Feb 17

macaleti-manolache.jpg  După ce preşedintele PDL, Cătălin Flutur, a bătut palma cu preşedintele PSD, Constantin Conţac, parafând astfel împărţirea şefiilor instituţiilor publice judeţene, s-a trecut la faza a doua: cea a numirii şefilor. Persoane controversate din punct de vedere al comportamentului moral, contestate profesional, au ajuns să devină şefi, pentru că aşa a fost voinţa partidelor. Mai exact al unor politicieni din partide. Am încercat să descifrez ce anume i-a favorizat pe câţiva dintre aceşti şefi să fie susţinuţi de partide.
Unul dintre ei este Sorin Grindei, păstrat şef la Agenţia de Protecţia Mediului. Pus în funcţie de către liberali, Grindei a păşit vioi în barca PSD, pentru scurtă vreme, ca apoi să sară ager în cea a PDL-ului.
Iniţial, la împărţirea şefiilor, APM figura la PSD. Preşedintele Conţac şi-a exprimat intenţia de a-l schimba pe Grindei, dar a sărit în apărarea acestuia Viorica Afrăsinei, actualul subprefect PSD. Afrăsinei a căutat să-l convingă pe Conţac că şef mai bun ca Grindei judeţul n-a avut şi nu va mai avea. Normal să-i ia apărarea, de vreme ce patru ani Viorica Afrăsinei a figurat pe statele de plată ale APM fără să desfăşoare o activitate concretă, dar încasându-şi leafa cu conştiinciozitate. De pe acest post, Afrăsinei a continuat să facă politică nonstop, fără a avea vreo piedică din partea lui Grindei.
Ca să nu-şi mai facă duşmani în partid, Conţac a preferat să cedeze APM-ul la PDL. Iar Cătălin Flutur l-a păstrat pe Grindei, pentru că are cu acesta o colaborare mai veche privind unele programe de înfrumuseţare a Botoşanilor, printre care şi amenajarea zonei Cornişa. Că aceste programe vor rămâne pe hârtie mult şi bine, criza economică fiindu-le duşmanul de moarte, nu mai contează. Sorin Grindei şi-a atins scopul şi a rămas şef la APM, câine portocaliu credincios noului stăpân.
Un alt şef este Dumitru Monacu. El a fost şeful Oficiului Judeţean al Protecţiei Consumatorului din partea PNL, până i s-a pus pata pe el lui Florin Ţurcanu, care l-a schimbat cu fratele său Mihai Ţurcanu. În aceste zile şi Mihai Ţurcanu a trebuit să predea şefia social-democratului Marean Sergiu.
Acest Marean Sergiu este profesor de sport, dar pentru că se află în graţiile deputatului Costică Macaleţi (foto), a reuşit să obţină funcţia. Cum va apăra interesele consumatorului un profesor de educaţie fizică poate ne va explica parlamentarul Macaleţi. Dacă nu tuturor, măcar botoşănenilor din colegiul în care a fost ales deputat.
Revenind la Dumitru Monacu, dat afară de la OJPC, omul a rămas şomer ca toţi şomerii, dar s-a oploşit sub aripa PDL, simţind el că dinspre acest partid îi va veni salvarea. Trecerea lui Monacu de la PNL la PDL nu trebuie se ne mire. În perioada când Macaleţi era prefect, cu care este vecin de apartament, a trecut de la PNL la PSD, ca să poată fi numit ca director adjunct la PECO . Acum, prin lobby-ul făcut de Macaleţi a fost uns şef la Registrul Auto Român. Pâine bună, cozonac, ce mai!
Iată dar, dovada incontestabilă că atunci când vine vorba de accedere la putere sau de păstrarea privilegiilor acesteia, culoarea politică nu contează. Contează să ai relaţia potrivită, cu omul în locul potrivit. Bieţii cameleoni, faţă de politicieni au ajuns fiinţe inferioare. Cameleonilor le trebuie ceva timp să-şi adapteze culoarea la mediu, politicienilor nu. Ei şi-o schimbă pe loc.

written by Ioan Rotundu


One Response to “Numiri de şefi dictate de interese”

  1. 1. maria lui ion--umor-- Says:

    Ăsta arată cu cearcanele lui ca Ion a lui Maria!!! :) )

    - Măi Marie, ştii tu ce efort presupune o partidă de sex?
    - Ce efort, mă Ioane?
    - Uite, măi, e ca şi cum eu te-aş lua pe tine în spate şi te-aş duce din Craiova până-n Timişoara.
    - Hai măi Ioane!
    Maria tot insistă si până la urmă Ion cedează rugăminţilor. După o partidă de amor sălbatic, când Ion dădea să se ducă în sfârşit la culcare, Maria-l ia la întrebări:
    - Auzi, măi, Ioane, şi acum ce faci, doar nu mă laşi la Timişoara?
    (Petrea Prostul)

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia