Jun
19
|
Informaţiile de care am să mă folosesc în aceste comentariu sunt publice, dar fiind disparate şi consumate în timp la o anume distanţă, ele n-au atras atenţia pentru a fi conexate şi înlănţuite logic.
Afirmam în comentariul intitulat „Teoria conspiraţiei funcţionează”, postat pe blog în 13 noiembrie 2008, că PSD-ul va intra la guvernare cu binecuvântarea americanilor, hotărâre căreia Băsescu nu i se poate opune. Evoluţia ulterioară a faptelor mi-a dat dreptate, şi nu-i prima oară când cele afirmate de către mine s-au confirmat apoi.
Dar să inventariem o serie de fapte, după care să vedem ce legături pot exista între ele. În perioada 14 – 17 mai, la Atena, sub o pază severă, s-au întrunit peste 100 de miliardari, diplomaţi şi capete încoronate. Este vorba de întrunirea anuală a Clubului Bilderberg. E timpul să-l cităm pe Roosevelt: „În politică nu se petrece nimic întâmplător. Când se întâmplă ceva, putem fi siguri că el a fost plănuit.” S-a declanşat criza economică, iar ea nu sa declanşat din senin.
Ce-au discutat membrii Clubului? Cu certitudine efectele crizei economice, poate problema viitorului Iranului şi a Coreei, ţări ci ambiţii de armă nucleară. Să nu uităm că soarta Irakului tot la o întâlnire a bilderbergerilor s-a hotărât. Clubul este organizat pe mai multe nivele. Baza, care este formată din masa invitaţilor şi care reprezintă cam 80% dintre membri şi invitaţi, nu cunosc decât problemele generale. Nivelul doi este format din Comitetul director ce cuprinde cam 35 de membri, numai americani şi europeni. Aceştia au ştiinţă cam despre 90% din obiective. Membrii americani care fac parte din Comitetul director sunt şi membri ai Consiliului Relaţiilor Externe, organismul care decide destinele SUA.
Vârful Clubului îl constituie Comitetul consultativ, format din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei. Se spune că aceste organisme ale Clubului Bilderberg, cu cât sunt mai spre vârf, cu atât membrii lor sunt masoni din coloana a IV-a a Masoneriei, numită şi Masoneria invizibilă. Cert este că Masoneria românească, numită şi masoneria albastră, face parte din lanţul universal al masoneriei, dar constituie o verigă lipsită de importanţă. Şi acest rol rezervat Masoneriei române are mai multe cauze, despre care poate voi vorbi vreodată.
De precizat, şi este foarte importantă această precizare, de când Clubul Bilderberg a fost fondat, la lucrările sa-e anuale n-a fost invitată niciodată o oficialitate sau personalitate română de rang înalt sau aparţinătoare Ordinului masonic.
Deşi instituţia prezidenţială n-a anunţat planificarea vreunei vizite a preşedintelui Băsescu în Grecia, totuşi vizita a avut loc în 27 mai. Nu s-au semnat acorduri sau tratate, cum ar fi fost firesc pentru o vizită la asemenea nivel. Preşedintele a avut discuţii cu şeful statului, cu premierul, cu preşedintele Parlamentului elen şi a participat la un forum al oamenilor de afaceri, după care s-a dus pe muntele Athos. Astea sunt părţile oficiale ale vizitei. Partea neoficială se spune că ar fi fost obţinerea de informaţii despre ce-au stabilit participanţii Clubului. Nu cred că şeful statului elen sau altcineva mai de jos i-au putut furniza astfel de informaţii, mai ales că Băsescu nu este şi nici nu va fi vreodată mason.
Imediat după ce Clubul şi-a încheiat activitatea, din Grecia a venit în România o înaltă personalitate a vieţii masonice engleze, ce deţine rang înalt în Marea Lojă Unită a Angliei. La Robert Sillet mă refer, care a ajuns şi la Botoşani.
Dacă cineva îşi imaginează că acesta a venit în România şi a vizitat mai multe loji masonice numai pentru a constata că templele masonilor români sunt aproape identice cu cele ale fraţilor greci, iarăşi se înşeală.
Ieri s-a anunţat arestarea lui Mihai Necolaiciuc, fostul director al Companiei Naţionale CFR%, care este acuzat că a păgubit compania peste 100 milioane euro. Omul se plimbă liber de câţiva ani prin Europa şi SUA şi nu s-a legat nimeni de el. Brusc, FBI-ul a constatat că Necolaiciuc a încălcat oarece lege a emigranţilor, motiv pentru care a fost arestat. Creadă cine vrea că acesta ar fi motivul real. Eu nu cred.
Mircea Geoană, înainte de alegerile parlamentare din toamna anului trecut s-a dus în SUA. El se cunoaşte cu Barak Obana din perioada cât a fost ambasadorul României la Washington, care tocmai atunci fusese ales preşedintele SUA. După alegerile parlamentare Geoană a intrat cu PSD-ul la guvernare iar el a obţinut funcţia de preşedinte al Senatului, devenind numărul doi în stat după preşedinte. Credeţi că aceste favoruri le-a obţinut Hrebenciuc, priceput în negocieri? Eu nu cred nici o secundă.
La întâlnirea din acest an de la Bruxelles, la care a participat şi preşedintele Obama, preşedintele Băsescu a căutat să se facă remarcat acestuia. Nu s-a ales decât cu o atingere de mână şi nimic mai mult. Despre o vizită a sa la Washington nici vorbă nu poate fi. America este un stat masonic prin excelenţă, iar preşedinţii săi sunt selectaţi şi crescuţi cu mulţi ani înainte de a ajunge în funcţia supremă. Cine credeţi că se ocupă de acest lucru? Cine din lumea largă ştia de Obama, până a nu candida şi a fi ales preşedintele SUA?
Aşadar, arestarea lui Necolaiciuc poate fi suspectată de o anume legătură cu viitoarele noastre alegeri prezidenţiale. Necolaiciuc ştie multe despre preşedintele Băsescu, din perioada cât acesta era ministrul Transporturilor. Cineva are nevoie de aceste informaţii, iar acel cineva nu este decât Geoană.
Este posibil ca Necolaiciuc nici să nu fie predat României. Este suficient să facă pact cu Justiţia americană şi să dea informaţiile pe care le deţine, după care va fi liber să-şi ducă viaţa de huzur pe mai departe.
Dacă în curând prin presa română sau prin discursurile lui Geoană vor apărea acuzaţii despre Băsescu din perioada cât a fost ministrul Transporturilor, susţinute cu dovezi, atunci înseamnă că Băsescu este sortit sacrificării. Iar primii care-l vor părăsi vor fi masonii situaţi strategic în punctele cheie ale serviciilor secrete. De se va întâmpla aşa, n-aş vrea să mă numesc Băsescu după ce acesta nu va mai fi preşedinte.
June 19th, 2009 at 07:59
Ioane, bati cimpii rau de tot. Mai stai si tu pe la umbra…
June 19th, 2009 at 10:13
Fii liniştit “Nelu Rotunjoru”, acest comentariu nu se adresează celor ca tine, care au “mintea odihnită”. Îi prea elitist ca să pricepi ceva din el.
June 19th, 2009 at 12:32
Deja la doua postari, in ultima saptamana, am acordat “felicitari”.
Sigur asa se stabilesc presedintii, dar acest lucru il pricep numai cei care urmaresc, cat de cat, acest fenomen. Pentru cei care privesc la stalpul din fata balconului si vad diferite afise divers colorate este clar ca nu vor pricepe niciodata aceste jocuri de culise.
Mai este o chestie: in ultima perioada toti cei devotati presedintelui sunt foarte agitati si tuna in toate ziarele si televiziunile. Oare sa fie valabila zicala cu corabia, cu sobolanii, cu scufundarea? ramane de vazut! Personal cred ca da!
June 21st, 2009 at 12:53
Buna ziua domnule Rotundu,
Revin cu aprecieri la cele scrise de dumneavoastra , de aceasta data referitor la randurile de mai sus. De regula, informatii privind clubul Bilderberg si
” elitisti ” , acesti importanti jucatori din spatele cortinei care guverneaza planeta , nu sunt mediatizate – nici nu e de mirare, din moment ce tot ei detin, controleaza mass-media … Este bine, cred eu , ca aduceti la cunostinta celor ce va citesc aceste farame de adevar. Totusi, adevarul absolut , doar Hristos il detine in totalitate, noi fiind prea micuti in acest univers – ” eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – L. Blaga. O parte din semenii nostri , ancorati in problemele zilnice, serviciu, casa, rate, ingurgiteaza ceea ce li se ofera in presa, mai ales TV . Exista si alte surse de informatii , personal le-as numi ” altermedia ” – fara a face referire la un site specific, care exista…unde, cred ca pot fi accesate informatii mai credibile – nu stiu in ce masura – oricum , mai apropiate de adevar. Ingrijorarea mea este , domnule Rotundu, ca tot ceea ce inseamna , adevar, libertate de exprimare, opinii, chiar simple comentarii ale noastre, cititori fara veleitati gazetaresti, vor deveni amintiri, sau nici macar atat, peste putin timp. Toata aceasta retea informationala va fi controlata 100 %. Totul va fi ” supus sistemului” . O lume Orweliana, care pare a fi utopica, va fi reala, pusa in practica mai repede decat credeti dvs, eu ca simplu om sau altcineva. In Sfanta Scriptura este scris clar ca se va intampla – dvs. stiti cu siguranta la ce ma refer . Insa, portile iadului, fortele intunericului nu vor invinge Biserica lui Hristos – si din Biserica fac parte crestinii, care sunt madulare ale Bisericii! La venirea mantuitorului Hristos acest ” sistem orwelian ” va fi invins. Ati pomenit zilele trecute despre microcip. Spuneati tot dvs. ca unii au acel vis utopic de a conduce lumea , ca este deplasata ideea unei religii unice, a unui guvern mondial unic, a unei alimentatii sintetica. Pareti convins ca acest lucru nu se va intampla! Dar , in acelasi timp pomeniti despre microcip, Mi-a placut acea temerea a dvs. privind microcipul si eventualitatea ca el sa fie injectat oamenilor, luand rolul de gardian al nostru , pro-sistem si contrar libertatii noastre. As vrea sa va intreb si sa meditam doar o clipa. Microcipurile de ultima generatie – aplicabile fiintelor umane – sunt atat de peformante si ingenios concepute incat sunt in stare sa transmita semnale electrice centrilor nervosi , unde vor fi transformate in imagini, sunete, efectiv ceea ce simturile detecteaza din lumea externa/interna . Acest microcip nu va fi doar un mic gardian , o sursa de informatii disponibila cuiva. Ar fi prea simplu…Se doreste mult mai mult. Viitorul microcip care va fi implantat va influenta gandirea oamenilor, comportamentul lor, modul lor de a actiona , si in definitiv omul, va fi transformat intr-o marioneta, ” zombie” , o fiinta depersonalizata, fara valoare, supusa unui sistem diabolic si controlat in totalitate de acesta. Si, in acest caz, de depersonalizare, nu credeti dvs. ca e floare la ureche ai impune acestei ” fiinte noi ” religie noua, alimentatie nesanatoasa si un mod de viata care sa fie in beneficiul sistemului???? Haideti va rog sa meditam o fractiune de secunda. E logic.Va reamintesc dictonul Bilderberg : „Munceste, consuma si supune-te sistemului, pentru ca nu exista alternativa la lumea minunata pe care am faurit-o pentru tine!“
Ati pomenit, de asemenea despre forte oculte care alimenteaza aceste temeri. Nu cunosc si prin urmare nu contest implicarea lor in propagarea unor astfel de informatii.Dar, va rog, ca simplu om va intreb, tot ceea ce se intampla in jurul nostru, evenimentele care se succed, mersul lumii acesteia in care traim cu totii, toate acestea ce finalitate vor avea?Cu siguranta nu stim , doar banuim… Criza financiara, actuala gripa porcina, fosta gripa aviara, si alte facaturi de acest gen sunt pur si simplu intamplatoare??? Nimic nu este intamplator pe lume , domnule Rotundu! Cu respect, Dan