Feb 12

semiramida-balan-24-noiembrie1.jpg  S-a mai confirmat încă odată, deşi nu mai era nevoie, că adevărul iese la suprafaţă ca untdelemnul deasupra apei. Dezmetecit din bătaia primită şi din aburii alcoolului, fotbalistul Andrei Porfireanu a explicat poliţiştilor că bătaia încasată n-a fost de la ţigani, ci de la români get-beget. Nu mă miră minciuna fotbalistului, pentru că această categorie de sportivi este şi cea mai dezordonată în comportament, mai puţin civilizată şi mai puţin cultivată. Nivelul de cultură generală al fotbaliştilor deţine tristul record de a fi extrem de scăzut, iar comportamentul extrem de vulgar.
Ca reper pentru categoria fotbaliştilor l-am avut tot timpul pe consăteanul meu, Dumnezeu să-l ierte!, Ionică Bordeianu, fost portar la FC Botoşani. În şcoala generală trecea clasa în fiecare an pentru că apăra bine în poarta şcolii şi băteam, în cadrul întrecerilor sportive şi culturale Serbările pădurii, echipele de fotbal a şcolilor din comunele vecine precum Hăneşti, Mihălăşeni, Dobârceni, Truşeşti. Duminica, după câteva ore de bătut mingea pe terenul de fotbal, noi beam apă minerală cu sirop iar Ionică bere la halbă, alături de oamenii mari. A murit răpus de alcool.
N-am nici un respect pentru fotbalişti şi n-am dat prin tribunele unui stadion, la un meci de fotbal, decât o singură dată în viaţa mea. Golănie, în teren, golănie şi violenţă în tribune. Asta ne oferă fotbaliştii şi aşa-zişii microbiştii. Însă în cazul Porfireanu, altceva m-a deranjat cel mai mult.
Silabisind în presa locală despre minciuna fotbalistului, consiliera prefectului pe problema ţiganilor, Semiramida Balan, şi-a exprimat, după mine într-un mod impertinent, dorinţa ca cei care au declarat sau au scris că bătăuşii au fost ţigani, să-şi ceară scuze public faţă de această etnie.
Măi, să fie! Dar această ţigăncuşă, ce papă bănuţii românilor, că nu ştiu ţigani care să achite impozite şi taxe la stat sau să aducă venituri statului prin activitatea lor, şi-a cerut vreodată scuze celor peste 200 de români botoşăneni a căror maşini au fost sparte de ţigănelul minor ARON?
Şi-a cerut vreodată scuze românilor, vreun reprezentant oficial al ţiganilor, pentru ce trag românii în Italia de pe urma infracţiunilor comise de ţigani?  Dar cu lebedele vieneze mâncate de ţigani, de ne urăsc şi acum austriecii, cum rămâne? Cine-şi cere scuze?
Ţigăncuşa asta, de când s-a învechit ca şi consilier prefectural, şi-a cam luat-o în cap şi a prins tupeu.
Pe vremea prefectului Macaleţ a avut îndrăzneala să vină la mine să-mi propună accesarea unor fonduri europene destinate comunităţilor de romi, cu condiţia ca după deschiderea finanţării, jumătate din sumă să i-o dau cash, cu cealaltă jumătate să fac ce ştiu eu mai bine. Am dat-o afară din sediul redacţiei. A găsit un altul cu care să ducă la bun sfârşit treaba sa ţigănească. Aveam să aflu că şi cu fostul deputat Dumitru Sandu, care după anul 2000 a revenit pe postul de direct la Societatea de Servicii Informatice Botoşani a făcut o combinaţie cu nişte calculatoare.
De peste şase ani de zile am sediul redacţiei vizavi de piaţa centrală a Botoşanilor. Nu-i zi lăsată de la Dumnezeu să nu asist la văicărelile şi plânsetele femeilor şi bărbaţilor mai în vârstă, cărora le-au furat ţiganii banii sau bagajule. Lor ce oficial ţigan le cere scuze pentru că au fost prădaţi ziua în amiaza mare?
Centrul medieval al Botoşanilor a devenit fieful ţiganilor. Românii nu mai calcă noaptea prin acea zonă, iar ziua o fac cu frica în spate. N-am auzit-o pe Balan să-şi ceară scuze în numele ţiganilor săi că ce are Botoşaniul mai mândru şi mai de valoare au confiscat aceştia.
Dar, iată, cu tupeu, vrea scuze publice de la un derbedeu fotbalist şi de la media care a scris ce-a declarat derbedeul. Scriu aceste rânduri fără vreo urmă de remuşcare sau culpă, pentru că în Jurnalul Online nu s-a publicat cazul Porfireanu, deci n-aş avea vreun motiv de a mă disculpa în vreun fel.
Dar nu accept să fiu umilit de ţiganii care-şi fac de cap peste tot, în ţară şi în străinătate, fără ca legea să-şi spună cuvântul. Toată stima pentru ţiganii integraţi social, pentru cei care păstrează tradiţiile meşteşugurilor, pentru lăutarii care ne-au încântat şi ne încântă de zeci, chiar sute de ani. Dar n-am nici un fel de respect faţă de ţiganii derbedei, analfabeţi, gălăgioşi şi violenţi în comportament şi care-şi duc viaţa de azi pe mâine furând de la români sau păcălindu-i în fel şi chip.
Vreau să prind acea zi când justiţia română va trage la răspundere vreo asociaţie a comunităţii de ţigani pentru infracţiunile comise de acestea. Din moment ce aceste asociaţii se consideră reprezentative faţă de etnia ţiganilor, atunci, pe lângă drepturile ce susţin că li se cuvin să aibă şi responsabilitatea infracţională a comunităţii. Eu aşa cred că ar i echitabil. Prea suportăm multe, în numele unor drepturi colective prost înţelese şi aplicate juridic.

written by Ioan Rotundu

Feb 11

gradina-cu-flori.jpg În centrul medieval al Botoşanilor, cunoscut ca centrul vechi, în clădirea unde a funcţionat odată cofetăria “Macul Roşu”, doi tineri au amenajat un restaurant cochet botezat “Grădina cu flori”. Vara se poate sta pe terasa abundentă în verdeaţa asigurată de arbuştii ornamentali, iar la vremurile ca acum se ia loc în sala restaurantului, elegant amenajată. Clădirea este una veche, zidurile au grosimea de 80 cm, camerele sunt aşezate în sistem vagon, adică evreiesc, iar trecerea dintr-o cameră în alta se face pe sub câte o boltă frumos arcuită.
Însă despre cum se asigură servirea la masă, despre bucatele care se prepară la bucătărie, preţurile practicate am să scriu altădată, când voi fi însoţit de Lucullus, care se pricepe bine când vine vorba de bucate şi vinurile potrivite.
Restaurantul asigură o anumită intimitate şi totodată discreţie. Motiv pentru ca politicienii deprim rang să se simtă atraşi la un şpriţ, unde fac şi desfac jocuri despre care noi aflăm cu întârziere şi după ce s-au consumat. Alteori nici cu întârziere nu aflăm ce-ar trebui să ştim în calitate de votanţi şi ei de aleşi ar trebui să ne spună.
Spre exemplu, printr-o întâmplare, aş putea spune fericită, am aflat că în acest restaurant s-au adunat într-un din zile politicieni de soi. Şi portocalii la culoare, adică pedelişti, şi roşii ca trandafirul social-democraţilor.
Oamenii au stat câteva ceasuri, timp în care au mâncat, au băut cât a putut duce fiecare şi au pus la cale şefia la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Oamenii au intrat în restaurant cu intenţia nobilă de a-l numi în funcţia de inspector general pe prof. Daniel Botezatu.
Pe măsură ce sticlele cu frâncuşă de Cotnari s-au golit, spiritele s-au încins, iar dialogul s-a canalizat spre un alt nume. Aşa s-a rostit la acea masă numele Adei Macovei. Aşa s-a ajuns ca la ieşirea din restaurant, numele şefului IŞJ să nu mai fie Daniel Botezatu, ci Ada Macovei. Cu adevărat “in vino veritas”!
Tot la acest restaurant, dar într-o altă zi, s-a hotărât cine să fie directorul Casei Corpului Didactic (CCD) Botoşani. Multe nume au fost rostite, dar cel bătut în cuie a fost al bătăiosului profesor de istorie, dorohoianul Gică Manole. Se spune că acest profesor are nişte calităţi aparte: este perfid, mincinos de vocaţie, guraliv şi totodată laş. Cum s-ar putea spune, cam astfel de calităţi trebuie să aibă directorul CCD. Celor din PDL nu le-a trebuit să colinde mult prin judeţ pentru a găsi un astfel de om. A fost suficient să ia loc la o masă din restaurantul “Grădina cu flori”, să ciocnească un pahar şi, din nou, in vino veritas le-a fost de folos. Hai noroc, nea Gică, şi să ai parte de cât mai multe beneficii de pe urma noii funcţii! Să nu fii lacom, că lăcomia strică omenia! Şi nu mai minţi omule, că nu eşti politician, eşti profesor de istorie, şi-ţi faci profesia de râs.
Aşadar, precum Băsescu prin Bucureşti, şi pedeliştii botoşăneni au un restaurant al lor, unde fac şi desfac… sticle cu frâncuşă. După care aflăm ce şefi ne-au mai hărăzit sau ce soartă ne-au rezervat pentru viitor.

written by Ioan Rotundu

Feb 10

roman-cristian-prefect.jpg De când a fost reinstalat în funcţia de prefect, Cristian Roman are o bogată şi neobosită activitate. Ba s-a întâlnit cu patronii şi Conducerea Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Botoşani, ba cu liderii locali de sindicat, ba cu şefii de la descentralizate, ba cu cei care reprezintă interesele pensionarilor etc.
Activitatea sa, puternic diversificată şi mediatizată în presa locală a atras atenţia mai multor cârcotaşi care, bogaţi în imaginaţie, au început a răspândi fel de fel de zvonuri.
Unii cred că toate aceste contacte ale prefectului sunt de fapt mesaje transmise celor cu care se întâlneşte că el este şeful cel mare al judeţului şi de el depinde orice mişcare de viitor. Altfel spus, îi pune în temă cu cine este atotputernicul judeţului.
Alţii cred că prefectul vrea să le arate tuturor celor care depind de activităţile publice că el este noul boss, cheia cu care se poate descuia larg căile spre accesul la banii publici.
Spre exemplu, preşedintele liberalilor, senatorul Liviu Câmpanu şi-a atenţionat colegii de partid, încă în funcţii de şefi pe la diverse instituţii publice, să nu „sărute ghiulul” prefectului şi să demisioneze din funcţie. Adică să nu încerce să se umilească pentru a-şi păstra funcţia. Consider acest sfat ca fiind unul de bun simţ, dacă cu adevărat preşedintele liberalilor a avut în vedere ca oamenii să-i să-şi păstreze verticalitatea şi să nu încerce a se compromite pentru a-şi menţine funcţia. Însă sfatul preşedintelui Câmpanu a fost interpretat, mai ales de răuvoitori, şi într-un alt sens. Adică să nu încerce a-şi cumpăra continuitatea pe post.
Cred că aceşti cârcotaşi prea s-au lăsat influenţaţi de acele cazuri mediatizate de televiziunile naţionale, când prefecţi şi subprefecţi au căzut în capcana unor reporteri sub acoperire, şi au oferit mită în sume de zeci de mii de euro pentru a mai rămâne pe post două, trei luni. Logic, toată lumea care a luat cunoştinţă de astfel de situaţii a tras concluzia că mita oferită de înalţii funcţionari urma să fie scoasă înzecit de la cei care aşteptau la rând să fie unşi în noile funcţii de şefi.
Chiar ieri am fost oprit de un personaj pitoresc, cu care am mai schimb câte o vorbă, atunci când ne întâlnim şi timpul îmi permite, care m-a întrebat ce părere am de modul în care se manifestă prefectul Roman.
În primul rând că de la preluarea funcţiei de prefect, n-am avut vreun dialog cu acesta. În al doilea rând, părerea mea este că toate aceste manifestări sunt dovezi care atestă calităţi de conducător. Ca să ştii ce vei face în următoarea perioadă, care sunt priorităţile economice şi sociale ale judeţului, în administraţia publică etc. trebuie să fii bine informat. Iar prefectul Roman este un caracter puternic, cu personalitate, ambiţios, şi pus pe treabă. El nu este tipul omului care să se lase depăşit de probleme, ci acţionează în întâmpinarea lor. Aceeaşi energie care-l caracterizează o insuflă şi celor din preajmă.
Dacă prefectul preferă să fie în mijlocul problemelor comunitare, participând la fel de fel de întâlniri, sau provocându-le, înseamnă că, vorba preşedintelui Băsescu, este „un prefect jucător”.
În prima sa perioadă de mandat s-a comportat la fel, iar comunitatea întregului judeţ l-a apreciat pentru ce-a făcut. De obicei, după ce un demnitar părăseşte funcţia, dacă s-a implicat în treburi oneroase s-au s-a lăsat cumpărat, astfel de lucruri ies la iveală, sau au grijă alţii să fie cunoscute.
După ce Tăriceanu l-a eliberat din funcţia de prefect, în urma lui Roman nu s-a vorbit decât apreciativ.
Motiv pentru mine să cred că tot aşa se va vorbi şi de acum înainte.
Iar chestiile alea cu cine-i boss-ul, cine-i cheia la buget, sunt pure speculaţii sau zvonuri menite să-l discrediteze. Nu-i Roman omul care să se lase descurajat de astfel de acuze fanteziste. Cel mai bine e să avem încredere şi să-l lăsăm să-şi facă treaba. În general, cei care cârcotesc sunt şi cei care în viaţa lor n-au obţinut rezultate remarcabile, cu care să se poată lăuda. Plăcerea lor, unică şi de compătimit, este să împroaşte cu noroi pe cei care demonstrează capacitate profesională şi pricepere, prefectul fiind unul dintre aceştia din urmă.

written by Ioan Rotundu

Feb 08

Nu mai ştiu cine l-a numit pe Florin Ţurcanu, Vanghele de Botoşani al liberalilor, dar cred că a avut un moment de inspiraţie demn de invidiat. Oricum, personajul nostru este tot atât de pitoresc la vorbă şi la faptă ca şi social-democratul bucureştean, dacă nu cumva îl şi-ntrece.
Prezent la Botoşani la sfârşitul săptămânii ce tocmai a trecut, proaspătul deputat liberal a făcut o serie de declaraţii în stilu-i caracteristic. Adică a sărit peste declaraţiile şi faptele sale anterioare şi şi-a potrivit vorbele cu interesele de acum.
Spre exemplu, în cursul anului trecut, la iniţiativa preşedintelui PNL, fost deputat şi actual senator Liviu Câmpanu, Ţurcanu a fost dat afară din partid. N-are rost să reiau motivele, ci numai deznodământul. Exclus din PNL, Ţurcanu şi-a format un alai de consilieri, viceprimari şi primari liberali şi s-a dus la Bucureşti, la tătuca Tăriceanu. Am aflat de curând că Tăriceanu n-a considerat necesar să dialogheze cu Ţurcanu, având probleme de stat mult mai importante. L-a dat pe mâna unui trepăduş, care, impresionat de alaiul lui Ţurcanu, l-a sunat pe Câmpanu cu rugămintea de a-l primi din nou în partid pe proaspătul exclus. Înţelegând că nu-i momentul propice să se răfuiască cu Ţurcanu, deoarece se apropiau alegerile parlamentare, preşedintele Câmpanu a revenit asupra deciziei de excludere. Aşa a putut Ţurcanu, reîntors la Botoşani, să se laude cu prietenia lui Tăriceanu, considerându-se deja un protejat al acestuia.
Între timp Câmpanu şi-a adus aminte de răfuiala cu Ţurcanu. Nu l-a mai exclus din partid, dar i-a luat toate funcţiile deţinute şi l-a expediat în rândul masei anonime de membri liberali.
Recent a venit rândul lui Tăriceanu să fie aruncat în furcile caudine ale mass mediei, acuzat fiind de trădarea intereselor naţionale în favoarea unei cvasinecunoscute firme canadiene. Necunoscută nouă, nu şi lui Tăriceanu.
Legat de acest episod nefericit pentru noi, ca popor, dar pe deplin fericit pentru prosperitatea personală a lui Tăriceanu, joi spre vineri noapte am postat pe bloc comentariul intitulat „A pus-o!” În esenţă, am afirmat că prin dezvăluirea afacerii cu petrolul şi gazul metan din Marea Neagră, Tăriceanu şi-a luat adio de la preşedinţia PNL şi de a mai candida la preşedinţia României. Ei bine, zelos cititor al comentariilor mele, Ţurcanu a preluat ideile şi le-a prezentat, în conferinţa de presă de sâmbătă, drept opinii personale ale sale.
N-am nimic împotriva faptului că mi-a împărtăşit opinia, ca să nu spun furată, dar această opinie nu i se potriveşte. Ţurcanu a declarat presei locale că se delimitează de Tăriceanu şi că-i este ruşine că are parte de un asemenea preşedinte de partid. Dar când s-a dus la acest preşedinte, smiorcăindu-se ca a fost dat afară din partid, nu i-a fost ruşine? Dar când omul lui Tăriceanu i-a înlesnit revenirea în partid, nu i-a fost ruşine? Dar când s-a lăudat la Botoşani cu protecţia lui Tăriceanu de ce nu i-a fost ruşine? Oare nu cumva mustrările sale de conştiinţă că are un astfel de preşedinte de partid nu-s decât false efecte de imagine a sa? Eu cred că da.
Şi a mai avut Ţurcanu o mustrare de conştiinţă. Pentru că se apropie sorocul alegerilor în PNL Botoşani, el încearcă să-i bareze senatorului Câmpanu drumul spre un nou mandat de preşedinte. Aşa că a aruncat presei teza că cel mai bun preşedinte al PNL Botoşani ar fi Gabriel Oprişanu, care are şi capacitatea de a i se opune primarului Flutur. Jocul pe care încearcă Ţurcanu să-l provoace nu-i deloc abil. Oprişanu ştie exact că nu-i momentul să-l concureze pe Câmpanu la preşedinţia partidului. Iar cu primarul Flutur, Oprişanu se află în bune relaţii de prietenie şi sprijin reciproc şi nicidecum nu-i este un adversar pus pe rele. Doar în mintea lui Ţurcanu imaginile sunt deformate, precum în acea cameră cu oglinzile care-ţi pocesc mutra.
Diversiunea pe care Ţurcanu vrea s-o creeze este un ieftină, o „Operă de trei parale”, numai că această piesă îşi are valoarea ei artistică, iar cea a lui Ţurcanu nonvaloarea politică.

written by Ioan Rotundu

Feb 06

Fostul premier Tărticeanu, dacă e să ne folosim de o expresie neconvenţională, de jargon, rostită atunci când cineva a stricat ceva, când a compromis ceva, a pus-o. El a pus-o în urma dezvăluirilor publice privind împrejurările în care a semnat o hotărâre de guvern favorabilă societăţii canadiene ce s-a apucat de mirosit petrol şi gaze sub scoarţa continentală a Mării Negre aflată sub jurisdicţia României.
Şi a pus-o de două ori. Prima dată că a renunţat la drepturile statului Român de a beneficia de 55% din producţia extrasă, contra unei redevenţe plătită trimestrial, constând în 3,5 – 13% din preţul practicat şi venitul realizat. A doua oară că a permis firmei canadiene să se extindă cu prospecţiunile şi exploatarea în perimetrul aflat în litigiul cu Ucraina, de România va câştiga procesul de la Haga, fără vreun avantaj pentru statul Român.
Toată tărăşenia are şi o parte pozitivă. Avem noi, românii, acea zicală cu nu da vrabia din mână pe cioara din par. Iată că au venit canadienii şi ne-au contrazis. Ei au dat vrabia din mână, una pipernicită şi rebegită, pe ditamai cioroiul aflat în parul bătut pe teritoriul ucrainean. Au prins cioroiul cu tot cu par. Aşadar, să luăm aminte: în afacerile cu petrol şi gaz poţi da vrabia din mână pe cioara din par, cu condiţia ca aceste afaceri să le faci cu autorităţile României.
De ce-a pus-o Tăriceanu? Pentru că lovitura de imagine suferită i-a luat piuitul într-un moment când, dimpotrivă, avea nevoie de susţinere publică. În PNL urmează să aibă loc alegeri, iar Tăriceanu vrea să-şi înnoiască mandatul de preşedinte al partidului. În urma acestui scandal de proporţii, m-aş mira ca liberalii să-l mai susţină pentru încă un manda. Sunt prin interiorul PNL câteva capete mai răsărite, printre care Ludovic Orban şi Crin Antonescu, care de mult timp îşi doresc preşedinţia PNL. Mai sunt şi alţii, dar nu-i ţin brăcinarii politici să intre în luptă.
Cu papionul terfelit şi faţa europeană ridată, Tăriceanu îşi poate lua adio de la preşedinţia PNL. El a mai pus-o şi ca intenţie de a candida la preşedinţia României. După această serie de dezvăluiri, în care fără doar şi poate vinovăţia sa este una extrem de mare, n-are nici o şansă de a se mai prezenta în faţa românilor să le ceară a-l alege preşedintele lor. Cred că în timpul acestor dezvăluiri şi dezbateri publice, preşedintele Băsescu şi-a înnoit de cel puţin două ori rezerva de whisky, de bucurie că a mai scăpat de un adversar.
Apropo de preşedintele Băsescu, nu vi se pare că tot acest scenariu prin care Tăriceanu a fost pur şi simplu spulberat, atât ca om politic cât şi ca fost premier, înalt demnitar al Statului Român, poartă amprenta preşedintelui? Eu cred că preşedintele Băsescu ştia imediat ce Tăriceanu a semnat H.G., de afacerea pusă la cale. Însă a păstrat totul, până când i-a picat bine.
În demersurile Guvernului Boc de a avea ţara un buget, Tăriceanu, ca şeful singurului partid de opoziţie din România, a avut câteva ieşiri publice prin care a criticat construcţia bugetului pus la cale de Boc, în salonul de taină de la Cotroceni.
Aşa că preşedintele Băsescu a considerat că-i momentul să-l liniştească. Şi l-a liniştit, iar noi avem un buget despre care nici nu mai comentăm. Când să ne mai ocupăm de buget, dacă avem de perorat pe seama nevolniciei săvârşită de Tăriceanu, pe seama moldoveanului Gordunov, ce-a reuşit să devină eroul neîncoronat al românilor, pentru că datorită lui am aflat şi noi cu ce se ocupă Justiţia, pe seama răfuielilor dintre bandele organizate pe sistem mafiot, de pe urma cărora cad românii pe stradă împuşcaţi în cap, fără ca vreun un şef, fost miliţian devenit poliţist european, să-şi piardă privilegiile funcţiei. 
Cu atâtea probleme pe cap, când să ne mai ocupă şi de bugetul cu care Boc n-e acadorisit pe acest an?!

written by Ioan Rotundu

Feb 06

Preşedintele Băsescu, în una din multele sale supărări pe premierul Tăriceanu, l-a etichetat pe acesta drept un şmecher cu papion şi faţă europeană. Cam tot aşa l-au perceput şi românii, un tip elegant, cu papion şi cu faţă europeană, mai puţin şmecher şi mult mai sincer faţă de premieri de dinaintea sa. Numai că în acest zile, adevărata faţă a europeanului nostru a ieşit la vedere. N-are faţă de şmecher, n-are faţă europeană, are faţă de escroc al statului român, de cel mai mare escroc, nu post decembristă cum s-a spus, ci din istoria modernă a României. Pentru că până la el nici un alt premier, începând de la Brăteanu încoace, n-a părăduit ţara de o sumă aşa de mare: 50 miliarde de euro.
Când aproape că eram convinşi că în România nu se mai fură, pentru că nu mai este ce, iată că lozul cel mare al furtului abia acum a ieşit la vedere. O mai fi şi altul, dar încă nu-l ştim.
De Tăriceanu am aflat, nu că s-a dovedit cineva extrem de vigilent, mare patriot, şi i-a descoperit escrocheria, ci din turnătoria care s-a pus la cale de alţi escroci. Vânzarea de către Tăriceanu a gazului metan şi a petrolului de sub platoul continental proaspăt restituit României de către judecătorii de la Haga, către o firmă necunoscută din Canada, a stricat socotelile unui alt escroc.
Nu ştiu de ce, dar naşul acestor escroci pare a fi preşedintele Băsescu, că prea tace şi nu-l face varză pe Tăriceanu. Tăriceanu face parte din categoria escrocilor de salon şi totodată isteţi. În primul rând afacerea cu firma canadiană a perfecta-o spre sfârşitul campaniei electorale de alegeri parlamentare. Moment bine ales, căci nimeni nu era interesat dacă România câştigă pe Ucraina la Haga, sau nu. Toată lumea dorea să obţină mult râvnitul mandat de parlamentar, o patalama care permite escrocherii de nivel mai mic, dar permite. Iar când i-a fericit pe cei de la firma din Canada cu 50 miliarde de euro, l-a fericit şi pe protejatul lui Băsescu, Sorin Ovidiu Vântu, cu mina de calcar şi uraniu.
Cum să sară Băsescu la gâtul lui Tăriceanu când omul său de încredere a devenit superbogat, mina de uraniu fiind o vacă bună de muls pentru mulţi ani de acum înainte, mai mult decât îi va lăsa Dumnezeu lui Vântu să zburde şi să se lăfăi pe pământul României.
De curând ceva s-a întâmplat. Ori Vântu nu şi–a mai putut fi struni lăcomia şi, pe lângă mină mai vrea  petrolul şi gazele de sub apele Mării Negre, ori firma canadiană a stricat înţelegerea avută cu Vântu de România va câştiga procesul cu Ucraina, ori cineva precum Patriciu, care nu-i străin de afacere, sau chiar preşedintele Băsescu, n-a ieşit mulţumit din combinaţie, acum că Ucraina a pierdut ce România a a vândut înainte să aibă.
Aşa că toată tărăşenia a fost dată mediei pentru a fi la tocată în fel şi chip, timp în care, la un semn venit de la Cotroceni, premierul Boc a schimbat omul lui Tăriceanu din fruntea Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM) cu unul de încredere al lui Vântu, respectiv Gelu Mărgineanu. Şi iar oamenii mogulului Voiculescu au mers prea departe şi au descoperit partea necurată a lucrurilor. Acest Mărgineanu a fost, până la numirea în fruntea ANRM, angajatul lui Vântu. S-a ocupat de afacerile acestuia de la mina de uraniu. Este lesne de înţeles de ce a fost pus aici, adică la ANRM.
Omul va face tot ce-i stă în putinţă să aducă contractul semnat de Tăriceanu cu firma canadiană în prag de reziliere. După care, pe tăcute, discret, cum îi este obiceiul, Vântu va prelua afacerea.
În tot acest timp, noi românii, ne mirăm de dimensiunea escrocheriei, stăm ore întregi în faţa televizorului să urmărim fel de fel de dezbateri, iar Guvernul Boc a trimis spre votul Parlamentului un buget care ne va suge orice urmă de vlagă financiară. Ne-au dus de nas şi de această dată, pentru că afacerea de care am aflat abia acum a avut puse bazele în 1992, de către sfinţia sa Stolojan.

written by Ioan Rotundu

Feb 04

În timpurile comuniste, cine-şi mai aminteşte, a fost lansat sloganul „Nici o masă fără peşte!”. Sloganul avea menirea să distragă atenţia românilor de la lipsa cărnii din hale, care pleca la export, pentru a ne achita datoria externă. După un timp n-am mai avut nici peşte. Probabil că vreo „minte luminată” a realizat că peştele conţine fosfor, iar fosforul dezvoltă inteligenţa. Ori, regimul comunist numai de oameni inteligenţi n-avea nevoie. Cu toate acestea, consumul excesiv de peşte şi-a făcut efectul. După aproape 50 de ani de ignoranţă petrecuţi în regimul comunist, în decembrie 1989 românilor li s-a urcat fosforul la cap şi s-au deşteptat.
Acum iar am ajuns să fim „hrăniţi ştiinţific”, iar sloganele s-au înmulţit. „Grăsimile şi glucidele dăunează grav sănătăţii!” sau „Consumul de alcool şi tutun dăunează grav sănătăţii dumneavoastră!”. La acest ultim slogan, ca statul să fie mai convingător, ne-a oferit fundul dezgolit al Mihaelei Rădulescu. Cică dacă nu vom mai bea şi fuma, ca fundul său vom ajunge. Românii au interpretat altfel reclama. Dacă nu vor bea şi fuma, de fundul Mihaelei vor avea parte. Apetisantă şi tentantă ofertă!
Cam ce-am consumat noi de-a lungul timpului, drept grăsimi şi glucide, drept băutură şi tutun şi totuşi am reuşit să prindem ziua de astăzi, o vom prinde şi pe cea de mâine şi încă multe altele, de vom mânca mâncarea noastră şi nu cea oferită de ei.
Ardeleanul nu concepe viaţa fără clisă, pită şi brişcă. El nu poate să nu aibă în pod sau în afumătoare o pulpă întreagă de porc pe post de jambon. Nu poate concepe să meargă la cosit fără nişte untură şi jumări, cu câteva bucăţi de cârnaţ printre ele. La toace aceste grăsimi, cum să nu meargă un păhărel, două de palincă, din prună curată, de să-ţi sară ochii din cap şi să te scuturi din toate mădularele. La toate acestea, să adăugăm şi celebrele murături, prezente pe masa ardeleanului de la începutul festinului şi până la plecarea ultimul musafir întârziat.
Peste Carpaţi, până la Prut, găsim o alimentaţia bazată pe aceleaşi grăsimi de porc. Tot jumări la chiup, tot cârnaţ afumat, numai că ambele se asezonează cu o bucată din brânză de oaie şi o mămăligă cât roata carului. Mai obişnuieşte moldoveanul ca jumările să le încălzească, stricând peste ele şi câteva ouă proaspete de găină. Să mai adăugăm fasolea cu slănină afumată, borşul de găină porumbacă, galbenă la târtiţă de grăsimea adunată pe seama grăunţelor aruncate în curte dimineaţa şi seara.
Dimineaţa merge câte o cană cu lapte proaspăt muls de la vacă, iar seara câte o ulcică de lapte acru, răcoros, scos atunci din zemnic, unde a fost pus la prins.
În zilele când pe masă odihnesc mâncărurile grase din carne, cum ar fi o varză cu rasol de porc sau costiţă afumată, musai se va aşeza alături o cană cu vin, o frăguţă galbenă sau o căpşunică roşie, ori o tirează întunecată la faţă, puţin acrişoară, ca să taie din gustul grăsimii, pentru a mări pofta de mâncare.
La moldovean, în coşul pus la capăt de postată luată la prăşit, se va găsi întotdeauna şi un şip cu ţuică de tescovină, din care va trage câte-un gât, timp în care nevastă-sa va aşeza pe ştergar farfuria ce-o va umple cu borş, deasupra strălucind năsturei din grăsime de pasăre.
Toată vara copiii de la ţară consumă fructe direct din copac, fără moftul de a fi spălate şi fără a-şi face probleme de existenţa unui vierme sau doi. Dulceaţa lor este naturală, conţin „soare topit”, cum spune Păstorel despre vinul Cotnari.
Iarna, când geruieşte pe afară, pe plita ţăranului se va afla o oală plină cu vin sângeriu la culoare, în care s-au pus bucăţi de scorţişoară şi s-a turnat zahăr din belşug. Este vorba despre acel zahăr obţinut din sfeclă, căruia îi ducem acum dorul. Ce dulceţuri făcea bunica cu acel zahăr şi ce spornic era! Acum, zahărul din comerţ, torni şi nu se mai leagă dulceaţa. Nici ceaiul nu mai are dulceaţa de altădată. Cât despre dulciurile care se găsesc acum în comerţ, sunt otrăvuri curate.
Străbunica, Harieta, a murit la 104 ani. Bunica, Profira, care toată viaţa a prăşit cu sticluţa cu tescovină în buzunarul pestelcii, s-a stins din viaţă la 102 ani. Nu ţin minte să fi ajuns în viaţa lor la medic, să fi făcut injecţii sau să fi luat pastile.
Cele de mai sus sunt numai câteva din alimentele cu care ne-am obişnuit din familie, mai ales cei care provenim de la ţară. În numele unei alimentaţii raţionale, ştiinţifice şi sănătoase, aceste alimente ne-au fost luate şi înlocuite cu altele, cică avizate europeneşte şi sănătoase. Atât de sănătoase, că-n 20 de ani, de când mâncăm astfel de produse, s-a îmbolnăvit întreaga naţiune. Până şi ţăranii, rezistenţi la boli de când se ştiu, au început să se plângă că le scârţâie sănătatea de una, de alta.
Păi, cum să nu ne îmbolnăvim când ne îndopăm cu chimicale. Carnea provine de la animale furajate în sistem industrial, produsele lactate nu mai au puterea nutritivă naturală. Gustul cărnii este ca de iască, iar al produselor lactate fad, fără acea adiere de fân proaspăt, fără acel miros de flori de câmp care umple casa când se vine cu găleata de lapte proaspăt muls de la vaca din grajd.
Produsele din carne sunt afumate sintetic, sunt tratate cu substanţe chimice ca să reziste în timp. M-a sfătuit un carmanger să nu mănânc parizer sau cremvuşti, căci sunt preparaţi dintr-o pastă chimică şi nu mai conţin ficatul şi slănina proaspătă de porc, cum ştiam că se preparau nu până demult.
Cum spuneam, zahărul nu mai este natural, ci înmulţit cu dulciuri sintetice. Bomboanele, unele sortimente de ciocolată, sunt produse pe bază de îndulcitori industriali. Bomboanele cu lapte şi miere de albine nu mai conţin umplutura naturală, dropsurile de mentă nu conţin esenţa naturală de mentă. Au dispărut şerbeturile iar dulceţurile de casă, în lipsa zahărului din sfecla de zahăr, nu se mai leagă.
Asta este alimentaţia ce ne-o oferă actualii guvernanţi, în timp ce ei merg la restaurantele de lux pentru a mânca salate din fructe de mare sau produse obţinute ecologic. Noi facem coadă la farmacii, pentru a cumpăra medicamentele compensate. În curând, de la farmacii cozile se vor muta la cimitire. Apropo, şi mortul trebuie îngropat după directivele UE şi nu după cele ale preceptelor creştine, cu care suntem obişnuiţi de aproape două mii de ani. Dar despre morţi, în curând!

written by Ioan Rotundu

Feb 04

De la 1 februarie, ţăranii vânzători de lapte, smântână, brânză, ouă etc. au fost fugăriţi. Iar alergarea lor s-a făcut în numele normelor europene, care, chipurile, trebuie respectate şi în pieţele din Botoşani. 
Nu pot să înţeleg de ce aceleaşi norme nu sunt aplicate în pieţele locale din Germania, Franţa, Spania, Grecia şi sunt strict imperios de aplicat în pieţele din România.
Este o măsură total anapoda şi împotriva dezvoltării economiei locale. Premierul Boc ne tot împuie capul cu necesitatea de a consuma produsele autohtone, pentru a limita importurile de produse alimentare şi pentru e economisi valuta. Iar vorbele sale conţin un adevăr. Numai că una vorbeşte şi altele îi sunt faptele şi demersurile în calitate de premier. Dacă doreşte din tot sufletul său de patriot ardelean ca economia României să se dezvolte, atunci să anuleze toate aceste restricţii aberante cu privire la limitarea accesului pe pieţele locale a produselor autohtone, provenite din gospodăriile individuale. Să se revină asupra acelor acte normative prin care s-au introdus condiţii absurde de prelucrare a laptelui şi cărnii în unităţi de producţie de tip familial. S-au desfiinţat zeci de laboratoare de carmangerie şi de secţii de prelucrarea laptelui, pentru a se invada pieţele şi magazinele cu produse alimentare aduse de aiurea, prelucrate chimic. Aducem carne din Irlanda, provenită de la vaci nebune, iar cea provenită de la vacile noastre am interzis-o în numele unor proaste interpretări ale directivelor UE.
Este plin ministerul Agriculturii de nulităţi, de medici veterinari care n-au călcat în viaţa lor într-un staul de vacă, nu ştiu cei aia o târlă, n-au băgat în gură o bucată de brânză de oaie, sănătoasă şi gustoasă, n-au băut o cană cu lapte muls de la vaca care a păscut şi n-a fost furajată chimic, n-au mâncat un ou proaspăt de găină crescută cu grăunţe, nutritiv, alături cu un dărăb de mămăligă şi mujdei de usturoi. Aceste nulităţi birocratice emit reglementări care n-au nimic comun cu realitatea, care ne fac nouă şi ţăranilor viaţa un iad.
Între directivele UE se găsesc şi câteva care fac trimitere la păstrarea şi conservarea tradiţiilor. Pe la noi aceste directive n-au aplicare, pentru că strică socotelile mafiei deja creată pe seama importurilor şi comercializării produselor alimentare pline de E-uri.
O să fac câteva considerente legate de tradiţiile meleagurilor botoşănene. Înainte de 1900, făina de grâu de la moara Botoşani, bogată în gluten, a fost medaliată cu aur la Paris. Grâul din bazinul Dorohoiului a fost mult timp furnizat Palatului Versailles din Paris, asigurând regalităţii franceze o pâine extrem de gustoasă.
Făina de porumb provenită de la hanganul moldovenesc a fost baza alimentaţiei ţăranului vreme de sute de ani. Mămăliga a ajutat naţia română să supravieţuiască. Afrodiziacă, ea stimula sexul. Iar ţăranii umpleau casa cu plozi, făcând socoteli extrem de dramatice, dar foarte realiste la vremea lor. Mamele socoteau câţi dintre copii vor muri, ca tribut dat bolilor şi câţi vor ajunge la casele lor. Câţi vor muri în războaie şi câţi vor supravieţui, pentru a crea o nouă generaţie.
Baza alimentaţiei ţăranului a fost asigurată din gospodăria proprie. Mă refer la ţăranii care formau clasa de mijloc, care mâncau sănătos. Laptele de la vaca care paşte sau mănâncă strujeni la iesle, căreia i se mai dă un pumn de tărâţe, sau verdeţuri murate va fi unul prin de vitamine. Laptele de la vaca crescută în staul, cu mâncare după reţete chimice, dă lapte cu zecile de litri, dar vitaminizarea lui este alta.
Acum i-au fugărit pe cei cu laptele sănătos, pentru a face loc celor cu laptele adus din Polonia, Ungaria sau şi de mai departe. Aşa s-a întâmplat şi cu carnea de porc. În numele nu ştiu cărui ignorant de la UE, ni s-a interzis să mai consumăm carnea de la porcii noştri. Cică sunt vaccinaţi contra pestei. Vaccinaţi contra pestei au fost porcii de când mă ştiu. Ceuaşescu a achitat datoria externă a României, dând Occidentalilor să consume carnea noastră de porc. Atunci n-a pus nimeni problema vaccinului. Acum au pus-o, pentru că este nevoie ca România să fie piaţă europeană de desfacere, nu ţară care produce.
Am discutat în mai multe rânduri cu Gheorghe Ciubotaru, botoşăneanul nostru ajuns vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Protecţia Consumatorului, despre prezenţa E-urilor în alimentele importate. M-am îngrozit de ce mi-a putut spune despre consecinţele dezastruoase ale consumurilor de E-uri. Numai că nu stă în putinţa ANPC să interzică importul de alimente din UE. Treburile sunt mult mai complicate, pentru că nişte „deştepţi” de prin ministerul Agriculturii au acceptat, în negocierile cu UE, nişte condiţii total defavorabile României. Acum noi plătim poliţa incompetenţei lor. Suportăm consecinţele corupţiei care domină prin ministere. Suportăm, plătind cu sănătatea noastră.

written by Ioan Rotundu

Feb 03

Ieri s-a lansat teza că toate partidele trebuie să-şi unească forţele pentru a susţine la preşedinţia României un singur candidat. Numai aşa va putea fi învins actualul Băsescu, considerat că promovează dictatura practicată în antichitate de către împăratul roman Cezar. Cred că nu este potrivită comparaţia cu Cezar.
Împăratul Cezar era un om cult, stăpânea filozofia, avea cunoştinţe de artă militară, de administraţie publică, preţuia artele, cunoştea istoria imperiului şi rolul jucat de către conducătorii de până la el, reformele înfăptuite de către unii dintre aceştia. Băsescu ştie cu totul altceva. El cunoaşte tractirele din principalele porturi ale lumii, poate deosebi un whisky de calitate de unul prost, ştie ce este un grog, îi curge prin vene rom marinăresc şi nu ca nouă sânge, poate hăhăi prelung şi într-un mod bădăran, are experienţa de a cântări o blondă sau o brunetă de la prima vedere, n-are treabă cu filozofia şi artele, nu ş-a îmbâcsit creierul cu lecturile autorilor clasici şi universali. Spre deosebire de Cezar, Băsescu a rămas şi este virgin la virusul intelectualităţii. Adică are mintea odihnită.
Nici măcar din punct de vedere al apucăturilor dictatoriale nu poate si asemuit cu Cezar. Poţi fi un dictator manierat, cult, impunându-ţi voinţa cu zâmbetul pe buze, prin a domina intelectual supuşii. L-am putea nominaliza aici pe generalul Franco, care a introdus dictatura în Spania. Pe Băsescu îl putem, asemui cu Hitler, dar la o scară mai mică. Intelectual, între Băsescu şi Hitler n-avem a face diferenţă. Singura diferenţă dintre cei doi, total defavorabilă lui Băsescu, este sentimentul naţionalist. Hitler a fost un dictator de un naţionalism exacerbat. Băsescu este un dictator mânat de sentimente egoiste, meschine, de dorinţe personale şi spirit de gaşcă. Nici măcar n-are meritul de a-şi fi legat dictatura de vreun interes naţional, ca istoria să-l slăvească cu ceva.
Aşadar, s-a lansat teza ca partidele să-şi unească forţele în jurul unui candidat comun, care să-l bată măr, în alegeri, pe preşedintele Băsescu. În primul rând că partidele noastre nu sunt în stare de un asemenea act, deşi interesul naţional îl cere. Egoismul lor politic este mai puternic.
În lipsa unui candidat unic, cam ce contracandidaţi ar avea Băsescu. Dinspre partea PSD nici un pericol. Aici a rezolvat problema. Năstase stă-ncurcat în dosare, dar nu acesta-i punctul său slab. El a devenit un „expirat”, nu mai este ce-a fost, chiar dacă cei de la Antene vor să-l resusciteze. Românii nu-l mai vor, iar Năstase, în orgoliul ce l-a dominat şi continuă să-l domine nu pricepe. Băsescu l-a bătut odată şi i-ar veni uşor să-l doboare şi a doua oară.
Prostănacul Geoană n-are lipici la români, iar el nu pricepe acest aspect. L-a priceput Băsescu, care-l va încuraja să candideze, numai să nu se trezească cu vreun alt candidat. Căci prin PSD, în eşalonul doi, sunt ceva tinerei care ar putea candida, dar nu împotriva lui Băsescu. Un intelectual rasat va fi întotdeauna umilit public de un marinar bădăran, pentru că replicile lor vor fi deferite. Apoi, Băsescu prea a intrat prea adânc în sufletul unor români ca să fie scos uşor de acolo. Aşa cum am mai scris, românilor le place un candidat puţin beţiv, puţin curvar, bădăran şi mai puţin intelectual, dar să hăhăie în rând cu ei.
La PNL s-a anunţat Tăriceanu. Omul poartă papion, are faţă europeană, este manierat, diplomat, dar n-are tupeul lui Băsescu, n-are spontaneitatea acestuia în a da replici. Să mai avem în vedere că Băsescu minte cu o seninătate debordantă, iar când este prins cu minciuna se scuză cu o umilinţă atât de bine prefăcută, că este iertat. O acuzaţie publică aruncată lui Tăriceanu, într-o dispută electorală directă, l-ar amuţi pe acesta şi l-ar discredita total. Degeaba se va dovedi ulterior că Băsescu a minţit.
Ar mai fi Crin Antonescu. Omul are ceva din ironia lucrurilor, are spontaneitate în replică, dar nu-i bădăran, nu le are cu restaurantele, nici cu blondele spălăcite. În concluzie, s-ar putea bate de la egal la egal cu Băsescu, dar n-are lipici la români.
Ştiţi cine s-ar putea bate cu Băsescu, folosindu-se chiar de armele acestuia? Este Sorin Oprescu. Doctorul are abilitatea de a-şi folosi eficient cunoştinţele de psihologie umană acumulate în carierea profesională. Îl cunoaşte pe Băsescu, îi anticipează reacţiile, ştie cum să i le anihileze. De când este primarul general al Capitalei a mai adunat ceva informaţii cu care să-l facă pe Băsescu să plângă cu adevărat. Oprescu are vorbă hotărâtă, iar profesia sa prinde la ţugulan, chiar dacă nu la toţi. O candidatură a lui Oprescu ar fi o motivaţie şi pentru intelectuali, de a merge la vot.
Numai că Oprescu singur nu va putea suporta o campanie electorală costisitoare. El n-are banii PDL –şi ai lui Băsescu.
Dacă partidele ajung la înţelegerea susţinerii unui candidat unic, atunci acesta trebuie să fie Oprescu. Dar mă îndoiesc de aşa ceva, iar Iuda unei asemenea coaliţii ar fi PSD. Luaţi aceste rânduri ca o opinie personală şi nu altfel. Şi mai există o cale, sigură sută la sută, prin care Băsescu poate fi dat jos. O voi dezvălui în curând.

written by Ioan Rotundu

Feb 01

Un sondaj dat publicităţii săptămâna trecută, a arătat că preşedintele României, Traian Băsescu, se bucură de o încredere publică într-un procent de 48%, urmat la mare distanţă de Mircea Geoană, la rându-i urmat de Sorin Oprescu. Acest sondaj a fost realizat chiar în perioada când Guvernul Boc se pregătea să avorteze un buget potrivnic tuturor intereselor poporului român. În spatele acestui buget se află preşedintele Băsescu, care a fost principalul actor al constituirii lui. Cu toate acestea, românii continuă să-l venereze pe Băsescu. De ce oare?
Pentru că preşedintele Băsescu este expresia mentalităţii noastre despre cum trebuie să ne fie conducătorul. Un pic beţiv, un pic curvar, cu ieşiri de bădăran, cu replici de mahala, dar care prind la ţugulanul de rând, miştocar cu cei din jur, jucând bine rolul de justiţiar împotriva celor corupţi şi predispuşi la abuzuri etc. sunt principalele caracteristici pe care majoritatea românilor le apreciază la conducătorul lor. Iar Băsescu ştie acest lucru, şi profită din plin. El ştie că oricât de mult i-ar înşela şi păcăli pe români, dacă va ieşit un pic ameţit dintr-un  restaurant şi va face de la volanul maşinii o declaraţie pe placul românilor, va fi şi mai apreciat.
Românii uită repede, iartă repede, se asociază uşor cu cei care le fac pe plac prin vorbe şi nu prin fapte. Ce-au uitat românii despre personalitatea lui Băsescu merită adus în actualitate. A fost un privilegiat al regimului comunist şi al Elenei Ceauşescu în special, iar el n-a avut nici o reţinere de a iniţia o comisie care să condamne comunismul, crezând că va intra în istoria postdecembristă ca erou. S-a înşelat amarnic!
Ca ministru al Transporturilor în perioada guvernării CDR a introdus „taxa Băsescu” cu sloganul „Aici sunt banii dumneavoastră.!”, iar în spatele tablei cu sloganul se întindea o şosea plină de gropi. Au fost câteva vociferări, după care toată lumea a plătit. Iar banii numai Băsescu ştie cum s-au cheltuit, căci drumuri bune tot n-avem.
A adus italienii să refacă autostrada Piteşti – Bucureşti. S-au dus pe apa sâmbetei câteva sute de milioane de euro, iar autostrada este un dezastru. Nimeni nu l-a tras la răspundere, dar o face el cu alţii, şi încă cu tupeu.
Cât a fost primarul Capitalei a comis un şir întreg de ilegalităţi, culminând cu trecerea parcurilor publice în proprietatea privată a agreaţilor săi, luându-şi o casă în strada Mihăileanu, despre care a recunoscut cu falsă pocăinţă că a luat-o ilegal, dar n-a restituit-o. Românii au uitat acea perioadă când Băsescu, ca primar al Capitalei, a tăiat şi a spânzurat după cum i-au fost interesele, menţinând cu consilierii generali o atmosferă de scandal.
Ca preşedinte, şi-a impus voinţa de a aduce la guvernare Alianţa DA. Din scandal în scandal, Alianţa s-a spart. Ieşirea miniştrilor PD de la guvernare n-a fost nici o pagubă pentru români. Dimpotrivă, s-a furat mai puţin. Dorinţa lui Băsescu de-al da jos pe Tăriceanu, care a fost o altă belea pe capul nostru, nu s-a realizat, dar s-a întreţinut o atmosferă de scandal, care ne-a micşorat în ochii celor din UE şi chiar ai Americii, nemaipomenind de ironia lui Putin.
A minţit senin la televiunile naţionale că nu moşeşte un partid pe seama liberalilor, dar apoi a apărut PLD-ul lui Stolojan. Au avut românii vreo reacţie la această minciuni? Nici una.
A venit vremea alegerilor locale şi parlamentare, iar românii au îndeplinit, chiar cu veselie dorinţa preşedintelui de a-i ridica partidul, PDL-ul, pe culmile puterii. După formarea Guvernului Boc am aflat că Prostănacul lui Iliescu era în înţelegere cu Băsescu, pentru a participa la guvernare. Băsescu spurca de la Cotroceni PSD-ul, iar Geonaă arunca cu noroi asupra lui Băsescu şi al său PDL, după care, probabil, se întâlneau prin vreun restaurant şi se lăudau reciproc cât de tari au fost . Iar românii luau de bună toată păruiala publică. Când au aflat adevărul, ce-au făcut? În locul protestelor publice, o tăcere totală.
Iată de ce este venerat preşedintele Băsescu, iată de ce va obţine cel de-al doilea mandat. Este un preşedinte după chipul şi asemănarea gândirii noastre. Când noi vom conştientiza că avem nevoie de demnitate naţională, că ne trebuie conducători respectaţi în lume, că un preşedinte cult, diplomat în vorbire, cunoscător bun al nevoilor României de astăzi este ce ne lipseşte, atunci Băsescu se va duce liniştit la tractir, după care se va lăuda cu isprăvile sale în faţa marinarilor pensionari din Bucureşti, cu care va sta în vreun bar zoios, la un pahar cu grog. 

written by Ioan Rotundu