Blogul lui Rotundu

Preşedintele Băsescu, în una din multele sale supărări pe premierul Tăriceanu, l-a etichetat pe acesta drept un şmecher cu papion şi faţă europeană. Cam tot aşa l-au perceput şi românii, un tip elegant, cu papion şi cu faţă europeană, mai puţin şmecher şi mult mai sincer faţă de premieri de dinaintea sa. Numai că în acest zile, adevărata faţă a europeanului nostru a ieşit la vedere. N-are faţă de şmecher, n-are faţă europeană, are faţă de escroc al statului român, de cel mai mare escroc, nu post decembristă cum s-a spus, ci din istoria modernă a României. Pentru că până la el nici un alt premier, începând de la Brăteanu încoace, n-a părăduit ţara de o sumă aşa de mare: 50 miliarde de euro.
Când aproape că eram convinşi că în România nu se mai fură, pentru că nu mai este ce, iată că lozul cel mare al furtului abia acum a ieşit la vedere. O mai fi şi altul, dar încă nu-l ştim.
De Tăriceanu am aflat, nu că s-a dovedit cineva extrem de vigilent, mare patriot, şi i-a descoperit escrocheria, ci din turnătoria care s-a pus la cale de alţi escroci. Vânzarea de către Tăriceanu a gazului metan şi a petrolului de sub platoul continental proaspăt restituit României de către judecătorii de la Haga, către o firmă necunoscută din Canada, a stricat socotelile unui alt escroc.
Nu ştiu de ce, dar naşul acestor escroci pare a fi preşedintele Băsescu, că prea tace şi nu-l face varză pe Tăriceanu. Tăriceanu face parte din categoria escrocilor de salon şi totodată isteţi. În primul rând afacerea cu firma canadiană a perfecta-o spre sfârşitul campaniei electorale de alegeri parlamentare. Moment bine ales, căci nimeni nu era interesat dacă România câştigă pe Ucraina la Haga, sau nu. Toată lumea dorea să obţină mult râvnitul mandat de parlamentar, o patalama care permite escrocherii de nivel mai mic, dar permite. Iar când i-a fericit pe cei de la firma din Canada cu 50 miliarde de euro, l-a fericit şi pe protejatul lui Băsescu, Sorin Ovidiu Vântu, cu mina de calcar şi uraniu.
Cum să sară Băsescu la gâtul lui Tăriceanu când omul său de încredere a devenit superbogat, mina de uraniu fiind o vacă bună de muls pentru mulţi ani de acum înainte, mai mult decât îi va lăsa Dumnezeu lui Vântu să zburde şi să se lăfăi pe pământul României.
De curând ceva s-a întâmplat. Ori Vântu nu şi–a mai putut fi struni lăcomia şi, pe lângă mină mai vrea  petrolul şi gazele de sub apele Mării Negre, ori firma canadiană a stricat înţelegerea avută cu Vântu de România va câştiga procesul cu Ucraina, ori cineva precum Patriciu, care nu-i străin de afacere, sau chiar preşedintele Băsescu, n-a ieşit mulţumit din combinaţie, acum că Ucraina a pierdut ce România a a vândut înainte să aibă.
Aşa că toată tărăşenia a fost dată mediei pentru a fi la tocată în fel şi chip, timp în care, la un semn venit de la Cotroceni, premierul Boc a schimbat omul lui Tăriceanu din fruntea Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM) cu unul de încredere al lui Vântu, respectiv Gelu Mărgineanu. Şi iar oamenii mogulului Voiculescu au mers prea departe şi au descoperit partea necurată a lucrurilor. Acest Mărgineanu a fost, până la numirea în fruntea ANRM, angajatul lui Vântu. S-a ocupat de afacerile acestuia de la mina de uraniu. Este lesne de înţeles de ce a fost pus aici, adică la ANRM.
Omul va face tot ce-i stă în putinţă să aducă contractul semnat de Tăriceanu cu firma canadiană în prag de reziliere. După care, pe tăcute, discret, cum îi este obiceiul, Vântu va prelua afacerea.
În tot acest timp, noi românii, ne mirăm de dimensiunea escrocheriei, stăm ore întregi în faţa televizorului să urmărim fel de fel de dezbateri, iar Guvernul Boc a trimis spre votul Parlamentului un buget care ne va suge orice urmă de vlagă financiară. Ne-au dus de nas şi de această dată, pentru că afacerea de care am aflat abia acum a avut puse bazele în 1992, de către sfinţia sa Stolojan.

written by Ioan Rotundu