Blogul lui Rotundu

În cadrul investigaţiilor care s-au concretizat în publicarea articolelor „Drama umană din Botoşani, Aleea Luizoaiei nr. 10” şi „Ceaţă totală peste Botoşani, Aleea Luizoaiei nr. 10” a trebuit să calc pragul mai multor instituţii ale statului. În urma discuţiilor purtate cu oficialii statului am rămas cu un gust amar.
Nimeni nu este interesat de soarta omului de rând, toată lumea fiind cu ochii şi mintea după căpătuială. Dacă simt că-i rost de pricopseală cu ceva, fie şi simbolica ciocolată, imediat faţa şefului sau a funcţionarului public se destinde, devine zâmbăreaţă, vorba i se îndulceşte. Dar dacă nenorocitul din faţa sa este un târâie-brâu de şomer sau ţăran sărac lipit pământului, atunci este expediat din birou cu un ton sever, dându-i-se de înţeles că prezenţa sa pe acolo este neavenită.
La Spitalul de Psihiatrie primul obstacol îl constituie portarul. Dacă n-ai reuşit să-l îndupleci să-ţi dea voie în curte, vei sta dincolo de poartă până-ţi va creşte păr alb. Iar dacă ai treabă la conducerea unităţii, lucrurile se complică. Trebuie să-i spui portarului necazul tău şi cam la cine ai vrea să ajungi.
El va decide dacă vei ajunge la şeful cel mare sau dacă te va da pe mâna vreunei asistente mai mărunte. Dar dacă i-ai umblat la buzunarul halatului, lucrurile se schimbă. Te va îndruma amabil la cine trebuie să ajungi ca problema ta să aibă şanse de reuşită. Şi recunosc, din acest punct de vedere orice portar de instituţie este extrem de util, mai ales dacă n-ai cunoştinţe în interior.
La Inspecţia Socială sunt doi inspectori în schemă, adăpostiţi, probabil din milă, într-o cămăruţă la ultimul etaj al clădirii în care funcţionează Direcţia Muncii. Ca să ajungi la ei trebuie să treci de filtrul porţii de la intrare. Musai trebuie să te spovedeşti portarului la cine vrei să ajungi, altfel îţi trânteşte uşa-n nas. În ce-i priveşte pe cei doi inspectori, ca să-şi exercite atribuţiunile de serviciu trebuie să-i informeze pe şefii de la Bacău. Ca să scape de mine m-au expediat către Direcţia Muncii.
Spre deosebire de fostul director Raveica, un codoş uns cu toate alifiile, noul director Radu Drăguş pare a fi mai uman. Însă cum va reuşi să umanizeze şi „acriturile” pe care le are în subordine? S-au „acriturile” îl vor transforma pe el!
Scena cea mai penibilă mi-a fost dat s-o trăiesc pe holul instituţiei Protecţiei Copilului, clădire în care funcţionează şi Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap. Biroul era încuiat, dar pe hol aşteptau nişte persoane. Cât am căscat gura pe acolo, pentru a afla dacă-i rost de aşteptare sau să plec, persoanele respective discutau îngrijorate cam cât o să le coste „revizia”. Probabil se refereau la revizuirea stării lor medicale. Fiind vorba de o comisie, cu siguranţă că „revizuirea” nu va fi ieftină!
Ca o concluzie, nici unul dintre oficialii cu care am discutat nu părea impresionat de drama celor cinci tineri cu handicap psihic. Problema lor era să mă convingă că nu instituţia pe care o reprezintă este în măsură să rezolve necazul tinerilor, că nu intră în atribuţiunile lor astfel de probleme sociale.
Mi-au rămas în ureche vorbele directorului Spitalului de Psihiatrie, dr. Nicolae Vlad, care mi-a explicat că persoanele cu handicap psihic sau fizic, ori  cele instituţionalizate social, după împlinirea vârstei de 18 ani sunt abandonate de stat. Nu există nici o lege, nici o instituţie oficială a statului care să-i monitorizeze şi să le asigure integrarea în societate. Şi ne mirăm că ajung infractori înrăiţi!
Aşadar, instituţiile statului colcăie de şefi numiţi politic, care n-au decât un singur gând şi scop; căpătuiala pe orice cale. Iar funcţionarii publici din subordine nu fac decât să copieze comportamentul şefului, dar la o scară mai mică. Şi iar ajungem la celebra replică din „Revizorul” lui Gogol: “Fură, dar fură după rangul tău!”

written by Ioan Rotundu