Mar
29
|
În lipsa unor activităţi politice care să-i poată da dimensiune publică, adică să-l menţină în centrul atenţiei comunităţii judeţene, preşedintele PRM Dumitru Codreanu lansează afirmaţii care ne conduc la concluzia că ori este un şarlatan de proastă calitate, ori un ignorant de înaltă clasă. Eu cred că nea Mitică, cum îl dezmiardă unii rămaşi sau plecaţi din PRM, suferă că partidul său nu mai este pe coamă de val politic, că liderul său naţional a clacat, psihic şi politic, că prin Botoşani nu-l mai bagă nimeni în seamă. Dar de la o astfel de suferinţă, meritată din plin, la a trece în asumarea unor angajamente nicicând realizabile, este deja un pas suspectat justificat de impertinenţă şi obrăznicie faţă de alegători.
Despre ce este vorba? Brusc cuprins de nostalgia după Festivalul Usturoiului de la Copălău, Dumitru Codreanu a declarat că el va pune umărul la reactivarea acestui eveniment trecut în istoria culturii botoşănene, aducându-l din nou în actualitate. Iar pentru ca dezideratul său să devină realitate, va solicita consilierilor judeţeni să aprobe ca din suma de 70 mii lei destinată activităţilor sportive şi culturale pentru anul 2009, o parte să fie alocată organizării festivalului. Codreanu mai crede că alocarea sumei va trebui făcută cu multă dărnicie, pentru că usturoiul este brandul judeţului Botoşani.
Nea Mitică ar cam trebui să coboare cu picioarele pe pământ. Brandul judeţului nostru este poetul intrat în universalitate, cunoscut de întreaga lume sub numele de Mihai Eminescu. Brandul judeţului poate fi George Enescu, muzician cunoscut în întreaga lume, dar nicidecum usturoiul din Copălău. Această nobilă legumă poate fi brandul comunei Copălău, dar a judeţului Botoşani niciodată. Doar în mintea înceţoşată de incultură a politicianului ratat odată cu partidul pot apărea astfel de gânduri.
Îi mai amintesc domnului consilier judeţean şi preşedinte al PRM Dumitru Codreanu, că în judeţ avem mai multe festivalului, cum ar fi cel al „Plăcintelor” de la Stăuceni, cel al „Harbuzului” de la Lunca, cel al „Caşului” de la Frumuşica, renumitele „Serbări ale pădurii” de la Vorona etc. Dacă se alocă bani pentru reînvierea Festivalului Usturoiului de la Copălău, atunci, în mod imperios şi nepărtinitor, trebuie să se aloce bani şi celorlalte festivalului.
Dar ce este mai grav, Dumitru Codreanu trăieşte într-o altă dimensiune a realităţii temporale. El n-a aflat că Festivalul Usturoiului este marcă înregistrată de către Ion Istrati, directorul Editurii „Agata”, că această marcă este proprietate privată. Tot Istrate a înregistrat şi marca „Ţuica de Rădeni”.
Îl mai informez pe Codreanu că deja primarul de Copălău s-a pus de acord cu Ion Istrati cu privire la condiţiile în care se vor relua manifestările festivalului, începând cu acest an. Dacă Dumitru Codreanu are ştiinţă despre aceste informaţii, atunci el este un şarlatan politic care a încercat să intre în graţiile alegătorilor folosind o strategie total lipsită de inspiraţie. Dacă n-are habar de existenţa acestor mărci înregistrate, atunci este un ignorant de înaltă clasă care nu merită nicicum atenţia noastră. Vai de politicienii rataţi şi de modul în care se prostituează public!
Recent Comments