Blogul lui Rotundu

De câte ori apare prin presă vreun caz legat de preşedintele Băsescu, familia sa sau de oamenii de vază din PDL , imediat a doua sau a treia zi va apărea şi câte un alt caz de rezonanţă, care să scoată din atenţia publică şi a presei subiectele versus Băsescu şi al său PDL.
Aşa s-a întâmplat şi ieri. De mai multe zile, capul de afiş al presei vizuale şi scrise l-au ţinut cei doi miniştri ai PDL. Monica Iacob Ridzi de la Tineret şi Elena Udrea de la Turism. De duminică, lor le-a fost alăturat şi „predica” preşedintelui Băsescu din amvonul catedralei episcopale din Slobozia.
Subiecte de presă arzătoare şi mult disecate şi întoarse pe toate feţele de către „tonomatele” de la Antenele mogulului Voiculescu.
Ieri, netam-nesam, a venit lovitura cea mare. Două cotidiene centrale, ambele recunoscute ca fiind pro Băsescu, au dezvăluit bomba zilei: fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal, Gheorghe Popescu, a fost turnător la Securitate. Degeaba a încercat, pe tot parcursul zilei de ieri, bietul Gică Popescu să se disculpe, degeaba a venit în faţa presei cu documente cum că sunt rapoarte fabricate chiar de securişti, eticheta de turnător i-a fost lipită, chiar dacă pe nedrept.
Numai că nu toată presa a căzut în capcana întinsă ieri. Presa mogulului Voiculescu, spre exemplu, a continuat să relateze despre cazul Monica Iacob Ridzi. Şi a avut ce relata, pentru că întreg cazul a luat o turnură neaşteptată. După ce însăşi Ridze a cerut colegilor din Camera Deputaţilor să formeze o comisie şi să o ancheteze despre risipa de bani făcută în cinstea tineretului, ieri, aceeaşi Ridze i-a anunţat pe cei din comisie că ea s-a pus la dispoziţia DNA, aşa că ei să-şi caute altă treabă.
Mai mult, în timp ce ieri Ridze trebuia să depună ca comisia din Camera Deputaţilor copiile contractelor de licitaţie, ea le-a dat cu tifla, susţinând că cei de la DNA au confiscat acele documente, iar de vor deputaţii să le vadă, cu DAN-ul să negocieze.
Noua situaţie creată este şi simplă şi complicată în acelaşi timp. Simplă, pentru că prin implicarea DNA-ului, comisia Camerei Deputaţilor nu mai are obiect de activitate, Ridzi urmând a fi lăsată în pace.
Complicată, pentru că dacă DNA-.ul a declanşat asupra lui Ridze cercetarea premergătoare anchetei penale, aceasta fiind şi ministru şi deputat, celor de la DNA musai le trebuie avizul Camerei Deputaţilor. Iar în momentul în vor cere acest aviz, preşedintele Băsescu va avea o mare problemă.
Fără doar şi poate că implicarea DNA în cazul ministrului Tineretului s-a făcut la indicaţia preciză a preşedintelui Băsescu. Preşedintele a realizat că în comisia de anchetă a Camerei  PDL-ul  nu are majoritate de voturi, ceea ce nu poate fi în folosul partidului şi a lui Ridze. Iar de vor ajunge documentele lui Ridze la Cameră, se va putea ajunge foarte uşor şi la dovezile că banii cheltuiţi de Ridze s-au dus pe campania fiicei sale, ceea ce nu va da deloc bine pentru apropiatele alegeri prezidenţiale..
Implicând DNA-ul, a bloca orice cale de acces a comisiei Camerei către documentele din ministerul Tineretului. Numai că, n-a trecut nici o săptămână de când Băsescu a declarat public că va suspenda din funcţie pe orice ministru care este urmărit penal. Când cererea de aviz a DNA pentru începerea urmăririi penale a lui Ridze va ajunge la Camera Deputaţilor, preşedintele Băsescu va trebui s-o suspende din funcţia de ministru.
Ce ziceţi, va fi acesta finalul? Eu nu cred. Eu sunt convins că cei de la DNA nici nu vor începe urmărirea penală şi deci nu vor avea nevoie de nici un aviz de la Camera Deputaţilor. Ei vor constata că acuzaţiile aduse ministrului Ridze sunt nefondate, adică nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni şi vor clasa dosarul cu un NUP mare, cât să-l poată vedea şi preşedintele Băsescu de la Cotroceni. După care parlamentarii PDL vor invada televiziunile la talk-show-uri şi vor da cu tifla colegilor din PNL şi PSD, demonstrându-le negru pe alb cât sunt de proşti. Şi sunt!

written by Ioan Rotundu

Sfârşitul săptămânii s-a soldat cu o nouă gafă pentru preşedintele Băsescu. De această dată nu pot să-i cred pe cei care susţin teza că preşedintele gafează intenţionat, numai pentru a se menţine în atenţia publică, numai pentru a determina mijloacele media naţionale să-i confere spaţiu cât mai larg.
Pentru că de această dată gafa sa este una izvorâtă din ignoranţa care-l caracterizează, suprapusă cu incompetenţa consilierilor săi pe probleme religioase. Televiziunile naţionale au transmis ieri, chiar obsedant, gafa preşedintelui de a participa la întronarea episcopului de Slobozia şi Călăraşi şi de a vorbi celor prezenţi în catedrală de la amvon, loc rezervat exclusiv feţelor bisericeşti, atunci când predică sau citesc din evanghelie.
Altceva vreau eu să evidenţiez în comentariul de faţă. La slujba de întronare a Preasfinţiei Vicenţiu Ploieşteanu episcop al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor au participat, pe lângă preşedintele Băsescu, şi politicieni de prim rang precum Vadim Tudor, Gigi Becali, Vasile Blaga dar şi mafioţi cu mască de om de afaceri precum George Păunescu.
Să-i luăm pe rând. Preşedintele Băsescu a adoptat o mimă de cucernic, de om dornic de pocăinţă. Îl trădau doar ochii, adânc iscoditori, vicleni şi atotcuprinzători la tot ce se întâmplă în jur. Nu cred că avea vreun gând de căinţă pentru relele făcute românilor. Mai degrabă cred că nutrea la noi planuri de atac asupra duşmanilor politici şi din presă.  Invitat la cuvânt de către Patriarhul Daniel, preşedintele n-a fost deloc inspirat în a-şi alege locul şi subiectul. El a preferat să vorbească de la amvon despre românii din străinătate, în condiţiile în care participa la un eveniment de seamă al Bisericii Ortodoxe consumat în interiorul ţării şi de rezonanţă absolut locală, nici măcar regională.
Apoi, Patriarhul Daniel s-a dovedit şi mai neinspirat când i-a anunţat pe cei prezenţi în catedrală că restul înscrişilor la cuvânt nu mai pot vorbi după preşedinte, dar că vor putea lua cuvântul la agapa frăţească.
Aşadar, Patriarhul Daniel i-a asigurat preşedintelui Băsescu exclusivitate totală, demonstrând încă odată, deşi nu cred că mai era cazul, că în Securitatea română gradul său a fost mai mic ca al preşedintelui Băsescu.
Aflat în preajma preşedintelui Băsescu, la vreo doi paşi, Vadim Tudor părea adânc ancorat în meditaţie religioasă. Sunt convins că numai la Dumnezeu şi iertarea păcatelor nu se gândea. Deşi neagă cu vehemenţă, Vadim Tudor aparţine cultului penticostal. Prezenţa sa în catedrala din Slobozia se justifică prin campania nedeclarată pe care o face, ca şi preşedintele Băsescu dealtfel, pentru alegerile prezidenţiale.
Gigi Becali, un credincios din categoria naivilor, un fel de copie a ciobanului de la Maglavit, avea o faţă deschisă, senină, chiar evlavioasă. Cred că era singurul care simţea, trăia slujba de întronare. La un moment dat chiar a îngenuncheat, singurul din toată catedrala, rugându-se în felul său. Omul acesta chiar crede în Dumnezeu. Numai că i-a cam furat diavolul minţile, dându-i pe mână prea mulţi arginţi. De la arginţi i se va trage!
George Păunescu, simbolul corupţiei româneşti cu care preşedintele Băsescu ne-a promis că va lupta până la biruinţa finală, s-a simţit extrem de lejer chiar lână Zmeul Zmeilor. N-am descifrat tâlcul prezenţei sale la acea slujbă, dar cu certitudine că avea un rost, un scop, să apară în suita preşedintelui României. Dă bine în lumea bună!
Una peste alta, duminică, în catedrala din Slobozia nu s-a oficiat slujba de întronare a unui episcop. Sub sceptrul Patriarhului BOR s-a dat, nu numai startul campaniei la alegerile prezidenţiale, dar şi semnalul că BOR va susţine candidatura lui Băsescu. Întronarea episcopului a fost numai pretextul.
Aşa stând lucrurile, stau şi mă întreb de care parte se aflau fariseii? Printre cei din amvon sau printre cei din catedrală? Concluzia mea este fermă: şi de-o parte, şi de alta!

written by Ioan Rotundu

Nu-mi dau seama ce se întâmplă în ultima perioadă în interiorul PNL, atât în plan naţional cât şi local, dar reacţiile unor lideri sunt extrem de ciudate. Invitat la Ştirea zilei de către realizatoarea Vrânceanu Firea, preşedintele PNL, Crin Antonescu a avut o reacţie extrem de virulentă, când a fost invitat să comenteze risipa financiară a celor două protejate ale preşedintelui Băsescu, miniştrii Elena Udrea şi Monica Iacob Ridze. Mai, mai că liderul liberal s-ar fi ridicat de pe scaun şi ar fi lăsat baltă emisiunea Firei.
Cine a urmărit acea emisiune a putut constata că reacţia preşedintelui PNL era în totală contradicţie cu subiectul adus în dezbatere, mai ales că pentru Ridze plângerea penală a fost depusă la DNA chiar din iniţiativa parlamentarilor liberali.
Dealtfel, în ultima perioadă Crin Antonescu trece printr-o stare de nelinişte, de agitaţie. Aceste stări nu pot fi puse pe seama faptului că în aceste zile s-a recăsătorit şi că ar fi fost sub impulsul emoţiilor. Cauzele sunt cu totul altele. Tot mai dese sunt informaţiile cum că negocierile de refacere a Alianţei DA au avansat la un nivel extrem de înalt. Nu este o noutate. Chiar preşedintele Băsescu s-a exprimat cu ceva timp în urmă că şi-ar dori refacerea Alianţei DA, mai ales că juridic aceasta n-a fost desfiinţată, adică n-a fost radiată de la Tribunalul municipiului Bucureşti.
În comentariile mele anterioare am mai reiterat teza că la Congresul PNL alegerea lui Antonescu ca preşedinte şi al lui Ludovic Orban numărul doi în partid era şi dorinţa preşedintelui Băsescu. Preşedintele PDL, de facto, că de jure este Emil Boc, a dorit îndepărtarea lui Tăriceanu de la conducerea PNL, acesta având un caracter total incompatibil cu al lui Băsescu şi o personalitate pe care Băsescu n-a putut-o domina şi controla cât acesta a fost premierul României.
De asemenea, mai susţinut teza cum că Orban este capul de pod al lui Băsescu în PNL. Orban este cel care s-a ocupat de epurarea PNL de oamenii credincioşi lui Tăriceanu. Şi a făcut-o cu multă sârguinţă pentru ca în cazul refacerii Alianţei DA prin PNL să nu mai fie voci potrivnice.
Cred că, în sfârşit, Crin Antonescu a făcut ochi şi a privit în jurul său cu mai multă atenţie, descoperind că este înconjurat de lichele, gata oricând să-l vândă lui Băsescu. Mi se pare că s-a trezit la realitate cam târziu. Cert este că şansele sale de a deveni preşedintele României, în loc să-i crească, au început să-i sădea vertiginos. Omul n-are suficiente resurse intelectuale şi politice pentru a rezista unei bătălii prelungite. S-a lansat prea repede în lupta cu Băsescu şi şi-a epuizat repertoriul argumentelor cu care să convingă electoratul să-l voteze.
Dacă e să credem zvonurile refacerii Alianţei DA, şi nu văd de ce nu le-am crede de vreme ce majoritatea zvonurilor politice au fost confirmate, atunci într-un eventual tur doi, voturile liberalilor nu se vor duce la Geoană, ci la Băsescu. Dacă medităm asupra acestui scenariu, vedem că el poartă amprenta personalităţii lui Băsescu, mai exact a modului acestuia de a tranşa „afacerile” cu electoratul.
În plan local, ieşirea lui Ţurcanu în presa locală cum că s-a aliat cu PSD-ul şi va schimba viceprimarii PDL, inclusiv vicepreşedintele CJ, pe Cristian Achiţei, a sfârşit lamentabil. Liderii PSD s-au lepădat de asocierea numelui partidului cu cel al lui Ţurcanu. Din tabăra PDL, preşedintele Cătălin Flutur le dă liberalilor cu tifla, compătimindu-i pentru rezultatele slabe obţinute în alegerile europarlamentare.
Iar Ţurcanu, în loc să se consulte cu liberalii de bază ai partidului, pleacă tot mai mult urechea către Florin Egner, această piază rea a tot ceea ce atinge sau iniţiază. Respins de social-democraţi de a-l mai vedea prin sediul lor de partid, Egner s-a lăudat că a negociat cu PNL o funcţie importantă, urmând ca la momentul prielnit că părăsească PNG-ul. Dacă Egner a negociat cu Ciubotaru, cu care a mai pus la cale combinaţii politice, atunci poate avea oarece şanse de a primi ce i s-a promis. Dacă a negociat cu Ţurcanu, atunci are o problemă. Soarta lui Ţurcanu este hotărâtă în PNL  La alegeri el nu va mai fi preşedintele partidului, altul râvnind la această funcţie.
Până când apele se vor limpezi, Ţurcanu se roagă de preşedintele CJ, Mihai Ţâbuleac, să dea un ban şi primarilor liberali. Numai că Ţâbuleac n-are bani pentru primarii PDL, nu să mai dea şi celor liberali.
Iată dar, de ce liderii PNL au reacţii ciudate şi controversate.

written by Ioan Rotundu

Până la urmă, consilierii locali municipali i-au mai potcovit odată pe botoşăneni. Au aprobat Regulamentul de întreţinere şi circulaţie a câinilor cu stăpâni pe teritoriul municipiului Botoşani. După ce-au văzut că le-a mers cu Regulamentul privind ridicarea maşinilor parcate pe unde găseşte proprietarul loc, botoşănenii plătind la greu amenzi la Poliţia comunitară şi taxe la firma Hi Speed Ricovery, iată că aceeaşi consilieri ne-au mai dat odată pe mâna „intelectualilor” de la Poliţia comunitară.
În ritmul în care poliţiştii comunitari aplică amenzi pentru maşinile parcate greşit şi cu sumele pe care le vor încasa de la proprietarii de câni, nu numai că Poliţia comunitară îşi va acoperi cheltuielile de funcţionare din amenzi, dar va putea subvenţiona şi activitatea Primăriei Botoşani.
Ambele regulamente, care prevăd amenzi substanţiale, sunt recompensa faţă de noi a celor pe care i-am votat să ne reprezinte. Aşa ne-am aşternut, aşa dormim!
Aceşti consilieri locali au rezolvat problemele de la societatea Termica, unde preţul la gigacalorie stă multe deasupra capului nostru ca să nu-l atingem, au rezolvat problemele cu care se confruntă societatea Eltrans, cele ale Urban Serv-ului, cele de administrarea pieţelor, au responsabilizat pe cei care toarnă asfalt pe străzile municipiului iar din urmă vine Termica şi Apa Grup şi-l sparg pentru a îngropa alte conducte, au rezolvat problemele de canalizare care inundă intersecţiile unor străzi când plouă abundent etc. Ce mai, au rezolvat tot ce era în favoarea cetăţeanului contribuabil, inclusiv problema câinilor comunitari, singura problemă rămasă fiind cea a cânilor cu stăpâni.
Iată că au rezolvat-o şi pe aceasta. În stilul gândirii lor, a capacităţii lor de înţelegere a ceea ce înseamnă protecţia animalelor din partea unei societăţi civilizate. Vor consilierii să-i vadă pe proprietarii de câini cum merg pe stradă cu pekinezul, având trase pe mâni mănuşi de unică folosinţă, într-o mână cu măturica şi-n cealaltă cu lopăţica, la brâu cu punga de adunat căcăţeii şi, eventual, în buzunar un burete de absorbit pişatul.
Apoi, consilierii au făcut praf dreptul de proprietate şi cere proprietarilor de animale de companie să obţină avizul vecinilor, dacă vor potăi în apartament. Iar ca pensionarii din vremurile „iepocii de aur” să aibă satisfacţii, cei care au câini, pisici sau şopârle prin apartament, vor trebui să facă curat şi pe casa scării, în asistenţa şi aplauzele acestor pensionari care urăsc de moarte pe „burghezii” ce cresc animale.
N-am auzit nici o voce de baborniţă care cu ceva ani în urmă sărea în apărarea câinilor maidanezi să sară şi de această dată. Asociaţiile de protecţia animalelor au murit odată cu cei care le-au înfiinţat.
Ca să scape de amenzi, că n-o fi nimeni nebun să iasă la plimbare cu făraşul şi măturiţa după el, cei mai nemiloşi vor abandona animalele pe unde vor apuca. Cei cu suflet le vor ţine închise în apartamente, eventual le vor plimba prin jurul blocului. În viziunea consilierilor municipali aceste animale n-au dreptul la libera circulaţie, decât numai dacă stăpânul acceptă umilinţa la care l-au supus cei pe care i-a votat.
Eu pentru ce plătesc taxe şi impozite la Primăria Botoşani? Pentru ce plătesc taxa de salubrizare, pe care primarul Flutur promisese încă din 2004 că dacă va fi ales o va anula?
Şi-a motivat primarul necesitatea regulamentului pentru că au reclamat cetăţenii urbei că au călcat pe stradă în căcăţei de câine sau pisică. Dar de unde ştia reclamagiul că era răhăţel de câine de apartament şi nu de cel comunitar. L-a mirosit cumva? Apoi, câţi reclamagii au fost şi câţi proprietari de câini de companie sunt în Botoşani. Potrivit celor afirmate de primar, reclamagii au fost vreo zece, proprietarii de animale sunt cu miile. Cum rămâne cu majoritatea şi minoritatea, sau când este vorba de un interes anume, democraţia nu mai funcţionează?
Eu nu le doresc domnilor consilieri decât să aibă pe masă, pe lumea cealaltă, toate aceste fiinţe, mult mai inteligente decât unii dintre aleşii noştri, care vor pieri abandonate. Poftă bună, domnilor consilieri!

written by Ioan Rotundu

În cadrul investigaţiilor care s-au concretizat în publicarea articolelor „Drama umană din Botoşani, Aleea Luizoaiei nr. 10” şi „Ceaţă totală peste Botoşani, Aleea Luizoaiei nr. 10” a trebuit să calc pragul mai multor instituţii ale statului. În urma discuţiilor purtate cu oficialii statului am rămas cu un gust amar.
Nimeni nu este interesat de soarta omului de rând, toată lumea fiind cu ochii şi mintea după căpătuială. Dacă simt că-i rost de pricopseală cu ceva, fie şi simbolica ciocolată, imediat faţa şefului sau a funcţionarului public se destinde, devine zâmbăreaţă, vorba i se îndulceşte. Dar dacă nenorocitul din faţa sa este un târâie-brâu de şomer sau ţăran sărac lipit pământului, atunci este expediat din birou cu un ton sever, dându-i-se de înţeles că prezenţa sa pe acolo este neavenită.
La Spitalul de Psihiatrie primul obstacol îl constituie portarul. Dacă n-ai reuşit să-l îndupleci să-ţi dea voie în curte, vei sta dincolo de poartă până-ţi va creşte păr alb. Iar dacă ai treabă la conducerea unităţii, lucrurile se complică. Trebuie să-i spui portarului necazul tău şi cam la cine ai vrea să ajungi.
El va decide dacă vei ajunge la şeful cel mare sau dacă te va da pe mâna vreunei asistente mai mărunte. Dar dacă i-ai umblat la buzunarul halatului, lucrurile se schimbă. Te va îndruma amabil la cine trebuie să ajungi ca problema ta să aibă şanse de reuşită. Şi recunosc, din acest punct de vedere orice portar de instituţie este extrem de util, mai ales dacă n-ai cunoştinţe în interior.
La Inspecţia Socială sunt doi inspectori în schemă, adăpostiţi, probabil din milă, într-o cămăruţă la ultimul etaj al clădirii în care funcţionează Direcţia Muncii. Ca să ajungi la ei trebuie să treci de filtrul porţii de la intrare. Musai trebuie să te spovedeşti portarului la cine vrei să ajungi, altfel îţi trânteşte uşa-n nas. În ce-i priveşte pe cei doi inspectori, ca să-şi exercite atribuţiunile de serviciu trebuie să-i informeze pe şefii de la Bacău. Ca să scape de mine m-au expediat către Direcţia Muncii.
Spre deosebire de fostul director Raveica, un codoş uns cu toate alifiile, noul director Radu Drăguş pare a fi mai uman. Însă cum va reuşi să umanizeze şi „acriturile” pe care le are în subordine? S-au „acriturile” îl vor transforma pe el!
Scena cea mai penibilă mi-a fost dat s-o trăiesc pe holul instituţiei Protecţiei Copilului, clădire în care funcţionează şi Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap. Biroul era încuiat, dar pe hol aşteptau nişte persoane. Cât am căscat gura pe acolo, pentru a afla dacă-i rost de aşteptare sau să plec, persoanele respective discutau îngrijorate cam cât o să le coste „revizia”. Probabil se refereau la revizuirea stării lor medicale. Fiind vorba de o comisie, cu siguranţă că „revizuirea” nu va fi ieftină!
Ca o concluzie, nici unul dintre oficialii cu care am discutat nu părea impresionat de drama celor cinci tineri cu handicap psihic. Problema lor era să mă convingă că nu instituţia pe care o reprezintă este în măsură să rezolve necazul tinerilor, că nu intră în atribuţiunile lor astfel de probleme sociale.
Mi-au rămas în ureche vorbele directorului Spitalului de Psihiatrie, dr. Nicolae Vlad, care mi-a explicat că persoanele cu handicap psihic sau fizic, ori  cele instituţionalizate social, după împlinirea vârstei de 18 ani sunt abandonate de stat. Nu există nici o lege, nici o instituţie oficială a statului care să-i monitorizeze şi să le asigure integrarea în societate. Şi ne mirăm că ajung infractori înrăiţi!
Aşadar, instituţiile statului colcăie de şefi numiţi politic, care n-au decât un singur gând şi scop; căpătuiala pe orice cale. Iar funcţionarii publici din subordine nu fac decât să copieze comportamentul şefului, dar la o scară mai mică. Şi iar ajungem la celebra replică din „Revizorul” lui Gogol: “Fură, dar fură după rangul tău!”

written by Ioan Rotundu

  Cu ceva timp în urmă am publicat comentariul intitulat „Niţură şi Codreanu au confundat culturile”. Aseară m-a sunat Eugen Niţură, vicepreşedintele PRM, să-şi manifeste nemulţumirea asupra celor scrise. Cică am înserat o serie de inexactităţi din perioada când era şef peste o bucată din  agricultura socialistă a judeţului. Nu este prima dată când sunt sunat de Niţură, în urma articolelor pe care le public. Omul nu este nervos, dimpotrivă chiar prea concesiv, probabil călăuzindu-se după dictonul „vorba dulce, mult aduce”.
Am încercat să-i explic cele scrise în acel comentariu, deşi din data de 15 iunie, când l-am publicat şi până la telefonul de aseară a trecut ceva timp. În primul rând l-am sfătuit să nu mai aplece urechea către Val Guraliuc, fost membru de vază PRM, în prezent rămas cam singur prin PNG-ul lui Becali. În al doilea rând i-am recomandat să facă o vizită la Memorialul Ipoteşti, să vadă ce înseamnă acest obiectiv de cultură, ce valori adăposteşte, cum au fost ele achiziţionate şi de unde, după care să-şi exprime un punct de vedere în cunoştinţă de cauză.
Omul nu mi-a promis că va da o raită pe la Ipoteşti, dar nici n-a negat că în spatele declaraţiilor sale s-ar afla Val Guraliuc. În schimb s-a arătat ferm convins că este de datoria sa de consilier judeţean să facă o interpelare în şedinţele acestui organism, referitor la Memorialul ipoteşti. Nu mi-a spus nici în ce va consta interpelarea.
Revenind la Val Guraliuc, am să aduc în actualitate un eveniment mai vechi, consumat deja. Consilierii judeţeni au hotărât ca revista de literatură Hyperion, aflată în pragul falimentului, revistă fondată de poetul şi scriitorul Gellu Dorian, să treacă în administrarea Memorialului Ipoteşti. În acest scop, tot consilierii au hotărât ca nişte posturi de cercetători ştiinţifici din organigrama Memorialului, vreo trei la număr, să fie transformate în posturi de redactori. În acest scop, bugetul Memorialului a fost suplimentat pentru acest an cu suma de vreun miliard de lei, poate ceva mai mult.
Prin presa locală s-au scris fel de fel de variante legat de această decizie a consilierilor judeţeni. Nu m-am implicat în această polemică pentru că nu ştiam cum s-a ajuns la decizia ca revista Hyperion să fie editată de către Memorialul Ipoteşti. Până într-o zi, când am fost abordat pe stradă de către Val Guraliuc (foto). Acesta şi-a exprimat indignarea că revista falimentată de către Gellu Dorian este preluată spre editare pe banii publici, adică pe seama bugetului judeţean. Guraliuc a mai susţinut că cele trei posturi de redactori sunt pregătite pentru Gellu Dorian şi acoliţii lui, dar şi faptul că înainte de a da revista la CJ, Dorian a negociat cu primarul Flutur să preia revista la primărie, care l-a refuzat.
I-am promis atunci că voi face o anchetă, iar dacă cele susţinute de el se vor confirma, voi scrie un articol. L-am contactat pe Cătălin Flutur, care a negat că ar fi avut vreo discuţie cu Gellu Dorian pe seama Hyperionului. M-am dus la Ipoteşti şi am dialogat cu directorul prof. dr. Valentin Coşereanu.
Mai ales că între acesta şi Gellu Dorian există o rivalitate, ca să nu-i spun duşmănie, mai veche.
Surprinzător pentru mine, Coşereanu mi-a explicat că preluarea revistei de către CJ s-a făcut cu acceptul său. Revista este prea preţioasă pentru imaginea poetului Eminescu, contribuie la prestigiul cultural al judeţului Botoşani şi că ar fi fost păcat să dispară.
În ce priveşte rivalitatea sa cu Gellu Dorian, şi-a învins orice resentiment faţă de acesta şi este hotărât să colaboreze în interesul revistei. Transformarea a trei posturi din cercetător ştiinţific cu studii superioare în trei posturi de redactori nu i-a afectat activitatea, deoarece acele trei posturi erau de colaborare şi nu de angajaţi permanenţi. Posturile de redactor au fost ocupate prin concurs de către doamna Corlat, poet mult mai talentat ca Val Guraliuc, care a mai lucrat la Memorial. Un alt post a fost ocupat de scriitorul Humelnicu, membru în Uniunea Scriitorilor din România iar cel de-al treilea îmi scapă numele, dar nu-i pila lui Dorian.
I-am spus lui val Guraliuc că cercetarea mea a dus la alte concluzii decât crede el, dar se pare că n-a renunţat în a submina revista Hyiperion, unde creaţiile sale poetice nu-şi află locul. Invidia roade!
În ce-l priveşte pe Eugen Niţură, i-am promis că-i voi lua un interviu despre cultura sa din perioada agriculturii socialiste şi mă voi ţine de cuvânt.

written by Ioan Rotundu

Ieri, l-am ascultat din nou vorbind pe liderul liberalilor, Crin Antonescu. Fără doar şi poate că omul are talent oratoric. Cine a lecturat, că de studiat sunt foarte puţini, cele trei volume intitulate Arta oratorică, semnate de anticul Quintilian, este familiarizat cu anumite tehnici oratorice de efect. Ei bine, Crin Antonescu, ca profesor de istorie, pare să fi studiat şi însuşit foarte bine aceste tehnici, pentru că ştie să dea efect vorbelor, chiar şi atunci când conţinutul ideatic nu este prea interesant.
Numai că, tot ascultându-l vorbind, am realizat că liberalul se repetă în conţinut. Aproape că frazele încep să devină stereotipe. Discursul său se bazează pe critica Guvernului Boc şi a miniştrilor săi, indiferent că sunt social-democraţi sau democrat-liberali. Este o abordare problematică limitată ca arie şi repede epuizabilă. Motiv pentru care va începe să plictisească, tu tot harul său oratoric.
Apoi, Antonescu s-a specializat pe critică. Ori, cu pretenţia sa de viitor preşedinte al României, şi eu şi alţi români aşteaptăm de la el o abordare a problemelor la nivelul acestei funcţii. Vreau să-l aud pe Antonescu vorbind în limita competenţelor constituţionale, cum va aborda el politica internă şi externă a României. Nu l-am auzit vorbind niciodată despre aşa ceva. Mai ales despre politica externă.
În momentul de faţă România este o ţară izolată. M-ar interesa să aflu cum gândeşte el revigorarea politicii externe a ţării, cum o va deschide spre Est, în special. Dacă în Vest, politica externă a  României este ţinută în frâu de Uniunea Europeană, spre Est este problema noastră cum să refacem relaţiile de colaborare bilaterală.
România n-are acum o agendă de lucru cu Rusia. În afara faptului că avem la Moscova o ambasadă, nimic altceva nu avem în derulare. Preşedintele Băsescu va împli îndată cinci ani de când conduce ţara, dar n-a călcat la Moscova. Ţările din UE îşi refac, rând pe rând şi individual, relaţia cu Moscova. Noi continuăm s-o menţinem îngheţată. Nici asupra celor întâmplate în Republica Moldova nu l-am auzit pe Antonescu emiţând opinii. Pentru România este vital să poată colabora şi pe viitor cu Moldova, să menţinem relaţii apropiate. Dar fără o deschidere către Moscova, relaţiile cu Republica Moldova vor fi în continuare tensionate.
Intră în atribuţiile preşedintelui să deschidă României noi pieţe de desfacere. Ori acest lucru nu se poate face stând la Bucureşti, la Cotroceni mai exact. Încheierea de acorduri comerciale, de contracte economice punctuale sunt semnate de preşedinte, chiar dacă calea spre aşa ceva o netezeşte ministrul de Externe.
Nici ce politică va purta, dacă va ajunge preşedinte, cu vecinii noştri nu l-am auzit emiţând intenţii.. Urcaina, deşi preşedintele lor a fost la Bucureşti, n-a acceptat încă vizita preşedintelui Băsescu la Kiev. În loc ca România şi Ucraina să-şi fi strâns rândurile în faţa politicii energetice agresive a Rusiei, ele continuă să se şicaneze reciproc. Cu Ungaria avem probleme, şi încă grave. Ele mocnesc, dar pot exploda oricând. În timp ce maghiarii din România primesc tot mai multe drepturi, românii din Ungaria sunt asimilaţi forţat, fără ca ţara mamă să le sară în apărare.
În Serbia românii de pe valea Timocului n-au voie să vorbească româneşte. Biserica, deşi şi ea Ortodoxă ca şi cea sârbă, n-are voie să slujească în limba română. Probleme au început să aibă şi românii din Bulgaria.
Vreau să cunosc cum gândeşte Antonescu rezolvarea acestor probleme, care sunt extrem de importante pentru viitorul României. Numai că liberalul preferă să-i critice pe Boc şi pe Băsescu, primul că este incompetent, al doilea că a preluat întreg controlul asupra guvernului.
Nu ştiu cum să zic, dar mă simt dezamăgit de prestaţia sa cu pretenţii de viitor preşedinte.

written by Ioan Rotundu

Luând act de declaraţiile deştepte şi cu adânci cugetări de ordin filozofic făcute de către liderul liberalilor Florin Ţurcanu, mă simt obligat să-mi corectez atitudinea faţă de persoana sa, cerându-i, totodată, şi cuvenitele scuze.
Să desluşim această tâlcuire de vorbe. Ţurcanu a declarat că va schimba o serie de aleşi democrat-liberali de prin consiliile locale, aburcându-se cu ameninţarea şi până la nivelul Consiliului Municipal şi a Consiliului Judeţean Botoşani. S-a mai cocoşat domn’ deputat de Săveni că în demersul său are alături întreaga suflare a social-democraţilor. Adică ar fi vrut să ne spună, dar nu şi-a găsit cuvintele potrivite, că la Botoşani el a refăcut Alianţa PNL – PSD, cu care Tăriceanu a rezistat doi ani la guvernare, făcându-l pe preşedintele Băsescu să chelească de tot, nemaiputându-se bucura că i-au ieşit şi lui peri albi.
Numai că deputatul, având mintea odihnită încă din perioada când tătuţa îl trimetea cu oile pe imaş, n-a băgat prea multă seamă la matematica elementară din clasele I-IV. Aşa că n-a aflat nici în ziua de astăzi că 13 din 23 de consilieri municipali cât are PDL-ul, înseamnă majoritate absolută. Nici dacă ar face alianţă cu zece ca Florin Egner, care-i stă în spate şi-i suflă la ureche vorbe toante, tot n-ar reuşit să adune 12 voturi, cât ar avea nevoie ca să-l schimbe pe viceprimarul Florin Ghiorghiţă.
Mai cooperanţi, consilierii PDL de la Dângeni i-au dat lui Ţurcanu o mână de ajutor. Opt din cei 13 consilieri locali nu s-au prezentat vineri la şedinţa de consiliu local, rămânând numai cinci, ca să-i poată număra şi Ţurcanu. I-a numărat, dar tot n-a priceput cum vine cu acea majoritate cerută de lege.
La fel a păţit şi pe la Flămânzi. Acum, când a absolvit o facultate, unii zic de drept, alţii de bani, nu se cade să fie trimis din nou la şcoala primară să afle taina sfertului, a jumătăţii şi a majorităţii. Nici bănci nu mai sunt pe măsura sa, că-i dolofan mai ceva ca un godac furajat după normele europene.
Faptul că Ţurcanu n-a brodit-o cu majorităţile, nu-i de condamnat. Omul a demonstrat că se pricepe mai bine la oiţe, motiv pentru care s-a făcut în viaţă tehnician veterinar, să fie aproape de ele.
De condamnat este Pinocchio, alias Florin Egner, acel domn inginer care s-a specializat, în perioada cât a lucrat la Electrocontact, pe întocmitul rapoartelor către Securitate. De atâtea rapoarte, omul s-a deprofesionalizat de funcţiile unui inginer, pierzând sensul noţiunii de majoritate.
Se zice că Egner ar fi pus mâna pe pix şi i-a demonstrat lui Ţurcanu negru pe alb cum fac o majoritate consilierii PNL plus cei ai PSD şi ai PNG. Cei de faţă, care au asistat la demonstraţie, au exclamat admirativ în faţa unei asemenea lecţii de matematică şi i-au prezis lui Pinocchio o  strălucită carieră politică. Mai ales că de la Bucureşti cineva i-a promis că-l va unge preşedintele PNG Botoşani, preşedintele de drept, Dorin Ciuştea plecând cu traista goală la liberali. Iar Pinoicchio a luat de bună promisiunea, visând la mărire, că decăderea o trăieşte la prezent.
Visul lui Egner îmi aduce aminte de o anecdotă cu Nastratin Hogea. Cică Nastratin, leşinat de foame, primi de la un milos niscaiva boabe de orez, pe care le puse într-o ulcică. În drum spre casă, obosit, se aşeză pe malul uni râu, punând ulcica alături. Adormi şi visă că a cultivat orezul şi a obţinut o recoltă bogată, pe care începu s-o adune cu lăcomie. Gesticulând prin somn ca şi cum ar fi cules fire de orez, lovi ulcica, care se rostogoli în apă cu tot cu boabele de orez, Nastratin rămânând în continuare flămând. Iată unde poate duce lăcomia, chiar şi în vis.
Ţurcanu şi Egner, cât mai au mintea odihnită, să i-a aminte că lăcomia de a fi la putere strică omenia. Semnul că este aşa,  l-au dat cei din PSD, care au declarat că n-au făcut nici o alianţă cu PNL-ul lui Ţurcanu, acesta visând la cai verzi pe pereţi albaştri.
Scuzele mi le cer pentru că, deşi mi-au spus mai mulţi că Ţurcanu are mintea odihnită, nu le-am dat crezare. Mea culpa!.

written by Ioan Rotundu

Informaţiile de care am să mă folosesc în aceste comentariu sunt publice, dar fiind disparate şi consumate în timp la o anume distanţă, ele n-au atras atenţia pentru a fi conexate şi înlănţuite logic.
Afirmam în comentariul intitulat „Teoria conspiraţiei funcţionează”, postat pe blog în 13 noiembrie 2008, că PSD-ul va intra la guvernare cu binecuvântarea americanilor, hotărâre căreia Băsescu nu i se poate opune. Evoluţia ulterioară a faptelor mi-a dat dreptate, şi nu-i prima oară când cele afirmate de către mine s-au confirmat apoi.
Dar să inventariem o serie de fapte, după care să vedem ce legături pot exista între ele. În perioada 14 – 17 mai, la Atena, sub o pază severă, s-au întrunit peste 100 de miliardari, diplomaţi şi capete încoronate. Este vorba de întrunirea anuală a Clubului Bilderberg. E timpul să-l cităm pe Roosevelt: „În politică  nu se petrece nimic întâmplător. Când se întâmplă ceva, putem fi siguri că el a fost plănuit.” S-a declanşat criza economică, iar ea nu sa declanşat din senin.
Ce-au discutat membrii Clubului? Cu certitudine efectele crizei economice, poate problema viitorului Iranului şi a Coreei, ţări ci ambiţii de armă nucleară. Să nu uităm că soarta Irakului tot la o întâlnire a bilderbergerilor s-a hotărât. Clubul este organizat pe mai multe nivele. Baza, care este formată din masa invitaţilor şi  care reprezintă cam 80% dintre membri şi invitaţi, nu cunosc decât problemele generale. Nivelul doi este format din Comitetul director ce cuprinde cam 35 de membri, numai americani şi europeni. Aceştia au ştiinţă cam despre 90% din obiective. Membrii americani care fac parte din Comitetul director sunt şi membri ai Consiliului Relaţiilor Externe, organismul care decide destinele SUA.
Vârful Clubului îl constituie Comitetul consultativ, format din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei. Se spune că aceste organisme ale Clubului Bilderberg, cu cât sunt mai spre vârf, cu atât membrii lor sunt masoni din coloana a IV-a a Masoneriei, numită şi Masoneria invizibilă. Cert este că Masoneria românească, numită şi masoneria albastră, face parte din lanţul universal al masoneriei, dar constituie o verigă lipsită de importanţă. Şi acest rol rezervat Masoneriei române are mai multe cauze, despre care poate voi vorbi vreodată.
De precizat, şi este foarte importantă această precizare, de când Clubul Bilderberg a fost fondat, la lucrările sa-e anuale n-a fost invitată niciodată o oficialitate sau personalitate română de rang înalt sau aparţinătoare Ordinului masonic.
Deşi instituţia prezidenţială n-a anunţat planificarea vreunei vizite a preşedintelui Băsescu în Grecia, totuşi vizita a avut loc în 27 mai. Nu s-au semnat acorduri sau tratate, cum ar fi fost firesc pentru o vizită la asemenea nivel. Preşedintele a avut discuţii cu şeful statului, cu premierul, cu preşedintele Parlamentului elen şi a participat la un forum al oamenilor de afaceri, după care s-a dus pe muntele Athos. Astea sunt părţile oficiale ale vizitei. Partea neoficială se spune că ar fi fost obţinerea de informaţii despre ce-au stabilit participanţii Clubului. Nu cred că şeful statului elen sau altcineva mai de jos i-au putut furniza astfel de informaţii, mai ales că Băsescu nu este şi nici nu va fi vreodată mason.
Imediat după ce Clubul şi-a încheiat activitatea, din Grecia a venit în România o înaltă personalitate a vieţii masonice engleze, ce deţine rang înalt în Marea Lojă Unită a Angliei. La Robert Sillet mă refer, care a ajuns şi la Botoşani.
Dacă cineva îşi imaginează că acesta a venit în România şi a vizitat mai multe loji masonice numai pentru a constata că templele masonilor români sunt aproape identice cu cele ale fraţilor greci, iarăşi se înşeală.
Ieri s-a anunţat arestarea lui Mihai Necolaiciuc, fostul director al Companiei Naţionale CFR%, care este acuzat că a păgubit compania peste 100 milioane euro. Omul se plimbă liber de câţiva ani prin Europa şi SUA şi nu s-a legat nimeni de el. Brusc, FBI-ul a constatat că Necolaiciuc a încălcat oarece lege a emigranţilor, motiv pentru care a fost arestat. Creadă cine vrea că acesta ar fi motivul real. Eu nu cred.
Mircea Geoană, înainte de alegerile parlamentare din toamna anului trecut s-a dus în SUA. El se cunoaşte cu Barak Obana din perioada cât a fost ambasadorul României la Washington, care tocmai atunci fusese ales preşedintele SUA. După alegerile parlamentare Geoană a intrat cu PSD-ul la guvernare iar el a obţinut funcţia de preşedinte al Senatului, devenind numărul doi în stat după preşedinte. Credeţi că aceste favoruri le-a obţinut Hrebenciuc, priceput în negocieri? Eu nu cred nici o secundă.
La întâlnirea din acest an de la Bruxelles, la care a participat şi preşedintele Obama, preşedintele Băsescu a căutat să se facă remarcat acestuia. Nu s-a ales decât cu o atingere de mână şi nimic mai mult. Despre o vizită a sa la Washington nici vorbă nu poate fi. America este un stat masonic prin excelenţă, iar preşedinţii săi sunt selectaţi şi crescuţi cu mulţi ani înainte de a ajunge în funcţia supremă. Cine credeţi că se ocupă de acest lucru? Cine din lumea largă ştia de Obama, până a nu candida şi a fi ales preşedintele SUA?
 Aşadar, arestarea lui Necolaiciuc poate fi suspectată de o anume legătură cu viitoarele noastre alegeri prezidenţiale. Necolaiciuc ştie multe despre preşedintele Băsescu, din perioada cât acesta era ministrul Transporturilor. Cineva are nevoie de aceste informaţii, iar acel cineva nu este decât Geoană.
Este posibil ca Necolaiciuc nici să nu fie predat României. Este suficient să facă pact cu Justiţia americană şi să dea informaţiile pe care le deţine, după care va fi liber să-şi ducă viaţa de huzur pe mai departe.
Dacă în curând prin presa română sau prin discursurile lui Geoană vor apărea acuzaţii despre Băsescu din perioada cât a fost ministrul Transporturilor, susţinute cu dovezi, atunci înseamnă că Băsescu este sortit sacrificării. Iar primii care-l vor părăsi vor fi masonii situaţi strategic în punctele cheie ale serviciilor secrete. De se va întâmpla aşa, n-aş vrea să mă numesc Băsescu după ce acesta nu va mai fi preşedinte.

written by Ioan Rotundu

În perioada comunistă a existat un instructor-activist care a observat că mai toate cuvintele care aveau prefixul „in” aveau sensuri negative, precum indisciplinat, incorigibil, insuportabil etc. Aşa că, aflat la o şedinţă cu profesorii, omul a dorit să fie politicos şi respectuos faţă de dascăli şi s-a adresat cu formula „Tovarăşi telectuali”.
Anii au trecut, activiştii PCR au intrat în istorie cu tot cu comunismul pe care l-au slăvit, iar în România democrată lucrurile s-au schimbat, inclusiv faţă de slujitorii de la catedră.
Existau şi în comunism teorii educative de genul „ prea multă carte strică” sau „doar n-o să-l fac ministru”. Însă cea mai relevantă mi s-apărut acea constatare a bătrânei care, luând act că cel din faţa sa era preşedintele unei organizaţii, a exclamat: „Vezi dragul mătuşii dacă n-ai învăţat carte!”, ea judecându-l după lipsa de carte a preşedintelui ce-l avea la CAP.
Dacă acea bătrânică ar mai fi trăit şi l-ar fi întâlnit pe la vreo întrunire electorală pe preşedintele Băsescu, ar fi exclamat la fel. Şi mare dreptate ar fi avut. Pentru că preşedintele Băsescu a recunoscut cu nonşalanţă şi public că el n-a prea avut chef de carte, nici în şcoala generală, nici în liceu nici prin institutul de marină. A făcut parte din categoria golanilor descurcăreţi, care ştiau să tragă din ţigară şi sticla de băutură şi să-şi bată joc de premianţii clasei. Iar o astfel de educaţie iată că i-a ajutat în viaţă.
A ajuns mare şi tare la comunişti, dar cel mai mare şi mai tare a ajuns la democraţi.
Preşedintele Băsescu a spulberat zicala „Ai carte, ai parte!”, transformând-o în „Ai carte, eşti un tâmpit!” Pentru că în viziunea sa, orice tânăr educat nu este nici măcar „telectual”, cum cu bun simt i-a tratat pe profesori activistul PCR, sunt pur şi simplu nişte tâmpiţi. Iar concluzia nu este o exprimare eronată, o gafă produsă dintr-o lipsă de concentrare, ci este o concluzie bazată observaţiile făcute asupra membrilor familiei sale. Să ne amintim de mezina familiei sale, cea care s-a declarat în mod irevocabil că este telectuală şi nu intelectuală şi că „am mintea odihnită”. O are „odihnită” că seamănă cu taică-su
Iar fetiţa a făcut această declaraţie impresionată fiind de curajul tatălui de a se răfui cu intelectualii ţării, începând cu juriştii eminenţi de la Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a continuat cu ofiţerii superior din Armata Română şi s-a oprit, pentru a-şi trage răsuflarea, la duşmanii vieţii sale: cadrele didactice. După care a decretat: în România şcolile produc nişte tâmpiţi.
Cred că preşedintele Băsescu se răfuieşte cu toată intelectualitatea românească pentru că are alte socoteli pentru alegerile prezidenţiale de la toamnă. Ieri, spre exemplu, s-a conturat scenariul că preşedintele va candida independent iar din partea PDL va candida umila sa ordonanţă Emil Boc. Scenariul pare a fi inspirat de „succesurile” fiicei sale în alegerile europarlamentare. E o socoteală simplă. Boc va culege voturile membrilor PDL, iar el, Băsescu, va lua voturile celorlalţi contracandidaţi, după care în turul doi va intra fluierând.
Dacă va proceda aşa, eu cred că în turul doi va intra fluierând… dar a pagubă. În popor există o vorbă: „o singură odată vede naşul puţa finei”, la botez Chiar dacă zicala este „telectuală”, este oricând actuală.
Însă cred că moartea politică a preşedintelui va veni din altă parte. Am mai scris pe blog, într-un comentariu mai vechi, că naşul lui Băsescu va fi Sorin Ovidiu Vântu. Se pare că perioada de mariaj cu postul Realitatea TV a lui Vântu s-a încheiat. Tot ieri, într-un moment de proastă inspiraţie, preşedintele Băsescu s-a luat de Vântu, acuzându-l că s-a lăcomit la 60 milioane de euro din bugetul statului, cu titlu de TVA necuvenit. Iar Vântul cel cu ochi de vasilisc, cum l-a descris Maria Vlas, va lovi ca să se apere. Iar Vântu loveşte în aşa fel ca să nu te mai poţi ridica niciodată. Soarta Mariei Vlas este dovada puterii sale.

written by Ioan Rotundu