Feb 27

Pe seama societăţii Apa Grup s-au scris multe aspecte, unele vizând activitatea managerială, altele privindu-ne pe noi toţi, cum ar fi problema cititorii consumului de apă şi plata acestuia.
Însă n-am citit prin media locală publicată nici o informaţie legat de intenţiile ascunse asupra privatizării acestei societăţi.
Sub acest aspect fac investigaţii de mai mult timp, dar informaţiile adunate nu-mi permit încă să public un articol în paginile Jurnalului Online. Când voi avea suficiente elemente care să-mi susţină afirmaţiile, voi publica un astfel de articol. Până atunci însă, ştiind din practica activităţii că informaţiile parţiale le poţi completa foarte bine cu ajutorul cititorilor, m-am hotărât să dezvălui câteva elemente pe blog, în speranţa că voi fi ajutat să mă apropii mai mult de zona fierbinte a subiectului.
Există la nivel de Botoşani un grup de persoane interesate să preia, prin privatizare, societatea Apa Grup, aşa cum au procedat şi francezii în Bucureşti, formând actuala societate Apa Nova. Pentru a-şi atinge acest scop, ei urmăresc mai întâi ca preţul de licitaţie al vânzării să fie cât mai mic, dar şi să fie finalizate o serie de investiţii pe banii publici, pentru a le uşura lor activitatea în viitor. De asemenea, se mai urmăreşte ca cetăţeanul de rând să fie obişnuit cu un sistem de încasare a apei consumate care să permită viitorilor patroni să-şi sporească substanţial încasările.
Pentru scăderea preţului de vânzare a societăţii Apa Grup s-au umflat în mod nejustificat pierderile pe traseu, care sunt în prezent de peste 60%. Aceste pierderi sunt agreate de conducerea Consiliului Judeţean Botoşani, pentru că există acolo o persoană direct interesată să fie aşa. Apoi, organigrama este supraîncărcată, tocmai pentru a se menţine cheltuielile cu salariile într-un procent semnificativ în total cheltuieli. După privatizare, organigrama va fi periată de balastul uman, iar profitul viitorilor patroni se va rotunji semnificativ.
Printre investiţiile care se aşteaptă a fi finalizate pe banii publici este şi aducţiunea de apă de la Stânca – Ştefăneşti. Această conductă va juca un rol esenţial, dacă va fi realizată, în crearea de economii, dar tot în beneficiul viitorilor patroni. De această investiţie este direct interesată o firmă străină, care urmăreşte să devină şi acţionar majoritar în preconizata privatizare.
Încercarea de a ne obliga să plătim apa consumată după contorul de la subsolul blocului şi nu după cel din apartament face parte din această strategie. Pentru ca apa consumată s-o plătim după controlul de la subsol se va da o luptă crâncenă. Intenţia de a se introduce noul sistem de citire şi plată nu convine unor firme căpuşe ale societăţii Apa Grup, care îşi rotunjesc veniturile pe seama ei, printre care şi Elsaco, cea care ne montează apometrele în apartamente şi apoi le verifică periodic.
Ştiu numele firmei străine interesată în privatizarea societăţii Apa Grup şi mai ştiu numele unor persoane interesate să prindă acţiuni. Sper să vină şi momentul când voi putea să le dezvălui public. Până atunci, orice informaţie care mi se va oferi va fi binevenită.

written by Ioan Rotundu


One Response to “Cineva râvneşte la Apa Grup?”

  1. 1. Cunoscatorul Says:

    Este vorba de o firmă din Israel. Asta ne mai trebuie, sa bem apa de la jidani

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia