May 13

Aşa ar exclama orice ardelean, dacă ar cunoaşte-o pe Ana Bărculeţ, profesoara de istorie care a rămas „roşie” şi după evenimentele din decembrie 1989. Cum ardelenii n-o cunosc, şi nici poporănii din alte provincii ale Ţării Româneşti, m-am simţit obligat să-i ajut să afle.
Ana Băculeţ a fost o zeloasă cuvântătoare în vremurile  „iepocii de aur”, nefiind lecţie politică ţinută pe la cercurile pedagogice ca ea să nu aibă de spus o vorbă, două rotunjite şi c-un citat  şterpelit din vreo cuvântare a lui Ceauşescu. Aşa a reuşit să se distingă ca „o tovarăşă de nădejde”.
După 1990 nu s-a lăsat dezamăgită de plebea care a ieşit în stradă şi i-a fugărit pe comunişti. S-a înscris iute în FSN, PDSR şi apoi PSD, alături de vechii săi „oropsiţi ai soartei” din cauza evenimentelor sângerii din decembrie 1989. Din nou a ştiut să-şi fructifice cunoştinţele de istorie, gândirea sa  social-democrată formată înainte de 1989 ajutând-o să stea în faţă şi la loc de cinste. Iar şefii săi politici i-au apreciat calităţile de bună şi devotată activistă, ajutând-o să ajungă şefă la Liceul Electrocontact, unde a predat şi predă istoria. Mai mult, au pus-o pe lista consilierilor municipali pe un loc eligibil şi de atunci îşi uimeşte colegii de şedinţă, rostind lucruri trăsnite.
Constatând că loazele din clasă nu prea se omoară cu învăţătura, i-a dresat să lupte corp la corp cu seminariştii părintelui Diaconu, Seminarul aflându-se vecin cu curtea liceului. Vajnicii elevi, conduşi cu măiestrie de profesoara Băcruleţ, care s-a inspirat adânc din faptele de vitejie ale domnitorilor români, i-a răpus în lupte de gherilă pe seminarişti, câţiva viitori popi alegându-se cu căpăţâna dogită.
Căliţi în lupta cu sutanele lui Diaconu, elevii au fost folosiţi cu succes şi în lupta electorală din vara anului 2004. Aliniaţi pe terasa Casei sindicatului din Botoşani, la semnul profesoarei, elevii au lansat o tiradă de lozinci anti Stolojan, când acesta le-a trecut prin faţă, şi l-au aplaudat cu adâncă dragoste şi recunoştinţă pe liderul PSD, Adrian Năstase. Ca semn de recunoştinţă pentru bravura sa, conducerea PSD Botoşani au ajuta-o să-şi înnoiască mandatul de consilier municipal.
În această calitate, spre sfârşitul anului 2005 a prezidat şedinţa CLM. Iar dacă tot a prezidat-o, a  moşmondit cumva ca fiul şi nora sa să primească locuinţă ANL. Şi-au primit!
La începutul lunii decembrie 2006, tot într-o şedinţă CLM, i-a cerut şefului Poliţiei Comunitare, Vasile Răileanu, să-şi asmută potera asupra locuitorilor din zona Prieteniei, care aruncau gunoiul de la etaj direct în capul doamnei consilier. „Eu am crezut că locuitorii din zonă îşi vor corecta acest nărav urât, dar se pare că acest lucru nu s-a întâmplat. Eu nu ştiu de ce poliţia comunitară nu organizează un flagrant pentru a identifica persoanele în cauză”, a cuvântat ea în şedinţă, uitând că este profesoară şi că acest comportament civic este consecinţa actului educaţional al său şi al colegilor săi.
Cred că Ana Bărculeţ are alergie la uniforma poliţiştilor, pentru că în şedinţa CLM din mai 2007 s-a luat din nou de aceştia. „Mie mi se pare anormal să existe atâta poliţie. Ar trebui să facem un tabel al lui Mendeleev cu însemnele lor, pentru ca cetăţenii să ştie de unde provine fiecare”, a precizat consilierul social-democrat. Nemulţumirea sa este cu atât mai mare când vede pe lângă maşinile de poliţie din Botoşani şi pe cele ale Poliţiei Rurale. Ea nu poate înţelege de ce maşinile de Poliţie Rurală nu stau în sate, plimbându-se toată ziua prin oraş. „Nu am înfiinţat aceste poliţii pentru a se plimba agenţii poliţiei rurale toată ziua cu maşinile prin municipiu”, a glăsuit, după adâncă judecată femeiască, social-democrata.
Şi în acest an, poliţiştii n-au scăpat de privirea sa vigilentă. Bărculeţ a observat că poliţiştii comunitari nu au în grijă copiii a căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Considerându-i un fel de moaşe comunale, în 1 martie 2009, ea a glăsuit din nou în CLM: „De aceea ar trebui să fim ajutaţi şi de către aceşti poliţişti de proximitate. Să ia legătura cu aceste familii sau cu cel care şi-a luat angajamentul că va avea grijă de aceşti copii”.
Acum, că va prelua funcţia de inspector şef adj. la IŞJ, colegii săi din CLM îi vor duce dorul. Nu oricine are talentul de a rosti public lucruri trăsnite. În schimb, cei de la IŞJ au a se bucura. Viaţa lor stresantă va fi de acum încolo mult mai relaxată, ascultând vorbele de duh rostite de noua lor şefă, madam Ana Bărculeţ.. „Este proastă de dă în gropi” – este percepţia unora despre Ana Bărculeţ. Eu nu cred. Doar se preface!

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia