Sep 07

Cred că Florin Ţurcanu a prins gustul declaraţiilor care să-l propulseze în atenţia presei, fiind şi el dornic, nu numai să-şi vadă numele în ziar sau rostit pe la radio şi televizor, ci şi să se înscrie în galeria politicienilor de rang naţional. Nu ştiu dacă nu cumva aspiră la atribute politice şi locuri care-i depăşesc posibilităţile, riscând să nu poată menţine ştacheta ridicată la acelaşi nivel prea mult timp, urmând a sfârşi lamentabil, cum au sfârşit şi alţii care s-au ridicat mai sus decât le-a permis calapodul.
Cert este că în aceste zile a reuşit să se menţină în atenţia mediei locale, dar şi naţionale. Mai întâi a fost acea ştire difuzată la Antena 3 cum că deputatul liberal de Botoşani, Florin Ţurcanu, a declarat că PDL-ul s-a oferit să facă alianţă guvernamentală cu PNL, fiind dispuşi chiar să cedeze şi ministerul Finanţelor. Ştirea a ţinut cap de afiş două zile, timp în care Ţurcanu a mai lansat o ştire de senzaţie. Aceea că Principele Radu Duda va susţine candidatura lui Crin Antonescu la preşedinţia României. Chiar dacă, ulterior, cineva din preajma Principelui a dezminţit declaraţia, se pare că realitatea este cea prezentată de Florin Ţurcanu. Este clar că Ţurcanu a prins ştirea asistând la o discuţie purtată la vârf, în PNL, şi s-a grăbit să o dea presei, pentru a intra în atenţia ei.
Ieri, la conferinţa judeţeană a PNL, Florin Ţurcanu a mai lansat o ştire de senzaţie. El susţine că s-a înţeles, la nivel de Botoşani, cu un anume partid ca să refacă alegerile din Consiliul Judeţean Botoşani, iar una din funcţiile de vicepreşedinte să revină la PNL, cum a fost de la începutul formării CJ după alegerile din vară. Iar acest fapt se va întâmpla în curând.
Ţurcanu n-a rostit numele acelui partid cu care a bătut palma, dar putem să-l deducem.
Asistăm la o ofensivă a PDL asupra celor din PSD pentru a-i determina să iasă de la guvernare. În plan local avem tot mai multe semnale că dragostea dintre PDL şi PSD s-a cam subţiat în trăinicie. Prefectul Cristian Roman l-a luat la bani mărunţi pe şeful Gărzii de Mediu, social-democratul Răzvan Rotaru, dar şi pe p0rimarii social-democraţi din Dorohoi şi Bucecea, pe motiv că n-au îndeplinit cerinţele de Mediu privind închiderea gropilor de gunoi, iar comisarul şef de la Gardă de Mediu i-a cam acoperit, raportând prefectului o situaţie falsă. Cum prefectul nu glumeşte, comisarul şef Rotaru a intrat în panică şi s-a plâns protectorului său, deputatul PSD Costică Macaleţi. Iar deputatul, ca fraierul, ca să nu-l caracterizez altfel, s-a dus la prefect să ceară clemenţă pentru protejatul său.
În loc de clemenţă, prefectul l-a dat presei pe deputatul neorientat în intervenţii, Macaleţi ieşind şifonat rău iar protejatul său stă cu inima cât un purice, aşteptând destituirea din funcţie. Să mai includem în ecuaţie şi faptul că săptămâna trecută Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a anunţat începerea urmăririi penale împotriva primarului de Dângeni, Stelică Trofin, dosarul acestuia fiind lăsat la dospit de vreun an de zile.
Toate aceste eveniment duc clar la concluzia că şi în plan judeţean, alianţa guvernamentală PDL – PSD este pe sfârşite. În acest context, nu cu Gheorghe Marcu, proaspătul preşedinte al PSD a putut trata Ţurcanu ca să obţină un pst de vicepreşedinte al CJ, mai ales că cel care ar uram să fie dat afară ar fi pedelistul Cristian Achiţei.
Este limpede că Ţurcanu a bătut palma cu Cătălin Flutur, pentru a-l susţine la un post de vicepreşedinte, iar cel care ar trebui să părăsească postul ar fi vicepreşedintele PSD Constantin Manolache.
Dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că pe undeva la vârf, între PDL şi PNL a intervenit o înţelegere de guvernare, după alegerile prezidenţiale. Cum preşedintele Băsescu are prima şansă de a fi reales, se pare că soarta PSD-ului a cam fost pecetluită. De unde şi atacurile tot mai dese ale celor din PDL la adresa PSD.
Numai că şi de această dată pe Ţurcanu l-am cam luat gura pe dinainte. Chiar dacă există perfectată înţelegerea cu PDL, trebuia să păstreze discreţie, ca să pareze orice atacuri din partea PSD, care cu siguranţă nu vor întârzia să apară.

written by Ioan Rotundu


6 Responses to “L-a luat gura pe dinainte!”

  1. 1. cititor fidel Says:

    sper sa fie asa…

  2. 2. Mihai Pitesti Says:

    Atat PDL cat si PSD trebuie sa paraseasca guvernarea! Nu au facut nimic bun pentru Romania! Se fac doar ca guverneaza… in rest se cearta si incearca sa ajunga cat mai mult la ciolan! Nu mai avem nevoie de ei!!!

  3. 3. PSD Says:

    Asteptam destituirea nulitatii de la mediu, care nu cunoaste termenul de inchidere a rampelor de gunoi si minte prin rapoarte false transmise prefectului.
    nu cred ca va mai fi tolerata incompetenta in institutiile statului.

  4. 4. Paula Says:

    “Cum preşedintele Băsescu are prima şansă de a fi reales” ..nu cred ca are prima sansa sa fie reales…mai ales cu toate hotiile facute de el si familia lui !

  5. 5. mihai Says:

    Cele mai mari greseli ale electoratului roman sunt atunci cand realeg oameni ca Iliescu, Mazare si altii ca ei deci si daca Basescu ar fi reales ar fi o mare greseala si tot romanii ar suferii.

  6. 6. Valy Says:

    Realegera lui Basescu ,desi este un lucru putin probabil, ar fi una din cele mai mare greseli pe care am putea sa o facem. De ce? Pentru ca asteptam o schimbare in ceea ce priveste viitorul Romaniei, iar acest lucru cu siguranta nu va veni din partea lui.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia