Apr 26

danuta-meditatie.JPG  Sâmbătă, în timp ce mă aflam la Muzeul judeţean Botoşani pentru a participa la o lansare de carte, am fost sunat de către prof. Mircea Dănuţă să-mi spună că cei din PSD îi reproşează că îmi dă informaţii din interiorul partidului. Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că în PSD atmosfera politică este mult mai degradată decât credeam. Mai exact, cei care îşi dau aere de lideri politici ai partidului sunt desprinşi total de realităţile botoşănene, probabil ameţiţi de euforia faptului că sunt la putere.
În primul rând că prof. Dănuţă nemaifiind membru PSD şi nici consilier judeţean, nu mai deţine informaţii care mi-ar putea trezi interesul. Neparticipând la şedinţele PSD, nu deţine nici informaţii de la vârful partidului. Aşa că ceea ce am scris şi ce voi scrie nu se bazează pe informaţiile furnizate de prof. Mircea Dănuţă, altele fiindu-mi sursele.
Dar dacă tot veni vorba de prof. Mircea Dănuţă, de când a demisionat din PSD şi din funcţia de consilier judeţean, acesta să în biroul firmei sale aflat la subsolul clădirii în care funcţionează PNŢCD şi meditează la cele sfinte. Omul citeşte pasaje din Biblie, texte din diferite cărţi religioase şi cugetă la cum se va înfăţişa la Judecata de apoi. La vârsta sa, de aproape 70 de ani, oricare s-ar afla în locul său ar avea cam aceleaşi preocupări.
Printre două beri, răcite aproape la limita îngheţului şi două versete citite din Biblie, îşi mai aminteşte de perioada de glorie politică trăită din plin, mofturi care l-au costat multe miliarde de lei. Dacă are norocul să-i calce pragul câte o cunoştinţă mai veche, atunci înfiripă un dialog, fie aflat la limita bigotismului, fie hrănindu-se cu gloria politică a trecutului. Dimineaţa citeşte presa locală, nu atât pentru a fi un om informat cât din obişnuinţa formată de-a lungul celor 19 ani de politică postdecembristă.
Cât timp era pion important prin PSD, îl mai vizita liberalul Viorel Ciobanu, care tatona terenul în vederea păstrării postului de inspector şef în Construcţii. Ciobanu spera ca Dănuţă să-l convingă pe preşedintele Conţac să-l păstreze în funcţie. De când Dănuţă s-a autoepurat din PSD, nici Ciobanu nu-i mai calcă pragul.
Un alt amic de cursă lungă al lui Dănuţă este Mihai Jitaraşu. Numai că retragerea lui Dănuţă din PSD l-a îndepărtat şi de amiciţia cu Jitaraşu. Normal, de vreme ce Jitaraşu a rămas în PSD, este consilier judeţean şi n-are de gând să-şi sacrifice viitorul şi privilegiile politice de dragul lui Dănuţă.
Aşa stând lucrurile, prof. Mircea Dănuţă nu mai este demult o sursă importantă pentru presă. Dimpotrivă, el caută compania celor din presă pentru a afla noutăţi de la sursă.
În ce mă priveşte, într-adevăr beneficiez de informaţii din interiorul PSD, şi chiar de la vârf, dar sursele îmi sunt acei social-democraţi care mai au credinţa că partidul nu se va prăbuşi definitiv şi că mai poate fi salvat din ghearele celor care l-au încălecat numai pentru a obţine profit de pe urma participării la putere. Sunt acei social-democraţi care cred sincer în doctrina acestui partid şi care mai speră ca actuala gaşcă politică să fie eliminată definitiv în urma Conferinţei judeţene care va avea loc.
Acestea îmi sunt sursele care îmi dau informaţiile ce, odată publicate, creează multe coşmaruri celor cu conştiinţa încărcată de păcate, atât faţă de lege cât ţi faţă de electoratul partidului pe care l-au trădat pentru a le fi lor bine.

written by Ioan Rotundu


One Response to “Un Dănuţă religios”

  1. 1. Răspopitul Says:

    Are la ce medita. Îi plin de păcate lumeşti.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia