May 21

prisecariu1.jpg „Regele ţeparilor” aşa l-au numit cei de la cotidianul „Bună ziua Iaşi” pe patronul local Dănuţ  Prisecariu, nimeni altul decât patronul Hotelului ”Rapsodia” din Botoşani, al mallului aflat în stagnare de construcţie, a cvartalului de blocuri de pe terenul fostei mori de grâu a Moldopanului şi a fostelor clădiri şi a terenului unde a funcţionat cândva, cu mândrie proletară, societatea „Arca”.
În ediţia de ieri a acestui cotidian, reporterii au început să publice afacerile oneroase ale lui Prisecariu, respectiv cum a ţepuit el diferite unităţi de stat.
Pentru început au arătat lumii cum Dănuţ Prisecariu a „cumpărat” de la fosta unitate de stat ieşeană Gastrocom SA un spaţiu comercial în suprafaţă de 609 mp cu suma de 162 milioane lei vechi (contractul de vânzare-cumpărare nr. 6297/2000 in data de 10 noiembrie). Evident că preţul acestui spaţiu comercial, amplasat în Iaşi pe strada Târgu Cucului nr. 1, la preţul pieţei era mult mai mare. Reporterii l-au apreciat la vreo cinci miliarde de lei vechi, şi n-au greşit în evaluare. N-au greşit pentru că, la scurt timp de la cumpărare, Prisecariu a revândut spaţiul către AJOFM Iaşi la suma de 5,13 miliarde lei. Ce ziceţi? Asta, da afacere!
Numai că un control cal Curţii de Conturi asupra activităţii AJOFM a descoperit afacerea şi i-au sesizat pe cei de la DNA, care acum îl anchetează pe patronul specializat pe inginerii financiare, pe care, în limbaj prozaic, le numim ţepe. Cei de la cotidianul „Bună ziua Iaşi” s-au angajat să dezvăluie toate ţepele lui Prisecariu, motiv pentru mine să le urmăresc şi ediţiile viitoare, pentru a putea să-i informez pe botoşăneni.
Până când vom avea un nou episod din „Regele ţeparilor” să ne reamintim din isprăvile lui Prisecariu, izbândite pe meleagurile botoşănene. 
Tot pe acest blog, în 19 decembrie 2008, am publicat un comentariu prin care mă întrebam dacă Prisecariu este „Patronul mall-ului falit?” Spuneam atunci că Prisecariu era dator către constructorii botoşăneni cu vreo 30 miliarde de lei. În special către Veritas SRL, Victor Construct şi indirect la Meridian SA. Patronul de la Meridian, Mircea Munteanu, îngrijorat că vin sărbătorile de iarnă iar el n-are bani pentru salarii, a făcut infarct, fiind salvat cu greu de către medici.
De atunci lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Adică datoriile tot persistă, nu mai ştiu la ce sumă s-ar ridica în prezent, dar cert este că la mall nu se mai lucrează. Când am scris acele rânduri, din slugărnicie sau din interese necunoscute mie, inspectorul şef de la Inspecţia în Construcţii, ing. Viorel Ciobanu a ieşit în presa locală şi a declarat că Prisecariu nu lucrează la mall din cauza timpului rece. Acum este cald afară, de ce  nu lucrează?
Pe panoul afişat pe latura construcţiei dinspre Bancpost scrie că asociat cu Prisecariu este şi Consiliul Local Municipal Botoşani. Aşa stând lucrurile, cineva din primărie ar trebui să explice botoşănenilor care va fi viitorul acestui mall şi în ce constă asocierea dintre CLM şi Moldova General SA patronată de Dănuţ Prisecariu. Cred că botoşănenii merită aceste informaţii.

written by Ioan Rotundu


One Response to “Regele ţeparilor”

  1. 1. ana Says:

    cazare baile olanesti

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia