Apr 05

O sursă ne-a şoptit că luni, 30 martie 2009, Constantin Conţac a fost văzut intrând la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, unde a stat vreo trei ore. Cel care l-a invitat la Parchet a fost procurorul Şalaru. Am încercat să aflu mai multe detalii despre această deplasare la Parchet, mai ales că a durat atât de mult, dar n-a fost chip. Abia în acest sfârşit de săptămână am primit unele informaţii, dar sunt convins că nu sunt complete.
În vara anului trecut, în campania alegerilor locale, Conţac a participat la o emisiune televizată pe postul local TeleM. După emisiune, când s-a urcat la volanul autoturismului şi a parcurs o mică distanţă, i-a sărit roata. Cunoscător prin natura profesiei sale specialist în astfel de accidente, şi-a dat seama repede că cineva i-a fisurat prizoanele de la roată, cu scop vădit criminal. Aşa că a depus o plângere la Poliţia Botoşani, la şeful Şerbănoiu, cel adus de la Vrancea în condiţii nu tocmai clare.
Tot în cursul anului trecut, Conţac a primit mai multe telefoane de ameninţare cu moartea. A notat numerele respective de telefon şi a depus o plângere la Poliţia Botoşani, pentru a se face cercetările de rigoare. A trecut aproape anul de atunci, iar Conţac n-a primit nici un răspuns oficial.
Brusc, în 30 martie a primit invitaţia de a se prezenta la Parchet, la procurorul Şalaru. Aşa a aflat Conţac că reclamaţiile sale n-au prea impresionat pe cei de la Poliţie, dar au intrat în atenţia procurorilor de la Parchetul Judeţean.
L-am întrebat pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean şi al PSD dacă este adevărat că în 30 martie a fost invitat la Parchet. A confirmat acest lucru, dar a refuzat să divulge conţinutul discuţiilor purtate cu procurorul Şalaru. Sursa care mi-a dat aceste informaţii susţine că, de fapt, Conţac a fost chestionat în mult mai multe probleme, inclusiv a fost întrebat despre atitudinea şi comportamentul unor demnitari locali şi i s-au cerut relaţii despre anumite evenimente consumate în urmă cu doi şi chiar trei ani.
Aş îndrăzni să trag o concluzie. Chiar dacă unii demnitari locali cred că-şi pot face de cap, fără teama de a răspunde pentru faptele lor, cineva veghează din umbră la tot ce ei fac cu încălcarea legii. Iar aceşti cineva, când le va veni bine la socoteală, vor acţiona în forţă şi la ordinul pe care-l vor primi. Avem exemplul lui Becali, omul care s-a crezut invulnerabil şi imbatabil în faţa legilor. Iar că viaţa i-a demonstrat contrariul.
În ce-l priveşte pe Conţac, cred că după vizita la Parchet ar trebui să devină mai atent asupra unor declaraţii publice şi să stea mai mult cu ochii pe foştii săi colegi de partid. Mai ales asupra unora precum Darie sau Marcu.
În urmă cu mai bine de doi ani, în timp ce Conţac era cercetat de către DNA, se pare că Darie a fost cel instruit de procurorii DNA să-i întindă o cursă lui Conţac.  În vara lui 2006, Conţac stabilise cu Darie să-i asigure o intrare la ministrul Administraţiei şi Internelor de atunci, Vasile Blaga, pentru a solicita ajutorul în rezolvarea unor probleme ale CJ. În afară de Darie nimeni nu ştia de deplasarea lui Conţac la Bucureşti. Cu toate acestea, în drum spre Bucureşti, Conţac a fost sunat de cineva care s-a prezentat drept Dobre, adică secretarul de stat din minister. Vocea autoritară i-a spus că după ce va ieşi de la ministrul Vasile Blaga, să treacă şi pe la el.
Apoi, a doua zi, aceeaşi voce l-a sunat pe Conţac să vină într-un loc anume din Bucureşti, numai că de această dată s-a recomandat Dobrescu şi n-a recunoscut că iniţial s-a dat drept secretarul de stat Dobre. Când Conţac a ajuns în zona respectivă, şi-a dat seama că de fapt trebuia să intre în clădirea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Înainte de a păşi în clădire, acel Dobrescu l-a sunat din nou şi l-a făcut atent că în apropierea sa se află un magazin de telefoane mobile. I s-a spus să cumpere un Nokia ultraperformant, care costa la acea vreme vreo 50 milioane lei. S-a prins Conţac că i se întinde o cursă, mai ales că Darie insista să cumpere telefonul. A plecat imediat spre Botoşani, iar de atunci acel Dobrescu nu l-a mai sunat niciodată. Dacă Conţac cumpăra telefonul şi intra cu el în Parchet, sigur era arestat pentru încercare de mituire.
Iată de ce cred că el va trebui să fie extrem de vigilent, mai ales în condiţiile în care duşmanii săi din PSD veghează asupra sa şi aşteaptă să-i dea lovitura de graţie.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia