Blogul lui Rotundu

Între Manulea Zarug, consilier judeţean PSD, membru în comisia de control care a verificat activitatea directorului de la Memorialul Ipoteşti, Valentin Coşereanu, şi acesta, s-a iscat o polemică care nu poate fi considerată nici profesională, nici culturală.
Desemnată de către Consiliul Judeţean Botoşani membru în Consiliul de Administraţie al Memorialului Ipoteşti, Zarug şi-a cam depăşit acest statut şi a cerut directorului Coşereanu să convoace o şedinţă a acestui organism cu o ordine de zi prestabilită. Coşereanu, care a demisionat din funcţia de director al Memorialului, a considerat cererea Manuelei Zarug drept o manifestare dictatorială, formată, probabil, în perioada când Servconf-ul era fabrică de stat şi ea lider de sindicat socialist aservit puterii comuniste.
Nu ştiu cum va sfârşi acest conflict, care pare a fi mai mult unul personal al consilierei judeţene Zarug, dar ştiu cum se va răzbuna Coşereanu pe ea. Iar răzbunarea lui Coşereanu va fi una cruntă şi imposibil de contracarat.
Dealtfel, printr-o scrisoare deschisă adresată consilierei, Coşereanu, folosind alegoria, metafora şi sintagme poetice îşi cam dezvăluie planul răzbunării. În primul rând îi aminteşte doamnei Zarug de celebrul vers al lui Topârceanu: „Pe frontispiciul veşniciei/Să te fixez ca pe-un gândac”. Aşadar, Coşereanu îi va rezerva Manuelei Zarug, într-o viitoare scriere a sa rol de gândac, poate unul scârbos de bucătărie. Iar scrierea poate fi o proză scurtă, la care lucrează de mai mult timp şi pe care le va intitula „Povestiri cu final… neacceptat”.
În felul acesta Zarug îşi va asigura veşnicia, o veşnicie pe care, sincer nu i-o doresc. Încerc s-o fac pe doamna Zarug să înţeleagă „ameninţarea scriitoricească” a lui Valentin Coşereanu.
Nu există în viaţa pământeană răzbunare mai cruntă decât folosind ca armă slova, cuvântul. Nu degeaba latinii au folosit dictonul „verba volant, scripta manent” pentru a ilustra perenitatea în veacuri a textelor scrise şi puterea ce le-o conferă istoria. Coşereanu îi va imortaliza profilul, cu accente dictatoriale, într-o povestioară încadrată în curentul neorealismului modernist. Zarug, ca şi noi toţi, se va întoarce în pământ. Scrierea lui Coşereanu va rămâne, va dăinui poate secole. Să afle doamna Zarug că orice carte apărută într-o editură autorizată intră în mod automat în inventarul Bibliotecii Naţionale a României într-un număr de cinci exemplare. Iar acolo ea devine dovada incontestabilă a epocii în care a fost creată, devine sursă informativă pentru criticii literari, pentru sociologi, filozofi, istorici etc.
Iar ca doamna Zarug să mă înţeleagă şi mai bine cam la ce să se aştepte, îi fac cunoscut modul în care s-a răzbunat profesorul Costel Pricopie pe protopopul Lucian Leonte şi preotul Grigore Diaconu. Pur şi simplu le-a dedicat fabule în proză, prin care i-a satirizat ca preoţi, prin care le-a personificat părţile negative de caracter precum viclenia, falsa cucernicie, făţărnicia, avariţia, imoralitatea vieţii de slujitori nai Domnului, întrupându-le în diferite animale. Şi profesorul Pricopie, şi cei doi preoţi vor trece în eternitate. Dar scrierile lui Pricopie vor continua să existe, cititorii urmând a se delecta cu fabulele adunate în vreo şapte volume.
Zarug, fără a avea dreptul moral, s-a erijat în judecător al activităţii manageriale a directorului Valentin Coşereanu. Iar Coşereanu, ca om de cultură, se răzbună folosind arma pe care o mânie cel mai bine: forţa cuvântului. Cruntă răzbunare!

written by Ioan Rotundu