 Va fi „Un succes garantat!”, m-a asigurat directorul Editurii „Agata”, Ioan Istrati, după ce-a luat act de conţinutul volumului „Masoneria botoşăneană – scurt istoric”, volum pe care l-a tipărit şi lansat pe piaţă. Evenimentul s-a consumat sâmbătă, 28 martie, la Sala de marmură a Teatrului „Mihai Eminescu” şi, într-adevăr, a fost unul de succes, fără falsă modestie.
După cum s-a exprimat directorul editurii, Ioan Istrati, numai prin vânzările realizate în ziua lansării, la teatru şi librăriile sale din Botoşani, şi-a recuperat cheltuielile tipografice şi cele plătite ca drepturi de autor. Potrivit evaluării altor cunoscători din domeniu, s-au vândut atâtea cărţi cât n-au vândut zece autori botoşăneni de după 1990, luaţi la un loc.
Toate aceste lucruri de bine nu fac decât să mă bucure şi să mă motiveze de a da liber pentru tipar şi la volumul „Politică cu tutun şi alcool”, aflat spre corectură.
Ţin să mulţumesc tuturor celor prezenţi la lansare, mai ales colegilor de breaslă. Căci au fost mulţi reporterii şi jurnaliştii din media locală care m-au onorat cu prezenţa şi care au consemnat evenimentul, fiecare după politica editorială a publicaţiei sau televiziunii unde lucrează. Important este că toate articolele apărute au fost scrise într-o lumină favorabilă, atât mie ca autor cât şi fenomenului masonic în ansamblul său.
Prezenţa colegilor la evenimentul editorial consumat mi-a întărit încrederea că solidaritatea de breaslă există, că respectul pentru munca jurnaliştilor cu experienţă este unul real şi nu de faţadă. Le mulţumesc încă odată pentru fairplayul profesional de care au dat dovadă.
Referitor la conţinutul volumului, pot face precizarea că aşa cum a scris şi în „Cuvântul autorului”, cartea este una de pionierat, departe de a fi exhaustivă în tratarea subiectului. Dar, potrivit afirmaţiei prof. istoric Ionel Bejenaru, primul pas a fost făcut, s-a creat o pârtie care va fi cu siguranţă bătătorită de către mulţi autori atraşi de mirajul Masoneriei.
Mi s-au adus şi unele critici. De exemplu faptul că n-am consemnat în carte prezenţa masonilor botoşăneni la anumite evenimente masonice naţionale. Resping aceste critici dintr-un motiv bine justificat. Mi-am propus ca volumul să reflecte activitatea masonilor botoşăneni la nivelul ariei geografice a judeţului Botoşani. Dacă aş fi abordat şi elemente de participare la viaţa masonică naţională, se impunea o altă modalitate de abordare a subiectului, se cerea o altă construcţie a prezentării întregului.
Şi aşa informaţiile despre viaţa masonilor botoşăneni sunt extrem de sărace şi mult dispersate. O extindere a subiectului şi în plan naţional ar fi însemnat să am acces la arhivele din întreaga ţară, să am acces la arhiva Institutului Naţional de Studii Francmasonice, ceea ce este aproape imposibil pentru un jurnalist de provincie. Aşa că m-am întins cât am considerat că mă ţine plapuma, nu mai mult.
Ştiu cel puţin doi academicieni masoni, cu care am şi stat de vorbă, care n-au avut curajul să abordeze tema masoneriei prin rigurozitatea cercetării ştiinţifice, pentru că nu dispun de informaţiile necesare. Ar fi fost o obrăznicie din partea mea să fi abordat şi elemente ale vieţii masonice din plan naţional, când minţi mult mai luminate şi autorizate n-au avut acest curaj.
Prin volumul realizat mi-am propus să transmit lumii profane o rază din lumina pe care masonii o primesc la iniţierea intrării în ordin. În cuvântul meu am şi explicat un fragment din ritualul de iniţiere a profanului în grad de ucenic, folosindu-mă de descrierea masonilor englezi Christopher Knight şi Robert Lomas în cartea Secretul lui Hyram, Editura Aquila Oradea, 1993. Profanul intră în templu, pentru a fi primit în ordinul masonic, legat la ochi. Dacă rezistă presiunii psihice la care este supus în timpul ritualului şi are curajul de a depune toate jurămintele care i se cer, atunci el va primi lumină. Nu înainte de a fi atenţionat că primind lumină va vedea cine-i sunt fraţii, iar dacă printre ei se va afla şi un duşman al său, să ia aminte că acel duşman şi-a învins sentimentele de duşmănie specifice lumii profane şi că a fost de acord să-l primească în Frăţie.
După ce i se va ridica bandoul de pe ochi, proaspătul mason este invitat să privească în spate, pentru a-l vedea pe adevăratul său duşman. Iar când va privi în spate îşi va vedea propriul chip într-o oglindă. Cel mai mare duşman al nostru suntem noi, este mesajul pe care-l va primi proaspătul mason, este prima rază din lumina masonică care se va revărsa asupra sa.
Dar, pentru a înţelege câte ceva despre Masonerie, în special cea botoşăneană, cel mai bine este să citiţi cartea care poate fi cumpărată, la preţul de 17,50 lei, din librăriile situate în Centrul Vechi al Botoşanilor.
written by Ioan Rotundu
 În lipsa unor activităţi politice care să-i poată da dimensiune publică, adică să-l menţină în centrul atenţiei comunităţii judeţene, preşedintele PRM Dumitru Codreanu lansează afirmaţii care ne conduc la concluzia că ori este un şarlatan de proastă calitate, ori un ignorant de înaltă clasă. Eu cred că nea Mitică, cum îl dezmiardă unii rămaşi sau plecaţi din PRM, suferă că partidul său nu mai este pe coamă de val politic, că liderul său naţional a clacat, psihic şi politic, că prin Botoşani nu-l mai bagă nimeni în seamă. Dar de la o astfel de suferinţă, meritată din plin, la a trece în asumarea unor angajamente nicicând realizabile, este deja un pas suspectat justificat de impertinenţă şi obrăznicie faţă de alegători.
Despre ce este vorba? Brusc cuprins de nostalgia după Festivalul Usturoiului de la Copălău, Dumitru Codreanu a declarat că el va pune umărul la reactivarea acestui eveniment trecut în istoria culturii botoşănene, aducându-l din nou în actualitate. Iar pentru ca dezideratul său să devină realitate, va solicita consilierilor judeţeni să aprobe ca din suma de 70 mii lei destinată activităţilor sportive şi culturale pentru anul 2009, o parte să fie alocată organizării festivalului. Codreanu mai crede că alocarea sumei va trebui făcută cu multă dărnicie, pentru că usturoiul este brandul judeţului Botoşani.
Nea Mitică ar cam trebui să coboare cu picioarele pe pământ. Brandul judeţului nostru este poetul intrat în universalitate, cunoscut de întreaga lume sub numele de Mihai Eminescu. Brandul judeţului poate fi George Enescu, muzician cunoscut în întreaga lume, dar nicidecum usturoiul din Copălău. Această nobilă legumă poate fi brandul comunei Copălău, dar a judeţului Botoşani niciodată. Doar în mintea înceţoşată de incultură a politicianului ratat odată cu partidul pot apărea astfel de gânduri.
Îi mai amintesc domnului consilier judeţean şi preşedinte al PRM Dumitru Codreanu, că în judeţ avem mai multe festivalului, cum ar fi cel al „Plăcintelor” de la Stăuceni, cel al „Harbuzului” de la Lunca, cel al „Caşului” de la Frumuşica, renumitele „Serbări ale pădurii” de la Vorona etc. Dacă se alocă bani pentru reînvierea Festivalului Usturoiului de la Copălău, atunci, în mod imperios şi nepărtinitor, trebuie să se aloce bani şi celorlalte festivalului.
Dar ce este mai grav, Dumitru Codreanu trăieşte într-o altă dimensiune a realităţii temporale. El n-a aflat că Festivalul Usturoiului este marcă înregistrată de către Ion Istrati, directorul Editurii „Agata”, că această marcă este proprietate privată. Tot Istrate a înregistrat şi marca „Ţuica de Rădeni”.
Îl mai informez pe Codreanu că deja primarul de Copălău s-a pus de acord cu Ion Istrati cu privire la condiţiile în care se vor relua manifestările festivalului, începând cu acest an. Dacă Dumitru Codreanu are ştiinţă despre aceste informaţii, atunci el este un şarlatan politic care a încercat să intre în graţiile alegătorilor folosind o strategie total lipsită de inspiraţie. Dacă n-are habar de existenţa acestor mărci înregistrate, atunci este un ignorant de înaltă clasă care nu merită nicicum atenţia noastră. Vai de politicienii rataţi şi de modul în care se prostituează public!
written by Ioan Rotundu
 Contestaţia ex-preşedintelui PSD Botoşani, Constantin Conţac, depusă la Comisia de Arbitraj şi Integritate Morală, cu privire la suspendarea sa din toate funcţiile deţinute în partid, a fost respinsă. Era de aşteptat această respingere, de vreme ce Constantin Conţac şi-a pierdut prietenii politici de la vârful partidului, care l-au evitat în aceste momente total neplăcute pentru viaţa sa politică. Cred că fostul preşedinte al celei mai puternice filiale judeţene a PSD-ului a primit o lecţie destul de dură, dar, cumva, meritată.
Spun meritată, pentru că s-a lăsat antrenat în nişte jocuri politice periculoase, fără a-şi asigura spatele pentru momentele dificile, care, iată, n-au întârziat să apară. Conţac a comis o serie de greşeli, iar acum plăteşte cu vârf şi îndesat.
În primul rând l-a lăsat pe Mihai Darie, trimisul special al Bucureştiului, să se implice prea mult în activităţile organizatorice ale partidului. Prea i-a dat nas şi l-a susţinut în a fi trecut pe lista consilierilor judeţeni pe loc eligibil, prea l-a promovat în conducerea unor societăţi de unde Darie a încasat sume substanţiale de bani.
Lăsându-se antrenat în jocurile politice cu care Darie a venit la Botoşani, investit de la Bucureşti, Conţac şi-a întors faţa de la Iliescu şi l-a susţinut la Congresul PSD pe Mircea Geoană, care a devenit preşedintele partidului. Şi împotriva lui Năstase, Conţac s-a arătat ostil.
A mai greşit Conţac când a fost prea direct în unele declaraţii, descoperindu-şi adevăratele intenţii politice, ceea ce a dat apă la moară duşmanilor săi, care n-au întârziat să-l pârască la Geană că nu mai este om loial acestuia.
Se spune despre actualul deputat dorohoian Adrian Dolineaschi că ar fi „drăguţa” lui Mircea Geoană. E greu de crezut aşa ceva. Dar unele manifestări ale lui Geoană dau naştere la multe suspiciuni. De exemplu, în campania alegerilor parlamentare Geoană a venit la Botoşani special să-l susţină pe Dolineaschi, prietenie şi dragoste politică pe care n-a arătat-o şi faţă de ceilalţi candidaţi ai PSD. Iar Dolineaschi este consilierul personal al lui Geoană. Nu se ştie în ce probleme îl consiliază, dar are oricând deschisă uşa de la biroul acestuia, cum n-o are Iliescu sau Năstase.
Şi-a mai atras Conţac ura lui Năstase şi a lui Miron Mitrea când a susţinut necondiţionat, şi împotriva voinţei celor doi, candidatura la parlamentare a prof. Mircea Dănuţă. Puţini ştiu că Dănuţă a fost cel mai contestat candidat al PSD, contestaţiile venind din interiorul filialei de la Botoşani. Numai că fostul preşedinte Conţac s-a ţinut de promisiunea făcută lui Dănuţă şi a reuşit să-l impună pe listă. Acum a plătit!
A mai tolerat Conţac să-i stea prin preajmă o serie de social-democraţi care, deşi n-au făcut nimic pentru partid, n-au cheltuit un ban din propriul buzunar în interesul partidului, l-au supravegheat atent şi i-au notat greşelile. Iar când a apărut momentul, l-au demolat.
În momentul de faţă PSD-ul Botoşani n-are nici o personalitate care să devină liderul partidului. Cei care îşi mai plimbă fundul fandosit prin birourile din sediul PSD nu sunt decât nişte caricaturi politice demne de toată mila. Însă marele dezastru s-a produs în judeţ. Primarii, viceprimarii şi consilierii locali ai PSD sunt total dezorientaţi. Deşi partidul pretinde că este la guvernare, nimeni din conducerea judeţului nu-i bagă în seamă, nimeni nu-i apără la greu, nimeni nu le oferă sfaturi calificate.
Cineva a dorit ca organizaţia PSD Botoşani să nu mai fie cea mai puternică din ţară, să nu mai depindă nimeni de la Bucureşti de votul delegaţiei botoşănene. Acesta pare să fi fost scopul, motivul pentru care Conţac a fost îndepărtat. Fără el şi banii săi, filiala se va prăbuşi, lucru ştiu bine de către cei de la Bucureşti. Mijlocul prin care s-a realizat dorinţa celor de la Bucureşti a fost vicepreşedintele Nechita, primarul Iaşilor, dorohoian de-al nostru, o coadă de topor tratată cu tot mai mult dispreţ de către ieşeni.
Eu aş îndrăzni să afirm şi altceva. Demolarea filialei botoşănene a PSD este semnalul că preşedintele Băsescu a început demolarea întregului partid social-democrat. La Botoşani s-au ivit condiţiile propice, condiţii care se vor înmulţi şi prin alte colţuri de ţară. Putem spune că pofta preşedintelui Băsescu este pe cale de a i se deplini, deşi sunt şi voci care susţin că i s-a îndeplinit deja!
written by Ioan Rotundu
Un caz clasic de malpraxis m-a trimis din nou pe masa chirurgilor, în chiar ziua când trebuia să-mi lansez volumul „Masoneria botoşăneană”. În urmă cu câţiva ani am fost operat de pietre la fiere, iar cei care m-au cusut, mi-au cusut şi intestinul gros de abdomen. Cu timpul, în acel loc intestinul s-a obturat, iar eu m-am ales cu o ocluzie intestinală care a trebuit operată în regim de urgenţă.
În salonul unde am fost internat după operaţie eram vreo zece pacienţi, pestriţi ca origine socială, majoritatea de la ţară. Discuţiile erau diverse şi pitoreşti. De exemplu, am aflat cum se râneşte la vacă după noile norme europene sau cum pun apă în lapte colectorii angajaţi de procesatori. Până la urmă am reuşit să prind loc la rezerva cu plată şi aşa am devenit coleg de pat cu un cetăţean din Darabani, de la care aveam să aflu tragismul vieţii sale.
Dărăbăneanul Cârneală este de profesie tehnician dentar. După spusele sale, chiar unul priceput. Era prin anul 1986, când la indicaţiile preţioase ale lui Ceauşescu, procurorii au început a-i hăitui pe medici, pe motiv de mită. De această hăituială n-au scăpat nici medicii stomatologi din Darabani. Graţie zelului procurorului şef dorohoian, Ioan Amarie, vreo trei medici stomatologi au fost arestaţi pentru luare de mită.
Tehnicianul Cârneală, care nu bea, nu participa la mesele de la restaurant organizate în cinstea primarului de atunci Porfireanu şi a şefului de miliţie Silistra, nu era înghiţit de către cele două oficialităţi ale vremii. Mai ales că omul, zgârcit din fire, a ridicat o mândreţe de casă, care a stârnit multă invidie. Aşa a ajuns omul să intre în atenţia autorităţilor şi a procurorului şef Amarie.
După arestarea celor trei medici stomatologi, procurorul şef a considerat că arestarea tehnicianului Cârneală i-ar prinde bine la imagine. Cârneală nefiind membru de partid, a fost uşor să-l aresteze. Iar ca totul să aibă şi impactul cuvenit, arestarea s-a produs de faţă cu mulţimea de gură casă adunată prin grija răspândacilor comunişti. Împotriva lui Cârneală procurorul şef n-avea nici un fel de probe. Dar pe atunci arestarea nu era o problemă. Erai arestat, băgat la beci, după care ţi se fabricau şi probele.
Pentru Cârneală a fost mai greu. Patru luni a stat în arestul Miliţiei Dorohoi, până ce Amarie a reuşit să convingă trei persoane, un ţigan şi doi săraci, să susţină că i-au dat mită lui Cârneală un curcan, câteva kilograme de făină de porumb şi un deodorant. Culmea, ţiganul nici nu efectuase vreo lucrare dentară, dar cui îi păsa.
Soţia lui Cârneală, învăţătoare, a încercat să-şi salveze soţul. L-a angajat avocat pe celebrul Lăpuşeanu. Numai că avocatul lucra mână în mână cu procurorul şef. După ce a încasat câteva mii de lei şi a primit un viţel, Lăpuşneanu făcea presiuni asupra lui Cârneală să recunoască că a primit mita oferită de cei trei. Omul n-a recunoscut, ceea ce nu l-a împiedicat pe Amarie să-i întocmească rechizitoriul de trimitere în judecată pentru luare de mită, deşi, fiind vorba de bunuri, infracţiunea era mai degrabă de primire de foloase necuvenite.
Fostă colegă de şcoală cu judecătoarea Olimpia Samoilă, soţia lui Cârneală a apelat la aceasta pentru a i se face dreptate. Mai bine nu apela. Procurorul şef Amarie l-a atenţionat pe Cârneală că degeaba încearcă cu pile, pentru că nimic şi nimeni nu-l poate salva din ghearele sale. Este cunoscut faptul că în perioada comunistă procurorii, judecătorii şi avocaţii lucrau în favoarea sistemului, procesele fiind în marea lor majoritate dirijate de către PCR prin activiştii speciali. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Cârneală. Preşedinta Judecătoriei Dorohoi, o anume Egher, l-a condamnat la patru ani închisoare. A executat doi, dar viaţa i-a fost distrusă.
Cazul lui Cârneală nu este singular acelor vremuri, însă el este dovada clasică a modului în care procurorii te puteau aresta şi ulterior fabrica probe. Iar procurorul şef Ioan Amarie a fost cel mai activ din acest punct de vedere. Ceea ce nu l-a împiedicat pe fostul premier Adrian Năstase să-l promoveze şeful PNA, deşi, între timp, Amarie mai comisese şi un accident auto, chiar pe trecerea de pietoni, soldat cu moartea unei bătrâne.
Om la 64 de ani, Cârneală mi-a povestit drama vieţii sale plângând. M-a impresionat profund, motiv pentru care m-am hotărât să fac publică povestea vieţii sale.
written by Ioan Rotundu
Îmi cer scuze cititorilor fideli, dar din cauza unei probleme de sănătate, a trebuit să mă internez în spital şi să fiu operat. Sper ca în câteva zile să revin cu forţe proaspete.
Din această cauză şi site-ul Jurnalului cuprinde un număr mai redus de materiale.
Vă mulţumesc pentru înţelegere.
written by Ioan Rotundu
Pentru cine nu ştie, Ciociolina a fost, la vremea ei, o celebră unguroaică ajunsă cetăţeancă italiană. Cu un dezvoltat spirit de afaceri, unguroaica a devenit celebră în Italia prin înfiinţarea unei reţele de case de toleranţă de lux. Însăşi patroana nu se sfiia să-şi mulţumească clienţii.
Iar clienţii au fost pe măsură. Adică personalităţi din viaţa politică italiană. Prin ei s-a ridicat Ciociolina şi a ajuns deputată în Parlamentul Italiei, probabil singura prostituată, ajunsă patroană, din lume care a făcut o astfel de carieră în politică. Încă o dovadă că politica este şi rămâne o curvă.
Părăsind paradisul sexual al Ciociolinei, să aruncăm o ocheadă pe malurile Dâmboviţei noastre. A răsărit pe aici o tânără, ce pare să calce pe urmele Ciociolinei, dar nu în Italia, s-o concureze pe aceasta, ci la Buxelles, în Belgia, unde casele de toleranţă sunt mult mai intelectualizate iar clienţii sunt de rang european.
Ce-i drept, pretendenta noastră la meleagurile belgiene nu-i prea de rang european, neavând „succesuri” care s-o recomande. A „editat” despre ea câteva vorbe premierul pitic, dar nu în măsură suficientă să-i deschidă cale liberă spre Burxelles.
Nemulţumirea viitoarei Ciocioline dâmboviţene cuprinde mai multe „insuccesuri”. De exemplu, neascultând la vreme de sfatul tăticului, un marinar experimentat în a da peste cap, dintr-un gâlgâit, o sticlă de whisky, cu experienţă sexuală internaţională acumulată prin bordelurile din marile porturi ale lumii, după cum s-a lăudat la televiziunile naţionale, a trăit o tristă şi mare deziluzie.
S-a încurcat cu feciorul unui „şobolan rozaliu”. O perioadă relaţia a mers, dar, apoi, a constata că feciorul „n-o mai ridică în al nouălea cer”. Aşa că, urmând modelul tăticului, s-a proţăpit în faţa camerelor de televiziune şi a declarat că s-a încurcat cu un fătălău, de care nu mai vrea să audă. Mai mult, l-a recomandat pe fătălău unei alte zvăpăiate, ca să sufere şi ea de „urcatul la cer”.
După o aşa ispravă, povestită în public cu mult aplomb şi voce persuasivă, „succesurile” n-au întârziat. Piticul de casă al marinarului a luat act de “succesurile” care au podidit-o pe fiica stăpânului său absolut şi, drept răsplată, a propus-o să fie aleasa naţiunii române, pe care s-o reprezinte în plan european, la Bruxelles.
Iar ca să fie convingător că protejata este marfă de rang european, a declarat-o specialistă în bisness. Aşa a fost declarată şi Ciociolina cea adevărată, şi a ajuns deputată. A noastră de ce să nu ajungă? Fata e plină de “succesuri” şi poate face loby ţării sale. Acolo, la Bruxelles, nu sunt fătălăi ca băiatul “rozaliului”. Sunt bărbaţi virili, grei la pungă şi cu un ridicat potenţial în afaceri… sexuale.
Ciociolina dâmboviţeană va putea demonstra că se păricepe la bisness mai bine decât unguroaica ajunsă pe meleagurile italiene, va găsi bărbaţi care “s-o ridice în al zecelea cer”, că în al noulea ne vom ridica noi, graţie farmecelor şi “succesurilor” sale.
Votaţi candidaţii europarlamentari ai PDL! Votaţi Ciociolina dîmboviţeană plină de “succesuri”!
N. A. – Orice asemănare cu vreun personaj din realitate o puteţi face pe pielea voastră!
written by Ioan Rotundu
Biserica, fie cea Ortodoxă sau cea Catolică. se opune cu înverşunare avorturilor. Dacă înscriem această oponenţă în principiile moralei creştine, ea este justificată. Dar dacă o înscriem condiţiilor de viaţă oferite de familie şi societate noilor născuţi, apar deja o serie de probleme care ies din sfera moralei creştine şi întră în cea a deciziei politice şi legislative.
Recent, la spitalul de pediatrie din Botoşani a fost adus un copil aflat în stare avansată de inaniţie. Pur şi simplu mama n-a mai avut ce să-i dea mâncare, iar cei de la asistenţa socială s-au scuturat de orice răspundere, pe motiv că n-au fost anunţai de către oficialităţile locale.
Ieri, ascultam la radio Europa FM ştirea că tot mai multe familii din judeţul Vaslui îşi dau copiii la stat pentru că nu mai au cu ce să-i hrănească.
Revin la judeţul nostru şi aduc în actualitate hotărârea de săptămâna trecută a Consiliului Judeţean Botoşani prin care s-a înfiinţat un centru pentru minorii care comit infracţiuni penale dar n-au încă vârsta pentru a răspunde în faţa legii. Aceşti copii, deveniţi infractori la vârste fragede, provin din familii destrămate sau nevoiaşe. Atât de nevoiaşe încât au fost nevoite să-şi trimită copii la cerşit sau la furat.
Aceste aspecte ale vieţii sociale, total inumane prin modul în care se consumă, n-au atras niciodată atenţia politicienilor, a guvernanţilor. Întotdeauna guvernele postdecembriste ale României au privit copii străzii, copiii din familiile dezmembrate, copiii instituţionalizaţi ca pe o povară financiară a statului.
De ani de zile scrie presa botoşăneană de dificultăţile cu care se confruntă cei de la Protecţia Copilului. Ba n-au bani pentru plata asistenţilor maternali, ba n-au bani pentru hrana copiilor din centrele sociale, ba n-au bani de salarii. Apoi, problema cea mai insidioasă este cea a asumării responsabilităţii asigurării fondurilor. Guvernul lasă totul în responsabilitatea Consiliilor judeţene, iar acestea încearcă să-şi disipeze răspunderea pe seama primăriilor locale de pe a căror rază administrativă provin copiii instituţionalizaţi.
La nivel de primării, compartimentul social, cel ce are menirea, prin lege, de a cunoaşte cazurile sociale şi de a lua măsuri de rezolvare a lor, funcţionează prost sau deloc. În general la acest compartiment sunt angajate persoane care n-au pregătire de specialitate, sunt pile ale unor suspuşi, de unde şi atâtea neajunsuri, uneori soldate cu drame umane.
Aşa privite problemele copiilor, cred că trebuie să ne revizuim atitudinea faţă de viitorul nou născuţilor. Este uşor pentru Biserică să se opună avorturilor, n-o costă nimic să condamne această măsură medicală izvorâtă dintr-o necesitate socială. Dar unde este responsabilitatea Bisericii faţă de situaţiile enumerate, faţă de aceşti copii care ajung să-şi piardă statutul de fiinţă umană, care sunt condamnaţi la o viaţă cruntă încă înainte de naştere. Îşi asumă Biserica, în mod conştient, sacrificarea viitorului atâtor copii, chinurile la care sunt supuşi aceştia în faţa unei societăţi tot mai alterată moral, moartea cumplită a unora, cum este inaniţia?
Nu, Biserica doar cere societăţii să respecte nişte precepte morale ale sale, după care se consideră absolvită de orice responsabilitate. Ce păcat este mai mare? Cel al instituţiilor statului de a cere medicilor să intervină cu avortul, pentru a preveni o serie de monstruozităţi sociale, sau cel al preoţilor, care, în numele unei morale prost înţelese, sau chiar făţarnică, cer ca aceste monstruozităţi să se producă?
Trebuie să ne punem această întrebare fără nici un fel de prejudecăţi, iar răspunsul să fie unul specific condiţiilor concrete de viaţă şi nu creştino-utopic. Totodată, avem obligaţia ca să determinăm, chiar să obligăm guvernul, instituţiile statului să ia în grijă, cu toată responsabilitatea, copiii deveniţi cazuri sociale. De vreme ce avem bani la buget să suportăm cheltuielile de transport şi cazare a peste o sută de funcţionari guvernamentali aduşi de la Cluj de către premierul Boc, să găsim bani şi pentru aceşti copii cărora tot noi, societatea, le-am transformat viaţa într-un chin greu de îndurat de către oamenii maturi.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments