May 16

victor-ivanescu-director.jpg Noul director al Eltrans, Victor Ivănescu, vrea ca vechile obiceiuri introduse în societate de către fostul Ioan Comariţa să dispară. Iar unul din vechile obiceiuri intrat în subconştientul taxatorului era acela de a încasa bani fără să mai taie bilet, dijmuind astfel veniturile societăţii. Călătoresc de peste zece ani cu tramvaiul, zilnic fac cel puţin patru curse, şi cunosc bine acest obicei al taxatorilor. Însă l-am tolerat, din punct de vedere jurnalistic, având în vedere salariile mici care le au. Şi este în obiceiul angajaţilor de pretutindeni în lume ca, atunci când patronul nu-i plăteşte corespunzător munca, să-l fure.
Proaspătul director Victor Ivănescu vrea să stârpească obiceiul taxatorilor de a mai dijmui veniturile societăţii, fixându-le un venit minim lunar, un target, ca să fim în ton cu terminologia economiei de piaţă, în raport de care îşi vor primi şi salariile. Realizează target-ul, iau leafa în întregime, îl depăşesc, primesc mai mult decât salariul cu care este angajat.
Numai că această măsură de cuantificare a muncii prin stabilirea unui venit minim lunar de realizat are două tăişuri. Dacă venitul este supradimensionat şi nu va putea fi realizat, taxatorul va prefera să fure în continuare, pentru a se îndestula la nivelul nevoilor familiale.
Iar de directorul va lua măsuri aspre de supraveghere, ca taxatorul să nu mai fure, îşi vor lua toţi lumea în cap.
Apropo de astfel de măsuri. Am observat în ultima vreme un controlor de bilete tare interesant. Tipul, cu o mustăcioară a la inspectorul Clouzot ,aduce teribil la fizionomie şi gestică  cu acest detectiv comic din filmele franceze. Se urcă în tramvai din câte-o staţie, ocheşte un scaun liber, se aşează, după care sporovăieşte la nesfârşit în telefon, sub privirile iscoditoare ale taxatoarei. Într-un sfârşit se ridică şi solicită călătorilor legitimaţia. Când dă peste unul mai fără bilet, dar radical în dialog, procedează aidoma inspectorului Clouzot. Creează o scenă plină de haz pentru cei din jur, bietul controlor neştiind cum să facă faţă tiradei celui prins fără bilet.
Ei bine, dacă directorul Ivănescu va întări controlul, înseamnă angajarea de noi oameni. Iar plata lor va aduce cheltuieli mai mari decât pierderile înregistrate din furtişagurile taxatorilor. Aşa că, ce va economisi pe mere, va da pe pere. Nici taxatorului nu-i poţi cere de ce n-are încasări, pentru că menirea lui este să taie bilete celor urcaţi în tramvai şi nu celor care preferă mersul pe jos. Aşa privite lucrurile, target-ul nu poate corecta inapetenţa botoşănenilor de a nu merge cu tramvaiul şi nici nu-i poate obliga Ivănerscu să urce în tramvai, ca să-şi realizeze taxatorul său venitul stabilit de către cineva din  birou, care habar n-are ce se întâmplă pe teren.
Cred că lucrurile se pot îndrepta la Eltrans şi fără un target prestabilit. Mai întâi de majorat salariile la limita decenţei, ca taxatorii să nu mai aibă motive de a fura. Apoi, să fie angajat un controlor (nici nu trebuie mai mulţi) care să se răfuiască cu taxatorii, atunci când descoperă un călător fără bilet. Sunt momente ale zilei când pur şi simpli taxatorul, din cauza aglomeraţiei, preferă cabina vatmanului şi nu taxarea călătorilor. În orele de vârf, când aglomeraţia este mare, tramvaiele să respecte orarul de circulaţie, nu să vină câte trei deodată, iar timp de jumătate de oră niciunul.
Întărită disciplina, responsabilitatea corelată cu salarul, activitatea Eltrans se poate redresa şi fără target. Pentru că nu poţi planifica cheful cetăţeanului de a urca sau nu în tramvai.
Se mai cere o selecţie a actualului personal. Prea sunt mulţi cei aflaţi pe la depou, prin atelierele de reparaţii, prin birourile contabilităţii care se fac că muncesc şi tot ei sunt cu gura mare prin şedinţele de analiza muncii. Să se bea mai puţin în timpul programului, să se plimbe mai puţin cu tramvaiul în căutarea timpului pierdut şi lucrurile vor intra pe făgaşul normal.
Este o sugestie bazată pe cei peste zece ani de călătorie cu tramvaiul.

written by Ioan Rotundu

May 15

balta-director-protectia-muncii-marcu.jpg Ieri, am avut o discuţie de câteva minute cu fostul preşedinte al PSD Botoşani, ing. Mihai Baltă. Printre altele, l-am întrebat dacă este mulţumit de actuala stare din PSD. Bineînţeles că a dat un răspuns evaziv, nici să-i supere pe actualii pretinşi lideri ai partidului, nici să-i ridice în slava social-democraţiei.
Însă, a recunoscut deschis că are de gând ca la viitoarea conferinţă judeţeană a PSD să candideze la preşedinţia partidului.
Intenţia lui Baltă este una benefică PSD-ului, sau se va solda cu un eşec care să-l scoată definitiv din politică?  În primul rând să pornim de la ce avem. Doi sunt cei care dau aparenţă de şefi ai Filialei PSD Botoşani. Mă refer la Gheorghe Marcu şi Costică Macaleţi. Pe Gheorghe Vâzdoagă n-am a-l include în această analiză. Vâzdoagă este portavoacea celor doi, aşa cum Boc este trompeta lui Băsescu, deşi comparaţia este cam deplasată, Vâzdoagă neputând sta în această comparaţie pe picior de egalitate cu Boc. Pe Vâzdoagă l-aş compara mai degrabă cu pălămarul de la biserică, pus de părinte să curăţe stropii de ceară căzuţi pe covoare, după ce s-a terminat slujba.
Revenind la cei doi, fiecare dintre ei are păcatele sale. Păcate care nu le permit să ocupe statutul de şef de partid credibil. Să aibă autoritate publică, să se bucure de o susţinere populară semnificativă.
Gheorghe Marcu poartă vechea amprentă de angajat la Electrocontact unde, se pare, a avuto imagine catastrofală atât profesională cât şi ca percepţie colegială. În pus, i s-a lipit şi eticheta de tunător la Securitate, deşi nimeni n-a dovedit acest lucru. Chiar dacă în decembrie 1989 şi puţin timp după, vreo patru ani, a jucat un rol important în fostul FSN şi PDSR, imaginea câştigată în acea perioadă s-a erodat repede, când a ieşit în faţa partidului cu pretenţia de şefie. Iar cei care l-au arătat lumii botoşănene aşa cum a evoluat el pe vremuri la Electrocontact, au fost chiar foştii săi colegi, unii dintre ei acum colegi de partid.
Costică Macaleţi este considerat un om de paie, deşi această percepţie este total eronată. Macaleţi este pisica blândă, dar care zgârie rău când este încolţită. Considerat un fel de Don Juan al Botoşanilor, deşi consider această proiecţie publică exagerată, Macaleţi s-a compromis în ochii botoşănenilor în cei patru ani cât a fost prefect. N-a făcut nimic pentru judeţ, nu şi-a legat numele de nici o realizare, n-a înjurat măcar un ministru, ca să iasă şi el cu ceva în evidenţă.
Şi Marcu şi Macaleţi  vor să fie politicieni de frunte, dar nu pe banii lor, ci a altora, ceea ce îi deosebeşte radical de foştii preşedinţi Mihai Baltă şi Constantin Conţac.
Revenind la Mihai Baltă, chiar dacă şi lui i s-a reproşat, cât timp a fost prefect, deputat şi preşedinte al PSD că era omul promisiunilor neonorate vreodată, măcar avea prestanţă publică şi popularitate prin judeţ. Apoi, dacă a avut nevoie de bani la partid, i-a procurat mai pe tăcute, mai cu perdea, fără a da naştere la scandaluri publice.
În momentul de faţă în PSD, la nivel naţional, sunt mari neînţelegeri. Geoană s-a înhăitat public cu Vanghele, iar bătrânii social-democraţi precum Iliescu, Năstase, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc l-au încurajat să candideze la prezidenţiale, pentru a-şi rupe gâtul şi a se compromite definitiv. Bătrânul lup de mare, care este Băsescu, îl va hăcui încă de la prima confruntare directă. Dacă n-o va face până la declanşarea oficială a campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
S-a putut vedea şi ieri, de la lansarea oficială a candidaturii lui Geoană, că Iliescu şi Năstase au recăpătat controlul asupra PSD. Ori, Baltă, în perioada cât a fost preşedinte PSD a avut o bună colaborare cu cei doi. Bătrânul vulpoi politic a simţit că se întorc vremurile apuse şi amuşină din nou la preşedinţia PSD Botoşani. Cum Conţac nu mai poate să-i fie adversar, cu Marcu şi Macaleţi nu va avea prea mult de luptat. Problema lui Baltă este dacă cei din judeţ îl mai vor?!

written by Ioan Rotundu

May 13

Aşa ar exclama orice ardelean, dacă ar cunoaşte-o pe Ana Bărculeţ, profesoara de istorie care a rămas „roşie” şi după evenimentele din decembrie 1989. Cum ardelenii n-o cunosc, şi nici poporănii din alte provincii ale Ţării Româneşti, m-am simţit obligat să-i ajut să afle.
Ana Băculeţ a fost o zeloasă cuvântătoare în vremurile  „iepocii de aur”, nefiind lecţie politică ţinută pe la cercurile pedagogice ca ea să nu aibă de spus o vorbă, două rotunjite şi c-un citat  şterpelit din vreo cuvântare a lui Ceauşescu. Aşa a reuşit să se distingă ca „o tovarăşă de nădejde”.
După 1990 nu s-a lăsat dezamăgită de plebea care a ieşit în stradă şi i-a fugărit pe comunişti. S-a înscris iute în FSN, PDSR şi apoi PSD, alături de vechii săi „oropsiţi ai soartei” din cauza evenimentelor sângerii din decembrie 1989. Din nou a ştiut să-şi fructifice cunoştinţele de istorie, gândirea sa  social-democrată formată înainte de 1989 ajutând-o să stea în faţă şi la loc de cinste. Iar şefii săi politici i-au apreciat calităţile de bună şi devotată activistă, ajutând-o să ajungă şefă la Liceul Electrocontact, unde a predat şi predă istoria. Mai mult, au pus-o pe lista consilierilor municipali pe un loc eligibil şi de atunci îşi uimeşte colegii de şedinţă, rostind lucruri trăsnite.
Constatând că loazele din clasă nu prea se omoară cu învăţătura, i-a dresat să lupte corp la corp cu seminariştii părintelui Diaconu, Seminarul aflându-se vecin cu curtea liceului. Vajnicii elevi, conduşi cu măiestrie de profesoara Băcruleţ, care s-a inspirat adânc din faptele de vitejie ale domnitorilor români, i-a răpus în lupte de gherilă pe seminarişti, câţiva viitori popi alegându-se cu căpăţâna dogită.
Căliţi în lupta cu sutanele lui Diaconu, elevii au fost folosiţi cu succes şi în lupta electorală din vara anului 2004. Aliniaţi pe terasa Casei sindicatului din Botoşani, la semnul profesoarei, elevii au lansat o tiradă de lozinci anti Stolojan, când acesta le-a trecut prin faţă, şi l-au aplaudat cu adâncă dragoste şi recunoştinţă pe liderul PSD, Adrian Năstase. Ca semn de recunoştinţă pentru bravura sa, conducerea PSD Botoşani au ajuta-o să-şi înnoiască mandatul de consilier municipal.
În această calitate, spre sfârşitul anului 2005 a prezidat şedinţa CLM. Iar dacă tot a prezidat-o, a  moşmondit cumva ca fiul şi nora sa să primească locuinţă ANL. Şi-au primit!
La începutul lunii decembrie 2006, tot într-o şedinţă CLM, i-a cerut şefului Poliţiei Comunitare, Vasile Răileanu, să-şi asmută potera asupra locuitorilor din zona Prieteniei, care aruncau gunoiul de la etaj direct în capul doamnei consilier. „Eu am crezut că locuitorii din zonă îşi vor corecta acest nărav urât, dar se pare că acest lucru nu s-a întâmplat. Eu nu ştiu de ce poliţia comunitară nu organizează un flagrant pentru a identifica persoanele în cauză”, a cuvântat ea în şedinţă, uitând că este profesoară şi că acest comportament civic este consecinţa actului educaţional al său şi al colegilor săi.
Cred că Ana Bărculeţ are alergie la uniforma poliţiştilor, pentru că în şedinţa CLM din mai 2007 s-a luat din nou de aceştia. „Mie mi se pare anormal să existe atâta poliţie. Ar trebui să facem un tabel al lui Mendeleev cu însemnele lor, pentru ca cetăţenii să ştie de unde provine fiecare”, a precizat consilierul social-democrat. Nemulţumirea sa este cu atât mai mare când vede pe lângă maşinile de poliţie din Botoşani şi pe cele ale Poliţiei Rurale. Ea nu poate înţelege de ce maşinile de Poliţie Rurală nu stau în sate, plimbându-se toată ziua prin oraş. „Nu am înfiinţat aceste poliţii pentru a se plimba agenţii poliţiei rurale toată ziua cu maşinile prin municipiu”, a glăsuit, după adâncă judecată femeiască, social-democrata.
Şi în acest an, poliţiştii n-au scăpat de privirea sa vigilentă. Bărculeţ a observat că poliţiştii comunitari nu au în grijă copiii a căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Considerându-i un fel de moaşe comunale, în 1 martie 2009, ea a glăsuit din nou în CLM: „De aceea ar trebui să fim ajutaţi şi de către aceşti poliţişti de proximitate. Să ia legătura cu aceste familii sau cu cel care şi-a luat angajamentul că va avea grijă de aceşti copii”.
Acum, că va prelua funcţia de inspector şef adj. la IŞJ, colegii săi din CLM îi vor duce dorul. Nu oricine are talentul de a rosti public lucruri trăsnite. În schimb, cei de la IŞJ au a se bucura. Viaţa lor stresantă va fi de acum încolo mult mai relaxată, ascultând vorbele de duh rostite de noua lor şefă, madam Ana Bărculeţ.. „Este proastă de dă în gropi” – este percepţia unora despre Ana Bărculeţ. Eu nu cred. Doar se preface!

written by Ioan Rotundu

May 11

Florin Ţurcanu, şeful liberalilor, a dorit să dea o lovitură politică de senzaţie. El a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că seniorul şi juniorul Conţac s-au lăsat convinşi să intre în PNL. Cum vestea nu era una nesemnificativă pentru mediul politic botoşănean, presa a şi început a scormoni după adevăr. Aşa a ieşit la iveală faptul că declaraţia lui Ţurcanu era una mincinoasă, menită să forţeze nota, doar-doar cei doi Conţaci „vor muşca momeala”.
Ţurcanu ar fi trebuit să realizeze că în cazul bătrânului şi tânărului Conţac trucuri de acest fel nu prind. Chiar dacă este mai tânăr, Liviu Conţac a trecut deja prin multe responsabilităţi profesionale care i-au permis să acumuleze o experienţă de viaţă pe care Ţurcanu n-a putut-o întâlni pe malurile iazului Dracşani, de unde vine. Ţurcanu i-a judecat pe cei doi Conţaci după chipul şi asemănarea sa, ceea ce nu se potriveşte defel. Din alt aluat sunt plămădiţi cei din familia Conţac, care este o familie de orăşeni crescută în lipovinimea Botoşanilor, unde comerţul se învaţă de mic, iar arta de a vinde şi cumpăra, inclusiv caractere umane, atinge profunzimi nebănuite.
Din câte îi cunosc eu pe cei doi Conţaci, tată şi fiu, nu vor păşi vreodată prin sediul PNL în calitate de membri. Deşi, ca oameni de afaceri ei ar trebui să aibă concepţii liberale, se consideră social-democraţi din convingeri personale, fapt mai rar întâlnit la politicienii de astăzi, care schimbă doctrinele şi partidele politice după cum le sunt interesele imediate.
Luând act de declaraţia lui Florin Ţurcanu, tânărul Liviu Conţac a precizat pentru presa locală că el este membru social-democrat  şi că nu va renunţa la acest crez al său politic. Nici seniorul, Constantin Conţac, deşi exclus din PSD, nu are de gând să renunţe la social-democraţie. Nici nu disperă că a fost exclus, ştiind că în viaţă sunt suişuri şi coborâşuri, având încă vie convingerea că lucrurile se vor aşeza pe făgaşul lor normal şi în spirit social-democratic.
Apreciez faptul că seniorul Conţac, pe blogul său, dezvăluie din lucrurile murdare care s-au petrecut după uşile închise ale PSD. Este un demers ce vine în întâmpinarea majorităţii botoşănenilor, care vor să ştie cine sunt cei care le hotărăsc destinele, cum gândesc şi acţionează. Iar dezvăluirile lui Conţac pun în lumină partea urâtă a unor evenimente consumate în sânul social-democraţiei botoşănene. Sper ca seniorul Conţac să aibă tăria morală şi să ducă la bun sfârşit începutul dezvăluirilor sale, deschizând ochii multor botoşăneni de a mai acorda credit politic nelimitat şi necondiţionat unor pretinşi lideri de partid.
Revenind la Florin Ţurcanu, nu numai în privinţa familiei Conţac a minţit, a minţit şi în legătură cu trâmbiţata fuziune PNL – PNG. Formaţiunea liberală n-a fuzionat cu întreaga organizaţie PNG, ci numai cu câţiva membri credincioşi lui Dorin Ciuştea, şi ei hăbăuci de cap de decizia liderului Becali de a candida la alegerile europarlamentare pe listele PRM.
Omul de bază al PNG, cel care poate fi considerat creierul activităţii partidului, mă refer la Val Guraliuc, n-a părăsit PNG-ul. El a anunţa conducerea de la Bucureşti, care deja a luat măsuri ca filiala să-şi continue activitatea ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Aşa că, lovitura de imagine plăsmuită de Ţurcanu a o da anunţând fuziunea cu PNG nu este decât un fâs politic nesemnificativ.
Putem spune că, în calitate de lider prim al PNL, Florin Ţurcanu a debutat cu stângul. Constatăm cu uşurinţă că el şi-a dorit o căciulă care acum îi este mult prea mare şi-i cade pe ochi, blocându-i viziunile de perspectivă politică. Păcat pentru PNL, care are acum şansa istorică ca din opoziţie să renască precum legendara pasăre Phoenix  şi să revină pe prima scenă a politicii româneşti ca oi forţă politică credibilă.

written by Ioan Rotundu

May 09

dorin-ciustea-png.jpg Pentru că Becali a tras fermoarul la geanta cu parale, alta decât cea confiscată de procurori la Cluj, Dorin Ciuştea, preşedintele PNG Botoşani l-a părăsit. El a bătut palma cu capul neîncoronat încă al liberalilor, Florin Ţurcanu, ca PNG-ul să fuzioneze cu PNL. S-ar putea spune, şi pe bună dreptate, că cine seamănă se adună. Între cei doi nu trebuie căutată asemănarea fizică, ci cea de caracter, de moralitate. Sub acest aspect se potrivesc de parcă ar fi fraţi gemeni. Ţurcanu şi-a croit drum spre vârful partidului şi în politica botoşăneană călcând pe un lung şir de cadavre. Ciuştea a procedat la fel.
Mai întâi, Ciuştea s-a înscris în politica locală ca mare patriot al lui Vadim Tudor. A ajuns preşedintele PRM, a ajuns vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, funcţie ce a ocupat-o timp de două mandate. Când Vadim a intrat într-un con de umbră, electoratul nemaifiind dispus să-i alimenteze demenţa politică cu voturi, Dorin Ciuştea s-a făcut luntre şi punte şi a intrat în legătură cu Becali. Bucuros de o aşa achiziţie, Ciuştea era deja vicepreşedinte CJ, Gigi Becali a venit la Botoşani şi, precum regii odinioară, l-a uns pe Ciuştea prim cavaler al PNG Botoşani, adică l-a instalat preşedinte. Mai mult, Becali a băgat adânc mâna în buzunar şi a scos un teanc de euroi, pe care i-a băgat în buzunarul lui Ciuştea, sub privirile invidioase ale celor care l-au urmat pe Ciuştea din PRM în PNG.
Odată dedulcit la buzunarul lui Becali, Ciuştea a aplicat o strategie care i-a cam nemulţumit pe mulţi din PNG. El a tăiat orice posibilitate ca cineva din partid să aibă acces direct la Becali, mai exact la valiza cu bani a acestuia. Au cârcotit câţiva, dar n-au avut curajul să-şi manifeste pe faţă nemulţumirea, de frică să nu se supere chelia lui Ciuştea şi să fie dat afară din partid.
Cu timpul, lui Becali a început să nu-i mai placă politica, să se plictisească de ea, mai ales că făcuse scurtă la mână tot băgând mâna în buzunar să scoată euroi. Aşa se face că la alegerile locale de anul trecut, Becali n-a mai dat bani la Botoşani, nici lui Ciuştea, nici altora.
Egner, care am părăsit PSD-ul pentru a i se alătura lui Ciuştea în PNG, şi care spera să ajungă din nou primar pe banii lui Becali, a constatat cu mare dezamăgire, deşi nu mai avea nevoie, că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul iar la Becali cu mâna întinsă. Egner a candidat la primărie, dar a fost băiat deştept şi s-a aşezat pe primul loc şi pe lista consilierilor municipali.
Val Guraliuc, omul de taină al lui Ciuştea (foto, cei doi), s-a trezit că ultimul venit în PNG, adică Egner, este primul pe listă. A înghiţit în sec şi a sperat că doi consilieri municipali tot va prinde PNG-ul. N-a prins! A ieşit consilier numai Egner. La judeţ, Ciuştea, care spera să mai prindă un mandat de vicepreşedinte, n-a ieşit consilier judeţean. Aşa că, după alegerile locale în PNG s-a instalat dihonia. Ciuştea s-a dus înapoi economist la societatea SIMCOS, de unde a plecat pentru a intra în politică, pentru a se bucura de banii pe care, cât a fost vicepreşedinte CJ, i-a infuzat în această societate pe nişte lucrări costisitoare, dar făcute de mântuială, precum cele de la Spitalul judeţean Botoşani.
O perioadă nu s-a mai auzit de Ciuştea şi de PNG. Iată că ieri s-a aflat că PNG-ul lui Ciuştea va fuziona cu PNL-ul lui Ţurcanu. Mor de curiozitate să aflu dacă Val Guraliuc îl va urma pe Ciuştea în PNL: De asemenea, dacă Egner va călca pe urmele lui Ciuştea sau va profita de situaţie şi se va instala preşedintele PNG, peste resturile care nu-l vor urma pe Ciuştea.
Să fie clar pentru toată lumea, filiala PNG Botoşani, ca orice filială de partid, n-are personalitate juridică. Pot trece în PNL toţi actualii membri PNG, dar Becali poate numi pe oricine altcineva să refacă filiala. Iar de Egner va pleca în PNL, el riscă să-şi piardă mandatul de consilier  municipal în favoarea următorului de pe listă. Iar următorul este Val Guraliuc. Un motiv puternic pentru Val să nu-l urmeze pe Ciuştea şi să aştepte mişcarea lui Egner. Interesant, nu!

written by Ioan Rotundu

May 08

contac.jpg  Acum, că nu mai are nici o miză politică şi nu are a se mai teme că va fi muştruluit de şefii de la Bucureşti, fostul preşedinte al PSD Botoşani, Constanin Conţac îşi mai sloboade din când în când gura, povestind din aspectele politice de partid petrecute departe de ochii presei. De exemplu, mi-a povestit cum au decurs în PSD luptele de înlăturare de la conducerea partidului a lui Adrian Năstase. În 15 martie 2006 a avut loc, la Bucureşti, la Camera Deputaţilor, unde Adrian Năstase încă mai era preşedinte, o aprigă şedinţă prin care susţinătorii lui Năstase îi cereau socoteală lui Geoană de ce i-a cerut lui Năstase demisia din funcţia de preşedinte executiv al partidului şi al Camerei Deputaţilor.
Cum şedinţa n-a adus clarificările necesare, toţi cei prezenţi din conducerea centrală a partidului şi veniţi din teritoriu s-au deplasat la Otopeni, la hotel Confort, departe de ochii presei.
S-au adunat pe la ora 22.00 şi s-au întins cu discuţiile până la ora 03.00 dimineaţa. Tare mirat a rămas Conţac când a văzut că cei mai apropiaţi oameni ai lui Năstase au fost şi cei mai vehemenţi în a-l ataca. Miron Mitrea, Titus Corlăţeanu, Marian şi Ilie Sârbu, Victor Ponta au luat rând pe rând cuvântul şi l-au acuzat pe Năstase de multe fapte reprobabile, de care Conţac habar nu avea.
Pentru că toată lume îl acuza pe Năstase, Conţac s-a simţit obligat să-i ia apărarea. “Este o aberaţie. Este o laşitate din partea unora care îi cer demisia lui Adrian Năstase. Daca îl înlăturăm pe Nastase se distruge partidul”, a sărit si liderul PSD Botoşani, Constantin Conţac, în apărarea lui Năstase. Încurajat de poziţia lui Conţac, vecinul său de la Suceava, Gavril Mârza, l-a completat: “S-a ajuns prea departe să se ceară excluderea din partid. Eu cred că trebuie mai întâi ca justiţia să se pronunţe”
Lui Năstase i se punea în cârcă acuzaţiile lansate de către preşedintele Băsescu legate de termopanele de la casa din Zambaccian şi de acea mătuşă Tamara, devenită celebră şi salvatoare pentru cei care nu-şi pot justifica pe căi legale averile adunate.
Nici prin cap nu i-a trecut atunci lui Conţac că luând apărarea lui Năstase îşi semnează propria sentinţă. Mircea Geoană a ajuns preşedintele PSD şi n-a uitat acea scenă, prin care Conţac şi Mârza au sărit în apărarea lui Năstase. Conţac avea să afle, ca şi tot poporul român, că debarcarea lui Năstase de la cârma Camerei Deputaţilor şi a PSD s-a făcut în urma înţelegerii dintre preşedintele Băseascu şi Mircea Geoană. Nu degeaba Iliescu l-a etichetat public „Postănacul”, epitet ajuns şi el celebru în politica românească şi de care pe Geoană nu-l va despărţi nici moartea.
Să lăsăm acea Noapte a cuţitelor lungi consumată de pesedişti la Hotel Confort din Otopeni şi să facem un arc peste timp, poposind la Botoşani în primăvara acestui an, adică la trei ani de la consumarea acelui eveniment. Ne vom întâlni cu o nouă Noapte a cuţitelor lungi, în locul lui Năstase fiind Constantin Conţac. În spatele lui Conţac n-au înfipt cuţitele Mitrea, Corlăţeanu, Marian şi Ilie Sârbu, ci similarii lor la scară mai mică, adică judeţeană. Cei care au mânuit fără milă pumnalul ucigător au fost Costică Macaleţi, Gheorghe Marcu şi cel ce-a jucat rolul lui Brutus, Gheorghe Vâzdoagă, totul sub supravegherea atentă a regizorului de platou, Gheorghe Nechita, trimisul special al lui Geoană..
Aşa a ajuns Conţac să simtă ce-a simţit atunci Năstase, aşa a ajuns Nechita să-i poată raporta lui Geoană că inamicul său numărul unu a căzut sub loviturile pumnalelor cu lama otrăvită.
După ce Nechita a dus la îndeplinire lucrarea de la Botoşani, a trecut apa Siretului şi a repetat scenariul cu Gavril Mârza, liderul PSD Suceava, care a avut curajul să i se alăture lui Conţac în susţinerea lui Năstase. Precum putem constata, faţă de politicienii noştri neaoşi rechinii sunt animale blânde!

written by Ioan Rotundu

May 07

Potrivit declaraţiei secretarului executiv al PSD, Gheorghe Vâzdoagă, de 1 Mai, primarii şi consilierii social-democraţi din colegiile Botoşani, Săveni şi Flămânzi s-au adunat la o chermeză la Cabana Stejarul, organizată în cinstea lor de către actuala conducere a PSD.
Iată un fragment din articolul publicat pe site-ul Jurnalului, în ziua de 4 mai: „Am făcut aceste acţiuni pentru că au fost unele declaraţii, nu binevoitoare, care spuneau că PSD nu stă în 7-8 oameni, este foarte adevărat. Le dau dreptate, chiar dacă intenţia nu a fost dintre cele mai lăudabile. PSD nu stă în 7 oameni. PSD stă în cei 10.531 de membri, în cei 303 aleşi locali, în cei peste 40 de directori şi directori adjuncţi de la deconcentrate. Mai cu seamă, PSD stă în zecile de mii de simpatizanţi. PSD nu stă nici într-un om cum a încercat să se acrediteze ideea, nici în 7-8 oameni. Am coborât pentru prima dată în istoria PSD-ului botoşănean la veriga de bază”, a precizat secretarul executiv al PSD Botoşani, Gheorghe Vâzdoagă, specificând că unora nici nu le venea să creadă că pentru prima dată ei sunt băgaţi în seamă.
Declaraţia sa a fost amplu criticată de către comentatori, şi nu chiar întâmplător. Iată şi un astfel de comentariu: „”Acţiune formidabilă—unora nu le venea să creadă că pt.prima dată ei sunt bagaţi în seamă” Auzi la ei ce infatuaţi şi mari se cred–în comparaţie cu simplii membri de partid care nu au nici o valoare pt.ei decît să-i susţină la vot!!! Nu vă dati seama cît sunteţi de ridicoli? Sunteţi de tot dispreţul şi a simplilor membri PSD cît şi a cetăţenilor care ştiu ce hahalere penale şi mincinoase sunteţi!! NU VĂ MAI BăGAŢI ÎN SEAMĂ– CĂ NU MAI DĂ NIMENI NICI O CEAPĂ DEGERATĂ PE VOI!!!”
Numai că toată această chermeză a fost o mare cacealma pe care liderii PSD au tras-o propriilor membri de partid invitaţi, membri care, la rândul lor, au trăit o mare dezamăgire. Vâzdoagă a declarat presei numai partea frumoasă a evenimentului, care să asigure PSD-ului o imagine pozitivă în rândul membrilor simpli de partid şi a alegătorilor. În realitate lucrurile au stat cu totul altfel.
La chermeză au fost invitaţi să participe primarii din cele patru colegii, însoţiţi de câtre patru consilieri locali. După ce li s-a servit câte o bere, trei mici, muştar şi felia de pâine, Vâzdoagă i-a anunţat, în stilul ce-i este caracteristic, adică plin de aroganţă, că fiecare primar trebuie să achite către partid câte o cotizaţie în sumă de 500 lei. Practic s-a încasat câte 100 lei de fiecare participant. Cam mult pentru „dărnicia” conducerii PSD, ce-a constat într-o bere şi trei mici. E drept, cine a dorit să consume mai mult decât s-a prevăzut în „meniul PSD”, a putut comanda, dar pe buzunarul propriu.
Unul din primarii participanţi la chermeză, întors în comună, arăta la toţi cei dispuşi să privească chitanţa prin care se atesta că a plătit cotizaţia în sumă de 500 lei. Alţi participanţi, trecând peste momentul penibil creat în momentul când li s-a adus la cunoştinţă că trebuie să plătească cei 500 de lei, au constatat cu amărăciune că printre actualii conducători ai partidului stăruie o atmosferă conflictuală şi de concurenţă. Una le declară Costică Macaleţi, alta Gheorghe Marcu şi cu totul altceva aud din gura lui Vâzdoagă.
Dealtfel, printre social-democraţii din judeţ s-a instalat o stare de dezamăgire, mulţi dintre ei neacceptând ca partidul să se afle la cheremul lui Vâzdoagă, despre care susţin că s-a făcut stăpân peste documentele partidului, ce le foloseşte după cum îi sunt interesele. Dealtfel, despre atmosfera care domină viaţa social-democraţilor la nivel de conducere dispun de mai multe informaţii, pe care le voi publica în zilele ce urmează. Sunt informaţii care vor dezvălui adevărata faţă a liderilor social-democraţi, nu numai de la Botoşani, dar şi de la centru.

written by Ioan Rotundu

May 04

ecaterina-andonescu.jpg  Precum o şcolăriţă timidă şi educată din familie, cu părul lins şi cumincior aşezat pe spate sub cordeluţa neagră, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, continuă să apară în public şi să facă declaraţii tot mai compromiţătoare. Iar Andronescu nu-i o persoană oarecare. Înainte de a deveni politician şi a intra în guvernele PSD, ea reprezenta şi reprezintă viaţa ştiinţifică românească. Este ing chimist. dr., cu specializări în Franţa, Anglia şi Spania, are în spate o operă ştiinţifică în domeniul ingineriei materialelor oxidice, este Rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti.
Aşadar, are în spate o prodigioasă carieră profesională. De ce n-a rămas în domeniul cercetării ştiinţifice, este o întrebare la care ministrul n-a răspuns public până în momentul de faţă. În schimb, ca politician şi ministru s-a compromis public în mai multe rânduri. Să ne amintim de acea fază penibilă consumată la uşa de intrare în sediul Facultăţii româno-americane din Bucureşti, când nu i s-a dat voie să intre în clădire. A declarat atunci că va desfiinţa facultatea, care şi aşa funcţiona fără nici o aprobare legală. I s-a expirat ei mandatul de ministru, dar facultatea tot n-a fost desfiinţată. Dimpotrivă, a primit şi binecuvântarea statului român.
În Parlamentul României, pe ultima sută de metri a mandatului de deputat, a iniţiat şi a reuşit să obţină votul colegilor pentru o lege care asigura majorarea salariilor profesorilor cu 50%. În toată campania alegerilor parlamentare din toamna anului trecut a afirmat sus şi tare că dacă PSD-ul va reveni la guvernare, va pune imediat în aplicare legea votată şi refuzată de Guvernul Tăricean u de a i se da curs. Dacă nu va fi aşa, se va retrage din politică.
PSD-ul a ajuns la guvernare, iar profesoara universitară cu mandatul de deputat proaspăt înnoit prin votul uninominal a fost numită ministrul Educaţiei în Guvernul Boc. Din nou a afirmat sus şi tare că va lupta pentru aplicarea legii majorării salariilor profesorilor.
Apoi, tot mai timidă, a dat înapoi pas după pas, punând imposibilitatea aplicării legii pe seama crizei economice. N-a mai pomenit nimic de demisie şi de retragerea din politică.
Pentru a nu-i fi compromis Guvernul, Emil Boc, care, aidoma lui Andronescu, a minţit profesorii că le va majora salariile dacă vor vota cu PDL, a acceptat o majorare a salariilor profesorilor cu 11%, în două etape, începând cu 1 aprilie a.c. A trecut data juruită acestei prime majorări, iar Guvernul Boc nu numai că nu şi-a respectat promisiunea făcută printr-o altă lege, dar a sistat orice majorare salarială pentru acest an.
Din nou ministrul Ecaterina Andonescu, care susţinea ferm că majorarea de la 1 aprilie a.c. va avea loc, s-s compromis. Ciudat, dar în loc să se lase de politică, din respect pentru cariera sa profesională şi opera ştiinţifică ce i-a adus respect în lumea oamenilor de ştiinţă, se transformă de la o zi la alta într-un membru de bază al actualei clase politice, compromisă în totalitate în ochii electoratului. Din nou, în locul promisei demisii a venit cu justificări penibile.
Vineri seară, săptămâna trecută, în emisiunea Ştirea zilei a Gabrielei Vrânceanu-Firea de pe postul tv Antena 3, a intervenit într-o polemică cu fostul ministru al Finanţelor, liberalul Varujan Vosganian, şi el profesor universitar cu titlul ştiinţific de doctor, dar în economie. Vosganian a prezentat dovada scrisă cum că ministerul Educaţiei, nu numai că n-a majorat salariile profesorilor cu data de 1 aprilie, cum s-a stabilit prin lege, dar a dispus reducerea actualului fond de salarii cu 20%. Iar dovada lui Vosganian era o adresă scrisă, semnată de IŞJ Iaşi, şi înaintată către primăria Iaşi şi celelalte primării din judeţ.
Ecaterina Andronescu a perorat despre orice, dar a evitat să declare dacă acea adresă este o decizie a ministerului pe care-l conduce sau o măsură locală, asupra căreia va deschide o anchetă. Este ruşinos ca un ministru, aflat într-un dialog public pe un  post tv la oră de vârf, şi când greva îi bate la uşă, să nu-şi asume responsabilitatea faptelor Guvernului Boc, din care face parte.
Este evident că Guvernul Boc va reduce salariile celor din învăţământ. Numai că a greşit tactic, iar acum o va scălda din cauza ameninţării cu greva. Va încerca ca astăzi să-i ameţească de cap pe liderii de sindicat, numai să obţină amânarea grevei. Le va promite marea cu sarea, numai să vadă trecută perioada tezelor unice. După care, venind vacanţa mare, în locul promisiunilor făcute va aplica ceea ce s-a răsuflat public deja: reducerea cu 20% a veniturilor celor din învăţământ.
Până la toamnă, când va începe noul an şcolar, va epura învăţământul de catedrele de educaţie
Ie fizică,  de limbi străine şi de ce va mai considera inginerul finanţist Pogea. Iar ministrul Ecaterina Andronescu va găsi noi scuze penibile, dar nu va demisiona. Căci puterea îţi fură minţile, chiar dacă eşti om de ştiinţă!

written by Ioan Rotundu

May 03

Nu ştiu ce să cred: traversăm o criză economică sau asistăm la o bătaie de joc a politicienilor faţă de poporul român, care se adânceşte în mizerie materială de la o zi la alta. Dacă traversăm o criză economică, atunci ar trebui să avem din partea Guvernului Boc o zgârcenie financiară nemaiîntâlnită în istoria ţării de la criza economică din 1929 – 1933. Şi ar fi firesc să fie aşa, dacă toată zgârcenia este pusă în slujba naţiunii şi spre binele ei, ajutând la traversarea perioadei de criză. Numai că faptele ne demonstrează că actualul Guvern Boc, membrii săi, politicienii, indiferent de culoarea politică a partidului de care aparţin, preferă, în locul măsurilor de austeritate bine gândite şi atenuatoare a efectelor crizei, preferă să ne ofere circ. Şi asta aproape zi de zi!
În zilele premergătoare sărbătorii Paştilor, când românii umblau bezmetici prin pieţe şi magazine, privind sideraţi la preţul cărnii de miel şi a altor produse, cei din PDL puneau la care organizarea unor mari festivităţi, care s-au derulat în cele trei zile de Paşti. Ca botoşăneni, nu trebuie să raportăm acest fenomen decât la cele petrecute în zilele de Paşti în oraşul nostru şi este suficient de edificator.
Pentru a nu se lăsa mai prejos, cei din PSD s-au dezlănţuit în ziua de 1 Mai, cu mici şi cârnăciori, în amintirea zilelor de chermeză ce se organizau în perioada comunistă, după ce ne lepădam de pancarte, însemne, steaguri, lozinci şi alte materiale propagandistice. Sufletul acestor sărbători muncitoreşti nici că se putea să fie altul decât Vanghelie de la Sectorul V, cel specializat pe revelioane şi serbări câmpeneşti, adevărate pomeni publice cu evidentă tentă electorală.
Ziua de 2 Mai a fost monopolizată din nou de către PDL, prin cele două ministrese: Elena Udrea de la Turism şi Monica Iacob-Ridzi de la Tineret şi Sport. Ambele s-au întrecut în imagine, pe cheltuială suportată din banii publici, pe malul Mării Negre, fiecare în câte o staţiune. Elena Udrea a lansat imnul Turismului şi a pregătit terenul pentru brandul de ţară, fiind asistată şi mâncată din ochi de către preşedintele Traian Băsescu. Monica de la Tineret şi Sport s-a împăunat cu o tombolă care va trimite zece tineri la Bruxelles, să vadă şi ei pe unde a hălăduit ea o perioadă de timp pe bani europeni. Ne-a mai spus Monica, prin intermediul televizorului, că tinerii s-au simţit minunat şi că mai vor astfel de distracţii, motiv pentru care le-a pregătit ceva şi mai de amploare pentru 9 Mai – Ziua Europei.
Toate aceste distracţii, pe banii publici sau de partid (niciodată n-o să aflăm de unde au partidele atâţia bani pentru a susţine astfel de evenimente costisitoare) au bucurat şi, probabil, vor mai bucura câteva mii de tineri, care-şi permit pe buzunarul babacului să-şi facă de cap pe malul Mării Negre. Au bucurat şi vor mai bucura câteva mii de români, cu buzunarul doldora, care-şi permit concediu pe litoral, în compania Elenei Udrea. Au bucurat şi vor mai bucura câteva mii de români săraci, care se înghesuie la micul, cârnăciorul şi berea partidului lui Vanghelie.
Dar cu restul românilor, acele milioane de tineri fără loc de muncă şi viitor, a milioanelor de muncitori care se află la mila patronilor, ce le aruncă câteva sute de lei la sfârşit de lună, a milioanelor de şomeri şi asistaţi social, lor cine la face viaţa fericită, pentru că ei n-au cum să ocupe loc la masa festinului oferit de PDL, PSD şi Guvernul Boc.
Circul oferit de partide, de guvern, de politicieni nu ajută la uşurarea depăşirii crizei economice. Nu creează nici locuri de muncă pentru tineri, nu aduce nici sporuri de salarii, nici majorări de pensii. Tot acest circ este o distracţie efemeră, la care cei fericiţi participă, iar săracii privesc cu jind. Este o bătaie de joc la adresa cetăţeanului onest, care priveşte uimit la toată această panaramă, îşi face cruce şi se roagă la Dumnezeu să-l scape de satanele politice şi guvernamentale ce-şi fac de cap la munte şi la mare.

written by Ioan Rotundu

May 02

Un comentator, vizibil răuvoitor şi cu o adresă de mail improvizată, a încercat să ridiculizeze comentariul intitulat “De ce Ciuobanu şi nu Manolache?”, pornind de la faptul că, în final, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani a fost ales Constantin Manolache. Chiar dacă a folosit o adresă de mail provizorie, autorul acelui comentariu n-a avut în vedere că programul după care funcţionează blogul înregistrează şi IP-ul calculatorului, care în cazul său i-a divulgat identitatea. Nu-i port pică pentru cele scrise, iar dacă exprimarea ar fi fost făcută la nivel de persoană cu o cultură cât de cât acceptabilă, i l-aş fi vizualizat. Însă ce mă îngrijorează este faptul că cel în cauză deţine o poziţie importantă în politica botoşăneană, iar lipsa sa de pricepere la cele consemnate în comentariul meu denotă, nu numai că poziţia ocupată n-o merită, dar confirmă, deşi nu mai este nevoie, cât de ignoranţi sunt unii politicieni botoşăneni care au pretenţia de a ne conduce şi a ne decide viitorul.
Puteam să retrag acel comentariu imediat ce Manolache a fost ales vicepreşedinte. N-am făcut-o pentru că el exprimă o realitate, prin informaţiile cuprinse, iar opinia pe care am exprimat-o constituia o ipoteză de lucru bazată tocmai pe realitatea acelor informaţii.
Aş fi fost mult mai mulţumit dacă acest pretins politician ar fi explicat ce anume n-a funcţionat în acea şedinţă de consiliu judeţean în favoarea liberalilor şi ce învăţăminte se pot desprinde. Numai că pentru a trage asemenea concluzii îţi trebuie cunoştinţe, putere de sinteză şi puterea de a înţelege înlănţuirea faptelor politice, care uneori n-au nici o logică.
Chiar dacă, înainte de acea şedinţă, între liderul PNL, deputatul Florin Ţurcanu şi preşedintele CJ, Mihai Ţâbuleac existase înţelegerea de sprijin pentru ca vicepreşedinte să fie ales liberalul Viorel Ciobanu, înţelegerea a căzut în ultimul moment. Iar căderea ei a avut la bază un motiv foarte serios.
Explicaţia trebuie căutată cu ceva timp în urmă, mai exact când vicepreşedinte al CJ, în locul lui Florin Ţurcanu, a fost aleasă liberala Bahrin. Atunci, consilierii judeţeni ai PSD, deşi aflaţi în alianţă cu PDL, au votat în favoarea liberalilor şi împotriva candidatului PDL, actualul vicepreşedinte Cristian Achiţei.
Trădarea celor din PSD n-a rămas fără urmări. Ştim cu toţii că preşedintele Constantin Conţac a fost eliminat din fruntea PSD şi din partid, printre altele, greu trăgând în balanţă şi decizia sa de a se alia cu liberalii. Cei din PDL l-au informat pe preşedintele Emil Boc care, la rândul său, i-a reproşat lui Geoană că, în teritoriu, alianţa lor nu funcţionează conform înţelegerii.
A venit rândul celor din PDL să se răzbune pe cei din PSD, dând votul lor candidatului PNL, respectiv Viorel Ciobanu. Numai că preşedintele Flutur a reuşit să-şi impună punctul de vedere, pe ultima sută de metri, şi să-l convingă inclusiv pe preşedintele Ţâbuleac să voteze în favoarea alianţei cu PSD, o alianţă şi aşa şubrezită prin toate încheieturile. Iată de ce a fost ales Manolache şi nu Ciobanu.
Ce concluzii putem desprinde de aici? În primul rând că liderul PNL, deputatul Florin Ţurcanu, aflat la primul său examen politic ca preşedinte, a dat greş în strategia adoptată şi asta îl va costa în viitorul apropiat, pentru că senatorul Liviu Câmpanu va folosi din plin eşecul său. Apoi, în PDL echilibrul de forţe politice par să fi revenit în tabăra lui Flutur, Ţâbuleac conştientizând acest aspect şi cedând la momentul cheie. Asta nu înseamnă că se va linişti şi nu va mai râvni la preşedinţia PDL. Ţâbuleac face parte din acea tipologie umană caracterizată prin răbdare multă şi răzbunare cruntă. Cine-i cunoaşte trecutul profesional şi politic îmi va da dreptate. 
Închei şi acest comentariu prin a-i aminti politicianului nostru, cu grave lacune la capitolul bună cuviinţă şi cultură generală, că adevărul este o sumă de judecăţi relative care se schimbă de la un moment la altul, în raport de informaţiile nou apărute.
 

written by Ioan Rotundu