Aug 19

Între Manulea Zarug, consilier judeţean PSD, membru în comisia de control care a verificat activitatea directorului de la Memorialul Ipoteşti, Valentin Coşereanu, şi acesta, s-a iscat o polemică care nu poate fi considerată nici profesională, nici culturală.
Desemnată de către Consiliul Judeţean Botoşani membru în Consiliul de Administraţie al Memorialului Ipoteşti, Zarug şi-a cam depăşit acest statut şi a cerut directorului Coşereanu să convoace o şedinţă a acestui organism cu o ordine de zi prestabilită. Coşereanu, care a demisionat din funcţia de director al Memorialului, a considerat cererea Manuelei Zarug drept o manifestare dictatorială, formată, probabil, în perioada când Servconf-ul era fabrică de stat şi ea lider de sindicat socialist aservit puterii comuniste.
Nu ştiu cum va sfârşi acest conflict, care pare a fi mai mult unul personal al consilierei judeţene Zarug, dar ştiu cum se va răzbuna Coşereanu pe ea. Iar răzbunarea lui Coşereanu va fi una cruntă şi imposibil de contracarat.
Dealtfel, printr-o scrisoare deschisă adresată consilierei, Coşereanu, folosind alegoria, metafora şi sintagme poetice îşi cam dezvăluie planul răzbunării. În primul rând îi aminteşte doamnei Zarug de celebrul vers al lui Topârceanu: „Pe frontispiciul veşniciei/Să te fixez ca pe-un gândac”. Aşadar, Coşereanu îi va rezerva Manuelei Zarug, într-o viitoare scriere a sa rol de gândac, poate unul scârbos de bucătărie. Iar scrierea poate fi o proză scurtă, la care lucrează de mai mult timp şi pe care le va intitula „Povestiri cu final… neacceptat”.
În felul acesta Zarug îşi va asigura veşnicia, o veşnicie pe care, sincer nu i-o doresc. Încerc s-o fac pe doamna Zarug să înţeleagă „ameninţarea scriitoricească” a lui Valentin Coşereanu.
Nu există în viaţa pământeană răzbunare mai cruntă decât folosind ca armă slova, cuvântul. Nu degeaba latinii au folosit dictonul „verba volant, scripta manent” pentru a ilustra perenitatea în veacuri a textelor scrise şi puterea ce le-o conferă istoria. Coşereanu îi va imortaliza profilul, cu accente dictatoriale, într-o povestioară încadrată în curentul neorealismului modernist. Zarug, ca şi noi toţi, se va întoarce în pământ. Scrierea lui Coşereanu va rămâne, va dăinui poate secole. Să afle doamna Zarug că orice carte apărută într-o editură autorizată intră în mod automat în inventarul Bibliotecii Naţionale a României într-un număr de cinci exemplare. Iar acolo ea devine dovada incontestabilă a epocii în care a fost creată, devine sursă informativă pentru criticii literari, pentru sociologi, filozofi, istorici etc.
Iar ca doamna Zarug să mă înţeleagă şi mai bine cam la ce să se aştepte, îi fac cunoscut modul în care s-a răzbunat profesorul Costel Pricopie pe protopopul Lucian Leonte şi preotul Grigore Diaconu. Pur şi simplu le-a dedicat fabule în proză, prin care i-a satirizat ca preoţi, prin care le-a personificat părţile negative de caracter precum viclenia, falsa cucernicie, făţărnicia, avariţia, imoralitatea vieţii de slujitori nai Domnului, întrupându-le în diferite animale. Şi profesorul Pricopie, şi cei doi preoţi vor trece în eternitate. Dar scrierile lui Pricopie vor continua să existe, cititorii urmând a se delecta cu fabulele adunate în vreo şapte volume.
Zarug, fără a avea dreptul moral, s-a erijat în judecător al activităţii manageriale a directorului Valentin Coşereanu. Iar Coşereanu, ca om de cultură, se răzbună folosind arma pe care o mânie cel mai bine: forţa cuvântului. Cruntă răzbunare!

written by Ioan Rotundu

Aug 18

Se pare că, precum în joaca noastră din copilărie cu ascunsul unui obiect, Elena Udrea este pentru preşedintele Băsescu şi PDL zona fierbinte. Întrucât comisia, numită impropriu „comisia Vanghele”, s-a apropiat prea mult de Elena Udrea cu investigaţiile, începând să apară suspiciuni de ilegalităţi precum în cazul Ridze, iar opoziţia strigă „fierbinte”, s-a căutat compromiterea acesteia cu orice chip.
S-a încercat cu mass-media, dar n-a ţinut pentru că Udrea nu este agreată, ea comportându-se arogant cu presa. Au sărit în ajutorul ei, şi indirect al lui Băsescu, slugoii de consilieri de la Cotroceni. Slugoiul Avramescu a mers până acolo încât a acuzat presa că a ieşit din canoanele democraţiei. N-a ţinut nici această tactică.
Când toată lumea credea că Udrea este pe punctul de a călca pe urmele Monicăi Ridze, trăsnetul a apărut ca din senin şi când nimeni nu se aştepta. După ce membrii  comisiei condusă de liberalul Orban şi-a încheiat partea oficială a lucrărilor şi s-au asigurat că sistemul de înregistrare este oprit, au trecut la discuţii de strategie a ofensivei asupra Elenei Udrea. Numai că cineva din apropierea comisiei, unul bine instruit în sistemul de ascultare, avea misiunea de a surprinde tocmai astfel de momente. Aşa că a declanşat sistemul de înregistrare şi a înregistrat toată discuţia. După care a urmat scenariu cunoscut. Înregistrarea a ajuns la presă, iar liderii PDL au ieşit cu tupeu să ceară dizolvarea comisiei întrucât aceasta vrea cu orice preţ căderea ministrei Udrea.
Însăşi Udrea cea blondă şi puternic bronzată, care de la declanşarea anchetei a stat ascunsă, a ieşit cu tupeu şi a acuzat comisia de practici staliniste şi interlope. Nu cred că Udrea ştie cum se făceau anchetele pe vremea lui Stalin, de vreme ce nu ştie că Suedia nu are preşedinte şi nu este membră UE, dar cu siguranţă ştie cum se procedează la răfuieli în lumea interlopă, că doar face parte din ea.
Iar ca nu cumva să scape vreo “păsărică”, aşa cum ies “păsărelele” din gura blondelor, a refuzat să răspundă întrebărilor presei. A spus doar, apăsat, că ea şi angajaţii săi nu se vor prezenta la comisie. În schimb va depune plângere penală împotriva membrilor comisiei şi a înşirat o serie de infracţiuni care, oricum, nu sunt opozabile parlamentarilor pentru că au imunitate pentru orice declaraţie politică. Însă chestia cu plângerea penală dă bine la public şi şubrezeşte credibilitatea comisiei de anchetă. Crede Udrea, că în realitate lucrurile stau cu totul altfel.
Ce concluzii putem trage din tot acest nou scandal politic?
În primul rând că preşedintele Băsescu şi liderii PDL au simţit că gluma s-a îngroşat. Udrea nu-i ca Ridze! Vorba lui Băsescu: iarna nu-i ca vara! Dai în Udrea, dai în Băsescu, dai în PDL. Udrea ştie prea multe despre intimităţile lui Băsescu ca acesta să-şi permită s-o sacrifice. De unde şi lupta sa disperată de a o salva. Sunt convins că de înregistrarea din Parlament preşedintele Băsescu nu-i străin şi mai sunt convins că nu se va cunoaşte autorul înregistrării decât dacă Băsescu pierde alegerile prezidenţiale.
Însă grav este faptul că în Parlamentul României s-au făcut înregistrări neutorizate şi s-au dat publicităţii. Înseamnă că nimeni nu mai are în România garanţia secretului personal, a intimităţii, fie el demnitar în stat, om de rând sau cea mai înaltă instituţie  legiuitoare  a ţării care este Parlamentul. Cât despre secretul de stat, în România nu mai poate fi vorba de aşa ceva. Şi mai grav este faptul că parlamentarii nu s-au arătat alarmaţi de situaţia apărută, tratând episodul ca o răfuială politică putere-opoziţie.
Cu această înregistrare dată publicităţii nu s-a compromis comisia, pentru că românii nu mai cred demult în astfel de „dezvăluiri strategice”. În schimb s-a dat scuipat la furcă preşedintelui Băsescu să-şi revină public. Se repetă episodul din perioada suspendării sale. Atunci s-a apărat acuzând de corupţie pe cei 322 de parlamentari care i-au votat suspendarea din funcţia de preşedinte. Acum va acuza de corupţie comisiile parlamentare, în special cea care-o vizează pe Udrea. Este de aşteptat ca astăzi, sau în zilele viitoare, preşedintele să aibă o ieşire publică şi să foarfece comisia lui Orban cum numai el se pricepe. Mai ales că prin Orban poate lovi în contracandidatul său Crin Antonescu.
Dacă preşedintele Băsescu nu va valorifica la maximum acest episod, atunci, după alegerile din toamnă putem să ne luăm adio de la el.
Cert este că şi preşedintele Băsescu şi liderii PDL sunt disperaţi, iar dezvăluirea înregistrării este gura de oxigen de care aveau nevoie.
Iar dacă tot pomeni Udrea de plângerile penale, faţă de declaraţia sa de a instiga angajaţii ministerului Turismului de a nu se supune legii şi a se prezenta la comisia parlamentară, unde au fost citaţi, nici că se poate o dovadă mai clară pentru DNA s-o inculpe. Numai că DNA-ul este Băsescu, şi invers. Să urmărim cu interes ce se va întâmpla în zilele următoare.

written by Ioan Rotundu

Aug 17

În aceste zile asistăm la o luptă publică între ministrul Educaţiei Ecaterina Andonescu, membru PSD şi preşedintele Băsescu, fiecare încercând să-şi impună propriul pachet de legi menit să reformeze învăţământul românesc. Preşedintele Băsescu a iniţiat un pachet de legi cu intenţia declarată ca învăţământul românesc să nu mai producă tâmpiţi şi nici filozofi, ci ospătari, tinichigii şi eventual marinari. Social-democrata Andonescu vrea ca prin legile propuse ministerul să fie diriguitorul învăţământului de stat şi privat, mult mediatizata descentralizare constând doar în transferul cheltuielilor din bugetul ministerului spre bugetele locale ale primăriilor.
Cer este că şi un pachet de legi, şi celălalt, nu reformează nicicum învăţământul aflat într-o degringoladă totală. Se fac doar nişte altoiri de elemente ale învăţământului modern european pe un sistem învechit de învăţământ, încremenit în comunism, fără a se cunoaşte ce fruct va rezulta în urma altoirii. Se doreşte o reformă a învăţământului, dar nu în sistemul educaţional, ci în cel al finanţării, căutându-se a se transfera o serie de cheltuieli în sarcina părinţilor, urmărindu-se totodată menţinerea controlului politic.
Cert este că în ultimii zece ani sistemul de examinare s-a modificat de atâtea ori că nu mai ştie elevul la început de an şcolar cum va fi evaluat la sfârşit. Programa şcolară este una anapoda, încărcată cu informaţii inutile şi extrem de săracă în cunoştinţele de care elevul are nevoie în viaţă. Manualele alternative au zăpăcit şi elevii şi profesorii, dar au devenit o sursă de bani pentru partidul aflat la conducere. Anual se cheltuiesc inutil pe manuale alternative zeci de milioane de euro. Şi acum se caută a se trece costul manualelor pe seama buzunarului părinţilor.
Iar rezultatul este unul catastrofal. Avem absolvenţi de gimnaziu şi liceu care nu sunt în stare să scrie o cerere către o instituţie a statului, care nu pot lega liber două fraze, care atunci când aduci vorba de scriitorii clasici se uită la tine ca viţelul la poartă nouă. Până şi istoria ţării am hăcuit-o prin manuale alternative, tinerele generaţii nemaiştiind adevărata noastră origine, teritoriile care ne-au aparţinut şi sunt în stăpânirea altora, rostul lui Mihai Viteazu în încercarea de unire a românilor, ce înseamnă actul unirii de la 1 Decembrie 1918 şi de ce s-a numit România Mare.
În această minivacanţă, la Pensiunea Moldova de pe Valea Arieşului, am cunoscut o familie de maghiari. Oameni de treabă. La un moment dat, fiica lor, Naomi, s-a lipit de soţie şi i-a şoptit că vrea să-i spună un secret. Iar secretul Naomei consta în faptul că noi, românii, i-am ocupat Ardealul.
Naomi a trecut în clasa a V-a. Tot ce-a învăţat ea în patru ani de şcoală a fost că românii i-au ocupat Ardealul. Naomei nu i-a explicat nimeni la şcoală cine au fost dacii. Ea a venit la pensiune din Munţii Godeanu, trecând prin Sarmizegetuza. A trecut prin capitala Daciei fără ca ea să ştie semnificaţia. În limba Naomei se rosteşte Kolosvarod, în loc de Cluj-Napoca. Şi nimeni nu i-a explicat ce semnifică Napoca.
Ciudat, dar învăţătorii ei nu i-au spus la şcoală că strămoşii lor nu sunt europeni. Că au venit acum o mie de ani din zona Caucazului şi s-au aşezat în Câmpina Panonică pentru că era zona geografică obişnuită modului lor de viaţă. Aflată la o pensiune situată în inima Ţării Moţilor, Naomi nu ştia că atunci când strămoşii ei au venit de unde au venit, moţii erau aici şi scociorau în măruntaiele munţilor de peste o mie de ani, după aur şi argint. Dovadă minele din perioada Daciei Romane de la Roşia Montana.
Naomi n-a privit niciodată o hartă europeană a limbilor vorbite şi să vadă că limba maghiară n-are rude în acest spaţiu geografic aşa cum au celelalte limbi. Că este o limbă unicat în Europa.
Cine să-i explice Naomei toate acestea? Învăţătorul său a fost tot maghiar. Profesorii din clasa a V-a vor fi tot maghiari. Iar istoria pe care o va învăţa ea va fi cea a Ungariei  Mari şi nu a României. Iar Naomi, când va avea copii, le va spune un secret: românii ne-au ocupat Ardealul.
În tot acest timp marii noştri dascăli trudesc la manualele alternative de istorie, certându-se dacă avem origine dacică sau romană. Recent, istorii italieni au demonstrat că cea mai veche scriere din lume s-a găsit pe teritoriul României şi provine de acum cinci mii de ani. Istoricii noşti n-au consemnat în manualele de istorie o astfel de informaţie pentru că nu s-au înţeles cui revine meritul descoperirii acelor tăbliţe de argilă de la Tărtăraia, judeţul alba. Aşadar, prima scriere din lume s-a realizat pe teritoriul actual al Ardealului, cu patru mii de ani înainte ca strămoşii Naomei să ajungă pe aceste meleaguri. Naomi nu va şti niciodată acest lucru, ea învaţă o altfel de istorie.

written by Ioan Rotundu

Aug 15

Vineri seară, la Flămânzi, sub egida Consiliului Local, a Primăriei şi a Asociaţiei cultural-sportivă „Trei generaţii” s-a desfăşurat simpozionul „Flămânzi – scânteie de viaţă şi simţire românească”, eveniment deschizător al sărbătorii „Zilele oraşului Flămânzi”.
La simpozion au fost invitaţi şi au luat parte personalităţile localităţii răspândite prin diferite oraşe ale ţării. Printre acestea şi prof. univ. dr. Constantin Arcu, magistrat de excepţie, scriitor de valoare naţională, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi posesor al mai multor premii prestigioase. De asemenea a mai luat parte o delegaţie numeroasă din raionul Căuşeni, Republica Moldova, în frunte cu primarul din Căuşeni, localitate cu care oraşul Flămânzi este însoţită.
Atmosfera a fost una sărbătorească şi de înaltă ţinută spirituală, referatele prezentate de către profesorii locali evidenţiind atât personalitatea fiilor oraşului cât şi opera lor, o bogată contribuţie la îmbogăţirea culturii şi civilizaţiei locale şi naţionale. Însă întreg evenimentul a fost umbrit de patimile politice locale care au pus stăpânire, culmea, tocmai peste cei care au menirea de a modela viitoare caractere, de a educa noi generaţii. Din cauză că primarul Constantin Pitorac, care a avut iniţiativa organizării evenimentului, este democrat-liberal, o parte dintre profesorii locali n-au participat la sărbătoare pe motiv că ei sunt de altă culoare politică. Nu numai că n-au participat, dar au căutat cu orice prilej să denigreze iniţiativa primarului şi a celorlalte persoane care i-au susţinut demersul.
Este regretabil că tocmai cei aflaţi în situaţia de a ţine aprinsă făclia educaţiei, de a transmite generaţiilor tinere respectul pentru valorile umane, s-au dovedit a fi exemple negative, frustraţi că n-au avut ei capacitatea de a iniţia o astfel de sărbătoare, atunci când partidul lor s-a aflat la putere.
Vineri seară m-am aflat în sala unde s-a desfăşurat simpozionul. Nimeni, dar absolut nimeni dintre participanţi, autori de referate sau vorbitori, sărbătoriţi sau invitaţi, n-au amintit în discursurile lor despre politică, n-au făcut nici o referire la vreun partid sau guvern. Totul s-a rezumat în a omagia personalitatea celor dispăruţi sau aflaţi încă în viaţă. Şi, atunci, ce motivaţie, ce scuză, au cei care n-au participat la eveniment pe motiv că ar fi organizat politic? N-au nici un fel de scuză. Au doar frustrări.
Gestul lor este cu atât mai condamnabil cu cât au pus apartenenţa politică deasupra interesului comunitar, deasupra respectului pentru memoria celor dispăruţi, înaintea datoriei profesionale.
Condamnabilă este şi lipsa de la eveniment a deputatului liberal Neculai Rebenciuc, cel care le-a cerut concitadinilor votul pentru a fi trimis în Parlamentul României. Deputatul n-a considerat că este de datoria să să-şi exprime respectul faţă de înaintaşii spirituali ai oraşului, să-şi arate respectul faţă de fiii localităţii, faţă de comunitatea adunată să-şi serbeze fiii. Este ruşinos din partea sa şi gestul său nu poate avea nici un fel de scuză. Cum nu are nici un fel de scuză şi senatorul PSD Gheorghe Marcu, şi el beneficiar al voturilor celor din Flămânzi.
Evenimentul de la Flămânzi fiind unul lipsit de miză electorală, nici un demnitar al judeţului n-a considerat să dea curs invitaţiei şi să aducă salutul lor participanţilor, ca semn de respect din partea instituţiei statului ce-o reprezintă. Nici prefectul, nici preşedintele Consiliului Judeţean n-au dat pe la Flămânzi. Nici măcar n-au trimis un colaborator cu un mesaj din partea lor.
Dar ruşinea cea mare aparţine conducerii Direcţiei Judeţene de Cultură, instituţia statului ce are menirea de a gestiona cultura judeţului. Nu este permis ca la un asemenea eveniment să nu fie prezent nimeni din conducerea acestei instituţii. Este o sfidare a interesului public făcută pe seama banilor publici, pentru că şi cei din Flămânzi plătesc impozite şi taxe la stat, sursă de salarii şi pentru cei din cultura botoşăneană.
Înţeleg că noul şef al Culturii n-are discurs public, fiind cântăreţ de muzică populară pe la nunţi. Dar sunt în această instituţie o pleiadă întreagă de activişti culturali care taie frunze la câini pe bani publici.. Putea cântăreaţa Ciobanu, ajunsă şefă graţie PSD, să trimită un asemenea activist, măcar pentru a salva onoarea instituţiei pe care oricum n-o poate reprezenta, fiind depăşită profesional de responsabilităţile funcţiei.
Din păcate, demnitarii publici, aleşii judeţului, şefuleţi mai mici în grad nu mai bun simţ, nu mai au ruşine. Au doar tupeul de a ne cere votul pentru a obţine favoruri publice.

written by Ioan Rotundu

Aug 14

Guvernul Boc i-a umilit din nou pe cei din învăţământ. După ce un amploiat al ministrului Sârbu, din cadrul ministerului Muncii, cu de la sine putere a diminuat cu 25% grila de salarizare negociată cu sindicatele din învăţământ pentru viitoarea lege a salarizării unice, iată că din nou s-a operat o reducere de salarii, şi tot asupra celor din învăţământ. Numai că de această dată reducerea întrece bunul simţ, pentru că ea nu mai asigură o creştere a salariilor, dimpotrivă, le diminuează şi pe cele existente.
Desigur, reducere a grilei de salarizare s-a operat şi la alte categorii de bugetari, dar cea mai mare reducere s-a operat asupra celor din învăţământ. Aşa s-a ajuns la situaţia că, după ce nu li s-a mai aplicat majorarea cu 50% promisă în preajma alegerilor parlamentare, nu li s-a aplicat nici majorarea promisă cu luna aprilie a acestui an, acum li s-a diminuat şi lefurile avute, salariile învăţătorilor şi profesorilor, după noua reducere operată, fiind printre cele mai mici din sistemul bugetar.
Cum a fost posibil să se ajungă la o astfel de situaţie? Am mai explicat aceste cauze şi în cadrul unor comentarii anterioare, referitoare tot la această temă. Ca şi guvernele anterioare, şi Guvernul Boc a observat că cei din învăţământ, ori de câte ori au fost privaţi de anumite drepturi, numai au ameninţat cu greva, dar n-au trecut niciodată la fapte.
Liderii de sindicat din învăţământ sunt din generaţia formată şi educată înainte de 1989. Ori au o mapă profesională şantajabilă, ori pur şi simplu se lasă influenţaţi de putere, pentru că aşa sunt educaţi. Priviţi-l pe acest profesor Isvoranu de la Federaţia „Spiru Haret” şi veţi observa în comportamentul său că nimic din ce spune nu va ajunge vreodată să devină fapte. Se răţoieşte pe sticla televizorului, ameninţă cu greve, dar toată lupta sa sindicală se rezumă la vorbe.
Apoi, liderii de sindicat nu sunt uniţi în acţiunile lor şi nici nu se bucură de o mare consideraţie din partea liderilor de confederaţii sindicale. Aşa se face că Guvernul Boc a negociat reducerile salariale cu liderii de confederaţii, fără ca la negocieri să participe şi liderii de sindicat din învăţământ. Aceştia au aflat de la televizor că iar s-a operat o reducere asupra grilei de salarizare pentru cei din învăţământ.
Au ieşit la televizor, au ameninţat cu greva, dar nici un alt lider de sindicat de confederaţie nu le-a dat asigurări că vor fi sprijiniţi în demersul lor. Guvernul Boc a procedat mişeleşte, dar cu eficienţă. Au operat reducerea ştiind că profesorii sunt în vacanţă, deci n-au cum să se opună în vreun fel. Până la începerea anului şcolar este aproape o lună de zile, timp în care se vor obişnui cu măsura luată, aşa cum s-au obişnuit şi până acum cu măsurile anterioare.
Sunt convins că profesorii vor rămâne la actualul nivel de salariu stabilit de ministrul Sârbu şi nu vor mai primi nimic în plus. Există în spatele acestei decizii o anume strategie. În total bugetari, masa cadrelor didactice deţine o pondere importantă. Guvernului Boc i-a convenit să acorde privilegii bugetarilor puţini la număr şi să taie de la învăţământ, făcând astfel economii serioase.
Dacă cei din învăţământ vor să-şi recapete demnitatea socială, dacă vor să fie luaţi în serios de actualul guvern şi de viitoarele care vor mai fi, trebuie să-şi schimbe liderii de sindicat şi să-şi aleagă lideri tineri, bătăioşi, neşantajabili. După care să nu tot dea din gură, ci să treacă la greva efectivă îngheţând anul nou şcolar. Abia atunci vor fi băgaţi în seamă, respectaţi  şi trataţi cu seriozitate. Până atunci vor continua să fie cârpa bugetară cu care guvernul va lustrui falsele măsuri anticriză.

