May 19

doru-alexandrescu-viceprimar-2.jpg Mircea Geoană a plecat total nemulţumit de vizita făcută la Botoşani. El şi-a declarat nemulţumirea faţă de cei care i-au organizat-o şi, probabil, va avea în vedere ca viitorul organizaţiei judeţene PSD Botoşani să nu încapă pe mâna unor nepricepuţi.
În primul rând, pe Geoană l-a deranjat faptul că la Vorona a fost întâmpinat de mai puţini localnici decât la Tudora. Apoi, la Botoşani nu i s-a organizat un miting în aer liber, ci a fost înghesuit într-o sală unde asistenţa a fost limitată de spaţiul mult prea mic de cum este el obişnuit.
Însă cel mai mare semn de întrebare îl ridică vizita lui Geoană nedeplasarea acestuia la Dorohoi. Este ştiu faptul că între Geoană şi deputatul PSD de Dorohoi, Andrei Dolineaschi, există o strânsă relaţie. Unii chiar zic că relaţia celor doi chiar depăşi sfera amiciţiei. Apoi, al doilea municipiu al judeţului îl are ca primar pe Doru Alexandrescu, membru PSD de vază.
În ultima sa deplasare la Botoşani, în timpul campaniei electorale de alegeri parlamentare. Geoană a stat mai mult la Dorohoi, decât la Botoşani, susţinându-l din toate puterile pe Dolineaschi, care, a fost validat deputat în defavoarea portocaliei Rodica Huţuleac.
Ori, de această dată Geoană a fost plimbat prin partea de sud a judeţului, departe de Dorohoi. Am încercat să aflu care au fost cauzele ce i-au determinat pe cei din actuala conducere a PSD Botoşani de a nu-l duce pe Geoană la Dorohoi şi a-i organiza un miting grandios. Informaţiile adunate sunt confuze, dar nu lipsite de un fond al realităţii.
Se pare că adevărata cauză pentru care Geoană a rămas la Botoşani şi n-a călcat prin Dorohoi ar fi supărarea primarului Doru Alexandrescu pe conducerea judeţeană interimară a PSD. Alexandrescu s-a supărat că nu a fost deloc sprijinit să obţină bani pentru a rezolva problemele stringente cu care se confruntă în urbea păstorită. Dorohoiul are strada principală toată găurită de la lucrările de aducţiune apă, iar această stare se menţine din perioada primarului Vasile Gherasim. Dorohoienii au răbdat o perioadă de timp, dar văzând că şi noul primar ales are metehnele lui Gherasim, adică promite şi nu se ţine de cuvânt, au început să-l judece. Deocamdată pe la colţuri de stradă, dat nu-i departe timpul când reproşurile i se vor face în faţă şi în public.
Sub acest aspect, primarul Alexandrescu are dreptate. Exponent al unui partid aflat la guvernare, el nu prea are scuze faţă de dorohoieni că n-are bani şi nici susţinere la judeţ. Omul s-a săturat de promisiuni, de vorbe deşarte, şi vrea să fie sprijinit prin fapte. Numai că cei aflaţi în fruntea PSD, la nivel de judeţ, au alte preocupări decât să rezolve problemele financiare ale primarului din Dorohoi.
Primarul pare să se fi luat în clanţă şi cu deputatul Dolineaschi, căruia i-a reproşat că nu-şi valorifică relaţiile privilegiate pe care le are cu Geoană şi nu-l sprijină să obţină bani la primărie.
Iată, aşadar, că primarul de Dorohoi s-a supărat pe şefii PSD de la judeţ, dar şi pe şeful cel mare de la Bucureşti, şi nu i-a organizat o vizită în urbea Dorohoiului. Pagubă-n ciuperci, s-ar putea spune! Cel care a economisit un ban în buzunar este tot primarul.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia