Blogul lui Rotundu

Pentru cine nu ştie, Ciociolina a fost, la vremea ei, o celebră unguroaică ajunsă cetăţeancă italiană. Cu un dezvoltat spirit de afaceri, unguroaica a devenit celebră în Italia prin înfiinţarea unei reţele de case de toleranţă de lux. Însăşi patroana nu se sfiia să-şi mulţumească clienţii.
Iar clienţii au fost pe măsură. Adică personalităţi din viaţa politică italiană. Prin ei s-a ridicat Ciociolina şi a ajuns deputată în Parlamentul Italiei, probabil singura prostituată, ajunsă patroană, din lume care a făcut o astfel de carieră în politică. Încă o dovadă că politica este şi rămâne o curvă.
Părăsind paradisul sexual al Ciociolinei, să aruncăm o ocheadă pe malurile Dâmboviţei noastre. A răsărit pe aici o tânără, ce pare să calce pe urmele Ciociolinei, dar nu în Italia, s-o concureze pe aceasta, ci la Buxelles, în Belgia, unde casele de toleranţă sunt mult mai intelectualizate iar clienţii sunt de rang european.
Ce-i drept, pretendenta noastră la meleagurile belgiene nu-i prea de rang european, neavând „succesuri” care s-o recomande. A „editat” despre ea câteva vorbe premierul pitic, dar nu în măsură suficientă să-i deschidă cale liberă spre Burxelles.
Nemulţumirea viitoarei Ciocioline dâmboviţene cuprinde mai multe  „insuccesuri”. De exemplu, neascultând la vreme de sfatul tăticului, un marinar experimentat în a da peste cap, dintr-un gâlgâit, o sticlă de whisky, cu experienţă sexuală internaţională acumulată prin bordelurile din marile porturi ale lumii, după cum s-a lăudat la televiziunile naţionale, a trăit o tristă şi mare deziluzie.
S-a încurcat cu feciorul unui „şobolan rozaliu”. O perioadă relaţia a mers, dar, apoi, a constata că feciorul „n-o mai ridică în al nouălea cer”. Aşa că, urmând modelul tăticului, s-a proţăpit în faţa camerelor de televiziune şi a declarat că s-a încurcat cu un fătălău, de care nu mai vrea să audă. Mai mult, l-a recomandat pe fătălău unei alte zvăpăiate, ca să sufere şi ea de „urcatul la cer”.
După o aşa ispravă, povestită în public cu mult aplomb şi voce persuasivă, „succesurile” n-au întârziat. Piticul de casă al marinarului a luat act de “succesurile” care au podidit-o pe fiica stăpânului său absolut şi, drept răsplată, a propus-o să fie aleasa naţiunii române, pe care s-o reprezinte în plan european, la Bruxelles.
Iar ca să fie convingător că protejata este marfă de rang european, a declarat-o specialistă în bisness. Aşa a fost declarată şi Ciociolina cea adevărată, şi a ajuns deputată. A noastră de ce să nu ajungă? Fata e plină de “succesuri” şi poate face loby ţării sale. Acolo, la Bruxelles, nu sunt fătălăi ca băiatul “rozaliului”. Sunt bărbaţi virili, grei la pungă şi cu un ridicat potenţial în afaceri… sexuale.
Ciociolina dâmboviţeană va putea demonstra că se păricepe la bisness mai bine decât unguroaica ajunsă pe meleagurile italiene, va găsi bărbaţi care “s-o ridice în al zecelea cer”, că în al noulea ne vom ridica noi, graţie farmecelor şi “succesurilor” sale.
Votaţi candidaţii europarlamentari ai PDL! Votaţi Ciociolina dîmboviţeană plină de “succesuri”!

N. A. - Orice asemănare cu vreun personaj din realitate o puteţi face pe pielea voastră!

Biserica, fie cea Ortodoxă sau cea Catolică. se opune cu înverşunare avorturilor. Dacă înscriem această oponenţă în principiile moralei creştine, ea este justificată. Dar dacă o înscriem condiţiilor de viaţă oferite de familie şi societate noilor născuţi, apar deja o serie de probleme care ies din sfera moralei creştine şi întră în cea a deciziei politice şi legislative.
Recent, la spitalul de pediatrie din Botoşani a fost adus un copil aflat în stare avansată de inaniţie. Pur şi simplu mama n-a mai avut ce să-i dea mâncare, iar cei de la asistenţa socială s-au scuturat de orice răspundere, pe motiv că n-au fost anunţai de către oficialităţile locale.
Ieri, ascultam la radio Europa FM ştirea că tot mai multe familii din judeţul Vaslui îşi dau copiii la stat pentru că nu mai au cu ce să-i hrănească.
Revin la judeţul nostru şi aduc în actualitate hotărârea de săptămâna trecută a Consiliului Judeţean Botoşani prin care s-a înfiinţat un centru pentru minorii care comit infracţiuni penale dar n-au încă vârsta pentru a răspunde în faţa legii. Aceşti copii, deveniţi infractori la vârste fragede, provin din familii destrămate sau nevoiaşe. Atât de nevoiaşe încât au fost nevoite să-şi trimită copii la cerşit sau la furat.
Aceste aspecte ale vieţii sociale, total inumane prin modul în care se consumă, n-au atras niciodată atenţia politicienilor, a guvernanţilor. Întotdeauna guvernele postdecembriste ale României au privit copii străzii, copiii din familiile dezmembrate, copiii instituţionalizaţi ca pe o povară financiară a statului.
De ani de zile scrie presa botoşăneană de dificultăţile cu care se confruntă cei de la Protecţia Copilului. Ba n-au bani pentru plata asistenţilor maternali, ba n-au bani pentru hrana copiilor din centrele sociale, ba n-au bani de salarii. Apoi, problema cea mai insidioasă este cea a asumării responsabilităţii asigurării fondurilor. Guvernul lasă totul în responsabilitatea Consiliilor judeţene, iar acestea încearcă să-şi disipeze răspunderea pe seama primăriilor locale de pe a căror rază administrativă provin copiii instituţionalizaţi.
La nivel de primării, compartimentul social, cel ce are menirea, prin lege, de a cunoaşte cazurile sociale şi de a lua măsuri de rezolvare a lor, funcţionează prost sau deloc. În general la acest compartiment sunt angajate persoane care n-au pregătire de specialitate, sunt pile ale unor suspuşi, de unde şi atâtea neajunsuri, uneori soldate cu drame umane.
Aşa privite problemele copiilor, cred că trebuie să ne revizuim atitudinea faţă de viitorul nou născuţilor. Este uşor pentru Biserică să se opună avorturilor, n-o costă nimic să condamne această măsură medicală izvorâtă dintr-o necesitate socială. Dar unde este responsabilitatea Bisericii faţă de situaţiile enumerate, faţă de aceşti copii care ajung să-şi piardă statutul de fiinţă umană, care sunt condamnaţi la o viaţă cruntă încă înainte de naştere. Îşi asumă Biserica, în mod conştient, sacrificarea viitorului atâtor copii, chinurile la care sunt supuşi aceştia în faţa unei societăţi tot mai alterată moral, moartea cumplită a unora, cum este inaniţia?
Nu, Biserica doar cere societăţii să respecte nişte precepte morale ale sale, după care se consideră absolvită de orice responsabilitate. Ce păcat este mai mare? Cel al instituţiilor statului de a cere medicilor să intervină cu avortul, pentru a preveni o serie de monstruozităţi sociale, sau cel al preoţilor, care, în numele unei morale prost înţelese, sau chiar făţarnică, cer ca aceste monstruozităţi să se producă?
Trebuie să ne punem această întrebare fără nici un fel de prejudecăţi, iar răspunsul să fie unul specific condiţiilor concrete de viaţă şi nu creştino-utopic. Totodată, avem obligaţia ca să determinăm, chiar să obligăm guvernul, instituţiile statului să ia în grijă, cu toată responsabilitatea, copiii deveniţi cazuri sociale. De vreme ce avem bani la buget să suportăm cheltuielile de transport şi cazare a peste o sută de funcţionari guvernamentali aduşi de la Cluj de către premierul Boc, să găsim bani şi pentru aceşti copii cărora tot noi, societatea, le-am transformat viaţa într-un chin greu de îndurat de către oamenii maturi.