Jan 07

Guvernul Boc s-a grăbit să găsească soluţii de sporire a veniturilor la bugetul statului. În graba de a găsi astfel de soluţii n-a mai judecat dacă măsurile propuse şi legiferate pot fi aplicate fără a agrava şi mai mult situaţia unor categorii sociale sau activitatea unor sectoare vitale pentru societate.
Auzi logică de politicieni? Cică a fost informat premierul Boc cum că în sectorul apărare naţională ar mai lucra câteva sute de ofiţeri pensionari. Aşa că s-a propus emiterea unei ordonanţe de urgenţă prin care aceştia să fie puşi în situaţia de a alege: pensia sau leafa de bugetar. Iar de aici n-a mai fost decât un pas ca să se nască o monstruozitate juridică cu consecinţe sociale nu numai aberante, dar degradante şi umilitoare chiar pentru cei mai de vază intelectuali ai ţării cum sunt profesorii, actorii, medicii, oamenii de ştiinţă cu rang academic etc.
Iar monstruozitatea s-a creat prin emiterea acelei ordonanţe de urgenţă prin care Guvernul Boc a interzis ca în sectorul bugetar să se mai cumuleze pensia cu salarul. Nu pot spune decât că o astfel de monstruozitate juridică nu putea fi creată decât de nişte monştri politici, iar aceşti monştri politici se numesc „Guvernul Boc”.
Îmbucurător este faptul că de această dată aria protestelor nu s-a limitat numai la sfera celor afectaţi, ci s-a extins la nivelul întregii societăţi civile. Românii au început să descopere cam ce poate Guvernul Boc şi cât de mişelesc a fost modul prin care acesta a preluat guvernarea.
În faţa revoltelor şi protestelor sociale, premierul Emil Boc a preferat să se ascundă, să aplice politica răsuflată a struţului. N-a ieşit public cu nici o declaraţie politică. Iar ca nu cumva vreun politician „cu sânge în instalaţie”, din PSD sau PDL, să scape vreun porumbel din gură, Boc le-a interzis să facă vreo declaraţie vizavi de măsura luată. Nici măcar purtătorul de cuvânt al Guvernului n-a primit dezlegare de a răspunde întrebărilor venite din partea ziariştilor.
Doar ministrul Sănătăţii, Ionuţ Bazac, care face parte din categoria celor „cu sânge în instalaţie”, a avut curajul şi s-a dus la premierul Boc să-i spună că în privinţa medicilor a cam dat greş. Rămân comune întregi fără medici, care vor alege pensia, iar alţii nu sunt să el ia locul. Fără a-l mai suna pe Băsescu, să-şi ceară voi, premierul a recunoscut că a cam sări calul în privinţa medicilor şi a promis că va repara prostia făcută. Iar reparaţia urmează s-o facă printr-o altă prostie şi mai mare: va modifica ordonanţa, situând medicii deasupra legii şi în defavoarea celorlalte categorii sociale afectate. Şi din gura cui a ieşit astfel de vorbe? Din gura unui premier profesor universitar de drept constituţional. Doamne, chiar că ţi-i grădina prea mare!
Cert este că în cursul zilei de ieri protestele celor afectaţi de prevederile ordonanţei s-au radicalizat. Chiar primarul PSD al Sectorul 2 Bucureşti, Neculai Onţanu, s-a arătat consternat de o asemenea măsură aberantă. Cineva de la Cotroceni a simţit că-i rost de capital politic. Iar acel cineva este preşedintele Băsescu, care nu va rata prilejul de a-l chema la ordin pe neexperimentatul premier Boc şi a-l pune în situaţia de a reveni asupra ordonanţei, el, preşedintele, urmând a deveni eroul naţional care i-a salvat pe intelectualii ţării de la o viaţă plină de privaţiuni.
Până când preşedintele îşi va intra în rol, tartorul bordurilor din întreaga Ţară Românească, ministrul Videanu, a creat o diversiune care să abată atenţia românilor de la modul în care au fost umiliţi. Videanu decretat azi „starea de urgenţă”. Văzând cam ce amploare şi consecinţe poate avea declaraţia sa nesăbuită, a revenit şi a precizat că este vorba de „situaţie de urgenţă” şi că vizează numai ministerul ce-l conduce, care va putea achiziţiona combustibil fără să mai organizeze licitaţii publice.
Pentru cine n-a priceput, „situaţia de urgenţă” decretată de Videanu este calea liberă a achiziţiilor de combustibili pe bază de şpagă. Când se organizează licitaţii publice, peşcheşul primit de organizator se numeşte comision, chiar dacă procedura de câştig este mai complicată şi uneori cu miros de caltaboş. Când e fără licitaţie, pur şi simplu dai şpaga şi semnezi contractul.
Iacă cum o măsură idioată, dispusă de un premier şi mai idiot, poate aduce câştiguri fabuloase în plan electoral preşedintelui Băsescu şi financiar lui Videanu. Să nu-mi spună cineva că n-am dreptate!
 

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia