Sep 05

Inima profesorului Aurel Dorcu a încetat să mai bată. La vârsta de 82 de ani ne-a părăsit, pentru a lăsa în urma o uriaşă amprentă a personalităţii sale pusă asupra învăţământului botoşănean. Pentru că profesorul Dorcu a fost un dascăl devotat profesiei sale, a constituit un model şi un exemplu de dascăl până în clipa în care nobleţea sufletului său l-a părăsit pentru a trece în eternitate.
Nu ştim ce este dincolo, pentru că, aşa cum a constatat cu amărăciune filozoful arab Omar Kayam:
Pe acest rotund al lumii mulţi venim, plecăm grămadă,
Dar nu-i nimeni începutul şi sfârşitul să le vadă.
Nimeni nu-şi suflă o vorbă despre aceasta, nu-ţi răspunde.
Când venim, venim de unde? Când plecă, plecăm spre unde…?
Şi drept consolare, filozoful ne recomandă sfatul unui alt înţelept contemporan vieţii sale antice:
- Bea! Ca noi, puzderii, s-au tot dus spre cimitire.
Însă nimeni de pe-acolo nu ne-aduse nici o ştire!
Profesorul Dorcu
a fost un exemplu, nu numai ca dascăl, ci şi ca întemeietor de familie, ca şi comportament social. Şcoala medie am absolvit-o în Oradea, aşa că n-am avut bucuria de-al avea profesor. L-am cunoscut târziu, după 1990, când devenisem directorul Publicaţiilor Jurnalul.
Într-o zi m-am trezit în redacţie cu o persoană modestă, dar distinsă, care s-a recomandat simplu profesorul Dorcu. Ţinea în mână un text şi voia să i-l public. Prin acel text lua apărarea Galeriilor de artă „Luchian” şi a magazinului de obiecte de artă plastică, pe care cei din conducerea Consiliului Judeţean Botoşani voiau să le confişte pentru a le da alte destinaţii comerciale. Profesorul era cătrănit mai ales că preşedintele CJ de atunci , Constantin Conţac, îi fusese elev, şi încă un elev conştiincios.
I-am publicat articolul şi l-am rugat să mai vină şi cu alte texte, pentru mine fiind o onoare ca în paginile publicaţiile ce încă le conduc, să apară semnătura unui profesor emerit de valoarea lui Aurel Dorcu.
L-am întâlnit şi la alte evenimente culturale, ascultându-l vorbind, cu trăire şi multă înţelepciune. A fost solicitat de fostul jurnalist Valentin Jantea să-i prezinte, la lansare, volumul de poezii intitulat „Sarmale moldoveneşti”. Cu tact şi fină ironie profesorul s-a arătat nedumerit de titlul volumului, care sugera mai mult dorinţa culinară de a servi din gustoasele noastre sarmale, decât să-ţi umpli sufletul de bucuria şi emoţia citirii unor poezii. Am simţit încotro a bătut şaua profesorul şi l-am completat prin cuvântul meu, afirmând că „La maculatura lumii poetice s-a mai adăugat un volum”, iar profesorului i-a plăcut remarca mea.
L-am ascultat vorbind şi la lansarea cărţii „Cioburi de copilărie”, semnată de inginerul Paul Mircea Iordache, şi el fost elev al profesorului. Cu un discurs lipsit de emfaza omului plin de sine, de poziţia socială câştigată în societate, profesorul a punctat părţile pozitive al scrierilor, urechindu-şi fostul elev că a debutat cam târziu ca poet şi scriitor.
Profesorul Dorcu a fost exponentul acelei categorii de dascăli care s-au dăruit profesiei şi care, din păcate pentru copii noştri, este pe cale de dispariţie. Politicul a distrus valorile umane ale învăţământului românesc, iar profesorul emerit Aurel Dorcu a părăsit această lume privind neputincios cum urmaşii săi la catedră au ajuns monedă de troc politic, cum onorantul statut de dascăl este tot mai hulit, de la preşedintele ţării la guvernanţi.
Profesorul Dorcu ne-a părăsit pentru a se duce într-un loc necunoscut nouă, pentru că nimeni nu s-a întors de acolo să ne povestească cum este.. A rămas în urma sa un model de dascăl greu de egalat. Trăim vremuri tulburi şi nu ştim ce ne mai aduce ziua de mâine. Avem nevoie de tot mai mulţi semeni de moralitatea şi conduita profesorului. Poate că de acolo, din eternitate, ne va ajuta să găsim aceste valori umane care să ne deschidă calea spre o viaţă demnă şi curată.
Să-i fie ţărâna uşoară!

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia