Apr 29

În cursul zilei de ieri m-a întâlnit cu o veche cunoştinţă care m-a întrebat de ce nu scriu un comentariu referitor la cum ar trebui să voteze botoşănenii la alegerile europarlamentare, mai exact cu cine. Mi s-a părut interesantă sugestia sa, mai ales că mi-am amintim de câteva comentarii ale cititorilor referitoare la aceste alegeri, comentarii care vizau declaraţiile unor lideri din PSD.
De precizat că din acest an, România nu va mai avea 35 de europarlamentari, ci numai 33. Aşadar, dacă avem în vedere sondajele de ultimă oră, cu cei 30% acreditaţi, PSD-ul ar putea obţine 10 mandate, PDL, cu 26%, doar 8-9 mandate iar PNL cu 20% – 6-7 mandate, restul mandatelor urmând a se împărţi între UDMR, PRM, eventual PNŢCD şi posibil independenta Elena Băsescu.
Aşa primite lucrurile, iată cum văd eu că ar trebui să ne dirijăm votul pentru alegerile europarlamentare. În primul rând să trecem în revistă candidaţii botoşăneni pe care partidele au reuşit să-i impună pe listă.
Candidatul PDL este Radu Drăguş, fost deputat până la alegerile din toamna trecută, situat spre sfârşitul listei, deci fără vreo şansă de a fi ales şi validat. Să mai adăugăm faptul că Drăguş nu se bucură deloc de popularitate, deci nu va atrage voturi în plus peste cele ale partidului. Eventual va putea fugări ceva voturi.
La PSD, deşi deputatul Costică Macaleţi a reuşit să-şi impună pe listă preferata, adică pe Mihaela Huncă, locul acesteia pe listă este la poziţia 25. Cu doar 10 deputaţi europarlamentari cu cât poate fi creditat PSD-ul, Huncă n-are nici o şansă de a fi validată.
Nici Mihaela Huncă n-are o imagine publică prea atractivă. La rubrica „Comentariul comentariilor”  din 7 aprilie 2009, am reprodus două comentarii ale cititorilor, referitoare la persoana Huncă. „Nu le e ruşine să propună aşa o persoană de inferioară din toate punctele de vedere? Dar ce să ne mirăm dacă au reuşit în Parlament atâţia maimuţoi. Îţi vine să emigrezi de ruşine, cu aşa o candidatură mizerabilă” este unul dintre comentarii, dar iată cum a fost formulat şi cel de-al doilea: „Păi dacă a folosit banii publici în interes personal, deci cu alte cuvinte a fraudat banul public, (ştiu că atunci a fost un scandal şi în presă), cum să o puneţi pe listă la europarlamentare? Cu oameni de ăştia vă lăudaţi? Şi auziţi exprimare: ,,e o bună activistă de partid!”. Doamne, parcă mă întorc în timp când la putere erau activiştii din PCR.”
Deci, situată pe locul 25 pe listă, cu o imagine total defavorabilă, Huncă n-are nici cea mai mică şansă de a fi aleasă. Mai mult, prezenţa ei pe listă va diminua numărul voturilor acordate PSD. Să mai luăm în calcul faptul că cele petrecute în ultima perioadă în PSD a dezgustat pe mulţi botoşăneni, iar actualii lideri, precum Gheorghe Marcu, Costică Macaleţi nu sunt priviţi cu încredere. Nominalizarea la conducerea unor instituţii ale statului de persoane controversate profesional, a atras un alt val de dezamăgire publică. Aşa că, prevăd că la Botoşani, PSD-ul va obţine voturi mult mai puţine decât media pe ţară.
Cel mai fericiţi pot fi cei din PNL. Botoşăneanca noastră Renate Weber se află în primele cinci locui, cu şanse de sută la sută de a-şi înnoi mandatul de europarlamentar. Dealtfel Weber este considerat cel mai eficient europarlamentar român, având deja creat un prestigiu la nivel de Parlament European. Tot ea a fost cea care nu s-a sfiit să ajungă la Roma şi să ia apărarea românilor într-un mod vehement, ceea ce n-a îndrăznit să facă nici preşedintele Băsescu sau premierul Boc.
Dacă o să mă duc la vot, pe botoşăneanca noastră o voi vota. Cel puţin ştiu că n-am stricat votul precum orzul pe gâşte.
 

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia