Jan 12

ssorescu-gheorghe.jpg Zilele lui Gheorghe Sorescu în funcţia de prefect de Botoşani sunt numărate. Mitul cu calitatea de înalt funcţionar public neangajat politic s-a destrămat. Dealtfel nici n-a existat vreodată. Pentru că, indiferent de partidul ajuns la guvernare, prefecţii aflaţi pe funcţie au fost înlocuiţi cu oamenii de încredere ai partidului ce-a preluat guvernarea. Şi în cazul Guvernului Boc, deşi potrivit legii funcţia de prefect este considerată a fi o funcţie de înalt funcţionar public neangajat politic, toţi cei aflaţi pe funcţie şi au fost puşi acolo de către Guvernul Tăriceanu, vor părăsi postul în curând.
Printre ei se va afla şi prefectul de Botoşani, Gheorghe Sorescu. Numai că Sorescu are o problemă. El a fost numit prefect prin promovarea din postul de director general la Direcţia Finanţelor. Normal, de vreme ce va fi schimbat din funcţie, ar fi să revină pe postul deţinut anterior. Numai că aşa ceva nu mai este posibil. Nu că postul ar fi ocupat sau că este rezervat de către PDL pentru Radu Ţurcanu.
Motivul este că în evoluţia mandatului său de prefect, Sorescu a avut o serie de modificări ale contractului de muncă, modificări care s-au interpus între vechiul său contract de muncă avut la Direcţia Finanţelor. Să ne amintim că în primăvară, forţat de către Tăriceanu, Sorescu a demisionat din funcţia de prefect pentru a deveni candidatul liberalilor la funcţia de primar al Botoşanilor.
Alegerile le-a pierdut, iar până la revenirea în funcţie a trecut şi prin postul de consilier guvernamental, care este un post politic. Prin această trecere de pe postul de prefect pe cel de consilier guvernamental şi revenirea pe postul de prefect Sorescu şi-a pierdut continuitatea contractului dela Finanţe şi, odată cu ea, dreptul de a mai reveni pe această funcţie.
Desigur, prin schimbarea din funcţia de prefect Sorescu nu va fi lăsat muritor de foame. Ca înalt funcţionar public, legea obligă guvernul să-i ofere un loc de muncă la acelaşi nivel, adică tot de înalt funcţionar public. Ştiţi ce i se va oferi? Funcţia de consilier prefectural la Timişoara. Îmi vine greu să cred că va accepta. Mai degrabă l-aş vedea angajat pe la o societate cu capital privat. La Gheorghe Iavorenciuc, spre exemplu, că tot îi lucrează acolo şi nevasta.

written by Ioan Rotundu

Jan 09

victor-paul-dobre-ministru.jpg  În cursul zilei de astăzi, Gabriel Oprea, noul ministru al Ministerului Administraţiei şi Internelor, cum a fost botezat sub Guvernul Boc, a luat măsura demiterii mai multor secretari şi subsecretari de stat, dar şi secretari ai ministerului. Printre cei demişi s-a aflat şi secretarul de stat Paul Victor Dobre (Foto: Dobre - cel cu mustaţă, Roman – cel blond), iar odată cu el a mai fost demis şi botoşăneanul nostru, fostul prefect Cristian Roman.
Când premierul Tăriceanu l-a demis pe prefectul de Botoşani, Cristian Roman, în august 2007, la baza demiterii a stat motivul cum că acesta a trecut de partea PDL, trădând interesele liberalilor. Numai că în cei aproape trei ani cât a fost prefect de Botoşani, Cristian Roman a cimentuit o bună prietenie cu Paul Victor Dobre, secretar de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Despre Paul Dobre, care în perioada cât Roman a fost prefect, a vizitat de mai multe ori Botoşanii, se ştia că, la rându-i, era simpatizant PDL, chiar dacă numirea în funcţie a fost făcută de către premierul liberal Tăriceanu.
Când Tăriceanu l-a demis pe Roman din funcţia de prefect, i-a oferit postul de inspector guvernamental, aşa cum s-a procedat cu mai toţi prefecţii demişi. Numai că perioada cât Roman a activat ca inspector guvernamental a fost foarte scurtă. Prietenul său, ministrul Dobre, l-a recuperat şi ajutat să devină secretar de rang III în MIRA. Iată că astăzi, odată cu demiterea lui Dobre, noul ministru, social-democratul Gabriel Oprea, l-a demis şi pe Cristian Roman.
Demiterea este interesantă din mai multe puncte de vedere. Şi ministrul Dobre, şi secretarul Roman, s-au dovedit a fi simpatizanţi pe faţă ai PDL, încă din timpul guvernării liberale. Normal era ca ei să fi fost menţinuţi în funcţie, având în vedere sacrificiile anterioare făcute în favoarea PDL, partidul care tocmai a preluat guvernarea. Numai că cei doi au devenit simpatizanţi PDL prin migrarea din PNL odată cu gruparea Stolojan.
Ori, de când PDL a intrat la guvernare, nici un membru ajuns în PDL, via Stolojan, n-a primit vreo funcţie importantă. Mai mult, iată că şi din cei aflaţi pe funcţie, sunt supuşi unei epurări politice. Este semnalul că Boc a primit ordin de la preşedintele Băsescu ca cei din gruparea Stolojan, ajunşi în PDL, să fie ţinuţi deoparte. Dealtfel această teză se vehiculează încă din perioada când Boc şi-a format guvernul ce acum îl conduce. Iată încă o decizie care susţine această teză.
Demiterea lui Cristian Roman din funcţia deţinută în Ministerul Internelor ar putea fi interpretată ca o pregătire pentru revenirea în funcţia de prefect al Botoşanilor. Mai ales că în PDL Botoşani se bucură de o susţinere specială, în frunte cu preşedintele Flutur. Dar aparenţele de până acum par a fi înşelătoare. În condiţiile în care Roman a fost acceptat de Guvernul Boc să revină în funcţia de prefect de Botoşani, nu se mai recurgea la măsura demiterii, nu tocmai plăcută auzului. Se putea găsi o formulă elegantă, care să cadreze cu viitorul statut de prefect şi în armonie cu eliberarea din funcţia ministerială.
Modul cum s-au petrecut lucrurile mă îndreptăţeşte să mă întreb dacă nu cumva Roman nu mai este favoritul funcţiei de prefect de Botoşani. Venit în PDL, via gruparea Stolojan, s-ar putea ca Roman să aibă undeva sus, la nivel de Boc, o piedică serioasă în a mai primi aşa o importantă funcţie. Poate fi şi el o victimă colaterală a răzbunării preşedintelui Băsescu pe gruparea Stolojan.
Să mai luăm act cî şi în sânul PDL botoşani, chiar dacă Roman se bucură de o anume susţinere, sunt totuşi şi membri de vază care mai speră într-o minune şi că vor fi cei care se vor aşeza pe scaunul de prefect. Mai ales că cei cu astfel de speranţe sunt membri „originari” ai PD şi nu desprinşi cu japca, sau momiţi din PDL de către Stolojan.
Întreaga şaradă politică, ca să nu-i zic enigmă, se va dezlega în zilele ce urmează, când vom cunoaşte numele viitorului prefect de Botoşani. Acest nume poate fi Cristian Roman sau… de ce nu, Radu Ţurcanu. 

written by Ioan Rotundu

Jan 09

Fără doar şi poate că Traian Băsescu, preşedintele României, este cel mai puternic om din ţările Uniunii Europene. O astfel de afirmaţie se cere susţinută cu argumente, şi încă solide, pentru că altfel ar rămâne o afirmaţie neacoperită, ca să nu-i spun falsă.
Un prim argument, şi ultimul produs din seria pe care o voi invoca, este acela că preşedintele Băsescu, aflat în sediul Consiliului Suprem al Magistraturii, nu s-a sfii s-o ameninţe pe Viorica Costiniu, preşedintele onorific al Asociaţiei Magistraţilor din România, cu evacuarea chiar din casa sa, dacă se poate spune. Nu cred că vreun alt preşedinte de stat, cu mintea şi raţiunea limpezi, ar fi îndrăznit să rostească astfel de vorbe. “Aveţi şansa să fiţi, pentru prima dată, evacuată… Reţineţi!”, s-a adresat şeful statului Vioricăi Costiniu, adăugând: “Chiar nu vă jucaţi!”
După care, acelaşi preşedinte, care s-a declarat specialist în cunoaşterea şi aplicarea Constituţiei României, nu s-a sfiit să dea judecătorilor şi procurorilor prezenţi, indicaţii preţioase de cum trebuie să judece ei anumite dosare şi ce soluţii să dea. Iar una din aceste „indicaţii” a vizat faptul ca judecătorii să nu dea soluţii favorabile celor care contestă deciziile luate de membrii Guvernului Boc, cum ar fi contestaţiile la deciziile de schimbare abuzivă din funcţie. Nici Ceauşescu nu şi-a permis astfel de imixtiuni în activitatea magistraţilor, semn că preşedintele Băsescu îi este net superior şi în domeniul Justiţiei, nu numai politic şi economic.
Un alt argument este acela că preşedintele Băsescu le-a explicat magistraţilor prezenţi la şedinţa de bilanţ a CSM că retragerea din dezbaterea Parlamentului României a celor patru coduri (penal, procedură penală; civil, procedură civilă) este o măsură a Guvernului Boc ce trebuie apreciată (aici s-a arătat a fi modest!) şi consemnată de istorie ca un eveniment extrem de important în viaţa juridică românească.
Cum să nu fie aşa?! Prin dezbaterea acestor coduri în Parlament, aleşii noştri ar fi adus amendamente care n-ar convenit preşedintelui, care ar fi fost împotriva intereselor sale şi a celor care-l reprezintă. Retrase la Guvern, codurile vor fi revizuite în spiritul gândirii băsăsciene, după care vor fi adoptate prin răspundere guvernamentală, fără putinţă din partea parlamentarilor de a mai putea modifica ceva.
Stau şi mă întreb pentru ce-au mai votat românii senatori şi deputaţi? Pentru ce s-au cheltuit câteva sute de miliarde de lei din bugetul public cu alegerile parlamentare, când se putea tot atât de bine să se întocmească, de către preşedinţii de partide, nişte liste cu candidaţi, după care să aştepte umili la uşa preşedintelui pentru a le aproba. De vreme ce parlamentarii aleşi prin vot uninominal n-au dreptul de a se pronunţa asupra conţinutului celor mai importante coduri de legi, pentru ce mai ard gazul prin imensa clădire a Casei poporului? Poate că ar face mai bine preşedintele Băsescu să-i primită acasă. Ce rost mai are să cheltuim din buget, lunar, zeci de milioane de RON, de vreme ce aleşilor noştri li s-a tăiat orice posibilitate de a-şi exercita prerogativele în forul legislativ suprem al ţării?
Băsescu este puternic prin faptul că actualul Guvern Boc nu ia nici o decizie fără a obţine mai întâi acordul său. Iar ca să fie sigur că miniştrii actual îl recunosc de şef, preşedintele a convocat guvernul cu de la sine putere. Nu în Bucureşti, ci într-o staţiune de munte, unde se afla el la o ţuică fiartă.
Mai este puternic preşedintele prin oamenii săi de încredere pe care i-a plasat în punctele cheie ale puterii. Astfel, premierul Boc stă cu birourile, în clădirea guvernului, sub cele ale Elenei Udrea, care se crede faţă de Băsescu o Lupească, dacă nu cumva în rolul Josefinei, iubita lui Napoleon. Ea a primit puteri depline de a avea propriul aparat de spionaj şi contrainformaţii, din acest punct de vedere, nu numai că n-are pereche în Europa, dar nici în lume. Pentru că ce-a mai puternică femeie din lume, mă refer la Condoleeza Reis, n-are un astfel de aparat în subordinea sa.
Roberta Năstase, o altă apropiată de sufletul iubăreţ al preşedintelui, a fost impusă preşedinte al Camerei Deputaţilor, omul numărul trei ca putere în stat.
O altă Lupească băsăsciană, la Daniela Nicoleta Andreescu, a fost numită chiar de premierul Boc, secretarul general al Guvernului. Probabil că preşedintele Băsescu n-a considerat suficientă măsura de a i-o pune lui Boc, pe cap (aluzie la birourile acesteia), pe Udrea, i-a mai băgat şi „mortul” în casă, pe Andreescu. O măsură preventivă, ca nu cumva micul Boc, în joaca sa de-a premierul, să strice mecanismul conceput cu atâta migală, mecanism menit să-i aducă preşedintelui bucuria supremă de a putea modifica Constituţia României şi de a ajunge, nu cel mai puternic om din ţările U.E., că este deja, ci cel mai mare dictator din istoria lumii. Să-i ajute Dumnezeu şi să-i dea tot binele ce ni-l doreşte nouă!

written by Ioan Rotundu

Jan 08

Ieri, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, după ce a avut o rundă de negocieri cu câţiva din miniştrii Guvernului Boc, printre care cel al Muncii şi al Finanţelor, a organizat o conferinţă de presă, în care s-a înfoiat precum curcanul şi a arătat naţiunii române cât de puternic este el şi cât îi ştiu de frică cei din Guvernul Boc. Cu vocea apăsată, voind să-i fie cât mai înspăimântătoare şi ameninţătoare, cu dinţii încleştaţi precum cei ai lui Stolojan, Costin a anunţat că miniştrii cu care a stat de vorbă n-au crâcnit în faţa sa şi au acceptat pretenţiile BNS.
M-am săturat ca din 1992 încoace să tot văd lideri de sindicat care se erijează în salvatorii românilor, ameninţând guvernele, premierii, după care să se cocoţe, alături de cei huliţi, în vreo funcţie înaltă. Să ne amintim cât de rigid şi implacabil era Victor Ciorbea ca lider de sindicat. Ajuns premier, omul s-a schimbat radical şi a devenit un dur negociator cu foştii săi colegi rămaşi încă în fruntea bucatelor de la sindicat.
A urmat Miron Mitrea, şi el lider de sindicat dur şi fioros. Cum i-a oferit PSD-ul loc la masa cu bucatele naţionale ale ţării, s-a schimbat, lepădându-se de alura muncitorului şi împrumutând una de intelectual, chiar dacă nu i se potriveşte. Mai proaspăt exemplu l-a dat Cătălinn Croitoru. Cu nici două luni în urmă ţipa la guvernul Tăriceanu, de pe post de preşedinte al Federaţiei Educaţia Naţională, să respecte legea şi să mărească salariile profesorilor cu 50%.Acum, ca deputat PDL şi vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, s-a schimbat radical. Guvernul Tăriceanu, pentru că n-a aplicat majorarea salariilor a fost unul „criminal”, Guvernul Boc pentru că n-o aplică este unul „responsabil”. Aşa vede acum lucrurile fostul lider de sindicat şi actual deputat portocaliu Croitoru.
Revenind la ieşirea în forţă de ieri a preşedintelui BNS Dumitru Costin, pe posturile naţionale de televiziune, m-am întrebat ce post în structurile puterii mai urmăreşte şi acesta. Mai ales că a lăsat să se înţeleagă că a negociat cu miniştrii lui Boc un „pact social” pentru mai mulţi ani. Tot pornind de la „pacte sociale” şi-au creat drum în structurile puterii Ciorbea, Mitrea, Croitoru.
Însă cel mai mult m-a pus pe gânduri faptul că atitudinea lui Costin n-a fost una de lider de sindicat, ci una de premier. El s-a răstit la români că va face ordine în ţară. Mai întâi se va răfui cu patronatele. Regăsesc în afirmaţia sa gândirea social-economică din perioada Guvernului Năstase, care a nenorocit dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii prin acceptarea de compromisuri către sindicate la conceperea Codului muncii. Când CDR-ul a ieşit de la guvernare în 2000, economia României era deja transferată în proprietate privată şi duduia cu adevărat. CDR-iştii s-au certat de la împărţirea puterii, având nenorocul să-l aibă pe Băsescu ministru în guvernele lor, dar a lăsat economia să funcţioneze. După 2000, când Guvernul Năstase a preluat puterea, sindicatele au ieşit în faţă, simţind că-i rost de salarii mari pe muncă puţină, mai ales pentru bugetari, iar economia a început a-şi pierde din vigoare.
Ştiu de la oamenii de afaceri din Botoşani că în guvernarea CDR se scăldau în bani, iar când a venit Năstase cu ai lui n-aveau bani nici de benzină la maşinile cu care se aprovizionau. Sub Guvernul Tăriceanu economia a duduit din nou, iar liderii de sindicat au cam stat în băncuţa lor. Cum a revenit PSD-ul la putere, cum liderii de sindicat au început să-şi arate muşchii. Costin vrea să se răfuiască cu patronatele, adică vrea să le lege angajaţii puturoşi de gâtul societăţii, ca patronul să se înece împreună cu angajaţii.
Pe cei care câştigă bine prin activităţi profesionale vrea să-i lege de patron prin contracte de muncă cu salarii lunare. A dat şi un exemplu. Cică numai în sport sunt  vreo sută de mii de persoane care lucrează pe bază de contract de prestări servicii şi nu cu contract de muncă şi salariu lunar. Vrea Costin să creadă că Mutu va veni la o echipă de fotbal românească cu salariu stabilit de către patronul de club negociat cu sindicatul? Crede Costin că sportivii olimpici şi mondiali pot obţine astfel de performanţe având un venit lunar gen salariu? Vrea Costin să-i angajeze per scriitori la Uniunea Scriitorilor din România cu salariu lunar? Crede acest intelectual bolşevic că un artist plastic poate crea şi preda creaţiile sale statului contra unui salariu lunar? Ori poate crede Costin că Mihaela Răduleascu sau Dan Negru vor renunţa la negocierile cu Voiculescu pentru sumele anuale ce se numără în sute de mii de euro în favoarea unor salarii lunare negociate prin sindicat? Dar actorii de film, ce salariu lunar le oferă Costin? Oamenii aceştia plătesc 16% impozit pe venitul realizat anual. De ce vrea Costin să-i pună să plătească mai mult şi să primească mai puţin pentru munca lor?
Iată dovada gândirii bolşevice a lui Costin. Dar numai pentru cei de rând, nu şi pentru privilegiaţii puterii.
S-a mai stropşit Costin şi la ţărani. Nu-i place că în România stau milioane de ha de teren necultivat. Motiv pentru care va cere Guvernului Boc să-i impoziteze la sânge per cei care  nu-şi lucrează pământul. Ce treabă are BNS-ul cu pământul ţăranului? De unde până unde Costin îşi asumă public angajamente de impozitare a proprietăţii private. Ştie el cumva de ce ţăranii nu-şi mai cultivă pământul?
Nu ştie. Costin, ca toţi liderii de sindicat de după 1990, care s-au ales pe viaţă, dacă n-au trecut de partea puterii, s-au înfruptat copios din averea sindicatului comunist. Au descoperit gustul puterii şi vor acum să schimbe masa cu bucate. Masa sindicatului a cam sărăcit, a guvernului este tot timpul plină. Sper să se găsească cineva prin preajma acestui parvenit social care să-i explice filozofia zicalei populare „Nu te ridica cizmare mai sus decât calapodul”.

written by Ioan Rotundu

Jan 07

Guvernul Boc s-a grăbit să găsească soluţii de sporire a veniturilor la bugetul statului. În graba de a găsi astfel de soluţii n-a mai judecat dacă măsurile propuse şi legiferate pot fi aplicate fără a agrava şi mai mult situaţia unor categorii sociale sau activitatea unor sectoare vitale pentru societate.
Auzi logică de politicieni? Cică a fost informat premierul Boc cum că în sectorul apărare naţională ar mai lucra câteva sute de ofiţeri pensionari. Aşa că s-a propus emiterea unei ordonanţe de urgenţă prin care aceştia să fie puşi în situaţia de a alege: pensia sau leafa de bugetar. Iar de aici n-a mai fost decât un pas ca să se nască o monstruozitate juridică cu consecinţe sociale nu numai aberante, dar degradante şi umilitoare chiar pentru cei mai de vază intelectuali ai ţării cum sunt profesorii, actorii, medicii, oamenii de ştiinţă cu rang academic etc.
Iar monstruozitatea s-a creat prin emiterea acelei ordonanţe de urgenţă prin care Guvernul Boc a interzis ca în sectorul bugetar să se mai cumuleze pensia cu salarul. Nu pot spune decât că o astfel de monstruozitate juridică nu putea fi creată decât de nişte monştri politici, iar aceşti monştri politici se numesc „Guvernul Boc”.
Îmbucurător este faptul că de această dată aria protestelor nu s-a limitat numai la sfera celor afectaţi, ci s-a extins la nivelul întregii societăţi civile. Românii au început să descopere cam ce poate Guvernul Boc şi cât de mişelesc a fost modul prin care acesta a preluat guvernarea.
În faţa revoltelor şi protestelor sociale, premierul Emil Boc a preferat să se ascundă, să aplice politica răsuflată a struţului. N-a ieşit public cu nici o declaraţie politică. Iar ca nu cumva vreun politician „cu sânge în instalaţie”, din PSD sau PDL, să scape vreun porumbel din gură, Boc le-a interzis să facă vreo declaraţie vizavi de măsura luată. Nici măcar purtătorul de cuvânt al Guvernului n-a primit dezlegare de a răspunde întrebărilor venite din partea ziariştilor.
Doar ministrul Sănătăţii, Ionuţ Bazac, care face parte din categoria celor „cu sânge în instalaţie”, a avut curajul şi s-a dus la premierul Boc să-i spună că în privinţa medicilor a cam dat greş. Rămân comune întregi fără medici, care vor alege pensia, iar alţii nu sunt să el ia locul. Fără a-l mai suna pe Băsescu, să-şi ceară voi, premierul a recunoscut că a cam sări calul în privinţa medicilor şi a promis că va repara prostia făcută. Iar reparaţia urmează s-o facă printr-o altă prostie şi mai mare: va modifica ordonanţa, situând medicii deasupra legii şi în defavoarea celorlalte categorii sociale afectate. Şi din gura cui a ieşit astfel de vorbe? Din gura unui premier profesor universitar de drept constituţional. Doamne, chiar că ţi-i grădina prea mare!
Cert este că în cursul zilei de ieri protestele celor afectaţi de prevederile ordonanţei s-au radicalizat. Chiar primarul PSD al Sectorul 2 Bucureşti, Neculai Onţanu, s-a arătat consternat de o asemenea măsură aberantă. Cineva de la Cotroceni a simţit că-i rost de capital politic. Iar acel cineva este preşedintele Băsescu, care nu va rata prilejul de a-l chema la ordin pe neexperimentatul premier Boc şi a-l pune în situaţia de a reveni asupra ordonanţei, el, preşedintele, urmând a deveni eroul naţional care i-a salvat pe intelectualii ţării de la o viaţă plină de privaţiuni.
Până când preşedintele îşi va intra în rol, tartorul bordurilor din întreaga Ţară Românească, ministrul Videanu, a creat o diversiune care să abată atenţia românilor de la modul în care au fost umiliţi. Videanu decretat azi „starea de urgenţă”. Văzând cam ce amploare şi consecinţe poate avea declaraţia sa nesăbuită, a revenit şi a precizat că este vorba de „situaţie de urgenţă” şi că vizează numai ministerul ce-l conduce, care va putea achiziţiona combustibil fără să mai organizeze licitaţii publice.
Pentru cine n-a priceput, „situaţia de urgenţă” decretată de Videanu este calea liberă a achiziţiilor de combustibili pe bază de şpagă. Când se organizează licitaţii publice, peşcheşul primit de organizator se numeşte comision, chiar dacă procedura de câştig este mai complicată şi uneori cu miros de caltaboş. Când e fără licitaţie, pur şi simplu dai şpaga şi semnezi contractul.
Iacă cum o măsură idioată, dispusă de un premier şi mai idiot, poate aduce câştiguri fabuloase în plan electoral preşedintelui Băsescu şi financiar lui Videanu. Să nu-mi spună cineva că n-am dreptate!
 

written by Ioan Rotundu