written by Ioan Rotundu

Aug 13

Drepţi! Spre faliment, marş! Este comanda pe care cei de la FMI au dat-o Preşedinţiei şi Guvernului României. Iar preşedintele Traian Băsescu, premierul Boc, au luat poziţia de drepţi şi duc România spre râpă. Căci încotro se îndreaptă România, dacă nu spre prăpastie, împinsă de spate de către FMI.
Este cunoscut faptul că FMI nu este o organizaţie financiară de caritate, ci este o organizaţie care execută întocmai politica ce i se ordonă. Iar deasupra FMI se află grupurile de interese care conduc lumea, care fac ordinea în lume, care stabilesc cine prosperă şi pe seama cui.
Analiştii politici şi economici ştiu foarte bine cum a fost îngenuncheată Rusia lui Elţân de către FMI. Elţân s-a bucurat de o deschidere largă a FMI-ului, Rusia s-a îndatorat cu zeci de miliarde de dolari, dar a trebuit să se supună regulilor stabilite. Iar regulile urmăreau ca Rusia să nu mai fie o putere mondială, o concurentă a SUA de la egal la egal. Aşa s-a prăbuşit economia Rusă, aşa s-a prăbuşit Rusia ca putere mondială.
A trebuit să intre în scenă Putin, rusul cu ochii albaştri, extrem de reci şi lucizi, care a pus la punct FMI-ul şi care a redat Rusiei puterea de odinioară. Ca Rusia a mai păţit-o Argentina, a mai tras-o pe cocoaşă Brazilia.
În anul 2008 România a avut cea mai mare creştere economică din Europa şi printre primele din lume. Prosperitatea României a stricat multora socotelile. Mai marii Europei şi ai SUA ne-au lăudat pe de-o parte, dar au pus FMI-ul să stea la pândă, să stea cu ochii pe noi.
Criza economică sfâşia SUA, zdruncina economiile puternice ale ţărilor europene dezvoltate,  iar România huzurea, Guvernul Tăriceanu împărţind bani cu nemiluita oricui se arăta dispus la o investiţie.
Poate că Tăriceanu a secat visteria ţării în mod conştient. Ştia că va pierde alegerile şi mai ştia că PDL-ul va veni la guvernare. Precum strămoşii noştri în faţa hoardelor de tătari, Tăriceanu a pustiit totul în calea guvernării PDL. Iar cei de la FMI au luat act.
Guvernul Boc a venit la cârma ţării nepregătit să facă faţă crizei, pentru că marinarul de la Cotroceni n-auzise la viaţa sa de aşa ceva. Dimpotrivă, brava în faţa naţiunii române că ţara nu poate fi afectată de criză. Apoi când criza şi-a înfipt colţii, marinarul a simţit că vaporul numit România ia apă. Aşa că a pus pompele în funcţiune, adică a cheltuit şi bruma de bani rămasă de la liberali, dar s-a ivit o altă problemă.  De la riscul de scufundare a apărut riscul ca economia românească să eşueze, să intre în faliment.
Atunci au intrat în scenă cei de la FMI. Precum coioţii stârvul, cei de la FMI au adulmecat moartea clinică în care intrase economia românească şi s-au oferit să ne ajute. Ştiindu-l pe Băsescu orgolios, au bătut la uşa sa şi s-au oferit să scoată ţara din colapsul în care tot Băsescu o băgase. Bucuros că cineva din puternicii lumii i-a călcat pragul, Băsescu şi-a trădat poporul şi a negociat la secret cu FMI-ul cum să-şi vândă ţara. Cum a vândut-o, am aflat peste jumătate de an! Prea târziu ca noi să mai putem face ceva.
De atunci FMI-ul ne dictează când să ne culcăm, când să ne sculăm, cât să muncim şi pe câţi bani, cât avem dreptul să mâncăm. România nu mai este ţara prosperă de anul trecut. Este roaba FMI-ului din anul acesta. Înrobirea au făcut-o chiar cei aleşi prin vot naţional. Nici măcar în al 12-lea ceas preşedintele Băsescu nu vrea să recunoască incompetenţa Guvernului Boc şi să-l demită.
Nu avem nici un fel de program anticriză. Doar vorbe. Banii de la FMI s-au topit şi noi nu ştim pe ce. Nu mai sunt bani de salarii, pentru plata pensiilor, iar Boc anunţă măsuri disperate şi aberante. Nici o măsură care să spijine economia ţării, care s-o ajute să se revigoreze. Dealtfel aceasta este şi dorinţa FMI, scopul urmărit. România să devină cât mai îndatorată iar economia cât mai slabă. UE, SUA n-au nevoie de o Românie puternică.
Iată de ce cei de la FMI au venit şi au comandat sentenţios: Drepţi! Spre faliment, marş! Iar conducătorii ţării execută conştiincios. Nu numai ei, ci şi noi, acceptând cu supuşenie deciziile conducătorilor!

written by Ioan Rotundu

Aug 12

viorica-afrasanei-doina-dretcanu.jpg În timp ce mă aflam în scurta vacanţă de vară, şi tocmai respiram aerul ozonat al codrilor de brazi de sub vârful Curcubăta, cel mai înalt vârf din Munţii Apuseni, m-a sunat Doina Dreţcanu, membru de vază al PSD Botoşani, fostă deputată şi actual şef al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. Doamna, ajunsă în fruntea ANPH graţie împărţirii tortului puterii pe criteriu politic şi nicidecum după meritele profesionale, s-a arătat extrem de nemulţumită că pe site-ul Jurnalului a fost publicat, în 25 iulie 2009, articolul intitulat „Inginera informaticiană Dreţcanu ne explică cum stă treaba cu handicapaţii”. Nemulţumirea sa consta în faptul că în titlu s-a făcut referire la pregătirea sa profesională care, ce-i drept, n-are nimic de-a face cu funcţia deţinută, pentru şefia acestei Autorităţi fiind recomandată pregătirea de psiholog, o profesie apropiată acesteia sau, eventual, cea de economist.
N-am ştiut în ce context a fost scris acel articol, dar am asigurat-o pe doamna Dreţcanu că cel care a dat titlul articolului merită un premiu, pentru că a sesizat corect incompatibilitatea dintre profesia sa şi funcţia deţinută.
Ce se întâmplase? În chiar ziua plecării mele în vacanţă, aflată la Botoşani, doamna Dreţcanu a susţinut o conferinţă de presă la sediul PSD şi a căutat să-şi facă remarcată noua funcţie, ce are rang ministerial. Numai că doamna Dreţcanu, ca ingineră informatician, are tot atâtea elemente psihologice comune cu rostul Autorităţii cât are şi ciobanul de pe Curcubăta cu calculatorul.
Nu este prima dată când doamna Dreţcanu mă sună pentru a-şi declara nemulţumirea faţă de unele articole ce apar în Jurnalul şi care nu-i aduc laude, ci critici extrem de întemeiate. Însă de această dată tupeul său a mers prea departe. Pur şi simplu ea mi-a cerut să introduc în redacţie cenzura asupra titlurilor, iar dacă ceva nu-i va placea totuşi, să execut imediat indicaţiile sale. În doi ani de mandat ca deputat social-democrat, doamna Dreţcanu n-a aflat că în România cenzura este desfiinţată prin Constituţie, că în România, ca stat european, presa se bucură de libertatea de exprimare. Dacă dumneaei nu-i place ce scriem, să nu mai citească. Dacă nu-i place ce scriem despre persoana sa, să renunţe la funcţiile publice, de care de nouă ani de zile profită din plin, să-şi găsească preocupări de ordin privat şi nimeni nu-i va mai reproşa nimic.
Cât timp va continua să se înfrupte din banul public, să beneficieze de protecţia şi favoritismele politicului, noi vom continua să-i sancţionăm greşelile. Când nu va mai cere votul cetăţeanului şi nu va mai primi leafă din impozitele plătite de contribuabili, îi vom respecta intimitatea vieţii private şi profesionale.
În ce priveşte funcţia deţinută, cea de şef la ANPH, chiar că n-are nimic comun cu profesia sa de ingineră informaticiană. Dacă doamna Dreţcanu ar fi avut cât de cât vreun sentiment de milă faţă de persoanele c u handicap pe care le reprezintă, în urma publicării articolului intitulat „Drama umană din Botoşani, Aleea Luizoaiei nr. 10”, apărut în 22 iunie a.c. şi cel intitulat „Ceaţă totală peste Botoşani, Aleea Luizoaiei nr. 10” din 24 iunie a.c., ar fi intervenit în favoarea acelor tineri handicapaţi ajunşi bătaia de joc a unei englezoaice. Ori, doamna Dreţcanu n-a citit acele anchete zguduitoare şi n-a sunat la redacţie să ne ceară detalii asupra cazului. Dovadă că îşi exercită funcţia stric prin interesul politic, iar persoanele cu handicap psihic şi fizic nu prea sunt aducătoare de voturi, deci sunt tratate ca nişte cifre statistice, ca o povară socială asupra bugetului public ce nu ajunge să-i mulţumească pe cei aflaţi la guvernare, nu să mai acopere şi cheltuieli cu asistenţa socială.

written by Ioan Rotundu

Aug 10

În scurta vacanţă pe care mi-am luat-o am parcurs cam o treime din România. Am admirat peisaje, am văzut oraşe, am stat de vorbă cu mulţi, foarte mulţi oameni. Nu degeaba se spune că politica este oxigenul zilnic al românului. Din Maramureş şi până în Ţara Haţegului, din Ţara Moţilor şi până în inima maghiarimii româneşti, mă refer la judeţele Mureş şi Harghita, toată lumea discută politică. Bineînţeles că n-am rata prilejul de a mă informa cum şi ce gândesc românii despre viitoarele alegeri prezidenţiale.
Aşa am aflat ceea ce bănuiam şi am comentat încă din primăvară. Deşi românii nu-l mai doresc preşedinte pe Băsescu, în lipsa unui contracandidat viabil, la toamnă îl vor vota din nou. Pe liderul social-democraţilor Mircea Geoană nu-l agreează. Aproape toţi cu care am stat de vorbă îi reproşează lui Geoană că vorbeşte mult şi dezlânat, nu spune nimic precis, concret. Şi cu cât vorbeşte mai mult, cu atât pierde mai mulţi susţinători. Îmi spunea un maramureşean din Săpânţa, social-democrat înrăit, că dacă Geoană ar apărea la televizor şi nu ar rosti nici un cuvânt, ar avea mai mulţi votanţi. Are un fel de-a vorbi care nu prinde la ascultători, care  nu-i atrage simpatii.
Deşi a fost prezent la mai multe evenimente maramureşene, luând urma lui Băsescu, Geoană n-a fost primit cu aceeaşi simpatie ca preşedintele în funcţie. A fost doar tolerat, privit cu îngăduinţă. Acelaşi lucru mi l-au spus despre Geoană şi moţii, şi haţeganii din zona Topliţei.
Moţii nu se dau în vând după Băsescu. Când le-a venit pe muntele Găina, în luna iulie, nu l-au huiduit ca pe ministra Elena Udrea, dar nici nu l-au primit cu înalte onoruri şi nesfârşite aplauze. L-au acceptat ca pe un oaspete obişnuit.
În Ardeal sunt mulţi liberali, mai mulţi decât social-democraţi. Numai că nici ei nu cred în şansa lui Crin Antonescu. Liberalii ardeleni, dar şi social-democraţii care nu văd în Geoană viitorul preşedinte al României, nu văd un preşedinte nici în Crin Antonescu. Ei spun despre Antonescu că vorbeşte frumos, dar că nu convinge.
Aşadar, în lipsa unor candidaţi în stare să-i convingă că-s mai buni decât Băsescu şi că vor face pentru ţară ceea ce nu face Băsescu acum, românii, indiferent de culoarea politică, dacă vor merge la vot, îl vor vota tot pe Băsescu.
Desigur, până la ziua sorocită votării se pot întâmpla multe. Cert este că un candidat minune nu va apărea. Singurul lucru care se poate întâmpla ar fi ca să apară dezvăluiri publice despre Băsescu care să-l compromită iremediabil. Acest lucru ar fi posibil numai dacă serviciile secrete nu l-ar mai susţine şi ar strecura către presă informaţii compromiţătoare. Ori, serviciile secrete nu par să-l trădeze. Or fi şi ele conştiente că între Geoană, Antonescu şi Băsescu, pentru interesele actuale ale României tot mai bun este Băsescu.
La ultima apariţie publică la TVR, preşedintele Băsescu a dat semnalul că este pregătit să se lepede şi de Guvernul Boc, dacă interesele în alegeri i le va cere. De candidat, va candida. Este vital pentru persoana sa să obţină cel de-al doilea mandat prezidenţial. Ori obţine al doilea mandat şi se pune la adăpost pentru următorii cinci ani, ori îl pierde şi, atunci, va înfunda puşcăria. Omul joacă ultima carte, şi o joacă la mare disperare.
Iată de ce nu se va sfii să se lepede de Guvernul Boc, satana creaţiei sale diabolice. Satana se va lepăda de satana, numai să obţină mult râvnitul mandat, certificatul libertăţii sale pentru următorii cinci ani

written by Ioan Rotundu