Marţi am dat o raită pe la Memorialul Ipoteşti. Voiam să aflu direct de la sursă cum decurge controlul dispus cu adâncă responsabilitate şi înaltă moralitate de către Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Nici n-am apucat a mă da jos din maşină, că întreaga atenţie mi-a fost captată de dialogul dintre doi paşnici cetăţeni, aflaţi pe terasă la o ţigară.
- Îs ca nişte zbiri.
- Mai rău. Zbirii mai au milă. Ăştia-s inchizitori! Replică partenerul de dialog.
Mi-am mai făcut de lucru pe lângă maşină, pentru a mai trage cu urechea şi a afla despre cinei-i vorba. Până la urmă m-am dumirit. Cei doi discutau despre membrii comisiei de control.
Am intrat în clădire, pentru a urca la etaj, la biroul directorului Coşereanu. Pe hol m-am intersectat cu o doamnă blondă, cu multe dosare în braţe. Doamna, care mă cunoştea, n-a scăpat prilejul să-mi spună că „merg la comisie”. Iar din camera unde a intrat cu dosarele răzbăteau voci ţuguiate, chiar răstite.
Am ajuns în secretariatul directorului. Două angajate aşteptau plouate nu ştiu ce. Oricum, parcă li se scufundase şi lor corăbiile încărcate ochi cu mirodenii indiene.
Pe directorul Coşereanu l-am găsit lucrând la laptop. Îşi finaliza cartea la care lucra de mai mult timp, pentru a o preda editorului.
Când am adus vorba despre control, a făcut o grimasă nu tocmai plăcută. Apoi, mi-a spus că preferă să discutăm despre orice, numai despre control nu. I-am făcut plăcerea. Dar numai pentru puţin timp. L-am părăsit pentru a căuta să intru în discuţie cu salariaţii mai mărunţi, care, de obicei, ştiu cam tot ce se petrece prin unitate. Iar ce-am aflat, n-au fost lucruri prea plăcute despre controlorii ce-au tăbărât în fieful eminescian fără ca măcar să aibă habar în ce constă adevărata activitate la Memorial.
Cel mai urât mi s-a vorbit despre consilierul judeţean Dumitru Codreanu, poreclit de angajaţii Memorialului încă din prima zi „securistul”. Codreanu vorbeşte de sus celor supuşi controlului, ridică tonul, îşi dă importanţă. Că domnul consilier confundă angajaţii memorialului cu animalele din sectorul său zootehnic, nu-i cea mai gravă problemă. Grav este că el a preferat să controleze documentele care au stat la baza licitaţiilor. El, Codreanu, consilierul judeţean, inginerul zootehnic care are şi ferme agricole din care a livrat către Spitalul Truşeşti cartofi fără a participa la licitaţie şi la un preţ impus, îi verifică acum pe alţii. Numai că una-i să cultivi cartofi pe care apoi îi bagi pe gât unităţilor bugetare şi alta este să poţi evalua achiziţia unor „cârpe”, cum s-a exprimat o cunoscătoare în domeniu, ingineră textilistă, investită şi ea cu rang de controlor. Dar, sunt „cârpe”, dar din cele care au memorie istorică, iar de cele mai multe ori nu pot fi preţuite. Valoarea lor intrinsecă nu se poate compara cu valoarea comercială.
Apoi, doamna ingineră de la Serconf este acuzată că se comportă cu angajaţii Memorialului, supuşi controlului, ca şi cu muncitoarele din fabrica sa, pe care le consideră preş managerial, pe care le tratează ca pe nişte animale bune de muncă. Cel puţin aşa mi-a dat de înţeles unul dintre cei cu care am stat de vorbă, ce se arăta extrem de revoltat.
Am mai aflat că din comisie face parte şi-o juristă (nimeni n-a ştiut să-mi spună numele) care s-a arătat foarte pricepută în a evalua munca cercetătorilor. Cică munca lor, 80 de pagini anual, deşi norma academică este de 60 de pagini, este un mezelic. Ea şi-a scris lucrarea de masterat, mult mai bogată în pagini, în numai o lună de zile. „Fătucă” dragă, cercetarea ştiinţifică nu poate fi asemuită cu lucrarea de masterat şterpelită de pe Internet. Mai ales când cercetarea vizează opera eminesciană, iar cercetătorul se numeşte Pompiliu Crăciunescu, cea mai autorizată voce românească în materie de cercetare eminescologă.
Ca să nu mori „fătucă”, roagă-l pe directorul Coşereanu să-ţi arate lucrarea sa de doctorat intitulată „Eminescu, realitate şi sublimare poetică”, notată de către Comisia de examinare de la Bucureşti cu „Magna cum laude”. Poate că vei avea acea sclipire de inteligenţă de a realiza ce înseamnă cercetare şi ce înseamnă copiere de pe Internet sau din cărţile altora. Şi nu vei mai cere de la cel care a fost tradus şi de francezi, despre conf. univ. Pompiliu Crăciunescu este vorba, să dea banii înapoi pe motiv că nu-i merită.
Am mai aflat multe. De exemplu că cel care o face pe-a inchizitorul la Memorial, consilierul judeţean Codreanu, s-a lăudat prin biroul unde s-a oploşit temporar că este unul Rotundu care tot scrie despre el, dar că nu-l cunoaşte şi nici nu-i interesat să-l cunoască. Aşa-i, coane Mitică, nu mă cunoşti?! Las’ că te tratez eu de amnezie!
Vă mai amintiţi de vorba lui Viorel Hrebenciuc, negociatorul cu nimb de legendă al social-democraţilor? Hrebenciuc, zis Hrebe, a afirmat cu ceva timp în urmă, într-o şedinţă comună PSD – PDL că „vom ajunge să ne face dosare unii la alţii”. Aurită gură a avut. Iată că prezicerea sa se împlineşte, sau, mai bine zis, este împlinită prin strategia diabolică a preşedintelui Băsescu. Cel puţin ieri, pentru preşedintele Băsescu a fost o zi plină, o zi în care forţele sale malefice s-au simţit în largul lor.
Mai întâi a demisionat Ridzi din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. Bine instruită la partid, „fătuca”, cum le numeşte Cristoiu pe tutele din presă, n-a recunoscut nici în ceasul al 12-lea că s-a înfruptat din banul public întru împlinirea unui scop nobil: acela de a ferici naţiunea română cu un europarlamentar, frumos şi deştept şi plin de succesuri, aşa cum este mezina tătucului Băsescu. În schimb s-a arătat extrem de sigură că DNA-ul îi va face dreptate. Tută, tută dar nu-i proastă de tot. Ştie ea foarte bine că şeful DNA este Daniel Morar cu numele şi Băsescu cu fapta.
Apoi, profitând de numirea noului ministru, preşedintele Băsescu s-a dezlănţuit mai ceva ca furtunile ce-au bântuit România în ultimele zile. A dat pe goarnă (cuvânt din jargonul marinăresc) câteva indicaţii preţioase pentru DNA, dar şi de avertisment pentru cei care-i stau oprelişte în drumul spre al doilea mandat preşedinţial. Aşa că, în contrapartidă la dosarul lui Ridze, cei din PNL se vor pricopsi cu un dosar pentru Tăriceanu. Cei din PSD vor primi cadou un dosar pentru ministrul Neminschi, Acesta-i începutul ofensivei!
Vor urma cele două trusturi de presă: Vântu şi Voiculescu. Cei doi moguli au fost acuzaţi public că au făcut pact cu partidele politice pentru a mânări bani negri. Nu ştiu cum va dovedi Morar de la DNA această acuzaţie pusă de Băsescu în cârca celor doi moguli, dar pe mine mă incită altceva. Zece ani s-au chinuit judecătorii să-l aducă pe Vântu la bară, în dosarele FNI – FNA, şi n-au reuşit. Va reuşi Morar să-l vadă la sediul DNA pe acelaşi Vântu? Eu nu cred.
Îmi place bătălia care se anunţă între aceşti doi titani ai forţelor malefice. Maria Vlas l-a asemuit pe Vântu cu vasiliscul, acel animal din poveşti care omora duşmanul numai ţintuindu-l cu privirea. Când Băsescu s-a luat prima oară de Vântu, am scris un comentariu în care afirmam că moartea politică a preşedintelui de la acesta i se va trage. Pe măsură ce timpul trece, dreptatea mea iese tot mai evident în relief.
În discursul său, Băsescu a clamat faptul că biata Ridzi, indirect şi fiica sa, au fost victime ale monstruoasei coaliţii dintre presă şi politicieni. Politicienii şi presa şi-au dat mâna pentru a distruge familia Băsescu. Motiv pentru preşedinte să constate cu amărăciune că în România s-a dus dracului democraţia. Cum aşa? Adică democraţia este preşedintele în persoană? Dai în el, dai în democraţie?
Dacă în mintea preşedintelui a încolţit ideea că el este democraţia, atunci să ne aşteptăm şi la alte acte de bravură din partea acestuia. Ce-i drept, nici presa n-a pus condeiul în plumieră. Mai ales cei de Jurnalul Naţional, care au anunţat că au trecut cazul Ridzi la arhivă şi l-au pus în mapa de lucru pe cel al Elenei Udrea. Mă refer la acea Udrea care, aflată pe Litoral în timp ce România se afla sub semnul Codului galben, a explicat oamenilor de afaceri din Turism că presa sabotează turismul românesc, anunţând catastrofe naturale, în timp ce afară este soare şi apa Mării Negre în prag de fierbere.
Numai că „fătuca” n-a luat seamă că avertismentul de Cod galben viza noaptea ce urma, o noapte de groază pentru întreg Litoralul, măturat de furtuni şi ploi torenţiale: Tuta asta vrea să ne fie prim ministru. De va ajunge, este în stare să interzică presei să avertizeze populaţia despre iminentele catastrofe naturale, lăsându-i pe români să moară amestecaţi în noroaiele torentelor sau alunecărilor de teren, numai să salveze turismul rămas fără turişti de când ea a fost cocoţată ministru.
Iată, dar, că vorbele lui Hrebe nu sunt poleite cu aur, sunt aurite de-a binelea. Presa şi politicienii fac dosare familiei Băsescu şi PDL-ului, iar Băsescu dă peste ei cu DNA-ul. Trăim cu toţii în România şi încercăm să supravieţuim „epocii Băsescu”. Câţi vom supravieţuii oare?!
Proaspătul direct al Protecţiei Copilului, tânărul Liviu Rădăşanu, din nevoia de a reduce cheltuielile instituţiei, caută nod în papură asistenţilor maternali pentru a le retrage copii încredinţaţi spre creştere şi educaţie. Şi ce face cu ei? Îi aduce din nou în acele centre-puşcării, sălbăticindu-i.
În familia unde se află în plasament, chiar dacă condiţiile de viaţă nu sunt ca la sânul lui Avraam, măcar nu le lipseşte acea căldură sufletească, pentru cei mai mulţi chiar părintească. Copiii aflaţi în plasament socializează cu cei de vârsta lor, dispun de anumite libertăţi de mişcare, de joacă, frecventează şcoala în condiţii de normalitate. Altfel spus, dezvoltarea lor psihică, formarea educaţională decurge ca şi cum s-ar afla în îngrijirea propriilor părinţi, de cele mai multe ori bine. Între aceşti copii şi „părinţii adoptivi” care sunt asistenţii maternali se cimentează relaţii afective tot atât de puternice ca şi cu părinţii naturali. Copii văd şi înţeleg greutăţile vieţii, se pregătesc sufleteşte pentru acele vremuri când statul îşi va lua mâna de pe ei.
Închişi în centrele de plasament, aceşti copii devin nişte brute. Firea lor devine violentă, se dezvoltă simţămintele de egoism şi individualism, au privirile încruntate şi pline de ură faţă de institutorii care, la rândul lor, se comportă cu ei ca şi cu nişte animale.
Ei bine, tânărul director Liviu Rădăşanu vrea să schimbe viitorul acestor copii. El îi vrea luaţi de la „părinţii adoptivi” şi readuşi în centrele-închisoare. Nu cred că o face cu bună ştiinţă. Rădăşanu n-a cunoscut în copilăria sa ce înseamnă să n-ai părinţi sau părinţii să nu aibă cu ce te creşte. Tatăl său, în vremea comunismului celebru jurist la Electrocontact, era un tip descurcăreţ şi avea de toate. Avea frigiderele pline. După 1990 a realizat din avocatură venituri frumuşele. A avut cu ce-şi purta odrasla la facultate, să devină şi ea avocat. Numai că Liviu nu s-a prea împăcat cu profesia indusă de tată fiului, el preferând mediul politic, semn că ambiţiile sale ţintesc undeva sus. Adică pe lângă îndestulare, tânărul vrea şi putere.
S-a lipit prin PDL, s-a băgat sub aripa ocrotitoare a lui Ţâbuleac, l-a ajutat în campania alegerilor de anul trecut, iar Ţâbuleac, ajuns preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, l-a recompensat cu funcţia de consilier personal. Cu ce anume îl putea consilia tânărul Liviu Rădăşanu n-a aflat nimeni nici până în ziua de astăzi. Se ştie însă cu certitudine că Liviu Rădăşanu a dorit să urce mai sus decât rangul de consilier. Iar Ţâbuleac i-a îndeplinit dorinţa, punându-l director la Protecţia Copilului. Mai mult, în locul lui Liviu, pe acelaşi post de consilier, a adus-o pe soţia acestuia. Cu ce-l consiliază pe Ţâbuleac tânăra nevastă a lui Rădăşanu iar este o enigmă.
Spuneam că Rădăşanu nu cred că retrage copii de la asistenţii maternali în cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor pe care le generează asupra viitorului acestora. El a găsit de cuviinţă să recurgă la această măsură total potrivnică protecţiei copilului, simţind că poate rezolva două probleme esenţiale. În primul rând că-i sperie pe asistenţii maternali de a-i mai cere banii pentru salariile cuvenite şi neachitate la timp, iar în al doilea rând, readucând copii în centrele de plasament, va realiza o brumă de economii.
Numai că în mintea sa de jurist, Rădăşanu nu conştientizează că nici una dintre aceste modalităţi nu rezolvă fondul problemelor cu care se confruntă instituţia în fruntea căreia a dorit să fie pus, fără a înţelege corect rostul şi rolul social ale acesteia. Protecţia Copilului este o instituţie bugetară sută la sută. Atât timp cât din bugetul Consiliului judeţean nu se vor aloca sume la nivelul cheltuielilor rezultate din calculele economice, instituţia nu va putea funcţiona normal. Este ştiut că orice instituţie care funcţionează pe bani publici, este o formă de risipă şi un mijloc de îmbogăţire pentru cei şmecheri. Nu aducerea copiilor în centrele de plasament este soluţia economicoasă, ci şi plasarea celor existenţi în aceste centre, reducându-se astfel personalul de îngrijire, care de ani de zile fură pe rupte.
Din păcate, Rădăşanu nu va salva soarta acestei instituţii. El o va agrava. Iar de suferit, vor avea de suferit aceşti copii ai nimănui.
Cineva, ascuns cu inabilă laşitate sub pseudonimul „Emil”, a postat la comentariul meu intitulat „Cultura măsurată inginereşte” o opinie personală prin care a afirmat apartenenţa lui Valentin Coşereanu la Masonerie, faptul că acesta şi-a cumpărat pe bani grei titlul de doctor şi că a comis o multitudine de ilegalităţi la Memorialul Ipoteşti, în calitatea sa de director. De obicei nu polemizez cu cei care dau dovadă de laşitate în a-şi asuma public o opinie sau alta. Fac o excepţie pentru faptul că acest „Emil”, din răutate sau din interese personale, îi atribuie lui Coşereanu apartenenţa la Masonerie, fără a dovedi acest lucru.
Am să-i oferi aici o serie de argumente asupra cărora îl invit să mediteze. Coşereanu este un eminescolog recunoscut şi pătimaş. Dovadă stau cărţile ce-i poartă semnătura, cărţi din care respiră cuvântul omului cunoscător şi instruit, dovadă stau studiile sale de specialitate despre opera şi viaţa poetului. Ori, cei care au cât de cât cunoştinţe despre viaţa lui Eminescu, ştiu că există teza cum că Eminescu ar fi fost omorât din motive politice de către masonii vremurilor sale, printre care Maiorescu, Macedonski, Carp. Mai ştiu cei cât de cât interesaţi de o cultură generală proprie că la revistele Timpul şi Viaţa Românească colaborau scriitori şi poeţi români masoni.
Recent, pe site-ul Jurnalului literar, ediţia din 30 mai a.c., am publicat „ESEU cu… enigmaticul Eminescu”, semnat de profesorul Cezar Vasilescu. În acest eseu profesorul reia tema uciderii lui Eminescu de către confraţii săi masoni. Desigur, toate acestea sunt pure speculaţii, mai ales că, într-adevăr, este o enigmă faptul că Eminescu n-a intrat în Ordinul masonic, deşi era înconjurat şi sprijinit financiar de către confraţii masoni.
O altă enigmă care stăruie să nu fie dezlegată este legată de moartea lui Mihail Sadoveanu. Scriitorul a fost chiar Mare Maestru al Masoneriei Române. Există însă suspiciunea că moartea sa s-ar trage de la masoni, pentru că a predat regimului comunist listele cu cei aparţinând Ordinului.
Masoneria română n-a avut şi nici nu cred că va avea vreodată o reacţie faţă de aceste acuzaţii. Nu stă în caracterul şi firea masonilor să răspundă la acuzaţii cu caracter speculativ. Masoneria nu polemizează cu lumea profană, pentru că ar fi sub demnitatea principiilor sale morale.
Aşa privite lucrurile, mă îndoiesc că un pătimaş eminescolog precum Valentin Coşereanu, om de litere la rându-i, s-ar fi raliat Ordinului masonic, cum susţine acest ”Emil”. Este adevărat că Masoneria botoşăneană a desfăşurat o serie de întâlniri cu caracter naţional la Ipoteşti, dar de fiecare dată a plătit chiria locaţiei. Şi a plătit mai mult decât au făcut-o alţii, Coşereanu încasând mai mult probabil pornind şi el de la ideea falsă că Masoneria este putred de bogată.
Cine este curios, potrivit Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, poate cere celor de la Memorialul Ipoteşti să vadă chitanţele.
Iată dar o serie de argumente contrare susţinerii lui „Emil” că directorul Coşereanu este un răsfăţat al Masoneriei.
Ca unul dintre cei care am iubit din şcoală poezia eminesciană şi care posed în biblioteca personală operele complete ale lui Eminescu (opt volume, inclusiv publicistica), am fost interesat de tot ce a apărut ca noutăţi referitoare la viaţa şi opera poetului. Iar Coşereanu mi-a fost tot timpul o sursă de informaţie credibilă.
Aşa am aflat multe din micile sale necazuri, fireşti în viaţă. Aşa am aflat şi de ce a fost nevoit să-şi mute teza de doctorat de la Iaşi la Timişoara. Nu pentru a obţine titlul ştiinţific pe bani, ci pentru a-l costa mai puţin şi a nu-şi păta demnitatea.
Este de datoria sa să explice public ce împrejurări l-au determinat să-şi susţină teza de doctorat la Universitatea din Timişoara, deşi, iniţial, se înscrisese la Universitatea Iaşi. Însă lucrarea de doctorat este una muncită şi are valoarea sa creativă. La Universitatea din Timişoara nu obţii titluri ştiinţifice pe ochi frumoşi şi plicuri cu bani. Bănăţenii au pretenţiile şi orgoliile lor
Nu ştiu ce ilegalităţi a comis Coşereanu, în calitatea sa de director, sau ce nereguli financiare va găsi Comisia de control trimisă de către preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac. Dacă a făcut prostii, să răspundă. Dar ştiu că nu este moral să-i impuţi lui Coşereanu angajarea de rude, de vreme ce însuşi Mihai Ţâbuleac l-a înlocuit pe consilierul său Rădăşanu, promovat director la Protecţia Copilului, cu nevasta acestuia. Nu este moral să-i impuţi lui Coşereanu angajarea de rude, tu politician care ai numit în funcţie persoane pe criterii de clientelă politică şi care te ştergi la fund cu criteriul competenţei. Înţeleg să-i facă morală lui Coşereanu, şi să-i controleze activitatea, cei care au conştiinţa curată.
În ce-i priveşte pe cei care râvnesc la postul acestuia, îşi vor pune pofta-n cui. Nu mor caii când vor câinii!
Ţăranii ştiu când afară va vremui în prag de iarnă, după comportamentul porcului. Dacă porcul cară paie în coteţ, înseamnă că peste noapte va ploua, va fi lapoviţă sau chiar va ninge.
Locatarul de la oraş are însă alte preocupări. El este ahtiat după politică. În lipsa unui loc de muncă, stă-n crâşma din cartier, la o masă jegoasă şi cu un pahar de votcă parşivă în faţă, certându-se cu vecinul de scaun pe seama isprăvilor vreunui ministru, a premierului sau a preşedintelui. Tema principală se axează însă pe ieşirile publice ale preşedintelui Băsescu, ieşiri soldate de fiecare dată cu câte un hăhăit şi o înjurătură adresată câte unui jurnalist, de preferinţă de-al lui Voiculescu. Iar orăşeanul, ca şi ţăranul care stabileşte timpul probabil în funcţie de comportamentul porcului, a observat că ieşirile publice ale preşedintelui corespund şi cu venirea unor alegeri. În rest, preşedintele iese în public, dar prin restaurantele bucureştene sau de pe Litoral, unde trage câte-un şpriţ şi pune la cale noi făcături politice.
Ieri, preşedintele Băsescu a fost pe şantierele patriei. Semn pentru orăşean că se apropie iar nişte alegerile. Şi încă ce alegeri?! Mai întâi a adunat „regii asfaltului” la o şuetă, spre a le aduce aminte cine este boss-ul, promiţându-le că-i va umple de bani, dacă se vor dovedi a fi „ascultători”. Mai mult, le-a promis că-i va onora cu prezenţa şi la locul lor de muncă, adică pe şantier, ceea ce s-a şi întâmplat în cursul zilei de ieri.
Pe şantier, preşedintele s-a comportat firesc, natural, muncitoreşte aşa cum a văzut la înaintaşul său ciuruit la Târgovişte. Îl deosebeşte de Ceauşescu doar faptul că nu aruncă mâinile prin aer, ci dă din gură. Iar din gura sa ies numai „bijuterii” asfaltice. Cică s-o mai termine arheologii cu scormonitul lor prin ţărâna ogoarelor pe unde se aştern autostrăzile patriei. Preşedintele n-are nevoie de cioburi de ulcele, de oase calcifiate şi de alte ruginături de unelte. Astea sunt mofturi ale „tâmpiţilor” produşi de şcoala românească.
Preşedintele vrea altceva. El simte, odată cu mirosul asfaltului proaspăt turnat, mirosul cernelei de pe bancnotele care-i vor acoperi nevoile financiare ale campaniei alegerilor prezidenţiale. Economia românească este pe chituci. Din altă parte n-are de unde face rost de bani. Toată nădejdea stă-n „regii asfaltului” Iată de ce preşedintele le să prin preajmă. Bate şaua să priceapă iapa, iar „regii” pricep, că fac parte din categoria „băieţilor deştepţi”. În fond, nu dau de la ei. Dau tot din banul public.
Spuneam că la orice ieşire publică, preşedintele trebuie să-şi arate muşchii în faţa naţiunii române umilind presa care-l însoţeşte. Ieri, la întrebarea unui reporter dacă va lua măsuri cu ministrul Ridzi, preşedintele a răspuns încruntat: „Este o problemă minoră. Este treaba Parlamentului”. Da, are dreptate preşedintele. Ce-a făcut Ridzi? A fituit din banii publici vreo opt sute mii de euro . Ce, asta-i sumă?! Când era el, Băsescu, ministru a fituit cu sutele de milioane de euro şi nu s-a arătat nimeni îngrijorat. Şi acum îi plină Ţara Românească cu panourile avertizoare „Aici sunt banii dumneavoastră!”. Iar românii, tot căutându-i, au înmulţit gropile din şosele, băgând spaima în şoferii străini.
Iar ca să demonstreze românilor că el se ocupă numai de probleme „majore”, i-a anunţat pe reporteri că-şi întrerupe vizita pe şantiere pentru că s-au ivit probleme în semnarea documentelor interguvernamentale legate de conducta de gaze internaţională Nabuco. Adică, fără intervenţia sa promptă, luni nu se va mai semna la Istanbul documentele oficiale.
Numai că presa n-a înghiţit găluşca prezidenţială şi a verificat informaţia. Iar oficialul care se ocupă ca luni, la Istanbul, să fie semnate documentele a declarat că nu există nici un fel de probleme şi că totul este în regulă.
Probabil că bătut în cap de soarele care luminează dezastrul de pe şantierele autostrăzilor aflate în construcţie, preşedintelui i-a jucat whisky-ul îngurgitat o festă. În fond nu-i prima dată când minte cu nonşalanţă. Se antrenează pentru campania electorală din toamnă
