Faptul că cei din conducerea PRM Botoşani îl acuză pe directorul Memorialului Ipoteşti, prof. dr. Valentin Coşereanu de anumite matrapazlâcuri în achiziţiile publice efectuate, este de la sine înţeles că aici nu-i mintea lor, ci a unui neîmplinit cultural care-i manipulează din umbră. Însă declaraţiile celor de la PRM, corelată cu cele consumate duminică la Ipoteşti, când s-a comemorat moartea poetului Eminescu, aduce în actualitate o problemă mai veche.
De ani şi ani, când vine vorba de sărbătorit naşterea sau de comemorat moartea celui mare poet al României din toate timpurile, între instituţiile culturale locale apare o concurenţă nefericită, care întinează memoria poetului.
Fără doar şi poate că poetul Gellu Dorian are meritul de a fi iniţiat şi înscris în calendarul cultural botoşănean acordarea anuală premiului „Mihai Eminescu” celui mai valoros poet român în viaţă. În momentul de faţă premiul este acordat de către Primăria Botoşani, iar premiantul devine în mod automat şi membru de onoare al Botoşanilor, declarat prin hotărârea Consiliului Local Municipal.
Valentin Coşereanu are deosebitul merit de la fi creat la Ipoteşti, satul copilăriei poetului, şi în jurul casei memoriale un adevărat complex cultural. Există în acest spaţiu mirific al Ipoteştilor camere de cazare, unde poeţii şi scriitori cu aplecare spre studiului operei poetului se pot odihni şi cerceta în biblioteca Memorialului documente rare. De asemenea, pot vizita sălile de muzeu, pline cu exponate valoroase, exponate care reconstituie perioada de copilărie a poetului. Un amfiteatru sonorizat permite organizarea de conferinţe, iar un alt amfiteatru amenajat în aer liber permite prezentarea de spectacole.
Ei bine, între aceşti doi oameni de cultură, care s-au angajat să cinstească memoria poetului, sunt de ani şi ani divergenţe de organizare, mai bine zis s-a creat o concurenţă distructivă, fiecare căutând să-l umilească pe celălalt.
Spre exemplu, la comemorarea poetului, eveniment programat pentru zilele de 14 – 15 iunie, cu desfăşurare şi la Memorialul Ipoteşti, cum este şi normal, râca dintre cei doi şi-a spus cuvântul. Gellu Dorian a decalat comemorarea cu o săptămână în devans, adică pentru zilele de 5 – 6 iunie. A adunat la Botoşani poeţi şi scriitori din ţară, i-a cazat la Hotel Rapsodia, desfăşurând propriul program. Fiind un eveniment desfăşurat în oraş, şi participarea a fost cu totul alta, inclusiv din partea oficialităţilor.
La o săptămână, adică duminică 14 iunie, comemorarea organizată de către directorul Coşereanu la Memorialul Ipoteşti nu s-a mai bucurat de aceeaşi participare. Doar preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, a fost prezent din partea oficialităţilor judeţului. Prezenţa sa poate fi privită şi ca o obligaţie morală faţă de Coşereanu, care, la rându-i, a participat la înmormântarea mamei sale.
Îl stimez şi pe Gellu Dorian, pentru opera sa literară, îl respect şi pe Coşereanu pentru efortul său de a crea Memorialul Ipoteşti locaş de cultură de rang naţional. Dar nu pot fi de acord cu modul lor de a aborda evenimentele anuale dedicate poetului.
Cred că cei de la Direcţia de Cultură a judeţului ar trebui să facă odată ordine sub acest aspect şi să nu ne mai facem de râs în ţară. Un cuvând greu bare de spus şi preşedintele Consiliului Judeţean, care asigură finanţarea activităţilor culturale la nivel de judeţ şi care are în coordonare şi Memorialul Ipoteşti. Eu aşa gândesc.
written by Ioan Rotundu
Deşi n-are pic de respect pentru cei de la catedră, preşedintelui Traian Băsescu îi place să-i imite în profesie. De exemplu, duminică, neavând program de cumpărături la mall, nici vreo invitaţie pe la tuns oile sau vreo serbare unde oile sunt folosite drept cerneală, i-a ordonat lui Boc să convoace o şedinţă de guvern. Iar Boc, asistent ascultător şi silitor, s-a executat.
După ce miniştrii au luat loc, Boc l-a anunţat pe domn’ profesor, care a intrat în clasă hăhăind în loc de bună ziua, a luat loc la catedră şi a început să predea o lecţie care nu se afla înscrisă în orarul zilei. Mai întâi, înfierbântat de lumina reflectoarelor camerelor de filmat, a anunţat sentenţios pe elevii din clasă că ne aflăm în stare de recesiune economică. Iar ca nu cumva vreunul să nu-i înţeleagă dicţia, a rostit silabisit “re-ce-si-u-ne”.
Deşi prin sala de clasă se aflau şi elevi ştiutori într-ale economiei, nici unul n-a îndrăznit să-l contrazică pe domn’ profesor. Adică să-i aducă aminte că numai cu puţin timp în urmă asigura întreaga clasă de români că recesiunea economică a fost învinsă, că a început perioada de prosperitate economică şi de viaţă îmbelşugată pentru români. Ba şi asistentul său de catedră, micuţul şi firavul Boc, i-a întărit spusele. Mai mult, însuşi guvernatorul Băncii Naţionale al României a ieşit la rampă şi a declarat că suntem pe calea prosperităţii, criza economică, în România, fiind învinsă.
Aşadar, nici un ministru n-a avut curajul să-l contrazică în afirmaţii pe domn’ profesor. Iar guvernatorul Isărescu a ajuns şi de râsul curcilor, cu prognoza sa economică. Semn indubitabil că pe ce pune mâna preşedintele Băsescu se usucă în inteligenţă şi dă în mintea copiilor. Două vizite a făcut profesorul de la Cotroceni la sediul BNR. Cu ce l-o fi dăscălit pe guvernator ca să iasă public şi să spună românilor că România a învins criza economică, n-am habar. Dar ştiu că duminică l-a făcut pe guvernator de pastramă, anunţând recesiune. O fi guvernatorul Isărescu băiat deştept şi cu aspiraţii de academician, dar îi lipseşte şcoala vieţii, pe care domn’ profesor a absolvit-o cu „magna cum laude”.
După lecţia de economie, profesorul a trecut la cea de ştiinţele naturii. El i-a bătut obrazul „fetiţei cu părul sub cordeluţă”, ce se joacă de-a ministrul Educaţiei, că nu mai este nevoie să mai înveţe copii în şcoală rostul păpădiei. Dacă sunt curioşi la ce-i bună, să dea „serch” pe Google. Deşi neparticipând la lecţia de ştiinţele naturii, decât prin dialog de la distanţă cu ajutorul televizorului, Vanghelie care este, a dat serch cu Gogăl, Gugul, Gulgâl până a nimerit ce trebuia, adică Google, şi a aflat că păpădia se foloseşte la salată, dar nu pentru doamne ca ministrul Udrea, că le moleşeşte inteligenţa.
Încheiată lecţia de ştiinţele naturii, profesorul a trecut la cea de istorie şi a constatat că generaţia de astăzi n-are nevoie să ştie cine a fost Herodot. Iar dacă vreunul este curios să afle cu ce s-a ocupat acest pezevenghi antic, care s-a luat şi de strămoşii noştri dacii, cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci, să recurgă tot la învăţăturile de pe Google. Nici după ora de istorie, ministrul cu cordeluţă nu s-a simţit jignit în ştiinţa sa pedagogică.
Cu curaj, profesorul a trecut la lucruri mai practice. El a constatat că nu de biologi şi filozofi are România nevoie, ci de tinichigii şi ospătari, de lăcătuşi şi cofetari, de tehnicieni agricoli. Chestia cu tehnicienii agricoli i-a plăcut cel mai mult şi a insistat asupra subiectului. Nici ministrul Agriculturii nu l-a contrazis, deşi ştie foarte bine că România nu mai are agricultură şi, deci, la ce folos şcoli de tehnicieni agricoli.
Orarul fiind epuizat, domn’ profesor s-a ridicat de la catedră şi a plecat să-şi umezească gura cu o sticluţă de whisky, că i s-a uscat tot dăscălind gloata de miniştri analfabeţi şi inculţi. Ulterior a anunţat că nu renunţă la catedră şi că va continua să predea şi alte lecţii, poate mai interesante ca cele de duminică. Eu aş vrea să-l ascult predând educaţie civică. Cum a reuşit el să fumeze şi să bea din şcoala generală fără să fie prins de profesorii de modă veche, cum i-a tradus la examene fără a sta cu burta pe carte, cum a ajuns marinar de frunte la Anvers şi s-a pricopsit cu o sută de mii de dolari, cum s-a educat şi civilizat la bordul vasului şi prin tractirele din porturile lumii etc. Ar fi o interesantă şi educativă lecţie de viaţă.
written by Ioan Rotundu
Eugen Niţută, vicepreşedinte PRM, a declarat presei locale că este total indignat de ce se întâmplă la Memorialul Ipoteşti, motiv pentru care va cere preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani să facă acolo un control sever, mai ales în privinţa unor achiziţii. Declaraţia sa a fost întărită de către preşedintele partidului, Dumitru Codreanu, care a subscris în privinţa controlului.
Interesantă atitudine publică a celor doi, numai că „indignarea” lor este una lipsită de fundament, ba chiar ruşinoasă.
Cei doi sunt ingineri agricoli, de specialităţi diferite. Niţură este inginer de cultură mare, în care intră porumbul, grîul etc. Dumitru Codreanu este inginer zootehnist. Chiar dacă sunt de specialităţi diferite, activitatea lor de dinainte de decembrie 1989 se aseamănă, iar cea de după 1990 se contopeşte. Înainte de 1989, ca factori de decizie, Niţură la IAS Ripiceni, Codreanu la IAS Cătămărăşti, raportau la greu culturi şi recolte umflate. Drept recompensă pentru cifrele raportate, fără vreo corespondenţă cu realitatea, cei doi au beneficiat de premii substanţiale şi s-au bucurat de graţiile primilor secretari PCR din acele vremuri de glorie ale „iepocii de aur”.
După 1990, când pământul a cerut să fie lucrat de specialişti şi nu de ingineri activişti, şi Niţură şi Codreanu au înscris unităţile conduse pe drumul dezastruos la falimentului, semnându-le certificatul de deces.
Intraţi în politică, cei doi „specialişti în culturile mari” se consideră specialişti şi în cultura adevărată, cea care dă dimensiune unei naţiuni, unui popor, unei civilizaţii. Aşa au ajuns ei să critice munca unui specialist eminescolog, prof.dr., cum este Valentin Coşereanu, directorul Memorialului Ipoteşti. Nici Niţură, nici Codreanu n-au fost văzuţi vreodată pe la un eveniment desfăşurat la Ipoteşti. Poate că nici nu ştiu unse se află satul copilăriei celui mai mare poet al românilor. Ei n-au habar ce comori se ascund în sălile muzeului, ce dovezi ale tradiţiilor etnografice din epoca eminesciană sunt expuse.
Am asistat recent cum academicieni, profesori universitari, istorici veniţi de pe întreg cuprinsul ţării au admirat şi lăudat eforturile lui Valentin Coşereanu de a fi adunat exponate de valoare, care atestă vremurile copilăriei poetului dar şi tradiţiile locului.
Şi iată că vin doi ignoranţi, care împroaşcă cu noroi munca muzeistică şi de cercetare ştiinţifică ce se desfăşoară la Memorialul Ipoteşti, sperând că vor fi felicitaţi şi aplaudaţi. Niţură şi Codreanu au confundat cultura de porumb şi grâu cu creaţiile eminesciene, cu valorile lingvistice adunate în acest spaţiu ridicat prin grija ministerului Culturii, încă din vremea când ministru era Ion Caramitru.
Ieri, la Ipoteşti, în complexul muzeistic, a sălii de festivităţi a amfiteatrului din curtea casei memoriale s-au desfăşurat evenimente care au dus la comemorarea morţii poetului. Oficialităţile judeţului, cu excepţia preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţîâbuleac, au lipsit. Niţută şi Codreanu n-au avut curiozitatea de a participa, putând astfel să verifice la faţa locului acuzaţiile pe care le-au lansat.
Bănuiesc că în spatele lor se află un anume personaj interesat, invidios pe succesul lui Coşereanu. Iar acel personaj i-a incitat să facă acele nefericite declaraţii, încercând să scoată nişte castane din foc, dar cu mâna altora. Numai că în „focul” activităţii de la Ipoteşti nu se află nici un fel de castane, ele aflându-se doar în imaginaţia personajului care s-a folosit de naivitatea celor doi politicieni, oameni bătrâni şi fără minte.
Bănuiesc cine este acel personaj, aşa că voi reveni asupra acestui subiect.
written by Ioan Rotundu
 Deşi liberalii nu vor să recunoască, din rândurile lor au fost excluse persoane importante. De departe, cel mai răsunător nume este cel al lui Gabriel Oprişanu (foto: cel în costum). Despre pumnul primit în plină figură de către Oprişanu, de la preşedintele Florin Ţurcanu, presa locală a scris dar n-a explicat nimeni motivul real al altercaţiei dintre cei doi.
În calitate de preşedinte al organizaţiei municipale PNL, medicul Gabriel Oprişanu a hotărât ca de la cei 86 de reprezentanţi ai partidului desemnaţi la secţiile de votare din municipiul Botoşani să se strângă câte 20 de lei. Banii au fost colectaţi drept cotă parte din banii pe care cei desemnaţi la secţiile de votare i-au primit pentru zilele de prezentă în biroul secţiei de votare.
Gestul lui Oprişanu a stârnit aprige proteste printre liberalii care s-au văzut dijmuiţi de banii câştigaţi. Revolta lor a fost cu atât mai mult justificată, cu cât reprezentanţii celorlalte partide, nu numai că n-au fost „impozitaţi” pe banii primiţi, dar au fost stimulaţi cu sume în plus din partea formaţiunii politice. Mai mult, în ziua votării li s-au asigurat gustări şi sucuri.
Florin Ţurcanu n-a ştiu de hotărârea luată de Oprişanu la nivel de municipiu. Iar când a aflat, între cei doi a izbucnit scandalul, care s-a lăsat cu una peste botul lui Oprişanu. Însă consecinţa cea gravă a măsurii dispusă de Oprişanu a fost boicotul asupra PNL, în secţiile de votare, al reprezentanţilor desemnaţi. Ţurcanu a convocat şedinţa Biroului Permanent Judeţean şi a obţinut voturile necesare excluderii lui Oprişanu din PNL.
Un alt exclus este Cristian Ostafie (foro: cel cu geaca galbenă), omul de încredere al lui Oprişanu. Asupra lui Ostafie, Florin Ţurcanu avea un dinte încă din perioada alegerilor locale de anul trecut. Ţurcanu ar fi vrut să se ocupe el de organizarea alegerilor pe municipiul Botoşani, pentru a obţine cât mai multe posturi de consilier iar Sorescu cât mai multe voturi. Numai că Ostafie n-a fost de acord şi s-a ocupat el. Rezultatul alegerilor a fost unul dezastruos pentru PNL, obţinându-se numai cinci posturi de consilier municipal, iar Sorescu, ca şi candidat la primărie, s-a situat pe locul trei, la mare distanţă de Flutur, care a câştigat alegerile şi Macaleţi, candidatul PSD care a ocupat locul II.
La ultima prezenţă a lui Ludovic Orban la Botoşani, Cristian Ostafie, cam aghesmuit, s-a încontrat cu acesta. Ţurcanu nu i-a putut ierta gestul şi l-a trimis la plimbare, să-i ţină de urât lui Oprişanu.
Un alt exclus este Bahrin, despre care nu am multe informaţii, el fiind o persoană ştearsă prin PNL. Numai că Bahrin s-a solidarizat cu Oprişanu şi Ostafie, iar Ţurcanu a considerat că poate fi exclus şi el odată cu cei doi. Din câte reţin, Bahrin este consilier judeţean.
Dacă nu se mai produc surprize, locul său în Consiliul Judeţean ar urma să fie ocupat de către dorohoianul Petrică Nichita. Şi în locul lui Cristian Ostafie va trebui desemnat înlocuitorul în Consiliul Municipal Botoşani.
Aşadar, prin PNL se fac epurări serioase, preşedintele Florin Ţurcanu întărindu-şi poziţia de lider şi căutând să prevină orice atentat la funcţia sa.
Toate aceste mişcări nu par să fie izvorâte din gândirea preşedintelui Ţurcanu. Ele seamănă mai mult cu scenariile puse la cale de către Gheorghe Ciubotaru, cu care Ţurcanu este consătean, ambii provenind din Suliţa. S-ar putea să mă înşel în apreciere, dar nu prea îmi vine a crede.
written by Ioan Rotundu
 Am ai expicat acest sistem de lucru, dar revin asupra explicaţiei date. De validarea comentariilor postate pe site-ul Jurnalului Online se ocupă un administrator, care lucrează în Panama. El decide care dintre comentarii se încadrează în cerinţele impuse de noi printr-un scurt Regulament pentru a fi validate şi care sunt şterse. Eu abia seara am timp să le trec în revistă pe cele validate, pentru a face selecţia celor care vor fi reproduse la rubrica „Comentariul comentariilor”. Nu citesc şi cele nevalidate, pentru că nu am timp de pierdut să citesc ce scriu toţi frustraţii. Însă, este în stilul de lucru al administratorului ca atunci când apar unele comentarii ce necesită un răspuns în timp real, să-mi atragă atenţia asupra lor, trimiţându-mi mesaj pe messenger.
Aşa s-a întâmplat şi ieri. Mi-a atras atenţia asupra unui comentariu introdus de un liberal. Chiar dacă liberalul s-a folosit la comentariu de un proxy din Israel, n-a ştiut că programul înregistrează IP-ul calculatorului de unde se postează mesajul şi nu cel al proxy-ului. Dealtfel, mulţi comentatori au convingerea că folosindu-se de un proxy, nu pot si descoperiţi ca identitate. E treaba lor.
Revenind asupra comentariului postat de liberal, comentariu nevalidat, autorul şi-a exprimat nemulţumirea că a fost validată opinia exprimată de cel care a semnat „Nae”. Într-adevăr un comentariu dur la adresa lui Florin Ţurcanu, dar ancorat în realitatea faptelor comise de acesta şi a personalităţii sale. E drept, modul în care a fost conceput comentariul este la limita Regulamentului nostru, însă nu s-au folosit cuvinte porno sau invective, ci s-a rezumat o situaţie existentă.
Administratorul mi-a cerut părerea dacă să şteargă acel comentariu sau să-l lase validat. I-am cerut să-l lase validat, şi acum motivez de ce.
Florin Ţurcanu, pe lângă cultura generală precară, ca să nu spun că-i lipseşte cu desăvârşire, este un tip violent, nu numai în limbaj, ci fizic. Recent, într-o dispută avută cu Gabriel Oprişanu, fostul director al Autorităţii de Sănătate Publică, pentru a-şi dovedit superioritatea, în lipsa potenţialului intelectual, Ţurcanu i-a tras acestuia un pumn în gură. Lui Oprişanu nu i-au sărit dinţi sau măsele, dar poate că prefera durerea fizică, decât cea morală şi umilinţa la care a fost supus în faţa asistenţei.
L-am atenţionat pe medicul Oprişanu că susţinerea lui Ţurcanu în defavoarea binefăcătorului său Câmpanu, datorită căruia a ajuns director la ASP, este greşeala politică sa vieţii sale. Nu m-a ascultat, iar acum suportă consecinţele.
Ţurcanu nu este la primul conflict de opinii pe care-l rezolvă cu pumnul. În ediţia din 7 februarie 2008, noi am publicat articolul intitulat „Liberalul Ţurcanu i-a aplicat o corecţie fizică conservatorului Bârlădeanu”. Ţurcanu este de loc din Suliţa. Conservatorul Florin Bârlădeanu este funcţionar în Primăria Suliţa. Pentru că a interzis păscutul oilor lui Ţurcanu pe imaşul comunat, nefiind achitată taxa de păşunat, Ţurcanu a rezolvat conflictul la nivelul gândirii sale. L-a bătut măr pe Bârlădeanu. La acea dată Ţurcanu era consilierul prefectului Sorescu. N-a păţi nimic. Poliţia nu i-a aplicat măcar o amendă.
În campania alegerilor parlamentare. Ţurcanu a avut altă ieşire violentă. În 11 noiembrie 2008 a dosit să-l calce cu maşina pe contracandidatul său Paul Popa, actual subprefect de Botoşani. Iată cum au decurs ostilităţile, consemnate în articolul intitulat „Violenţa fizică a lui Ţurcanu contra intelectualităţii lui Paul Popa”, publicat pe site-ul Jurnalului în 12 noiembrie 2008: „Era cam ora 13.30 când Popa a ajuns în Cotrâgaci. Ţurcanu se afla la volanul unui Citroën negru, cu număr de Spania. În faţa sa mergea o maşină tip Mercedes, de culoare crem, cu numărul de înmatriculare BT.87.SIL. Despre această maşină Paul Popa crede că ar aparţine primarului de Roma, Constantin Humelnicu.
Văzând echipa social-democraţilor, Mercedesul crem a dat năvală peste ei, reuşind să lovească cu oglinda una dintre tinerele fete. Din spate a atacat şi Ţurcanu cu Citroënul negru, ţinta aleasă pe măsura statutului său. El s-a repezit cu maşina în Paul Popa, care abia a reuşit să se salveze. Toţi cei de faţă au rămas consternaţi de gestul liberalilor şi mai ales de mijlocul de campanie ales de Florin Ţurcanu.”
Aşadar, sunt suficiente dovezi care să justifice validarea conţinutului comentariului semnat de „Nae”, fără ca noi să fi încălcat regulile impuse altora.
written by Ioan Rotundu
De luni, Jurnalul de Botoşani nu mai apare în ediţii tipărite. Era de aşteptat să se întâmple aşa. Aceasta este sorta publicaţiilor care se aservesc politic. Când am vândut ziarul lui Victor Mihalachi, cheltuielile erau acoperite de către venituri. Iar veniturile se realizau din vânzarea ziarului cu bucata, cam 1500 bucăţi la zi, mica publicitatea care era gratuită pentru persoanele fizice dar care se compensa cu sumele încasate de la agenţiile imobiliare şi marea publicitate.
Nu vreau să mă laud, dar publicaţia, numită atunci Jurnalul Dimineaţa Botoşanilor, era căutată pentru anchetele efectuate, pentru comentariile politice la obiect şi neutre politic, pentru corectitudinea ştirilor.
Cum publicaţia şi-a schimbat patronul, au apărut şi primele greşeli de management. Mai întâi au schimbat capul ziarului, care era cunoscut de cititori, intrat în reflex, fiind conceput un cap de ziar total nesugestiv şi neatractiv pentru cititor. Apoi, a fost schimbată politica redacţională. S-a trecut la publicitate agresivă în favoarea firmelor lui Victor Mihalachi, la atacuri asupra activităţii firmelor concurente în activităţile de construcţii, la părtinire politică în favoarea Partidului Democrat şi a primarului Cătălin Flutur.
Ca unealtă de lucru a fost folosit Marian Moroşanu. Practic, Moroşanu, dintr-un reporter de investigaţii stăpân pe profesie a devenit spălătorul rufelor murdare ale lui Mihalachi. Toate aceste modificări nefericite au dus la scăderea accelerată a tirajului şi la pierderea publicităţii. La nici jumătate de an, Victor Mihalachi a constatat că numai cheltuie, fără a încasa ceva.
A vândut ziarul unui acţionariat în frunte cu Gheorghe Odae, patronul de la firma de construcţii Veritas. Odae, când a constatat că numai investeşte, fără vreun profit, indiferent de ce natură ar fi fost el, a vândut publicaţia ieşeanului Dănuţ Prisecaru.
Prisecaru, deşi om de afaceri cu renume prin părţile Moldovei, a continuat greşelile manageriale comise de Victor Mihalachi şi menţinute de Odae. Mai mult, a accentuat tenta politică în favoarea PDL, lipindu-şi astfel eticheta de ziar cu partizanat politic.
Faptul că înfiinţase la Botoşani şi postul tv TELE’M, putea să ridice ştacheta ziarului, prin a-i face publicitate şi prin a folosi ştirile curente ale televiziunii în paginile ziarului, puţin mai dezvoltate. Aşa ar fi creat importante economii la salarii, reducând numărul reporterilor.
Numai că Prisecaru a lăsat ziarul şi postul TELE’M pe mâna finului lui Cătălin Flutur, Sorin Bradu. Iar Bradu, cu care am lucrat peste zece ani, este omul banului. A ridicat tarifele publicitare la televiziune şi la ziar, pentru a-şi mări câştigul personal, că n-a mai acceptat nimeni contracte publicitare. Dănuţ Prisecaru a renunţat la Bradu, dar târziu, mult prea târziu.
Interesant, dar Bradu, care sste finul lui Flutur, se află acum pe post de purtător de cuvânt al PNL. Este dovada că Ţurcanu, actualul preşedinte PNL, colabora cu Flutur şi al său PDL încă din perioada când era vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.
Pşrisecaru a mai ţinut ziarul cât a durat campania alegerilor europarlamentare. De luni, a încetat să-l mai tipărească. Îl mai menţine prin apariţii electronice. Cât timp? Nu se ştie, dar nu prea mult. În sistem electronic bătălia este cruntă, iar publicitatea se face după alte reguli. Desigur, sunt mulţi agenţi economici păcăliţi de patronii site-urilor botoşănene cu pretenţii de publicaţii electronie.
Cel mai bine plasat rămâne Monitorul, urmat de Jurnalul Online. Monitorul nu mai are contor public, dar după IP-urile înregistrate de trafic.ro are o medie zilnică de peste cinci mii. Contorul Jurnalului Online indică zilnic între şapte şi zece mii de accesări, uneori şi mai mult, şi o medie zilnică de peste patru mii IP-uri.
Restul publicaţiilor sunt nesemnificative ca număr de cititori. Unele dintre ele n-au cititori nici măcar la jumătate cât are acest blog Numai că agenţii economici nu ştiu să verifice traficul cititorilor pe un site, de unde şi faptul că sunt uşor păcăliţi să dea publicitate cui nu trebuie şi care nu are nici un efect. Dimpotrivă, când accesezi un site ce are sub 100 cititori zilnic, îţi vine a râde de cei care au publicitate pe acel site. Dar asta este problema lor. Mie îmi pare rău de dispariţia Jurnalului de Botoşani. L-am condus 13 ani şi i-am creat un prestigiu în rîndul cititorilor, însă n-am putut rezista împotriva mafiei. Când va apărea cartea mea “Corupţia botoşăneană”, cititorii îşi vor explica multe fenomene considerate enigmatice.
written by Ioan Rotundu
Gheorghe Vâzdoagă, secretarul executiv al PSD Botoşani, a declarat presei că cei din PDL au cam furat PSD-ul pe la secţiile de votare, lăsând să se înţeleagă că din această cauză au pierdut social-democraţii alegerile la nivel de judeţ Botoşani.
Este interesantă declaraţia lui Vâzdoagă, de vreme ce cel pe care-l acuză de furt este chiar cumătrul său Cătălin Flutur, preşedintele PDL. Ori Flutur este cel care i-a înlesnit lui Vâzdoagă posibilitatea să preia în numele Consumcoop Botoşani, unde este preşedinte, un chioşc din cele construite în parcarea pieţei centrale. Tot Flutur, cu ani în urmă, l-a mai ajutat pe Vâzdoagă şi cu altele. De ce ar muşca Vâzdoagă mâna binefăcătorului?
Răspunsul ar fi că din servilism faţă de PSD şi noii lideri ai partidului, dar şi din obişnuinţa caracterului său de a se face remarcat cu orice preţ. Putea foarte bine să lase astfel de declaraţii pe seama oricui alt lider PSD, numai el, având în vedere cine-i acuzatul, nu trebuia să-şi asume rolul de reclamagiu. Însă motivul cel mai puternic al PSD de a clama public furtişagurile la care s-au dedat oamenii PDL la secţiile de votare a fost pentru a ascunde propriile lor furtişaguri.
Iar liderii cei mari ai PSD, băieţi deştepţi, unii şi cu bani, cunoscând dorinţa ardentă a lui Vâzdoagă de-a ieşi în faţă, l-au băgat la înaintare, pentru a nu se strica ei cu Flutur.
Vâzdoagă a acuzat PDL-ul că ar fi fraudat alegerile la Pomârla şi Cristineşti, motiv pentru care a cerut Biroului Electoral Judeţean anularea alegerilor în aceste comune. Atunci şi PDL ar trebui să ceară anularea alegerilor la Dângeni, spre exemplu, unde toată duminica primarul PSD Stelică Trofin şi agenţii de poliţie au cărat, cu maşina poliţiei, oameni la vot, fapt luat la cunoştinţă şi de prefectul Roman. Este numai un exemplu, dar cei din PSD ştiu foarte bine cum au adunat voturi la Bucecea, Vorona, Dimăcheni sau Corni.
Vreau să-i amintesc lui Vâzdoagă de perioada când era vicepreşedinte la Partidul Socialist şi-l avea primar la Corlăteni pe Constantin Gavril, care l-a urmat, apoi, în PSD. Primarul Gavril n-a permis ca la alegerile din 1996, 2000 şi 2004 vreun membru mai de vază al PD să facă campanie în comună. Când un om local de afaceri a încercat să facă afişaj în favoarea PD, primarul Gavril a asmuţit poliţia asupra lui. Prea repede a uitat Vâzdoagă despre aceste metode folosite cu succes în cariera sa de politician.
În alegerile de duminică s-a simţit o părtinire făţişă, favorabilă PSD-ului, din partea agenţilor de poliţie locali. Probabil că aşa a sunat ordinul ministrului de Interne, Dan Nica, şi el social-democrat.
Prefectul Cristian Roman are la cunoştinţă multe fapte părtinitoare ale poliţiştilor. Sunt curios dacă va reuşi să-l determine pe comisarul şef Şerbănoiu să ia măsuri cu poliţiştii care şi-au permis să facă politică social-democrată pe banii contribuabililor.
Nu cred. Şerbănoiu vine de la Vrancea, din fieful altui social-democrat de marcă şi renumit baron local, Marian Oprişan. Şerbănoiu a venit la Botoşani alergat din urmă de un dosar al DNA. Poate că prefectul Roman va ajuta DNA-ul să-l ajungă! Are timp s-o facă şi după ce PSD-ul va fi scos de la guvernare.
written by Ioan Rotundu
Am ascultat cu multă atenţie expozeul masonului englez Robert Sillet, venit la Botoşani să participe la Simpozionul Naţional de Istorie Masonică, ediţia a IV-a. Omul a fost sincer şi a explicat că şi prin Anglia, leagănul masoneriei mondiale moderne, au pătruns în Masonerie persoane care n-au urmărit altceva decât numai un eventual profit personal, financiar sau de a obţine puterea în anumite structuri politice, sociale sau administrative. Numai că astfel de persoane au fost repede descoperite şi izolate.
Ascultând relatările sale, gândul m-a dus şi la unele personaje botoşănene, care au confundat Masoneria cu un fel de partid politic care împarte privilegii. În cartea mea Masoneria botoşăneană, care încă mai poate fi găsită în librăria Agata din Centrul vechi al Botoşanilor, am menţionat astfel de nume. Nu mă feresc să le amintesc din nou.
Spre exemplu, Alexandru Simionovici, fostul prefect de Botoşani, a intrat în Masonerie pe uşa din dos a acesteia şi cu gânduri deloc curate. El a profitat de prezenţa la Botoşani a fostului mare maestru Gheorghe Comănescu, acum trecut la Orientul Etern, cu care a fost coleg de bancă în Camera Deputaţilor în legislatura 1992 – 1996 şi şi-a aranjat intrarea în Masonerie la o lojă de la Orientul Bucureşti, după care s-a transferat la loja din Botoşani. Când a constatat că Masoneria nu-l salvează de la puşcărie, s-a retras.
Mihai Elvădeanu a intrat în Masonerie pe când era mare liberal. Şi el a urmărit accederea la putere. Când omul a constatat că nu mai este sprijinit să deţină funcţii, şi-a luat jucăriile şi a plecat.
Eugen Hilote a devenit mason între anii 1996 – 2000, când a deţinut mandatul de deputat. La intrarea în Masonerie a fost întrebat dacă a servit regimul totalitarist comunist prin informaţii depuse la Securitate şi a negat că ar fi prestat astfel de activităţi informative. Ulterior a fost descoperit că a fost informator al Securităţii, recrutat după ce a efectuat ani grei de puşcărie pentru că s-a arătat ostil regimului comunist. L-a înţeles toată lumea că n-a mai putut suporta chinurile din închisoare, că a cedat şi a acceptat propunerea Securităţii, dar a minţit în jurămintele lui de intrare în Masonerie, lucru care nu-i va fi iertat cât timp va mai trăi.
Explica masonul Robert Sillet că în Anglia, cei care se retrag din Masonerie sunt supuşi unui chestionar. Una din întrebări sună cam aşa: Când aţi întrat în masonerie ce aţi urmărit? Iar majoritatea au răspuns că puterea. Cred că la noi, la români, un astfel de chestionar ar trebui folosit pentru cei care vor să intre în Masonerie. Răspunsul ar fi acelaşi, cu diferenţa că cei în cauză n-ar mai fi supuşi ritualului, fiind trimişi la plimbare.
Multora nu le vine a crede că Masoneria nu împarte putere. Adevărul însă este acesta. Masoneria nu dă nimănui funcţii, nu împarte felii din tortul puterii. Masoneria este un mod de viaţă total diferit de cea a omului obişnuit, care cere apartenentului la Ordin să respecte o anumită conduită socială, să-şi însuşească şi să respecte anumite reguli de ordin moral. Cine caută să intre în Masonerie pentru a fi susţinut în a accede în structurile puterii va trăi o mare dezamăgire.
written by Ioan Rotundu
Guvernul Boc a continuat tradiţia începută de Nicolae Ceauşescu de a umili Armata română. Cei mai în vârstă îşi amintesc cum erau trataţi ostaşii ţării în regimul comunist. Toamna erau scoşi la recoltat porumbul, cartofii şi alte culturi de pe câmp. În haine rupte, murdare, cu bocanci scâlciaţi soldaţii roboteau pe câmp, sub privirile admirative ale ţăranilor. Despre mâncarea la popotă, mai că nici n-aş vrea să-mi aduc aminte de acele luni de zile în care nu mai scăpam de cartofii deshidrataţi, scoşi din depozite pentru că li se expirase termenul de păstrare.
Ofiţerii erau trataţi de către regimul comunist cu acelaşi dispreţ ca şi soldaţii. Într-o perioadă miliţienii agenţi de circulaţi se întreceau în a prinde în trafic câte un ofiţer de armată, pe care să-l umilească în văzul public, ştiind că nu va răspunde în faţa şefului pentru fapta sa, dimpotrivă, ar putea fi dat exemplu şi lăudat în faţa colectivului de miliţieni.
Chiar şi aşa, nişte avantaje aveau. Solda le era soldă, iar ofiţerii primeau cu prioritate locuinţe de serviciu iar nevestele lor aveau prioritate la angajare.
În momentul de faţă, pe motiv de criză economică, Guvernul Boc n-a redus lefurile puzderiei de funcţionari publici care nu mai încap prin instituţii şi care-ţi scot peri albi , cu fel de fel de pretenţii birocratice, când ajungi pe mâna lor. A blocat şi redus salariile cadrelor militare. A soldaţilor şi gradaţilor angajaţi cu contract, a ofiţerilor. Iar Armata tace şi suportă această umilinţă, pentru că nu se cade ca tocmai cei meniţi să apere ţara, instituţiile statului şi populaţia civilă în caz de atac al duşmanilor să se revolte.
Cu mult fariseism, preşedintele Băsescu a plâns pe umerii soldaţilor aflaţi în Irak, chipurile în memoria celor căzuţi la datorie. Dar ce caută aceşti soldaţi şi ofiţeri în această ţară? Nu-i lupta noastră pentru ce se întâmplă acolo. Când Atanasiu, ministrul liberal al Apărării, a început demersul de a fi retrase trupele române din Irak, preşedintele Băsescu l-a măturat pur şi simplu din funcţie, înscenându-i un dosar penal cu ajutorul DNA. Ulterior adevărul a ieşit la iveală, dar de atunci şi până acum alţi militari români au murit cu zile şi pentru o cauză străină nouă. De aceea spun că în mod fariseic preşedintele Băsescu a plâns în Irak.
În schimb, preşedintele n-a suflat nici o vorbă despre soldele dijmuite, despre dezastrul financiar în care se află Armata, despre lipsa dotărilor cu tehnică militară de luptă. Guvernul Boc, cu binecuvântarea preşedintelui, a tăiat fondurile alocate Armatei că nu mai ajung banii nici pentru plata soldei, fără a mai aduce vorba de sporurile care li se cuvin.
Preşedintele Băsescu, ca şi Ceauşescu, a umilit Armata română. Însă ce este mai grav, nu mai există garanţia că în cazul unui conflict armat mai avem cu ce face faţă duşmanului. Dincolo de Prut, în Republica Moldova, sunt probleme majore iar Rusia ne acuză că suntem direct implicaţi.
Cei din Uniunea Europeană au stat pasivi la cele întâmplate în Moldova, evitând o implicaţie incisivă, ca să nu supere marea Rusie. Ar fi trebuit ca preşedintele Băsescu, în astfel de condiţii, să fi luat măsuri suplimentare ca Armata română să fie pregătită pentru orice eventualitate. Iar măsura sa a fost să dijmuiască soldele soldaţilor şi ofiţerilor .
Cu un aşa preşedinte eu, unul, n-am garanţia că mai pot dormi liniştit. Mă pot trezi într-o noapte cu tacurile ruseşti pe străzile Botoşanilor, fără a avea putinţa de a face ceva, fără a mai avea speranţa că cineva mă apără.
Izolat în plan internaţional, incapabil să discernă dincotro bate vântul duşmănos României, preşedintele face muncă de prim ministru, certându-se cu băncile pe seama Programului „Prima casă”. Iar acest om vrea să mai conducă România încă cinci ani de zile. Doamne, ocroteşte-i pe români!
written by Ioan Rotundu
Patronul firmei Rotconi, Pamfil Rotaru, a anunţat că societatea sa este în pragul falimentului: Iar vinovat pentru falimentul său pare să fie liderii Partidului Democrat – Liberal Botoşani. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă. Cică de când puterea locală este controlată de către oamenii PDL, firma sa n-a mai primit comenzi finanţate din banul public, astfel de lucrări fiind dirijate către firmele agreate de către acest partid. Rotaru nu este singurul constructor botoşănean care va falimenta pentru că nu mai are acces la lucrările finanţate din banul public. Înaintea sa au falimentat şi alţii.
Cine-şi mai aminteşte de Paraschivescu, sau cine era acesta în urmă cu vreo 15 ani. Provenit din rândul constructorilor care au lucrat numai la stat înainte de 1989, Paraschivescu şi-a axat afacerea tot pe lucrări la stat. Numai că a venit vremea ca astfel de lucrări să fie obţinute prin favoruri politice, adică prin „negociere” cu liderul partidului aflat la putere. Când Paraschivescu n-a mai fost agreat de partidele politice, afacerea sa s-a prăbuşit.
Cam prin aceeaşi vreme când Paraschivescu se afla în plină prosperitate cu firma sa, un alt constructor aflat pe creastă de val era Petrică Suceveanu cu firma sa „Firvment”. Şi Suceveanu lucra tot pe banii publici. Apropiat de cercurile politice, el s-a învârtit o vreme cu comenzi de la stat. Numai că s-a dovedit a fi neserios în respectarea termenelor de execuţie şi a calităţii, el fiind obişnuit să lucreze aşa din vremurile regimului comunist când construia blocurile destinate muncitorilor, pe seama cărora fura cât putea. Din 2000 n-a mai fost agreat de către nici un partid, aşa că şi firma sa a dispărut din peisajul constructorilor.
Cine era Balan, Dumnezeu să-l ierte! Numai că el s-a înhăitat în afaceri cu fostul prefect Alexandru Simionovici, căruia i-a construit vila pe daiboj. A primit să construiască sediul nou al Tribunalului Botoşani. A ridicat şi câteva blocuri ANL. Dar toate lucrările le-a primit contra unor comisioane împovărătoare. Ajuns la necaz financiar, inima sa n-a rezistat stresului.
Să venim mai aproape de zilele noastre. Firma Dany Ema a luat fiinţă în curmă cu vreo trei ani. Şi-a axat activitatea tot pe seama investiţiilor din domeniul public. Recent a falimentat. N-a mai primit lucrări, pe cele vechi nu le-a onorat la termen şi a clacat.
Între toţi aceşti patroni există un element comun de management. Experienţa lor în domeniu a fost dobândită numai lucrând cu statul, sursă de furat la greu. Când firmele în domeniu s-au înmulţit şi concurenţa a crescut, a crescut şi comisionul de dat pentru obţinerea lucrărilor. Ce-au luat pe mere, adică au furat de la stat, au dat pe pere, adică la şefii vremurilor şi partidele reprezentate de ei. Aceşti patroni au avut, sau au încă, mintea prea ruginită profesional ca să-şi extindă afacerile în domeniul privat.
La extrema cealaltă, găsim constructorii din generaţia nouă. Este şi cazul lui Victor Mihalachi, patronul societăţii Victor Construct, sau a lui Mirel Vlas, patronul firmei Tehnic Asist. Chiar dacă şi-au început afacerile, lucrând tot pe banul public, ei au realizat că această sursă devine la un moment dat epuizabilă. Aşa că şi-au extins gama serviciilor către sectorul privat. Bineînţeles că au ridicat standardul calităţii şi au demonstrat seriozitate în respectarea graficului de execuţie, câştigându-şi astfel o imagine credibilă, de firme serioase.
Revenind la Pamfil Rotaru, nu cu degetul către liderii PDL trebuie să arate el cauza falimentului propriei societăţi. Să pună degetul la tâmplă şi să constate cât de ruginită-i este mintea. Dacă gândea în perspectivă şi nu-şi axa activitatea numai pe banii publici, astăzi nu-i bătea falimentul la uşă.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments