etat, c’est moi”. Îi atrag atenţia preşedintelui Băsescu că noi n-avem tradiţia ghilotinei, nici călăi ca cel din Lille. Avem o Trâgovişte, un zid, şi nişte militari care ochesc la ordin. Doamne, ocroteşte-i pe români!
written by Ioan Rotundu
 Holul aflat la intrarea în sediul PSD este tot mai aglomerat de personaje interesate să ocupe o funcţie de şef la nivel de judeţ, dorinţă a celor mai modeşti, sau sus, la minister, aspiraţie a celor ce se cred îndrituiţi de soartă să ocupe o astfel de funcţie
A putut fi văzut Teodor Dimitriu, care doreşte cu ardoare să revină la şefia AJOFM, n-a lipsit nici verdele hainelor lui Gheorghe Rusu, cel ce-şi doreşte să stăpânească din nou codrii judeţului, că-s plini încă şi mai pot fi răriţi.
Însă cel mai interesant mi se pare lupta care se dă prin culise pentru ocuparea postului de inspector general la Inspectoratul Şcolar Botoşani. Un nume vehiculat este cel al prof.dr. Constantin Manolache. Numai că profesorul Manolache pare a fi în inferioritate faţă de modul în care dă din coate, să-şi facă loc pentru a ocupa fotoliul, prof. Mihaela Huncă.
Femeia asta parcă-i dracul gol. Nu ştiu ce farmece posedă, ce putere de convingere are, cu ce-i are pe unii la mână (oare cu ce-l poate avea o femeie la mână pe un bărbat?!) că a scăpat până acum din toate belele, oricât de grave au fost ele. Şi are o „mapă profesională” că şi preşedintele Băsescu ar invidia-o!
Mai întâi, Mihaela Huncă a deţinut funcţia de director adj. la Liceul cu Program Sportiv Botoşani (LPS), soţul său deţinând funcţia de director plin, funcţie ce-o deţine şi în prezent. Din această funcţie a fost promovată la IŞJ pe post de inspector pe programe şi relaţii internaţionale. Această funcţie a fost rampa de lansare pentru o alta. Cea de director la Casa Corpului Didactic Botoşani. Prinsă că s-a înfruptat din banii publici, s-a ales cu un dosar penal. A demisionat şi a revenit la LPS, la catedra de matematică.
A făcut ce-a făcut şi, la începutul anului şcolar 2008/2009, a fost din nou promovată inspector la IŞJ, cu probleme de management, post ce-l deţine şi în prezent. Acum vrea să se aşeze pe scaunul de inspector general, în locul actualului prof. Pavel Rusu, pus în funcţie de către liberali. Culmea este că tot mai mulţi social-democraţi o văd pe Mihaela Huncă viitor inspector general, ea şi soţul ei fiind percepuţi ca fiind loiali PSD din totdeauna.
Iar familia Huncă nu este una de profesori săraci, cum sunt majoritatea colegilor lor. Huncilor le-a mers din plin. Au o vilă spaţioasă şi cochetă în Botoşani. În aprilie 2006 au deschis un bar la Ungureni, la părinţii Mihaelei, pe nume Hliboceanu. Avem de-a face cu o familie de descurcăreţi, bine ancorată politic, abilă în viaţă şi cu ştiinţă de a scăpa din orice împrejurare mai puţin favorabilă.
Având în vedere „mapa profesională” a Mihaelei Huncă, dar şi evoluţia de până acum a familiei Huncă, înclin să cred că şefia IŞJ va ajunge pe mâna acesteia. În ce-l priveşte pe contracandidatul prof. Manolache, se va supune ordonanţei Boc şi se va retrage la pensie, chiar dacă nu-i va fi îndestulătoare. Manolache face parte dintr-o clasă politică expirată, demodată, care avea şi ceva din bunul simţ. Acum vremurile sunt prielnice unei clase politice descurcăreţe, cu ştiinţă în a se înfrupta din banul public, cu abilitatea de a se strecura printre articolele legilor, că nu-i aşa: legea-i pentru proşti, deştepţii trec pe deasupra ei. Iar Mihaela Huncă este exponentul noii clase politice, care ştie să sară peste legi şi să se înfrupte din banul public!
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments