Ieri dimineaţă m-a sunat pe mobil Ion Istrate, directorul Editurii Agata, să-mi dea o veste tristă. A murit poetul şi prozatorul Mihai Munteanu. Vestea a căzut ca un trăsnet. Nu mi-a venit a crede. Spre sfârşitul anului trecut l-am vizitat la căsuţa sa din Slobozia Cordărenilor. Mi-a arătat un teanc de manuscrise, pregătite pentru o nouă carte. A şaisprezecea sau a şaptesprezecea, nu le mai ştiu numărul. Mi-a explicat atunci că, în singurătatea sa, stă nopţile şi scrie spre a lăsa generaţiilor viitoare crâmpeie din viaţa sa de profesor, de director de şcoală şi de pensionar care se apropie de deceniul al optulea de viaţă. Dealtfel, tocmai scosese la editura Quadrat din Botoşani volumul „Clipe de viaţă”, un fel de jurnal al anilor din perioada cât a fost profesor şi director al şcolii din Cordăreni. Mi-a înmânat un volum, pe care a scris cu mâna tremurândă „D-ului Ioan Rotundu, cel care m-a vizitat în „palaturile” mele rustice. Nu se va uita niciodată iarba de acasă. Cu stima lui Mihai Munteanu”
I-am făcut atunci cunoscut că are elevi care lucrează în prezent prin Canada şi SUA şi care-i citesc creaţiile ce i le public în Jurnalul literar, ediţia online, şi se bucură că-şi întâlnesc fostul profesor, graţie Internetului. Numai că „bădiţa Mihai”, cum m-am obişnuit să-l apelez, era un pedagog de modă veche. El scris cu stiloul, nici măcar cu maşina de scris, iar calculatorul îl considera prea nepotrivit cu trăirile sale poetice. Despre Internet, în Slobozia Cordărenilor, nici că se putea aduce vorba.
Şi iată că toate visurile sale de viitor s-au spulberat, sau dus cu el în eternitate. Un blocaj de rinichi… şi gata. Medicii nu l-au mai putut salva pentru că a ajuns târziu la spital.
Poetul Mihai Munteanu lasă în urma sa o operă impresionantă. El poate fi considerat ca fiind cel mai mare poet al judeţului, de la Eminescu încoace. Cel care l-a încurajat pe drumul poeziei a fost Demostene Botez, de care pe Mihai Munteanu l-a legat o strânsă colaborare şi prietenie.
La Cordăreni, în vremurile de glorie comunistă, era o crescătorie de fazani şi o casă de odihnă a ştabilor PCR. Aici trăgeau personalităţile vremii la o vânătoare urmată de un chef straşnic. Aici i-a cunoscut, în duminica de 1 februarie 1970, pe Geo Bogza şi Alecu Ivan Ghilia. Aici avea să cunoască lumea bună a scriitorilor, care se aflau în bune relaţii cu orânduirea socială impusă de Moscova.
Acum, sufletul nobil al bădiţei Mihai hălăduie printre stelele pe care le-a cântat în poeziile sale. De acolo, de sus, spiritul său poetic va veghea ca generaţiile viitoare de poeţi botoşăneni să ţină aprinsă făclia eminesciană. Astăzi trupul său va fi coborât în criptă. Ţărână uşoară, bădiţă Mihai!
„Regele ţeparilor” aşa l-au numit cei de la cotidianul „Bună ziua Iaşi” pe patronul local Dănuţ Prisecariu, nimeni altul decât patronul Hotelului ”Rapsodia” din Botoşani, al mallului aflat în stagnare de construcţie, a cvartalului de blocuri de pe terenul fostei mori de grâu a Moldopanului şi a fostelor clădiri şi a terenului unde a funcţionat cândva, cu mândrie proletară, societatea „Arca”.
În ediţia de ieri a acestui cotidian, reporterii au început să publice afacerile oneroase ale lui Prisecariu, respectiv cum a ţepuit el diferite unităţi de stat.
Pentru început au arătat lumii cum Dănuţ Prisecariu a „cumpărat” de la fosta unitate de stat ieşeană Gastrocom SA un spaţiu comercial în suprafaţă de 609 mp cu suma de 162 milioane lei vechi (contractul de vânzare-cumpărare nr. 6297/2000 in data de 10 noiembrie). Evident că preţul acestui spaţiu comercial, amplasat în Iaşi pe strada Târgu Cucului nr. 1, la preţul pieţei era mult mai mare. Reporterii l-au apreciat la vreo cinci miliarde de lei vechi, şi n-au greşit în evaluare. N-au greşit pentru că, la scurt timp de la cumpărare, Prisecariu a revândut spaţiul către AJOFM Iaşi la suma de 5,13 miliarde lei. Ce ziceţi? Asta, da afacere!
Numai că un control cal Curţii de Conturi asupra activităţii AJOFM a descoperit afacerea şi i-au sesizat pe cei de la DNA, care acum îl anchetează pe patronul specializat pe inginerii financiare, pe care, în limbaj prozaic, le numim ţepe. Cei de la cotidianul „Bună ziua Iaşi” s-au angajat să dezvăluie toate ţepele lui Prisecariu, motiv pentru mine să le urmăresc şi ediţiile viitoare, pentru a putea să-i informez pe botoşăneni.
Până când vom avea un nou episod din „Regele ţeparilor” să ne reamintim din isprăvile lui Prisecariu, izbândite pe meleagurile botoşănene.
Tot pe acest blog, în 19 decembrie 2008, am publicat un comentariu prin care mă întrebam dacă Prisecariu este „Patronul mall-ului falit?” Spuneam atunci că Prisecariu era dator către constructorii botoşăneni cu vreo 30 miliarde de lei. În special către Veritas SRL, Victor Construct şi indirect la Meridian SA. Patronul de la Meridian, Mircea Munteanu, îngrijorat că vin sărbătorile de iarnă iar el n-are bani pentru salarii, a făcut infarct, fiind salvat cu greu de către medici.
De atunci lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Adică datoriile tot persistă, nu mai ştiu la ce sumă s-ar ridica în prezent, dar cert este că la mall nu se mai lucrează. Când am scris acele rânduri, din slugărnicie sau din interese necunoscute mie, inspectorul şef de la Inspecţia în Construcţii, ing. Viorel Ciobanu a ieşit în presa locală şi a declarat că Prisecariu nu lucrează la mall din cauza timpului rece. Acum este cald afară, de ce nu lucrează?
Pe panoul afişat pe latura construcţiei dinspre Bancpost scrie că asociat cu Prisecariu este şi Consiliul Local Municipal Botoşani. Aşa stând lucrurile, cineva din primărie ar trebui să explice botoşănenilor care va fi viitorul acestui mall şi în ce constă asocierea dintre CLM şi Moldova General SA patronată de Dănuţ Prisecariu. Cred că botoşănenii merită aceste informaţii.
Luând de bună afirmaţia preşedintelui Băsescu, făcută la întâlnirea cu ambasadorii ţărilor membre ale Uniunii Europene, aceea că el va fi candidatul PDL la alegerile prezidenţiale din toamnă, premierul Emil Boc încearcă să-şi intre în rol. Iar pentru că imaginaţia sa de ardelean este sărăcuţă, contrar calităţilor locuitorilor de sub dealul Feleacului, Boc a considerat că-şi poate începe viitoarea carieră prezidenţială copiindu-l pe Băsescu.
Aşa se face că ieri, aflându-se într-un studio al Radio România Actualităţi, s-a cocoşat, ameninţând băncile străine că dacă vor căra din ţară euroii, pe care el şi Băsescu i-a smuls cu multă sudoare pentru români din ghearele celor de la FMI, atunci le va aplica „taxa Robin Hood”. Această taxă este o impozitare mai mare a profitului excesiv realizat.
După ce-a ieşit din studio, nu ştiu pe unde o fi umblat, dar la nici trei ore a avut o întâlnire cu presa. O reporteriţă colţoasă l-a întrebat dacă-şi mai menţine ameninţarea băncilor cu introducerea „taxei Robin Hodd”. Iar Boc al nostru a întors-o exact ca Băsescu la Cotroceni. Nu s-a mai înălţat pe vârful pantofilor şi nu s-a mai gurguţat la adresa băncilor. Probabil că, auzindu-i declaraţia de la radio, guvernatorul Isărescu la sunat şi l-a sfătuit să retracteze vorbele lansate în eter, că nu ne va fi bine deloc dacă află cei de la UE. Şi normal, de vreme ce libera circulaţie a capitalului, inclusiv cel bancar, este garantată între ţările Uniunii Europene, fără nici o restricţie sau condiţie din partea vreunui stat membru.
Aşa se face că vitejia lui Boc faţă de băncile străine a durat cât s-a deplasat de la sediul Radio România Actualităţi către Palatul Victoria. Dat tot ieri mi-a fost dat să aflu, graţie posturilor naţionale de televiziune, că ameninţarea lui Boc cu „taxa Robin Hood” nu-i rodul gândirii sale. Este o idee şterpelită din portofoliul gândirii vice prim-ministrului social-democrat Dan Nica. Cu o zi înainte, Dan Nica explicase la Antena 3 că, la nevoie, pentru a stopa, de către bănci, transferul lichidităţilor în afara ţării, Guvernul poate lua măsuri restricţionare, printre care şi introducerea „taxei Robin Hood”. Aşadar, după ce că i-a furat ideea, premierul Boc şi-a făcut ieri subalternul de cacao, anunţând presei că băncile n-au a face infarct de teama „taxei Rodin Hood”.
Ce n-a finalizat Boc în tot acest scenariu, este că n-a luat poziţia pocăitului, aşa cum face preşedintele Băsescu, şi n-a rostit public, cu o voce emoţionată şi ochi-n lacrimi: „Am greşit!”
Dacă vrea să ajungă la Cotroceni, trebuie să exerseze şi această scenă. Îl poate lua regizor pe ministrul Culturii, Paleologu, pe care taică-său nu l-a bătut suficient la curs în tinereţe, iar acum îi face memoria de râs, debitând nişte inepţii pe măsura înălţimii lui Geoană, că pe a sa nu pot spune, prea aducând cu popa metru din amintirile lui Creangă.
Dumnezeu să-l ierte, dar Octavian Paler obişnuia să spună că nu vrea să apuce vremurile când Boc va fi premierul României. El nu le-a mai apucat, noi da. Iată că acum Boc se crede viitor preşedinte. Pentru că aşa i-a hărăzit Băsescu. Omul acesta n-are simţul umorului, n-are haz, să priceapă cum istoria, şi cei din preajmă, îşi bat joc de el.
Mircea Geoană a plecat total nemulţumit de vizita făcută la Botoşani. El şi-a declarat nemulţumirea faţă de cei care i-au organizat-o şi, probabil, va avea în vedere ca viitorul organizaţiei judeţene PSD Botoşani să nu încapă pe mâna unor nepricepuţi.
În primul rând, pe Geoană l-a deranjat faptul că la Vorona a fost întâmpinat de mai puţini localnici decât la Tudora. Apoi, la Botoşani nu i s-a organizat un miting în aer liber, ci a fost înghesuit într-o sală unde asistenţa a fost limitată de spaţiul mult prea mic de cum este el obişnuit.
Însă cel mai mare semn de întrebare îl ridică vizita lui Geoană nedeplasarea acestuia la Dorohoi. Este ştiu faptul că între Geoană şi deputatul PSD de Dorohoi, Andrei Dolineaschi, există o strânsă relaţie. Unii chiar zic că relaţia celor doi chiar depăşi sfera amiciţiei. Apoi, al doilea municipiu al judeţului îl are ca primar pe Doru Alexandrescu, membru PSD de vază.
În ultima sa deplasare la Botoşani, în timpul campaniei electorale de alegeri parlamentare. Geoană a stat mai mult la Dorohoi, decât la Botoşani, susţinându-l din toate puterile pe Dolineaschi, care, a fost validat deputat în defavoarea portocaliei Rodica Huţuleac.
Ori, de această dată Geoană a fost plimbat prin partea de sud a judeţului, departe de Dorohoi. Am încercat să aflu care au fost cauzele ce i-au determinat pe cei din actuala conducere a PSD Botoşani de a nu-l duce pe Geoană la Dorohoi şi a-i organiza un miting grandios. Informaţiile adunate sunt confuze, dar nu lipsite de un fond al realităţii.
Se pare că adevărata cauză pentru care Geoană a rămas la Botoşani şi n-a călcat prin Dorohoi ar fi supărarea primarului Doru Alexandrescu pe conducerea judeţeană interimară a PSD. Alexandrescu s-a supărat că nu a fost deloc sprijinit să obţină bani pentru a rezolva problemele stringente cu care se confruntă în urbea păstorită. Dorohoiul are strada principală toată găurită de la lucrările de aducţiune apă, iar această stare se menţine din perioada primarului Vasile Gherasim. Dorohoienii au răbdat o perioadă de timp, dar văzând că şi noul primar ales are metehnele lui Gherasim, adică promite şi nu se ţine de cuvânt, au început să-l judece. Deocamdată pe la colţuri de stradă, dat nu-i departe timpul când reproşurile i se vor face în faţă şi în public.
Sub acest aspect, primarul Alexandrescu are dreptate. Exponent al unui partid aflat la guvernare, el nu prea are scuze faţă de dorohoieni că n-are bani şi nici susţinere la judeţ. Omul s-a săturat de promisiuni, de vorbe deşarte, şi vrea să fie sprijinit prin fapte. Numai că cei aflaţi în fruntea PSD, la nivel de judeţ, au alte preocupări decât să rezolve problemele financiare ale primarului din Dorohoi.
Primarul pare să se fi luat în clanţă şi cu deputatul Dolineaschi, căruia i-a reproşat că nu-şi valorifică relaţiile privilegiate pe care le are cu Geoană şi nu-l sprijină să obţină bani la primărie.
Iată, aşadar, că primarul de Dorohoi s-a supărat pe şefii PSD de la judeţ, dar şi pe şeful cel mare de la Bucureşti, şi nu i-a organizat o vizită în urbea Dorohoiului. Pagubă-n ciuperci, s-ar putea spune! Cel care a economisit un ban în buzunar este tot primarul.
Mircea Geoană a venit sâmbătă la Botoşani, în speranţa că se va îmbăia public într-o mare de social-democraţi, cum văzuse el pe vremuri, când îl însoţea pe tătucul Iliescu. Numai că acele vremuri la care râvneşte încă aparţin istoriei, botoşănenii nemaifiind turma de altă dată, manipulată politic după cum era vrerea liderilor locali ai FSN, apoi PDSR şi, în fine, PSD.
Oamenii s-au deşteptat, majoritatea au călcat prin ţările Occidentului şi au văzut că se poate trăi şi altfel, că prin acele ţări politicienii nu-şi mit în faţă poporul cum o fac cei din România, dar dacă mint, o fac mai cu fereală, cu teama de a nu fi descoperiţi, ceea ce ar însemna sfârşitul carierei lor politice.
La venirea lui Geoană nu s-a mai călcat nimeni pe picioare să-l vadă, n-a mai vrut nimeni să tăbârcească lozinci, însemne electorale, pancarte prin care să-i ridice osanale, să stea ore întregi cu ochii în soare să-l aştepte pe unsul social-democraţiei româneşti venit de la Bucureşti.
Nici liderii locali nu s-au angajat în manevre de masă, pentru a se ridica în faţa şefului. Aşa ceva ar fi cerut bani, mulţi bani, ceea ce n-ar fi convenit nimănui să-i scoată din buzunar.
În lipsa banilor şi a unui miting de proporţii în aer liber, şefii locali l-au urcat pe „Prostănac” în maşină şi l-au pasat primarului din Tudora şi Vorona.
Iar pentru că tot a călcat colbul acestor comune cu pantofii săi de firmă şi preţ de peste o mie de euro, „Prostănacul” s-a pus pe cuvântat. A cuvântat, a gesticulat că s-au crucit bieţii creştini. Mai ales că peroraţia sa n-avea nimic comun cu nevoile lor de ţărani care privesc la pământul tot mai secetos şi la buzunarul gol, guvernul necordându-le nici un ajutor financiar în această primăvară.
La Vorona, oamenii îl întrebau dacă dă bani să se facă drumul buclucaş, iar Geoană tuna şi fulgera asupra Guvernului Tăriceanu şi a lui Băsescu. Şi iar s-au crucit oamenii şi s-au întrebat, aş putea spune că pe bună dreptate, dacă nu cumva omului îi lipseşte vreo doagă.
Trecând peste aceste „mici” neînţelegeri dintre aspirantul la Preşedinţia României şi puţinul auditoriu care s-a arătat dispus să-şi sacrifice câteva ore de prăşit pentru a-i face primarului hatârul de a-i aplauda musafirul, să punem punctul pe „i”.
Se zice că pe Geoană l-a atras la Botoşani perspectiva de a prânzi la mănăstirea Vorona, unde spera să-l învăluie duhul călugărului Vasile, aşa cum l-a învăluit şi pe Emil Constantinescu la alegerile din 1996, când a şi ieşit preşedinte.
De prânzit la mănăstire, a prânzit, numai că duhul călugărului Vasile nu l-a învăluit. Nu l-a învăluit pentru că nu a nimerit unde trebuia. Supuşii săi social-democraţi din Botoşani l-au dus la mănăstire de măicuţe. Ori duhul călugărului Vasile hălăduieşte la câţiva kilometri distanţă, undeva mai în adâncul pădurii, adică la Schitul Vorona. O mică eroare de orientare geografică, dar care îl va costa pe Geoană cel puţin cinci ani din viaţă, pentru că nefiind pătruns de duhul călugărului, nu va câştiga alegerile prezidenţiale din toamnă.
Aş putea spune că, în vizita sa la Botoşani, în loc ca Geoană să fie învăluit de duhul călugărului Vasile a fost înconjurat de blestemul bădiţei Costică Conţac. Dovadă că nu degeaba a sponsorizat bisericile cu câteva miliarde de lei. I-a ascultat Dumnezeu ruga!
