Oricum ar da-o ministresa Ecaterina Andronescu, cei de la Universitatea Spiru Haret tot în picioare cad. După ce-au primit semnal de la preşedintele Băsescu că-şi pot continua opera de la licenţia tâmpiţi la propriu, cei de la USH au pus de-o conferinţă de presă şi au ameninţat-o pe ministresă cu târâtul în faţa comisiilor de anchetarea abuzurilor din Senat şi Camera Deputaţilor. Iar ministresa, aflată între ciocanul lui Geoană şi nicovala lui Băsescu, a început a se turti din vigoare, dând semne de abandonare a luptei.
Am privit spre acel rector, sau ce-o fi el, de la USH care în conferinţa de presă organizată, cu o voce revoltată şi un timbru de mânie proletară, semn că înainte de a deveni profesor universitar s-a călit în mediul muncitoresc, unde s-a distins în munca pentru înfăptuirea idealurilor socialiste şi comuniste, a înfierat atitudinea şi tupeul ministresei de a le cere să respecte legile în vigoare. Şi aşa mi-am amintit de acei profesori de la Academia „Ştefan Gheorghiu”, ajunşi să predea în instituţie tocmai pentru că aveau origine sănătoasă, muncitorească, devotată cauzei partidului.
M-am gândit apoi că, în fapt, ce se întâmplă azi la USH se întâmpla pe vremuri la Academia „Ştefan Gheorghiu”. Ca să devii absolvent al fostei Academii trebuia să respecţi două reguli: să fii prezent la masă şi să fii atent să nu tec calce tramvaiul.
Şi la actuala USH tot două reguli trebuie să îndeplineşti, ca să devii licenţiat: să fii cu taxa achitată la zi şi să nu uiţi ca după patru ani să treci pe la secretariat să-ţi ridici licenţa.
Aş mai asimila absolvirea cursurilor la distanţă de la USH cu cei care, în vremea comunistă, urmau o facultate la fără frecvenţă. Deosebirea era că atunci, când venea vremea sesiunii, trebuia să te prezinţi la examene. La USH eşti scăpat de o asemenea povară. Dai examenul prin Internet, iar pe la secretariatul universităţii treci numai pentru a-ţi ridica licenţa.
Unde îşi găseau de lucru cei care în „iepoca de aur” urmau o facultate la fără frecvenţă? În instituţiile administrative de stat sau îşi menţineau funcţiile în structurile de partid.
Unde îşi găsesc de lucru absolvenţii USH? În instituţiile bugetare. Aşa că-i invit pe cei care hulesc absolvenţii de la USH, forma de învăţământ la distanţă, să-şi reconsidere punctul de vedere. Ei sunt argumentul preşedintelui Băsescu că, într-adevăr, învăţământul românesc universitar ori licenţiază tâmpiţi, ori filozofi. Iar între tâmpiţi şi filozofi stau mândri şi se bucură de aprecierea preşedintelui cohortele de tinichigii şi ospătari.
Pentru că preşedintele n-a dat încă dispoziţie să se facă o inventariere a numărului de tâmpiţi ieşiţi de pe băncile universităţilor private şi a celor de stat, în argumentul echidistanţei, consider că numărul acestora este fifti-fifti.
Peste câţiva ani, toţi aceşti tâmpiţi îşi vor pune cunoştinţele universitare în valoare, devenind la rândul lor profesori, aşa cum le sunt acum profesori unii poliţişti, comisari financiari, politicieni şi alţi lefegii bugetari de a căror semnătură poate depinde bunul mers al activităţii USH.
Mai avem „tâmpiţii” ceilalţi, cei pe care preşedintele Băsescu îi priveşte cruciş şi cu ură. Pe aceştia îi vom găsi în societăţile private, unde cunoştinţele lor sunt altfel valorificate şi recompensate financiare. Despre aceşti „tâmpiţi” nici ministresa nu se arată interesată.
Aceşti ”tâmpiţi” sunt acei licenţiaţi care au răbdat de foame şi şi-au plătit taxele pentru a putea ajunge cineva în viaţă. Ei provin din rândul acelor elevi de generală şi liceu care au fost abonaţi la premiile olimpiadelor.
Şi, apropo de olimpiade. Recent liceenii noştri s-au întors glorioşi, încărcaţi cu aur, de la olimpiada de Informatică din Germania şi cea de Fizică din Mexic. Androneasca nu i-a aşteptat la aeroport. Nici măcar un secretar de stat n-a trimis. Despre vreo recompensă financiară nici vorbă. Ăştia sunt „tâmpiţii” la care a făcut referire preşedintele Băsescu.
În ce-i priveşte pe cei de la USH, precum Hopa-Mitică, ei vor cădea în picioare şi de această dată. Băsescu veghează, chiar şi cu un singur ochi!
written by Ioan Rotundu
În Partidul Democrat – Liberal Botoşani s-a instalat o stare de extremă nemulţumire la adresa Adei Macovei, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani. Majoritatea primarilor şi viceprimarilor PDL, când au luat act de desemnarea Adei Macovei pentru funcţia de inspector general, au avut convingerea că aceasta va fi şi omul din partidul lor potrivit să curăţi conducerile de şcoli de directorii liberali şi să numească în funcţie directori apropiaţi ai PDL.
Numai că de la desemnarea Adei în funcţia supremă la IŞJ Botoşani a trecut aproape jumătate de an, iar la conducerea şcolilor din judeţ se află aceeaşi directori numiţi de guvernarea liberală. Ori, primarii şi viceprimarii PDL au şi ei socotelile lor, socoteli care dacă nu se vor împlini, atunci, la alegerile prezidenţiale din toamnă Băsescu s-ar putea să intre în urne şi să nu mai iasă.
Mai mult, acei primari care au încercat să forţele lucrurile, adică s-o determine pe Macovei să schimbe directorii, n-au avut succes. Este şi cazul comunei Albeşti, unde directorul de şcoală a rămas la fel de liberal ca şi acum jumătate de an. Nemulţumiri sunt şi prin biroul primarului din Mihălăşeni ori din Truşeşti.
În rândul acestor primari şi-a făcut loc tot mai insistent teza cum că Macovei nu poate schimba directorii, fiind blocată de către adjuncta sa, Ana Bărculeţ, inspectorul general adj. numit de PSD. Mult mai experimentată politic, mai şireată în acţiuni, Bărculeţ face loc la conducerea şcolilor acelor profesori devotaţi trup şi suflet PSD-ului.
Macovei nu este sabotată şi compromisă numai de Bărculeţ, ci şi de ceilalţi inspectori. Puhoiul de inspectori din IŞJ vorbesc cu Macovei mieros prin faţă şi o hulesc cât pot pe la spate, sabotându-i orice încercare sau demers de la umbla la funcţiile de directori de şcoli.
Ajunşi în pragul disperării, primarii şi viceprimarii PDL din judeţ au iniţiat un protest, pe care-şi pun rând pe rând semnătura, protest ce va fi înmânat preşedintelui de partid Cătălin Flutur, cu cerinţa fermă de a-i retrage lui Macovei sprijinul politic şi de a desemna alt membru PDL care să ocupe funcţia acesteia.
Ei vor în funcţia de inspector general o persoană băţoasă, capabilă să-i înfrunte pe veteranii din instituţie şi să-i înfrângă, impunându-şi voinţa în satisfacerea intereselor de partid. În aceste zile protestul va ajunge pe masa preşedintelui Flutur. Cum va reacţiona acesta?
Părerile sunt împărţite. Unii democraţi-liberali cred că Flutur o va mai păsui pe Macovei, în speranţa deşartă că aceasta va reuşi să se facă ascultată. Alţii susţin că o va înlocui. Dar cu cine? Să-i vină rândul lui Lăcătuş la şefie? Eu nu prea cred. Face şi el parte din tagma găştii vechi, care-şi protejează proprii săi oameni şi interese iar de partid îl doare-n cot.
written by Ioan Rotundu
Modul în care se comportă ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu în cazul Universităţii Spiru Haret îmi aduce aminte de baba cloanţa-cotoroanţa din tradiţia populară. Acea babă aşezată pe colţul prispei casei de la ţară care are tot timpul ceva de comentat la adresa nepoţilor care se joacă prin curte, la adresa nurorii sau a ginerelui, iar când nici unul dintre aceştia nu-i stau prin preajmă, aruncă vorbe otrăvite peste gard, la vecini.
Androneasca nu stă pe colţul prispei, ea stă în fotoliul de ministru, pusă acolo de partidul pe care-l slujeşte din 1990 încoace. Din acest fotoliu face fel de fel de şicane către Senatul Universităţii Spiru Haret şi a absolvenţilor acestei forme universitare de învăţământ. Iar absolvenţii se numără cu zecile de mii anual, cam tot atât cât ies şi de pe benzile universităţilor de stat.
O stimez pe Androneasca pentru cariera sa ştiinţifică, pentru cariera sa universitară, dar nu pot să înghit, ca şi contribuabil, să-şi satisfacă interesele de grup pe banii publici şi pe seama sacrificării viitorului a sute de mii de tineri. Că prin modul în care a procedat faţă de studenţii absolvenţi de la Spiru Haret a atras asupra PSD, într-un moment când liderul acestui partid vrea să ajungă preşedintele României, ură şi duşmănie, va fi judecată de către cei din partid.
Dar că şi-a bătut joc de sutele de mii de licenţiaţi de la Spiru Haret, sau încearcă să-şi bată joc, este o problemă de atitudine şi solidaritate socială cu aceşti absolvenţi.
Nu sunt în măsură să judec care absolvenţi sunt mai bine pregătiţi: cei de la stat sau cei de la universităţi private, decât numai dacă aş fi pus în postura de angajator. Atunci aş fi interesat să stabilesc cine-i mai bine instruit. Sunt tot mai mulţi absolvenţi ai facultăţilor private bine pregătiţi şi tot mai mulţi absolvenţi la stat care sunt tămâie. Însă, pot judeca, şi am acest atribut, inclusiv profesional, de modul în care a procedat ministra.
Încă din anul I la facultatea de drept se învaţă despre principiul neretroactivităţii legilor. Adică legea se aplică pentru viitor şi nu pentru trecut. Ori, Androneasca, a iniţiat o H.G pentru a anula licenţele absolvenţilor de la Spiru Haret. Mai mult, cu o laşitate evidentă în a nu-şi asuma consecinţele juridice, a dat dispoziţie verbală Inspectoratelor judeţene şcolare de a nu primi în examenul de titularizare absolvenţii de la Spiru Haret. Inspectorii şefi cu capul pe umeri, iar Ada Macovei de la Botoşani s-a dovedit a avea capul pe umeri, n-au respectat indicaţia verbală, lipsită de orice putere juridică şi evident părtinitoare.
H.G. ministrei de-a obliga absolvenţii de la Spiru Haret să-şi mai dea odată examenul de licenţă va fi desfiinţat de către instanţele de judecată, pentru că este un act normativ care încalcă un principiu de drept esenţial.
Androneasca a minţit şi când nu a cuprins Universitatea Spiru Haret în HG din acest an ca universitate autorizată, pe motiv că printr-o hotărâre judecătorească universitatea a cerut ieşirea din sistemul învăţământului universitar românesc. Judecătorii au stabilit că, fiind universitate privată, Spiru Haret se bucură de autonomie universitară, iar ministerul Educaţiei nu-i poate dicta să facă ce vor muşchii săi. Omisiunea din anexa la HG s-a făcut intenţionat, pentru a discredita Universitatea în prag de înscrieri pentru noul an universitar.
Din câte ştiu, cei de la Spiru Haret au chemat ministerul Educaţiei în judecată şi vor câştiga din nou. În nici nu ţară cu sistem de învăţământ universitar privat statul nu se implică prin ministerul de resort. Există organisme internaţionale care capacitează aceste universităţi şi le ierarhizează în raport de seriozitatea programei de învăţământ şi a cunoştinţelor dobândite de absolvenţi. Ori, Androneasca vrea să stăpânească tot ce mişcă în învăţământul privat, trecând peste autonomia acordată de lege. Vrea să aibă un control politic.
Prin modul în care a procedat, ea a urmărit îndeplinirea a două dorinţe: discreditarea lui Spiru Haret pentru a favoriza universităţile de stat, inclusiv Politehnica Bucureşti unde este rector, dar şi pentru a controla politic sutele de mii de absolvenţi, intrând astfel în graţiile lui Geoană. Numai că zelul său a fost total neinspirat, iar rezultatele i-au ieşit pe dos. Mai ales în privinţa votului politic i-a adus lui Geoană, la prezidenţiale, o pierdere importantă. Nici dacă îi dădea dispoziţie Băsescu să-l şicaneze pe Geoană, nu cred că reuşea s-o facă atât de bine.
Acum, degeaba a lăsat-o mai moale şi bate în retragere. Răul l-a produs, iar valul de ură împotriva PSD va creşte. Şi aşa PSD-ul nu s-a bucurat de simpatie în rândul studenţilor. De acum înainte nici atâta!
written by Ioan Rotundu
 Urmăresc de ceva timp comentariile care sunt postate la articolele ce vizează actuala administraţie locală a oraşului Flămânzi. În special sunt postate comentarii la orice iniţiativă a primarului Constantin Pitorac. Iar comentariile sunt extrem de răutăcioase, insultătoare şi denigratoare. Unele comentarii nici n-au fost validate, tocmai pentru că autorii lor au folosit injurii şi cuvinte obscene.
Ce se întâmplă la Flămânzi nu este un caz izolat la nivel de judeţ. Alegerile locale de anul trecut au înlocuit unii primari, în special ai PSD, cu persoane mai tinere, întreprinzătoare, dornice să facă ceva în interesul comunităţii care i-au dat votul.
Iar primarul Constantin Pitorac, care l-a succedat pe Micuţaru, primar social-democrat, a intrat în primărie cu gândul de a schimba în bine faţa micuţului oraş şi de a reda localităţii demnitatea care i se cuvine. Ori, prin preluarea prerogativelor de primar, Pitorac a început să schimbe unele „tradiţii” extrem de dăunătoare pentru administraţia locală.
În primul rând că a curăţat schema primăriei de acele personaje inactive şi obişnuite ca treburile să meargă la voia întâmplării, iar pe secretara primăriei, o persoană obişnuită să-i dicteze primarului ce şi cum să facă, apus-o la punct încă din prima zi, obligând-o să-şi vadă de atribuţiunile sale şi nimic mai mult.
Primarul a pus stavilă şi clientelei locale, acea clientelă care pe vremea lui Micuţaru beneficia de toate privilegiile ce le putea oferi un primar obişnuit cu şperţul, ori acei consilieri locali care pentru p ţuică votau şi pentru vânzarea toacei de cer.
În oraş lucrurile au început să se mişte. Primarul Micuţaru a pornit întocmirea unor proiecte pentru obţinerea de fonduri europene, dar nici un proiect al său n-a primit finanţare. Micuţaru s-a mulţumit să depună proiectul şi să aştepte să-i pice para. Pitorac s-a dus la uşa şefilor, a celor care probă finanţările şi a insistat, primind banii de care avea nevoie. La proiectele lui Micuţaru s-au adăugat cele ale sale, de asemeni beneficiind de finanţare. Iar în Flămânzi oamenii au început să vadă că faţa oraşului se schimbă şi au prins încredere în primar.
Zilele trecute am stat de vorbă cu mai mulţi locuitori ai oraşului. Toţi s-au arătat mulţumiţi de primarul Pitorac. Dacă la început l-au primit cu rezerve, fiind păcăliţi de toţi primarii de după 1990, faptele lui Pitorac i-au determinat să-l privească cu alţi ochi.
Dar tabăra care a mâncat cozonac pe vremea lui Micuţaru nu acceptă o astfel de umilinţă. Susţinătorii lui Micuţaru, cei care s-au bucurat patru ani de favorurile acestuia, caută pe orice cale să-l hulească pe Pitorac şi realizările lui.
Ruşinos este faptul că duşmanii lui Pitorac sunt în majoritate intelectuali locali, învăţători şi profesori, social-democraţi din 1990 încoace. Răutatea ce o manifestă aceşti slujitori ai catedrei te cutremură şi te înspăimântă. Cum pot nişte educatori cu o carieră profesională în spate să-şi bată joc de munca şi statutul lor social, devenind pătimaşi politici, lăsându-se orbiţi de furia neputinţei şi a egoismului? Flămânzenii au cam început să se sature de ei şi să-i discute pe la spate.
Din câte mi-am dat seama, Pitorac nu este omul să se dea bătut. A fost militar de carieră, maistru pe un submarin, obişnuit cu pericole şi nu-i dintre cei care să abandoneze uşor lupta.
Acei profesori care-l duşmănesc, l-au deschis ca pe un analfabet, ce abia a absolvit o şcoală profesională, neştiind că un maistru militar se situează între corpul subofiţerilor şi cel al ofiţerilor, iar studiile lor profesionale sunt asimilate unei şcoli postliceale, mult apropiate de cele de subinginer. Cred ei că dacă-l taxează pe Pitorac drept analfabet şi un om neinstruit, se vor bucura de mai mult respect în comunitate. Amarnică hrană sufletească malefică! Oamenii judecă faptele, că de vorbe s-au săturat.
Polonezul Lech Walesa din electrician a ajuns preşedintele ţării. Nu l-au întrebat alţi conducători de state ce studii are, ci l-au judecat şi respectat pentru ce-a înfăptuit el pentru polonezi, pentru ţara sa.
Viaţa merge înainte. Pitorac tace şi face. Duşmanii săi vor continua să-l ponegrească prin comentarii. Vorbele lor vor zbura în vânt, faptele lui Pitorac vor rămâne mărturie peste timp şi le va invoca la alegerile locale din 2012, când alegătorii le vor cântări pentru a stabili dacă merită să-i înnoiască mandatul.
written by Ioan Rotundu
Ieri, însoţit de un întreg alai de portocalii, ministrul Blaga a împărtăşit botoşănenilor din înţelepciunea sa de umil serv al preşedintelui Băsescu, cel care conduce cu o mână de fier tot ce viază prin PDL.
În cocheta sală de la mezaninul Hotelului Rapsodia au luat loc portocalii botoşăneni. Unii mai importanţi prin rangul deţinut în structurile puterii administrative şi politice, alţii mai mărunţi din toate punctele de vedere, dar mai ales al puterii de a raţiona.
Pârtia pentru cuvântul lui Blaga a creat-o preşedintele PDL Botoşani, Cătălin Flutur, care s-a adresat asistenţei în calitate de primar al Botoşanilor. Iar în calitatea sa de primar a ţinut să remarce că prin Botoşani curge lapte şi miere, criza economică existând doar în mintea celor leneşi şi pe la posturile de televiziune ale mogulilor geloşi pe inteligenţa nativă cu care preşedintele Băsescu conduce poporul român spre cele mai înalte culmi ale vieţii civilizate. Iar Flutur şi-a argumentat afirmaţia că botoşănenii nu simt criza economică, prin faptul că cei de la Forma şi Grigioverde angajează pe rupte, activitatea societăţilor respective duduind din plin.
Să nu fi aflat primarul Flutur că la nivel de judeţ avem câteva mii de şomeri în plus faţă de anul trecut şi că alte mii de societăţi s-au închis din cauza impozitului forfetar? Poate că n-o fi aflat, pentru că Direcţia Judeţeană de Statistică se află, conform algoritmului politic, în curtea PSD.
Ministrul Blaga s-a arătat mai heirupist, s-a exprimat mai muncitoreşte. El n-a negat existenţa crizei, dar ne-a recomandat să punem mâna pe roabă, lopată şi să facem drumuri.
Constat că ăştia din PDL au boala autostrăzilor şi a drumurilor. Am face noi drumuri, dar portocaliul de preşedinte al CJ, Mihai Ţâbuleac n-a reuşit să obţină pentru acest an decât două finanţări la drumurile judeţene, şi acelea pe urma proiectelor promovate de fostul preşedinte Conţac. Şi ambele le-a făcut cadoul lui Mirel Vlas, patronul de la Tehnic Asist.
Blaga a venit la Botoşani ca să bifeze o acţiune la nivelul ministerului său. În urma s-a cele câteva mii de societăţi desfiinţate din cauza impozitului forfetar nu vor învia. Dimpotrivă, vor mai muri şi altele. La Finanţe s-a făcut rând de către patronii care vor să-şi radieze societatea.
De observat că portocalii aplică o tactică anume. În timp ce Blaga perorează prin ţară, spunându-ne cât de bine trăim sub Guvernul Boc, însuşi premierul perorează de la tribuna guvernului că salvarea noastră de efectele crizei este să cumpărăm produse româneşti.
Aş cumpăra, dar de unde? Marile mall-uri vând produse importate. Inspectorii sanitar-veterinari au golit pieţele de ţărani. De unde să mai cumperi produse româneşti?
Ieri am stat de vorbă cu un cunoscut dintr-o localitate de pe valea Başeului. Omului i s-a năzărit să-şi transforme terenul aflat pe marginea răului în grădină de legume. Acum stă şi se uită la legumele care îmbătrânesc, pentru că n-are cum le valorifica. Nu există piaţă angro de legume. Ca să plătească un angajat să stea în piaţa Botoşanilor şi să-i vândă legumele, nu rentează, ar fi o cheltuială prea mare.
Într-adevăr, în întreg judeţul Botoşani nu există nici un angrosist de legume. Cum nu există nici magazine specializate în vânzarea legumelor şi fructelor. Cei de la mall-uri nu primesc la vânzare astfel de legume, chiar dacă sunt naturale 100%. Ei importă legumele, pentru că sunt din soiuri modificate genetic şi rezistă o perioadă îndelungată de timp. Legumele ţăranilor noştri se vestejesc imediat şi nu le mai cumpără nimeni.
Iată dar cum premierul Boc, ministerul Blaga şi alţi mahări portocalii la culoare rostesc în faţa românilor vorbe mari, dar rămân microscopici la fapte.
written by Ioan Rotundu
Marţi am dat o raită pe la Memorialul Ipoteşti. Voiam să aflu direct de la sursă cum decurge controlul dispus cu adâncă responsabilitate şi înaltă moralitate de către Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Nici n-am apucat a mă da jos din maşină, că întreaga atenţie mi-a fost captată de dialogul dintre doi paşnici cetăţeni, aflaţi pe terasă la o ţigară.
- Îs ca nişte zbiri.
- Mai rău. Zbirii mai au milă. Ăştia-s inchizitori! Replică partenerul de dialog.
Mi-am mai făcut de lucru pe lângă maşină, pentru a mai trage cu urechea şi a afla despre cinei-i vorba. Până la urmă m-am dumirit. Cei doi discutau despre membrii comisiei de control.
Am intrat în clădire, pentru a urca la etaj, la biroul directorului Coşereanu. Pe hol m-am intersectat cu o doamnă blondă, cu multe dosare în braţe. Doamna, care mă cunoştea, n-a scăpat prilejul să-mi spună că „merg la comisie”. Iar din camera unde a intrat cu dosarele răzbăteau voci ţuguiate, chiar răstite.
Am ajuns în secretariatul directorului. Două angajate aşteptau plouate nu ştiu ce. Oricum, parcă li se scufundase şi lor corăbiile încărcate ochi cu mirodenii indiene.
Pe directorul Coşereanu l-am găsit lucrând la laptop. Îşi finaliza cartea la care lucra de mai mult timp, pentru a o preda editorului.
Când am adus vorba despre control, a făcut o grimasă nu tocmai plăcută. Apoi, mi-a spus că preferă să discutăm despre orice, numai despre control nu. I-am făcut plăcerea. Dar numai pentru puţin timp. L-am părăsit pentru a căuta să intru în discuţie cu salariaţii mai mărunţi, care, de obicei, ştiu cam tot ce se petrece prin unitate. Iar ce-am aflat, n-au fost lucruri prea plăcute despre controlorii ce-au tăbărât în fieful eminescian fără ca măcar să aibă habar în ce constă adevărata activitate la Memorial.
Cel mai urât mi s-a vorbit despre consilierul judeţean Dumitru Codreanu, poreclit de angajaţii Memorialului încă din prima zi „securistul”. Codreanu vorbeşte de sus celor supuşi controlului, ridică tonul, îşi dă importanţă. Că domnul consilier confundă angajaţii memorialului cu animalele din sectorul său zootehnic, nu-i cea mai gravă problemă. Grav este că el a preferat să controleze documentele care au stat la baza licitaţiilor. El, Codreanu, consilierul judeţean, inginerul zootehnic care are şi ferme agricole din care a livrat către Spitalul Truşeşti cartofi fără a participa la licitaţie şi la un preţ impus, îi verifică acum pe alţii. Numai că una-i să cultivi cartofi pe care apoi îi bagi pe gât unităţilor bugetare şi alta este să poţi evalua achiziţia unor „cârpe”, cum s-a exprimat o cunoscătoare în domeniu, ingineră textilistă, investită şi ea cu rang de controlor. Dar, sunt „cârpe”, dar din cele care au memorie istorică, iar de cele mai multe ori nu pot fi preţuite. Valoarea lor intrinsecă nu se poate compara cu valoarea comercială.
Apoi, doamna ingineră de la Serconf este acuzată că se comportă cu angajaţii Memorialului, supuşi controlului, ca şi cu muncitoarele din fabrica sa, pe care le consideră preş managerial, pe care le tratează ca pe nişte animale bune de muncă. Cel puţin aşa mi-a dat de înţeles unul dintre cei cu care am stat de vorbă, ce se arăta extrem de revoltat.
Am mai aflat că din comisie face parte şi-o juristă (nimeni n-a ştiut să-mi spună numele) care s-a arătat foarte pricepută în a evalua munca cercetătorilor. Cică munca lor, 80 de pagini anual, deşi norma academică este de 60 de pagini, este un mezelic. Ea şi-a scris lucrarea de masterat, mult mai bogată în pagini, în numai o lună de zile. „Fătucă” dragă, cercetarea ştiinţifică nu poate fi asemuită cu lucrarea de masterat şterpelită de pe Internet. Mai ales când cercetarea vizează opera eminesciană, iar cercetătorul se numeşte Pompiliu Crăciunescu, cea mai autorizată voce românească în materie de cercetare eminescologă.
Ca să nu mori „fătucă”, roagă-l pe directorul Coşereanu să-ţi arate lucrarea sa de doctorat intitulată „Eminescu, realitate şi sublimare poetică”, notată de către Comisia de examinare de la Bucureşti cu „Magna cum laude”. Poate că vei avea acea sclipire de inteligenţă de a realiza ce înseamnă cercetare şi ce înseamnă copiere de pe Internet sau din cărţile altora. Şi nu vei mai cere de la cel care a fost tradus şi de francezi, despre conf. univ. Pompiliu Crăciunescu este vorba, să dea banii înapoi pe motiv că nu-i merită.
Am mai aflat multe. De exemplu că cel care o face pe-a inchizitorul la Memorial, consilierul judeţean Codreanu, s-a lăudat prin biroul unde s-a oploşit temporar că este unul Rotundu care tot scrie despre el, dar că nu-l cunoaşte şi nici nu-i interesat să-l cunoască. Aşa-i, coane Mitică, nu mă cunoşti?! Las’ că te tratez eu de amnezie!
written by Ioan Rotundu
Vă mai amintiţi de vorba lui Viorel Hrebenciuc, negociatorul cu nimb de legendă al social-democraţilor? Hrebenciuc, zis Hrebe, a afirmat cu ceva timp în urmă, într-o şedinţă comună PSD – PDL că „vom ajunge să ne face dosare unii la alţii”. Aurită gură a avut. Iată că prezicerea sa se împlineşte, sau, mai bine zis, este împlinită prin strategia diabolică a preşedintelui Băsescu. Cel puţin ieri, pentru preşedintele Băsescu a fost o zi plină, o zi în care forţele sale malefice s-au simţit în largul lor.
Mai întâi a demisionat Ridzi din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. Bine instruită la partid, „fătuca”, cum le numeşte Cristoiu pe tutele din presă, n-a recunoscut nici în ceasul al 12-lea că s-a înfruptat din banul public întru împlinirea unui scop nobil: acela de a ferici naţiunea română cu un europarlamentar, frumos şi deştept şi plin de succesuri, aşa cum este mezina tătucului Băsescu. În schimb s-a arătat extrem de sigură că DNA-ul îi va face dreptate. Tută, tută dar nu-i proastă de tot. Ştie ea foarte bine că şeful DNA este Daniel Morar cu numele şi Băsescu cu fapta.
Apoi, profitând de numirea noului ministru, preşedintele Băsescu s-a dezlănţuit mai ceva ca furtunile ce-au bântuit România în ultimele zile. A dat pe goarnă (cuvânt din jargonul marinăresc) câteva indicaţii preţioase pentru DNA, dar şi de avertisment pentru cei care-i stau oprelişte în drumul spre al doilea mandat preşedinţial. Aşa că, în contrapartidă la dosarul lui Ridze, cei din PNL se vor pricopsi cu un dosar pentru Tăriceanu. Cei din PSD vor primi cadou un dosar pentru ministrul Neminschi, Acesta-i începutul ofensivei!
Vor urma cele două trusturi de presă: Vântu şi Voiculescu. Cei doi moguli au fost acuzaţi public că au făcut pact cu partidele politice pentru a mânări bani negri. Nu ştiu cum va dovedi Morar de la DNA această acuzaţie pusă de Băsescu în cârca celor doi moguli, dar pe mine mă incită altceva. Zece ani s-au chinuit judecătorii să-l aducă pe Vântu la bară, în dosarele FNI – FNA, şi n-au reuşit. Va reuşi Morar să-l vadă la sediul DNA pe acelaşi Vântu? Eu nu cred.
Îmi place bătălia care se anunţă între aceşti doi titani ai forţelor malefice. Maria Vlas l-a asemuit pe Vântu cu vasiliscul, acel animal din poveşti care omora duşmanul numai ţintuindu-l cu privirea. Când Băsescu s-a luat prima oară de Vântu, am scris un comentariu în care afirmam că moartea politică a preşedintelui de la acesta i se va trage. Pe măsură ce timpul trece, dreptatea mea iese tot mai evident în relief.
În discursul său, Băsescu a clamat faptul că biata Ridzi, indirect şi fiica sa, au fost victime ale monstruoasei coaliţii dintre presă şi politicieni. Politicienii şi presa şi-au dat mâna pentru a distruge familia Băsescu. Motiv pentru preşedinte să constate cu amărăciune că în România s-a dus dracului democraţia. Cum aşa? Adică democraţia este preşedintele în persoană? Dai în el, dai în democraţie?
Dacă în mintea preşedintelui a încolţit ideea că el este democraţia, atunci să ne aşteptăm şi la alte acte de bravură din partea acestuia. Ce-i drept, nici presa n-a pus condeiul în plumieră. Mai ales cei de Jurnalul Naţional, care au anunţat că au trecut cazul Ridzi la arhivă şi l-au pus în mapa de lucru pe cel al Elenei Udrea. Mă refer la acea Udrea care, aflată pe Litoral în timp ce România se afla sub semnul Codului galben, a explicat oamenilor de afaceri din Turism că presa sabotează turismul românesc, anunţând catastrofe naturale, în timp ce afară este soare şi apa Mării Negre în prag de fierbere.
Numai că „fătuca” n-a luat seamă că avertismentul de Cod galben viza noaptea ce urma, o noapte de groază pentru întreg Litoralul, măturat de furtuni şi ploi torenţiale: Tuta asta vrea să ne fie prim ministru. De va ajunge, este în stare să interzică presei să avertizeze populaţia despre iminentele catastrofe naturale, lăsându-i pe români să moară amestecaţi în noroaiele torentelor sau alunecărilor de teren, numai să salveze turismul rămas fără turişti de când ea a fost cocoţată ministru.
Iată, dar, că vorbele lui Hrebe nu sunt poleite cu aur, sunt aurite de-a binelea. Presa şi politicienii fac dosare familiei Băsescu şi PDL-ului, iar Băsescu dă peste ei cu DNA-ul. Trăim cu toţii în România şi încercăm să supravieţuim „epocii Băsescu”. Câţi vom supravieţuii oare?!
written by Ioan Rotundu
Proaspătul direct al Protecţiei Copilului, tânărul Liviu Rădăşanu, din nevoia de a reduce cheltuielile instituţiei, caută nod în papură asistenţilor maternali pentru a le retrage copii încredinţaţi spre creştere şi educaţie. Şi ce face cu ei? Îi aduce din nou în acele centre-puşcării, sălbăticindu-i.
În familia unde se află în plasament, chiar dacă condiţiile de viaţă nu sunt ca la sânul lui Avraam, măcar nu le lipseşte acea căldură sufletească, pentru cei mai mulţi chiar părintească. Copiii aflaţi în plasament socializează cu cei de vârsta lor, dispun de anumite libertăţi de mişcare, de joacă, frecventează şcoala în condiţii de normalitate. Altfel spus, dezvoltarea lor psihică, formarea educaţională decurge ca şi cum s-ar afla în îngrijirea propriilor părinţi, de cele mai multe ori bine. Între aceşti copii şi „părinţii adoptivi” care sunt asistenţii maternali se cimentează relaţii afective tot atât de puternice ca şi cu părinţii naturali. Copii văd şi înţeleg greutăţile vieţii, se pregătesc sufleteşte pentru acele vremuri când statul îşi va lua mâna de pe ei.
Închişi în centrele de plasament, aceşti copii devin nişte brute. Firea lor devine violentă, se dezvoltă simţămintele de egoism şi individualism, au privirile încruntate şi pline de ură faţă de institutorii care, la rândul lor, se comportă cu ei ca şi cu nişte animale.
Ei bine, tânărul director Liviu Rădăşanu vrea să schimbe viitorul acestor copii. El îi vrea luaţi de la „părinţii adoptivi” şi readuşi în centrele-închisoare. Nu cred că o face cu bună ştiinţă. Rădăşanu n-a cunoscut în copilăria sa ce înseamnă să n-ai părinţi sau părinţii să nu aibă cu ce te creşte. Tatăl său, în vremea comunismului celebru jurist la Electrocontact, era un tip descurcăreţ şi avea de toate. Avea frigiderele pline. După 1990 a realizat din avocatură venituri frumuşele. A avut cu ce-şi purta odrasla la facultate, să devină şi ea avocat. Numai că Liviu nu s-a prea împăcat cu profesia indusă de tată fiului, el preferând mediul politic, semn că ambiţiile sale ţintesc undeva sus. Adică pe lângă îndestulare, tânărul vrea şi putere.
S-a lipit prin PDL, s-a băgat sub aripa ocrotitoare a lui Ţâbuleac, l-a ajutat în campania alegerilor de anul trecut, iar Ţâbuleac, ajuns preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, l-a recompensat cu funcţia de consilier personal. Cu ce anume îl putea consilia tânărul Liviu Rădăşanu n-a aflat nimeni nici până în ziua de astăzi. Se ştie însă cu certitudine că Liviu Rădăşanu a dorit să urce mai sus decât rangul de consilier. Iar Ţâbuleac i-a îndeplinit dorinţa, punându-l director la Protecţia Copilului. Mai mult, în locul lui Liviu, pe acelaşi post de consilier, a adus-o pe soţia acestuia. Cu ce-l consiliază pe Ţâbuleac tânăra nevastă a lui Rădăşanu iar este o enigmă.
Spuneam că Rădăşanu nu cred că retrage copii de la asistenţii maternali în cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor pe care le generează asupra viitorului acestora. El a găsit de cuviinţă să recurgă la această măsură total potrivnică protecţiei copilului, simţind că poate rezolva două probleme esenţiale. În primul rând că-i sperie pe asistenţii maternali de a-i mai cere banii pentru salariile cuvenite şi neachitate la timp, iar în al doilea rând, readucând copii în centrele de plasament, va realiza o brumă de economii.
Numai că în mintea sa de jurist, Rădăşanu nu conştientizează că nici una dintre aceste modalităţi nu rezolvă fondul problemelor cu care se confruntă instituţia în fruntea căreia a dorit să fie pus, fără a înţelege corect rostul şi rolul social ale acesteia. Protecţia Copilului este o instituţie bugetară sută la sută. Atât timp cât din bugetul Consiliului judeţean nu se vor aloca sume la nivelul cheltuielilor rezultate din calculele economice, instituţia nu va putea funcţiona normal. Este ştiut că orice instituţie care funcţionează pe bani publici, este o formă de risipă şi un mijloc de îmbogăţire pentru cei şmecheri. Nu aducerea copiilor în centrele de plasament este soluţia economicoasă, ci şi plasarea celor existenţi în aceste centre, reducându-se astfel personalul de îngrijire, care de ani de zile fură pe rupte.
Din păcate, Rădăşanu nu va salva soarta acestei instituţii. El o va agrava. Iar de suferit, vor avea de suferit aceşti copii ai nimănui.
written by Ioan Rotundu
Cineva, ascuns cu inabilă laşitate sub pseudonimul „Emil”, a postat la comentariul meu intitulat „Cultura măsurată inginereşte” o opinie personală prin care a afirmat apartenenţa lui Valentin Coşereanu la Masonerie, faptul că acesta şi-a cumpărat pe bani grei titlul de doctor şi că a comis o multitudine de ilegalităţi la Memorialul Ipoteşti, în calitatea sa de director. De obicei nu polemizez cu cei care dau dovadă de laşitate în a-şi asuma public o opinie sau alta. Fac o excepţie pentru faptul că acest „Emil”, din răutate sau din interese personale, îi atribuie lui Coşereanu apartenenţa la Masonerie, fără a dovedi acest lucru.
Am să-i oferi aici o serie de argumente asupra cărora îl invit să mediteze. Coşereanu este un eminescolog recunoscut şi pătimaş. Dovadă stau cărţile ce-i poartă semnătura, cărţi din care respiră cuvântul omului cunoscător şi instruit, dovadă stau studiile sale de specialitate despre opera şi viaţa poetului. Ori, cei care au cât de cât cunoştinţe despre viaţa lui Eminescu, ştiu că există teza cum că Eminescu ar fi fost omorât din motive politice de către masonii vremurilor sale, printre care Maiorescu, Macedonski, Carp. Mai ştiu cei cât de cât interesaţi de o cultură generală proprie că la revistele Timpul şi Viaţa Românească colaborau scriitori şi poeţi români masoni.
Recent, pe site-ul Jurnalului literar, ediţia din 30 mai a.c., am publicat „ESEU cu… enigmaticul Eminescu”, semnat de profesorul Cezar Vasilescu. În acest eseu profesorul reia tema uciderii lui Eminescu de către confraţii săi masoni. Desigur, toate acestea sunt pure speculaţii, mai ales că, într-adevăr, este o enigmă faptul că Eminescu n-a intrat în Ordinul masonic, deşi era înconjurat şi sprijinit financiar de către confraţii masoni.
O altă enigmă care stăruie să nu fie dezlegată este legată de moartea lui Mihail Sadoveanu. Scriitorul a fost chiar Mare Maestru al Masoneriei Române. Există însă suspiciunea că moartea sa s-ar trage de la masoni, pentru că a predat regimului comunist listele cu cei aparţinând Ordinului.
Masoneria română n-a avut şi nici nu cred că va avea vreodată o reacţie faţă de aceste acuzaţii. Nu stă în caracterul şi firea masonilor să răspundă la acuzaţii cu caracter speculativ. Masoneria nu polemizează cu lumea profană, pentru că ar fi sub demnitatea principiilor sale morale.
Aşa privite lucrurile, mă îndoiesc că un pătimaş eminescolog precum Valentin Coşereanu, om de litere la rându-i, s-ar fi raliat Ordinului masonic, cum susţine acest ”Emil”. Este adevărat că Masoneria botoşăneană a desfăşurat o serie de întâlniri cu caracter naţional la Ipoteşti, dar de fiecare dată a plătit chiria locaţiei. Şi a plătit mai mult decât au făcut-o alţii, Coşereanu încasând mai mult probabil pornind şi el de la ideea falsă că Masoneria este putred de bogată.
Cine este curios, potrivit Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, poate cere celor de la Memorialul Ipoteşti să vadă chitanţele.
Iată dar o serie de argumente contrare susţinerii lui „Emil” că directorul Coşereanu este un răsfăţat al Masoneriei.
Ca unul dintre cei care am iubit din şcoală poezia eminesciană şi care posed în biblioteca personală operele complete ale lui Eminescu (opt volume, inclusiv publicistica), am fost interesat de tot ce a apărut ca noutăţi referitoare la viaţa şi opera poetului. Iar Coşereanu mi-a fost tot timpul o sursă de informaţie credibilă.
Aşa am aflat multe din micile sale necazuri, fireşti în viaţă. Aşa am aflat şi de ce a fost nevoit să-şi mute teza de doctorat de la Iaşi la Timişoara. Nu pentru a obţine titlul ştiinţific pe bani, ci pentru a-l costa mai puţin şi a nu-şi păta demnitatea.
Este de datoria sa să explice public ce împrejurări l-au determinat să-şi susţină teza de doctorat la Universitatea din Timişoara, deşi, iniţial, se înscrisese la Universitatea Iaşi. Însă lucrarea de doctorat este una muncită şi are valoarea sa creativă. La Universitatea din Timişoara nu obţii titluri ştiinţifice pe ochi frumoşi şi plicuri cu bani. Bănăţenii au pretenţiile şi orgoliile lor
Nu ştiu ce ilegalităţi a comis Coşereanu, în calitatea sa de director, sau ce nereguli financiare va găsi Comisia de control trimisă de către preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac. Dacă a făcut prostii, să răspundă. Dar ştiu că nu este moral să-i impuţi lui Coşereanu angajarea de rude, de vreme ce însuşi Mihai Ţâbuleac l-a înlocuit pe consilierul său Rădăşanu, promovat director la Protecţia Copilului, cu nevasta acestuia. Nu este moral să-i impuţi lui Coşereanu angajarea de rude, tu politician care ai numit în funcţie persoane pe criterii de clientelă politică şi care te ştergi la fund cu criteriul competenţei. Înţeleg să-i facă morală lui Coşereanu, şi să-i controleze activitatea, cei care au conştiinţa curată.
În ce-i priveşte pe cei care râvnesc la postul acestuia, îşi vor pune pofta-n cui. Nu mor caii când vor câinii!
written by Ioan Rotundu
Ţăranii ştiu când afară va vremui în prag de iarnă, după comportamentul porcului. Dacă porcul cară paie în coteţ, înseamnă că peste noapte va ploua, va fi lapoviţă sau chiar va ninge.
Locatarul de la oraş are însă alte preocupări. El este ahtiat după politică. În lipsa unui loc de muncă, stă-n crâşma din cartier, la o masă jegoasă şi cu un pahar de votcă parşivă în faţă, certându-se cu vecinul de scaun pe seama isprăvilor vreunui ministru, a premierului sau a preşedintelui. Tema principală se axează însă pe ieşirile publice ale preşedintelui Băsescu, ieşiri soldate de fiecare dată cu câte un hăhăit şi o înjurătură adresată câte unui jurnalist, de preferinţă de-al lui Voiculescu. Iar orăşeanul, ca şi ţăranul care stabileşte timpul probabil în funcţie de comportamentul porcului, a observat că ieşirile publice ale preşedintelui corespund şi cu venirea unor alegeri. În rest, preşedintele iese în public, dar prin restaurantele bucureştene sau de pe Litoral, unde trage câte-un şpriţ şi pune la cale noi făcături politice.
Ieri, preşedintele Băsescu a fost pe şantierele patriei. Semn pentru orăşean că se apropie iar nişte alegerile. Şi încă ce alegeri?! Mai întâi a adunat „regii asfaltului” la o şuetă, spre a le aduce aminte cine este boss-ul, promiţându-le că-i va umple de bani, dacă se vor dovedi a fi „ascultători”. Mai mult, le-a promis că-i va onora cu prezenţa şi la locul lor de muncă, adică pe şantier, ceea ce s-a şi întâmplat în cursul zilei de ieri.
Pe şantier, preşedintele s-a comportat firesc, natural, muncitoreşte aşa cum a văzut la înaintaşul său ciuruit la Târgovişte. Îl deosebeşte de Ceauşescu doar faptul că nu aruncă mâinile prin aer, ci dă din gură. Iar din gura sa ies numai „bijuterii” asfaltice. Cică s-o mai termine arheologii cu scormonitul lor prin ţărâna ogoarelor pe unde se aştern autostrăzile patriei. Preşedintele n-are nevoie de cioburi de ulcele, de oase calcifiate şi de alte ruginături de unelte. Astea sunt mofturi ale „tâmpiţilor” produşi de şcoala românească.
Preşedintele vrea altceva. El simte, odată cu mirosul asfaltului proaspăt turnat, mirosul cernelei de pe bancnotele care-i vor acoperi nevoile financiare ale campaniei alegerilor prezidenţiale. Economia românească este pe chituci. Din altă parte n-are de unde face rost de bani. Toată nădejdea stă-n „regii asfaltului” Iată de ce preşedintele le să prin preajmă. Bate şaua să priceapă iapa, iar „regii” pricep, că fac parte din categoria „băieţilor deştepţi”. În fond, nu dau de la ei. Dau tot din banul public.
Spuneam că la orice ieşire publică, preşedintele trebuie să-şi arate muşchii în faţa naţiunii române umilind presa care-l însoţeşte. Ieri, la întrebarea unui reporter dacă va lua măsuri cu ministrul Ridzi, preşedintele a răspuns încruntat: „Este o problemă minoră. Este treaba Parlamentului”. Da, are dreptate preşedintele. Ce-a făcut Ridzi? A fituit din banii publici vreo opt sute mii de euro . Ce, asta-i sumă?! Când era el, Băsescu, ministru a fituit cu sutele de milioane de euro şi nu s-a arătat nimeni îngrijorat. Şi acum îi plină Ţara Românească cu panourile avertizoare „Aici sunt banii dumneavoastră!”. Iar românii, tot căutându-i, au înmulţit gropile din şosele, băgând spaima în şoferii străini.
Iar ca să demonstreze românilor că el se ocupă numai de probleme „majore”, i-a anunţat pe reporteri că-şi întrerupe vizita pe şantiere pentru că s-au ivit probleme în semnarea documentelor interguvernamentale legate de conducta de gaze internaţională Nabuco. Adică, fără intervenţia sa promptă, luni nu se va mai semna la Istanbul documentele oficiale.
Numai că presa n-a înghiţit găluşca prezidenţială şi a verificat informaţia. Iar oficialul care se ocupă ca luni, la Istanbul, să fie semnate documentele a declarat că nu există nici un fel de probleme şi că totul este în regulă.
Probabil că bătut în cap de soarele care luminează dezastrul de pe şantierele autostrăzilor aflate în construcţie, preşedintelui i-a jucat whisky-ul îngurgitat o festă. În fond nu-i prima dată când minte cu nonşalanţă. Se antrenează pentru campania electorală din toamnă
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments