Jun
29
|
Sfârşitul săptămânii s-a soldat cu o nouă gafă pentru preşedintele Băsescu. De această dată nu pot să-i cred pe cei care susţin teza că preşedintele gafează intenţionat, numai pentru a se menţine în atenţia publică, numai pentru a determina mijloacele media naţionale să-i confere spaţiu cât mai larg.
Pentru că de această dată gafa sa este una izvorâtă din ignoranţa care-l caracterizează, suprapusă cu incompetenţa consilierilor săi pe probleme religioase. Televiziunile naţionale au transmis ieri, chiar obsedant, gafa preşedintelui de a participa la întronarea episcopului de Slobozia şi Călăraşi şi de a vorbi celor prezenţi în catedrală de la amvon, loc rezervat exclusiv feţelor bisericeşti, atunci când predică sau citesc din evanghelie.
Altceva vreau eu să evidenţiez în comentariul de faţă. La slujba de întronare a Preasfinţiei Vicenţiu Ploieşteanu episcop al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor au participat, pe lângă preşedintele Băsescu, şi politicieni de prim rang precum Vadim Tudor, Gigi Becali, Vasile Blaga dar şi mafioţi cu mască de om de afaceri precum George Păunescu.
Să-i luăm pe rând. Preşedintele Băsescu a adoptat o mimă de cucernic, de om dornic de pocăinţă. Îl trădau doar ochii, adânc iscoditori, vicleni şi atotcuprinzători la tot ce se întâmplă în jur. Nu cred că avea vreun gând de căinţă pentru relele făcute românilor. Mai degrabă cred că nutrea la noi planuri de atac asupra duşmanilor politici şi din presă. Invitat la cuvânt de către Patriarhul Daniel, preşedintele n-a fost deloc inspirat în a-şi alege locul şi subiectul. El a preferat să vorbească de la amvon despre românii din străinătate, în condiţiile în care participa la un eveniment de seamă al Bisericii Ortodoxe consumat în interiorul ţării şi de rezonanţă absolut locală, nici măcar regională.
Apoi, Patriarhul Daniel s-a dovedit şi mai neinspirat când i-a anunţat pe cei prezenţi în catedrală că restul înscrişilor la cuvânt nu mai pot vorbi după preşedinte, dar că vor putea lua cuvântul la agapa frăţească.
Aşadar, Patriarhul Daniel i-a asigurat preşedintelui Băsescu exclusivitate totală, demonstrând încă odată, deşi nu cred că mai era cazul, că în Securitatea română gradul său a fost mai mic ca al preşedintelui Băsescu.
Aflat în preajma preşedintelui Băsescu, la vreo doi paşi, Vadim Tudor părea adânc ancorat în meditaţie religioasă. Sunt convins că numai la Dumnezeu şi iertarea păcatelor nu se gândea. Deşi neagă cu vehemenţă, Vadim Tudor aparţine cultului penticostal. Prezenţa sa în catedrala din Slobozia se justifică prin campania nedeclarată pe care o face, ca şi preşedintele Băsescu dealtfel, pentru alegerile prezidenţiale.
Gigi Becali, un credincios din categoria naivilor, un fel de copie a ciobanului de la Maglavit, avea o faţă deschisă, senină, chiar evlavioasă. Cred că era singurul care simţea, trăia slujba de întronare. La un moment dat chiar a îngenuncheat, singurul din toată catedrala, rugându-se în felul său. Omul acesta chiar crede în Dumnezeu. Numai că i-a cam furat diavolul minţile, dându-i pe mână prea mulţi arginţi. De la arginţi i se va trage!
George Păunescu, simbolul corupţiei româneşti cu care preşedintele Băsescu ne-a promis că va lupta până la biruinţa finală, s-a simţit extrem de lejer chiar lână Zmeul Zmeilor. N-am descifrat tâlcul prezenţei sale la acea slujbă, dar cu certitudine că avea un rost, un scop, să apară în suita preşedintelui României. Dă bine în lumea bună!
Una peste alta, duminică, în catedrala din Slobozia nu s-a oficiat slujba de întronare a unui episcop. Sub sceptrul Patriarhului BOR s-a dat, nu numai startul campaniei la alegerile prezidenţiale, dar şi semnalul că BOR va susţine candidatura lui Băsescu. Întronarea episcopului a fost numai pretextul.
Aşa stând lucrurile, stau şi mă întreb de care parte se aflau fariseii? Printre cei din amvon sau printre cei din catedrală? Concluzia mea este fermă: şi de-o parte, şi de alta!
Recent Comments